Fotbal

Acum mult timp, fotbalul devenea profesionist și, crescând in popularitate, a ajuns să fie oportunitatea unor afaceri profitabile, a căror cifre au ajuns de ceva vreme la cote fabuloase.

Si cum nu poți câștiga bani cum te taie capul, cei implicați s-au organizat în ceea ce a devenit cea mai mare și răspândită organizație despotică din istorie. O organizație care trece pe sub legislația statelor, care are propriile reguli și tribunale. O organizație a cărui despot, în ciuda vârstei înaintate de 75 de ani, va fi din nou reales, după ce și-a eliminat singurul adversar în stilul clasic al marilor dictatori.

Iar dacă vrei să iei parte la masa bogaților trebuie bineînțeles să joci după regulile lor. Reguli care pot fi chiar atât de absurde încât să se refere la culori, și chiar și o pagină wikipedia poate fi probă într-o judecată, dacă cineva are de câștigat de pe urma aceasta.

Parcă nici nu ți-ai da seama că vorbesc de Federația Internațională de Fotbal, pentru că în descrierea mea, tocmai fotbalul este cel care lipsește. Am ajuns să citesc regulamente, hotărâri, decizii, chestii despre divizări și litigii, note scrise într-un limbaj avocățesc pe care nu cred că voi ajunge în viața mea să-l descifrez. Dar tot ce vreau ca spectator e să văd o dată pe săptămână un meci de fotbal, să mă bucur de victorii și să suspin la înfrângeri.

De ce trebuie eu acuma să fiu nevoit să-l apăr pe un șmecher care a venit în fotbal să-și rezolve interesele și i-a fost greu să-și plătească datoriile la timp? Asta înseamnă să fii suporter al unei echipe de fotbal?

E vorba numai de interese. Și nu e în nici un caz interesul meu! Observați că toate problemele de licențiere se învârt în jurul banilor. Fotbalul nu mai e jocul cu mingea rotundă, e jocul cu banii. Nu degeaba s-a inventat conceptul de "fair-play financiar". La fel a fost și cu palmaresul. Nu poți schimba istoria, dar fotbalul ne-a arătat că dacă sunt bani la mijloc, se poate orice.

Dar să revenim la concretul nostru de azi, pentru că nu FIFA sau UEFA sunt de vină unde am ajuns. Indiferent că judecata e corectă sau nu, clubul probabil nu a jucat corect și în nici un caz moral (pe de altă parte cine a făcut-o?), dar nici partea adversă nu poate fi mai curată. Un proces cel puţin dubios, făurit după nişte regulamente maleabile după opinia şi interesele unuia sau altuia. Iar aici intervine întreaga federaţie română care de orice numai de fotbal nu este. Mărturie stă nivelul de subzistenţă la care a ajuns fotbalul românesc - un campionat sub-mediocru şi o echipă naţională care nu mai prezintă absolut nici un interes din punct de vedere fotbalistic. Recenta vizită a lui Platini care ne spunea că avem o "federație frumoasă", îmi seamănă cu vizitele lui Ceaușescu - totul e minunat la suprafață, dar în interior e putred rău.

E vorba de un întreg sistem menit să decidă cine cât câştigă. Fotbalul e, în cel mai optimist caz pe planul secund. Mai importante sunt drepturile de televizare decât calitatea jocului. Jucătorii nici nu contează - sunt doar bunuri de schimb. Faptul că un jucător nu e plătit nu intră în criteriile de licenţiere (altfel nu-mi explic cum unele cluburi au primit licenţa), dar când e vorba ca un club să nu-şi primească banii problema e de cea mai înaltă seriozitate.

AFAN-ul a şi sărit deja cu un comunicat. Oare chiar e în interesul jucătorilor? Mă îndoiesc, având în vedere că încă nici nu e clar în ce eşalon va juca Poli. Pentru că există chiar posibilitatea să joace în prima ligă. De ce? Interese, evident!

Eu unul m-am săturat. Nu mai vreau să ştiu de federaţii, comisii, litigii, licenţe, şi nici de toate discuţiile şi personajele pe care toată lumea le detestă. Poate că liga a treia nici nu sună așa rău. Fotbalul e mai presus de acest sistem. Ca să joci fotbal - chiar şi profesionist - nu-ţi trebuie licenţă. Cel mai important e, şi a fost întotdeauna, ca Poli să continue. Indiferent de ligă, fotbalul va dăinui.

Hai Poli!

P.S. Băieții de la Druckeria au spus-o mai bine. Mă înclin!

Contemplarea incertitudiniii

Eu sunt primul care să rupă garduri, smulgă flori și să protesteze împotriva marilor nedreptăți ale lumii.

Bine, de fapt nu sunt deloc primul, probabil mă situez mai aproape de coadă când vine momentul revoltei, dar asta în principal pentru că nu îmi place să mă dedic unui lucru pe care nu îl înțeleg sau de care nu sunt convins.

Voi fi diseară la întrunirea de protest, așa cum ar fi frumos să fie cât mai mulți suporteri ai Politehnicii, dar nu mi-e foarte clar ce protestez. Poate exigența unei decizii aparent legale, chiar de clubul caută să-și argumenteze poziția ca orice altă entitate care ține la ceea ce are, sau faptul că exigența nu vizează cu aceeași intensintate pe toată lumea, dar apoi mă gândesc că am mai avut și noi probleme în trecut care au fost formulate și reformulate. Poate, măcar, regulile prea puțin logice ale Comisiei de Licențiere, care permit depunerea unui apel la propria decizie, ca apoi să nu ofere șansa clubului în cauză să se apere.

Am parcurs documentele aflate pe site-ul Politehnicii în tentativa de a afla ceva ce nu a fost menționat în presa, dar esența problemei este aceeași chiar dacă jargonul e altul și, din păcate, nu pot știi care sunt limitele interpretării legale ale celor două puncte majore aduse în discuție. Mai ales, ce constituie o tergiversare intenționată prin acționarea în judecată a Benficăi? Și în baza căror criterii se stabilește asta? Cât despre compensarea cu statul (datorii/TVA), s-a mai discutat despre situația laborioasă și neintuitivă prin care are loc acest proces, dar din nou e o întrebare ce depinde de definirea parametrilor acceptabili.

Sper că vom avea parte de un discurs elucidant în această seară, pentru a înțelege de ce am ajuns în această situație. Nu știu dacă poate fi așa, încă de pe acuma și tocmai în acel forum, dar e esențial pentru ceea ce ne rezervă viitorul să știm de ce am ajuns aici. Este, mai mult ca sigur, un melanj de lucruri, de la reale probleme administrative și economice la efectul antagonizării factorilor de decizie.

Să vedem.

În suspans

Până la urma s-a dovedit, din nou, că Iancu vorbește în primul rând ca să se audă, iar licența nu a luat calea noastră. Eu sugerez să fim calmi până nu înțelegem cât de cât ce se întâmplă, dar am convingerea că dreptatea este peste tot și nicăieri.

Vinovații cu oareșce vină II

În timp ce comentariile privind situația licențierii continuă (deși pare să fie în ordine), propun un popas la sondajul lansat acuma ceva vreme. Din păcate nu am prins ultimele rezultate de pe site-ul PS, dar iată comparație între ce au spus primii 1000 de votanți acolo, respectiv cei 51 de aici.

Cine poartă cea mai mare vină pentru faptul că Poli nu a câştigat campionatul?

Marian Iancu 41% CV / 63.31% PS

Dusan Uhrin 11% CV / 5.89% PS

Jucătorii 27% CV / 21.86% PS

Arbitrii 19% CV / 8.94% PS


Deci Iancu și-a mai pierdut din critici, care s-au împărțit aproape egal între ceilalți trei factori. Dacă Uhrin și jucătorii au urcat cu 5%, arbitrii au făcut un salt dublu, dar au rămas pe poziția a treia.

E clar că fiecare din cei patru poartă ceva vină, dar aș șpune totuși că cea mai mare o poartă Iancu, fiindcă nu a putut să facă investiția care să fi făcut diferența în această iarnă. E greu să ceri unui lot imperfect și completat doar numeric să fie mereu la înălțime, mai ales dacă mai și tachinezi jucătorii cu salarii întârziate. Nu era cazul să aibă aceste scuze. În plus, Iancu trebuia să fie alături de echipă în momentele critice ale sezonului, măcar, dar în afară de câteva declarații pacificatoare la televizor, prezența sa la stadion s-a lăsat așteptată.

Mulțumiri celor care au votat!

Adversarii Champions League

După cum toată lumea știe, Poli va juca în turul 3 preliminar al UEFA Champions League într-o dublă manșă ce va avea loc pe 26/27 iulie și 2/3 august. Adversarul va fi unul din și numai din următoarele 5 echipe: Benfica, Dynamo Kiev, Panathinaikos, Twente, Standard Liege. Să facem o trecere prin revistă:

Benfica - Portughezii vin după două sezoane de excepție. În 2010 câștigau atât campionatul, cât și cupa, iar în Europa League au ajuns, cu un fotbal sclipitor, până în sferturi, unde au fost eliminați de Liverpool, deși în manșa tur îi bătuseră acasă. Sezonul acesta au ajuns până în semi-finale, unde au fost eliminați de compatrioții de la Braga, iar în campionat au terminat pe 2, mult în spatele extraordinarei Porto.

Dynamo Kiev - Supremația lui Dynamo în Ucraina post-sovietică a fost întreruptă de Șahtior, dar n-au terminat niciodată sub poziția a doua. Ultima oară când au câștigat campionatul a fost în 2009, când l-au trimis pe Lucescu în preliminarii, ca să fie eliminat de Poli! În Cupa UEFA, însă, a fost victoria Șahtiorului, cea care devenea ultima câștigătoare a trofeului. Sezonul ce a urmat a fost slab, Dynamo fiind eliminați în grupele Champions League, dar anul acesta au ajuns până în sferturile Europa League, eliminați de aceeași incredibilă Braga, după ce au scos marea favorită a caselor de pariuri - Manchester City.

Panathinaikos - Deși grecii n-au avut niciodată rezultate remarcabile în competițiile europene, au fost tot timpul greu de înfruntat și au ajuns constant până în șaisprezecimi sau optimi. De remarcat că în 2010 au fost eliminați în optimile Europa League de Standard Liege. Sezonul trecut au terminat ultimii în Champions League, într-o grupă cu Barcelona, Copenhaga și Rubin Kazan.

Twente - Numai de 5 ani au treabă cu topul campionatului olandez, după ce prin 2003 au fost aproape de desființare. Au urcat treptat, de două ori locul 4, apoi, sub conducerea cunoscutului Steven McLaren au obținut locul doi și, în fine, titlul. Acum antrenor este Michel Proud'homme, iar Twente au terminat din nou pe poziția secundă. În Europa, rezultate mai importante au avut prima oară acum 3 ani, când au terminat pe 2 grupa, ca să fie eliminați în faza următoare. În anul următor au picat în grupă cu Steaua, cu care au realizat două egaluri: 0-0 acasă și 1-1 în deplasare. În prima participare în Champions League au terminat pe 3 în spatele lui Inter și Tottenham, dar în fața lui Werder, ca apoi să ajungă până în sferturile Europa League, unde au fost învinși categoric de Villareal.

Standard Liege - Și belgienii au trebuit să treacă printr-o perioadă grea, ca să trăiască ascensiunea ultimilor ani. După un loc 2 în 2006, a urmat titlul câștigat de mai sus amintitul Proud'homme în 2008 și recucerit anul următor de László Bölöni. 2010 a fost un an mai slab pentru Liege, care a terminat pe locul 8 campionatul. Sezonul recent încheiat a fost ceva mai bun, aducându-le locul 2, deși au prins play-off-ul belgian la limită. După cum spuneam, în 2010 au ajuns până în sferturile Europa League după ce au trecut de Panathinaikos, unde au fost opriți de Hamburg. Cu un an înainte erau eliminați în primul tur al fazei eliminatorii, dar după ce au câștigat o grupă cu Stuttgart, Sampdoria, Sevilla și Partizan.

Fiecare are preferata sa, dar cert e că dacă Benfica și Dynamo Kiev erau clar de evitat, nici celelalte echipe nu sunt foarte accesibile, având prestații bune în cupele europene, chiar dacă nu răsunătoare. Tragerea la sorți va avea loc pe 15 iulie.

Un interviu de Bourceanu

Am dat și eu peste acest interviu foarte agreabil al lui Bourceanu, pentru echipa Națională.

Savuroasă și apreciabilă în special replica atunci când a fost întrebat dacă se vede în tricoul Stelei, coechipier cu Gardoș, prezent și el la conferința de presă.

Click aici.

Poli II - Sebiş 5:1 (3:0)

Cu doi fundaşi juniori în echipă (17 şi 16 ani), echipa secundă s-a descurcat foarte bine în această etapă, învingând fără drept de apel.

După un debut neconcludent, totul s-a schimbat odată cu deschiderea scorului. Faza a fost construită de Popovici, care a preluat şi a alergat în flancul drept, a centrat ideal pentru Matei care a marcat cu bara. Golul desprinderii a fost foarte asemănător, cu Dobricean în rol de servant şi Boştină la finalizare cu capul. Încă înainte de pauză scorul a devenit trei zero, graţie reuşitei uşor stângace a lui Postolache.

Repriza secundă a fost doar o continuare la finalul primei, Poli marcând din nou când Boştină a scăpat singur cu portarul după o lansare a lui Cuciorvă. Cel mai frumos gol al zilei i-a aparţinut însă lui Popovici, care a marcat direct din liberă cu un şut năprasnic de la 25 de metri. Pe final, după introducerea mai multor juniori, Sebiş a reuşit să marcheze golul de consolare.

Au mai fost şi alte faze de gol, dar cred că ajunge sinteza reuşitelor din această după-amiază. Mi-au plăcut în mod deosebit Popovici şi Cuciorvă azi, deşi şi ceilalţi jucători din primul unsprezece au evoluat bine (cu un plus, bineînţeles, pentru Boştină). Nici cuplul de tineri fundaşi centrali nu s-a prezentat rău, deşi lipsa de experienţă a fost vizibilă în anumite faze.

Felicitări echipei a doua, precum şi echipelor de la juniori A, care sunt practic ca şi calificate în faza finală a competiţiei!

Poli II: Lepmets - Rosenblum, Bocşan, Todorov, Cuciorvă, Postolache, Matei, Jitaru, Dobricean, Popovici, Boştină

Ce-am vrut și ce-am primit

Încă mai trăim dezamăgirea înfrângerii de la Galați, dar trebuie să fim obiectivi atunci când analizăm rezultatele acestui sezon.

Plecând la drum cu o politică economicoasă în ciuda unui lot cu destule deficiențe, după un start mediocru, plecarea antrenorului și venirea unuia fără experiență, speranțele de atunci nu erau prea optimiste. Mai degrabă ne doream să prindem un loc de europene și nu cred că cineva ar fi pariat că ne vom bate la titlu.

Chiar dacă în unele declarații ale reprezentanților clubului și în adâncul nostru aveam speranțe înalte, Poli a plecat cu o altă țintă. Faptul că am ajuns să jucăm un meci decisiv pentru titlu a fost o realizare conjuncturală. La momentul respectiv spuneam că "norocul nostru e că jucăm în campionatul românesc". Și într-adevăr, favoritele la titlu au început să se întreacă în ridicol și să se scufunde în clasament. Observați că de Oțelul nici n-am pomenit la vremea respectivă.

Seria de victorii ale lui Contra, cununate cu înfrângerile esențiale în fața Vasluiului și Galațiului ne-au consolidat poziția a doua. Profitând de declinul Oțelului din retur, seria de 4 victorii ale lui Uhrin ne-au plasat în coasta liderului. Au urmat apoi niște prestații mediocre, dar culmea, adversarii noștri n-au vrut să se lase mai prejos, astfel că lupta pentru podium s-a păstrat strânsă până la final.

În acest fotbal nesănătos, mediocritatea lui Poli a fost de-a dreptul strălucitoare. Și nici n-am mai menționat de startul cu stângul al Vasluiului sau de faptul că dacă Astra nu egalau în ultimul minut, acum nu mai prindeam nici măcar locul 2.

Desigur, dacă șansa îți dă acest cadou, nu-i frumos să-l refuzi, iar când totul se reduce la un singur meci, echipa nu mai are nici o scuză. Dar pentru sezonul viitor trebuie să trecem peste dezamăgire, să ne amintim de momentele frumoase, să vedem cum am ajuns aici, dar mai ales să ne dăm seama că am avut parte de o conjunctură extrem de favorabilă.

Trei crai, trei povești

A trecut ceva vreme de când Petrovic a fost anunțat drept noul antrenor al Politehnicii, la începutul lunii iunie 2010. S-a întâmplat să fie primul antrenor care a plecat fără să fie dat afară de Marian Iancu, când în septembrie a trecut la cârma naționalei Serbiei. Culmea, în ciuda faptului că echipa a început greoi, s-a chinuit cu MyPa în Europa League, și ne-a lăsat pe locul 7, cu doar două victorii în campionat. Dar munca sa la Timișoara trebuie văzută în perspectivă, căci fără fundamentul clădit în perioada de pregătire de către Petrovic și stafful său, cel care l-a succedat nu ar fi avut șansa de a se remarca.

În septembrie Contra, înscăunat în grabă, a fost primit cu mult scepticism, dar a venit într-un moment bun, cu un Zicu care numai ce începuse să-și tureze motoarele, și a început cu patru victorii cariera sa de antrenor. În următoarele șapte partide n-a mai reușit să învingă decât de două ori, dar tocmai în fața adversarilor direcți, FC Vaslui și Oțelul Galați. Capătul de drum l-a reprezentat egalul nefericit obținut la Bistrița, în urma unui meci gestionat prost și a unui mic scandal antrenor-patron în post-factum.

Echipa era pe locul doi și Iancu l-a adus pe poate singurul antrenor care a plecat de la Poli cu un mare capital de simpatie, oferindu-i astfel șansa de care l-a privat în 2009, de a lupta pentru campionat. Cu o echipă bine consolidată în primul unsprezece și un Zicu în mare formă, alb-violeții păreau să fie favoriții tuturor la câștigarea titlului, deși din interiorul clubului discursul era rezervat. Avea și de ce să fie, căci aflați în incapacitatea de a întări cu adevărat echipa în punctele ei de suferință, singura achiziție notabilă a iernii a fost Sorin Ghionea. Buna intuiție a evidențiat necesitatea dublajului pentru flancul stâng, dar jucătorii aduși pentru posturile de fundaș și mijlocaș s-au dovedit fie insuficienți pentru acest nivel, fie prost amplasați în teren. La fel, Ricketts adus să întărească atacul nu a făcut decât să se alăture celorlalți atacanți din lot în perioada lor de acomodare la pretențiile echipei, iar Zăgrean, deși introdus cu succes în echipă, a fost suferind cu accidentările.

În ciuda unor rezultate discutabile în partidele din pre-sezon, formația gândită de Uhrin a început în trombă ceea ce mai era de jucat din retur. Cele patru victorii consecutive au poziționat echipa într-o poziție foarte bună pentru a tranșa lupta cea mare, dar tocmai în perioada care a urmat Poli a început să sufere, atât din cauza absențelor din lot, cât și din cauza unor mici atenții din niște meciuri care au schimbat fața returului. Suspendarea lui Zicu pentru meciul cu Steaua, lovitura de pedeapsă neacordată la Curtean în aceeași partidă, dubla greșeală din meciul cu Astra (penalty refuzat și ofsaid eronat la Zicu), au debusolat echipa, care după acele debut fulgerător nu a mai obținut decât o victorie în șase partide. Scuzele au fost însă epuizate cu Pandurii, când oaspeții au controlat meciul de pe Dan Păltinișanu, și Târgu-Mureș, când Zicu a ratat penalty-ul din prelungirile partidei. Între timp a venit și prima înfrângere a sezonului la Rapid, dar, culmea, marea luptă nu luase sfârșit, căci nu doar Poli se regăsise în genunchi după acest asediu fotbalistic al lunii aprilie, care a ruinat puțina calitate a Ligii 1, grație a înțelepciunii celor care au făcut această programare.

Uhrin s-a făcut simțit în etapa 29, când a reușit să schimbe radical jocul echipei și a obținut victoria care ne-a plasat pe prima poziție a clasamentului, unde mai poposiserăm scurt după egalul cu FCM Târgu-Mureș. Chiar dacă echipa a fost mai bine închegată, egalul pozitiv obținut la Vaslui a permis gălățenilor să preia din nou conducerea, fie și în niște condiții discutabile. Visul a luat sfârșit la după înfrângerea de la Galați, când erorile defensive ne-au costat victoria care ne-ar fi oferit prima șansă la un titlu pe care l-am fi putut câștiga. Sezonul s-a sfârșit cu o victorie frumoasă împotriva celor de la Dinamo, dar care n-a putut elimina amăgirea unei noi oprtunități ratate.

N-a fost un sezon rău, în condițiile în care n-au existat bani de transferuri, echipa a avut de gestionat schimbarea a doi antrenori, a suferit și pe seama unei constelații nefavorabile, fiind pe deasupra iritată și de neplata salariilor. Este la fel de corect însă că șansa ratată a fost una mare și scuzele sunt gratuite.

Întrebarea pe care mulți și-au pus-o este dacă schimbarea lui Contra a fost o decizie înțeleaptă. Este imposibil de zis ce rezultate ar fi reușit să obțină în retur, dar am certitudinea că pentru un proaspăt antrenor, pregătirea de iarnă se poate dovedi o sarcină deosebit de dificilă. Deși a obținut cel mai bun procentaj de puncte din partidele conduse, a beneficiat și de meciurile cele mai dificile jucate pe teren propriu. La fel, a pierdut puncte în partide care teoretic erau de câștigat (Cluj, Urziceni, Bistrița) și elanul inițial părea să rămână fără suflu în ultimele etape al anului.

Uhrin a reușit ceea ce nu mai reușise niciun antrenor până acuma în era BKP (din 2005-2006 încoace), adunând la fel de multe puncte în retur ca în tur. Returul a fost mereu un adevărat călcâi al lui Ahile, iar chiar de nici în acest an nu am fost feriți de accidentări, am reușit să nu părem fără aer la final de sezon. Sub conducerea lui Uhrin, echipa are cel mai mare plus la diferența între goluri marcate și goluri primite, dar când e de tras linia, un singur lucru rămâne în memoria, anume prestația neconvingătoare din cel mai important meci al sezonului. Precum am zis și cu acea ocazie, dacă schimbările târzii i se pot imputa, abordarea meciului cred că a fost corectă, iar gafele defensive au schimbat destinul partidei.

Statistica arată astfel:



Și pentru că mi s-a cerut, punctele aduse la adevăr:

Petrovic: +2 (-2; +4)
Contra: +8 (-2; +10)
Uhrin: +5 (-8; +13)

Normal ar fi ca Uhrin să rămână la conducerea echipei, fiindcă nu a avut rezultate proaste și doar continuitatea poate compensa lipsa investițiilor în jucători noi. Va fi însă un alt tip de încercare pentru Uhrin, care se va vedea obligat să integreze în lot ceea ce îi place cel mai puțin, anume jucători tineri. Dar acuma întrebările sunte multe și certitudinile puține, deci viitorul mai are de așteptat.

Poli II - Gloria Arad 1:0 (0:0)

Am ajuns doar la repriza a doua și, văzând scorul, am crezut (greșit) că nu am pierdut nimic. Ratările din prima repriză le puteți vedea la finalul cronicii. Începutul mitanului secund a însemnat o dominare ternă a violeților, cu apogeul un penalty în minutul 53 pe care Dobricean l-a trimis în bara transversală, după ce l-a derutat pe portar cu un pas fals la mijlocul elanului.

Golul a venit bine meritat în minutul 78 după o combinație foarte frumoasă și cursivă finalizată de Popovici, care a fost foarte implicat în toate cele 90 de minute ale meciului. Finalul partidei a fost marcat de vreo 3-4 contraatacuri ale tinerilor violeți care au ratat cu o nonșalanță tipică de jucător la Poli niște ocazii incredibile: singur cu portarul, 4 contra 1. Oare ar trebui exersate astfel de faze, așa cum se antrenează și fazele fixe? Măcar să ne asigurăm o marjă de eficiență în aceste ocazii de gol. Norocul a fost de partea noastră, pentru că așa cum ieri nu a venit sfârșitul lumii, la fel ocaziile noastre nu s-au răzbunat atunci când un arădean a șutat foarte bine din întoarcere din interiorul careului nostru, dar Lepmets a dat dovadă de reflexe și agilitate ieșite din comun, reușind să pareze.

Pe lângă Popovici, Matei a fost remarcatul meu, care și-a împins echipa spre victorie, purtând bine meritat banderola de căpitan și făcând atât faza ofensivă, cât și faza defensivă. Boștină are talent, cred că ar putea rezolva un meci dintr-o singură fază, dar astăzi nu a fost deloc ziua lui - total neinspirat, a tratat fazele mai mult ca spectator, nu s-a zbătut deloc - mie mi-a lăsat impresia că a fost și obosit. A jucat și Postolache, dar nu l-am remarcat, ceea ce e mai bine ca data trecută. Ca să va faceți o idee, în acest moment, după mine nu i-ar lua locul lui Tameș spre exemplu.

A fost un meci foarte plăcut, chiar dacă nu foarte bun calitativ, fiind presărat cu mai multe greșeli și deficiențe. Dacă vă pare rău deja după meciurile alb-violeților, vă recomand cu căldură ultimul meci acasă al echipei a doua, împotriva Sebișului (locul 4 vs locul 6), de vineri 27 mai. În principiu ora 18, pe terenul Știința, din fața Facultății de Construcții.

Poli II: Lepmets – Matei, Ilie, Krejci, Cuciorvă – Postolache, Fuchs, Poparadu, Dobricean – Popovici, Boștină

Fazele meciului:

Poli - Dinamo 4:1 (2:1)

Iată-ne la acest final de drum, dulce-acrișor, dar nu lipsit de momentele lui deosebite. Alb-violeții au încheiat sezonul pe poziția secundă, de bine și de rău, însă trebuie apreciat că au stat ferm pe picioare astăzi, în ciuda eșecului de la Galați, și au reușit să învingă cu un scor umilitor una din echipele mult "îndrăgite" la Timișoara. Poate că pentru unii este prea puțin, prea târziu, dar ar fi păcat să nu savurăm ce putem din acest meci.

E drept că dinamoviștii, deși cu cel mai bun unsprezece în teren, nu au fost împinși de necesitate sau orgoliu să lupte vitejește, ceea ce a permis Politehnicii să impună maniera în care s-a desfășurat partida. Dominarea din debut a fost concretizată în minutul 15, când cornerul bătut de Bourceanu a fost trimis în plasa porții adverse de către un excelent Luchin! Presiunea alb-violeților nu a scăzut și au urmat două șuturi de la distanță care au trecut de puțin pe lângă, primul un exterior frumos al lui Goga și al doilea o lovitură puternică marca Tameș. Cea mai mare ocazie pentru desprindere i-a aparținut însă celui care avea să devină omul meciului, Nikolic, care a fost lansat perfect singur cu portarul, și-a creat un unghi bun de șut, dar mingea a trecut de puțin pe lângă bara din stânga a porții. Această fază a precedat golul egalizator al dinamoviștilor, care au profitat de niște bâlbâieli pe flancul nostru drept, mingea centrată în careu l-a găsit pe Țucudean pierdut din marcaj și acesta a marcat plasat cu capul - era minutul 27. Pericolul unei căderi cred că era în mintea multora, dar Poli s-a ținut bine și a controlat mai departe jocul, Naumovski salvând în extremis un șut de la marginea careului a lui Goga doar două minute mai târziu. Golul doi a venit totuși înainte de pauză, în minutul 37, când Luchin a recuperat la mijloc și a urcat bine cu mingea, a centrat către Nikolic, acesta a preluat, a fost aproape să fie deposedat, dar a reușit să rămână în posesia mingii, a intrat în careu pe stânga și a șutat la colțul lung, învingându-l pe portarul advers! Replica oaspeților a fost palidă, nu doar în minutele rămase din repriză, ci și pe parcursul întregii reprize secunde, pericolul venind doar prin șuturi de la distanță, prinse fără probleme de Pantilimon.

Dinamo a încercat câte ceva la debutul reprize secunde, mai ales prin Torje, dar apărarea noastră s-a descurcat bine, Sepsi în special fiind la înălțime. Poli s-a dovedit pragmatică și a retezat elanul adversarilor în minutul 60, când Bourceanu a trimis o minge peste apărare, agățată de Nikolic, care a finalizat puternic din interiorul careului! În timp ce Hațegan oferea galbene jucătorilor noștri ca să se simtă prezent pe teren, alb-violeții controlau cu calm jocul. Golul patru a fost anunțat de marea ocazie a lui Ignjatijevic din minutul 74, care lansat excelent singur cu portarul, a șutat puternic, dar mingea a fost parată acrobatic. Nimeni n-a mai putut face nimic însă cinci minute mai târziu, când Nikolic a fost lansat pe dreapta (de către Luchin, după o super-combinație Zicu-Tameș-Zicu), a centrat lung către același Ignjatijevic, un fundaș advers a sărit pe sub minge și sârbul a șutat din prima, marcând pentru a doua oară în acest sezon! Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, alb-violeții trecându-și în cont o victorie de palmares, care e menită să atenueze cel puțin nemulțumirea vizavi de ratarea titlului.

Dintre cei trei jucători de origini sârbești, care au făcut un meci deosebit de bun, îl remarc în special pe Nikolic, care a arătat din nou, ca în alte momente din acest sezon, calități de atacant de calitate. Va fi decisiv pentru el dacă anul viitor, presupunând că rămâne la Poli, va reuși să transforme aceste momente în ceva mai constant, să fie vârful de gabarit de care echipa are atâta nevoie. Excelent a fost astăzi și Bourceanu, care a luptat cu multă dăruire, ceea ce se poate spune și despre Cisovsky, chiar dacă slovacul nu a avut același număr de reușite. E greu de criticat prestația unui jucător în mod special, deși țin să remarc poziționarea slabă de la golul egalizator al oaspeților, unde Ghionea și-a părăsit poziția și nu a fost suplinit corespunzător de Sepsi și Cisovsky.

Planează multe semne de întrebare în ceea ce privește viitorul echipei, dar până una alta trebuie să apreciem ceea ce am reușit în acest sezon. E clar că circumstanțele ne-ar fi permis să obținem mai mult, dar trebuie ținut minte cu ce pretenții am plecat la drum. Eșecul nu trebuie uitat sau minimalizat, dar trebuie pus într-un context care să evidențieze meritele unor jucător care au reușit destul de mult cu destul de puțin. Așa cum ne doare pe noi, sunt convins că suferă și ei pentru inabiliatea de a face acel ultim pas, ce ne-ar fi garantat un trofeu mult râvnit.

Până la urma aș spune că venirea lui Dusan nu a fost o mișcare rea, echipa reușind să obțină la fel de multe puncte în retur ca și în tur (în ciuda unui egal "cauzat" de Contra), deși a avut de gestionat numeroasele absențe care au blestemat seria decisivă de partide jucate între meciul cu Steaua și cel cu Târgu-Mureș. Nu a reușit Dusan să aducă acel plus care ar fi făcut diferența pe care o doream de la el, ceea ce va pune în mod cert sub semnul viitorul său la Poli, dar eu sunt pentru continuitate. Contemplăm însă evenimentele acestui sezon cu o proximă ocazie.

Mulțumim Poli pentru acest meci deosebit și felicitări golgheterului de anul acest din Liga 1, Ianis Zicu!

Poli: Pantilimon (5,5) - Luchin (7), Burcă (5,5), Ghionea (6), Sepsi (6) - Bourceanu (6,5), Tameș (6), Cisovsky (6), Ignjatijevic (6,5) - Goga (6), Nikolic (7,5)

Schimbări:

Zicu pentru Goga (min 76)
Axente pentru Nikolic (min 82)
Magera pentru Tameș (min 85)

Vinovații cu oareșce vină

Remarcam și eu sondajul celor de la ProSport, vizavi de vinovatul principal pentru inabilitatea noastră de a câștiga campionatul. Aș lansa un sondaj, deși nu știu cât de reprezentativ va fi, pentru a prefața contemplațiunea ce va avea loc după ultima etapă.

Aceleași întrebări, să vedem ce răspunsuri. Votați pe dreapta.

Avancronică: Poli - Dinamo

Poli nu are obiceiul să termine campionatul într-o notă pozitivă, dar acum ultima etapă are o miză destul de importantă. Nu știu care sunt șansele ca Vasluiul să nu câștige la Tg. Jiu, asta depinde de cât efort vor depune Pandurii. Teoretic, ar trebui să fie un meci greu pentru moldoveni. Dacă aceștia nu câștigă, noi putem chiar și pierde, dar învingerea rivalului de moarte și un "rămas bun" cu capul sus în fața suporterilor ar încununa foarte frumos un sezon cu bune, cu rele, dar în orice caz peste așteptări, iar asta ar trebui să fie motivație destulă pentru jucători.

Meciul trebuie, deci, început cu gândul la victorie. Nu va fi ușor, pentru că și Dinamo, deși au un loc european asigurat, speră la o poziție mai bună, care să însemne mai puține tururi preliminare. Nu mă aștept la prudență, probabil că mulți din jucătorii ambelor tabere sunt deja cu gândul la vacanță, indiferent de miza pusă în joc. Poate că în partea noastră ar trebui introduși jucători care au jucat mai puțin sau care sunt mai noi în componența lotului și au o dorință de afirmare, iar titularii de drept să fie odihniți după efortul depus de-a lungul întregului sezon.

Cum și Dinamo se gândește probabil mai mult la finala Cupei și își vor menaja unii jucători, sunt condiții pentru un joc deschis, spectaculos și cu multe goluri, având în vedere că se întâlnesc cele mai prolifice atacuri din campionat. Cu aceste gânduri, vă invit călduros, dacă cumva mai stăteați pe gânduri, la acest ultim "hei-rup" al favoriților noștri, într-un meci ce reprezintă un amestec de tradiție, rivalitate, spectacol, dar și miza locului 2.

Hai Poli!

Oțelul Galați - Poli 2:1 (1:0)

N-a fost să fie nimic mai mult în această seară la Galați, cu o echipă gazdă care a profitat la maxim de cadourile oferite de către apărarea noastră. De cealaltă parte, alb-violeții nu au făcut un meci deosebit de bun, oarecum în nota acestui sezon, care nu a lăsat decât sporadic impresia că am avea forța de a termina pe primul loc. Dusan, optând pentru o formulă intermediară între cea de deplasare și cea de acasă, s-a dovedit că nu a fost inspirat, dar sunt convins că doar golul lăsat de ce-ar fi fost dacă ne poate face să credem că o formulă mai ofensivă ar fi schimbat fața jocului.

Ceea ce avea să fie cea mai mare problemă a Politehnicii astăzi s-a făcut evident în una din primele faze ale partidei, când Taborda a fost ciocnit puternic de Sepsi, care nu a fost pe fază. Implicit, portarul nostru s-a accidentat, dar a încercat să rămână pe teren. Contextul a fost însă unul nefericit, căci alb-violeții păreau foarte confuzi și subordonați gazdelor în debut, astfel că golul venit în minutul 15 nu a fost o surpriză majoră: corner bătut de Viglianti, Taborda a ieșit indecis, Ignjatijevic l-a pierdut din marcaj pe Antal, iar nici Ghionea nu s-a prezentat mai bine, astfel că jucătorul gazdelor a trimis destul de lejer cu capul în poartă. La scurt timp după gol, Panti a intrat în locul accidentatului Taborda, pentru a întări prostul gust lăsat de acest debut de partidă. Încet, încet Poli a început totuși să-și revină și a amenințat poarta adversă cu două șuturi bune de la distanță, unul venit din piciorul lui Alexa și unul din piciorul lui Goga. O bună șansă a avut și Ricketts, când n-a mai ajuns să împingă în poartă o minge ce îl putea viza și pe Goga, aflat însă în ofsaid.

După pauză, Poli a început sus și a fost degrabă răsplătită. Mai întâi în minutul 50, un corner al lui Bourceanu a creat panică în careul advers, mingea a fost inițial trimisă de Ricketts spre poartă cu capul, Grahovac a apucat să respingă însă doar în Luchin, de unde mingea a sărit iar în Grahovac și apoi a poposit pe bară. La cornerul următoar a venit egalarea, mult mai simplu acum, cu centrarea lui Boruceanu deviată de Ghionea/un fundaș iritat de prezența lui Ghionea a ajuns la Zicu, nemarcat, care a avut de îndeplinit o formalitate. Părea că Poli va fi echipa ce va controla minutele rămase, dar după un prim sfert de oră destul de bun, gazdele au început iarăși să urce în atac. E drept, pericolul a venit tot la faze fixe, cu Antal trecând pe lângă o mare șansă de gol. O minge pierdută după un corner bătut scurt de Bourceanu avea să ofere gălățenilor oportunitatea pe care o căutau pentru a reveni în avantaj, căci Sepsi (am impresia) a trimis imprudent înapoi către Bourceanu, gazdele au pornit pe contră, Buș a centrat de pe dreapta și Pena i-a luat fața neatentului Sepsi, marcând cu capul. Echipa a încercat vag să revină în joc, dar fără vlagă, și același renegat Buș (care la Timișoara nu a arătat nimic) l-a întins pe Panti pe final de partidă. Nimic nu s-a întâmplat până la final, gazdele nici nu au tras de timp în vreun fel neonorabil, iar fluierul de final a pecetluit (probabil) soarta titlului, care a ajuns la echipa ce s-a dovedit mai ageră în meciul decisiv. Restul va fi dat uitării.

Aș reveni întâi la formula aleasă de Dusan pentru acest meci, cu Zicu și Ricketts în atac. Precum am și scris în ultima cronică, eu nu aveam nimic împotriva unei abordări mai precaute, pentru că Poli nu e în mod deosebit o echipă a atacurilor poziționale. Evident, abordarea aleasă a fost rapid anihilată de golul reușit de gazde, iar după egalare echipa a părut că ar fi avut nevoie de un impuls nou. Neșansa a făcut că atunci când schimbarea era pregătită a venit golul doi, care a stricat din nou planurile. Poate că o echipă ofensivă ar fi trimis alt mesaj de la bun început, dar problema s-a dovedit a fi din nou, în primul rând, apărarea.

E clar că nu a ajutat nici jocul slab făcut de Ricketts sau emotivitatea generală a jucătorilor noștri. Eu încerc să țin în minte faptul că trebuia să fim în altă poziție în acest moment, că totuși a fost un joc în deplasare împotriva unei echipe susținută cu destulă pasiune de un stadion plin, și că din moment ce eu unul nu îmi aduc clar aminte când am fost cu adevărat superiori unui adversar din aceeași categorie valorică, speranțele la victorie erau îndreptățite, dar nu erau bazate pe un plus de calitate, ci speranța unui elan vijelios.

Dacă echipa și-a dorit destul să câștige acest joc? Eu sunt convins că da, dar nu poți cere unui papagal să-ți cânte sau unei vrăbii să-ți vorbească.

Mai avem de disputat un meci important pentru locul doi, care nu aduce și el anumite beneficii, dar mă tem că va avea loc o implozie în următoarele ore/zile și că nu vom fi cu capul unde trebuie.

Poli: Taborda (4,5) - Luchin (5,5), Ghionea (5), Burcă (5), Sepsi (4) - Goga (5), Bourceanu (5,5), Alexa (6), Ignjatijevic (5) - Zicu (5,5), Ricketts (4,5)

Schimbări:

Pantilimon (5,5) pentru Taborda
Magera (5) pentru Ignjatijevic
Zăgrean pentru Ricketts

Avancronică: Oțelul - Poli

Istoria se repetă și pentru a doua oară în 3 sezoane suntem la doar doi pași de cucerirea titlului ce a lipsit clubului în toți cei aproape 90 de ani de existență. Radu Paraschivescu observa foarte bine simetria aproape perfectă cu finalul de campionat de acum 2 ani. Atunci, Poli, care a condus (virtual) majoritatea campionatului, primea vizita revelației campionatului - Unirea Urziceni. La pauză eram campioni, ca apoi să se năruie tot.

Acum situația stă invers. Poli este pe locul doi și va juca în deplasare la liderul campionatului. Câștigă Galați și sunt campioni. Alftel, se va decide în ultima etapă. Oricum, Dusan Uhrin va închide cercul pe care l-a început în 2008. După cum spuneam etapa trecută, la un moment dat tot va trebui să riscăm, iar momentul acela este clar acum. Egalul nu mai este o soluție, decât dacă vrem să susținem Astra, așa cum am ținut cu Brănești sau CFR în etapele trecute. După un campionat întreg în care în mai multe meciuri ne-am mulțumit cu egalul sau am smuls victorii in extremis, acesta este primul meci în care victoria este obligatorie și ea trebuie atacată de la începutul meciului.

Desigur, asta nu înseamnă să atacăm nebunește din primul minut. Mai importante sunt prudența, concentrarea. Să fim calculați și să lovim atunci când avem ocazia, mai ales că atuurile Oțelului sunt organizarea, forța în defensivă și contraatacul. Poli a arătat în ultimele meciuri că are puterea și maturitatea necesară de a trata lucrurile așa cum îi convine: am ținut de minge, am atacat când a trebuit și am înscris, ne-am stăpânit de la cartonașe și accidentări, toate cu o aparentă lejeritate, lucruri pe care nu le-am prea văzut la alb-violeți. Avem un avânt moral față de Galați după această serie de succese, pe când ei au trebuit să se chinuie la fiecare. Avem avantajul clar al lotului. Numai faptul că Uhrin va duce 20 de jucători la Galați spune totul despre valoarea și forma acestora. Rămâne de văzut dacă vom ajunge la apogeul performanței acum, sau problemele din trecut ne vor sâcâi din nou.

La urma urmei, acesta este singurul meci care contează. Egalurile, punctele câștigate in extremis sau într-un mod nemeritat sunt irelevante. E o luptă directă în care jucătorii și antrenorii vor decide singuri care sunt mai buni.

Hai Poli!

Poli - Urziceni 3:1 (2:1)

N-a fost chiar meciul la care te-ai aștepta să prefațeze o "finală" de campionat în aceeași măsură în care poate, totuși, a fost. Căci Poli a început tare, a marcat de două ori repede, și apoi echipa a părut decuplată de la meci, ceea ce a și permis adversarilor să revină în joc. Mai mult, imprecizia la finalizare susține această teză, dar până la urmă cele două obiective au fost atinse cu brio: trei puncte și niciunul din jucătorii expuși unei suspendări nu au primit galben.

Alb-violeții au stăpânit complet partida în debutul ei, iar după o primă fază amenințătoare cu Zicu scăpat spre poartă dar oprit în extremis, a venit în minutul 11 o incursiune excelentă a lui Luchin, care a fost faultat din spate în careu. Magera și-a asumat răspunderea executări penalty-ului și a finalizat fără greș. Cinci minute mai târziu era deja doi la zero, căci Cisovsky a marcat cu o lovitură de cap din plonjon, la cornerul lui Tameș, dar odată cu această reușită a avut loc și retragerea prematură a echipei. Unirea a început să urce, iar în minutul 24 au fost extrem de periculoși la o bâlbâială în careul nostru, dar Taborda l-a blocat excelent pe Rusescu din poziție de singur cu portarul. Acesta n-a mai putut interveni însă un minut mai târziu, când Cisovsky a împins în proprie poartă o minge din fața unui adversar. E drept că oaspeții nu au avut multe ocazii în ceea ce a urmat, iar Poli putea să se desprindă în mai multe rânduri, cu Nikolic în rolul principal. Întâi muntenegreanul a trimis un șut parat de Cernea, apoi a șutat peste, ca în minutul 42 să gândească foarte bine o cursă pe stânga, centrând la Tameș a cărui șut cu poarta goală a fost blocat in extremis de Epaminonda. De departe cea mai mare ocazie a venit însă în minutul 45, când Luchin i-a pus în frunte mingea lui Nikolic, dar atacantul nostru a trimis pe lângă din poziție ideală.

Nu avea însă să fie singurul alb-violet cu poftă de mari ratări, precum s-a dovedit în repriza secundă. La cinci minute după reluare, Zicu a fost lăsat complet liber în careu, a așteptat ca mingea să coboare din înaltul cerului și a încercat un voleu din prima, dar a trimis mult peste. Oaspeții au mai dat semne de viață în minutul 57, când Taborda a parat un liberă de la mare distanță executată de Rusescu, dar faza decisivă a finalului de meci a avut loc două minute mai târziu, când același Rusescu a scăpat singur spre poartă după o intervenție proastă a lui Ignjatijevic, dar Ghionea a intervenit excepțional din spate și l-a deposedat. Între minutele 65 și 75 Poli a pregătit, într-un anume sens, un nou gol, prin două șuturi peste ale lui Tameș din poziție bună, și o nouă ratare incredibilă a lui Zicu, care a trimis direct în portar, din interiorul careului, pasa primită de la Magera. Finalmente, în minutul menționat, Zăgrean a reușit să marcheze al treilea gol al alb-violeților, după o fază confuză în careul advers, în care a reușit să-și păstreze calmul. N-a mai reușit acest lucru câteva minute mai târziu, când a scăpat singur spre poartă după o lansare a lui Ignjatijevic, dar s-a împiedicat în minge și nu a reușit să finalizeze. Helder a mai încercat câte ceva pe final, scorul fiind însă acesta după ultimul fluier al centralului.

Nu știu dacă echipa trebuie supusă unei riguroase analize după acest meci, căci șansa noastră la titlu ține în mare parte de deplasarea de la Oțelul din etapa viitoare. Remarc astăzi jocul lui Luchin, al lui Ghionea, chiar și Magera sau Cisovsky, deși mai ales cel din urmă a avut câteva slăbiciuni. Ingjatijevic, deși n-a jucat rău, a dovedit din nou că e mult mai potrivit postului de mijlocaș stânga, decât cel de fundaș, în timp ce Tameș a avut un meci mai decent decât în ultimele partide. E păcat că nu pare a avea capacitatea certă de a face diferența, fiindcă se mișcă bine la mijloc, are o agilitate aparte, dar pasa decisivă vine - și nu vine. Helder a fost neconvingător ca mijlocaș dreapta, în timp ce Nikolic, deși a fugit mult, a avut totuși destule nereușite. Destul de dezamăgitoare și prestația lui Zicu, chiar dacă de la el a plecat golul trei (să fi fost puțin ofsaid?), numai că problema este că pur și simplu pare lipsit de vlagă.

Din acest motiv m-aș aștepta să nu fie titularizat în partida următoare. E drept că Poli trebuie să câștige, dar o repriză putem miza pe consistența aprărării și un gol dintr-o fază fixă sau o contră, chiar de Oțelul are tot interesul să se apere. În mod normal Burcă ar trebui să revină în apărare, căci Ciso este puțin prea oscilant, în ciuda determinării arătate azi, și Bourceanu și Goga în linia de mijloc. Același Ricketts în atac ar părea indicat.

Nu trebuie să ne lăsăm distrași de avantajele de care a beneficiat Oțelul în ultimele partide. Cert e un singur lucru: dacă îi învingem, avem prima șansă la campioant, și dacă pierdem gălățenii vor fi campioni și nimeni nu va mai ține minte cum a decurs acest an de glorie 2011. Destinul e în mâinile și picioarele celor care vor evolua duminică la Galați, avem capacitatea să învingem, dar trebuie să ne-o dorim foarte mult. Gazdele cu siguranță și-o vor dori. Asta înseamnă, în primul rând, nu intrat în meci cu alte gânduri și gol primit în primele zece minute sau tăvălit de atacuri insistente. Se poate.

Hai Poli!

Poli: Taborda (6) - Luchin (6,5), Cisovsky (6), Ghionea (6,5), Ignjatijevic (5,5) - Helder (5), Alexa (6), Tameș (5,5), Zicu (5) - Nikolic (5,5), Magera (6)

Schimbări:

Zăgrean (6) pentru Nikolic (min 60)
Curtean pentru Zicu (min 83)
Ricketts pentru Alexa (min 90)

Compilatie sezon 2010-2011

Am pus laolaltă cu ocazia acestui final de sezon care parcă ducea lipsă de dramatism (ha!) o compilație din majoritatea golurilor marcate de Poli in 2010-2011.

De fapt e mai mult un pretext să abuzez și eu ca tot omul de Lux Aeterna. Și o ocazie pentru cei care au nevoie de puțină energie înainte de acest final, să se încarce.

Avancronică: Poli - Urziceni

Fotbal zi de zi săptămână aceasta - un program care m-a făcut să nu mai știu care meci din ce etapă face parte. Noi jucăm abia luni, iar despre meciul nostru nu am ce să zic. Victoria este obligatorie și ar trebui să fie facilă. Orice alt rezultat ar însemna că nu merităm de nici un fel titlul. Obiectivele noastre ar trebui să fie să nu suferim accidentări, să nu facem risipă de efort și mai ales să nu luăm cartonașe. Declarația tradițională că următorul meci e cel mai important nu își mai are locul acum, când urmează o înfruntare directă crucială pentru titlu, iar noi avem o echipă întreagă pasibilă de suspendare:

Pantilimon - Helder, Cisovsky, Scutaru, Sepsi - Goga, Alexa, Bourceanu, Zicu - Axente, Magera

Jucătorii cheie ar trebui ținuți pe bancă. Avem nevoie de toate forțele, iar orice lipsă ar putea fi fatală.

E drept că egalul cu Vasluiul îi elimină în mare măsură, dar asta înseamnă și că finalul pentru noi va fi pe muchie de cuțit, indiferent de rezultate. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei din club că la un moment dat tot va trebui să riscăm, altfel nu avem cum să luăm titlul.

În rest, Vasluiul își poate lua adio definitiv la Ploiești, în timp ce noi sperăm la o dovadă de mare ambiție a Brăneștiului, ca să uităm maniera dezolantă în care Oțelul a câștigat ultimele meciuri.

Mai presus de toate, hai Poli!

Poli II - Unirea Sânnicolau Mare 3:1 (1:0)

După multe tergiversări și zile noroase, am ajuns și eu să mai dau cu privirea la ce joacă echipa secundă. Alb-violeții mici au fost într-o formă bună azi, dominând partida și reușind să câștige grație triplei înscrise de Boștină.

Nu mi-am făcut notițe cu privire la desfășurarea partidei, dar exceptând golurile nu am remarcat decât niște șuturi dezamăgitoare (trei marca Jitaru). Primul gol s-a desăvârșit în minutul 35, când Boștină a agățat un balon înalt în preajma careului advers, a înaintat spre poartă cu mingea la picior și a marcat la colțul lung. A doua reușită a fost consecința unei faze bune pe stânga în minutul 71, la finalul căreia Rocha i-a pasat în careu aceluiaș Boștină, care a pus latul redirecționând balonul în poarta goală. Oaspeții au redus din handicap cinci minute mai târziu, după o indecizie a lui Lepmets, aș spune. Deși au încercat să pună presiune pe jucătorii noștri, nu au reușit să-și mai creeze șanse de gol, iar în minutul 90 s-a stabilit scorul final, după ce Dudaș a trimis o minge printre picioarele unui adversar, a șutat din unghi, portarul a respins la Boștină care a avut timp să preia, să se întoarcă și să șuteze pentru a-și trece în cont a treia reușită a zilei.

În ciuda acestei victorii, e greu de zis că echipa secundă sălășluiește talente care vor schimba în viitorul iminent fața Politehnicii. Remarc însă progresul făcut de Boștină, a cărui reușite din retur au propulsat echipa pe un loc mai decent în clasament. Altfel, Rocha s-a prezentat bine azi după ce a fost introdus, în timp ce restul echipei a evoluat binișor, fără a ieși prea mult în evidență. A jucat și Postolache, integralist, dar din păcate nu a adus o contribuție pozitivă.

O formație aproximativă: Lepmets - Rosenblum , Voiculescu, Krejci, Cuciorvă - Dobriceanu, Jitaru, Matei, Postolache - Popovici, Boștină

FC Vaslui - Poli 1:1 (0:0)

Egal căutat, egal scontat? Da, așa este după satisfacția afișată la final de banca noastră tehnică și e bine așa. Cu un joc defensiv destul de bun și un avânt maxim atunci când a fost nevoie, alb-violeții și-au îndeplinit obiectivul și au de ce să privească cu optimism la meciurile rămase, chiar dacă drumul până la titlu nu a devenit mai scurt astăzi.

Așa cum s-a întâmplat de câteva ori, Poli a intrat ceva mai greu în joc, iar astăzi a fost cât pe ce să ne coste scump: gazdele au dezvoltat o acțiune pe dreapta, mingea a ajuns în careu la Costin care a reluat din prima, doar reflexul lui Taborda salvându-ne. Vasluienii au continuat să preseze și s-au aflat neplăcut de mult în jumătatea noastră în minutele care au urmat, dar Poli a fost echip cu următoarea șansă de gol. În minutul 9, Sepsi a centrat ideal către Goga, acesta a trimis cu capul peste portar, dar Cânu a apărut la timp să salveze de pe linia porții un gol ca și făcut! Partida a continuat însă în ritmul inițial, singurul eveniment notabil din următorul sfert de oră fiind accidentarea lui Ricketts, care a trebuit schimbat cu Axente. În minutul 28, Taborda a avut ceva emoții la un șut trimis de la marginea careului care a trecut de puțin peste, minge care dacă ar fi prins cadrul porții, s-ar fi lăsat cu probleme pentru Poli. Cu cât ne-am apropiat mai mult de pauză, meciul s-a mai echilibrat, fără ocazii de gol pentru niciuna din părți. La alb-violeți în special părea ca și cum perspectiva golului era una foarte îndepărtată.

FC Vaslui a forțat ofensiva încă din debutul mitanului secund, introducând un vârf în locul unui mijlocaș. Nu s-a schimbat însă nimic în raportul de forțe, ba mai mult, după ce Milislavjevic l-a înlocuit pe Campano, deci încă o mutare de profil ofensiv, gazdele au început să aibă probleme la mijlocul terenului. Din păcate obiectivul alb-violeților nu era să fie agresivi, astfel că nu am reușit să profităm de plusul de calitate de la mijloc. A venit însă minutul 65, când s-a înfiripat de pericol la poarta noastră după o pasă pe stânga, la limita ofsaidului, a urmat o centrare deviată până pe celălalt flanc, iar de acolo Ghencev a trimis tare înspre centrul careului unde Alexa, prost plasat, a deviat mingea în proprie poartă. Vizibil iritați de acest gol căzut din nimic, în ciuda unui joc defensiv aproape fără cusur, alb-violeții au pornit la atac cu toate armele disponibile. Și roadele au apărut imediat: minutul 70, Luchin a fost găsit ideal din liberă de Bourceanu, a șutat la colțul scurt, dar Kuciak a parat; minutul 72 și o fază excelentă a lui Zicu, acesta a trecut de un adversar, a intrat în careu și a șutat tot la colțul scurt, de unde același Kuciack a intervenit salvator; dar nimeni n-a mai putut schimba direcția balonului un minut mai târziu, la o fază - și nu abuzez de acest cuvânt - magnifică de contra-atac, plecată de la deposedoarea lui Sânmărtean în careu de către Luchin, pasă la Goga care a deschis jocul pe dreapta la Zicu, acesta a pasat din trei atingeri către Bourceanu care i-a plasat mingea pe culoar liber lui Goga (de la care plecase faza cu doar câteva secunde înainte!), a urmat o preluare perfectă, avansarea în fugă către poartă și finalizarea fără cusur cu stângul de la 20 metri! Tăcerea s-a așternut peste stadion precum o plapumă groasă, dar, din păcate, alb-violeții nu au căutat să speculeze acest moment prielnic. Astfel, gazdele au revenit în ofensivă și în minutul 76 Milislavjevic a trimis un șut de la distanță peste poartă, oarecum periculos. Presiunea vasluienilor a fost una semnificativă, dar ca pe tot parcursul partidei, aceștia rămâneau fără idei în preajma careului nostru. O ultimă fază cu oareșce potențial a avut loc în minutul 89, când Bello s-a întins la o centrare a lui Adailton, dar nu a reușit să devieze balonul spre poartă. Fluierul final a sosit după patru minute de prelungire și astfel Poli a bifat cu succes această partidă extrem de dificilă.

Chiar nu există multe motive pentru care ar putea fi criticat jocul defensiv al echipei noastre, care a închis mai mereu culoarele gazdelor și a rezistat cu brio la presiunea acestora. Aș spune chiar că reușita celor de la Vaslui a fost oarecum întâmplătoare, fiind însă răsplata pentru echipa care atacă și aduce mingi în preajma careului, chiar dacă fără prea multă clarviziune. Cu Ignjatijevic mai mult al doilea fundaș stânga decât mijlocaș, mai ales în repriza secundă, flancul acela a fost de nepenetrat. De cealaltă parte Luchin a avut mai mult de furcă cu Sânmărtean, a pierdut câteva duleri, dar la fel a avut și intervenții bune.

Din păcate, după pierderea lui Ricketts și introducerea lui Axente, jocul nostru foarte defensiv ne-a limitat opțiunile de atac. Fără viteza canadianului, multe mingi au sfârșit câteva secunde la Axente înainte ca acesta să fie deposedat. De asemenea, susținerea din linia de mijloc nu a fost una deosebit de utilă, astfel că nici Zicu nu a intrat în posesia multor mingi. Pe de altă parte, Bourceanu și Alexa au închis mereu spațiile centrale, au dublat când a fost nevoie (în special Bourceanu pe dreapta), iar la faza golului au fost piese centrale. Aceste minusurui le iei însă ca atare când îți stabilești ca obiectiv să obții un egal, deci ele ar fi de incriminat doar în ideea că am fi putut forța o victorie. Probabil am fi putut, dar riscul nu cred că ar fi fost unul care să merite, căci cu o ofensivă atât de versată ca cea a Vasluiului nu e de jucat, iar concurenții la titlu au dovedit că au capacitatea de a se împiedica oricând. Și dacă e să fie, avem meci direct cu echipa care ne-ar putea depăși în clasament.

Eu sunt satisfăcut de rezultat, dar mi-e foarte clar că nu e nimic câștigat în acest moment. Putem însă privi înainte știind că suntem, în continuare, stăpânii propriului destin.

Bravo Poli!

Poli: Taborda (6,5) - Luchin (5,5), Burcă (6), Ghionea (6), Sepsi (6) - Goga (6,5), Alexa (5,5), Bourceanu (6), Ignjatijevic (5,5) - Ricketts, Zicu (5,5)

Schimbări:

Axente (5) pentru Ricketts (min 20)
Cisovsky pentru Zicu (min 90)
Magera pentru Axente (min 90 + 2)

Întreaga fază la golul lui Goga: