21 martie 2012

Avancronică: Poli - Slatina

A trecut săptămâna și avem deja etapa a doua din retur, primul meci oficial de acasă din anul 2012. Mă întreb în ce stare o mai fi stadionul după troienele de zăpadă sub care a stat în ultimele 3 luni.

Oaspeți vor fi cei din Slatina - ALRO mai exact, pe cei de la FC Olt urmând a-i întâlni etapa viitoare în deplasare. Cele două concitadine s-au întâlnit direct în prima etapă. Dacă în tur, ALRO pierdea în mod surprinzător cu 2-1, de atunci lucrurile s-au mai schimbat. ALRO și-a luat revanșa câștigând cu 3-0 și au ajuns în plutonul urmăritor, ducând o bătălie "aprigă" pentru ultimul loc pe podium. FC Olt în schimb, au rămas în coada clasamentului unde încearcă să scape de retrogradare. 6 puncte din următoarele 2 meciuri ar trebui să fie țelul nostru, pentru a arăta că avem o echipă cu ambiții de prima ligă și pentru a ne așeza pe cai mari înainte de meciul decisiv cu Bistrița.

2 schimbări vor fi cu siguranță în angrenajul echipei. Gorobsov și-a ispășit suspendarea și va lua mai mult ca sigur locul unuia dintre colegii săi din linia de mijloc. Asemeni, Goga, revenit la parametri normali, va fi titular în atac. De văzut cine va trebui să treacă pe bancă.

Hai Poli!

17 martie 2012

FC Bihor - Poli 0:2 (0:2)

Finalmente, returul! Și a început cu dreptul astăzi, în fața unui adversar neconvingător, grație dublei lui Axente. Cu această ocazie am putut admira noul sistem de joc al Politehnicii, precum și debutanții din lotul nostru, anume Belu și Cârstea, într-un prim meci oficial. Impresia mea a fost că cel puțin în prima repriză diferența între echipe n-a fost una foarte mare, ca joc, dar Poli a fost mult mai eficientă în fața porții și s-a plasat într-o poziție din care a putut dicta cu lejeritatea ritmul meciului.

Acest lucru s-a întâmplat și grație deschiderii rapide de scor, alb-violeții punctând prima oară în minutul 6. Atunci, Popovici a luat pe cont propriu o fază, a alergat în jurul întregii apărări bihorene și a centrat în fața porții, de unde Axente a profitat de indecizia portarului advers și a trimis cu capul în plasă. Gazdele au pus apoi presiune pe apărarea noastră, dar atacurile acestora au fost haotice. Astfel, în ciuda unor jumătăți de ocazii la faze fixe și centrări de pe flancuri, singura minge care ar fi avut o bună șansă de a intra în poarta apărată de Lepmets a venit ca urmare a unui șut din marginea careului la o respingere mai puțin ideală, balonul lovind bară înainte de a ieși în aut. Replica alb-violeților a fost destul de timidă, tot la câteva faze fixe, dar loviturile de cap trimise de către Axente și Scutaru nu au cadrat buturile adverse. Desprinderea pe tabelă a venit într-un moment oportun, cu cinci minute înainte de pauză, când cornerul bătut de Chiș a fost trimis cu capul spre poartă de către Ilie, Cârstea a luptat să țină mingea în teren și a retrimis-o lui Axente, care singur singurel din câțiva metri a trebuit doar s-o trimită în poarta relativ goală. Chiar înainte de pauză putea fi trei, la o fază ce a evidențiat labilitatea apărării bihorene, care i-a permis lui Chiș să treacă printr-o mână de jucători, numai că șutul acestuia din poziție de singur cu portarul a fost prins de cel din urmă.

Gazdele au pălit complet în mitanul secund, iar Poli a avut trei bune oportunități de a se desprinde mai mult pe tabelă în primele douăzeci de minute. Cârstea a trimis cu capul către portar la scurt timp după reluare, apoi Popovici a fost lansat de Poparadu, a trecut de portar, numai că șutul său a fost deviat de un fundaș peste poartă, iar același Cârstea s-a întins la un șut de la marginea careului în urma unei acțiuni a lui Pătraș, trimițând mingea puțin pe lângă. Ulterior, ca urmare și a modificărilor efectuate, jocul s-a liniștit aproape complet, iar pe final alb-violeții au revenit la mult mai tradiționalul 4-4-2. Gazdele ar fi putut marca în ultima fază a meciului, când Sorian l-a depășit pe Belu, a intrat în careu, dar din postură de singur cu Lepmets, l-a nimerit pe acesta.

Finalul partidei a pecetluit o victorie bine meritată pentru Poli, într-un retur care se anunță a fi turbulent din motive bine-știute. A fost interesant de văzut această nouă față a echipei în formula de 4-3-3, care s-a dovedit a avea atât anumite plusuri, precum și anumite neajunsuri.

În primul rând, în plan defensiv, flancurile au fost destul de descoperite, în special pe partea lui Belu, care a făcut o partidă slabă la debut, fiind mai mereu prost poziționat și ușor depășit de către adversari. Urcările sale ocazionale în atac din repriza secundă au arătat mai mult a rolul clasic al fundașului de bandă în această așezare, dar nu au adus beneficii concrete echipei. De cealaltă parte Sandu s-a descurcat mai bine, a avut două intervenții foarte importante, dar asemeni întregii linii de fund, a abuzat cam mult de mingile lungi trimise în față. Compartimentul central al apărării a fost solid, cu un plus pentru Scutaru, care a părut de netrecut astăzi.

Mijlocul a lăsat o impresie de fragilitate, fiind și de multe ori sărit din schema de joc și redus la rol de recuperatori. Numărul nespus de mare de faulturi făcute de Poparadu (fapt evidențiat obsesiv de către comentator) a evidențiat cam ce rol a avut mijlocașul nostru central, acesta reușind totuși o lansare memorabilă, de care am menționat mai sus. Pătraș și Chiș nu mi-au lăsat o impresie foarte bine definită, nefiind extrem de prezenți în joc, ambii evoluând la un nivel asemănător. Construcția aceasta a mijlocului, subminată de mingile lungi aruncate spre vârfuri, a permis gazdelor să domine o mare parte din prima repriză, deoarece jocul de pase n-a funcționat suficient de bine ca alb-violeții să păstreze posesia.

Cele trei vârfuri au avut parte de un meci solid, Axente reușind deja-numita dublă, în timp ce Popovici și Cârstea au avut contribuții decisive la cele două goluri. Toți trei jucătorii au ajuns în poziții de finalizare și, per ansamblu, pare că dinamica ofensivă a crescut. Problema este că atacanții trebuie să coboare mai des, să intre mai frecvent în combinații cu mijlocașii, și să profite de deschiderile care apar în apărare, făcând uz de pase filtrante.

Bineînțeles, Poli nu are calitatea Barcelonei, care a adus acest sistem la nivel de artă, deci rămâne de văzut dacă el poate fi susținut și în fața unor adversari mai feroce. Astăzi, toate fiind spuse, a funcționat binișor și ne rămâne să vedem la ce grad de perfecționare putem ajunge.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (6) - Belu (5), Scutaru (6,5), Ilie (6), Sandu (6) - Chiș (5,5), Poparadu (5,5), Pătraș (5,5) - Popovici (6), Axente (7), Cârstea (6)

Schimbări:

Zaluschi (5,5) pentru Poparadu (min 61)
Fuchs pentru Popovici (min 73)
Goga pentru Cârstea (min 76)

16 martie 2012

Poli II - Gloria Arad 5:1 (2:0)

A început anul și pentru echipa secundă. Și ce debut! În ciuda temerilor de dinainte - mulți jucători noi, sistem de joc nou - Poli II a câștigat la scor primul meci din retur. Totuși, să nu sărim la concluzii. Adversarul de azi a fost unul slab, arădenii terminând turul pe ultimul loc. În plus, elevii lui Stoicov au avut întăriri de la prima echipă. După cum vă spuneam, să nu ne așteptăm la surprize din partea lui Velcea. Acesta i-a lăsat acasă pe Dăruială, Petcuț și Adrian Popa. Ultimul dintre cei doi a avut un aport decisiv în victoria de azi.

Chiar și așa, lucrurile nu au fost mereu ușoare. După ce au preluat repede conducerea cu 2-0 prin golurile lui Boștină (min. 9) și Popa (min. 24), jocul s-a echilibrat. În repriza a doua, Vucea, un jucător de bandă dreapta ce merită urmărit, a urcat în atac, provocând un penalty ce a fost transformat de către Boștină. Arădenii, însă, au redus din diferență 2 minute mai târziu, în minutul 75, pentru ca la următoarea fază, în urma unei greșeli a fundașilor centrali, să obțină un penalty. Iordache a salvat situația. De altfel, portarul s-a revanșat pentru amicalul de săptămâna trecută, printr-o evoluție foarte bună. Nu doar că a mai salvat un gol la începutul reprizei, dar a și contribuit cu pasa de gol la prima reușită a meciului.

Alb-violeții au răspuns repede, astfel că scorul devenea 4-1 în minutul 80, după o frumoasă combinație cu Boștină și un dribling al lui Popa asemănător cu cel al lui Iraola prin apărarea lui United, păstrând proporțiile bineînțeles. În fine, Popa a completat un bine-meritat hat-trick cu o lovitură de cap în minutul 89. Scorul putea fi mai mare, Poli II având mai multe acțiuni bine închegate și plăcute ochiului, dar portarul advers s-a opus.

De văzut cum vor evolua lucrurile în acest retur, dar după prima impresie Poli II nu arată așa rău precum se preconiza.

Poli II: Iordache - Vucea, Dăruiala, Dubei, Zele - Constantinescu, Petcuț, Lupancu - Vântură, Boștină, Popa
Au mai intrat: Stancu, Mucsi, Szalkai, Leagu

Avancronică: FC Bihor - Poli

Incredibil, dar adevărat! După nenumărate zile, avem din nou un meci oficial! Din păcate acesta este umbrit de lucruri mult mai importante ce se desfășoară în viața Politehnicii. În fața unui viitor incert, fotbalul este în acest moment pe locul 3, dacă nu chiar mai jos. Totuși, vestea de azi prin care se înlătură orice dubiu asupra deținătorilor palmaresului aduce un strop de speranță că salvarea se poate realiza.

Dar revenind la ceea ce e cu adevărat important, deplasarea la Oradea nu va fi ușoară. Bihorenii și-au mai revenit după începutul slab de campionat, iar noi am pierdut 3 dintre cei mai importanți jucători din tur. În plus au apărut jucători noi, fără experiență și mai e și sistemul tactic impus de Iancu. Astfel, să nu fim surprinși dacă vom avea parte de un meci haotic. Dacă situațiile de gol vor ezita să apară sau dacă ratările se vor acumula, atunci s-ar putea să nu ne întoarcem cu toate cele 3 puncte.

Interesul meu principal e cum arată noua Poli într-un meci oficial cu o echipă mai apropiată valoric și cum se descurcă nou-veniții în echipă. Totuși, la cum îl cunoaștem pe Velcea, cu siguranță nu vor fi surprize. Mai ales acum că nici nu mai are probleme să aleagă cei doi jucători sub 21 ani care trebuie să evolueze obligatoriu. Ilie și Belu sunt, după toate aparențele, titulari incontestabili. Singura necunoscută ar fi trio-ul ofensiv, dar cum nici un atacant în afara lui Goga nu are vreun avantaj față de ceilalți, alegerea nu prea contează. Să pornim cu dreptul!

Hai Poli!

10 martie 2012

Amical: Poli - Poli II 4:1 (2:1)

Violeții mari au încheiat (sperăm!) pregătirile cu o revanșă în fața celor mici pentru înfrângerea de la începutul acestei perioade. Fără a se chinui prea mult, aceștia au înscris de 4 ori, ceea ce e un pic nedrept față de prestația curajoasă în unele momente ale colegilor lor mai mici.

Începutul de meci a aparținut acestora din urmă prin câteva șuturi de la distanță ce au trecut de puțin pe lângă. În minutul 9 însă, Axente a forțat o pătrundere printre Dăruială și Dubei, ultimul doborându-l la marginea careului, iar arbitrul a acordat penalty destul de ușor după părerea mea. A înscris Goga, iar ritmul jocului s-a liniștit. A marcat apoi Axente cu capul, în urma unei lovituri libere dinspre colțul dreapta al careului, în minutul 16. Jocul lui Poli II nu și-a mai revenit până pe finalul reprizei, în mod special datorită paselor nesigure ale mijlocașilor Stancu și Constantinescu și a poziționării tactice total neinspirate a lui Lupancu. Minutul 44 a adus însă un șut sub transversală a lui Zele. Golul înscris din cornerul ce a urmat a fost asemănător cu cel al lui Axente, marcatorul de data aceasta fiind Boștină.

Repriza a doua a început tot printr-o perioadă bună a echipei secunde, care a combinat bine pe stânga unde a intrat Dorin Rotariu. Portarul Iordache, însă, a avut o zi mizerabilă. Nu numai că nu a apărat nimic, dar a greșit pasa în câteva rânduri. Cireașa de pe tort a pus-o în minutul 58, când a arătat calități demne de un portar la națională. În loc să degajeze, s-a împiedicat în minge, lăsându-l pe Goga să puncteze golul 3. Din nou, galben-negrii au căzut, lăsându-i pe cei de la echipa mare să-și impună ritmul. Ricketts a fost încercat pe partea dreaptă în mai multe rânduri, iar în minutul 73 a reușit să evite offside-ul, să-l întreacă pe Dăruială și să deschidă în centru, unde Pătraș se afla liber, acesta marcând pe lângă Trițoiu.

Ca remarci personale, se evidențiază în primul rând faptul că Belu a jucat toate cele 90 de minute și mai mult ca sigur va fi favoritul pentru postul de fundaș dreapta. Dacă în prima repriză a jucat exclusiv defensiv, în partea a doua, a fost lăsat să urce în atac, făcând bine schimbul cu nou intratul Fuchs. Dăruială, în schimb, a fost lăsat la echipa secundă, unde a evoluat ca fundaș central, alături de Dubei. Ambii au avut și bune, și rele. În rest, jucătorii vechi au jucat în nota pe care o cunoaștem din tur. La cei mici, mi se pare că Rotariu trebuie să se impună ca titular, pentru că intrarea lui a avut un efect vizibil în jocul echipei. E inteligent, sigur pe el în preluări și în pase, și are și un pic de tehnică în dribling. La Poli II, important e ca echipa să se omogenizeze cât mai repede și să se lege relațiile de joc.

Așteptăm cu interes debutul returului și jocuri care sunt, în sfârșit, oficiale!

Poli: Lepmets - Belu, Scutaru, Ilie, Sandu - Chiș, Zaluschi, Poparadu - Popovici, Goga, Axente
Au mai intrat: Kirev, Pătraș, Cârstea, Fuchs, Ricketts, Petcuț, Rocha

Poli II: Iordache - Vucea, Dăruială, Dubei, Zele - Lupancu, Stancu, Constantinescu - Vântura, Boștina, Mucsi
Au mai intrat: Trițoiu, Iovan, Altmayer, Rotariu, Iovan, Szalkai, Silaghi, Bocșan, Bărbuț, Damian, Pleșcan

7 martie 2012

Fotbal cenzurat

Trebuia să se ajungă și aici! Nu cred că mai e mult până când un meci de fotbal va fi interzis direct. Dar ăsta e fotbalul mondial în zilele noastre și, în particular, cel românesc cu trăsăturile-i caracteristice.

Un sistem mai presus de orice lege, un stat în stat și peste state, mai puternic ca oricare altul de până acum. Dacă lumea în mare înaintează prin secolul XXI, fotbalul sprintează spre Evul Mediu, în care niște despoți - nașu, mitică și restul mafioților - se îmbogățesc pe spatele sărmanilor - noi, suporterii, care ne ducem zilele, poate, poate vom putea vedea și noi un amărât de meci de fotbal.

Nici nu mai știu când a fost ultimul la care am fost. Iarna cruntă a făcut ca timpul să înghețe în loc. Iar acum, când niște viteji au încercat să pună la cale un meci istoric, tâlharii le-au înnăbușit rebeliunea din fașă, răspândind drastice amenințări subordonaților lor, care nu mai puteau sta cu mâinile în sân și au trebuit să se conformeze.

Mă scuzați. Pauza asta prelungită m-a afectat puțin. Dar cert e că inhibarea dreptului la exprimare și abuzul de putere au ajuns la cote periculoase, chiar ilegale aș spune. De asemenea, am putut vedea delirul caracteristic dictatorilor înrobiți de putere și frica irațională în fața unei ipotetice prăbușiri.

Sfârșitul trebuie să fie pe aproape dacă îl vom căuta insistenți. Deocamdată nu e nici pe departe sigur, pentru că sistemul este prea bine închegat, iar cei din elită se susțin unii pe alții. Dar un prim pas a fost făcut, și anume am văzut că e posibil ca fotbalul să existe și fără federații și că puterea e în mâna suporterilor. Visez ca într-o zi toată lumea să realizeze acest lucru și să închidă ochii la Liga lu' Mitică. Nu doar să nu mai meargă la stadion, dar să nu mai vizioneze nici un meci, să nu mai vizioneze nici o emisiune de fotbal în care apar aceiași gogomani.

Doar atunci va veni sfârșitul pentru ei. Și împreună, suporterii adevărați vor putea pune bazele unui fotbal nou. Unul curat. Unul liber.

Dar între timp, să vedem ce mai fac copiii noștri care se ceartă cum să-și împartă jucăriile....

3 martie 2012

Amical: Poli - FC Caransebeș 3:0 (1:0)

Ultimul amical al acestei pauze interminabile (?) s-a disputat astăzi la Lugoj, alb-violeții învingând pe FC Caransebeș (liga a III-a) cu rezultatul menționat. Scorul a fost deschis de Axente, ca apoi să fie majorat grație reușitelor lui Popovici și Gorobsov. Aș vrea să pot spune mai multe, dar nu mi-a fost dat să ajung în localitatea din vecinătate.

Poli: Lepmets - Belu-Iordache, Scutaru, Ilie, Sandu - Chis, Zaluschi, Poparadu - Goga, Popovici - Axente

După pauză, au mai intrat: Kirev, Mera, Pătraș, Fuchs, Petcuț, Gorobsov, Cârstea, Popa, Dobricean.

Greu de zis exact care va fi primul unsprezece pentru retur, dar probabil linia de fund este cea folosită și astăzi, în timp ce la mijloc ar trebui să evolueze Gorobsov, Poparadu și eventual Chiș, iar în atac întrebarea este cine se va afla alături de Goga și Axente. Poate Cârstea, poate Ricketts.

Mai sunt două săptămâni până la debutul returului, un retur care va fi și mai sărac în meciuri de fotbal, odată cu excluderea formațiilor Mureșul Deva și Arieșul Turda din ligă. Până atunci însă, ca mai mereu în săptămânile recente, în prim plan se află consolidarea unui plan pentru viitorul Politehnicii. Să ne fie de bine.

26 februarie 2012

Amical: ACS Recaș - Poli 0:5 (0:1)

Cu toată indecizia în ceea ce privește viitorul administrativ la clubului, e dificil să dai mare importanțe la rezultatul unui amical. Alb-violeții au dispus de formația din Recaș (C5) în urma reușitelor lui Axente, Popovici, Boștină, Popa (x2). De remarcat că Velcea a folosit jucători diferiți în cele două reprize și că meciul s-a întins dincolo de 90 de minute.

E curios faptul că formația din repriza secundă, compusă mai degrabă din rezerve, s-a dovedit mai prolifică, dar e posibil și ca adversarul să fi suferit mai mult din punct de vedere fizic în acele momente. Se remarcă apariția lui Zele în echipă, jucător pe care n-am avut ocazia să-l urmăresc la Poli II.

Mă deranjează teribil faptul că în continuare nu ne putem concentra pe fotbal și trebuie să urmărim de la depărtare vagile planuri elaborate pentru redresarea clubului în diferite birouri semi-obscure. Din punctul meu de vedere e destul de clar că Marian Iancu nu are trebui să joace un rol în viitorul Politehnicii decât dacă o aduce pe linia de plutire în principal prin propriile abilități și resurse. Orice alt compromis e improbabil să prezinte sorți de izbândă deoarece lipsește pasul asumării răspunderii, fapt despre care se discută mult prea puțin și care lasă nepermis de mult loc pentru repetarea istoriei.

Poli (repriza I): Lepmets - Belu, Scutaru, Mera, Sandu - Chiş, Zaluschi, Poparadu - Goga, Cârstea, Axente

Poli (repriza II): Kirev - Dăruială, Petcuț, Ilie, Zele - Fuchs, Gorobsov, Dobricean - Popa, Boștină, Popovici

15 februarie 2012

Amical: Alania Vladikavkaz - Poli 1:0 (1:0)

Pentru istoric, rezultatul acestei partide si jucătorii care au evoluat.

Poli: Lepmets, Belu, Mera, Scutaru, Sandu, Gorobsov, Chiş, Poparadu, Goga, Cârstea, Axente
Au mai jucat: Ilie, Fuchs, Pătraş, Zaluschi, Ricketts, Popovici, Rocha

12 februarie 2012

Amical: Poli - Dinamo Moscova 1:3 (0:0)

Meci decent făcut de alb-violeți, care au cedat doar în ultimele zece minute, după efectuarea multor schimbări, în compania unui adversar solid - locul trei în campionatul Rusiei, cu jucători precum Mijušković, Gatagov și Sobolev. Dacă aceste nume nu vă sună cunoscut, atunci probabil unele ca și Dzsudzsák, Voronin, Kuranyi, Misimović, Karyaka prezintă un grad mai ridicat de familiaritate.

Așa cum am menționat mai sus, golurile au căzut după minutul 80, scorul urcând la 0:2, înainte ca Rocha să reducă din handicap. O deviere neferictă a stabilit rezultatul final, cel deja cunoscut.

Poli: Kirev - Belu, Scutaru, Mera, Sandu - Gorobsov, Chiş, Poparadu - Cârstea, Ricketts, Axente.

Au mai jucat: Rocha, Pătraş, Popovici, Boştină, Fuchs, Dăruială, Petcuţ, Dobriceanu.

9 februarie 2012

Amical: Poli - ȚSKA Moscova 0:2 (0:1)

Din fragmentele văzute în repriza secundă, alb-violeții par să fi avut o atitudine pozitivă și un spirit combativ, dar jocul a fost subminat de imprecizii tehnice, consecință a jocului foarte rapid practicat. Ocazii au fost de ambele părți, chiar dacă ȚSKA a părut mereu tăioasă pe contre, numai că adversarii de azi au profitat la maxim de greșelile și nesincronizările noastre defensive. Axente și Chiș ar fi putut modifica tabela pentru noi, însă finalizările acestora au fost ineficiente.

Oricum, în fața unui efectiv cu atâția titulari de drept, Poli s-a prezentat bine. Rămâne ca jocul ofensiv să se lege mai des și cred că ne-am putea declara destul de pregătiți pentru retur decent în liga a II-a. Nu că asta ar trebui să ne fie ambiția, dar trebuie abordarea trebuie să fie pas cu pas.

Poli:  Lepmets - Mera (46, Belu), Ilie (87 Dăruială), Scutaru, Patraș (68, Sandu) - Gorobsov (46, Zaluschi), Fuchs (46, Chiș), Poparadu - Cârstea (84, Ricketts), Goga (73, Popovici), Axente (68, Popa)

Video: http://www.pfc-cska.com/media/video/?id=1743

6 februarie 2012

Amical: Poli - Zestafoni 3:0 (2:0)

Rezultat mai bun astăzi în compania liderului din Georgia. Golurile marcate de Axente în prima repriză, de ambele ori deservit de Goga, precum și reușita de pe final a lui Popovici au pecetluit o victorie clară.

Bineînțeles, există mereu necuonscute într-o asemenea partidă, de la garnitura folosită de adversari, până la valoarea reală a acestora. Ceea ce se remarcă este că Pătraș a fost folosit fundaș stânga și că Belu a rămas în primul unsprezece.

Să vedem cu ce ne va mai edifica următoarea partidă a turneului.

P.S. Calibrul defensiv al adversarilor poate fi pus sub semnul întrebării, uitându-ne la fazele de gol.

3 februarie 2012

Amical: Lech Poznan - Poli 5:0 (0:0)

O înfrângere severă pentru Poli în primul amical al iernii, dar în principiu scontată, alb-violeții venind după o perioadă intensă de acumulare fizică.

Faptul că scorul era egal la pauză, deși eram lipsiți de internaționalii noștri, este unul pozitiv, numai că incapacitatea echipei de a ține piept adversarilor în al doilea mitan plasează niște semne de întrebare asupra acestor meciuri foarte tari programate în debutul pregătirilor. În ciuda aprecierilor extrem de favorabile pentru primul mitan relatate pe site-ul oficial al clubului, am dat și eu cu privirea pe un articol de la polonezi, unde menționează că Lech putea lejer să aibă patru goluri avantaj la pauză.
Oricum, patru goluri au fost încasate în doar doisprezece minute, tocmai în perioada în care s-au efectuate patru din cele cinci schimbări - deci în maximul de degringoladă, într-o echipă formată din destui jucători tineri, care au evoluat puțin împreună și acuma, în plus, se regăseau într-o așezare tactică nouă, de 4-3-3.

Să sperăm că la următorul meci, care va avea loc pe 6 februarie, Poli se va prezenta mai bine pe întregimea partidei, în compania înfrântei din disupta Rubin Kazan - FC Zestafoni.

Poli: Lepmets - Belu-Iordache, Scutaru, Mera, Sandu - Chiș, Gorobsov (71', Petcuț), Poparadu (64', Pătraș) - Ricketts (73', Dobricean), Cârstea (64', Popovici) -Axente (85', Adrian Popa).

P.S. E Zestafoni.


31 ianuarie 2012

Cantonament spaniol 2012

Pe site-ul clubului a fost afișat lotul care va face deplasarea la Marbella pentru stagiul din perioada 1-17 februarie. Pe lângă internaționalii plecați deja pe alte meleaguri, ce vor veni direct în Spania (anume Ilie, Dăruială, Fuchs, Goga, Sepsi), mai fac deplasarea următorii jucători:

Lepmets, Kirev (portari) - Belu-Iordache, Scutaru, Mera - Pătraș, Petcuț, Ad. Popa, Poparadu, Popovici, Ricketts, Rocha, Sandu, Zaluschi, Chiș, Dobricean, Gorobsov - Boștina, Axente, Cârstea

Aș remarca faptul că în afară de Belu și Boștină, nu există nicio nouă prezență în lot via Poli II, deși tinerii au învins echipa mare într-un amical de acuma câteva zile. Apărarea pare încă limitată numeric, chiar dacă Sandu și Rocha pot juca fundaș stânga, însă atâta timp cât Sepsi nu pleacă de la echipă, situația nu este critică. Parcă n-ar strica încă un fundaș central, totuși.

27 ianuarie 2012

Tam-Tam-ul Sepsi

Odată cu o declarație în presă a unuia dintre avocații lui Laszlo Sepsi, cum că TAS ar fi decis în favoarea jucătorului cu privire la eliberarea acestuia de sub contractul cu Politehnica, s-a declanșat un mini-război mediatic.

Drept ripostă, clubul - ba nu, Marian Iancu a emis un comunicat și niște documente care clarifică starea de fapt. Sepsi nu este liber de contract și Poli nu trebuie să plătească în acest moment niște sume considerabile cerute de avocații jucătorului, sume care includeau restanțe de plată și plăți de care jucătorul ar fi fost privat în cazul în care contractul era reziliat ca urmare a încălcării sale de către club. În schimb, TAS a decis că Poli are de achitat "doar" sumele restante, adică 136.434 EUR și 43.800 RON, fără a reieși din documentele publicate de club în cât timp trebuie efectuate aceste plăți și ce se va întâmpla dacă nu sunt achitate.

Din păcate, fiind un set de documente foarte trunchiat, singura informație pertientă care reiese din el este că Sepsi nu e liber de contract. Altfel, aș mai remarca faptul că de la momentul în care a fost depus dosarul  către TAS (după august 2011) până la data de 12 ianuarie, suma datorată către jucător a crescut de la 75.143 EUR și 38.280 RON la cea menționată mai sus.

Mi se pare ușor iritantă această jumătate de adevăr care ne este prezentată, din moment ce dacă intenția clubului era să se disculpe întru totul, nu văd cu ce ar fi dăunat publicarea întregului set de documente, nu doar a două pagini din care să reiasă ceea ce trebuia să reiasă. Dar trecând peste acest aspect, tot ce rămâne de făcut este să îi fie achitat jucătorului (jucătorilor) sumele restante.

P.S. Aș remarca plecarea lui Tameș la Dinamo, unde se recompletează o colonie de foști poliști.

18 ianuarie 2012

Mișcări de jucători

Astăzi a fost deja a treia zi de când cele două echipe de seniori ale clubului au început pregătirile pentru retur. Au venit jucători noi, unii au făcut trecerea de la echipa a doua la prima, în timp ce satelitul încearcă să mai promoveze niște juniori. Am avut câteva plecări și transferurile încă nu s-au încheiat. O scurtă trecere în revistă puteți citi în rândurile ce urmează.

Să începem cu Poli II, la antrenamentele căreia, în ziua de luni, au participat următorii jucători: Ostafie si Trițoiu (portari), Belu-Iordache, Iovan, Bocșan, Damian, Todorov, Stancu, Artean, Constantinescu, Opriș, Szalkai, Silaghi-Perju, Lupancu, Vântură, Vucea, Boștină, Pleșcan, Radosav, Mucsi.

Se poate observa o serie întreagă de jucători noi, veniți de la echipele de juniori, unii dintre ei intrând deja în câteva meciuri din tur. Probabil că în retur vor avea parte de mai multe oportunități. În esență s-a pus capăt generației de după Luchin și Torje, care n-a avut prea multe de spus și lasă loc unor noi campioni la nivelul juniorilor.

În primul rând, apărarea, un punct nevralgic în tur, este întărită de către Bocșan și Todorov, campioni cu Timiș U16 anul trecut. Apoi avem o întreagă linie de atac, Pleșcan și Vântură fiind cei care au impresionat la echipele de juniori anul trecut. Mai este și Velici (care nu știu de ce nu e în listă), cel care înscria dubla în finala juniorilor de anul trecut. Despre acesta era vorba să treacă la prima echipă, dar așa cum a confirmat și Stoicov acesta nu e pregătit încă. A fost accidentat și nu a jucat prea mult în tur. În plus, a fost vorba și de ceva probleme disciplinare. Ar trebui să fie și portarul Gârlea și Rotariu, tot campioni la sub-16. Ultimul a jucat deja de destule ori la Poli II. Oricum, la acest nivel vor fi rulați și alți jucători, mai ales că mulți dintre cei enumerați vor avea parte și de convocări la loturile naționale. Pe măsură ce vom vedea mai multe meciuri, ne vom face o imagine mai bună asupra tinerilor poliști.

Trecând la echipa principală, aici nu sunt așa multe noutăți: Lepmets, Kirev, Iordache (portari), Dăruială, Ilie, Scutaru, Mera, Sepsi, Sandu, Sava, Zaluschi, Poparadu, Tameș, Petcuț, Pătraș, Goga, Adrian Popa, Chiș, Dobricean, Fuchs, Gorobsov, Popovici, Rocha, Zăgrean, Axente, Cârstea, Ricketts.

Notăm întâi revenirea după accidentare a lui Iordache, portarul din finala juniorilor. Cea mai mare discuție s-a purtat în jurul a celor 4 jucători cu salarii mari și mai în vârstă. De Curtean am scăpat, dar Goga e cu siguranță cel mai greu de vândut jucător din România. De Tameș se spune că va fi lăsat liber - mutare bună în condițiile în care postul său e acoperit de jucători buni, dar mult mai tineri și mai ieftini.

Mi se pare bună direcția trasată, de întinerire a echipei și închegarea unui nucleu de jucători care să reprezinte echipa pe mai mulți ani, dar să vedem și cum se va pune în aplicare. În acest sens nu prea înțeleg de ce continuă aducerea unor jucători liberi de contract, care nu aduc o valoare substanțială. Nu e vorba de Cârstea, care poate fi o soluție pentru atac, ci de Petcuț și de argentinianul ce se află zilele acestea în probe, care doar îngroașă rândurile și-așa destul de mari. Ne pregătim de prima ligă cu jucători de liga a doua.

Rămâne de văzut de care din cei 4 jucători ne vom putea despărți și dacă într-adevăr cei ce vor rămâne vor fi trecuți pe bancă. Dacă așa se va întâmpla atunci se vor deschide noi oportunități celorlalți jucători. În speță Sandu va ajunge în sfârșit titular de drept. Totuși, dacă și Sepsi va pleca, atunci flancul stâng nu va mai arăta așa solid, mai ales că se insistă și pe despărțirea de Sava. Returul va fi și momentul ca Popa și Popovici să confirme că au stofă de jucător la Poli. Alături de ei, se pare că și Dobricean și Fuchs au făcut definitiv pasul de la Poli II. Din păcate nu l-a făcut și Ganea, cel mai bun de la echipa secundă în tur, din cauza neînțelegerilor cu clubul.

Ar fi frumos, dacă tot au rămas în Timișoara, să avem parte de unul-două meciuri de pregătire cu care să ne facem și o imagine a Politehnicii în 2012.

Junii internaționali

Dăruială, Ilie și Fuchs au fost convocați la naționala de juniori pentru stagiul din Turcia, la U20.

Ei se alătură unui contigent cu mulți jucători din liga secundă, unde mișună cam tot ce-i tânăr și ce prinde loc pe gazon în meciuri oficiale.

Tot către Turcia vor pleca Sepsi și Goga, alături de Naționala mare.

Așadar, există încă destui alb-violeți care reprezintă Politehnica la acest nivel înalt al reprezentativelor României.

14 ianuarie 2012

Promisiuni de început de an

Ne-am luat și noi un mic concediu neoficial, în așteptarea mutărilor de iarnă, care vin decalat în Liga a II-a, la fel ca debutul returului.

În ceea ce privește mișcările de efective, lui Cârstea pare a i se fi alăturat Petcuț, mijlocașul defensiv al celor de la Alba Iulia fiind aproape sigur în lotul Politehnicii la reunire. Pe de altă parte, au început tatonările pentru vânzarea jucătorilor care produc prea multe costuri, anume Goga, Curtean, Sepsi și Tameș. Dacă pentru primii trei mai există speranțe pentru niște sume de bani încasate, indiferent că vorbim de un transfer definitiv sau un împrumut, lui Tameș i s-a oferit rezilierea contractului - singura problemă fiind niște datorii acumulate către jucător. La o adică, și Sepsi se judecă pentru niște bani și ar putea fi declarat jucător liber chiar săptămâna viitoare.

Impresia mea este cea obișnuită, jucătorii fiind împinși să plece prin amenințări cum că nu vor călca prea mult gazonul în meciuri oficiale, din diverse rațiuni (Tameș fiindcă n-are loc de juniori, Goga fiindcă nu și-a ajutat echipa, Sepsi fiindcă insistă pe litigii și e de fapt rezerva lui Sandu). Drept e că trebuie găsită o modalitate cât mai eficientă de a transfera acești jucători care pur și simplu nu pot aduce o contribuție care să facă o reală diferență la nivelul ligii secunde.

În mod oarecum ironic, deși mă pregătisem să apreciez într-o manieră pozitivă comunicatul emis chiar la început de an de către M. Iancu, în care acesta detalia obiectivele sezonului în mod concis și frumos defalcat, între timp tot domnia sa a declarat deja  la emisiune radio că nu ni se prea arată cu licențierea. Că numai bine, putem să consolidăm structura pentru viitor, presând în același timp autoritățile locale să facă ceva.

Nu cred că e loc de prea multe comentarii, din moment ce în istoria recentă nu de teorii am dus lipsă, ci de oameni care să le pună în practică. Deschiderea arătată către suporteri prin ultimele acțiuni sunt un semn de bun augur, dar vom vedea cât de mult "nou" va fi permis să intre și să iasă din club.

Pe plan sportiv, cantonamentele se vor desfășura ca în anii trecuți: Debrecen (Ungaria) și Marbella (Spania), în perioadele 26 ianuarie – 4 februarie 2012, respectiv 12 februarie – 24 februarie 2012. Chiar și adversarii se anunță a fi puternici, cu nume precum Rubin Kazan, Krylia Sovietov și ȚSKA Moscova (toate din Rusia), Lech Poznan (Polonia), Dinamo Kiev (Ucraina), FC Zestafoni (Georgia) și Guangzhou Evergrande (China) menționate ca posibili parteneri de sparring.

30 decembrie 2011

La final de an

S-a cam conturat primul transfer al pauzei competiționale, în persoana golgheterului ligii secunde seria a II-a, Rover Cârstea. Interesantă forma de achiziție, care presupune un împrumut până la vară cu opțiune de cumpărare pentru 200.000 Euro atunci. Dacă Poli dispune de aceste fonduri nu cred că avem cum să știm, dar e sănătos că până la finalul returului ne vom putea edifica asupra valorii tânărului Cârstea, care a împlinit 22 de ani în august.

Va fi interesant să vedem cum arată fața adevărată a atacantului, care după ce a marcat de zece ori în primele opt etape, nu a mai avut nicio reușită în următoarele șapte. De remarcat că și FC Argeș n-a avut decât trei reușite în această perioadă.

Altfel, s-a mai discutat despre aducerea la Poli a doi jucători care se încadrează în categoria juniorilor obligatorii. Este vorba de Steliano Filip și Alin Roman, ambii mijlocași, care au evoluat împrumutați la FC Maramureș în tur. E drept că după elanul inițial, transferul celor doi pare să fi intrat într-un impas, dar aducerea unor tineri pentru prima echipă ar fi cu siguranță utilă. E puțin bizar că nu se încearcă întâi promovarea unor juniori proprii, dar lipsa de experiență ar putea fi un motiv. Nu că experiența ar veni de la sine.

Au mai fost menționați doi jucători tineri, de 17 și 18 ani, care ar fi sub lupa Politehnicii: Petresc, de la Deva, și Vătăjelu de la Râmnicu Vâlcea. Primul este jucător de flanc drept și al doilea mijlocaș, ambii fiind la al doilea sezon în liga secundă. De remarcat și că Vătăjelu provine de la Steaua II.

Aș spune că se discută despre jucători interesanți și de perspectivă, dar rămâne de elucidat întrebarea cea mai apăsătoare: pe cine vor înlocui? După toate aparențele vom afla doar de cealaltă parte a anului acesta.

23 decembrie 2011

Urări de sărbători

În această perioadă romantic de liniștită, ne găsește ajunul Crăciunului. Deși nu e chiar seren și norii incertitudinii planează încă deasupra Politehnicii, poate că în loc de vreo ploaie antipatică vom avea parte de puțină ninsoare purificatoare.

Sărbători fericite!


Google+