Amical: FC Caransebeş - ACS Poli 0:0

Drumurile şi o maşină m-au dus până la Caransebeş, unde am avut ocazia să trăiesc la locul faptei desfăşurarea partidei dintre Poli şi echipa locală. N-a fost o repetiţie convingătoare, ba chiar mi-a trezit amintiri triste de la alt amical disputat în compania unor cărăşeni acuma un an de zile, căci n-a lipsit mult ca albii să piardă această partidă. Dar am văzut şi nişte jucători interesanţi, în Sana şi Lazăr, primul arătând un potenţial deosebit pentru faza ofensivă, mereu suferindă în colectivul nostru.

Poli a avut vreo patru şanse de a marca şi a mai irosit vreo trei faze cu potenţial prin centrări de slabă calitate. Ocaziile au venit prin Boldea, care a şutat pe lângă de la marginea careului, o minge deviată de la Kneeshaw; prin Belu, care a trimis din interiorul careului în portar la o fază fixă; prin Popovici, care a fost lansat singur cu portarul de Trandu (parcă), însă nu a putut să-şi plaseze suficient bolta şi mingea a fost parată; şi în final de meci, prin Nanu, care a şutat din interiorului careului, lateral stângă, dar peste.

Gazdele au fost adesea periculoase. Au început mai bine jocul, au pus presiune vreun sfert de oră, înainte ca Poli să preia iniţiativa. Pap a avut câteva ieşiri neconvingătoare, una mai gravă în repriza secundă, însă s-a evidenţiat şi printr-o pereche de parade importante, cea secundă chiar la penultima fază a meciului. În general însă, apărarea nu a fost prea solidă, ba chiar a părut puţin ruginită. Flancurile au reprezentat punctele slabe, cu Todorov improvizat în flancul stâng şi depăşit relativ uşor prin viteză de adversari, impreciziile acestora salvându-ne în mai multe rânduri. Nici Bălace nu a strălucit după pauză, astfel că aş spune că planează nişte semne de întrebare în acea parte a defensivei.

Ziceam că Lazăr şi Sana mi-au lăsat o impresie bună. Primul, deşi a avut şi scăpări, a dovedit o tehnică solidă şi o viziune încurajatoare a jocului. Sana, deşi puţin lent, a fost cam singurul jucător care a putut scoate un adversar din joc astăzi, şi a trimis mai multe pase lungi sau deschideri de înaltă calitate şi precizie.

N-a fost o zi uşoară pentru nicicare din jucătorii sub douăzeci de ani care au evoluat la noi, Pap absolvind cel mai bine testul. El este urmat de Kneeshaw, energic şi cu o bună dispoziţie la efort, însă momentan lipsit de deciziile optime când este cu mingea în preajma careului advers. Precum scriam, nu ştiu dacă Todorov e soluţia pentru flancul stâng, în vreme ce Dragomir şi Motreanu, introduşi în actul secund, nu au părut să se poată impune în faţa adversarilor mult mai puternici fizic, cu atât mai mult cu cât terenul de joc a fost unul dificil.

În rest, prefer să nu fac nominalizări în vreun sens sau altul. Faptul că atacul suferă nici nu ţine neapărat de lipsa unui jucător consacrat acolo (făcând abstracţie de Szekely), cât de construcţia neconvingătoare. Mai sunt trei săptămâni până la debutul ligii secunde şi sper ca odată cu terminarea fazei de acumulare, lucrurile să arate mai disciplinat.

Poli: Pap – Belu, Scutaru, Canu, Todorov - Lazăr, Petre - Kneeshaw, Boldea, Carlos - Szekely

Au mai intrat: Bălace, Popovici, Dragomir, Sana Camara, Bărbuț, Motreanu, Trandu și Nanu.

Cupa Fabric: ACS Poli - Ripensia 5:2 (4:1)

Poli a trecut într-o manieră categorică de concitadina Ripensia, în condinţiile în care adversarii noştri au evoluat în multe jocuri de pregătire în ultimele zile şi acest lucru s-a resimţit pe parcursul partidei. Dar ce am văzut n-a arătat rău, cu o echipă determinată, jucători noi interesanţi şi cel puţin un junior care promite mult.

Dominarea polistă a ţinut aproape nouăzeci de minute, cu gazdele periculoase pe câteva contre. Tocmai în această manieră s-a deschis scorul, în urma unui randament defensiv dezamăgitor atât în flancuri, cât şi pe centru, o minge centrată moală fiind trimisă în poartă de ripensistul Radu. Ofensiva noastră n-a fost tocmai feroce, cu Keita, Dragomir şi Nanu ceva mai activi, astfel că a durat un sfert de oră până la egalare. Atunci, mingea a ajuns la tânărul Dragomir care a şutat de la 25 de metri, de pe loc, învingându-l pe portarul advers. Tot Dragomir a jucat un rol important la golul doi când i-a pasat lui Popovici în centru, a cărui şut deviat a intrat în poartă. Repede de tot s-a făcut patru, întâi prin golul lui Szekely, care a scăpat singur cu portarul şi l-a driblat fără mare stres, iar apoi prin şutul puternic al lui Nanu, din partea stângă a careului.

În repriza a doua, Alexa a trimis un alt unsprezece în teren, ce a părut mai dornic de afirmare şi care a presat gazdele de pe Electrica în propria jumătate o lungă perioadă de timp. Dar mingea a lovit de trei ori bara (Stavric, O. Petre din ce îmi aduc aminte), Eduardo a trimis peste după un schimb frumos de pase, deşi era singur cu portarul, respectiv Stavric a tras în portar după o cursă impetuoasă a lui Kneeshaw pe dreapta. Până la urmă Stavric, a cărui şuturi au părut mai mereu periculoase, şi-a trecut în cont un gol, mingea trecând pe sub portarul advers. Ripensia, care a prins puţină energie pe final şi tresărise deja la o contră, a reuşit să reducă din handicap după o acţiune prelungită de atac, pe care apărarea noastră nu a putut să o oprească.

Per ansamblu însă, repet, Poli a arătat promiţător. Deşi nu au marcat decât o singură dată, unsprezecele din mitanul secund mi-a lăsat o impresie mai bună, mai ales atâta timp cât Poparadu, cu noua lui freză, s-a aflat printre jucători. Eduardo şi Stavric au fost activi şi destul de eficienţi, deşi ambii şi-au trecut în cont şi anumite scăpări. Kneeshaw mi-a plăcut pe dreapta, unde îi poate face concurenţă bună lui Bărbuţ, absent astăzi. Apărarea, cu un iz puternic de nostalgie (Bălace, Petre, Cânu), n-a fost testată prea des, deci nu mă pronunţ. Dintre cei care au evoluat în prima repriză, Dragomir, precum scriam deja, promite. Pe lângă ceilalţi menţionaţi deja (Keita, Nanu), aş mai spune că Ionuţ, testat pe dreapta, a părut competent şi disciplinat pe faza ofensivă, chiar dacă e într-o oarecare culpă la golul primit.

De dezamăgit m-a dezamăgit doar Belu, a cărui dominaţie fizică asupra adversarilor este adesea subminată de ceva care îmi pare rudă cu neatenţia. Dacă ar putea să-şi păstreze un nivel ridicat de concentrare pe parcursul unui meci, ar avea toate argumentele să ajungă un fotbalist bun, dar au trecut deja câţiva ani de când aşteptăm să se întâmple acest lucru. Mai are de învăţat.

Pe lângă noutăţile văzute astăzi, au mai fost anunţate două transferuri interesante, anume un vârf puternic numit Pedro Henrique, provenit din ceva ligi zonale braziliene, şi în mod special un mijlocaş portughez, Lassana Camara, care la 21 de ani a trecut deja Benfica, Servette şi Valladolid, dar n-a prea prins fotbal din motive obscure. Aştept cu nerăbdare să-i vedem la lucru.

Poli: Nuno Claro - Ionuț, Scutaru, Todorov, Morariju - Popovici, Dragomir, Rogoveanu, Keita, Nanu - Szekely. Au mai intrat Pap, Haidău - Belu, Cânu, Petre, Bălace, Balaure, Surugiu, Boldea, Poparadu, Trandu, Carlos Eduardo, Kneeshaw, Stavric.

Primele transferuri

După ce o serie de jucători au părăsit deja clubul la expirarea contractelor lor (Valentin Coca, Mario Kirev, Ioan Mera, Florin Nohai, Aleksandar Petrovic, Marko Marovic, Nicolas Gorobsov, Gueye Mansour și Jose Emilio Furtado), iar alţii stau cumva să plece (Scutaru, Şeroni, Belu, Szekely, chiar şi Trandu), astăzi ne-au fost anunţate primele sosiri la Poli.

Chiar dacă situaţia la nivel înalt nu este clarificată la club, e bine de ştiut că am început să ne mişcăm într-o direcţie. Cât de bună sau rea este ea, vom vedea în timp.

Aşadar, cei doi fotbalişti transferaţi sunt Milan Stavrić şi Carlos Eduardo. 

Sârbul este un vârf de 27 de ani, 1,87 m înălţime, şi vine din liga a doua a ţării natale, Radnik Surdulica, unde ar fi marcat de 16 ori anul trecut. Cifrele din istoricul său au şi alte sezoane bune, cu peste 15 goluri înscrise, deci ne este permis să sperăm. 

Eduardo este un mijlocaş brazilian, are 21 de ani împliniţi, 1,78 înălţime şi a evoluat anul trecut în ceea ce cred că este liga a III-a din Portugalia. A fost crescut şi format de Santos, dar n-a prea confirmat pe unde a evoluat. 

Pe lângă cei doi, ambii extracomunitari din câte bag de seamă, mai sunt în probe doi albanezi, Agaliu și Merko. În plus, sport9 scrie despre o posibilă revenire a lui Cânu, în locul curând-plecatului Şeroni. Acesta a evoluat la Ceahlăul anul trecut şi îmi pare un bun înlocuitor, abil şi experimentat, chiar dacă destul de dur în joc. În plus, Timofte îi anunţă pe Bocşan şi Todorov înregimentaţi cu statut permanent la prima echipa, în speranţa ca măcar unul dintre ei să ajungă printre titularii din apărarea noastră.

La nivelul staff-ului tehnic, Petruescu a plecat la Lugoj, fiind înlocuit de Benga, în vreme ce a sosit un nou preparator fizic, la recomandarea lui Contra, pe numele său Jorge Alvarez.

Poli: N. Claro, Pap – V. Dragomir*, Boldea, Scutaru, Bălace, Morariju, Belu, Szekely, Hasani, Nanu, Bărbuț, Staicu, Buzdugan*, Bocșan, Todorov, Agaliu, Merko, Balaure*, Rogoveanu*, Petre, Popovici, C. Eduardo, Stavric, Dragu, Poparadu.

* juniori

Rezumat retur 2013/2014: partea a II-a

Astăzi, două cuvinte despre jucătorii care au evoluat pentru ACS Poli în anul de graţie 2014, dintre care mulţi vor părăsi clubul până la începerea sezonului viitor. 

Din totalul de 39 de jucatori utilizati în acest retur, prea puţini au fost în forma de care aveam nevoie. Pe lânga faptul ca nu am întarit echipa considerabil, ne-am mai confruntat cu scăderea nivelului de joc la câţiva jucători importanţi din tur, precum Szekely, Gorobsov, Scutaru sau Trandu. În plus, O. Petre şi Şeroni au mai prins trei, respectiv două din ultimele saşe jocuri - când ardea mai tare, adică. 

Au fost aduşi zece jucători noi în această iarnă, care au adunat în medie 4,8 prezenţe din 15 posibile, cu o medie de 5,32, considerabil sub media celorlalţi jucători din lot, la 5,51. Mai mult, dacă-i excludem pe Mera şi pe Morariju din această situaţie, adică singurele transferuri care au avut un impact mai important asupra primului unsprezece, ajungem la 2,9 prezenţe şi note de 5,21. Cifre cu adevărat triste.

Uitându-ne puţin la cei doi jucători de bază aduşi, remarcăm că primul, după un debut promiţător, a scăzut din intensitate şi şi-a pierdut locul din echipă, în vreme ce Mera a fost de regulă util, deşi a părut deficitar în anumite partide (Petrolul şi Astra, în special). Dintre celelalte prezenţe meteorice, precum Mansour, Roman, Kneeshaw, Hasani, Ahmetovici, Dobrosavlevici, Himcinschi sau Staicu nu am putut nota decât că au bifat minute de joc. 

Să trecem acuma la cele două topuri consacrate, ale remarcaţilor fie din motive pozitive, fie din motive mai puţin pozitive. Va fi însă un top scurtat, căci sunt prea puţini jucătorii care au reuşit să evolueze cu consecvenţă bine, şi din respect faţă de echilibrul lucrurilor aşa va fi şi în direcţia opusă. 

Precum promiteam solemn la ultima recenzie de acest tip, împărţirea se va face tur-retur, şi nu calendaristic, astfel că e posibil ca anumite note să fie afectate puţin de acele două partide disputate în decembrie. De bine, de rău însă, acestea se nivelează.

REMARCAȚII

1. Ovidiu Petre (10 meciuri) - 6,00 retur / 5,83 sezon

Constant, disciplinat şi cu o frecvenţă bună determinat, căpitanul Politehnicii mi-a lăsat o impresie solidă per ansamblul acestui retur, chiar dacă statistic are avantajul de a fi ratat patru din cele mai prost notate meciuri. La o adică, poate nu erau cele mai prost notate meciuri cu el în teren. Cred că au fost destule momente când Petre a fost criticat pe bună dreptate, însă adesea mi s-a părut că a reprezentat cea mai la-ndemână ţintă datorită vizibilităţii sale sporite şi a dificultăţilor întâmpinate la parafarea contractului. În mod ideal mi-aş dorit să-l văd rămânând la echipă, în ciuda anumitor probleme fizice arătate în acest an, fiind genul de jucător matur în jurul căruia să poţi clădi ceva cu tinere speranţe, atât graţie aportului său pe teren, cât şi a experienţei pe care o aduce în afara acestuia. 

2. Alin Şeroni (12 meciuri) - 5,79 retur / 6,00 sezon

Chiar dacă absenţele de pe finalul sezonului l-au scos din ritm şi au cauzat o pereche de prestaţii sub aşteptările tuturor, ascensiunea lui Şeroni şi nivelul arătat în ansamblul acestui sezon mă fac să îl declar cel mai bun jucător al Politehnicii în 2013/2014. Sacrificiul dublat de o precizie care îi lipsea adesea anul trecut l-au elevat la un nivel care îl recomandă practic oricărei echipe din Liga 1. Îmi aduc aminte de prima partidă în care l-am văzut jucând, pe vremea trialurilor din Liga a 2-a, şi sunt absolut impresionat de ritmul la care Şeroni a devenit un jucător net superior celui de acuma doi ani. Implicit, dată fiind şi vârsta propice la care se află, mi s-ar părea normal ca după pecetluirea retrogradării, acesta să poată pleca să joace la un nivel pe măsura capacităţilor sale - pe o sumă rezonabilă de bani, sper. Vorba vine, dacă juca la o anumită echipă, era deja în circuitul Naţionalei.

3. Nuno Claro (16 meciuri) - 5,75 retur / 5,92 sezon

Scriam şi la finalul turului că Nuno Claro a reuşit să se ridice la un nivel remarcabil şi îmi menţin părerea că per ansamblu, prestaţiile sale au adus mai mult echipei decât i-au răpit. E drept că acest retur a fost presărat cu mai multe erori, de la naive la flagrante, în special cele cu Petrolul şi Astra fiind memorabile. La fel de drept e că victoriile cu Gaz Metan, Viitorul şi Concordia i se datorează în mare măsură lui. Cu adevărat dureroasă a fost lipsa de inspiraţie din meciul cu Universitatea Cluj, care ne-a legat într-un final ghiuleaua ligii secunde de picioare, de care nu am mai putut scăpa până la final. În principiu cred că e un moment propice pentru schimbul de generaţii, Pap arătând în meciul cu CFR Cluj o calitate încurajatoarea şi cred că experienţa sa alături de Nuno Claro îi va fi de mare folos pe viitor. 

CEILALȚI "REMARCAȚI"

1. Răzvan Trandu (15 meciuri) - 5,25 retur / 5,36 sezon

Mult prea puţin am văzut de la Trandu în acest retur care să justifice minutele evoluate în 2014. Cu 31 de meciuri jucate este alături de Szekely, un jucător în aceeaşi poziţie, pe primele două trepte ale podiumului prezenţelor din acest sezon. Acest lucru spune multe despre cât de limitat a fost lotul nostru şi de ce compartimentul ofensiv a fost unul atât de deficitar. Pentru un jucător la vârsta lui, nu văd destulă determinare în Trandu, şi au fost prea puţine jocurile în care a contribuit la rezultatele echipei (Pandurii şi Corona, notate mai bine). Dacă e să vorbim de transferuri, cred că şi el are nevoie de o nouă motivaţie care să-l mobilizeze şi să-i ofere circumstanţele în care poate fi jucătorul pe care l-am văzut în prima parte a sezonului. 

2. Szabolcs Szekely (16 meciuri) - 5,25 retur / 5,47 sezon

Două goluri, dintre care unul de la unsprezece metri, deşi a evoluat cele mai multe minute în acest retur, după Nuno Claro - un bilanţ trist şi nesatisfăcător pentru orice atacant. La fel de adevărat este că puţine vârfuri sunt obligate să joace mai izolat decât a făcut-o Szekely, fiind adesea pus în dificultate cu mingi lungi şi dueluri imposibile cu fundaşi masivi în preajma lui. Din păcate nici atunci când stelele s-au alineat şi s-a mai ivit câte o ocazie de gol, Szekely n-a reuşit să le consemneze pe tabelă. E bizar să dai un asemenea raport pentru un jucător care a marcat 11 goluri în sezonul său de debut în Liga 1, însă impresia apăsătoare este că au lipsit destule din jocul vârfului nostru dincolo de susţinerea tactică. Ca şi în cazul lui Şeroni, şansa unui transfer în Liga 1 trebuie să i se acorde şi noi să rămânem cu aprecierea pentru reuşitele sale, care ne-au ţinut în joc până la final. 

3. Claudiu Belu (10 meciuri) - 5,33 retur / 5,50 sezon

Jocul său definit prin inconstanţă ne aduce aminte de faptul că Belu nu are decât 21 de ani. Remarc că mi s-a părut interesant să-l văd evoluând la mijloc sub mandatul lui Şunda, de unde îşi poate pune mai bine în valoare şutul, însă posturile deficitare au mereu prioritate. Marile minusuri ale sale au venit tocmai în meciurile decisive cu Universitatea Cluj şi cu Oţelul, însă nu pot uita nici eliminarea uşoară, dar facilitată de o intervenţie inutilă din meciul cu Ceahlăul. Pentru un jucător care promite, poate fi încă destul de dificil de ţinut în frâu, în aşa o manieră încât să se concentreze la responsabilităţile pe care le are pe terenul de joc. E greu de zis ce îi rezervă viitorul imediat, căci fizicul său îl recomandă pentru Liga 1, iar în momentul în care va aduna suficientă experienţă, are potenţialul să devină o piesă importantă în orice echipă românească. Totul este condiţionat de dorinţa sa de afirmare fotbalistică.


Aşadar, cam aşa arată cei şase aleşi şi culeşi din lotul acestui an. Cifrele confirmă ceea ce ştiam, anume că am dus serios lipsă de alternative datorită faptului că alternativele aduse s-au dovedit inferioare. Ar fi interesant de înţeles de ce anume trei jucători importanţi ai turului de campionat se numără printre cei mai slabi performeri ai retrului - mai ales că lângă ei stau Gorobsov, Scutaru şi Bărbuţ, ultimul elevat de jocul bun făcut cu Concordia chiar de pe a treia poziţie din coadă.

Cei care rămân trebuie să îşi dorească să o facă - nu cred că în afară de cei trei jucători din fruntea topului remarcaţilor, ar trebui să mai existe jucători în lot care să fie mulţumiţi cu ceea ce au arătat în acest sezon. În mod ideal, un nucelu de patru jucători cu experienţa jocului în această echipă ar trebui să rămână, alături de care să vină atât întăriri de afară, esenţiale, cât şi tineri din ograda proprie - sau ograda vecinului. Discursul lui Timofte tinde în această direcţie, însă execuţia va fi decisivă.

Pentru fișierul cu note detaliat, intrați AICI.

Rezumat retur 2013/2014: partea I-a

Poate că este un exerciţiu uşor masochist, să tot revenim asupra acestui sezon blestemat, care parcă nici nu vrea să se mai termine. Suntem la propriu într-un purgatoriu fotbalistic din care nimic nu iese cu viaţă, şi cu cât stăm mai mult în el, cu atât ne va fi mai greu să obţinem ceea ce ne dorim pentru anul viitor, adică un club care să ne poate reprezenta onorabil şi competent. 

Scriam acuma şase luni: 

"Respirăm aer de Liga 1 şi părem să o facem cu oareşce succes, mai ales dacă e să ne gândim cât de dificil a părut returul sezonului trecut şi cât de puţine completări s-au făcut la lot."

Din păcate, media notelor acordate în acest retur reflectă ceea ce ştiam deja: 5.48 reprezintă cea mai proastă performanţă din 2006 încoace. 10-22 raportul golurilor marcate-primite, adică -12 faţă de -4 în tur, sunt o consecinţă normală a deteriorării rezultatelor noastre. Şi recitind ce scriam la ultimul rezumat, rămân cu tot felul de pasaje gen:

"Nu facem golul pe meci şi doar două formaţii au înscris mai puţin decât noi - dar toată lumea ştie asta, să vedem reacţiile celor împuterniciţi."

Sau: 

"Mai trebuie aduşi doi-trei jucători de primul unsprezece, se mai pot promova nişte juniori în preajma echipei mari, însă dincolo de toate trebuie să avem o viziune asupra lucrurilor şi trebuie să conferim o identitate socială clubului."

Din cateogria noi vorbim, noi auzim. Dar despre jucători mai multe în partea a II-a. 

Meciuri bune, se pare, am făcut cât să umplem un top 3, chiar dacă doar două dintre ele aş spune că m-au lăsat cu adevărat cu o impresie pozitivă. Anume:

1. Poli - Steaua (5,96)
2. Poli - Concordia (5,96)
3. Pandurii - Poli (5,91)

Ceea ce mi-a plăcut în special la primele două partide a fost atitudinea jucătorilor, dorinţa care a lipsit atât de des când am fi avut nevoie de ea în prima parte a acestui an. Meciul de la Pandurii, deşi bun prin consistenţa lui, a fost ciudat, cu un adversar de o impotenţă rară, lipsit de chef şi energie. La fel, victoriile cu Gaz Metan şi Viitorul au fost presărate de imprecizii şi un joc inconstant, chiar întâmplător în anumite momente. 

Vorbind despre partidele slabe, ar trebui să facem două categorii: cele fără de speranţă, dar necapitale, şi cele capitale consemnate cu înfrângeri. Ca medii, le-am lista pe următoarele:

1. Astra - Poli (5,04)
2. Poli - Petrolul (5,08)
3. Poli - U Cluj (5,27)
4. Botoşani - Poli (5,27)

Poate dintre acestea, m-aş concentra puţin pe meciul pierdut cu Petrolul, clasificat la "fără de speranţe". Mă întreb dacă în mod nejustificat, căci chiar dacă oaspeţii noştri de atunci erau ameninţători, lipsa de pragmatism cu care a fost abordat meciul a reprezentat principala cauză a înfrângerii. Întâi, absenţa spectatorilor din tribune - se putea lăsa intrarea liberă. Apoi, spaţiile largi oferite adversarilor printr-o tactică mai deschisă. Sau lipsa de atitudine. Şi finalmente, erorile personale grave. 

Până la urmă, ce-a fost a fost. Nu prea există neconcordanţe în peisajul returului făcut de Poli: consecinţele sunt pe măsura performanţelor şi a deciziilor luate în momentele critice. Despre antrenori am scris, despre transferuri vom mai scrie, despre conducere e greu să mai zici ceva acuma. Toată lumea a greşit, mai mult sau mai puţin, şi ponoasele le cunoaştem prea bine. Mă uit cu îngrijorare la câtă linişte domneşte în jurul clubului în aceste ultime săptămâni, de parcă suntem într-o continuă aşteptare a făgăduinţei, în loc să ne concentrăm pe sarcina principală a anului viitor: să clarificăm cine decide ce la Poli. 

Dar asta e problema cu politica, priorităţile se schimbă de la o zi la alta.

CR: ACS Poli II - CS Giroc 0:1 (0:0)

După ce eliminase pe concitadina Auto, mă așteptam ca echipa secundă să treacă ușor și de mai slab cotata Unirea Giroc, care abia a evitat retrogradarea din liga a patra, ajutată și de conjuncturi. Și, deși juniorii ce au evoluat în tricourile alb-negre au dominat întreg meciul, canicula din această zi a adus seceta în fața porții adverse.

Linia de fund n-a avut mari bătăi de cap în prima repriză, avându-i la mijloc pe relativ experimentații Todorov și Bocșan. Primul însă a fost nevoit să părăsească terenul pentru a nu forța o accidentare, dar totuși nu cred că acesta a fost motivul principal al primirii golului. Dar cert este că Girocul ne-a prins cu superioritate numerică în careul nostru și a marcat la una din cele două ocazii pe care le-a avut.

După cum spuneam, jucătorii noștri s-au aflat mult timp în ofensivă, dar una sterilă, fără idei și cu mingi plouate. Pleșcan, cândva o mare speranță, a dat dovadă de indolență și n-a fost nicidecum vârful care să trimită mingea în ațe. Schimbat la pauză, a lăsat locul unor mai tineri colegi care măcar au avut mai multă adrenalină. Nefiind familiarizat cu toți jucătorii nu-i pot analiza pe toți, dar pot să-l laud pe Scheau (un tânăr din aceeași generație cu Bărbuț și Rotariu) care a fost decent la mijloc și a fost singurul care a avut șuturi sănătoase, dar care au apărut prea târziu, doar după primirea golului.

În rest, acțiunile de construcție au fost falimentare, terminându-se fie cu centrări plouate, fie cu îmbârligături în careul aglomerat al adversarilor, datorate carențelor tehnice. Practic, în afară de vreo 3 șuturi moi pe poartă, n-am avut decât o singură ocazie clară de gol: un șut lobat al lui Sorescu ce a lovit bara aproape vinclu. Sigur, e pretențios să trag concluzii după un singur meci văzut, dar îmi pun întrebări legate de antrenorii echipelor de juniori. Cu greșeli elementare pe alocuri și fără idei de joc mi s-a părut că tot ce au juniorii de azi e talent nativ, cu foarte puțin dobândit pe parcurs. Dar să avem speranță, vreo 2-3 jucători promit.

Cele trei feţe ale aceleiaşi monezi

În vreme ce oamenii din scaunele politice împrăştie speranţe deşarte şi, poate, chiar nesolicitate cu privire la o posibilă rămânere în prima liga, ei mai fac şi afirmaţii despre situaţia sportivă de la club. Toată lumea pare să aibă o părere despre ce s-a întâmplat la ACS Poli, cea mai ironică fiind cea exprimată de Daniel Funeriu, care după ce şi-a avut echipa de campanie împărţind seminţe înaintea meciului cu Concordia, a avut grijă să desfiinţeze proiectul ACS în cursul zilei următoare.

În acest context mă amuză amar declaraţia lui Robu cum că timişorenii nu vor investitor privat la Poli. Evident, nu pot vorbi pentru nimeni în afara persoanei mele, dar trebuie să existe o cale de mijloc între a avea o echipă complet politizată şi expusă criticilor de cele mai multe ori juste din acest motiv şi o echipă expusă manipulării externe.

Închei aici paranteza aceasta de început şi tranziţionez la tema zilei, tot una care naşte păreri diferite în numeroasele capete ale dragonului, anume cum se prezintă cei trei antrenori care au condus Politehnica în acest an. Comparaţie între ei este una dificilă, căci diferenţele nu sunt vizibile în cifre - fapt confirmat şi prin acumularea aceluiaşi număr de puncte în tur, precum în retur. Cel mai ironic este că dacă ne uităm izolat pe cele două clasamente (tur-retur), în ambele suntem peste linie!

Alături de Andrei am segmentat puţin rezultatele şi le-am structurat grafic. Astfel, ne-am uitat la punctele obţinute cu echipele clasate de la locul şapte în sus în clasamentul final, respectiv la cele obţinute cu restul echipelor de către fiecare antrenor. Limitarea la această abordare stă în faptul că anumite cluburi au avut feţe complet diferite între tur şi retur, cum ar fi cazul celor de la Pandurii, Gaz Metan, U Cluj sau Oţelul. Dar o acceptăm ca atare şi ne uităm la cifre.

Nu trebuie să ne reamintim cât de bine a început acest sezon. Dar a început bine şi Velcea a avut un merit important în acel debut, reuşind să monteze echipa pentru Liga 1 cu un spirit de disciplină. Esenţială a fost redescoperirea lui Szekely, care a devenit cel mai important om în acele prime etape ale sezonului,  dar din păcate nu a mai ţinut pasul după plecarea lui Velcea.
Totul a luat o turnură negativă în urma eşecului de acasă cu Botoşaniul, când am primit gol la unicul şut pe poartă. A urmat înfrângerea injustă de la Braşov, cu golul marcat din ofsaid în prelungurile partidei, meciul echilibrat, dar pierdut de la Vaslui şi paşii greşiţi acasă cu Viitorul şi Corona, între care am pierdut în deplasare cu Steaua - şi gata a fost pentru Velcea.
Uitându-ne acuma la rezultate, pare de neînţeles cum de cineva a decis demiterea lui Velcea, care avea toate meritele de a aduce echipa în Liga 1 şi a consolida un unsprezece decent pentru acel nivel. Dar era o realitate că Poli arăta rău deja, se adunaseră şase rezultate negative la rând cu un singur gol marcat şi obiectivul declarat era clasarea în primele zece locuri. În plus, Velcea a părut destul de inflexibil, cramponându-se într-un joc defensiv care în mai multe rânduri nu i-a ieşit, consecinţa fiind înlocuirile efectuate încă din prima repriză pentru a corecta respectiva inflexibilitate tactică.

Şunda a avut parte de un mandat curios. Practic fiecare meci putea fi câştigat sau pierdut în aceeaşi măsură - victoriile cu U Cluj, Oţelul şi Gaz Metan au fost la limită nu doar pe tabelă, ci şi ca joc. Înfrângerile cu Pandurii, Astra, Ceahlăul, Concordia, Botoşani şi FC Braşov puteau liniştit să nu aibă loc. Rămân victoria frumoasă cu CFR Cluj, înfrângerea spinoasă cu Dinamo şi unul din primele meciuri care a evidenţiat cât de teamă ar trebui să ne fie de finalul de sezon - egalul de acasă cu Săgeata Năvodari, în ciuda unei superiorităţi numerice prelungite.
Marea povară-vină pe care o poartă Şunda este a pregătirii deficitare de iarnă, respectiv a aducerii unor jucători care n-au contribuit cu mai nimic la jocul echipei. E drept că majoritatea deciziilor au fost luate de conducere, dar mă gândesc la fotbalişti precum Staicu, pentru care Şunda a insistat şi care a prins un singur meci la Poli. Faţa pe care o avea echipa la demiterea sa era una a descumpănirii, mai ales în urma unei noi înfrângeri pe final în faţa Braşovului, într-un meci în care am avut ocazii şi am fi putut să-l tranşăm în favoarea noastră.

Precum te-ai aştepta la un antrenor lipsit de experienţă aflat sub presiunea rezultatelor, Alexa a venit cu un spirit conservator şi cu nebănuit de multă teamă. Învins la debut acasă în unul din ultimele meciuri pe bune jucate de FC Vaslui, a avut şansa redresării morale a echipei după victoria de la Voluntari şi excelentul egal obţinut acasă în faţa Stelei. Dar a mers cu teamă la Corona şi n-a luat decât un punct, când aveam nevoie de trei, iar apoi a fost dejucat de arbitraj şi de condiţia fizică precară a jucătorilor în faţa lui U Cluj. Victoria nesperată şi deosebit de simplă de la Târgu Jiu poate că a relaxat echipa în vederea meciului cu Petrolul, pierdut lamentabil în urma unor greşeli personale grave. Cel mai greu de digerat a fost lipsa de atitudine din meciurile decisive cu Oţelul, în deplasare, şi cu Ceahlăul acasă, când am avut chiar şi doi oameni în plus, dar n-am putut crea ocazii. Căderea de la Giurgiu a înnegrit perspectivele noastre, înainte ca victoria cu Concordia să lase totuşi o impresie de dăruire şi suferinţă în privinţa destinului nostru din acest an.

Care sunt concluziile?

Prima ar fi că nu e înţelept să schimbi antrenorul în mijlocul turului, mai ales dacă zestrea de puncte este una rezonabilă şi nu ai o alternativă absolut deosebită la-ndemână. A doua e că ai nevoie de un antrenor care să aibă un staff mulţumitor în preajma lui şi care să poată spune NU atunci când conducerea îi trimite jucători necorespunzători la echipă. A treia ar fi că nu e înţelept să ceri unui antrenor debutant, oricât fler ar avea el, să schimbe la faţă o echipă în două luni de zile.

În acest context şi părerea noastră: Alexa şi Timofte să continue în liga secundă. Primul, pentru că nu a fost aproape nicio diferenţă în rezultate între el şi ceilalţi antrenori, deşi a avut cea mai ingrată poziţie şi cel mai prost context. Al doilea, pentru că nici n-a apucat să-şi arate abilitatea pentru care a fost adus, anume să controleze fluxul de jucători care ajunge pe la club şi să reorganizeze structura administrativă.

Ne ascultă cineva?

ACS Poli - Concordia Chiajna 1:0 (0:0)

Stau şi mă gândesc că aceasta este prima retrogradare pe care o trăiesc pe pielea mea. Da, eram pe stadion în 1997, când am ieşit la limită din Divizia A, şi eram la fel pe stadion în 2000, când doar o fuziune cu Dacia Piteşti ne-a ţinut în liga secundă, dar nu aveam nici buletin pe atunci, deci ce puteam trăi sau înţelege? În plus, una este să stai cu radioul la ureche, aşteptând veşti din stânga şi din dreapta, văzându-ţi pecetluită soarta cu una-două-trei etape înainte de final şi alta e să dai refresh la telefon, în aşteptarea unei minuni.
Victoria de azi, prima pe teren propriu în acest an (!) şi doar a cincea din întreg sezonul, a fost muncită serios de băieţi, dar jocul rezultatelor previzibile ne-a lăsat râvnind după punctele irosite: cu Braşov (x2), Săgeata sau Ceahlăul în retur, punctele răpite cu Universitatea Cluj, Chiajna şi Braşov în tur, şansa irosită cu Pandurii, sau dubla de eurogoluri încasate în faţa Botoşaniului. E dureros când tot ce îţi lipseşte este un punct nenorocit. Dar groapa ne-am săpat-o singuri.

Meciul n-a început prea convingător, ci cu un duel destul de tern la mijlocul terenului. Glonţul ne-a trecut pe lângă ureche în minutul 13, când Onduku a făcut o fază spectaculoasă de unul singur în flancul stâng al apărării noastre, a intrat central cu mingea şi a ţintit bara. Poli a replicat printr-o lovitură de cap trimisă de O. Petre pe lângă, în minutul 17, dar prima mare şansă pentru noi i-a aparţinut lui Szekely. Acesta a primit o minge pe frunte după jumătate de oră de joc, trimisă de Bălace, şi din centrul careului, liber şi nemarcat, a trimis pe lângă. Imediat a urmat o altă şansă importantă pentru noi, când Boldea a urcat cu mingea la picior, a ajuns până în zonă centrală, de unde a tras spre poartă, şutul său fiind parat de portarul advers. Elanul nostru ofensiv s-a stins în urma acestor două acţiuni, doar finalul de repriză aducând alte acţiuni notabile. Mai întâi O. Petre a şutat de la vreo 20 metri, însă mingea a trecut cam departe de poartă, înainte ca Nuno Claro să intervină providenţial la un balon trimis de acelaşi Onduku.

Repriza secundă a început cu deschiderea de scor de la Mediaş, care a părut să însufleţească rapid echipa noastră. Astfel, în minutul 49 am avut parte de una din mult prea puţinele acţiuni solide de atac din partea alb-violeţilor, care a şi dus la deschiderea scorului. Mingea a plecat de la Gorobsov, intrat la pauză, l-a găsit pe Keita liber între liniile adverse, acesta a continuat către Boldea, de la Boldea balonul a mers la Bărbuţ care a tras la colţul lung din marginea careului şi a înscris! Oaspeţii nu au părut deosebit de relaxaţi după gol, reconfirmare a faptului că nu trebuia să ne aşteptăm la cadouri, şi a fost nevoie de o respingere spectaculoasă a lui Nuno Claro pentru a înlătura pericolul în minutul 55. Poli s-ar fi putut desprinde în urma unei acţiuni foarte frumoase a lui Popovici, acesta a înaintat de unul singur cu balonul în flancul drept, a centrat către Boldea care a pus piciorul la minge, doar pentru a fi blocat de un adversar. Acelaşi Popovici şi-a etalat talentul pe care l-am văzut prea rar în acest an şi a finalizat cu şut o fază pe stânga, însă unghiul închis nu a dat mari emoţii portarului advers. Concordia nu s-au dat bătuţi şi în minutul 79 doar o minune a menţinut scorul în favoarea noastră. Mingea centrată de pe stânga atacaului Chiajnei a ajuns în careul mic de unde Liviu Ganea s-a întins şi a trimis către poartă, Nuno Claro intervenind cu piciorul! În mod ironic, aceasta a fost faza care a ţinut Braşovul în prima ligă, căci în caz de egal la noi, Săgeata Năvădori ar fi supravieţuit. O liberă de la marginea careului un minut mai târziu ne-a dat din nou palpitaţii, dar mingea a sfârşit în zid, iar până la final am gestionat cât am putut de bine rezultatul. A mai avut loc o eliminare la Concordia în prelungiri, însă fluierul de final a consemnat cea mai tristă victorie de multă vreme încoace.

Cred că am scris deja contemplaţia mea obişnuită în preambulul acestei cronici. Aş ţine să apreciez astăzi efortul întregii echipe, care a luptat cu mai multă convingere decât în alte meciuri în care ar fi trebuit s-o facă, dar lipsa de atenţie şi de motivaţie în momente care nu păreau critice la vremea lor a fost o problemă tot anul. Dacă paradele lui Nuno Claro, gafeur etapa trecută, au fost esenţiale astăzi, aş mai spune că efortul lui Keita, prestaţia la fel de convingătoare a gărzii vechi, O. Petre şi Bălace, în special prima repriză/rolul de la gol al lui Boldea, fascinanta energie a lui Popovici şi golul victoriei al lui Bărbuţ merită toate evidenţiate în mod special.
De cealaltă parte, schimbarea la pauză a lui Szekely ne aduce aminte cât de mult ne-a lipsit inspiraţia pe care a avut-o în prima parte a sezonului, sau o alternativă capabilă în atac pentru cel care a dus greul tot anul. Dintre toate greşelile făcute de conducere, aceasta este probabil cea mai simplu de izolat.

Cât despre Alexa, a făcut şi el ce a putut cu experienţa pe care o are. Voi reveni cu mai multe păreri în retrospectiva acestui sezon, despre tot ce s-a întâmplat şi ce ar fi trebuit să se întâmple. Întrebarea care planează de pe acuma în minţile tuturor este ce ne rezervă viitorul. Să ne lăsăm elucidaţi în săptămânile care vin.

Poli: N. Claro (6,5) - Petrovic (5,5), Mera (5,5), Scutaru (6), Bălace (6) - O. Petre (6), Poparadu (5,5) - Bărbuţ (6,5), Keita (6,5), Boldea (6,5) - Szekely (4,5)

Schimbări:

Popovici (6,5) pentru Szekely (min 45)
Gorobsov (6) pentru Poparadu (min 45)
Trandu pentru Keita (min 84)

Astra Giurgiu - ACS Poli 5:1 (3:1)

Descumpănirea era vizibilă cu ochiul liber în rândul fotbaliştilor noştri, care s-au întrecut astăzi în erori defensive şi nici măcar cu o echipă întreagă în atac nu au reuşit să creeze pericol la poarta lui Silviu Lung. Rămânem cu frumosul gol al lui Boldea, în continuare unul din puţinii jucători din lot care ştiu să tragă la poartă. E evident, şi o ştiam de anul trecut, că nu e destul. Dar chiar şi aşa, n-ar fi trebuit să ajungem în această poziţie dacă cei din conducerea clubului nu ar fi greşit la aproape fiecare pas făcut în aceste ultime doisprezece luni.

Jocul n-a arătat rău la debut, chiar dacă gazdele au beneficiat de primele ocazii.  Era minutul zece când Şeroni l-a oprit prin fault pe unul din jucătorii adverşi, la marginea careului nostru, numai că libera a fost trimisă în zid. Imediat a urmat un nou atac, dezvoltată pe ceea ce avea să fie fatidicul flanc drept al apărării noastre, şi Yoda a trimis pe poartă dintre O. Petre şi Şeroni (!), Nuno Claro reuşind să pareze. Terenul s-a înclinat puţin spre cealaltă poartă în minutele următoare, când Poli a beneficiat de mai multe cornere. Doar unul dintre acestea s-a dovedit periculos, după ce Ovidiu Petre a recentrat cu capul, Scutaru a luftat şi Szekely a trimis cu putere din interiorul careului - peste. Nuno Claro a mai avut o intervenţie de reflex în minutul 18, însă avea să fie prea puţin, căci după alte două minute gazdele au marcat. Deschiderea scorului s-a ivit în urma unui raid prelungit al lui Bărbuţ, terminat în picioarele unui fundaş advers, mingea a circulat apoi repede pe flancul nostru drept, descoperit, Scutaru a încercat să intre prin alunecare fără prea mult succes, balonul a ajuns în centru de unde i-a fost plasat pentru şut lui Budescu, venit fără marcaj din spate, şi acesta a trimis precis, la firul ierbii. Poli a replicat în minutul 24, când Szekely, Poparadu şi Boldea au atins de câteva ori mingea la marginea careului advers, ultimul şutând cu efect, la colţul lung, un balon pe care Lung Jr. n-a putut decât să-l mângâie. Şansa egalării rapide ne-a trimis direct la tactica apărării în masă, care n-a ţinut deloc bine pe flancuri. Era minutul 30 când un jucător venit din linia a doua a depăşit linia noastră de fund, din nou pe dreapta, a trimis în faţa porţii unde Scutaru în mod inexplicabil n-a intervenit, iar în faţa lui Şeroni se afla Yazalde, care a împins mingea din cădere pe lângă Nuno Claro. Problema noastră tot meciul a fost că ne-am prezentat mereu cu un pas în urma adversarului şi cum acesta a ridicat tempo-ul, cum am arătat teribil de fragili. Asta s-a întâmplat şi în minutul 40, când o minge nerecuperată - da, în flancul drept - a fost trimisă ideal de către Budescu spre Bukari, acesta urcând ca şi colegul său nemarcat spre careu, preluarea a fost perfectă şi finalizarea din centrul careului fără greş.

A intrat Nohai la pauză în locul lui Şeroni pentru a consolida cât de cât durerile de pe dreapta, numai că era prea puţin, prea târziu. Din păcate Poli a arătat aceeaşi capacitate ofensivă cu care ne-am obişnuit - una destul de inofensivă - chiar dacă aveam nevoie de două goluri. Totul s-a sfârşit în minutul 59, când o acţiune iute pe partea stângă, de această dată, a fost finalizată cu o centrare în forţă pe care Nuno Claro a încercat s-o prindă, numai că nu i-a ieşit şi mingea a căzut în poartă. Portughezul a avut o paradă bună la şutul de la marginea careului trimis de Alibec în pragul minutul 80, însă nu mai conta. Noi am părut ceva mai dinamici după intrările lui Keita şi Popovici, fără prea mult rost însă, căci tot ce am putut face e să adunăm faze fixe în contul nostru. Mă tot gândesc că am fi fost de mult salvaţi, dacă am fi ştiut să gestionăm cu mai mult rost şi mai multă precizie aceste momente ale jocului. Aşa, din zece vreo trei merg în braţele portarului, vreo trei merg prea lung, vreo trei merg în primul fundaş - rămâne una care să dea puţine emoţii. Tocmai la o asemenea fază, bătută în braţele lui Lung Jr., a venit al treilea gol. Era minutul 84, portarul Astrei a degajat către Alibec, acesta a înaintat cu mingea la picior şi Poparadu în dreapta lui, şi în mod inexplicabil a reuşit să tragă printre mijlocaşul nostru şi Nuno Claro, din interiorul careului, o minge care a intrat în plasă la colţul lung. Poparadu şi Szekely au avut mini-oportunităţi până la final, ambele nefructificate, astfel că scorul final a rămas unul demn pentru o echipă care nu doar că pare, ci se se crede tot mai mult condamnată.

Totul s-a rupt astăzi în partea noastră de centru-dreapta, unde Bărbuţ şi Roman au oferit prea puţin dublaj în faţa unor jucători rapizi şi tehnici. A greşit Alexa titularizându-i? La cât de indignaţi am fost de atitudinea defensivă cu care am abordat atâtea şi atâtea meciuri, ar fi ipocrit din partea mea sau a multor altora să-l critice pentru acest lucru. În acest moment, trebuia încercat. Problema e că trebuia încercat mai devreme şi că, la urma urmei, nu ajunge să schimbi câţiva jucători ca să imprimi unei echipe întregi un spirit pe care nu şi l-a cultivat deloc.

M-a surprins în mod repetat cum până şi cei mai rapizi jucători de la noi, Bărbuţ şi Popovici, au părut lenţi în faţa celor de la Astra. Vorba aceea, a fost ceva în aer care a evidenţiat inferioritatea noastră din prea multe puncte de vedere pentru a o mai freza într-un fel sau altul. Nu suntem încă retrogradaţi şi o victorie cu Concordia ne poate oferi o şansă teoretică la salvare. Precum am scris şi în ultima cronică, jocul nostru nu ne oferă motive de încredere, şi trebuie să ne bazăm pe eşecurile altora, căci rezultatele directe cu rivalele de clasament nu ne favorizează.
Dar pentru acest întreg ciclu, început din liga a III-a cu jucători care doar visau să ajungă la Timişoara, în prima divizie, un ciclu care a produs fenomene de moment şi momente fenomenale, care n-a primit susţinerea sportivă sau profesională de care ar fi avut nevoie, o victorie ar fi un final meritoriu. Şi apoi, în funcţie de şansă, vedem ce ne rămâne de făcut.

Hai POLI!

Poli: N. Claro (4,5) - Mera (5), Scutaru (4), Şeroni (5), Bălace (5,5) - Poparadu (5), O. Petre (6) - Bărbuţ (4,5), Roman (4,5), Boldea (6) - Szeleky (4,5)

Schimbări:

Nohai (5,5) pentru Şeroni (min 45)
Popovici (5) pentru Roman (min 56)
Keita (5,5) pentru Bărbuţ (min 63)

ACS Poli - Ceahlăul 1:1 (0:0)

Nu-mi place să fiu fatalist, dar şansele noastre de supravieţuire s-au redus drastic în urma egalului obţinut în această după-amiază. Cu superioritate numerică în ultimele treizeci de minute, chiar şi cu doi oameni o vreme, Poli nu a reuşit să-şi depăşească condiţia, în ciuda celor mai bune intenţii ale celor implicaţi. Mă tem că ne încadrăm în categoria prea puţin, prea târziu, mai ales uitându-ne ce donaţii primesc adversarele noastre în meciurile fără miză. Sau cum se mobilizează în cele cu miză.

Ca să voribm despre meci, prima repriză a fost una anostă, în care în afară de puţină dominare teritorială, alb-violeţii n-au arătat mare lucru. Şutul lui O. Petre din minutul 41, deviat peste poartă, a reprezentat singura ocazie notabilă.

A doua repriză a fost însă una nebună. Nici nu mai reţin exact firul evenimentelor, dar pe undeva printre primele zece minute s-au comis trei henţuri în sau în preajma careului şi s-a ratat o şansă bună de gol. Mai întâi am impresia că oaspeţii au scăpat de un henţ la marginea careului, apoi Mansour a primit o minge lungă, s-a descotorosit de un fundaş şi a tras din prima spre colţul lung, numai că portarul advers a parat, înainte ca Scutaru să flendure o mână pe minge în careul nostru - nu s-a dictat nimic. N-am mai scăpat însă în minutul 53, când un alt henţ fără intenţie, al lui Petrovic de această dată, a fost penalizat, şansa fiind doar că nu am rămas şi în zece, considerând că sârbul avea deja un galben. Nuno Claro n-a putut para execuţia lui Golubovic, deci ne-am trezit cu ditamai sarcina de a înscrie de două ori în aproximativ jumătate de oră. Nu ne-am chiar înghesuit la poarta adversă, ba în debusolarea generală era să încasăm încă un gol, înainte ca oaspeţii să rămână în zece în minutul 63, după eliminarea lui Golubovic pentru cumul de cartonaşe. Şapte minute mai târziu, după o serie prelungă de cornere şi lovituri libere din preajma careului advers, Nanu a şutat puternic, un jucător advers a parat cu mâinile şi am beneficiat atât de un penalty, cât şi de o a doua eliminare pentru cumul. Szekely a adus singura sa contribuţie din acest meci şi a transformat penalty-ul, iar Poli s-a aruncat din nou în atac. A lipsit clarviziunea, căci exceptând o incursiune a lui Popovici finalizată cu şuturi în blocaj de către Bărbuţ, nu am fost destul de periculoşi. Apoi în minutul 83, Belu a văzut roşu direct la semnalizarea asistentului pentru o intrare care era cel mult de galben, dar simularea a fost una de efect. Nu s-a schimbat prea mult cursul jocului, alb-violeţii fiind în continuare sus, irosind mai departe faze fixe, şi reuşind să trimită doar un şut periculos spre poartă, şi acela pe lângă, din afara careului - Scutaru. Oaspeţii ar fi putut câştiga pe final după ce Popovici a pierdut o minge la un corner şi Marc, de la oaspeţi, a luat-o cu mingea la picior de la un careu la altul, şutul său fiind parat de Nuno Claro. N-am gestionat nicicum cornerele care au urmat, ba chiar era să luăm gol la o degajare aiurea, dar Nuno Claro a intervenit din nou. Cele trei (?!) minute de prelungire s-au scurs şi scorul a rămas egal, consolidând astfel poziţia noastră retrogradabilă.

Problema e în continuare că avem o echipă care nu ştie să atace şi nu găsim nicicum unsprezece titulari care să fie montaţi pentru meci în acelaşi timp. Absenţele defensive ne-au costat un gol, ineficienţa la fazele fixe ne-a costat victoria. Dar nici nu mai ştiu ce să zic, a cui e vina că linia de mijloc nu produce nimic, că nici măcar un joc cu două vârfuri nu ne-a ajutat în vreun fel să fim periculoşi. Absolut nimeni nu a impresionat astăzi, în ciuda efortului aproape disperat depus înspre a câştiga partida, numai că momentan atâta putem şi asta e.

Ceea ce aş imputa este faptul că n-am intrat în teren cu dorinţa de a câştiga, doar cu forma unui unsprezece care simula acest lucru. Ca în tot acest sezon, am stat în aşteptare, nu ne-am asumat niciun risc şi din acest motiv am şi pierdut.

Nenumăratele decizii greşite luate de conducere în ultimele cinci luni, frica de fotbal inspirată lotului de trei antrenori consecutivi şi prostia generală de la nivelul Ligii 1 ne-au mâncat.

Poli: N. Claro (6) - Belu (5), Petrovic (4,5), Scutaru (5,5), Bălace (5,5) - Bărbuţ (5,5), O. Petre (6), Poparadu (5,5), Trandu (5) - Szekely (5,5), Mansour (5)

Schimbări:

Roman (5) pentru Mansour (min 54)
Nanu (5,5) pentru Poparadu (min 58)
Popovici pentru Petrovic (min 78)

Otelul - Poli 1:0 (0:0)

După două finale de cupă pierdute și după două campionate pierdute în meciurile directe, Poli și-a respectat și azi blazonul de a nu face absolut nimic într-un meci aproape capital în lupta pentru retrogradare. E cu atât mai tristă înfrângerea când se petrece pe terenul pe care am pierdut acum 3 ani în fața a ceea ce urma să devină cea mai slabă campioană a României și e de-a dreptul umilitor când echipa renunță la luptă permițând unui public jenant, ce a umplut stadionul doar pentru că intrarea era gratuită, să batjocorească în voie numele Timișoarei.

Alexa a mizat pe aceeași carte, ba a și plusat, introducând pe teren o echipă ultra-defensivă, atât în așezare, cât și în exprimare, cu Scutaru pe postul lui Ovidiu Petre și cu Boldea foarte retras, iar Szekely rămas singur în ofensivă. Înțeleg că era bun egalul și că nu era nevoie să riscăm, dar abordarea meciului a fost una sinucigașă, căci noi nu suntem naționala Italiei și Alexa nu e Mourinho. Chiar de interiorul careului nostru a fost aproape de nepătruns, flancurile noastre au fost ușor depășite. Și chiar de centrările adversarilor erau sortite eșecului, e nevoie de o singură greșeală și totul se năruiește.

Până la primirea golului în minutul 63 Poli n-a avut absolut nici o ambiție ofensivă, iar în rarele ocazii în care am scăpat în atac, lipsa de inspirație și-a spus din nou cuvântul și am pierdut rapid mingea. Când cedezi posesia cu atâta nonșalanță și nu faci absolut nici un presing, tot ce faci e să-i oferi adversarului ocazii după ocazii, prin care îi sporești șansele de a da gol - exact opusul a ceea ce ți-ai propus prin tactica defensivă! Practic o oră n-am făcut altceva decât să număr minutele până când Oțelul - care n-a fost cine știe ce zmeu în atac, să ne înțelegem - reușește să dea gol și mă întrebam în ce mod o vor face.

O respingere într-o zonă periculoasă? Nu. Nuno Claro parează șutul lui Giurgiu în minutul 11.

O pasă greșită la mijlocul terenului? Nu. Atacanții gălățeni nu reușesc să ajungă destul de repede la centrarea lui Cooper din minutul 41.

Vreo minge care să-l spună în dificultate pe Nuno Claro? Nu... Chiar de a respins în față șutul aceluiași Cooper, mingea a fost îndepărtată repede.

Ei bine, golul a venit din fază fixă, de pe la vreo 20 de metri. Un gălățean a împins cu multă ușurință zidul cam vreun metru, iar Lovin (da, acel Lovin) a avut culoar liber între acesta și bara porții. Nuno Claro a sărit cam nehotărât, dar oricum nu cred că mai avea ce face.

Evident, Poli a ieșit la joc și chiar a demonstrat că putea pune serioase probleme gălățenilor, dar era deja prea târziu. Alexa parcă anticipase că avea nevoie să iasă din cutie, trimițându-l pe Trandu în locul lui Gorobsov ceva mai devreme - o schimbare aparent curioasă la momentul respectiv.

Nanu a avut primul șut periculos, introdus și el în locul lui Mera, urmat apoi de cel al lui Belu. S-a alergat mult, s-au încordat nervi, dar n-am reușit să periclităm poarta adversă. Culmea, nici oțelarii nu ne-au mai pus prea mari probleme pe contraatac, semn că nu aveam de ce ne teme.

Pe lângă tactica - falimentară până la urmă - a lui Alexa, parcă nici nu am simțit vreo dorință din partea echipei sau a clubului. Gălățenii s-au pregătit foarte bine și au fost montați, de la lăsarea accesului liber pe stadion, până la cantonament special pentru această săptămână. Pe când noi ne-am prezentat foarte naivi, cu ideea respectării unor sarcini tactice până la obsesie și atât. Ne-am dus la meci precum ciobanul din Miorița. Doar după ce ne-am văzut îngropați, am început să avem spasme.

Încă nu e gata lupta, dar dacă e să murim, măcar s-o facem cu demnitate și să vedem măcar un pic de sacrificiu din partea jucătorilor. Dacă nu, atunci merităm să trăim cu rușinea din această seară.

Nuno Claro (5,5) - Belu (4,5), Mera (5,5), Șeroni (5,5), Morariju (5) - Popovici (5,5), Gorobsov (5), Scutaru (6), Poparadu (5,5), Boldea (5) - Szekely (5)

Bălace(5,5) pentru Boldea (min 45)
Trandu (5,5) pentru Gorobsov (min 57)
Nanu (5,5) pentru Mera (min 70)

ACS Poli - Petrolul Ploieşti 0:3 (0:3)

Când e să oferi un meci pe tavă, se dovedeşte că Poli este foarte aptă în a face acest lucru. Cele trei goluri cadorisite în prima repriză au pecetluit soarta meciului, permiţând oaspeţilor să gestioneze la pas restul minutelor de joc, în ciuda unor eforturi sporadice ale jucătorilor antrenaţi de Alexa. Se pare că această perioadă a anului nu e una în care balanţa arbitrajelor să încline înspre noi, dat fiind că după eroarea lui Kovacs din meciul cu Universitatea Cluj, astăzi două faze consecutive, ambele discutabile, au fost judecate împotriva noastră şi au dus la deschiderea scorului. Gafe defensive considerabile au permis desprinderea şi de acolo şansele unei echipe precum alei noastre, care are o medie de sub 0,8 goluri/meci, s-au redus considerabil.

Echilibrul de până la deschiderea scorului nu anunţa deznodământul dur al reprizei, dar uitându-ne dincolo de golurile încasate, trebuie să recunoaştem din nou sterilitatea noastre ofensivă. Aşadar, în minutul 18 Trandu a intervenit prin alunecare, a luat mingea cât şi jucătorul şi s-a dat fault în marginea careului nostru. Lovitura liberă a fost bătută, un jucător advers se trage de Belu şi la un moment dat cade când dă cu spatele în Morariju, iar arbitrul adiţional, am impresia, consideră fază de penalty. Albin l-a transformat fără mari emoţii. Oaspeţii au mai fost oarecum aproape printr-un şut al lui Teixeira de la marginea careului, înainte să reuşească desprinderea în minutul 38. Atunci, Trandu a dat mingea direct la un adversar după o intervenţie nereuşită, acesta i-a centrat lui Albin care a finalizat din voleu de la vreo 12 metri, nemarcat, Nuno Claro a parat iniţial, însă mingea a sărit în piciorul lui şi a sfârşit în poartă. Poli a ajuns aproape de poarta adversă doar când Trandu era să profite de o gafă a portarului advers, însă în rest nimic - ceea ce nici nu ar avea de mirat, considerând formula ultra-defensivă trimisă în teren de Alexa. Ultima reuşită a reprizei a venit chiar înainte de pauză, când Mera a respins cu capul la un corner şi a uitat să-şi mai marcheze zona, acolo a urcat Geraldo care a primit mingea pe cap şi a finalizat destul de spectaculos la colţul lung.

Repriza a doua a consemnat o atitudine oarecum mai ofensivă din partea noastră, dar nici introducerea lui Mansour alături de Szekely nu a produs cine ştie ce rezultate. Cea mai mare şi singura ocazie a Politehnicii a venit în minutul 57, când Trandu a făcut şi ceva util, lansându-l pe Szekely, acesta a rămas singur cu portarul, dar s-a cam încurcat în minge şi a tras neconvingător, Mansour interceptând balonul şi trimiţându-l în bară - senegalezul se află însă într-un ofsaid destul de greu de înţeles. Şi cam gata cu ocaziile, fluier final, cuie bătute, etc.

Despre meci aş ţine să pun o întrebare adresata lui Alexa: de ce ar fi o idee bună să joace Hasani titular? În toate minutele pe care le-a evoluat în acest an, doar primele două au fost de real folos, când a fost lovit în cap de Todea şi astfel am rămas în superioritate numerică. Nu este un jucător rapid, tehnic sau impunător fizic - sau cel puţin nu a arătat aceste calităţi - deci mi-e puţin greu să înţeleg de ce n-ar fi jucat Boldea pe dreapta şi Nanu titular pe stânga? Totodată, Gorobsov la închidere şi fără O. Petre nu a dat randament în niciun meci, şi în combinaţia actuală cu Poparadu doar cel care joacă ofensiv dintre cei doi se prezintă cu rost.

Remarc şi apreciez însă introducerea lui Alin Roman, care a debutat astfel pentru Poli şi n-a făcut-o rău. A arătat un control bun al balonului, o viteză rezonabilă şi a trimis şi un şut de la distanţă pe spaţiul porţii. Mai puţine lucruri pozitive pot fi spuse despre Mansour şi Nanu, care n-au adus mai nimic jocului nostru. La fel, Trandu şi Mera au greşit grav la două goluri, Morariju a fost neglijent şi a oferit pretext de penalty, Belu n-a fost acolo să acopere deşi două faze de gol au avut loc în flancul lui - şi aşa s-a terminat distracţia. Cât despre Nuno Claro, e claro că dacă era inspirat azi nu primeam al doilea gol, chiar dacă execuţia lui Albin a fost una puternică.

Mi se pare că cu cât încercăm să jucăm mai defensiv, cu atât mai rău ne iese. Problema de fond rămâne faptul că nu putem da goluri, şi oricât ar ţine asta de atitudinea defensivă cu care evoluăm, faptul că nici atunci când încercăm să fim ofensivi nu ne dovedim capabili evidenţiaza o limitare îngrijorătoare a echipei. Ce poţi să faci când golgheterul tău nu poate concretiza măcar una din cele trei faze de singur cu portarul avute în ultimele două meciuri?

Rămân o afirmaţie şi o întrebare: Retrogradarea se joacă. Noi o facem?

Poli: N. Claro (4,5) - Belu (5), Mera (4,5), Scutaru (5,5), Morariju (5) - Gorobsov (5), Poparadu (6) - Boldea (5), Trandu (4,5), Hasani (5) - Szekely (5)

Schimbări:

Roman (6) pentru Hasani (min 42)
Mansour (5) pentru Boldea (min 45)
Nanu pentru Szekely (min 70)

Pandurii Tg. Jiu - ACS Poli 0:1 (0:1)

Se pare că unele rezultate se mai şi răzbună! Graţie unui joc precis şi a unor adversari total neinspiraţi, alb-violeţii au reuşit să câştige un meci capital în eterna luptă cu retrogradarea, ba chiar şi-au permis luxul să irosească două şanse de unu la unu cu portarul advers. Rezultatul a fost decis de o fază fixă şi prezenţa oportună a lui Belu, iar în sfârşit avem şi noi un mic prilej de respiro. Doar mic însă, căci mai e mult până departe şi puţin până aproape.
Jocul nu a fost unul presărat de ocazii, ceea ce până la urmă avea să ne convină. Gazdele au dominat teritorial de la început şi au trimis primul şi ultimul (!) lor şut pe poartă al zilei în minutul 9, când Nuno Claro a intervenit la mingea lui Unguruşan. Replica noastră a fost mai tăioasă, căci cinci minute mai târziu Bălace l-a lansat pe Szekely, scăpat singur spre poartă, însă preluarea sa aproximativă a permis fundaşilor adverşi să se replieze şi am rămas doar cu un corner. A urmat un şut frumos de la vreo treizeci de metri trimis de Gorobsov, dar pe centrul porţii, ca apoi Pandurii să fie periculoşi la o minge care s-a încăpăţânat să rămână la Nistor, acesta a centrat pe jos în careu, un balon la care din fericire nu au ajuns doi coechiperi de-ai săi. În minutul 31 s-a arătat singurul gol al partidei, ca urmare a unei libere obţiunte de Mera la capătul unei curse impozante. Gorobsov a executat, Scutaru sau un apărător advers a deviat pe spate, mingea a ajuns la Trandu care a centrat în faţa porţii, unde Belu, liber ca pasărea cerului gorjean, a trimis în poarta goală! A spune că replica gazdelor e a fi eufemistici, căci ea a lipsit cu desăvârşire.

Derulăm înainte caseta partidei până în adâncul reprizei secunde, în preajma minutului 70, când aceştia au trimis de două ori pe lângă prin lovituri de cap, dar atât. Şansa desprinderii noastre i-a aparţinut aceluiaşi Szekely, lansat excepţional de Boldea, golgheterul Politehnicii a trecut de unicul fundaş advers din preajmă, a rămas singur cu portarul, însă jocul său larg i-a permis acestuia din urmă să-i închidă unghiul, astfel că în final mingea s-a lovit de apărătorul buturilor celor de la Pandurii şi faza s-a stins. În minutul 80, gazdele au rămas în zece după ce Mamele a decis că ar fi o idee bună să-l escorteze pe Szekely împingându-l în afara terenului când acesta urma să fie schimbat, Balaj n-a fost de acord, şi al doilea galben văzut i-a lăsat pe cei din Târgu Jiu în zece. Finalul a fost rece, de n-am putut remarca decât lentoarea lui Himcinschi - şi a fost bine aşa!

Bun meci făcut astăzi, chiar dacă a fost facilitat de jocul foarte tern al gazdelor. Cred că am detaliat cât s-a putut şirul fazelor interesante din meci, căci chiar nu mai era mare lucru de spus. Echipa a jucat solid defensiv şi colectiv. Cumva îmi vine să îl remarc pe Boldea în primul rând, pentru că a făcut multe faze agreabile ochiului şi a alergat pe tot terenul. La fel însă merită remarcaţi Mera sau Scutaru, sau chiar şi renaşterea lui Bălace. Faptul că Belu a fost decisiv trebuie să însemne mult pentru un jucător la vârsta lui şi sper ca pe viitor să îi ofere încrederea de care are nevoie - au fost momente în prima repriză când mi-a dat de grijă în faza defensivă. De reproşat îi reproşez doar lui Szekely că n-a făcut mai mult din şansele pe care le-a avut, astăzi am avut şansa să nu mai conteze.

Lucru mare, aceste trei puncte adunate aici. Din păcate, fix atâtea puncte ne despart de primul loc retrogradabil şi mai avem meci direct cu ocupanta acestei poziţii, Oţelul Galaţi. Deci nu e loc de relaxare.

Bravo Poli!

Poli: N. Claro (6) - Belu (6,5), Scutaru (6), Mera (6), Bălace (6) - Poparadu (6), Gorobsov (6) - Trandu (6), Boldea (6), Popovici (5,5) - Szekely (5)

Schimbări:

Morariju pentru Bălace (min 59)
Himcinschi pentru Szekely (min 80)
Keita pentru Popovici (min 85)

ACS Poli - U Cluj 1:2 (1:0)

Douăzeci de minute de fotbal nu au fost suficiente astăzi pentru a face un pas decis în afara zonei retrogradării. Nici arbitrajul potrivnic nu ne-a picat prea bine, dar ce să mai spui când timp de o repriză şi jumătate nu eşti capabil să-ţi creezi nici măcar o fază de poartă, nu zic o ocazie de gol. Oaspeţii, cu apărarea lor stângace cu tot, au părut mereu mai activi, mai probabili să marcheze, şi aşa s-a întâmplat graţie poziţionării dezolante a lui Belu, în ambele rânduri. Se dovedeşte că atunci când miza e mare, echipa nu se ridică la aşteptări, nu dă dovadă de combativitate şi implicit pierde când doare mai tare.

Toate acestea, în condiţiile în care practic am început jocul în avantaj. Era minutul 2, Poparadu a interceptat o pasă la mijloc, mingea a ajuns la Szekely, acesta l-a deschis pe Popovici, care a trecut de un fundaş şi a tras la colţul lung pentru 1-0. Oaspeţii au cerut penalty în minutul 12, când mingea l-a lovit pe Şeroni dintr-un metru, ca apoi să trimită în bară printr-o lovitură de cap. Un minut mai târziu, adică în minutul 15, Szekely a luptat pentru o minge, a trecut de fundaşul clujean şi la marginea careului a fost prins de o săritură total aiurea a acestuia, însă arbitrul n-a dictat nimic, deşi se impunea minim un fault de la 20 metri, posibil un penalty şi o eliminare. Popovici a mai avut o şansă bună în minutul 19, ca în minutul 25 să fie rândul lui Trandu să nu reuşească desprinderea, în urma unei recuperări excelente a lui Szekely, însă finalizarea mijlocaşului nostru a fost una slabă. Din păcate aici s-a cam terminat fotbalul la Poli. Repriza a curs încet către pauză, cu oaspeţii în posesie, iar tot ce s-a mai întâmplat până atunci a fost un henţ asemănător celui al lui Şeroni, însă în careul advers, şi un gol anulat al clujenilor după alt henţ, de această dată în atac.

N-a durat mult de la reluare ca echilibrul să fie restabilit pe tabelă. Cu aceeaşi atitudine lipsită de perspectivă şi unica strategie a mingilor lungi, pierdut mai mereu din prima, n-a fost chiar de mirare. Jucătorii de la Universitatea au luptat să ţină o minge în teren în urma unui corner, Morariju a fost depăşit, Belu n-a reuşit nicidecum să-şi blocheze adversarul care a tras la colţul scurt şi a marcat. Meciul a devenit unul chiar mai tern în minutele ce au urmat, însă Alexa n-a schimbat nimic de esenţă la formaţia noastră, doar o mutare post-pe-post prin introducerea lui Gorobsov în locul lui Nanu - la o adică, o mutare chiar uşor defensivă. Aş mai remarca, în spiritul de suferind, că oaspeţii ar fi avut toate motivele să rămână în zece în minutul 66, când centralul a iertat un jucător de al doilea galben pentru un fault intenţionat.
Cu un sfert de oră rămas a intrat şi Kneeshaw, care cred că a atins cam de două ori mingea cât a stat pe teren, asta pentru a avea o idee despre cum a arătat jocul nostru. Culmea, în condiţiile în care ne-am trezit conduşi, căci în minutul 83 o minge blocată de Morariju a sărit către Max Nicu, Belu a fost din nou lent la blocaj, şi voleul internaţionalului român l-a surprins pe Nuno Claro, care doar a atins balonul în drumul său spre poartă. Blazarea, lipsa de energie, lipsa de determinare, lipsa de talent - toate au conlucrat înspre a garanta că Poli nu şi-a mai creat nicio ocazie până la final, astfel că ne-am mutat mai aproape de acolo unde ne cam este locul: zona roşie.

Poate că sunt supărat, dar meritocraţia sportului ne arată că aşa stau lucrurile: adversarele directe au jucat toate la victorie cu noi, în timp ce abordarea noastră defensivă nu doar că ne-a limitat posibilităţile de a câştiga meciurile importante, dar a fost compromisă de un joc foarte aproximativ în propriul careu şi la fazele fixe. Alexa nu a arătat până acuma niciun dram de înclinaţie înspre a schimba ceva la jocul unei echipe care arată groaznic, Poli a arătat caracter doar într-un meci care, la o adică, nici nu era aşa de important, iar atunci când presiunea s-a coborât asupra noastră, am clacat.

Cu Şeroni ieşit accidentat în prima repriză, axul central al aprărării tot a fost rezonabil graţie duo-ului Mera-Scutaru. Pe flancuri, Belu şi Morariju au fost total neinspiraţi, la mijloc doar Poparadu, O. Petre şi Popovici (ultimul, golul şi vreo trei raiduri) ce-au reuşit câte ceva sporadic, iar în atac bietul Szekely şi-a dat sufletul în prima repriză, dar izolarea şi-a spus cuvântul. Nanu n-a reuşit nimic, nici măcar n-a fost grozav în a-l dubla de Morariju, în vreme ce consacratul Trandu a continuat să fie oscilant. Mai mult, ratarea sa din minutul 25 ne-a costat cel puţin un punct. Cât despre cei intraţi pe în repriza secundă, mai bine să nu scriu nimic.

Ce să mai spui? Culmea incompetenţei şi, la o adică, principala cauză pentru care ne aflăm aici a părut să fie reconfirmată de transferul salvator al lui Mansour, care a putut duce 150 minute înainte să capoteze fizic. În loc să aduci trei jucători, tu ai transferat o echipă, ai băgat în teren peste treizeci, şi te miri că până şi astăzi unii păreau că nu se cunosc. Nu cred că este cazul să tragem în Alexa, însă spun doar că eu nu văd nimic în atitudinea echipei din ce aducea Alexa pe teren pe când juca la Poli. Poate că era în sfârşit cazul să nu mai dăm ca disperaţii cu banul, în speranţa că vom avea norocul la care râvnim, ci să gândim cu capul şi să facem mutări puţine, dar precise.

Să mai scriu, TREZIREA!?

Poli: N. Claro (5) - Belu (4,5), Mera (5,5), Şeroni (6), Morariju (4,5) - Poparadu (5,5), O. Petre (5,5) - Popovici (6), Trandu (4,5), Nanu (5) - Szekely (6)

Schimbări:

Scutaru (5,5) pentru Şeroni (min 30)
Gorobsov (5) pentru Nanu (min 66)
Kneeshaw pentru Poparadu (min 77)

Corona Braşov - ACS Poli 0:0

Alta-i viaţa când trebuie să joci la victorie şi se dovedeşte că, vorba lui Angheluţă, îţi lipseşte calitatea ofensivă să transformi fazele de atac în faze de gol. Tocmai aceasta a fost situaţia astăzi, când în ciuda unui meci destul de deschis, în special în a doua repriză, şi a unor faze foarte promiţătoare, atacurile noastre au suferit de sindromul ultimei pase-ultimei centrări.

Atitudinea echipei n-a arătat rău, încă din primul minut, dar formula defensivă trimisă în teren a limitat posibilităţile noastre de gol. Centrarea lui Belu, din minutul 10, trimisă cu capul de Trandu, dar prea slab, a fost prima din puţinele ocazii ale reprizei. Multele faze fixe (de ambele părţi, la o adică) au adus o ocazie bună de abia în minutul 25, şi ce ocazie a fost, căci Mera a deviat la un corner către O. Petre, care din câţiva metri n-a reuşit să redirecţioneze balonul în poartă! Asta după ce una din nenumăratele centrări prost trimise de către Bărbuţ a prins o deviere şi era să îl depăşească pe portarul advers. Cam cele cinci-zece minute după această primă ocazie au reprezentat cel mai promiţător fotbal al Politehnicii, numai că marea ocazie s-a lăsat aşteptată. În minutul 45, acelaşi Bărbuţ a fost la capătul altei faze destul de întâmplătoare, cu Trandu deschizându-l în flancul stâng, ca apoi să urmeze un dribling eşuat, numai că degajarea apărării braşovene a prins blocajul jucătorului nostru, mingea a trecut peste portar, dar a trecut şi de puţin pe lângă poartă.

Şansa n-a vrut să se revanşeze faţă de noi în minutul 56, când Poparadu a trimis o pasă deosebită către Trandu, acesta a preluat în careu, a tras cu stângul şi mingea a lovit bara, înainte de a ieşi în afara terenului. Gazdele au avut câteva tentative firave pe parcursul întregii partide, Nuno Claro fiind la post cam de fiecare dată, inclusiv atunci când Mera a decis să-l întindă puţin cu o lovitură de cap neinspirată. Deşi braşovenii au decis prin minutul 60 să dea complet drumul la joc, s-au apărat sus în câteva rânduri, nu am putut profita de spaţiile lăsate, Szekely ratând două plecări importante, înainte ca Marc să îl oprească pe Nanu din drumul spre poartă. Din păcate, odată cu înlocuirile conservatoarea făcute de Alexa, care i-a scos pe Poparadu şi Szekely, introducându-i pe Scutaru şi Popovici, potenţialul nostru ofensiv a murit şi ultimul sfert de oră i-a avut mai degrabă pe cei de la Corona cu iniţiativa. Nu s-a mai întâmplat nimic, ba am irosit vreo două faze fixe bune, şi am plecat cu mai puţin decât trebuia să plecăm şi, mai grav, cu reconfirmarea că golul la Poli vine, momentan, din inspiraţia divină şi alinierea stelelor.

Poate că nu sunt drept, fiindcă am văzut astăzi destule momente chiar faine de joc. Dar mi-a chinuit serios simţirile să trăiesc că până şi cele mai inspirate acţiuni mureau în pasa decisivă, fie că vorbim de raidurile de Bărbuţ, trecerile şi deschiderile lui Trandu sau centrările lui Morariju şi Belu. La o adică, cel din urmă a trimis cele mai periculoase mingi în careu, din flanc, numai că n-a făcut-o decât în primul sfert de oră. Şi dincolo de toate ne-am confruntat cu problema că niciodată n-am avut mai mult de doi destinatari la aceste centrări.

Per ansamblu jucătorii au fost rezonabil de buni, cu plusuri pentru Trandu, Poparadu, O. Petre, Şeroni, Belu şi minusuri la Gorobsov, Mera sau Morariju. Am pierdut astăzi două puncte fiindcă nu ne-am asumat riscul de a juca cu două vârfuri de la început, combinaţia Mansour-Szekely ar fi fost foarte interesantă aici, mai ales la ce lansări a avut Trandu astăzi în repretoriu. Evident, şi reversul poate fi afirmat, dar cred că victoria ne era la-ndemână. Astfel, victoria în faţa celor de la Universitatea Cluj devine şi mai importantă.

Poli: N. Claro (6) - Belu (6), Şeroni (6), Mera (5,5), Morariju (5) - O. Petre (6), Poparadu (6) - Bărbuţ (5,5), Gorobsov (5), Trandu (6) - Szekely (5,5)

Schimbări:

Nanu (5,5) pentru Gorobsov (min 53)
Scutaru pentru Poparadu (min 73)
Popovici pentru Szekely (min 76)

ACS Poli - Steaua 0:0

Chiar că exact de ce aveam nevoie! Alb-violeţii s-au prezentat la înălţime în faţa Stelei şi au jucat un fotbal destul de bun, în special în a doua repriză, când ne-am trecut în cont cel puţin două ocazii mari de a marca. Oaspeţii au avut iniţiativa, dar s-au găsit în pană de idei în preajma careului nostru, l-au testat pe Nuno Claro din câteva şuturi mai distanţiere, respectiv nişte faze fixe, însă fără a părea iminenţi în pericolul creat, exceptând vreo douăzeci minute pe finalul partidei. Nu ţin neapărat să elogiez un egal acasă, însă atitudinea şi determinarea arătate merită laude şi ele trebuie să inspire în meciurile decisive pe care le vom disputa în etapele următoare.

Prima repriză a fost una prea puţin spectaculoasă, posesia aparţintând bucureştenilor, însă precum scriam şi mai sus, fără a fi incisivi. Poli a încercat ceva în fazele fixe, a fost aproape în câteva rânduri, la fel cum a fost şi Steaua în debut - aproape, dar departe, vorba vine.  Tensiunea jocului nu a lăsat loc de prea mult spectacol, în ciuda eforturilor susţinute ale jucătorilor noştri, iar singurele ocazii concrete au venit pe finalul reprizei. Atunci, steliştii au bătut repede o liberă, Sânmărtean s-a strecurat în careul nostru şi a tras la poartă, însă nu l-a depăşit pe Nuno Claro. Imediat a avut şi Piovaccari o şansă, şutul său nereuşind nici măcar să cadreze buturile noastre, deşi poziţia era ameninţătoare.

După pauză, Alexa a făcut o mutare inspirată, înlocuindu-l pe Boldea cu Bărbuţ. Mutarea ofensivă s-a făcut imediat simţită şi în minutul 50 am beneficiat de o liberă obţinută de Szekely, parcă, de la vreo 30 de metri. Morariju s-a dus să execute, a tras peste zid, însă Tătăruşanu a intervenit fenomenal şi parat de la vinclu. Poli a mai avut o şansă bună la un corner, mingea fiind respinsă de un jucător din drumul către poartă, şi a arătat în general bine, graţie efortului făcut de Bărbuţ, care a obţinut două galbene şi a creat multă nervozitate în apărarea stelistă. De prin minutul 70, jucătorii noştri au părut să cedeze fizic, moment în care Steaua a forţat mai mult decât o făcuse până atunci. După ce am respirat uşuraţi la o fază în care mingea l-a lovit pe Şeroni în mână şi centralul a decis să nu dicteze penalty, a urmat un şut peste poartă din liberă a lui Iancu, apoi o minge trimisă peste din apropiere de acelaşi Iancu şi în final cea mai mare ocazie, o liberă deviată de Szukala, mingea l-a atins pe Mansour şi a trecut de puţin peste. Am notat şi un şut de la distanţă trimis de Prepeliţă, ca în minutul 85 să ne apropiem şi noi din nou de poarta adversă, prin mingea trimisă pe lângă de Trandu, după o fază gestionată de Mansi. Minutul 89 a adus o nouă liberă pentru noi de pe la 30 de metri, Gorobsov a executat de această dată, dar la fel de periculos ca şi Morariju, şi mingea sa deviată a fost scoasă, din nou, de portarul advers. Steliştii au mai trimis doar un şut la poartă în prelungirile partidei, Nuno Claro a respins, şi gata a fost!.

Ar fi tare frumos dacă am avea parte de încă vreo trei-patru meciuri jucate cu aceeaşi ardoare, chiar dacă înseamnă să rămânem fără prea mult elan pe final de partidă. Este clar că aşteptările într-un joc cu Steaua sunt unele aparte, că abordarea defensivă ne oferă spaţii, că dacă ar fi să scoatem fazele fixe din ecuaţie, Poli n-a reuşit să-şi facă mult loc în preajma careului advers. Formula de 4-2-3-1 l-a izolat complet pe Szekely, care a reuşit câte ceva doar graţie unui efort absolut remarcabil, însă aflat adesea la cincisprezece metri de cel mai apropiat coechipier, potenţialul fazelor noastre ofensive a fost redus. Faptul că recuperările au mers destul de bine, graţie cam tuturor jucătorilor de la mijloc, în special cei menţionaţi mai sus, e încurajator, dar am adus greu jucători în faţa şi n-am putut face mare lucru cu mingea.
Ţin să remarc prestaţia celor patru fundaşi, care au lăsat puţine spaţii şi s-au ţinut bine, confruntaţi fiind cu câţiva jucători foarte rapizi. Cheia victoriei ar fi fost şi probabil va fi în continuare eficienţa pe care o arătăm în fazele fixe. Avem talie bună, avem executanţi competenţi, trebuie să marcăm mai mult şi cred că Alexa a sesizat acest lucru deja.

Nu ştiu dacă arătând acelaşi nivel de determinare vom avea suficiente resurse pentru a câştiga meciuri cu adversari de profil mai defensiv, unde sarcinile şi strategiile sunt altele, însă cred că putem cădea de acord că ne-ar fi mult mai uşor s-o facem, decât evoluând reţinuţi. Sper că măcar câteva mii din cei peste douăzeci de mii de spectatori prezenţi azi pe Dan Păltinişanu vor reveni şi la disputa cu Universitatea Cluj, un meci de care pe care între două formaţii care-şi împart suferinţa din a doua jumătate a clasamentului.

Bravo Poli!

Poli: Nuno Claro (6) - Belu (6), Mera (6), Şeroni (6,5), Morariju (6) - O. Petre (6,5), Poparadu (6) - Boldea (5,5), Gorobsov (6), Trandu (5,5) - Szekely (6)

Schimbări:

Bărbuţ (6) pentru Boldea (min 45)
Mansour (5,5) pentru Szekely (min 68)
Petrovic pentru O. Petre (min 88)

Exact de ce aveam nevoie

Victoria cu Viitorul a întrerupt o serie tristă de 3 înfrângeri consecutive și având în vedere că înfrânta este o contracandidată directă în lupta pentru evitarea retrogradării, punctele au valoare mult mai mare. E exact de ce aveam nevoie în acest moment.

Dar, în plus, am văzut ceva ce nu mai văzusem de ceva vreme, din perioada de glorie a lui Velcea, de la începutul acestui campionat. Imediat după cele două goluri jucătorii s-au repezit spre banca de rezerve, unde s-au bucurat cu toții, împreună și cu proaspătul antrenor, Dan Alexa. Sigur, nu mă așteptam ca jucătorii să-l ia în brațe pe mult mai vârstnicul Șunda, dar parcă s-a simțit o mai mare defulare a bucuriei și unitate a jucătorilor, atât după goluri, cât și după fluierul de final. Unitate care s-a simțit și în teren, în modul eroic în care s-au apărat.

Nu spun că poveștile apărute în presă despre atmosfera în vestiar în legătură cu Șunda ar fi adevărate, dar e clar că existau disensiuni și lipsă de respect. Iar când valoarea jucătorilor este modestă, e greu ca rezultatele să apară în asemenea condiții. Era clar nevoie de o schimbare. Chiar dacă la început am fost sceptic că un jucător fără nici un fel de experiență în ale antrenoratului poate salva echipa de la retrogradare, cred că în acest moment nu de un antrenor aveam nevoie. Într-adevăr, decât unul care să gafeze ca în înfrângerea cu Brașovul, mai bine fără. Atunci când valoarea jucătorilor nu e suficientă, numai voința și spiritul de luptă pot ajuta echipa. Alexa a arătat că poate să ofere echipei exact ce are nevoie. Chiar de colegul meu a criticat stilul defensiv și temător abordat, eu cred că era exact ce trebuia jucat. "Știam că ei sunt obligați să câștige, că vor risca și se vor desface în apărare, am așteptat momentul prielnic și am și profitat de asta." a declarat Alexa după meciul cu Viitorul, dând dovadă de mult mai multă maturitate decât experimentatul Șunda, care în aceeași ipostază a decis să riște iresponsabil și ne-a costat amarnic.

Pentru meciul cu Steaua, însă, e nevoie de și mai mult - de suportul publicului. Sper să dăm gol și să nu pierdem. Cine știe? S-au mai văzut miracole și dacă echipa are încredere, atunci să avem și noi.

Hai Poli!

Viitorul Voluntari - ACS Poli 1:2 (1:1)

Cred că e clar între timp pentru toată lumea: Poli este implicată într-un război din care nu cel mai bun va supravieţui, ci cel care are cea mai multă voinţă de a o face. Astăzi, într-un nou meci neconvingător, alb-violeţii au obţinut ceea ce a fost esenţial, marcând la singurele faze de poartă create, ambele pe fondul unor grave erori defensive ale gazdelor. Remarc însă precizia execuţiilor din cele două acţiuni, cu Nanu şi Szekely precişi cât pentru toate etapele disputate în acest an.

Meciul a început greu pentru noi, Axente fiind la un pas de gol în minutul 3, când i-a luat faţa lui Mera, însă a trimis pe lângă din interiorul careului. După o liberă irosită de gazde în minutul 12, de la marginea careului, a fost nevoie de intervenţia lui Nuno Claro când Axente a scăpat de Belu şi a trimis din unghi spre poartă. În ciuda presiunii exercitate de Viitorul, a fost de ajuns un luft în propria jumătate care l-a pus în acţiune pe Nanu, acesta a centrat pe fruntea lui Szekely, vârful nostru ţintind poarta fără greş pentru a deschide scorul în minutul 19. Din păcate atitudinea echipei a dezamăgit în cele ce-au urmat, căci Poli de abia ce a mai trecut de jumătatea terenului până la finalul reprizei. O minge respinsă de Mera la un şut al lui Daminuţă (ce de ex-jucători!) a menajat avantajul nostru, însă doar până în minutul 43. Atunci însă, Lazăr a pasat lung, Băluţă s-a strecurat între Morariju şi Şeroni şi fotbalistul gazdelor a ales o execuţie fenomenală, din alergare, care l-a depăşit pe Nuno Claro şi a poposit în plasa porţii noastre. Până la pauză a mai fost nevoie de o intervenţie a portarului nostru în faţa lui Axente pentru a menţine egalitatea pe tabelă.

Echipa a părut puţin mai determinată ieşind de la cabine, numai că jocul nu s-a schimbat fundamental. Szekely a avut o fază bunicică în minutul 54, pe care a finalizat-o cu un şut fără tărie la poartă adversă, în rest primul sfert de oră fiind neinteresant. Momentele decisive ale partidei au avut loc între minutele 64-65, când acelaşi Băluţă s-a încolăcit printre jucătorii noştri în careu şi a fost oprit de Morariju printr-o intervenţie care se putea solda cu lovitură de la unsprezece metri, înainte ca Poparadu să intercepteze cu capul o preluare absolut eronată a unui fundaş advers, mingea a ajuns la Nanu care a preluat perfect, a înaintat cu elan şi a tras puternic la colţul lung, iar în ciuda unei devieri a portarului, balonul a sfârşit în poartă! Viitorul a replicat furibund după minutul 70, masându-ne bine de tot în propria jumătate. Prima ocazie a venit la un şut de la distanţă al lui Larie, care a trecut de puţin pe lângă vinclul porţii noastre. Apoi, Tănase s-a jucat cu Belu şi Boldea, a trimis către poartă, mingea a trecut de Nuno Claro şi doar prezenţa salvatoarea a lui Morariju a păstrat rezultatul. La o fază fixă în minutul 82, portarul nostru a fost nevoit să intervină la un şut din apropiere, ca la cornerul următorul gazdele să trimite peste printr-o execuţie acrobatică. Până la final am reuşit să mai temperăm elanul Viitorului, dar şi aşa a mai fost nevoie de Nuno Claro într-o nouă instanţă, când acesta a prins impresionant şutul trimis de Larie din interiorul careului, în prelungirile partidei.  După patru minute suplimentare şi o liberă foarte enervantă dictată din 18 metri, a venit fluierul final şi marea gură de oxigen de care aveam nevoie pentru destinul nostru de prim divizionari!

Ca să mă refer puţin la ce cred că n-a mers astăzi, aş zice că mijlocul a fost teribil de ineficient. Trandu, Gorobsov şi O. Petre n-au izbutit recuperări, n-au putut ţine posesia, astfel că jocul nostru s-a bazat pe mingi lungi despre care ştim deja cât de lipsite de perspectivă sunt când Szekely stă izolat în faţă. Nu pot spune că apărarea a strălucit, însă cam fiecare jucător a avut măcar o intervenţie bună spre foarte bună, astfel că a existat un echilibru rezonabil acolo. Bărbuţ a avut foarte puţine oportunităţi să arate ceva, dat fiind jocul etalat, astfel că mi-a fost şi destul de greu să înţeleg titularizarea lui - chiar şi luând în considerare meciul bun de etapa trecută.

Ce m-a deranjat puţin, chiar dacă în mod ironic s-a dovedit a fi mutarea câştigătoare, este teama şi reţinerea cu care a abordat Alexa meciul. Jocul foarte defensiv, schimbările previzibile şi post pe post, au făcut ca Poli să nu prezinte multe argumente pentru victorie astăzi, însă eficienţa neobişnuită a acestei zile ne-a surâs. Adevărul e că n-ar trebui să ne plângem aşa de mult, obiectivul este salvarea de la retrogradere prin orice mijloace avem la dispoziţie. Şi din ce-am văzut în acest an, fix acestea sunt mijloacele care ne-au permis să adunăm punctele pe care le-am adunat.

Şi în încheiere, mi se pare de neînţeles de ce Nanu a devenit mai degrabă rezervă în acest retur, mai ales că lucrurile nu mergeau. Poate că nu are consistenţa pe care ne-am dori-o, dar e un jucător tehnic şi rapid, bun în faţa porţii, de departe cea mai bună variantă pe care o avem în acel flanc. Nu e ca şi cum Popovici sau Boldea au avut contribuţiile sale de-a lungul acestui sezon.

În final şi în sfârşit: BRAVO POLI!

Poli: N. Claro (6,5) - Belu (5,5), Mera (6), Şeroni (5,5), Morariju (6) - O. Petre (5), Gorobsov (5) - Bărbuţ (5), Trandu (5) , Nanu (7) - Szekely (6,5)

Schimbări:

Poparadu (6) pentru Gorobsov (min 51)
Boldea (5,5) pentru Bărbuţ (min 59)
Kneeshaw pentru Szekely (min 90)

ACS Poli - FC Vaslui 0:2 (0:1)

Al doilea meci cu ocazii numeroase în dreptul Politehnicii, a doua înfrângere acasă. O imprecizie la un corner şi o gafă în lanţ a apărării ne-au costat două goluri, şi pe deasupra am terminat partida în zece, Mansour fiind eliminat pentru cumul de frustrare şi două galbene. Pavajul către Liga a II-a, mă tem, acoperă tot mai mult din drum.

După un debut destul de echilibrat de partidă, scorul a fost deschis de oaspeţi în minutul 16, prin faza fixă deja numită. Tema reprizei pentru noi a reprezentat şuturile de la distanţă, cu Boldea, Trandu şi Bărbuţ încercându-şi norocul. Cea mai mare oportunitate, încununată cu ghinion, i-a aparţinut lui Bărbuţ, a cărui şut din lateral dreapta a lovit încheietura bărilor. Energia arătată de echipă n-a putut fi convertită în mai mult, din păcate, astfel că la pauză am intrat cu un scor neagreabil.

Repriza a doua a fost mai slabă pentru noi, oaspeţii încercându-l pe Nuno Claro în câteva rânduri, însă portarul nostru s-a prezentat bine. Mansour a avut un şut din marginea careului, fără elan, în minutul 66, prins însă. A urmat desprinderea vasluienilor, în minutul 72, după ce Şeroni a pasat mingea la adversar în propria jumătate, apoi a alunecat încercând să se replieze, şi Antal i-a pasat lui Viveiros, care a marcat în poarta goala. Şeroni a avut imediat o ocazie, dar a trimis cu capul peste, şi pe final tot el am impresia nu a profitat de o bâlbâială în careul advers şi a şutat slab pe portar. În rest, doar Antal ce-ar fi putut să marcheze la puţin timp după desprindere, mingea trecând însă pe lângă. Practic ultima fază a meciului a fost eliminarea lui Mansour, care nu are scuze pentru intervenţie absolut inutilă asupra fundaşului stânga advers.

Cred că e evident că nu am prea mult spor în a descrie acest meci. Dacă atitudinea echipei a părut destul de bună, carenţele tehnice şi jocul destul de haotic din atac, construit pe şuturi de la distanţă şi pase lungi, nu a dat roade deosebite. N-am menţionat cele două-trei faze la care s-ar fi putut acorda lovitură de pedeapsă pentru noi, deoarece nu acolo rezidă problema noastră fundamentală. Ea rezidă în faptul că începem fiecare meci cu un atacant care n-a mai arătat ceva chiar interesant de vreo opt etape. Sau că folosim doi închizători, din care unul nu pare foarte să aducă vreun plus de siguranţă echipei. Sau că în ciuda taliei noastre, nu reuşim să profităm de fazele fixe care ni se arată. Sau, sau, sau.

Astăzi mi-au plăcut Bărbuţ, Morariju, N. Claro şi O. Petre. Şeroni nu a fost în apele lui, chiar dacă a avut şi intervenţii bune, în vreme ce Petrovic a acordat ceea ce consider un corner deloc necesar la faza care a precedat primul gol al partidei. Mera a fost insipid, Szekely inexistent, dar măcar de la intrarea lui Mansour am început să facem ceva cu mingile lungi. În general însă, cei doi-trei jucători ofensivi erau izolaţi, iar mijlocul n-a reuşit decât în prima repriză să creeze pericol, cât timp vasluienii au lăsat mai multe spaţii.

Viaţa noului antrenor, Alexa, va fi extrem de dificilă. Mi se pare un risc deosebit să-ţi laşi soarta supravieţuirii în prima ligă, a unui proiect de asemenea anvergură, în mâinile unui antrenor fără experienţă, indiferent ce alte calităţi îl recomanda. Sper să mă înşel amarnic şi cât mai degrabă, căci timpul şi punctele fug de noi.

Poli: Nuno Claro (6) - Mera (5), Petrovic (5), Şeroni (5), Morariju (6) - Bărbuţ (6), Petre (6), Hasani (5), Trandu (5) - Boldea (5), Szekely (4,5)

Schimbări:

Mansour (5,5) pentru Hasani (min 38)
Nanu pentru Szekely (min 75)
Belu pentru Mera (min 82)

ACS Poli - FC Braşov 0:1 (0:0)

Soarta noastră se pecetluieşte încet, dar sigur. E puţin paradoxal faptul că jocul bunicel arătat astăzi, cu mai multe ocazii decât în celelalte meciuri cumulate şi, în orice caz, mai mult apetit ofensiv, a fost penalizat cu o înfrângere, înfrângere suferită cu om în plus, pe deasupra. Două mutări tactice eronate, fie din necesitate cum presupun că a fost ieşirea lui O. Petre, fie din impresia că poziţia de pe foaia de joc valorează mai mult decât potenţialul aport ofensiv în cazul lui Mera, au creat premisele unui eşec scump. Doisprezece puncte pierdute cu Braşov şi Botoşani, echipe accesibile şi rivale directe, dor tare.

Prezenţa lui Mansour în primul unsprezece şi, poate mai mult, jocul cu două vârfuri au dat altă faţă echipei noastre. După un debut mai timid punctat de un şut de la distanţă a lui Trandu, în care oaspeţii au păstrat posesia şi s-au plasat adânc în jumătatea noastră, albii au fost chiar periculoşi prin minutul 11. Atunci, Mera a trimis cu capul din corner, peste. Echilibrul s-a mai păstrat o vreme, până când ne-am apropiatde jumătatea de oră. Primul moment prielnic a fost mingea trimisă de Trandu în careu, la care Mera a ratat de puţin intercepţia, ca în minutul 30 Mansour să scape singur cu portarul, să suteze din unghi şi mingea să treacă pe lângă. Boldea şi-a încercat la scurt timp şutul de la marginea careului, dar n-a reuşit să-l plaseze, ca apoi Mansi să scape iar în flanc, să centreze, însă Szekely n-a ajuns la balon, portarul a deviat-o şi un fundaş al gazdelor a fost aproape de un autogol.

Repriza a doua n-a fost la fel de dinamică, însă Poli a părut să aibă iniţiativa. Cele mai mari ocazii ale noastre au venit în minutule 53 şi 56: întâi, Boldea a rămas singur cu portarul după devierea lui Szekely, a ales să şuteze şi apărătorul buturilor adverse a izbutit parada; apoi Mansi a beneficiat de o deviere de la Trandu, a întors un fundaş, însă şutul său a fost slab şi pe poziţia portarului. Oaspeţii au avut un gol anulat eronat în minutul 59, când Morariju şi-a pierdut omul din marcaj, înainte ca Trandu să aibă la rândul lui un gol anulat, pentru un ofsaid discutabil în prealabil la Boldea. Meciul s-a liniştit apoi, până când braşovenii s-au trezit în zece în minutul 80, după ce fostul nostru jucător Grigorie l-a prins cu un şut în cap pe Nuno Claro, din alergare. Introducerea lui Himcinschi cu scopul de a întări atacul s-a dovedit greşită, căci acesta mai mult s-a încurcat cu coechipierii săi, iar în minutul 88, la o minge pierdută uşor de Szekely la mijlocul terenului, ne-am trezit descoperiţi în flancul drept, de unde ieşise Mera, Scutaru a strâns în mod neintuitiv în centru, astfel că Cristea a rămas liber, a primit mingea şi a marcat pe lângă Nuno Claro. Tentativele neconvingătoare din finalul partidei nu s-au mai lăsat cu ocazii pentru noi, astfel că rezultatul a rămas cel stabilit de biruitorul Valenciei.

Pe lângă mişcările neinspirate pe parcursul partidei (pe lângă cei doi jucători menţionaţi, a mai intrat şi Bărbuţ, care a continuat seria de meciuri fără niciun aport), îmi vine greu să critic ceva anume. Poate pe Szekely, care în afară de câteva devieri mi s-a părut inferior lui Mansour, adus de prin proverbialele parcuri să joace în Liga 1. Echipa a arătat rezonabil, a avut ocazii, a fost descusută de o gafă, ca în celelalte partide de pe finalul anului trecut, când iar jucase bine şi am pierdut pe erori personale. Aş vrea mai multă inventivitate de la Trandu, a cărui pasă decisivă cam lipseşte, şi ceva mai multă viteză în joc în compartimentul ofensiv. De multe ori mi s-a părut că o pasă bună, o preluare rapidă şi o minge trimisă repede la un coechiper ar fi putut face daune considerabile apărării adverse. Dar n-a prea fost să fie.

Prezenţa lui Mansour a reprezentat un plus pentru echipă. Putea şi poate trebuia să facă mai multe la şansele avute, în vreme ce pun individualismul pe seama neintegrării sale în formula magică. Sper ca sosirea lui să nu fie tardivă şi că punctele pierdute acuma, cu toate adversarele noastre directe, nu vor cântări prea mult la finalul sezonului.

Într-un fel mă întreb dacă această prima floricică a primăverii, din jocul nostru, va mai avea timp să crească sub ghidarea lui Şunda sau nu. Dacă alternativele nu sunt de calitate, părerea mea este că o schimbare de antrenor n-ar face minuni. Of, Poli!

Poli: Nuno Claro (5,5) - Mera (5,5), Scutaru (5), Şeroni (6), Morariju (5,5) - Boldea (5,5), O. Petre (6), Trandu (5,5), Ahmetovic (5,5) - Mansour (6), Szekely (4,5)

Schimbări:

Bărbuţ (5) pentru Ahmetovic (min 58)
Poparadu pentru O. Petre (min 75)
Himcinschi pentru Mera (min 83)