25 septembrie 2015
Poli - CSMS Iași 2:2 (0:1)
Meciul a început prost, cu oaspeții sărind în avantaj deja în minutul 9. Golul a fost precedat de o minge pierdută ușor de Sarmov, care a pasat-o în aut. A urmat o centrare a fostului nostru jucător, Grigorie, mult prea liber în marginea careului, și Golubovic l-a depășit pe Luchin, trimițând cu capul în stânga lui Kirschstein. Efortul lui Belu a fost zadarnic. Puteam și, într-un fel, trebuia să egalăm cinci minute mai târziu, centrarea ideală a lui Hernandez găsindu-l pe Goga în centrul careului, la o fază nu foarte diferită de cea din care am primit gol, însă lovitura de cap a decarului nostru a trecut puțin pe lângă. Bărbuț a încercat ceva în minutul 18, când a intrat în careu și a tras cu stângul din unghi, însă doar în plasa laterală. Din păcate, aici s-au terminat ocaziile noastre pentru restul reprizei. Nici Iașiul nu a forțat mult, grupându-se eficient în apărare. Au avut totuși două șanse bune: prima, în minutul 35, din lovitură liberă, Kirschstein a parat; a doua, cu un minut înainte de pauză, când Golubovic a scăpat singur spre poartă ca urmare a unei (ne)ieșiri la ofsaid a lui Belu, a încercat o repoziționare scurtă în defavoarea unui șut, ceea ce i-a permis lui Scutaru să intervină.
Mitanul secund a avut altă față, fenomen facilitat de introducerile lui Croitoru și Zicu pentru Hernandez și Bărbuț. Egalarea a venit instant, când Croitoru a bătut o liberă din flancul stâng, Luchin a deviat pe spate și mingea s-a scurs în colțul lung al porții apărate de Caparco. A urmat însă un moment de neatenție colectivă, căci oaspeții au ajuns repede în preajma careului nostru, de unde Luchin a acordat un corner. Din această lovitură de la colț, Iașiul a revenit în avantaj prin Ciucă, acesta depășindu-l pe Sarmov pentru a plasa mingea cu capul fix suficient de bine, cât Kirschstein să nu poată decât s-o atingă. Culmea, același Ciucă ne-a învins și sezonul trecut, pe când evolua la Reșița, dintr-o fază nu foarte diferită. Au urmat câteva minute mai dificile pentru noi, înainte de a ne relua tentativele ofensive. Minutul 62 s-a dovedit decisiv, când Belu de pe loc a trimis în centru, Elek a redirecționat mingea cu capul pentru Zicu, care a fost împins din spate de către același Ciucă, obținând primul penalty al sezonului pentru Poli! Goga a transformat șutând în dreapta și jocul era relansat. La fel ca după prima reușită a reprizei, oaspeții au fost aproape de a ne penaliza rapid în minutul 67, la o fază în care Scutaru a trecut pe lângă minge, Luchin a fost indecis, ca Belu să intervină salvator în careu, în fața unui jucător advers. În minutul 71, altă neatenție defensivă la noi, Kirschstein reține o lovitură de cap periculoasă. Aceasta a fost însă și ultima ocazie mare pentru Iași, în vreme ce Poli a stat sus și a tatonat cu determinare careul echipei antrenate de Napoli. Belu, la centrarea lui Popescu, a trimis un voleu peste din interiorul careului, apoi mingea lui Elek pentru Croitoru, din minutul 79, a fost plasată cu latul de cel din urmă, puțin pe lângă. Mingile lungi și fazele fixe ale finalului de partidă au fost adesea tăioase, creând panică în careul advers - libera lui Croitoru din unghi, spre exemplu, a fost parată de portar, fără ca vreun jucător de-al nostru s-o ajungă la timp. Deși oaspeții au încercat să ne prindă pe contre și au beneficiat de o minge pierdută de noi chiar în prelungirile partidei, scorul a rămas neschimbat și după cele trei minute dictate de al patrulea arbitru.
Dacă e să ne uităm la ce n-a prea mers azi, mingile înalte ne-au dat foarte mult de furcă, Poziționarea lui Luchin s-a dovedit adesea deficitară, în vreme ce terenul greu a părut să ne pună nouă mai multe probleme, din moment ce nu ne apăram la fel de grupat. Astfel, nici Scutaru, nici Luchin, în ciuda eforturilor evidente, nu au făcut un meci bun. Nici Kirschstein nu a fost deosebit de inspirat, în special la golul doi, însă vina mai mare aparține jucătorilor care n-au reușit să-l închidă pe Ciucă - de exemplu Sarmov. Bulgarul, deși pe alocuri solid și bun cu mingea la picior, a fost implicat în ambele goluri primite, căci și la primul s-a uitat împreună cu D. Popescu la centrarea lui Grigorie. Nici pasele date la adversari în două rânduri nu ne-au ajutat. În față, Hernandez, Elek și Bărbuț au avut o fază bună fiecare - centrarea pentru Goga, pasa care a precedat penalty-ul la Zicu, și șutul în plasa laterală. Prea puțin din partea lor, ceea ce s-a văzut, odată ce doi dintre ei au fost schimbați.
Și astfel ajungem le ce-a mers. Croitoru și Zicu au intrat bine în joc. O. Popescu a avut o prestație foarte disciplinată și inteligentă, chiar dacă nu a reușit să facă o diferență ofensiv. Iar Belu, mai ales grație reprizei secunde, a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sezonului, oferind o serie de centrări tăioase, cu minim de neajunsuri defensive. Omul meciului l-aș cataloga pe Goga, nu atât pentru că a transformat penalty-ul, ci pentru calitatea arătată, cât de bine a protejat nenumărate mingi, a intrat în combinații care au permis colegilor să urce constructiv în jumătatea adversă și a luat mai mereu decizia corectă în cum să gestioneze fazele de joc.
Partea plină a paharului este că am luptat până la final, golul a părut aproape, chiar dacă n-a apărut. Am avut și o liberă transformat în gol! Partea goală este că din nou n-am reușit să învingem un adversar direct, ceea ce îmi aduce prea mult aminte de semi-eșecurile de acuma doi ani, care ne-au costat prezența în Liga 1. Nici etapa viitoare, la Ploiești, nu va fi cum nimic mai importantă sau mai ușoară decât aceasta, chiar dacă adversarii se află pe (tehnic) ultima poziție. Și de parcă toate problemele astea n-ar fi de ajuns, situația cu Curtea de Conturi nu pare a găsi rezolvare, în care caz presiunea pentru lichidități are toate șansele să se facă simțită în viitorul apropiat.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (6), Sarmov (5) - Bărbuț (5), Hernandez (5), Goga (6,5) - Elek (5)
Schimbări:
Zicu (6) pentru Bărbuț (min 46)
Croitoru (6) pentru Hernandez (min 46)
Rufino pentru Elek (min 86)
24 septembrie 2015
Interviu: Deian Sorescu
Probabil, totuși, că el, fiindcă altfel nu știu cum putea uita de un gol marcat într-un meci oficial cu nici două săptămâni în urmă. Sau poate asta spune doar ceva despre priorități și despre cum nu toate golurile sunt născute egale. Trebuie să ai o doză sănătoasă de modestie și realism ca să știi să privești înainte concentrându-te la fotbal, nu la statisticile cu care unii își traduc sportul. Mai ales pentru cineva care a debutat la 17 ani în liga secundă, Sorescu integralist la egalul dintre Poli și Satu Mare din finalul sezonului trecut.
Când ne-am așezat la masă, am schimbat păreri despre golul lui Florenzi, în Roma – Barcelona. Barcelona e echipa lui preferată, dintre cele de afară. Și din țară?
“Din țară, nu se discută, numai Poli Timișoara. Când este Liga 1, numai cu Poli țin.”
Auzind una din asta, îți vine să taci și să asculți mai departe, chiar dacă e genul de răspuns la care te aștepți. Dar a fost ceva în lipsa de ezitare, în convingerea repetiției care mi-a atras atenția. Și chiar dacă n-am tăcut prea mult, am ascultat cu grijă.
CV: Cine te-a adus aproape de fotbal?
DS: Tata. Și el a jucat în tinerețe. Am venit la Timișoara pentru fratele meu, fiindcă e mai mare. A dat probe și a jucat la Poli, dar a trebuit să se lase din motive de sănătate. Are o vertebră în plus la spate, care îi cauza dureri mari după antrenamente. Și eu trebuia să vin mai devreme, în clasa a treia, dar mi-a zis profesoara mea [n. ed. de la Moldova Nouă] că ar fi mai bine să nu schimb dintr-o dată și să vin în clasa a cincea, la schimb de generații.
CV: Ai crescut cu Poli în familie sau ții cu Poli fiindcă joci aici?
DS: Am crescut primii ani la Moldova Nouă, unde m-am și născut. Fotbalul l-am început acolo, la Dunărea, o echipă din zonă. Am venit la Poli pentru generația 1997, antrenor fiind Tavi Benga. Când am ajuns, erau mulți jucători și mi-a spus că în perioada aceea nu are cum să mă ia, dar a vorbit pentru mine la Electrica și am fost împrumutat acolo. De șase-șapte ani sunt aici, am trecut prin toate fazele de juniori, mai puțin anul trecut, când am fost împrumutat în tur la Giarmata, în liga a 3-a. Am jucat atunci toate meciurile din tur, mai puțin un meci, când m-am certat cu un jucător, mai bătrân. Mi-a spus să-i zic ce am pe suflet și m-am ridicat în picioare în ședință și i-am spus. Atunci a fost singura dată când am fost rezervă și am intrat la pauză. În rest am fost la Poli.
CV: Pe teren joci mai mult mijlocaș stânga, dar poți și pe dreapta, fiindcă faci schimb uneori cu Mailat.
DS: Da, chiar am jucat orice post la dl. Frușa, acum doi ani la juniori B – m-a băgat peste tot, mai puțin fundaș central și portar. Piciorul meu de bază e dreptul. Mi-aș fi dorit să fiu stângaci, dar pot și cu stângul – mai ales fiind pe stânga, mai dau o centrare, ceva.
CV: Cu clubul până când ai contract?
DS: Până la terminarea majoratului. Am semnat la 16 ani. Am și opțiune de prelungire, am fost chemat deja pentru asta, dar până vine tata [n. ed. să-l asiste la discuții] mai trebuie să aștept.
CV: De când joci fotbal, ai un gol care a fost mai important decât altele?
DS: Cel mai important mi-a fost golul pe care l-am marcat în liga a 3-a. Am jucat majoritatea meciurilor mijlocaș stânga, deci nu aveam mari șanse de a înscrie, și a fost un meci împotriva unei formații din Arad cred [n. ed. a fost cu Minerul Motru], unicul gol pentru 1-0. Mi-au dat chiar lacrimile pe moment, a fost foarte important pentru mine. Apoi am mai dat și la turneul final [n.ed. la juniori A, in această vară], împotriva Chiajnei.
CV: Ce s-a întâmplat la turneul final? N-a ieșit prea grozav.
DS: Sincer, am luat goluri doar din prostie, pe greșelile noastre. Toți antrenorii ne-au lăudat. Personal am avut și ghinion, la ultimul meci a venit antrenorul de la selecționată pentru mine, dar am fost suspendat. Ar fi fost prima mea șansă la acel nivel. Acum mă încadrez la U19, unde Poli îl are pe Mailat, care a fost chemat recent. S-ar putea să plece și în turneu cu lotul.
CV: Cât de important e fotbalul pentru tine?
DS: La ora actuală, foarte. Chiar vreau să ajung undeva sus, să fac o carieră din sport. Ce mi-am propus am și reușit, să debutez la echipa mare până la 17 ani. Acum aș vrea să debutez în Liga 1 până la 18-19 ani. O să muncesc pentru asta zilnic.
CV: Săptămâna aceasta ai făcut antrenamentele cu echipa mare, cum te-ai încadrat? La o adică, dacă ai juca la Poli, ai face-o probabil pe poziția lui Zicu.
DS: Aș juca oriunde, și în locul lui Scutaru. Sunt jucători cu multă calitate, văd foarte bine jocul. Eu sunt încă tânăr, dar nu cred că ar fi ceva imposibil să mă debuteze, să-mi dea o șansă. Chiar m-ar motiva foarte mult, mi-ar da mare încredere în mine.
CV: Ce-o să le împărtășești colegilor din experiența de la echipa mare?
DS: Să muncească, să tragă de ei, fiindcă e mare lucru să ajungi acolo, îți dă mare încredere. E o diferență, gândirea e altfel, atmosfera. E diferit să intri acolo în vestiar, să stai cu ei.
CV: Unde te vezi în trei ani de zile?
DS: Aș vrea să mă văd în Liga 1 – mi-e foarte important să ajung în fotbalul mare. Dacă nu ajung, muncesc mai departe.
CV: Dincolo de fotbal ce faci?
DS: Școală și acasă. Când eram mai mic jucam FIFA, dar acum nu prea mai îmi place. Dau de școala de șoferi – trebuia să dau deja, dar mi-a expirat buletinul și n-am avut timp cu meciurile în ultimele săptămâni.
CV: Ai idoli în sport?
DS: Pe Messi, ca orice fotbalist. El și Ronaldo sunt acum cei mai buni jucători din lume. Fiecare are calitățile lui, Messi pe tehnică și viteză, Ronaldo pe forță fizică. Oricum, mă uit și la clipuri pe internet, îi urmăresc pe Neymar și Ronaldinho pe YouTube sau pe Instagram. Mă uit la multe site-uri de fotbal, inclusiv cu faze pe care aș vrea să le practic și eu în joc. Uneori, când am timp, lucrez și singur la ele, altfel cu echipa. Acum sunt însă mai limitat, a reînceput școala. Merg dimineața, însă mă concentrez în primul rând pe fotbal. Știu că școala e importantă, dar iubesc fotbalul și chiar vreau să confirm.
CV: Clubul v-a oferit vreo formă de susținere în această direcție?
DS: Anul trecut sau acum doi ani am avut un psiholog. Mergeam la ședințe o dată pe săptămână, câte zece, chiar discutam cu doamna doctor despre ce ne deranja și făceam exerciții de grup. Psihologul a vrut să înțeleagă ce gândire avem.
CV: Imaginează-ți că ai 36 de ani și mâine joci ultimul meci din cariera ta de profesionist. Ce titluri, medalii, reușite ar trebui să ai ca să fii satisfăcut cu tine?
DS: Să simt eu că am jucat fotbal și că am ajuns unde am vrut. Nu am un obiectiv să câștig cupe, campionate, vreau să ajung la obiectivul pe care mi l-am impus, să ajung jucător de bază în Liga 1. Aș da orice să câștig și campionatul, dar nu am un scop să câștig douăzeci de trofee sau așa.
CV: Unde ai stat la meciul cu Steaua? Ce gânduri ți-au trecut prin cap?
DS: În peluză, cu restul echipei. Acolo stăm de obicei. Normal că ne gândim ce-am putea face noi, dacă am juca. Dar din afară se vede mereu altfel, din teren e mai greu.
CV: Să trecem la o temă mai sensibilă. Ai avut colegi care au plecat recent cu oareșce tam-tam. Tu cum te simți când îi vezi plecând?
DS: Nu simt nimic special, chiar mă bucur pentru ei, că au plecat să joace. Balaure la Baia Mare, Dragomir la Arsenal. Chiar mă bucur pentru ei fiindcă mi-au fost colegi și sper să continue, să se țină.
CV: Există vreo datorie față de club? Pentru un suporter, de dinafară, îți lasă o senzație amară când un jucător tânăr pleacă.
DS: Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
CV: Crezi că Poli ar putea să facă mai multe pentru voi?
DS: Da. Ar putea să ne dea mai multă încredere, să jucăm mai mult, să simțim că ne vor, că au nevoie de noi. Chiar am și discutat cu Poparadu și Boldea, care se antrenează cu noi. Eu nu m-am simțit cum s-au simțit ei, să fi promovat cu Poli - e ceva special.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
DS: Da, de ce nu? Acum am foarte multă încredere în mine, zilele acestea au fost foarte frumoase și mă bucur de ele. Chiar cred că voi reuși, la orice șansă mi se acordă.
Înainte să plec, Sorescu a ținut să mulțumească antrenorilor care l-au ajutat să ajungă unde este acum, care au avut încredere în el: domnii Pârvu (Electrica), Benga, Frușa, Stoicov, Bătrânu, Săvoiu (toți de la Poli) – precum și lui Alexa, pentru debutul în liga secunda.
După jumătate de oră de conversație am rămas cu impresia unui jucător ambițios și muncitor, care vrea să o ia pas cu pas în cariera fotbalistică. Până acum nu s-a împiedicat, dar urmează pasul cel mai greu: Liga 1. În mare parte, depinde de el și îi urăm mult succes în continuare!
Făcând și noi un pas în spate, mesajul pentru club e simplu: vrem să jucăm. Nu e o revelație nebănuită. Și chiar dacă înțelegem responsabilitatea pe care o poartă cei de la echipa mare, e greu să vezi că li se oferă două minute în meci de Cupă, cu echipe din liga secundă, sau că în minutul 90 cu FC Voluntari intră Rufino, la trecerea timpului. Satisfacția pentru spaniol, la treizeci de ani, nu poate fi decât limitată. În schimb, pentru un junior, ar însemna cerul și pământul. Lupta nu ar trebuie să se dea pentru “dacă”, ci pentru “cine”. Cine merită acele minute? Sorescu, la fel ca și colegii săi de la echipa secundă, sunt dispuși să lupte pentru ele. Uneori nu iese, ca în înfrângerea de la Mașloc de sâmbătă, dar nimeni n-a zis că drumul spre fotbalul profesionist e ușor.
Și până la urmă, de ce nu – nu? Încrederea este forța în jurul căreia gravitează viitorul Politehnicii.
Noi dorim să le mulțumim lui Adrian Săvoiu și lui Aurel Șunda pentru intermedierea/facilitarea acestui interviu.
22 septembrie 2015
CR: Râmnicu Vâlcea - Poli 0:2 (0:2)
Ca s-o luăm de la început, Poli a deschis scorul repede, în minutul 4. Atunci, Croitrou a luptat la o centrare a lui Melinte, care a evoluat fundaș dreapta azi, și a fost agățat în careu de un adversar. Penalty-ul a fost transformat fără mari emoții de Curtean și premisele jocului erau deja schimbate. După o perioadă de tatonare, în care singura șansă a apărut la o altă centrare a lui Melinte, la care Bărbuț n-a reușit să pună piciorul bine, a venit cam de nicăieri desprinderea. Minutul 26, mingea pleacă de la același Melinte în centru, către Llorente, spaniolul face un un-doi cu Croitoru, își plasează balonul pentru șut pe la 22 metri și lovește perfect cu stângul, cu șanse minime pentru portarul advers.
N-am mai notat mare lucru în prima repriză, ba chiar în tot restul partidei. Pentru noi, Rufino (șut din unghi), Curtean și Croitoru (șuturi de la marginea carelui) au mai încercat ceva pe parcursul reprizei secunde, în vreme ce gazdele și-au încercat norocul fără prea multă convingere, Smaranda fiind rar testat. Cornerele au reprezentat cel mai mare pericol, dar de regulă ne-am descurcat și în aceste situații. Poli a controlat eficient jocul, fără să se expună prea mult, ceea ce a limitat oportunitățile ofensive, mai ales că și vâlcenii au ales să se apere aglomerat, în ciuda scorului.
Despre jucători, aș da plusuri mai mari pentru Bocșan, Croitoru, Llorente, Melinte și Neagu. Plăcută și revenirea lui Scutaru, bătăios și convingător în mai toate fazele. De cealaltă parte, Rufino, izolat în față, n-a reușit mai nimic, Bărbuț a fost mai util în apărare/mijloc, decât în atac, în vreme ce Artean nu a reușit foarte eficient să creeze superioritate în zona centrală. Și de la Curtean aș fi vrut să văd un aport mai consistent, dar ceva n-a mers deloc, numeric, în ultima treime.
O victorie destul de cinică, așadar. Tot la zero, cum ne-am obișnuit deja, și cu o organizare defensivă solidă - momentele de dublaj au fost în special frumos de urmărit. În schimb, ar fi fost interesant să vedem ceva mai mult pe faza de construcție. Ar fi fost și mai interesant ca juniorii aduși în lot să prindă mai mult de două atingeri de minge, căci dacă nici într-un meci cu o formație de ligă secundă, când ai avantaj solid, nu le dai un sfert de oră, atunci când? În fine, simt puțin că-mi răcesc gura degeaba cu treaba asta, Marin are un lot super-stufos, cu jucători consacrați, pe care e obligat să-i rotească, să țină pe toată lumea mulțumită.
Ca o paranteză, și Poli II a învins în fața județeană a Cupei României pe Banatul Nerău, scor 4-3.
Hai Poli!
Poli: Smaranda (6) - Melinte (6), Scutaru (6), Bocșan (6), Neagu (6) - Artean (5,5), Llorente (6,5) - Bărbuț (5,5), Croitoru (6), Curtean (5,5) - Rufino (5)
Schimbări:
Zicu pentru Rufino (min 79)
Sîntean pentru Croitoru (min 89)
Sorescu pentru Bărbuț (min 90)
18 septembrie 2015
Voluntari - Poli 0:0
Ostilitățile primei reprize au fost controlate în mare de către Poli, gazdele revenind doar în ultimul sfert de oră, pentru a spăla impresia. Cele mai mari șanse pentru noi au plecat din gheata lui Elek: întâi, la scurt timp după debut, o contră cu el în dreapta și Goga în centru, dar centrarea a venit târziu și a permis gazdelor să închidă; mai mare ocazia din minutul 26, când pe o altă minge lungă, Elek l-a driblat pe portar în marginea careului, a centrat către Hernandez în fața porții, dar din nou au lipsit centimetri la contact, spaniolul reușind să trimită doar pe lângă. În acest răstimp, mai precis în minutul 18, Poli a avut un penalty clar neacordat la un corner, intervenția lui Pancu agățându-l pe Melinte, fără a lua mingea - contrar indicației arbitrului. Gazdele au tresărit de două ori, în minutul 22 la o acțiune impersionantă a lui Kone, care i-a depășit pe Sarmov și Luchin, dar Kirschstein a intervenit bine să-i blocheze centrarea, și în minutul 33, când un șut de la 25 metri a trecut periculos de aproape pe lângă. Precum scriam, pe final Voluntariul a beneficiat mai mult de minge, precum și de un număr ridicat de faze fixe, cea mai periculoasă fiind una deviată neferict de D. Popescu la un adversar, care a trimis însă cu capul pe lângă.
Introducerea lui Bărbuț la pauză promitea să creeze haos în apărarea degringolată a gazdelor, numai că aceștia s-au regrupat bine și au închis mult mai disciplinat spațiile. Șanse mari n-au fost, dar aproape orice a semănat a șansă, a aparținut de această dată adversarilor. În minutul 49, șutul lui Kone din marginea careului a fost scos de Kirschstein de lângă bară, la fel ca în minutul 76, când Mihai Costea l-a depășit pe Melinte și a tras din unghi. Tot Costea avusese o acțiune grea pentru noi cu câteva faze înainte, când Kirschstein a intervenit în afara careului la o minge lungă, balonul a ajuns apoi la fostul craiovean, acesta trimițând din prima la colțul lung, vreun metru sau doi pe lângă. Poli a bifat un șut pe poartă la acțiunea individuală a lui Belu din minutul 62, acesta intrând central ca apoi să tragă cu stângul, numai că portarul a respins. Imediat după intrarea lui Croitoru, șapte minute mai târziu, am avut o mică oportunitate, mijlocașul combinând cu Popescu, centrarea șutată a acestuia a fost respinsă de portar, fără ca cineva să fie prin preajmă să profite. A rămas egal și putem spune că am ratat probabil cea mai mare șansă de a face puncte în deplasare în acest sezon.
Problemele ofensive îmi pare că țin în continuare de cursivitate și tehnică. Jocul în viteză nu se leagă, Goga, omul cheie din acea zonă, nereușind să intre destul de des în combinații cu coechipierii. Faptul că ocaziile noastre au venit pe contre spune multe. Mai frustrant este că nu părem să știm ce să facem la fazele fixe: două sau trei s-au bătut scurt, aparent luând prin surprindere nu doar adversarii, ci și proprii jucători. Astfel, rămânem fără gol din faze fixe, deși avem fundași centrali înalți și puternici, capabili să marcheze cu capul.
Cât despre joc, apărarea s-a descurcat bine, cu un plus pentru fundașii centrali. Luchin, deși depășit în două rânduri, a jucat înțelept fazele, precum a și intervenit vital la o acțiune în repriza secundă. N-am putut însă să nu remarc oboseala sa evidentă, aparent sleit în cadrele oferite de televiziune. De la mijloc în sus n-am văzut decât osteneala obișnuită a lui Elek, cele câteva acțiuni cursive până la ultima pasă, lucrate central, și cam atât. Sarmov mă frapează cu controlul său aproximativ, astfel că inițiativele sale de a urca ne lasă adesea expușii. Măcar e bine că Kirschstein, cu micile lui nesiguranțe, rămâne o prezență solidă în poartă și oferă ceva siguranță în poartă.
Greu de zis care sunt soluțiile. Din moment ce nu ducem mingea destul de bine în careu și nu avem viteză de execuție la șuturi din marginea careului, ar fi bine dacă am putea face mai mult din faze fixe. N-ar strica nici dacă n-am fi singura echipă din Liga 1 fără penalty primit în aceste unsprezece etape.
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), Sarmov (5) - O. Popescu (5,5), Hernandez (5), Goga (5,5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Bărbuț (5) pentru O. Popescu (min 45)
Croitoru pentru Hernandez (min 69)
Rufino pentru Elek (min 90)
16 septembrie 2015
Dincolo de gard: organizarea juniorilor la Poli
14 septembrie 2015
Poli - Steaua 1:0 (0:0)
Ocazii au fost puține de-a lungul partidei, Steaua având mai mult inițiativa, dar nefiind capabilă să facă multe cu plusul de posesie. Noi am avut două șuturi pe poartă, unul în minutul 16 la Zicu, când acesta a primit de la Elek, s-a dus oarecum în unghi și a tras destulde moale, portarul fiind la post; al doilea, în minutul 35, tot cu Zicu și Elek protagoniști, cel din urmă șutând de această dată, însă din nou în brațele portarului. Steaua, cu toată posesia și inițiativa, a avut o unică șansă bună în minutul 23, la un șut surprinzător de la aproape treizeci de metri, balonul lovind bara. Ar mai fi de menționat un șut deviat care a fost respins în corner de Kirschstein, căci căpătase foarte mult efect, dar în rest nimic. Poli, deși a beneficiat de contre incipiente care păreau promițătoare, a făcut greșeli la penultima pasă, probabil și ca urmare a tracului avut cauzat de miza partidei.
Jocul nu s-a schimbat după pauză și ocaziile au părut mai mult întâmplătoare decât altceva. În minutul 53, Belu a dat o centrare bunicică pentru Elek, dar acesta n-a putut trimite cu capul spre poartă dintre doi fundași adverși. Zece minute mai târziu, Llorente a trimis o minge puternică de la treizeci de metri, care a trecut foarte aproape de vinclul porții adverse, ca imediat după aceea Steaua să-și creeze ceva în flancul nostru drept, mingea a sărit norocos din Belu și șutul lui Stanciu din șapte metri a nimerit (iar) bara. Tatonarea reciprocă în zona centrală nu părea să dea roade pentru vreuna din echipe, D. Popescu închizându-l excelent pe fostul jucător de tranzit al Politehnicii, Adi Popa, singurul aparent capabil de ruperi de ritm în lotul stelist. Elek ar fi putut înscrie în minutul 82, când șutul său din unghi a fost respins de portar, dar în general meciul a fost calm. Pe acest fond monoton s-au legat întâmplările în favoarea noastră și am deschis scorul: minutul 88, Goga bate o liberă de pe stânga, mingea e respinsă în fața careului, Llorente o prinde pe piept și o trimite în zona lui Hernandez, acesta lasă mingea să cadă, face un fel de piruetă în jurul ei cât să se întoarcă cu fața la poartă, și trimite un voleu înalt, la vinclul porții adverse, care îl depășește pe portar și se oprește în plasă - ceva chiar, chiar special! Replica oaspeților n-a mai avut timp să apară, căci în afara de o lovitură de cap trimisă din unghi, prinsă de Kirschstein, nici n-am simțit pericolul. Fluierul final s-a auzit după patru minute de prelungire, pentru o victorie frumoasă, utilă, importantă și puțin romantică pentru Poli!
Trecând dincolo de exuberanța momentului, e clar că echipa mai are de crescut, fiindcă întâmplarea și inspirația nu vor ține mereu cu noi. Cu o atitudine ca cea de astăzi, care nu e foarte diferită de ce am văzut în ultimele meciuri, avem un prim pas important făcut. Ar fi extraordinar dacă am avea garanția că ne putem baza pe apărarea solidă pe care o avem, dar punctul nevralgic din flancul drept, Belu, ne-a dat și astăzi emoții de care nu aveam nevoie. Idealul ar fi un echivalent al lui Dan Popescu, care chiar dacă se încurcă ocazional în ambiția de a găsi soluțiile cele mai potrivite în a ieși din apărare, e mai înfipt pe lângă adversari decât Belu. În zona centrală, Luchin și Cânu, iar apoi Melinte după accidentarea celui din urmă, au dominat duleurile aeriene și au fost preciși în intervenții. I-a ajutat faptul că închizătorii, Sarmov și Llorente, au aglomerat adesea acea parte a terenului. Bulgarul a avut mai multe scăpări, cu preluări lungi și câteva mingi pierdute periculos, dar a și pus presiune pe adversari. Spaniolul, în schimb, a făcut unul din meciurile sale bune, fiind esențial și la golul înscris de conaționalul său. Linia din fața lor a părut decalată, cu O. Popescu gândindu-se mai mult la apărare, decât la atac, Zicu pasiv și prea inventiv/imprecis, doar Goga părând capabil să conducă cumva atacurile nostre - culmea, în special după ieșirea lui Zicu. Elek, singur în față, a luptat admirabil, dar a avut prea puțin succes în a intra în combinații cu coechipierii, care să permită echipei să-și creeze ocazii. Cheia jocului de astăzi a fost tot la Hernandez, introdus în repriza secundă și imediat mai activ decât Zicu. După pasa de gol din meciul trecut, a venit și momentul primei sale reușite, acesta fiind genul de aport care te împinge spre primul unsprezece.
Disciplina în joc pe care le-a insuflat-o Florin Marin jucătorilor a dat ceva roade. N-am mai avut ocazii ca în primele meciuri, dar nici nu ne-am mai expus ca atunci. După valul de critici care l-au întâmpinat când a fost anunțat ca antrenor, poate că e momentul deja pentru o "mea culpa". Trei victorii din trei, meciuri echilibrate pe care le-am tranșat prin efort și dărurie, nu e rău. Dar mai e mult până departe.
Bravo Poli!
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - Sarmov (5,5), Llorente (6,5) - O. Popescu (5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6)
Schimbări:
Melinte (6) pentru Cânu (min 53)
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 60)
Curtean pentru Popescu (min 90)
12 septembrie 2015
Poli II - Ripensia 3:0 (3:0)
De la stânga la dreapta: Sorescu, Pap, Mailat, Podină, Oprea, Lazăr, Pădurariu, Boldea, Bocșan, Fridrich, Sîntean |
Ritmul meciului a fost bun de la început, cu Ripensia poposind mai mult în jumătatea noastră, fără să-și creeze mari ocazii. Dar pericolul plutea în aer pentru oaspeți, care evoluau fără Zaluschi în apărare și păreau expuși la mijloc, unde Boldea, Sorescu, Mailat și Pădurariu aglomerau bine și stăteau atenți la recuperare. Așa a venit și primul gol, în minutul 17, când Boldea a luat mingea la centru și l-a deschis pe Sorescu în stânga, mijlocașul a făcut o cursă de peste treizeci de metri fără să fie presat, a ajuns în marginea careului și când portarul advers a dat semne că ar ieși, a trimis exact la colțul lung din cădere! Ripensia, blazată, nu a reacționat decisiv, doar duelurile pierdute de Mediop în careu arătând vreo intenție serioasă de a marca. La fel ca la primul gol, în minutul 35 oaspeții au fost prinși descoperiți pe contră și același Sorescu nu a iertat. Tot cu plecare de la Boldea, Sorescu l-a driblat pe Luca în marginea careului, a intrat central și a tras în dreapta portarului pentru doi zero. Nici nu s-a pus bine mingea la centru, că Sîntean a reușit să-l lanseze pe Mailat în flancul drept, acesta a intrat în careu pierzând un jucător pe drum și a trasat scorul de forfait cu un șut la colțul lung. Șansele oaspeților de a mai reveni au scăzut dramatic, aceștia nepărând capabili să pună în pericol poarta lui Pap. Doar șutul lui Mediop din marginea careului a dat emoții portarului nostru, însă emoții și atât. Poli putea să mai dea o lovitură pe final de repriză, la o nouă contră, când Nanu a intervenit cu prețul unui galben pentru a opri faza.
Mitanul secund a început prost pentru noi, căci Podină a văzut roșu în urma unei intervenții imprudente la Mediop, departe de poartă, lovindu-l pe acesta cu piciorul în cap. Dar în afara faptului că Ripensia a stat mai sus, lucrurile s-au schimbat prea puțin. Mailat, în doua rânduri, îi face pe oaspeți să tremure, prima oară când nu reușește să trimită peste portarul ieșit slab în marginea careului, a doua când din careu trage puțin pe lângă vinclu. Singura mare șansă a galben-roșiilor a venit după o eroare a lui Sturz în minutul 60, care a pierdut o minge în poziție de ultim apărător, Mediop a intrat în careu și unu la unu cu Pap a trimis spre colțul lung, peste. De aici, meciul s-a domolit, apărarea noastră intervenind precis, mai ales la mingile înalte, și în afară de un șut peste la capătul unei alte contre, marca Boldea, lucrurile au părut clare cu mult înainte de fluierul final.
După ce au suferit serios anul trecut în meciul decisiv cu Voința Biled, echipa tinerilor poliști a arătat admirabil astăzi, profitând de aproape tot ce era de profitat. Cu o apărare solidă, mijlocașii au putut să își asume un dribling, două, și să-și folosească plusul de viteză pentru a destabiliza defensiva oaspeților. Plusuri mari pentru marcatorii golurilor, Sorescu și Mailat, dar și mai importantă a fost prestația lui Boldea, care a dat siguranță și liniște colegilor săi mai tineri, pe lângă cele două pase de gol. În plus, mi-a plăcut de nou-venitul Pădurariu, un vârf înalt, subțirel, dar bun la cap și cu o viziune clară a jocului. Dacă ar fi să remarc niște neajunsuri, ar fi doar erorile ocazionale comise de Oprea, Lazăr și cea menționată a lui Sturz, precum și faptul că Sîntean, pe cât de mult a fugit, nu s-a legat bine în joc de coechipierii din jurul său.
Rezultat mare, așadar, pentru o echipă care capătă tot mai mult contur - și arată frumos. De voie, de nevoie, unsprezecele este mai stabil decât cel din Liga 1, și acest lucru aduce dividende. Va fi mai greu, pe viitor, când adversarii se vor cantona în apărare, dar până atunci, să sperăm că fotbaliștii actuali vor arăta destulă maturitate și vor menține un nivel ridicat în jocurile care urmează.
Pentru încheiere, un mare "Bravo Poli"!
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Oprea, Boldea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Sturz pentru Oprea (min 49)
Haruț pentru Mailat (min 72)
Totic pentru Sîntean (min 79)
Bătrânu pentru Sorescu (min 90)
9 septembrie 2015
Cupa Ligii: Poli - Petrolul 1:0 (0:0)
Poli a avut mai mult posesia și construcția în prima repriză, dar marile ocazii le-a avut Petrolul, datorită greșelilor din apărarea noastră. Mai întâi în minutul 12, Dan Popescu ia fața într-un duel umăr la umăr și trimite spre Cânu, dar acesta e prins pe picior greșit, permițându-i lui Moussa să șuteze din careul nostru. Din fericire pentru noi, mingea lovește doar plasa laterală. Cinci minute mai târziu, Luchin trimite o pasă neglijentă lui Llorente, aflat într-o poziție nefavorabilă, cu spatele spre adversari, astfel că e ușor deposedat. Mingea ajunge pe flancul nostru stâng, expus, unde apare Peteleu și șutează, dar Kirschstein ieșise foarte bine și blochează. Singura ocazie veritabilă realizată de ploieșteni a fost și cea mai mare, ei putând deschide scorul chiar înainte de pauză, prin șutul frumos al lui Marinescu, scos de Kirschstein de sub bară.
Deși ne-am aflat mai mult în jumătatea adversă, acțiunile noastre nu s-au și concretizat în ocazii, chiar de am dus de câteva ori mingea în careu. De cele mai multe ori fazele s-au încheiat cu centrări fără țintă, pase greșite, sau șuturi peste. Cu un astfel de șut s-a încheiat pătrunderea destul de spectaculoasă a lui Belu, de pe flancul stâng în centrul careului, în minutul 34. Goga a fost foarte activ și prezent atât în jumătatea noastră, cât și în cea adversă, dar a terminat benzina cam repede, fiind schimbat cu aproape o jumătate de oră înainte de fluierul final. Chiar și mai repede a fost schimbat Zicu, cu o prestație lamentabilă azi.
Repriza a doua ne-a găsit mai presați, cu adversarii tot mai prezenți în jumătate noastră. Dar spre norocul nostru, intrarea lui Hernandez în locul lui Zicu a dat un plus de energie atacului. Spaniolul, care a arătat o altă atitudine față de precedentele prezențe în teren, a fost protagonist în mai multe faze de atac, precum cea din care a rezultat golul. Totul a pornit de la linia închizătorilor cu o pasă ce l-a lansat pe Elek în dreapta. Acesta ajunge aproape de linia de fund de unde centrează în spate, Belu plasează cu capul puțin în stânga porții, unde Hernandez ia fața fundașilor și șutează din unghi. Peçanha e nevoit să respingă în lateral, dar acolo se află Elek, la limita ofsaidului, care trimite în poartă.
În continuare, s-a văzut experiența antrenorului, care a reușit să mențină pericolul departe. O mutare interesantă a fost avansarea lui Bărbuț în atac, acesta fiind și un pic obosit, pentru a evita lăsarea flancului drept expus. Trebuie să facem referire și la prestația lamentabilă a arbitrilor, cu multe decizii de neînțeles, cea mai iritantă pentru noi fiind cea din minutul 76, când Elek scăpat pe contraatac pe lângă un adversar este vizibil împins cu mâna, dar este sancționat pentru simulare. Din fericire, ne-am păstrat cumpătul și concentrarea.
Deși competiția în sine nu pare să atragă prea multă atenție din partea publicului, victoria este una foarte bine venită, atât din punct de vedere financiar (accederea în faza următoare fiind destul de bine răsplătită), cât și moral, căci echipa se află într-un reviriment și dă speranțe pentru rezultate bune în campionat, poate chiar duminică împotriva campioanei FCSB.
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6) - Llorente (5,5), Sarmov (5,5) - Bărbuț (5,5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6,5)
Schimbări:
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 57)
Curtean pentru Goga (min 64)
Artean pentru Elek (min 90)
5 septembrie 2015
Amical: Poli - Békéscsaba 3:1 (0:0)
După o primă repriză cu puține ocazii, anume doar un șut al lui Rufino și unul al lui Curtean, ambele parate de portar, jocul s-a deschis puțin în mitanul secund. Ratarea din poziție de unu la unu a lui Bărbuț a fost urmată de deschiderea scorului, în minutul 58, la poarta noastră însă. Elek a egalat în minutul 70, tot el a profitat de o ieșire greșită la ofsaid trei minute mai târziu pentru a ne aduce în avantaj, ca Bărbuț să închidă tabela cu un lob în minutul 83.
În altă ordine de idei, O. Popescu nu a evoluat în partida de ieri a naționalei de tineret, care a pierdut cu 0-2 în fața Bulgariei.
Poli: Kirschstein - Melinte, Luchin, Cânu, D. Popescu - Sarmov - Llorente, Curtean, Hernandez - Goga, Rufino
Au intrat la pauză:
Smaranda pentru Kirchstein
Neagu pentru Popescu
Artean pentru Cânu
Bărbuț pentru Curtean
Popovici pentru Goga
Elek pentru Rufino
Golurile, via acspoli.ro:
29 august 2015
Poli - Chiajna 1:0 (0:0)
Ocaziile le-am distribuit pe parcursul primei reprize, cea dintâi aparținându-i lui O. Popescu, în sfârșit titular, care a urcat cu mingea de la jumătatea terenului și a șutat din marginea careului, prea slab pentru a-l învinge pe Matache. În minutul 19, mingea lungă a aceluiași Popescu l-a găsit pe Elek, acesta a intrat în careu, fiind blocat în momentul șutului de un fundaș advers. Goga și Hernandez au mai încercat ceva, fără prea mult succes, înainte ca Luchin să trimită cu capul la un corner în minutul 27, mingea fiind respinsă din drumul ei spre poartă de către un apărător. Fazele de presiune maximă au venit în preajma minutului 39, când am beneficiat de trei șanse pentru a deschide scorul: Belul l-a deschis pe Bărbuț în dreapta, acesta a trecut de un fundaș, a recentrat în spate de unde Goga a șutat în forța, dar și în blocaj; mingea a sărit pe acolo, înainte să ajungă la Belu care a tras și el, tot în blcaj; iar apoi O. Popescu s-a văzut cu șansa șutului de la distanță, dar nu a reușit să prindă poarta. Minutul 44, Goga a profitat de o eroare a fundașilor adverși, a pătruns în careu, neizbutind să treacă balonul pe lângă Matache, acesta i-a revenit lui D. Popescu, care a centrat puternic, Matache intervenind din nou.
Presiunea neconcretizată de la finalul reprizei a lăsat un oareșce gust al regretului, însă jucătorii au ieșit bine de la cabine. Trebuia să fie penalty pentru noi în minutul 50, când Bărbuț a pătruns în flanc, a centrat, și mingea l-a lovit evident în mână pe Sârghi, aflat la distanță bună, dar centralul n-a văzut nimic. N-a mai durat mult până la gol, care a venit în minutul 57. Totul a plecat după o contră nereușită a oaspeților, care ar fi putut primi o liberă la un moment dat, dar s-a dat legea avantajului, mingea ne-a revenit și D. Popescu a trimis o diagonală lungă în careu, Goga a beneficiat de intervențiile stângace a celor doi fotbaliști care îl marcau, și a tras din interiorul careului mic, fără șanse pentru Matache. A fost un gol de vulpe bătrână, cum ar veni, dar bine meritat. Oaspeții n-au reacționat mai deloc, astfel că tot Poli a avut ocaziile. Întâi, minutul 62, Rufino deschis pe culoar de Goga nu reușește să plaseze mingea dincolo de portarul advers. Rolurile s-au inversat în minutul 73, Goga primind de la Rufino, a șutat rapid din afara careului, dar Matache a parat. Minutul 77, Bărbuț a centrat pentru vârful spaniol, acesta a preluat larg mingea, s-a întors pentru șut și a trimis puternic la colțul scurt, din nou văzându-și efortul parat de portar! Singura ocazie a oaspeților a pornit de la o eroare a lui Rufino, care a pierdut mingea după un corner, și Llorente a fost obligat să faulteze pe la 30 metri. Oaspeții au executat în forță și Kirchstein a scos la limită, de sub bară - am răsuflat ușurat. Ultima șansă a meciului ne-a aparținut, când în minutul 90 Bărbuț a beneficiat de o contră, a întors un adversar în marginea careului și a tras cu stângul, mingea trecând de puțin pe lângă vinclu. A fost însă destul pentru o victorie importantă, care ne permite să ne pregătim pentru meciurile grele și interesante care urmează, cu Petrolul (Cupa Ligii) și Steaua.
Prestația echipei a fost, precum ziceam, destul de bună. Linia de fund s-a achitat de îndatoririle defensive, chiar dacă Luchin și Belu n-au fost fără greșeală. De bun augur prestația solidă a lui Cânu, dar n-aș zice că e chiar reconfortantă, fiindcă oricine l-a văzut jucând anul trecut (și cu alte ocazii), nu poate spune despre el că nu e capabil să facă meciuri bune. Doar că inconstanța și imprevizibilul pe care le aduce în joc sunt dătătoare de griji. Dan Popescu din nou la înălțime în flanc, o intervenție vitală în apărare în repriza secundă, prezență bună pe partea ofensivă, un mare plus pentru echipa noastră. La mijloc i-am văzut pe Llorente și Ovidiu Popescu, bătăioși, chiar dacă nu mereu eficienți, în special spaniolul având pe conștiință o eroare care putea să ne coste. Bărbuț, la sorgintea a trei faze foarte bune pentru noi, n-a fost mereu în joc și, din nou, în ultima parte a meciului a părut sleit - greu de înțeles de ce este forțat așa, când ai alternative de viteză pe bancă. Goga, acoperind zona centrală, a fost util chiar și pe lângă golul marcat, precum reiese cred și din cronică, dar și el are momente prelungi în care iese din joc. Colegul său de linie, oarecum, Hernandez a participat la două-trei faze bune, arătând o viteză remarcabilă, însă mi s-a părut puțin egoist - de fapt, mai toată linia ofensivă n-a știut prea bine când să dea drumul la minge. Elek, unic vârf, foarte bătăios de-a dreptul inima atacului, și am remarcat cum a venit instantaneu să-l apere pe Bărbuț, când acesta a fost certat agresiv de Matache la o intrare întrâziată. Schimbările n-au schimbat prea mult jocul, Rufino fiind destul de activ, în ciuda unor erori. Curtean a intrat bine să controleze puțin jocul la mijloc, fără mari reușite individuale, în vreme ce Artean a prins doar ultimele minute.
Așadar, debut bun pentru contestatul Florin Marin. S-a văzut o atitudine pozitivă la echipă și o tranziție înspre o tactică cu mingi lungi, care au dat adesea de furcă adversarilor. Viteza unor jucători ca Bărbuț, Elek și Hernandez, în special a ultimilor doi, a surprins în mai multe rânduri. Adică nu că Bărbuț n-ar fi cel mai rapid dintre ei, dar de la el știe lumea la ce să se aștepte. N-am înțeles modificarea făcută pe final, când Marin l-a scos pe Rufino - introdus în minutul 55 - ca să-l bage pe Artean. Era minutul 90, nu văd cum poate să fie bine pentru moralul unui jucător să fie înlocuit așa și nici de ce era imperativ tactic ca el să fie înlocuit. Speram că odată cu plecarea lui Alexa să se termine măcar aceste înlocuiri bizare, dar se pare că încă nu e cazul. Dincolo de asta, n-ar fi altele de criticat sau comentat.
Cu satisfacție spun din nou: bravo Poli!
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - O. Popescu (5,5), Llorente (5,5) - Bărbuț (5,5), Goga (6,5), Hernandez (5,5) - Elek (6)
Schimbări:
Rufino (5,5) pentru Hernandez (min 55)
Curtean pentru Goga (min 75)
Artean pentru Rufino (min 90)
Poli II - Peciu Nou 3:0 (1:0)
In ordine: Sorescu, Pap, Totic, Bocsan, Poparadu, Oprea, Mailat, Lazar, Boldea, Fridrich, Sturz |
Cu Poparadu, Boldea, Bocșan și Pap în primul unsprezece, echipa secundă n-a avut nicio problemă în a-și asigura victoria. Oaspeții, la o adică, au avut două șuturi spre spațiul porții, dintre care unul chiar la ultima fază a meciului. Doar primul sfert de oră a fost mai liniștit, prima ocazie arătându-se în minutul 13: corner lung al lui Sorescu, Bocșan trimite cu capul, însă portarul blochează. Altă fază fixă în minutul 21 pleacă de la același Sorescu, balonul ajunge în centrul careului, de unde Boldea deviază cu capul, pe lângă. Șase minute mai târziu, avea să fie însă 1-0: corner, Poparadu de această dată, tot pe lung, de unde Bocșan a trimis cu cu capul pe sub portar. Ocazia bună a lui Sorescu din minutul 31, cu un șut parat din marginea careului, a fost urmată de o altă șansă a căpitanului nostru, care, deschis de Boldea, a intrat în careu, trimițând cu stângul pe lângă poartă. Și Boldea și-a trecut în cont două șanse în fazele următoare, prima dată șutând pe lângă după un un-doi cu Poparadu, apoi țintind colțul lung din careu, minge parată de portar. Ultima fază a reprizei a mers pe axa Poparadu-Sturz-Oprea, dar ultimul a trimis cu capul peste din centrul careului.
Nu s-a schimbat nimic în a doua repriză, care a debutat cu gol: minutul 53, Sorescu deschis bine pe dreaptă preia și centrează la colțul lung, Mailat păcălește portarul și înscrie. La faza imediat următoare, o gafă în apărarea oaspeților face ca mingea să ajungă la Boldea, acesta e oprit prin fault și Peciu rămâne în zece pentru cumul de cartonașe. După ce Mailat și Poparadu n-au reușit să trimită ca lumea pe poartă în minutul 57, Sorescu și-a văzut încă un șut apărat zece minute mai târziu. Balonul trimis din afara careului de Codrean în minutul 70 a fost respins în corner, precedând ultimul gol al partidei: mingea pasată scurt, apoi centrată pe colțul lung, Bocșan a recentrat ideal cu capul pentru Sturz, care a trimis, tot cu capul, în poartă. Mailat, în minutul 74, a ratat o mare ocazie la capătul unui un-doi cu Totic, când a trimis peste din apropierea porții, iar la scurt timp extrema noastră a ieșit de pe teren, fără ca Săvoiu să mai aibă vreun jucător de câmp disponibil pentru schimbare. Până la final au mai fost câteva semi-ocazii, incluzând o lovitură de cap a lui Codrean, pe lângă, și un șut puternic de la distanță al lui Fridrich, peste. Cea mai mare oportunitate i-a aparținut lui Sturz cu cinci minute înainte de final, însă portarul advers a intervenit din nou, respingând în corner. Victorie, așadar, lejeră pentru junii noștri.
Cel mai activ jucător astăzi a fost Sorescu, energic și cu destulă calitate în execuții, chiar dacă nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Bocșan și Sturz mi-au plăcut ca și cuplu central, la fel ca la ultima partidă, Sturz fiind în mod special robust pentru un juniori născut '98. Flancurile n-au avut mult de furcă, Fridrich arătându-se din nou drept o opțiune interesantă pentru prima echipă într-un viitor apropiat. Mailat a fost ceva mai liniștit astăzi, în vreme ce Boldea și Poparadu au coordonat majoritatea fazelor noastre ofensive. Oprea, oarecum egoist, dar activ, și Totic, cu un control bun al mingii dar prea scund pentru poziția de atacant împins, ar fi putut contribui mai mult. Dintre schimbări, doar Codrean a apucat să miște puțin, implicându-se în câteva faze, însă căldura a ucis meciul în ultima lui parte.
În ciuda acestor rezultate, e greu de crezut că Poli II va putea lupta la promovare cu Ripensia, care are un lot cu multă experiență și destulă calitate pentru acest nivel. În special plecarea duo-ului Poparadu-Boldea, care se cam conturează, ar limita serios capacitatea echipei de a duce meciuri mai grele - o problema pe care și așa am remarcat-o anul trecut, în disputa cu Bildeul. Dar până să vedem ce-o să mai fie, e destul de bine. După deplasarea de la Periam de etapa viitoare, urmează derby-ul cu Ripensia, tot pe stadionul de lângă Dan Păltinișanu - 12 septembrie, ora 11, se pare. Va fi o oportunitate excelentă pentru tinerii noștri să-și testeze talentul.
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Sturz, Fridrich - Poparadu, Oprea - Sorescu, Boldea, Mailat - Totic
Schimbări:
Codrean pentru Poparadu (min 62)
Batranu pentru Totic (min 75)
Mosoarcă pentru Pap (min 82)
25 august 2015
Profil: Florin Marin
Este foarte surprinzător cu câtă viteză s-a mișcat conducerea în a numi un nou antrenor, mai ales dacă ne gândim cât a durat până ce Stanciu i-a luat locul lui Timofte acum câteva luni. Ar fi fost poate și de admirat, dacă nu ar părea o decizie luată în pripă și care încă o dată (poate mai mult ca oricând) arată amatorismul cu care este condus acest club.
Dar până la urmă ce are Florin Marin? Mi se pare puțin exagerată și destul de surprinzătoare reacția majorității suporterilor ce și-au făcut auzită nemulțumirea față de numirea noului antrenor. Mi se pare prea mult tărăboi pentru un antrenor care nu cred că va sta la echipă mai mult decât a stat la orice altă echipă din ultimul deceniu (maxim 15 etape adică) după cum indică CV-ul ce l-a impresionat pe Nicolae Robu. Nu are vreo istorie antipatică legată de Poli, iar ca persoană nu deranjează decât prin mediocritate și asocierea cu diverse aranjamente și relații cu persoane din lumea dubioasă a fotbalului. Nu e ca și cum ar fi primul om de acest fel ce se perindă prin club.
Am să trec peste vociferările de protest, pentru că nu mi se pare că e cazul unor măsuri extreme, și de fapt protestul meu se regăsește în rândurile ce urmează. Problema mai gravă pe care o văd este cum s-a ajuns la această decizie.
Înțeleg că nu se putea aștepta după Contra, dar nu prea înțeleg de ce nu există buget pentru un antrenor ceva mai scump. Până la urmă au plecat și Alexa și preparatorul fizic Alvarez, care conform jurnaliștilor, aveau cele mai mari salarii din club - un cumul de 22.000 RON/lună. Iar dacă aceste soluții nu au fost bune, de ce ar fi bună o soluție mai ieftină? Din declarații reiese că s-a procedat ca la primărie: s-a organizat o licitație, iar cel mai mic preț a câștigat. Nu mai contează că lucrarea va fi de proastă calitate și că obiectivul poate nici nu va mai fi îndeplinit. Poate la primărie merge așa, pentru că un contractant nu își permite să rateze un contract, dar în fotbal e altfel. Nu-l va afecta cu nimic pe Florin Marin, în vârstă de 62 de ani, că va mai duce la retrogradare încă o echipă, dar clubul nu știu dacă va mai suporta o nouă cădere în eșalonul scund.
Dar poate totuși există ceva care să-l recomande pe Florin Marin? Recunosc, spre rușinea mea, că nu sunt la curent cu cariera sa, dar am înțeles că domnul primar a fost impresionat de CV-ul lui. Nu-mi dau seama cu ce anume, pentru că s-a perindat numai pe la echipe ce aveau să retrogradeze, cu excepția Astrei și Dinamo, unde oricum nu a demonstrat ceva. Deci mai degrabă o soluție de avarie, o altă dovadă a unei decizii luate în pripă, deși campionatul este încă lung și nu suntem într-o situație tragică încă. Este lăudat faptul că deși echipa sa a retrogradat, a bătut și pe FCSB și pe ASA. Eram prea mic atunci, dar am auzit destule povești despre sezoanele în care am bătut pe Steaua și Dinamo, dar am retrogradat.
Mai îngrijorător e faptul că nu a antrenat niciunde măcar un sezon întreg. (Să nu mai amintim de faptul că tocmai ce a părăsit Rapidul chiar înaintea începerii campionatului, ca să vină la noi) Aveam totuși speranța ca cineva să aibă o perspectivă mai îndelungată decât sezonul în curs. Așa s-a dorit cu Alexa, să construiască o echipă din liga a doua și care să reziste de la sine în prima ligă. Dar de la Florin Marin - nici antrenor de cursă lungă, nici „specialist” în salvarea de retrogradare - ce se dorește?
Și nu în ultimul rând, trebuie să menționăm atitudinea față de reacția suporterilor. Oricât de exagerată mi se pare, nu e normal ca ea să fie ignorată, ba chiar persiflată. Un club de fotbal este ca orice altă afacere: trebuie să vinzi, altfel dai faliment. Iar ca să vinzi, trebuie să oferi potențialilor cumpărători ceva ce își doresc. Iar dacă nimeni nu îl vrea pe Florin Marin, ce ai mai putea vinde? Pariul pe rezultate e unul riscant.
Chiar și așa, lumea nu vine la meciuri doar pentru rezultate, pentru a se bucura de o evitare chinuită și întâmplătoare a retrogradării. Trebuie să existe și o poveste. Cu Alexa echipa avea o poveste. Ce poate face tânărul antrenor fără experiență cu echipa reconstruită din liga a doua? Chiar și cu Velcea era o poveste: ce poate face în prima ligă echipa care nimeni n-a crezut că poate promova? De aceea lumea și toți cei din club îl vroiau și pe Contra, din cauza pasiunii cu care au rămas de la ultima sa ședere pe banca lui Poli. Dar cu Florin Marin despre ce poveste poate fi vorba? Ce poate vinde Poli cu Florin Marin pe bancă?
Pentru o conducere ruptă de lumea fotbalului, încăpățânată în propriile păreri și insensibilă la dorințele publicului, schimbarea antrenorului e doar o nouă licitație la primărie. Nu se analizează nici un criteriu fie pe termen lung, fie pe termen scurt, fie dorința publicului. Nici Velcea, nici Șunda, nici Alexa și nici Florin Marin nu au avut nici un argument că își vor putea îndeplini obiectivul. Pur și simplu au fost primii veniți atunci când a fost nevoie. Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.
Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.
22 august 2015
Poli II - Gătaia 4:0 (2:0)
Jocul s-a disputat pe un fond de ploaie mocănească, dar asta nu ne-a împiedicat în a controla ostilitățile. Cheia a fost Sebastian Mailat, sosit de la LPS Banatul și la un moment dat aproape de Steaua, care a participat la toate golurile zilei. Deschiderea de scor a venit repede, în minutul 8, când Boldea a deschis jocul în dreapta la Mailat, acesta a centrat, portarul n-a ieșit grozav, și Golda a deviat cu capul în poartă. Ghiroda, la una dintre puținele lor ocazii în minutul 16, au beneficiat de un corner finalizat puternic cu capul, pe lângă. Meciul a fost destul de liniștit până spre finalul reprizei, când Poli a forțat și s-a desprins. Întâi Goldea a fost la capătul unei pase peste apărare trimise de Poparadu, a încercat un lob cu latul peste portarul ieșit, însă mingea s-a dus peste. Apoi Boldea a avut o tentativă acrobatică de foarfecă pe o centrare de pe dreapta a lui Sorescu, fără succes. Și în final, minutul 41, Oprea a luat o fază pe cont propriu, a depășit trei adversari, centrarea a fost lungă până la Mailat, care a trimis puternic cu latul pe lângă portar pentru desprindere.
Repriza secundă a adus mai multe ocazii, dar același număr de goluri. În minutul 57, Fridrich a centrat, Mailat a încercat o foarfecă laterală și mingea a zburat spre Golda, care a fost doar puțin prea scund pentru a o trimită în poarta goală. Mare șansă câteva minute mai târziu, când Mailat l-a deschis lung pe Golda pentru o contră, acesta a trimis mai departe la Boldea care, oarecum lent, a permis o mică repliere, finalizarea sa din marginea careului fiind respinsă de portar. Avea să fie preambulul la următorul gol, Mailat lucrând mingea în dreapta, pasa sa spre centru a fost deviată fix la Boldea, care n-a mai greșit și a tranșat partida. Golda a mai avut o ocazie în minutul 72, mingea centrată de pe dreapta de Hăruț găsindu-l ideal pe vârful nostru, doar că șutul acestuia a prins portarul din poziție de unu la unu. Și din nou, golul a urmat degrabă: Mailat primește o minge lungă în careu, portarul iese la întâmpinare, și nou venitul îl execută cu un lob elegant. A fost și scorul final, meciul liniștindu-se în ultimul sfert de oră, cu oaspeții încercând ceva doar prin șuturi de la distanță și câteva faze fixe.
Dacă Boldea și Poparadu au fost solizi, cu un plus pentru al doilea, aș remarca faptul că avem o linie de fundași interesantă. Fridrich pe stânga și Hăruț pe dreapta au arătat și aport ofensiv bun, acesta din urmă înlocuindu-l pe Motreanu, împrumutat la Becicherecu Mic . Centralii, Bocșan și Sturz, au un fizic impozant, dar mi-a plăcut la Sturz și poziționarea la majoritatea fazelor defensive. Oprea, la mjiloc, a fost implicat des în joc, a făcut superfaza de la golul doi, dar a și pierdut o grămadă de mingi, poate sub presiunea de a "juca rapid", indicație repetată frecvent de la margine. Tinerii care au legat jocul nostru ofensiv au fost Mailat, Golda și căpitanul Sorescu (Soare), toți activi, deși flancurile mi-au plăcut cel mai mult. Mailat în special arată multă calitate și determinare. Dintre schimbări, m-a impresionat Edi Codrean, mijlocaș stânga cu un fuleu admirabil și o tehnică pe măsură, generația 98.
Există, așadar, niște perspective, dar așteptăm deja de câțiva ani ca vreuna din perspective să se înfigă bine în prima echipă. Poate cu un antrenor nou, lucrurile vor fi altfel, în ciuda presiunii puse pe rezultate în perioada următoare.
Bravo Poli!
Poli: Contra - Hăruț, Bocșan, Sturz, Fridrich - Oprea, Poparadu - Mailat, Boldea, Sorescu - Golda
Schimbări:
Codrean pentru Sorescu (min 61)
Mezin pentru Golda (min 74)
Totic pentru Poparadu (min 74)
Bătrânu pentru Oprea (min 80)
21 august 2015
Viitorul - Poli 4:0 (3:0)
Meciul s-a descătuşat repede, în minutul 5, când Belu a făcut un marcaj larg şi slab la Aganovic în marginea careului. Neajutat de Melinte, care a decis să admire faza, Belu a fost învârtit de două ori de bosniac, care a finalizat apoi la colţul lung, fără şanse pentru Kirschstein. Replica noastră trebuia să vină în minutul 9, la o liberă bătut slab de Croitoru, dar pe care gazdele şi-au băgat-o singuri în careu, mingea a ajuns la Cânu în poziţie de unu la unu cu portarul, însă finalizarea nu l-a depăşit pe acesta. Energia noastră a fost bună vreo alte zece minute, cu tot felul de centrări aiurea drept ultima pasă, ca apoi Viitorul să lovească din nou. Minutul 22, o minge printre lunii, Hagi jr. trece de Melinte, nimeni nu iese la blocaj, şut de la 25 metri, Cânu întinde un picior care deviază mingea - fix destul cât să radă bara înainte de-a intra peste Kirschstein. Era un scor dur, din două faze care n-au fost de fapt ocazii, dar lipsa de agresivitate defensivă a permis gazdelor să şuteze în ambele rânduri, cu succes şi şansă. Poli a mai încercat ceva doar prin Bărbuţ, care în minutul 33 a primit o pasă de la Croitoru în careu, şi a trimis din unghi greu spre poartă - peste. În schimb, la un nou moment de visare şi relaxare, Viitorul a construit o acţiune legată în flancul nostru drept, Aganovic a centrat lung, mingea a fost pusă pentru şut, acesta trecând pe lângă, cu o deviere. Pentru cine nu era convins că suntem decuplaţi, dovada a putut fi examinată şi la cornerul care a urmat, când Tănase a fost singur, nemarcat, la colţul scurt, lovitura sa de cap fiind parată de Kirschstein. N-am mai scăpat la ultima fază a reprizei, una fluidă a gazdelor, în care Tănase a fost găsit cu o centrare lungă în partea (oare care) dreaptă a careului nostru, a avut tot timpul de pe lume să preia, i-a întors destul de penibil pe Llorente şi Belu, ca apoi să finalizeze elegant la colţul lung. A fost unul din mai multe momente de calitate individuală de care putem doar să visăm, în special când Zicu nu e pe teren.
Repriza secundă n-a adus nimic nou. O formaţie blazată şi lipsită de încredere, Poli a primit două cadouri de la gazde de care n-a putut beneficia. Întâi, minutul 53, o pasă în spate a lui Mitrea e interceptată de Bărbuţ, acesta depăşeşte şi portarul pe la 30 metri, însă din unghi şi presat de un fundaş nu găseşte poarta goală. Două minute mai târziu, Elek primeşte altă pasă de la Mitrea, dar preia greoi, şi din marginea careului trage moale, pe portar. Prima şi singura fază construită de atac cap-coadă în contul nostru s-a arătat în minutul 64, în urma unui efort frumos al lui Goga, care l-a deschis pe Bărbuţ în dreapta, acesta a centrat şi Elek, de cam departe, a trimis periculos cu capul, portarul reuşind să respingă în corner. Viitorul, deşi cu o medie de vârstă mult inferioară nouă, a arătat din nou mai matură când a marcat a patra oară, la scurt timp după ratarea lui Elek. Nicoliţă a luat o minge de la centru, l-a depăşit pe Artean, a trecut lejer de Cânu, ca apoi Luchin să-i sufle mingea din careu, Croitoru a ajuns târziu să închidă pe la 20 metri balonul revenind gazdelor, care îl deschid din nou pe Nicoliţă, liber în faţa porţii, şi este patru. Uitându-mă la reluări, nu cred că e cazul unei critici pentru Luchin aici, care a căzut împreună cu Nicoliţă la faza anterioară şi s-a ridicat cam deodată cu el, căci jucătorul nostru a rămas sus să fie în line cu Cânu, pentru ofsaid - doar că Belu era pe altă planetă. Minutul 74, mingea trimisă de Elek din unghi trece razant pe lângă, minutul 85, Cânu şi Popescu fac alee pentru şutul lui Chiţu, de puţin pe lângă, minutul 89, Bărbuţ luptă, luptă, luptă, trece de doi adversari în marginea careului, dar apoi trage aşa cum o face de atâtea ori - slab şi peste. Fluierul final.
Alexa, demisionar după toate aparenţele, a început greşit introducându-l pe Cânu titular. Contrar altor păreri, nu spun că acesta nu are calitatea să joace la fel de bine ca şi colegii lui din apărare, dar dacă ştii că ai avut probleme cu el şi ai opţiuni alternative bune (Artean sau O. Popescu la închidere, Melinte în apărare), de ce să insişti? Faptul că devierea lui Cânu a pus capac acestui meci, chiar dacă a fost o neşansă, e o ironie curată. În rest, Belu confirmă, din nou şi din nou, că nu are nicio idee de plasament şi intuiţie defensivă, fiind în culpă, mai mult sau mai puţin, la trei din cele patru goluri: fentat la primul, fentat la al treilea, rămas să-l scoată pe Nicoliţă din ofsaid la al patrulea. Alternative, din păcate, minime, doar Luchin în flanc, dar nici ultima oară n-a mers prea grozav mişcarea asta. Şi vorbind de greşeli, Melinte s-a arătat dramatic de slab la închidere la două din aceste goluri, lăsându-şi colegii expuşi şi nedublaţi. În rest, mai nimic din partea majorităţii. În cel mai bun caz, unii au luptat şi au avut oareşce reuşite, dar niciodată înlănţuite (Bărbuţ, Goga, Elek, Luchin, Popescu). În cel mai rău caz, au fost inexistenţi şi ineficienţi (Curtean, Croitoru, Artean, Popovici).
E imposibil să te aperi aşa de slab, meci de meci, chiar şi atunci când vrei să joci defensiv. Să laşi spaţii mari, să nu dublezi, să faci tot felul de gafe. Problema e de ordin tactic aici. E la fel de imposibil să ratezi din toate poziţiile: dacă aveam eficienţa-calitatea Viitorului, două goluri măcar dădeam şi noi. Şi e imposibil să ai un joc ofensiv atât de unidimensional, la fel de suferind ca acuma un an, înainte de răsărirea lui Henrique. Elek e al doilea vârf, nu ce ne trebuie, iar Rufino nici pe atât nu e un substitut pentru brazilian.
Cât despre plecarea lui Alexa, momentul nu e oportun - dar nicicând nu va fi. Ar fi fost bine să stea pe loc până la meciul cu Concordia, într-o săptămână, căci oricum nu se poate schimba nimic până atunci, şi acel meci e urmat de o pauză puţin mai lungă. Ca multe lucruri făcute în aceste ultime luni, şi această decizie vine mai mult din instinct, decât din contemplare. Fără o alternativă serioasă, care să bată fotbalu-n echipa asta, e inutilă mişcarea.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (4), Luchin (5,5), Cânu (4,5), Popescu (5,5) - Melinte (4,5) - Bărbuţ (5,5), Llorente (4,5), Croitoru (5), Curtean (5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Goga (5,5) pentru Melinte (min 46)
Artean (5) pentru Curtean (min 57)
Popovici pentru Llorente (min 61)
15 august 2015
Poli - U Craiova 1:1 (0:0)
Așa cum ne-am cam obișnuit, prima repriză a lăsat de dorit. Poli a avut o bună șansă în minutul 13, după un efort admirabil al lui Bărbuț, Goga a preluat bine centrarea, dar din unghi a șutat, voleu, în plasa laterală. Ambele formații au părut să nu insiste prea tare - excepție Croitoru, atotprezent - și drept urmare șansele au lipsit. Doar pe final de repriză, minutul 43, oaspeții au fost foarte aproape de gol, când o liberă de pe stânga a fost deviată de un jucător al oltenilor, Kirschstein intervenind providențial.
A doua repriză a arătat mai bine ca fotbal, dar pentru ambițiile noastre ofensive, jocul a părut terminat după gol. Presiunea până atunci a fost însă evidentă: mai întâi Goga a șutat din marginea careului, dar mingea a trecut peste; apoi Elek a fost găsit la capătul unui corner bătut scurt, a trimis cu capul din poziție incomodă, pe lângă; același Goga a șutut bine în minutul 54, portarul prinzând în doi timpi, după care a căzut și deschiderea scorului. O liberă acordată puțin ciudat la prima impresie în flancul drept (fault la Bărbuț), a fost bătută lung de Croitoru, l-a găsit liber pe Melinte la colțul lung, acesta a recentrat/trimis cu capul spre poartă, iar Elek s-a aruncat, asigurând că mingea-și găsește ținta! De aici s-a cam rupt filmul. Echipa a părut obosită, ruptă și fără multă vlagă. Ca ocazie, am mai legat doar una, când în minutul 67 Croitoru a fost deschis în dreapta de Bărbuț, a centrat prin fața porții, Bălgrădean n-a ajuns la balon, dar nici Elek nu a reușit să se întindă, să-l împingă în poartă. În schimb craiovenii au fost mai mereu sus și au beneficiat de multe faze fixe, dominând autoritar după ieșirea lui Croitoru. Șanse au avut trei, toate din afara careului: o liberă executată de Mateiu, a cărui șut pare a fi de regulă năprasnic, Kirschstein a respins - era minutul 62; un minut mai târziu, alt șut al aceluiași jucător, portarul nostru a fost acrobatic și a scos în corner; finalmente un alt șut din liberă, minutul 83, dar din nou Kirschstein a prins cu multă încredere balonul. De fapt, doar o dată portarul nostru a ratat intervenția, dar atunci D. Popescu a fost acolo să salveze golul. Devenise evident că apărarea noastră e lentă, atunci când atât Nuno Rocha, cât și Ivan au fugit mult mai iute decât Luchin &co. Nici în fața n-am stat mai bine, singura minge interesantă lansată de Zicu spre Rufino fiind racolată de un fundaș advers, care își începuse cursa din spatele vârfului nostru. Tocmai o astfel de fază a semnat preludiul de la gol: minge lungă în flancul drept, Luchin cumva n-a reușit să respingă decât în corner, presat de Ivan. La corner, Craiova bate scurt, nimeni nu e în zonă (Zicu doar undeva departe), astfel că centrarea e trimisă cu timp și spațiu, zboară spre colțul lung, iar Melinte reacționează târziu și nu izbutește o degajare. În schimb, Rocha îi suflă balonul și înscrie din apropiere, cu Belu spectator. Nicio șansă până la final, oboseala făcându-se puternic simțită, deci scorul a rămas acesta, un egal sec.
Nu vreau să întru în prea multă polemică acuma. Per ansamblu echipa a fost rezonabilă, chiar dacă lipsită de scânteile creativității. A dezamăgit și ne-a costat lipsa condiției fizice, precum și înlocuirile neinspirate ale lui Alexa. Bărbuț, evident sleit încă de prin minutul 60, a fost lăsat în teren, într-o naivă speranță a unei contre. Bine, contră, dar nu cu Bărbuț plasat adânc în flancul drept. Introducerea lui Rufino a fost bizară, mai ales că Elek a rămas în teren - mult mai potrivită mi s-ar fi părut intrarea lui Curtean, dintre cei aflați pe bancă. Și cea mai debusolantă înlocuire a fost tocmai introducerea lui Zicu, care n-a intrat de fel în joc, singurul său aport fiind niște învârteli pe loc cu trei adversari în jur. Problema, dincolo de altceva, a fost ruperea echipei în două, căci indiferent de câte ori balonul ajungea la Zicu, Rufino sau Bărbuț, aceștia nu aveau mai nicio șansă de a continua cu cineva, nimeni din linia de mijloc nefiind dispus să intre în jumătatea adversă. Faptul că nici după egalare acest lucru n s-a schimbat, denotă carențele deja numite.
Aș mai adăuga doar că a fost inspirațional să urmăresc evoluția lui Croitoru, care a făcut spectacol nu atât prin joc, cât prin rolul asumat de dirijor, violonist și ascultător, căutând să-și motiveze coechipierii, să mobilizeze publicul și să aplaude deciziile corecte ale arbitrilor. Ca și calitate, mai are de lucrat până să se lege la jocul nostru - sau, mai degrabă, să închege un joc în jurul său. Dar, oricum, promite.
Alexa, deja sub tot mai serioasa amenințare a demiterii, trebuie să facă un pas înainte și să caute alte soluții dincolo de rotația continuă a primului unsprezece. E frustrant să vezi că atunci când se termină cu gafele personale, reiese alt neajuns să ne coste puncte, și mi-e greu să zic cât din ultima jumătate de oră a fost cauzat de factori psihici și cât de factori fizici. Oricum ar fi, nu e bine. Dar la fel de clar mi-e că a-l înlocui pe Alexa doar de dragul de-a o face ar fi o eroare - în lipsa unei alternative clar superioare, e prea devreme pentru așa ceva. Un plus de maturitate, venit de la un antrenor cu experiență, ne-ar putea ajuta să sortăm prin pleiada de jucători aduși, dar avem nevoie și de un formator de echipă. Unde găsești așa ceva pe marginea drumului?
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Melinte (5,5), Luchin (5,5), Popescu (6) - Artean (5,5), Llorente (5,5) - Bărbuț (6), Goga (5), Croitoru (6,5) - Elek (6)
Schimbări:
Zicu (5) pentru Goga (min 58)
Sarmov pentru Llorente (min 66)
Rufino pentru Croitoru (min 74)
14 august 2015
Profil: Marius Croitoru
Croitoru a părăsit clubul care i-a băgat din nou suflu-n pânze în urma unor disesiuni cu antrenorul Leo Grozavu, construite în jurul unor critici a politicii de transferuri.
Data nașterii: 02.10.1980
Locul nașterii: Giurgiu
Inălțime: 176 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Mijlocaș lateral
Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
2015-16 | Botoșani | RO | A | 4 | 2 |
2014-15 | Botoșani | RO | A | 31 | 3 |
2013-14 | Botoșani | RO | A | 30 | 1 |
2012-13 | Botoșani | RO | B | 21 | 2 |
2011-12 | FCM Bacău | RO | B | 11 | 1 |
2011-12 | Astra | RO | A | 8 | 0 |
2010-11 | Atyrau | KZ | A | 27 | 4 |
2009-10 | Politehnica Iași | RO | A | 1 | 0 |
2008-09 | Steaua II București | RO | C | - | - |
2008-09 | Ceahlăul Piatra Neamț | RO | A | 14 | 0 |
2007-08 | Steaua București | RO | A | 12 | 0 |
2006-07 | Steaua București | RO | A | 10 | 0 |
2005-06 | FC Vaslui | RO | A | 18 | 4 |
2004-05 | FC Vaslui | RO | A | 14 | 2 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 15 | 2 |
2003-04 | FCM Bacău | RO | A | 26 | 0 |
2005-06 | FCM Bacău | RO | A | 25 | 0 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 16 | 3 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | 11 | 2 |
2003-04 | FCM Bacău | RO | A | 19 | 0 |
2004-05 | FCM Bacău | RO | A | - | - |
Total: | 313 | 26 |
Sursa: Football Manager 2015, soccerway.com
12 august 2015
ASA Tg. Mureș - Poli 0:0
Prima parte a meciului a fost grea pentru noi, chiar dacă am beneficiat de două cornere imediat după debut. ASA a contrat cu o serie de acțiuni ofensive virulente, care ne-au găsit aproximativi și descoperiți în apărare, la capătul cărora gazdele au acumulat patru mari șanse de gol. La prima, în minutul 9, Belu a fost depășit ușor în flanc, centrarea a zburat la colțul opus spre Jazvic, care i-a luat fața lui D. Popescu, dar Kirschstein a fost la post. A urmat cornerul, Belu nu s-a înțeles tactic cu coechiperii, astfel că Golanski a rămas singur și a șutat spre colțul lung, Scutaru respingând mingea din drumul ei spre gol. Încă un corner, încă o așezare slabă în apărare, iar șutul de la marginea careului a fost parat de Kirschstein! Lucrurile s-au liniștit după acest mini-asediu, astfel că următoarea ocazie s-a arătat doar în minutul 22, după ce Belu iar nu a putut închide flancul, și Scutaru s-a trezit respingând un alt șut care probabil se îndrepta spre plasa porții noastre. A fost și ultima ocazie mare a celor de la ASA, nu doar în prima repriză, ci pe parcursul întregii partide! Replica noastră a fost tare palidă în minutele rămase până la pauză, dar și așa Rufino ar fi putut face mai multe când a fost lansat bine (în trei rânduri), lipsa sa de viteză curmând însă acțiunile respective.
Repriza secundă a fost una mai puțin animată, cu doar trei faze serioase de poartă, dintre care două ne-au aparținut. În minutul 65, Goga a condus o contră pe centru, ajuns în preajma careului l-a deschis pe Bărbuț în dreapta, șutul acestuia la colțul lung trecând însă alături. Apoi, în minutul 89, Popovici i-a împins o minge lui Zicu, în aceeași poziție ca Bărbuț la faza anterioară, dar nici acesta nu a putut trimite un șut pe spațiul porții, fiind blocat de fundașii adverși. Gazdele au trimis și ei un balon oarecum periculos pentru Kirschstein un minut mai târziu, mingea fiind pe centru, astfel că portarul nostru a intervenit sigur - la fel ca în alte trei rânduri, la mingi cu potențial periculos, în cazul vreunei imprecizii. Și așa s-a terminat!
E clar că nu am jucat un fotbal spectaculos, că am avut o tactică destul de distructivă, dar ca atitudine echipa a arătat mai bine. Totodată, aș evidenția faptul că am folosit o formulă radical nouă de la mijloc în sus, Hernandez fiind singurul titular care a început și meciul cu Astra. Artean a debutat în Liga 1, O. Popescu a fost la al treilea meci în Liga 1, amândoi la doar 21 de ani. Goga și Sarmov sunt doar pe jumătate pregătiți fizic, iar nici Rufino nu e la echipă de mai mult de trei săptămâni. În aceste condiții, ar fi fost greu să punem mare presiune pe ASA, singurul lucru pe care i-l imput lui Alexa, fiind titularizarea lui Hernandez în defavoarea lui Bărbuț - dar, sinceri să fim, Bărbuț și-a cam făcut-o cu mâna (atitudinea) lui meciul trecut.
Ca și performanțe, i-aș aprecia pe Kirschstein și Scutaru în mod special, ambii fiind solizi - lor le datorăm zero-ul de pe tabelă din dreptul gazdelor. O stângăcie la Scuti și o degajare la adversar la Kirschstein au fost principalele lor neajunsuri. Dincolo de asta, remarc că Scutaru a evoluat la un nivel admirabil în acest sezon, constant și cu dăruire convingătoare, dovedind că își merită banderola. Sper să continue așa în etapele care urmează.
În față nu mi-a plăcut prea mult de Goga și Rufino, primul fiind adesea absent din joc, al doilea pierzând mai toate duelurile cu adversarii. Elek, probabil indisponibil, ar fi fost tare util - poate chiar și Popovici, grație vitezei sale, ar fi putut să se impună mai bine, precum a reușit și Bărbuț s-o facă pe alocuri. În spatele lor, linia O. Popescu, Artean, Sarmov n-a fost rea, chiar dacă aportul ofensiv le-a cam lipsit. Dar au evoluat pozitiv, Artean în special fiindu-mi pe plac, în ciuda unor șuturi anapoda și a unei gafe în prima parte, căci a fost debutul său și a arătat o doză sănătoasă de curaj.
Flancurile defensive nu au strălucit, Belu suferind mult în prima parte, revenind cu un plus de aplomb în a doua. Popescu, idem, dar oarecum mai sigur - sau, măcar, mai decisiv în intervenții.
Schimbările n-au alterat prea mult meciul, dincolo de introducerea timpurie a lui Bărbuț, și probabil că l-aș fi vrut pe Popovici mai repede în teren, precum am menționat.
Punctul e util și important, fiindcă rupe o serie proastă, dar acum trebuie dublat de o victorie în meciul de acasă cu Craiova. Dacă o obținem, lucrurile nu sunt așa de gri.
Hai Poli!
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5), Scutaru (6,5), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Artean (6), Sarmov (6), Hernandez (5) - Goga (5) - Rufino (5)
Schimbări:
Bărbuț (5,5) pentru Hernandez (min 30)
Zicu pentru Goga (min 72)
Popovici pentru Rufino (min 83)