Interviu: Adrian Săvoiu

Adrian Săvoiu este unul dintre jucătorii poliști ai anilor ‘90 care s-au dedicat antrenoratului și care activează în acest moment la Poli. După ce a trecut pe la grupele de copii și juniori, cel mai recent la grupa 2006, despre care vorbește cu o mândrie aparte, a fost desemnat principal la echipa secundă a clubului începând cu vara acestui an. Când ne așezăm la masă, îi remarc privirea contemplativă. În glas îl apasă o dorință de mai mult, o frustrare despre felul în care sunt orânduite lucrurile în jurul nostru. Vreau să înțeleg de ce.

E deosebit de important deoarece Săvoiu a avut parte de o carieră fotbalistică din care toți jucătorii pe care îi antrenează ar avea ceva de învățat. Ajuns la 17 ani la Poli, a fost racolat după șase luni de Steaua, conform metehnelor acelor zile ceaușiste. Era 1989 și formația antrenată atunci de Emerich Jenei venea după finala Champions League pierdută în fața Milanului, cu un lot de vedete ce urma să sufere o schimbare la față odată cu Revoluția din decembrie.  Deși a debutat la 18 ani pentru formația bucureșteană și a jucat 22 de partide în acel an, inclusiv meciuri în Cupa Cupelor, Săvoiu nu a apucat să se simtă în largul său în capitală.

“Am fost prea crud. Părerea mea că am ajuns acolo prea repede, lucru pe care îl spun și jucătorilor noștri: trebuie să îți cunoști foarte bine calitățile când ajungi în vârf, să ai încredere în tine. Să faci pași mărunți.”

Steaua n-a avut răbdare să-l crească și să-l protejeze pe atacantul timișorean, care a fost monedă de schimb într-un transfer al lui Andraș de la FC Brașov. La "stegari" au fost puțin peste doi ani cu mult fotbal și reușite în plan sportiv, dar dorul de casă era încă mare. În final, după ce a depășit dificultățile inerente mișcării libere a jucatărilor dinainte de decizia Bosman, în 1994 Săvoiu s-a întors în Timișoara să evolueze pentru Poli. A promovat în prima divizie, ca apoi să plece după retrogradarea din 1997, din cauza unor disensiuni cu conducerea clubului. Au urmat mai bine de doi ani petrecuți la Baia Mare și o revenire la Timișoara alături de impresionanta echipă a UMT-ului de la începutul anilor 2000, stând acolo până la desființarea clubului, după retrogradare. În acei ani în care n-a jucat la Poli, s-a remarcat înscriind împotriva echipei sale de suflet. Adesea, experiența a fost amară în caracterul ei mioritic:

“Eu tot timpul când am jucat cu Poli, am avut un sentiment...de parcă jucam împotriva fratelui. Oricum, mă simțeam neplăcut, mai ales că atât de către Baia Mare, cât și de către Brașov am fost acuzat de non-combat înainte de jocuri cu Poli. Poate și din cauza acestei presiuni am înscris mai mult. La Baia Mare mi s-a spus în față chiar înaintea meciului direct. Am dat gol, am câștigat 1-0, dar nici n-am mai vorbit cu conducătorii. Au venit apoi să medieze situația, dar nu-mi era ușor să trec peste. Când mă lovea, așa cum m-a lovit și la Poli, puneam mult la suflet.”

Cariera și-a încheiat-o cu un periplu de trei ani în liga a IV-a din Austria, la Amstetten și Winklam, jucând ultimele sale meciuri la Timișul Albina. Și-a început drumul în antrenorat la BC Golf, continuat la Giarmata și Flacăra Făget, înainte de a veni la Poli să lucreze cu jucătorii de perspectivă ai zonei. Precum o spune chiar el, sunt vremuri noi față de cele în care a crescut. Fotbalul se începe mai devreme, este mai tacticizat, dar și structurile de suport și tehnicile de antrenament te ajută să trăiești din mai mult decât doar talentul nativ. Dacă ești dispus să muncești, e mai ușor să ajungi sus fiindcă ai o cale mai clară în față.

CV: Cât de mulțumit ești cu cariera pe care ai avut-o ca fotbalist?

AS: Sunt mulțumit că am jucat la un nivel înalt, inclusiv în cupele europene câteva meciuri. Asta vreau și de la jucătorii mei. Dacă aveam însă puțin altă mentalitate...

CV: Ce înțelegi prin a avea mentalitate?

AS: Înțeleg să tratezi fotbalul mai serios, să fii mai concentrat la antrenamente, să fii conectat la activitatea ta de sportiv. Nu vreau să spun să faci sacrificii, fiindcă nu astea sunt sacrificii. În primul rând trebuie să se vadă la antrenament, seriozitatea și concentrarea la antrenament îți permit cel mai mult să crești. Eu am o vorbă: când terminăm antrenamentul, începem antrenamentul următor. Nu poți, cu o oră înainte de antrenament să-ți spui “gata, acuma sunt la antrenament” – alimentația, odihna și concentrarea sunt esențiale. Trebuie să ai mereu în gând fotbalul și școala. Sarcina mentală în fotbalul –  de fapt, în sportul de azi este mare. De exemplu, la schiori se vede că stau de multe ori cu ochii închiși, se concentrează de par că visează, dar ei se vizualizează pe pârtie la peste 100 km/h. Aici cred că noi, ca și popor, pierdem puțin, nu avem această seriozitate, concentrare, mentalitate. E greu s-o schimbăm.

CV: Cum se vede asta la Poli II?

AS: E la fel, asta le-am și spus jucătorilor. Le-am dat exemple palpabile: toți adversarii cu care am pierdut puncte, precum Mașloc, Ghiroda, Dumbrăvița, Sânnicolau, au fost deosebit de eficienți cu noi, un șut, un gol. Mai ales după ce i-am bătut pe Ripensia, toată lumea ne-a luat în serios. Dumbrăvița a fost la Jimbolia cu zece jucători, dar aici au venit cu tot lotul, concentrați, și au dorit să demonstreze că-i pot bate pe Poli. E ca și cum ai bate pe Steaua în campionat la acest nivel, toate echipele se mobilizează. Asta se vede, ocazia și golul, fiindcă au concentrare.  În schimb nouă ne lipsesc concentrarea și determinarea în asemenea momente. Încă nu suntem la nivelul cerut, de asta sunt nemulțumit de jucătorii noștri. Altfel, cred că unii dintre ei pot ajunge la un nivel înalt.

CV: Când?

AS: E greu de spus, atâta timp cât nu își schimbă mentalitatea. Chiar și așa, văd unul sau doi care ar putea să joace la vară în liga a doua, ca apoi să revină în doi, trei ani la Poli. Așa văd eu drumul lor, ca să poată prindă încredere și să își cunoască pe deplin calitățile. Ei și le cunosc parțial și au încredere cu jucători de același nivel – la meciul cu U Cluj, liderii din grupa de juniori A, au condus cu 3-0 la pauză și au bătut 3-1. Dar când au dat aici de Dumbrăvița, o echipă cu jucători experimentați, care s-a închis, n-au avut aceleași realizări. E o diferență la seniori. Dacă ei vor fi pregătiți, vor putea să joace în liga a doua. Dar e important să fie la o echipă care să nu aibă presiune din punct de vedere financiar, să nu lupte la retrogradare sau la promovare, fiindcă acolo sunt tensiuni în vestiar, e greu să crești sănătos în aceste condiții. Părerea mea e că trebuie să găsești echipa, antrenorul și momentul, ca o asemenea plecare să fie potrivită. 

CV: Cât de mult suferă Poli II fiindcă pe final de tur au plecat o serie de jucători către echipa mare, precum Poparadu, Bocșan sau Mailat?

AS: Interesele principale sunt ale primei echipe, ne organizăm în funcție de ce primim. Ca obiectiv, eu am crezut că echipa poate să termine în primele trei poziții și să promovăm unul-doi jucători, fără să luăm în calcul jucătorii primiți de la echipa mare. Mailat, Sorescu, Sîntean au făcut antrenamente la seniori, ultimii doi au și debutat, deci cred că suntem pe drumul bun.

CV: Dar ar putea juca la acel nivel?

AS: Nu cred că ar putea să facă față constant la presiune. Cred că cel mai benefic este drumul pe care l-a avut Artean: s-a dus, a jucat în liga a doua, a venit cu altă forță, cu altă experiență. Liga 1 este un nivel înalt pentru cei tineri, trebuie să fii foarte talentat să reziști. Nouă normal că ne este benefic să avem jucători de la echipa mare, dar acuma sunt și mulți accidentați și îi este dificil dl. prof. Florin Marin să trimită pe cineva, mai ales că există un risc să se accidenteze. E de preferat să aibă un jucător valid, decât să riște ca acesta să aibă câteva jocuri în picioare în liga a IV-a.

CV: Cum e relația cu Florin Marin?

AS: Avem discuții frecvente despre jucători, prestațiile lor, e o relație bună. Vine adesea la meciuri, chiar dacă până de curând și programul echipei mari a fost aglomerat.

CV: E greu de gestionat pentru jucătorii echipei secunde când joacă ba la juniori, ba se antrenează cu echipa mare?

AS: Fluxul acesta a fost acuma, în ultimele etape. Am căzut de comun acord să ridicăm și echipele de juniori A și B în această perioadă. În rest i-am avut mereu la antrenament. Pentru cei care au mers la echipa mare, a fost ceva bine-venit.

CV: Deci sunt suficient de proaspeți și după meciuri la juniori?

AS: Unii spun că nu e o problemă, dar eu cred că e.  Se spune că sunt tineri și se refac mai repede, dar dacă nu pot cei de la seniori să facă față perfect la un asemenea ritm de jocuri, eu cred că îi influențează și pe ei acest efort adițional.

CV: Cum e reglementată poziția de antrenor principal la echipa secundă?

AS: Nu semnăm contracte speciale cu echipa a doua, dacă clubul are nevoie de noi la echipa a doua, mergem acolo. Nu este o rotație constantă, depinde și de rezultate. Conducerea stabilește ceea ce consideră că e benefic pentru echipa a doua și ce urmărește clubul, promovare, dezvoltare. Dar în general echipa a doua e pentru dezvoltare, creșterea valorică a lotului. Consider că e o diferență între juniorii A și B și echipa secundă, fiind benefic să joci la seniori. Așa avem câțiva jucători de la 97, 98, 99, o selecție a celor mai buni din fiecare grupă.

CV: Cât de mare ar fi diferența între liga a III-a și liga a IV-a?

AS: Nu cred că e foarte mare. De exemplu, între Giarmata și Dumbrăvița, cred că e mai bun un joc cu Dumbrăvița. Oricum, sunt apropiate valoric cele două ligi. Se vede și la ASU, care e fruntașă în liga a III-a, deci primele patru-cinci formații din liga a IV-a din Timiș ar putea juca în liga superioară. Evident, fiecare echipă are interesul propriu, strategia proprie, de cum și ce vrea să construiască.

CV: Ziceai de mentalitate, cum simți că te susține clubul în a schimba mentalitatea? Structural, există un plan stabilit împreună?

AS: Clubul dă foarte mare libertate antrenorului. Avem ședințe săptămânale, discutăm cu antrenorii centrului de copii și juniori despre fiecare problemă, dar avem libertate să ne exprimăm și să-i educăm pe jucători, suntem ca a doua familie.

CV: Părinții au niște idei foarte concrete uneori despre ce au nevoie copiii lor ca fotbaliști.

AS: Precum ziceam, așa suntem noi, ca nație. Dau exemplu și părinților la grupele mici: când am dat-o pe fiica mea la școală, m-am interesat care sunt cele mai bune opțiuni și din trei am ales una. Odată ce am ales, am lăsat omul să lucreze. Ai liberatea să alegi, dar trebuie să ai încredere că fiecare își cunoaște meseria. Ce se întâmplă adesea la echipele mari: vine părintele, tribunele sunt aproape, părintele îi zice pasă, eu îi zic șut, colegul zice driblează – ce face jucătorul? Are o fracțiune de secundă în care să ia hotărârea. Poate s-o ia? Unul singur poate conduce, dacă sunt mai mulți, nu cred că iese bine. La ei, mai ales la copii, trebuie lăsați mai liberi, nu trebuie pusă presiune mereu, să-i vadă părinții neapărat cei mai buni din echipă.

CV: Tu ai trecut prin acest traseu, ai văzut riscurile, tentațiile, neajunsurile cu care este confruntat un fotbalist tânăr. Simți că empatizezi altfel cu ei, ai un alt simț de responsabilitate față de cariera lor? Mai ales că ai venit recent la Poli II și nu știi exact ce va fi pe viitor.

AS: Toți antrenorii care suntem aici ne facem munca, indiferent cât stăm. Putem să lucrăm atât la grupele mici, cât și la grupele mari. Normal că atunci când spui ceva și vezi că o spui în gol, te doare. Jucătorii au calități, dar depinde de ei să le arate, altfel le știm doar între noi, iar cei care vin în tribună știu doar ceea ce văd. Am încercat să le explic, de multe ori dau din cap că înțeleg, și după aceea arată altceva, din cauza mentalității. Mai ales acuma, cu libertățile din ziua de azi, e greu să prioritizezi. Cele mai bune rezultate în fotbal au fost înainte de Revoluție. Trebuiau strânși cu ușa și conduși cu biciul, lucru care mie nu-mi place. Eu le-am spus: care vor să joace fotbal, acesta este drumul. Și eu, și Florin Bătrânu [n.ed. secund la Poli II], avem împreună peste 500 jocuri în Liga 1, nu cred că n-au ce să învețe de la noi. Dar mulți le știu, le fac, le dreg fără să asculte.

CV: Ce cunosc jucătorii tineri despre ce era Poli acuma 15-20 ani? V-ați uitat la meciuri vechi împreună?

AS: Nu cred că realizează, nici nu poți să simți ce era atunci, ce emulație, se întâlneau zeci de persoane la porumbei, zi de zi. Fiecare al treilea, al cincilea om vorbea de Poli. Dar încet, încet s-a pierdut brandul, mă doare sufletul să văd stadionul gol așa. Nu înțeleg cum ACS nu e Poli, a fost și Bragadiru, au fost și alte echipe. Nu cunosc dedesubturile, dar când a fost Bragadiru s-a îmbrățișat ideea. E păcat, pentru că galeria pe care o are Poli, care e acuma la ASU, ar ajuta foarte mult. Dacă ar fi aici, pe lângă ei ar mai veni câteva mii pentru atmosferă, și prin asta ar crește și valoarea echipei, am avea mai multe rezultate. Eu sunt convins că echipa mare nu o să retrogradeze, dar...

CV: Și la echipa mare pare să fie o problemă de concentrare, atâtea puncte pierdute pe meciuri dominate.

AS: Se vede și la televizor, Dinamo n-a avut nicio ocazie, la Botoșani, la Ploiești, cu Craiova au fost șanse mari pentru noi. Singurele meciuri unde am avut ceva noroc au fost la Târgu Mureș și cu Steaua. Dar noi am pierdut multe puncte pe greșeli individuale, care sunt greu de corectat. Nu ai cum să le vezi, cum să le prevezi, nu țin atât de valoare.

CV: Și la Poli II au apărut asemenea erori. Cât de sus poate să ajungă echipa în retur?

AS: Să vedem la primăvară. Sunt dezamăgit că în afară de meciul cu Ripensia, n-am avut rezultate cu primele clasate. Cu echipele de forță, care intră puternic, se poate întâmpla, nu aia mă deranjează. Pe mine mă deranjează atitudinea lor. E drept, sunt tineri și pot să crească, dar mentalitatea îi ține uneori în spate.

CV: E o lipsă de disciplină?

AS: E felul lor de-a fi, tineretul în ziua de azi. Ei sunt cei mai buni din generațiile lor, știu acest lucru, văd că sunt altundeva decât colegii lor. La juniori, dacă le zicea un jucător dintr-o generație mai mare să se ducă undeva pe teren, se duceau, dar la echipa secundă toți sunt cocoși. Aici intră în discuție și cei șapte ani de acasă, educația. Mentalul lor e dificil – le spui, se ceartă, li se pare că îi ții unuia sau altuia partea. Sunt foarte cocoloșiți probabil: are cineva ceva cu mine, celălalt a greșit, mie îmi face mai multe observații decât altuia. Da, fac corecturi, dar doar atunci când cineva greșește și poate învăța ceva.

CV: Ce ai vrea să vezi de la ei?

AS: Vreau să schimbăm puțin mentalitatea asta și ca acest lucru să se vadă în evoluțiile lor. Să văd un plus calitativ, ca abordare a jocului, în meciurile cu echipele din fruntea clasamentului. Avansează și ei deja, sunt trei-patru luni în care lucrăm, până în martie, și aș vrea să văd creșterea lor.

---

Partea plină a paharului, așa cum afirmă cu încredere și Săvoiu, este că “materialul clientului” e unul bun și permite conturarea unor jucători de succes pe viitor. Faptul că nu va fi ușor ne este cunoscut tuturor, dar cât de greu va fi ne ilustrează toți fotbaliștii talentați care au trecut pe la Politehnica și nu au ajuns să joace în primele două ligi ale țării. 

Aici intră în discuție mentalitatea. Poli produce an de an jucători interesanți, care atrag atenția multor cluburi din afară, dar suferim când vine vorba de pasul final, înspre fotbalul mare. Recent admiram o statistică între generațiile '92 de la Poli și Viitorul, care au disputat finala la juniori A în 2011. De la noi, doar Velici și Fuchs cu prezențe în Liga 1, un total de 24, față de cinci jucători de la Viitorul, însumând 247 de partide în prima ligă. 

Oare redresarea mentalității stă în talentul și priceperea unei mâini de oameni, a lui Săvoiu și a staff-ului tehnic de la Poli II? Sau este o sarcină pentru care aceștia au nevoie de susținerea clubului, fiindcă clubul reprezintă cadrul în care jucătorii sunt formați. Nevoia unei strategii comune, dezvoltate împreună cu antrenorii de la echipele de copii și juniori, o strategie care să nu rămână captivă pe o foaie dintr-un dosar, este primordială. 

Astra Giurgiu - Poli 2:2 (1:1)

Indiferent cât de bine jucăm, rămânem o echipă care este incapabilă să câștige. Astăzi, golurile veteranilor Zicu și Curtean au semnalat o revenire admirabilă de la 0-1, ca pe final să fim penalizați cu o lovitură de unsprezece metri la un duel discutabil în careu. Astra a avut și șansa victoriei în prelungiri, dar rămânem cu amarul prea obișnuit al punctelor pierdute în ultima parte a jocului, pe fondul unei evoluții bune spre foarte bune. Dacă suntem mulțumiți cu acest punct, cred că ne amăgim de frustrare.

Una dintre cele mai bune reprize ale sezonului ne-a arătat o Poli curajoasă, care nu s-a cantonat în apărare, în ciuda ecartului din clasament între cele două echipe. Presiunea inițială l-a forțat pe Lung să intervină la o centrare din flancul stâng, expediată de D. Popescu, ca apoi Curtean să trimită un șut din afara careului, prea puțin periculos însă pentru poarta gazdelor. Acestea, ca un lider adevărat, ne-au taxat la prima lor oportunitate: în minutul 10, Alibec a recepționat o pasă lângă Luchin, venită din propria jumătate , căpitanul nostru i-a lăsat prea mult spațiu să se întoarcă, ca apoi vârful Astrei să îl deschidă ideal pe De Amorim și acesta a înscris la colțul scurt, în ciuda ieșirii portarului. Poziționarea lui Belu a contribuit mult la acest gol. Atitudinea noastră a rămas pozitivă în ciuda situației de pe tabelă, astfel că am reluat inițiativa și următoarea perioadă ne-a găsit mai mult în jumătatea adversă. Șutul din marginea careului trimis de Javi, în minutul 21, a fost urmat la cinci minute de un șut al lui Alibec, prins de Kirschstein. Deși Astra a părut tăioasă, mai ales în urma unor combinații rapide in preajma porții noastre, inițiativele ofensive purtate de Zicu & co. s-au văzut răsplătite în minutul 30, la o fază frumoasă: Llorente a recuperat la 30 metri, balonul a ajuns la Javi, acesta pasând în lateral către Zicu, care și-a pus din preluare mingea pe stângul, fentând un adversar, și a trimis cu latul pe colțul lung, mingea mângâiată de Lung jr. lovind bara înainte de a intra în poartă! Mai pozitiv decât ceea ce văzusem până în acel moment a fost că am rămas sus și după gol, și am fost destul de aproape de o a doua reușită în minutul 37, la o acțiune prelungită după un corner, mingea trimisă de Luchin pe poartă din marginea careului fiind prinsă de portar. Astra a stat sus în minutele rămase până la pauză și a beneficiat de câteva cornere, dar tot noi am fost mai aproape de a înfăptui ceva, când Elek a fost lansat în careu la capătul unui atac rapid, a încercat să dea mingea pe lângă Găman, dar a fost blocat - cu braț și trup.

Repriza secundă a avut o desfășurare asemănătoare în prima ei parte, asta după ce Alibec a înscris în minutul 47, dar dintr-o poziție de ofsaid. Prezența noastră în jumătatea adversă i-a incomodat vizibil pe amfitrioni, care n-au fost capabili să construiască mare lucru. Și apoi, minutul 66: Belu află că atunci când e altruist și pasează pe faza ofensivă, se întâmplă lucruri bune, mingea trimisă în către Javi este centrată ideal de spaniol, Curtean are o detentă impresionată, se ridică peste apărătorul advers, și înscrie cu o lovitură de cap precisă! Ne retragăm degrabă, ceea ce denotă, ca de atâtea ori, iminența eșecului. Replica gazdelor e aproape instantanee: Budescu în careu în flancul drept al apărării noastre, șutează puternic sub bară, Kirschstein scoate. Același Budescu, în minutul 75, combină elegant cu Alibec în marginea careului nostru, intră la 15 metri, dar același Kirschstein iese oportun și blochează șutul internaționalului român. Minutele trec, de aproape că începem să ne gândim că poate, poate, dar suferim mult, nu ținem deloc mingea. Așa se face minutul 86: un un-doi rapid, cu o minge precisă spre Alibec, acesta este la înălțimea umărului lui O. Popescu, care stă tare și îl dezechilibrează pe atacantul Astrei, cu Kirschstein și așa ieșit bine. Arbitrul dă penalty, de fapt pentru intervenția lui Belu, care era cumva în plus în toată scena asta - oricum, o fază care putea fi evitată, o decizie care putea să nu fie drastică împotriva noastră, așa cum nici la Elek nu s-a considerat că a fost obstrucționat. Budescu a marcat, deși Kirschstein a ghicit colțul. Apoi, în minutul 90+2, Florea a fost deschis în centru dreapta, de la mijlocul terenului, scos din ofsaid de Melinte, a urcat până în careu, unde întâmpinat de Kirschstein a țintit să tragă pe lângă el, dar a trimis și pe lângă poartă, la ultima fază notabilă a partidei.

Aș vrea să zic că putem să ne uităm la partea plină a paharului, dar dacă nu putem ține de rezultat, dacă nu adunăm punctele de care avem nevoie, nici n-o să mai conteze cât din pahar e plin sau cu ce e plin paharul. Nu știm să ne apărăm precis, nu închidem destul de bine spațiile, iar de a ataca pe contre, nici nu cred că am dat vreun gol pe o asemenea fază de atac. Și cât timp nu știm să ne apărăm, vom pierde puncte în continuare, chiar dacă începem să legăm ceva ofensiv sau creștem în viteză jocul de pase și la recuperare.

În mare, meci bun făcut de fundașii centrali, chiar și cu marcajul lui Luchin la primul gol. Curtean, excelent, după o primă parte mai slabuță, iar Zicu vice-versa. Javi, unul din puținii jucători care văd jocul din teren, continuă seria partidelor bune, cu două pase de gol, iar prezența lui Llorente la mijloc a fost de cele mai multe ori dominantă. Bun și Kirschstein, care și-a mai răscumpărat din greșeala cu Dinamo, deși a fost aproape la un moment dat de o altă eroare gravă, când a degajat într-un adversar. În flancul stâng, D. Popescu a fost peste tot, dar au existat și momente în care am rămas descoperiți. În flancul drept, Belu de o fluctuație obișnuită, poziționarea sa fiindu-ne din nou fatală. Oare nu ar fi un loc mai bun pentru el la mijlocul terenului? O. Popescu a muncit mult și a făcut o serie de recuperări utile, respectiv a urcat impetuos cu mingea la picior, doar că pasa decisivă n-a fost destul de precisă. Elek, vârf de lance, a luptat ca întotdeauna, dar a părut adesea capăt de linie, lipsindu-i explozia de care ar fi avut nevoie să se impună în fața apărătorilor adverși. Bărbuț, singurul dintre cei intrați care a prins minute, n-a prea văzut mingea, ca atât de des în ultimele sale meciuri.

Pentru efort, merită un bravo Poli! Dar totodată, e probabil ultimul bravo Poli pentru o victorie pierdută, indiferent de adversar sau de circumstanțe. Avem nevoie de mai mult și, pe alocuri, echipa arată că ar putea să ni-l ofere.

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5), Luchin (6), Melinte (6), Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Llorente (6) - Javi (6,5), Zicu (6,5), Curtean (6,5) - Elek (5)

Schimbări:

Bărbuț pentru Javi (min 71)
Artean pentru Zicu (min 88)
Rufino pentru Elek (min 90)

MB Jimbolia - Poli II 0:1 (0:0)

Ultimul meci al turului pentru echipa secundă a fost o dispută a tinerilor, cu o vârstă medie de 18 ani între cele două formații. Adeseori un duel egal, Poli a dominat totuși și a avut parte de mai multe ocazii în prima parte, însă desprinderea s-a arătat de abia în repriza secundă, prin golul lui Golda. Victoria ne-a apropiat la trei puncte de liderii Ripensia și Mașloc, dar ambele cluburi mai au de jucat o partidă în acest an, Poli II fiind programată în ultima rundă la retrasa Giarmata Vii.

De la stânga la dreapta:
Sorescu, Rusu, Pădurariu, Podină, Potocianu, Oprea, Sporin, Gînju, Boldea, Golda, Sturz

După ce Golda și-a reglat tirul cu un șut moale din marginea careului în minutul 3, Pădurariu a fost aproape de un gol spectaculos șase minute mai târziu, când a profitat de o respingere greșită a apărării adverse și a trimis lobat cu capul spre colțul lung, dar pe lângă. Replica gazdelor a venit la scurt timp, o acțiune de atac în flancul nostru drept fiind finalizată cu șut din interiorul careului, deviat de portarul Rusu în corner. Apoi, din degajare, mingea l-a găsit pe Sorescu ușor în unghi, dar în drum spre poarta, șutul său fiind respins de apărătorul buturilor adverse. Ultima mare ocazie a reprizei i-a aparținut tot lui Sorescu, în minutul 22, acesta găsindu-se la capătul unei pase trimise de Pădurariu, portarul gazdelor a ieșit indecis și decarul nostru a încercat un lob la colțul lung, prins într-un final de portar. Și așa, meciul a rămas disputat până la pauză, doar fazele important de poartă intrând la cabine mai repede.

Repriza secundă a fost mai scăzută ca intensitate, deși gazdele au arătat destulă convingere în primele zece minute și au stat sus, în jumătatea noastră. Lucrurile s-au schimbat după faza rapidă de contră care a dus la deschiderea scorului, în minutul 59: Sturz a driblat un advers în propriul careu, apoi a trimis lung către Sorescu, acesta a preluat din alergare, depășindu-și adversarii, a intrat în careu lateral stânga și i-a pasat central lui Golda care a pus latul și a marcat! Același Sorescu a fost aproape să dubleze avantajul doar două minute mai târziu, șutând din prima la centrarea lui Gînju, dar portarul gazdelor a parat in extremis. Odată în avantaj, Poli a ținut bine de minge, în vreme ce Jimbolia n-a arătat capacitatea de a reveni pe tabelă. Cu Boldea sau Sorescu ceva mai inspirați, am fi putut înscrie un al doilea gol, dar și în condițiile date, timpul s-a scurs înspre un final favorabil pentru junii alb-violeți, finalul fiind punctat de un șut al lui Sorescu din marginea careului, puțin peste.

Per ansamblu a fost un meci destul de bun, chiar dacă a evidențiat, din nou, că ne lipsește experiența și concentrarea necesare pentru a tranșa disputele strânse. Nu cred că a existat vreun polist care să nu fi avut un lapsus în concentrare, chiar și excelentul Sturz, care a fost dominant și dezinvolt în prestația sa defensivă. Sporin, fundaș dreapta, și Potocianu, în centru, au arătat adeseori că știu să se poziționeze pe fazele defensive, în vreme ce Gînju, mijlocaș dreapta în mare parte a meciului, a dovedit o tehnică impresionantă în duel cu adversarii, precum și o abilitate peste medie (joasă) în a trimite centrări. Sorescu, deși esențial la gol și implicat în majoritatea fazelor noastre de atac, n-a fost foarte lucid în judecarea mai multor acțiuni, dar s-a impus în duelurile cu adversarii grație vitezei sale excelente. Aportul lui Boldea, ca seniorul din echipă, a fost cu plusuri și minusuri, în linie cu colegul său de la centru, Oprea. Iar în față, Pădurariu pare să fie un vârf retras interesant, cu calități de servant, dar destul de lent, în vreme ce Golda n-a beneficiat de prea multe mingi ca să se evidențieze - dincolo de gol.

Am văzut și câteva stângăcii defensive, cu trei-patru baloane degajate în primul adversar, care apoi au preluat posesia pe o contre periculoase, în loc să dea mingea afară. Totodată, în ultima jumătate de oră, deși am fost de mai multe ori în pragul unor atacuri supranumerice sau periculoase, fie viteza de excuție, fie execuțiile în sine au limitat numărul șanselor pe care ni le-am creat. Va fi interesant (și frumos) de urmărit ce față va arăta actualul lot în patru luni de zile, când se reia campionatul, fiindcă am avut momente în acest tur de reală calitate, dar a lipsit consecvența.

Vom reveni în perioada următoare cu o retrospectivă, precum și cu un interviu special, care să ne mențină atenția asupra celor care, sperăm, vor avea un rol de jucat în viitorul fotbalistic al orașului.

Bravo Poli!

Poli: Rusu - Sporin, Potocianu, Sturz, Podină - Gînju, Boldea, Oprea, Sorescu - Pădurariu, Golda

Au intrat:

Bârnoi pentru Golda (min 84)
Ochea pentru Oprea (min 89)
Kokora pentru Pădurariu (min 90+1)
Bătârnu pentru Gînju (min 90+2)

Poli II - Dumbrăvița 1:2 (1:1)

Meci slab făcut de junii alb-violeți în epilogul etapei a 15-a din Liga a IV-a. În ciuda efortului depus de Sîntean, care a și marcat golul nostru, oaspeții au protejat avantajul creat în debutul reprizei secunde, la o super-execuție din demivoleu de la cincisprezece metri. Astfel, echipa secundă iese din nou din apropierea celor două formații fruntașe, Mașloc și Ripensia, și riscă să își compromită orice șansă în lupta pentru promovare la un alt pas greșit.

Per ansamblu, jocul n-a fost unul prea animat, deși ambele echipe au fost aproape de gol în debut. Pentru Poli, Sorescu a centrat din liberă de pe stânga, portarul advers a ieșit indecis, dar până la urmă faza s-a stins. În replică, fostul polist Vlad Vișan i-a luat fața lui Fridrich la o contră, șutul său moale fiind prins fără probleme de apărătorul buturilor noastre, Mario Contra. Povestea primei reprize s-a jucat în minutele 21-22. Mai întâi oaspeții au deschis scorul, atunci când Dancia i-a întors pe Codrean și Haruț în marginea careului, și-a luat timp să trimită o centrare de calitate cu exteriorul, ca din câțiva metri un jucător advers să ia fața fundașilor noștri și să înscrie. Poli a egalat în mai puțin de treizeci de secunde de la reluare, Sorescu trimițând o centrare asemănătoare cu cea de la prima fază a meciului, indecizia portarului fiind de această dată pedepsită de Sîntean, care i-a furat mingea, l-a driblat scurt și a trimis în poarta goală. Tot Sîntean a avut șansa desprinderii chiar înainte de pauză, regăsindu-se în poziție bună la capătul pasei lui Pădurariu, șutul său din oareșce unghi lovind încheietura barelor.

Partea a doua nici n-a început bine, că ne-am trezit din nou conduși. Acțiunea, pe o contră, a plecat din flancul nostru stâng, unde Fridrich a fost depșit de un advesar, acesta a centrat în zona centrală a careului nostru, descoperită complet, iar un coechipier a reluat acrobatic din demivoleu pe colțul liber, fără șanse pentru Contra. O execuție chiar specială. Din păcate, atitudinea destul de ternă din prima repriză nu s-a schimbat, astfel că am avut de așteptat jumătate de oră până la prima și cam singura ocazie de egalare: în minutul 75, Golda deviează pentru Sîntean, acesta preia de lângă un adversar, îl depășește în alergare, dar intră în unghi și șutul său, deși bine plasat, este scos de portar. În rest, eforturile noastre au fost resplătite cel mult cu lovituri libere din 20-25 metri, pe care n-am reușit să le fructificăm în vreun fel.

Faptul că o mare parte din jucători a evoluat la sfârșit de săptămână în meciurile de juniori ar putea explica lipsa de spor arătată astăzi. În plus, chiar dacă Boldea a fost integralist, se vede că echipei îi lipsesc ceilalți jucători cheie din acest tur care au migrat spre prima echipă: Poparadu, Mailat, Bocșan. Primul oferea echipei un centru foarte solid, alături de Boldea, și cu siguranță că acestuia îi pria să aibă un coleg "de suferință" în lot. Mailat, înlocuit cu Codrean în flanc, are un plus de experiență față de mai tânărul său coleg din generația 98 - și, momentan, un plus important de calitate. Acesta urma să afle astăzi dacă va fi convocat la U19 pentru meciurile de calificare de la CE 2016 din Germania. În ceea ce îl privește pe Bocșan, e clar că acesta era o piesă foarte importantă în apărarea noastră, ambele goluri venind pe urma unor erori de poziționare în defensivă.

Dintre cei aflați pe teren, mi-e greu să remarc foarte multe lucruri pozitive. În cazul lui Fridrich, jucat fundaș stânga astăzi, acesta a părut să nu se regăsească. Sorescu, al doilea cel mai activ jucător după Sîntean, ar fi trebuit să facă mai mult la fazele fixe de care am beneficiat. Iar Sîntean, deși hiper-activ, a dat în repetate rânduri dovadă de prea mult egoism. Aceste neajunsuri personale n-ar fi fost o problemă dacă echipa arăta mai mult entuziasm colectiv, un plus de viteză, dar așa, avantajul fizic al oaspeților - cu jucători precum Nohai, Bălace și Dancia în primul unsprezece - le-a permis să țină fără mari emoții de rezultat. Într-un fel, meciul acesta nu a fost foarte diferit de cel cu Ghiroda, când înfrângerea a avut parte de același tipar.

Poli II: Contra - Harut, Potocianu, Sturz, Fridrich - Oprea, Boldea - Codrean, Pădurariu, Sorescu - Sîntean

Schimbări:

Sporin pentru Codrean (min 54)
Golda pentru Pădurariu (min 64)
Bîrnoi pentru Haruț (min 78)

Poli - Dinamo 0:1 (0:0)

Aveam deja destule intrări în ciclul "cum să pierzi puncte în meciuri pe care le domini", dar astăzi am avut parte de prima intrare într-un nou ciclu: "cum să pierzi meciuri când adversarii n-au nicio ocazie". La fel de drept e că am putea pune înfrângerea și în contul destul de generos al gafelor monumentale, unde și-a trecut astăzi și Kirschstein numele. Certă rămâne doar suferința unei echipe care pur și simplu nu reușește să obțină rezultatele pe care le-ar merita în baza jocului pe care îl arată.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere, orchestrat elegant, cu cele două echipe înconjurate la centrul terenului de copiii de la Rudolf Walter, care purtau aripi de îngeri. În tribune am primit câte o lumânare și chiar dacă ceața a obturat vizibilitatea momentului, gestul a fost unul cu sensibilitate.

Jocul a debutat furtunos, cu Rufino la capătul unei pase lungi venite de la Curtean, dar șutul acestuia a fost deviat în corner. Apoi, vremea grea a contribuit din plin în a limita spectacolul de pe gazon - și, mai ales, aprecierea lui din tribune. Belu a încercat un șut de la distanță, pe care n-a reușit să-l cadreze, în minutul 8, dar ritmul general a fost unul lent, cu Poli oarecum mai sus în teren decât oaspeții. Marile ocazii ale reprizei s-au arătat în minutele 24 și 29, în urma unor faze fixe. De ambele ori, protagonist a fost Javi, iar de ambele ori s-a evidențiat portarul dinamovist. Oaspeții au trimis doar două șuturi blajine spre poartă, la care Kirschstein a intervenit fără emoții. În minutul 41 a avut loc un minut dedicat comemorării celor care au murit la clubul Colectiv, asta după ce înainte de meci evenimentul era anunțat cu două minute mai devreme. Sinistru.

Fotbalul, sau ce s-a văzut din el, a continuat cam la fel în a doua parte a jocului. Cu un mic respiro, în care ceața s-a ridicat, am putut admira un fault dubios în marginea careului dinamovist, penalizat doar cu galben, deși a fost din spate, cu jucătorul nostru scăpat spre poartă. Curtean și Croitoru s-au adunat pe lângă minge, iar șutul celui dintâi a fost deviat în corner. Partida s-a dat peste cap doar trei minute mai târziu, în minutul 55, când Kirschstein a primit o pasă înapoi, a preluat greșit, balonul a sărit în fața lui și i-a fost furat de Essombe, care a înscris în poarta goală. Răul, pentru noi, a fost ce a urmat: o jumătate de oră în care n-am arătat în vreun fel capacitatea de a reveni, sau măcar de a construi ceva periculos pentru adversari. Niciuna dintre echipe n-a mai avut vreo ocazie până la final, astfel că un meci care nu avea de ce să se termine cu ceva mai rău de un egal pentru noi, s-a terminat cu o nouă înfrângere.

Dacă e să ne uităm la cei aflați astăzi pe teren, trebuie menționată titularizarea lui Neagu pentru suspendatul D. Popescu. Acesta a și făcut un meci decent, chiar dacă a fost penalizat cu un galben în repriza secundă. O problemă, să-i zicem, de filozofie de lot pare a fi rolul lui Croitoru în echipă. După ce l-am văzut în câteva meciuri în acest an, am impresia că singurul fel în care el va putea oferi ceva pozitiv cu consecvență pentru cei din jurul lui, e dacă se va putea impune ca liderul lor. Altfel, venit fiind după experiența de la Botoșani, unde a catalizat echipa în maniera în care a făcut-o, nu poate fi decât o afacere frustrantă pentru toată lumea. Momentan, cam mulți jucători par să tragă in direcții personale, decât într-o direcție colectivă.

Despre situația portarilor, unde Pap și Kirschstein au deja în conturile lor niște greșeli mai rar văzute în Liga 1, nu avem multe opțiuni. Cea de bun simț ar fi ca și Smaranda să-și primească șansa, mai ales în condițiile în care Pap nu a arătat în ultimele luni, prin jocurile de la Poli II, că ar fi pregătit să revină la mize mai mari. Kirschstein pare însă să aibă un plus de autoritate și reacția imediată a colegilor din zona lui, care au venit să-l încurajeze, denotă încredere pentru el. Sau poate îmi imaginez eu toate aceste lucruri.

Strategia, pe termen lung, e simplă: nouă puncte cu Concordia, Voluntari și Petrolul ne-ar oferi mult siguranță în a sta departe de ultimele trei locuri. Problema e că avem niște meciuri groaznic de grele până la pauza de iarnă: Astra (d), Tg. Mureș (a), Craiova (d), Viitorul (a), Chiajna (d), Steaua (d). Trebuie să țintim șase puncte - nu fiindcă ar fi imposibil să scăpăm fără, ci fiindcă altfel, proiectul abordat cu agresivitate de Stanciu în această vară va fi judecat drept eșuat. Și asta tocmai într-un moment important din punct de vedere financiar pentru club, în acest final de an.

Poli: Kirschstein (4) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), Neagu (5,5) - Llorente (5,5), Melinte (5,5) - Javi (5,5), Croitoru (5,5), Curtean (5,5) - Rufino (5)

Schimbări:

Elek pentru Rufino (min 62)
Zicu pentru Curtean (min 62)
O. Popescu pentru Neagu (min 81)

Botoșani - Poli 1:1 (0:1)

Am mers la egal și am venit cu egalul acasă, dar și cu o mână de ocazii excelente ratate de cei mai activi jucători ai zilei: Javi Hernandez și Rufino. Golul oarecum întâmplător din finalul primei reprize ne-a pus în poziția de a tranșa disputa în partea secundă, dar șansele irosite ne-au costat într-un final. Vom suferi în continuare, deoarece ne lipsește abilitatea mistică a echipelor de peste medie, de a marca mai mult decât a rata. Nimic nou, însă, deci să ținem aproape pentru disputa care ni se așterne weekend-ul viitor, cu Dinamo.

Ca un meci între echipe suferinde, prima repriză de azi a fost o reflecție a declarațiilor de dinaintea partidei: Poli a mers la Botoșani să se apere și asta a făcut. După un sfert de oră oarecum echilibrat, gazdele au preluat total inițiativă, masându-ne în propria jumătate fără mult timp respiro. Capacitatea noastră de a dezvolta contre tăioase s-a dovedit limitată, atât prin prisma jocului destul de greoi, cât și a absenței jucătorilor de viteză sau de talie, care să profite de mingile lungi. Din fericire, Botoșaniul are idei puține în fața apărării noastre aglomerate, iar atunci când se înfiripează de ceva, Belu, Cânu, Luchin și Melinte au intervenții solide. Pe acest fond, destinul meciului pare unul sumbru pentru noi, chiar dacă primul (și singurul, până atunci) șut pe poartă ne aparține, în minutul 41, când Llorente a tras de la marginea careului, prea moale însă. În pragul pauzei se manifestă surpriza: o recuperare la mijloc îi prinde pe jucătorii gazdelor cam rarefiați, Rufino recepționează mingea la 25 metri, îl deschide pe Javi în dreapta, dejucând ofsaidul, iar acesta trage pe jos, la colțul scurt și pe sub portar! La cum s-a desfăsușrat repriza, scorul acesta era nesperat, și aproape că avantajul a fost anulat la ultima acțiune înainte de pauză, când haosul din apărarea noastră a permis două șuturi spre poartă - primul, în blocajul aglomerației, al doilea, mult mai grav, respins in extremis de Melinte din drumul spre poartă. Așadar, final dramatic la patruzeci și cinci de minute destul de sterpe.

Mitanul secund începe cu o jumătate de șansă pentru Melinte, care rămâne aproape de minge la o deviere, dar apoi este blocat de portar. Imensă oportunitate un minut mai târziu, când Rufino îl deschide pe Javi în dreapta, acesta șutează din unghi, portarul respinge, mingea îi revine și mai urmează un șut, din nou respins, apoi balonul ajunge în cealaltă parte a careului la Rufino care încearcă și el șutul din unghi, dar din nou portarul gazdelor parează! Minutul 52, Curtean trimite o minge peste apărarea adversă, ideal pentru Rufino, acesta preia, e în poziție ideală în careu, dar nu plasează și trage cât poate de tare, fix pe direcția portarului. Replica gazdelor se arată în minutul 56, Martinus fiind cel care șutează din marginea careului, spre Kirschstein însă, care boxează. Noi ne întrecem în ratări și zece minute mai târziu, la o fază pe stânga a lui Curtean, acesta dă mingea la D. Popescu, care centrează scurt la Javi, spaniolul trimite un voleu neconvențional peste portar, dar în bară, balonul sare apoi perfect la Croitoru care din prima șutează, incredibil, direct pe portar. Cânu s-a accidentat cândva pe parcursul partidei, astfel că în minutul 71 este înlocuit cu Scutaru, la un moment dat între asalturile (disperate) ale gazdelor. Și apoi, două minute mai târziu, suntem descusuți cu trei pase simple: Scutaru ratează blocajul, Melinte e expus, Popescu pierdut, iar Ivanovici ajunge singur cu Kirschstein și marchează. Meciul se liniștește după egalare, până la un nou șut pe poarta gazdelor în minutul 83, expediat de Melinte de la mare distanță și respins în corner de portar. Botoșaniul are rapid o șansă pe măsura celei a lui Melinte, la capătul unui corner, Ivanovici fiind blocat înainte de șut de alunecarea providențială a lui Llorente. Doar o busculadă la Elek pe final, scăpat în careu, ar mai fi fost de notat, pentru care jucătorul nostru a fost penalizat cu galben - un henț, când s-a ridicat, se pare. Așadar, la capătul unei reprize de dramă destul de pură, plecăm acasă cu un egal. Cam amar.

O spun așa, fiindcă nu e posibil să o dai în bară așa de des la meciuri directe. Am mers la Botoșani pentru un egal, spre finalul primei reprize aș fi fost mai mult decât mulțumit cu așa ceva, dar să deschizi scorul și apoi să ai șase șuturi pe poartă din diferite unghiuri bune spre foarte bune, și să nu reușești să te desprinzi, e capital. Dacă ar retrograda patru echipe, aș începe să-mi fac griji, fiindcă nivelul acesta de ratări e simptomatic pentru o candidată la retrogrdare.

În rest, echipa a avut faze și faze. După o repriză ștearsă, dar eficientă, a urmat opusul ei. Culmea, gazdele au avut doar două șuturi pe poartă în a doua parte, adică nu mai mult decât am avut noi în prima, și au reușit la rândul lor să marcheze. E drept, au pus multă presiune, însă în general apărarea a fost solidă. Desincronizarea produsă imediat după introducerea lui Scutaru ne-a costat, acesta fiind vinovat alături de Melinte la golul egalizator. E și păcat pentru Melinte, care în rest a evoluat foarte bine, atât la recuperare, cât și în a deschide jocul din propria jumătate, dar în acea fază a pierdut adversarul din marcaj. Sacrificiul liniei de fund, în general, a fost admirabil, cu un plus și pentru Belu, care continuă o serie personală bună - intervenția din minutul 13, când l-a acoperit pe Luchin, a fost decisivă.

Mijlocul a fost ager în repriza secundă, când și Curtean a revenit la viață, în vreme ce Llorente (de la care a plecat acțiunea golului nostru) și Croitoru (care a interceptat degajarea portarului înainte de gol) nu au dezamăgit. Cel din urmă a fost și căpitan astăzi, în fața fostei sale echipe, dar nu are scuze pentru ratarea din minutul 65. Arhitecții mai tuturor șanselor noastre, Rufino și Hernandez, au avut meciul în mână, atacantul fiind parcă ceva mai culpabil, dacă e să împărțim vina. Spaniolii au însă și meritul acestor ocazii, dar precum ziceam, e amar să fi avut atâtea șanse și să le fi ratat cu o asemenea lipsă de precizie.

După toate aparențele, vom gâfâi până la finalul sezonului. Ne-am înfipt deja bine între candidatele serioase la retrogradare și candidatele la play-off, fiind din ce în ce mai mult unul din cluburile cu certitudinea play-out-ului, dar incertiudinea deznodământului final. Teoretic, avem o calitate care ne permite mai mult, în special dacă ne gândim că aproape jumătate de echipă este accidentată. Practic, cu calitatea poți să mori și de foamea punctelor.

Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (6), Luchin (5,5), Cânu (5,5), D. Popescu (5,5) - Llorente (6), Melinte (6) - Croitoru (5,5), Rufino (5,5), Curtean (5,5) - Javi (6,5)

Scutaru (4,5) pentru Cânu (min 71)
O. Popescu pentru Croitoru (min 79)
Elek pentru Rufino (min 81)

CR: Poli - Petrolul 2:1 (1:0)

Al treilea meci împotriva Petrolului în doar câteva luni s-a încheiat cu bine pentru noi, rezultatul fiind o nouă eliminare a ploieștenilor după cea din cealaltă Cupă, a Ligii. E clar că mai nimeni nu avea chef de acest meci, nici cele două echipe, nici publicul, toată atmosfera din jurul meciului fiind una mai degrabă de amical decât de un meci eliminatoriu, mai ales că ambele grupări au probleme mai mari în privința campionatului și a finanțării.

Totuși, jucătorii alb-violeți s-au motivat ceva mai bine ca în ultimele meciuri și au reușit în final să întrerupă seria de meciuri fără victorie. Curtean a fost cel mai activ, probabil amintindu-și de ultima sa evoluție remarcabilă în tricoul lui Poli, tot în optimile Cupei, cu Steaua. El a fost protagonistul fazei din minutul 10 când a urcat cu mingea de la mijlocul terenului, a jucat un un-doi pentru a intra în careu, dar șutul său la colțul scurt este blocat de portar.

Deși dominăm, apar și ocaziile oaspeților, mai ales pe fondul intrărilor căpitanului Luchin, care a acordat trei lovituri libere, fiind ieșit pe la 25 de metri de poartă. În minutul 21, dintr-o astfel de fază, Nepomuceno trimite un șut ce prinde pământul chiar în fața lui Smaranda. Vizibil surprins, acesta reușește totuși să respingă, dar de era un pic mai ghinionist sau neatent, mingea ar fi intrat în poartă. Astfel, a lovit doar bara.

A urmat o perioadă fără ocazii, dar cu multe faulturi, unele mai ușor acordate, altele nu, și cu multe cartonașe galbene, mai ales de partea ploieștenilor. Punctul culminant a fost atins chiar în ultimele minute ale reprizei. Mai întâi, Ovidiu Popescu este doborât destul de ușor în interiorul careului în timp ce urmărea o minge inofensivă pentru oaspeți. Nu am văzut nici un unghi prea clar a ceea ce s-a întâmplat, dar cert este că mijlocașul nostru a fost primul la minge, astfel că arbitrul a acordat penalty. Transformat fără emoții de Hernandez.

Apoi, în decursul a doar două minute, Ropotan vede două cartonașe galbene - primul pentru faulturi repetate și al doilea pentru o lovitură cu cotul din săritură - și este eliminat.

Din păcate, vechea noastră problemă ne bântuie în continuare, iar superioritatea numerică nu este un avantaj pentru noi, chiar de Curtean nu reușește să majoreze scorul în debutul reprizei scunde. În schimb, Nepomuceno șutează nederanjat în bară din colțul stânga al careului nostru. Tot el mai are un șut pe lângă, pentru ca în cele din urmă golul să vină în minutul 70, la o fază prelungită în careul nostru, în care ploieștenii au reușit să ne încurce apărarea aglomerată. În cele din urmă D. Popescu pierde un duel aerian, iar mingea recentrată îl găsește pe un Velasco pierdut din marcaj, jucătorii noștri fiind mai mult cu ochii pe minge decât pe adversar, iar acesta înscrie.

Poli are tăria să nu se piardă și să revină în atac, chiar de nu prea convingător. Totuși, obținem mai multe cornere, iar Luchin este aproape de gol cu o lovitură de cap puțin peste. Golul victoriei vine în cele din urmă în minutul 83 după o lovitură liberă din dreapta careului. Este bătută la colțul scurt, unde Elek lovește mingea, care trece cu ceva noroc pe lângă fundași și portar, iar Cânu o șterge și el puțin în drumul spre poartă.

Petrolul ne oferă puține emoții, în timp ce Curtean are o nouă fază personală, dar din poziție bună șutează tot la colțul scurt, fără să-l păcălească pe portar. Apoi, într-un contraatac promițător cu patru jucători contra un singur adversar, dăm dovadă din nou de lipsă de inspirație. Elek primește în cele din urmă în mijlocul careului, dar șutează teribil din prima, peste poartă.

Jocul nu ne spune mai nimic nou, fiind în ton cu precedentele prestații, victoria venind mai mult din contextul meciului: atitudine, atmosferă, valoarea adversarului. Mi s-a părut că am încercat o altă așezare, cu un Rufino mai retras, poate mai util. Rămâne de văzut dacă aceasta va fi tactica și în campionat, mai ales că Elek începe să-și arate limitele și riscă să repete traseul lui Szekely de acum doi ani, cu un retur mult mai slab.

În schimb, mi se pare că nu s-a profitat de potențialul unui meci de cupă. Nu cred că un traseu cât mai lung ar trebui să fie printre obiectivele noastre, pentru că nu cred că un eventual beneficiu financiar merită acest efort. Astfel, cred că ne puteam permite să ne odihnim din titulari și de a încerca lucruri noi. În schimb, pragmatismul a fost din nou principala trăsătură abordării noastre, având în vedere că ultima noastră schimbare a fost introducerea lui Melinte. Poate găsim și soluții pentru apărare, ținând cont și de accidentări bineînțeles. Nu știu care a fost cel mai bun cuplu de fundași din acest sezon, dar cu siguranță nu a e Luchin-Cânu, care au avut cele mai multe și mai grave greșeli până acum.

În orice caz, fiecare victorie e importantă. Va conta și la moral, mai ales în aceste momente, iar în cupă un pas reușit te apropie spre o posibilă finală surprinzătoare. Bravo, Poli!

Poli: Smaranda - Belu, Luchin, Cânu, D. Popescu - Llorente, Croitoru - O. Popescu, Hernandez, Curtean - Rufino

Schimbări:

Artean pentru Llorente (min 66)
Elek pentru Croitoru (min 74)
Melinte pentru Rufino (min 90+2)

Poli - CFR Cluj 1:2 (0:2)

Din păcate, nimic nou în acest meci - Poli, suferind, are nevoie de două, trei ori mai multe ocazii decât adversarii pentru a marca. Tot ce a fost altfel, a fost disperarea lipsită de busolă cu care am atacat în repriza secundă, o dominare asemănătoare cu cea de la Pandurii, dar parcă mult mai haotică în exprimarea ei. Cu numeroase absențe de natură medicală, inclusiv cei doi fundași centrali, și un Kirschstein neinspirat, am fost pedepsiți asupru la puținele atacuri ale oaspeților, în vreme ce golul nostru, prin Hernandez, a venit prea târziu pentru a mai afecta rezultatul. Aspectul de echipă mică este evident și doare din ce în ce mai tare, inclusiv la clasament.

Partida a început din nou prost, de această dată din cauza unei accidentări - Goga a ieșit șchiopătând în minutul 3 și a fost schimbat cu Hernandez la scurt timp după. Merge din rău în mai rău. căci în minutul 16, o minge ajunsă în fața careului nostru este șutată de Nascimento, Cânu ori o deviază, ori îl maschează pe Kirschstein, care nu mai are timp să reacționeze și balonul intră în plasă. Problema, ca la golurile de la Tîrgu Jiu sau Viitorul, a stat în vidul dintre linii, nici Artean nefiind la post mai bine decât colegii săi în acele meciuri. Poli are două șanse bune în minutele 21 și 23, două faze care au și evidențiat inconsecvența tușierului de pe acea parte. Întâi, Hernandez centrează dintr-o liberă, Cânu urmărește o minge deși se afla în ofsaid, iar un fundaș respinge din fața lui înspre propria poartă, de unde portarul scoate în extremis. Apoi, o pasă printre ajunge la Hernandez care plasează mingea în poartă, doar că pe drumul către spaniol, Elek a încercat să joace balonul (fără să-l atingă), dar aflat fiind în ofsaid, faza a fost oprită. Presiunea noastră nu mai dă multe roade, următoarea acțiune mai periculoasă aparținând tot oaspeților, în minutul 40, când un șut de la 30 metri a trecut destul de aproape peste. N-am mai scăpat în minutul 43, D. Popescu fiind depășit pe o minge lungă, Kirschstein a ieșit puțin optimist în întâmpinare. n-a reușit să intercepteze pasa către Lopez, care a finalizat cu poarta goală. Contra a plecat de la o minge pierdută de Hernandez, doar că problema mai mare a stat la plasamentul fundașilor centrali față de Popescu, care nu au coborât cu Lopez, liber în spatele lor. Imediat, Hernandez a trimis un șut foarte bun din marginea careului, dar portarul a făcut din nou diferența și a respins în corner. Diferența portarilor a făcut diferența într-o repriză, de altfel, echilibrată.

Mitanul secund nu arată prea grozav, chiar dacă deținem inițiativa. Lipsa de talie din față face ca toate mingile lungi lansate din linia de mijloc să aibă șanse minime de succes. Implicit, șanse puține, cele mai importante aparținându-i tot lui Hernandez, de departe cel mai bun jucător al zilei: prima, un șut din prima cu latul la o minge pusă înapoi de Elek, dar balonul lovește plasa laterală; a doua, un șut de la marginea careului, puțin pe lângă. Oaspeții reacționează și ei, tot cu două ocazii: Nascimento șutează din unghi, pe lângă, iar în minutul 75 trimit din nou mingea pe lângă, după ce o pasă cu călcâiul ne-a descusut. Finalul, în toată disperarea lui, ne-a aparținut complet. Belu ne-a încălzit cu un șut frumos din marginea careului care a trecut de puțin pe lângă colțul lung. În minutul 85, Cânu finalizează cu capul la o centrare din liberă a lui Belu, dar Marc se întinde iar miraculos și scoate de sub bară. Și cornerul e periculos, însă Cânu nu reușește să redirecționeze spre poartă, ca apoi Curtean și Hernandez să tragă de la 20 metri, în faze succesive, fără a prinde poarta. Golul cade de abia în minutul 89, când același Hernandez controlează elegant o minge pe lângă un adversar, o pune pentru șut și trage din poziție ușor lateral stânga și marchează spectaculos, din afara careului. Cele două minute de prelungiri dictate de la margine nu ne-au mai oferit destul timp pentru a egala, astfel că, la fel ca în atâtea alte meciuri din acest an, un meci pe care nu prea aveam de ce să-l pierdem, l-am pierdut.

Per ansamblu, echipa a arătat rău. Kirschstein total neinspirat, Cânu și Melinte aparent neracordați ca lumea, fie între ei sau față de Popescu, acesta din urmă trecându-și în cont un nou meci cu erori grave. Doar Belu, căpitan în premieră, a reușit să dreagă busuiocul pentru linia de fund, însă nici el n-a fost foarte constant. La închidere, Artean și Llorente n-au acoperit bine fundașii centrali, iar deși au făcut recuperări ocazionale, viteza de atac ne-a omorât din nou toate speranțele de gol din fașă. O. Popescu și Curtean, jucătorii de flanc la mijloc, au fost mediocri spre slabi - în vreme ce primul nu s-a evidențiat nicicum, al doilea a dat și vreo două pase bune, dar a și ucis câteva acțiuni cu potențial. Elek, apoi și Rufino, s-au zbătut fără mult succes, Croitoru a făcut un impact mic după ce a intrat, astfel că a rămas Hernandez, de departe jucătorul cel mai activ astăzi, care a arătat mai multă calitate în 87 de minute decât arătase până acuma în tot campionatul - puțină speranță pentru meciurile care urmează.

Doar că nu este destul. Deși am crezut la începutul campionatului că vom avea o apărare solidă, din nou și din nou se dovedește că oferim adversarilor goluri pe tavă, ca apoi să ne zbatem să reintrăm în joc. Măcar ne zbatem, se poate și mai rău - dar la ritmul acesta, poate vom vedea cum arată acest și mai rău. După ce l-am lăudat pe Marin pentru disciplina pe care a inspirat-o echipei, am revăzut astăzi jocul haotic pe care l-am trăit și pe finalul erei lui Alexa, poate doar cu un mic plus de determinare pentru noi.

Și dincolo de echipă, tot ce rămâne de văzut e un oraș care nu ține prea mult la Liga 1, un oraș pe care conducerea actuală reușește să-l trateze cu indiferența unei rude de gradul trei, pe care o întâlnești o dată pe an și în rest îi mai trimiți câte un Whatsapp să vezi dacă mai trăiește. Până nu va exista un dialog, ACS Poli va suferi din nou și din nou pe seama harababurii politice din jurul clubului.

Poli: Kirschstein (4) - Belu (6), Melinte (5), Cânu (5), D. Popescu (5) - Artean (5), Llorente (5) - O. Popescu (5), Goga, Curtean (5) - Elek (5)

Schimbări:

Hernandez (7) pentru Goga (min 9)
Rufino (5) pentru O. Popescu (min 46)
Croitoru pentru Artean (min 66)

Problema banilor publici

Fiind un subiect așa important, ar fi cazul să vorbim un pic și despre situația financiară a clubului. Nu am să vorbesc despre interese politice, despre lucrături (la urma urmei de ce acum a fost remarcată problema și de ce nu sunt toate cluburile în cauză afectate la fel?), și de ultimele declarații aruncate pe marginea subiectului. Și cred că e clar pentru toată lumea că ce s-a stabilit în ședința de consiliu de vineri nu e o soluție. Așadar, trebuie să ne oprim asupra problemei esențiale: dependența de autoritățile locale.

Am scris cu altă ocazie (nu demult) despre incompetența conducerii, iar acum avem o nouă dovadă a relației păguboase cu clubul pe care îl patronează (deși dovezi avem încă de pe vremea lui Iancu).

Există trei probleme în legătură cu banii primiți de la autoritățile locale:

1. Sunt o sursă instabilă

Finanțarea poate dispărea complet în orice clipă, fie că e vorba de o schimbare politică, fie de o sentință, fie că pur și simplu un consilier a avut o treabă mai importantă iar votul în privința finanțării s-a înclinat de partea opozanților. Iar când această sumă reprezintă grosul bugetului, inevitabil apar probleme mari.

De cealaltă parte, banii veniți de la un potențial investitor, de la sponsori, din drepturile TV, sunt predictibili. De obicei contractele sunt semnate pe un sezon, astfel că dacă vreun sponsor se retrage, te poți pregăti din timp pentru a trata situația. Banii de la consilii pot întârzia din diverse motive, așa cum s-a întâmplat și la începutul sezonului, când salariile au fost acoperite din drepturile TV.

2. Sunt limitați

Oricât de generoși ar fi aleșii, nu au cum să asigure un buget mai mare de o anumită limită. Și după cum ne dăm seama, acești bani de-abia sunt suficienți pentru rămânerea în prima ligă, și asta în condițiile unui fotbal mult mai sărac în comparație cu acum cinci ani. Dacă se dorește performanță, e clar că e nevoie și de alte surse de venit.

3. Nu sunt o soluție pe termen lung

Putem considera ASA Târgu Mureș drept un contra-exemplu la punctul anterior, dar cred că majoritatea e de acord că performanța din sezonul trecut a fost mai mult o conjunctură fericită, decât o rețetă a succesului. Pe termen lung, nu cred că o echipă se poate menține la un nivel așa de ridicat doar din bugetul local. Dependența de banii publici inhibă cumva dezvoltarea altor surse de venit (marketing, transferuri de jucători), pentru că până la urmă sunt bani obținuți gratuit, fără efort din partea clubului. Chiar și în cazul unei implicări private, cum e la clubul de Rugby, sau cum a fost pe vremea lui Iancu, odată ce acești bani au dispărut, au apărut și problemele, în lipsa unei structurări financiare care să te protejeze. Sigur, această problemă poate fi depășită cu un management inteligent.

Am să dezvolt această idee, dar întâi trebuie menționate și argumentele pro finanțare publică. În mediul fotbalistic actual în care nu mai există investitori practic deloc, iar drepturile TV reprezintă o parte semnificativă din bugetul echipelor, e greu să obții alte venituri, astfel că autoritățile locale trebuie să subvenționeze cluburile sportive pentru a rămâne în viață.

În al doilea rând, nu trebuie să uităm, mai ales în cazul nostru, că unul dintre idealurile actualei structuri este menținerea palmaresului și a identității sportive, pentru a evita alte cazuri Zambon sau Iancu, ceea ce e în conflict cu acapararea unui potențial investitor.

Acestea fiind spuse, concluzia e că pe de o parte e nevoie de prezența autorităților locale în finanțarea clubului pentru a-i încuraja dezvoltarea, dar pe de altă parte e nevoie și de dezvoltarea unei independențe (cel puțin) financiare față de acestea.

Ca un exercițiu de imaginație, ne putem gândi la un buget structurat în venituri proprii și venituri de la autorități, astfel încât acestea din urmă să nu afecteze buna desfășurare a activității clubului. Deci exclus plata salariilor - ceea ce de altfel se pare că se încurajează prin legea actuală. (Deși în loc de o lege care să îngrădească puterea financiară a autorităților locale, cred că ar fi fost mai potrivită o lege care să încurajeze implicarea companiilor private.) În schimb, acești bani ar trebui folosiți la dezvoltarea activității și a surselor de venit. Cel mai evident exemplu este cel al infrastructurii (stadion, baze de antrenament, transport). Creșterea venitului poate veni din investiția în marketing, dar și prin investiții indirecte, din prima categorie. Dezvoltarea centrului de juniori sau angajarea unor scouteri profesioniști ar duce la transferuri bănoase, iar îmbunătățirea stadionului ar duce la vânzarea mai multor bilete.

Sigur, probabil că restrângerea bugetului salarial ar avea drept consecință sacrificarea câtorva sezoane în afara primei ligi, dar pe termen lung mi se pare o posibilă rețetă sustenabilă, care în final ar duce la un club mai stabil și mai puternic. Nu e o reușită sigură și e clar o viziune idealistă, dar nu cred că trebuie desconsiderată din acest motiv, pentru că poate e cazul să se încerce și o altă abordare pe lângă cele două pe care le știm deja: fie un investitor puternic, fie susținerea autorităților locale. În primul caz performanța e una efemeră și pentru noi a avut un sfârșit tragic, iar în al doilea caz, performanța e un obiectiv îndepărtat.

Evident, avem și un nou model, al cărui exponent este tot Politehnica - cea din liga a treia, care a arătat o creștere treptată în aproape trei ani și jumătate. Dar viabilitatea sa va putea fi demonstrată cu adevărat doar începând cu liga a doua. Eu nu i-aș desconsidera din start pe cei din Druckeria, pentru că până la urmă totul se reduce la management, de cât de bine vor gestiona situația, ceea ce până acum au făcut foarte bine. Se prea poate că se vor adapta și la nivelul următor.

Nu cred că e important faptul că acolo s-a început din eșaloanele inferioare, dar cred că o abordare pragmatică trebuia să se facă și la clubul elitist încă de acum trei ani. În schimb s-au rulat 84 de jucători, s-a schimbat de trei ori antrenorul, s-au pierdut mai mulți juniori talentați fără a obține vreo sumă importantă de bani, iar în final din cauza unei probleme financiare se riscă revenirea în punctul de plecare.

Indiferent de cum se implementează efectiv o soluție, rămân la părerea că cea mai bună cale e ca un club să fie cât mai independent de administrația teritorială și rolul acesteia să fie doar unul de sprijin și dezvoltare. Iar situația actuală îmi întărește și mai mult convingerea. Din păcate, pentru aleși e mai important să fie ei în control.

Pandurii - Poli 3:1 (3:1)

Tributul unui început somnoros de meci, al folosirii unui jucător de abia refăcut în persoana lui Luchin, al ineficienței în atac - toate acestea au conlucrat împotriva noastră și au dus la o înfrângere destul de neplăcută. Gazdele au dat dovadă de maturitate și abilitate, înscriind la trei din cele patru ocazii avute, ca apoi să se apere grupat în repriza secundă, când Poli a avut o posesie covârșitoare, dar lentoarea noastră ne-a descusut multe faze ofensive. Aspectul general este, în continuare, al unei echipe mici, care are anumite calități, dar care nu reușeste să le maximizeze cu consecvență. Golul lui Goga stă la baza acestui fenomen, decarul nostru fiind protagonist în alte trei faze ideale de poartă, în care nu a reușit însă să facă diferența.

Ca desfășurare, prima repriză a aparținut clar Pandurilor. Aceștia au deschis scorul în minutul 3, dintr-o fază fixă, libera executată de Nistor din stânga găsindu-l perfect pe Săpunaru, scăpat de marcajul lui Luchin și ținut în joc de Popescu, care a finalizat fără cusur cu capul. Nu ne-am dezmeticit de fel după acest debut nefast și cinci minute mai târziu aveam de recuperat două goluri: Ciucur îl depășește pe Popescu în flanc, centrează în fața porții unde îl găsește pe Hora, demarcat între Luchin și Belu. Era să fim îngenunchiați încă din primul sfert de oră, căci în minutul 13, o altă centrare din zona lui Popescu găsindu-l pe Droppa în careul nostru, care a trimis cu capul de lângă Scutaru. însă Kirschstein a reușit să pareze. Replica noastră, absolut absentă până atunci, s-a arătat în minutul 25, când întâi Llorente a tras destul de moale de la distanță, iar în continuare fazei imediat următoare, mingea a ajuns la Goga în marginea careului, dar acesta n-a prins poarta. Ritmul jocului era dictat în continuare de Pandurii, care chiar dacă nu mai aveau ocazii, păreau liniștiți - și, așa cum se întâmplă, din liniștea asta s-a ivit încă un gol. Era minutul 35, Hora s-a infiltrat între liniile noastre într-o acțiune bună condusă în trei, Luchin aleargă din jucător în jucător, fără să primească susținere de la închizători, dar nu ajunge decât să devieze șutul lui Hora din marginea careului, care îl depășește astfel pe Kirschstein. Poli tresare din nou pe final de repriză, când reușim să și reducem din handicap. Întâi, în minutul 43, O. Popescu îi centrează pe cap lui Goga, dar acesta dă puțin pe lângă, ca apoi acținea să se repete din partea stângă, cu Rufino servant și tot Goga la primire, iar de această dată cu succes, Goga lovind cu capul pe colțul gol, pe lângă Mingote.

Aveam niște fărăme de speranțe pentru repriza secundă și desfășurare acesteia ni le-a hrănit o vreme, doar că nu cu ce aveam nevoie - goluri. Dominarea noastră teritorială, pe fondul unei așezări ultra-defensive a gazdelor, ar fi putut și ar fi trebuit să ne aducă măcar un gol, mai ales că gorjenii n-au fost chiar preciși în intervențiile lor. Presiunea pusă în cele mai multe faze ale jocului ne-au permis să recuperăm repede, ba chiar să interceptăm mingi în zona careului, doar că fără rapiditate în execuții. Am avut trei ocazii bune, pe parcursul celor patruzeci și cinci de minute: în minutul 57, ne grupăm perfect și recuperăm la centru, Hernandez îl lansează lung pe Rufino și acesta trage din marginea careului, la vreun metru sau doi de vinclu (și pe fondul lipsei sale de viteză); în minutul 80, Elek a primit o pasă excepțională peste apărare (Llorente? O. Popescu? Luchin?), a intrat în unghi, i-a pus însă balonul în spate lui Goga, care n-a putut să-și facă pașii și a tras din prima, un apărător respingând balonul în drumul să spre poartă; după semi-ocazia lui Llorente două minute mai târziu, când a șutat pe lângă din 20 metri, Goga a beneficiat de o recuperare în marginea careului, a încercat să se poziționeze de șut, dar până la urmă n-a reușit decât să tragă în blocaj. Pe lângă aceste faze, au fost numeroase acțiuni când ultima atingere era prea lentă, sau un jucător ținea prea mult de minge, sau alegerea pasei era neinspirată - genul de momente care ar fi putut ușor să se transforme în mari ocazii, doar că lipsește, în continuare, execuția în viteză. Astfel, scorul a rămas cel stabilit la pauză, deși gazdele de abia au mai ajuns în jumătatea noastră și au trimis un singur șut, mult pe lângă. Dar asta este.

Remarcile din introducere acoperă concluziile acestui meci. Fragilitatea defensivă ne-a costat astăzi, nu doar golurile pe care le-am încasat, ci și spiritul de luptă - a fost evident greu să ne reașezăm mental. Discutabilă nu doar titularizarea lui Luchin, o mutare neinspirată în condițiile în care aveam jucători capabili și pregătiți să joace în acel post, cât și prezența în primul unsprezece a lui Sarmov. Acesta nu a reușit nici să creeze superioritate când a contat, la mijloc, și a pierdut de două ori mingea în zone periculoase cu pase imprecise. D. Popescu a făcut azi primul său meci slab în tricoul Politehnicii, chiar dacă ar fi putut beneficia de mai multă susținere defensivă de la colegii de linie, în special la al doilea gol. Utile introducerile lui O. Popescu (pentru accidentatul Bărbuț) și Croitoru, doar că și ei sunt jucători destul de lenți, chiar dacă au capacitatea să contribuie activ la controlarea zonei centrale. În față, Rufino a dat centrarea de gol, dar în rest a intrat greu în joc. Goga, în schimb, deși nu a evoluat chiar vârf central, a fost principalul nostru pericol, ca în mai toate ultimele meciuri. Problema stă în eficiența sa, căci astăzi ar fi trebuit să marcheze neapărat de cel puțin două ori. În rest, destulă suferință și lipsă de inspirație, chiar dacă partida a luat o turnură mai fericită decât cea de la Viitorul, unde am avut parte de o primă parte foarte asemănătoare.

Ajungem, din nou, într-un moment în care avem mare nevoie de una, două victorii. Play-off-ul pare un vis prea departe acuma. Cred însă că orice insinuare că eșecul de astăzi ține în principal de problemele financiare de la club este prost plasată - Poli a arătat aceleași lucruri ca în mai toate partidele acestui sezon, cu plusurile și minusurile care ne-au (prea) obișnuit.

Poli: Kirschstein (5) - Belu (5), Scutaru (5), Luchin (4), D. Popescu (4,5) - Goga (6), Sarmov (5), Llorente (5,5) - Bărbuț, Rufino (5,5), Hernandez (5,5)

Schimbări:

O. Popescu (5,5) pentru Bărbuț (min 28)
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 46)
Elek pentru Rufino (min 65)

Cupa Ligii: FCSB - Poli 1:0 (1:0)

La finalul acestui meci nu putem da o concluzie mai precisă și mai concisă decât că „ne-am făcut-o cu mâna noastră”- la propriu și la figurat. În templul deșertăciunii fotbalului românesc, Poli a început ca echipa dominantă, dar a făcut cadou adversarului șansa golului, după care n-a reușit să marcheze din puținele ocazii pe care a avut inspirația să și le creeze. E drept, gazdele au avut parte și de trei parade foarte bune din parte lui Cojocaru.

Roș-albaștrii au început neîncălziți meciul, iar pasele lor aiurea, combinațiile noastre bune și viteza lui Bărbuț și Elek au dus la câteva atacuri incisive. Puteau fi mai multe și mai periculoase, dar pasele dintre Goga și Elek l-au prins în repetate rânduri pe cel din urmă în poziție „afară din joc”. Apogeul acestei dominări a fost atins în minutul 20 când Elek e deschis pe dreapta și șutează din careu la colțul lung, dar Cojocaru respinge în corner.

Pe fondul formei vizibil slabe a adversarilor, mă așteptam să punem mai multă presiune, dar din prudență am preferat să cedăm posesia și să jucăm pe contraatac. Prima ocazie a steliștilor a venit în minutul 24, când un corner a fost prelungit oarecum ciudat de Chipciu (nu mi s-a părut că a fost o schemă intenționată), iar Papp a profitat de surprinderea apărării noastre, dar n-a reușit să trimită cu capul pe spațiul porții.

Ceea ce a urmat în următoarele minute pare ireal, dar a consfințit rezultatul acestei confruntări. Tot în urma unui corner, Papp a încercat o foarfecă, balonul este respins până la Adi Popa, al cărui șut lovește mâna lui Artean, aflat în careu. Deși ar fi putut să se protejeze mai bine, aș zice totuși că tânărul mijlocaș a avut ghinion la această fază. În orice caz, fața lui Stanciu trădează neîncredere, iar șutul său este destul de slab - la semi-înălțime, dar destul de central - astfel că portarul nostru respinge.

Scăpăm cu bine de un penalty ghinionist, dar cinci minute mai târziu asistăm la o fază incredibilă. La un alt corner, Sarmov sare nestingherit cu mâna drept în sus, lovind mingea - un gest total nesăbuit și de neînțeles pentru spectatori. Avem totuși noroc că bulgarul nu vede decât cartonașul galben. Tot Stanciu bate, dar și mai slab ca prima oară! Din păcate Kirschstein respinge nefericit, iar Chipciu e viclean și puțin mai rapid ca fundașii noștri, reușind să înscrie.

Nu se mai întâmplă nimic remarcabil până la pauză, în afară de introducerea lui Croitoru în locul lui Sarmov. Ar fi argumentul pedepsirii acestuia, dar oricum trebuia făcută schimbarea căci nu puteam continua cu trei mijlocași defensivi.

Repriza a doua a însemnat căutarea golului pentru noi, dar și steliștii au profitat de câteva ori pe contraatac. Prima fază le aparține lor, Mihalcea trecând cu noroc de blocajul lui Belu și de luftul lui Scutaru, dar șutul său din unghi e direct pe portar, fără probleme pentru acesta.

Croitoru este la finalul fazei din minutul 51 - minge plasată în spate pentru șutul acestuia, care este foarte slab însă. Mult mai bun este cel din lovitura liberă obținută de Belu trei minute mai târziu, când a trimis cu efect din colțul careului, dar puțin pe lângă. De menționat faptul că faza a plecat de la o foarte frumoasă ieșire din apărare, cu un șir de pase care în final l-au deschis pe Belu, acesta sprintând până la locul infracțiunii.

Din păcate au urmat vreo douăzeci de minute fără mari ocazii pentru noi. După cum spuneam în primul paragraf al cronicii, ne lipsește inspirația și poate tehnica pentru a construi ceva periculos în ultimii 25 de metri. Astfel, total întâmplător puteam înscrie în minutul 72, când Bărbuț prinde un șut bun din vole de pe la vreo 20 de metri. Acesta este și deviat, dar Cojocaru este pe fază și respinge.

Florin Marin aruncă toate armele în joc. Mai întâi Rufino vine la colțul scurt la un corner și dă foarte bine cu capul dintr-o poziție grea, dar puțin pe lângă. Apoi Hernandez trimite tot cu capul la o centrare excelentă a lui Belu. Cojocaru respinge de sub bară!

Totuși, cred că scoaterea lui Artean din joc pentru Hernandez a fost o greșeală și că se cuvenea mai degrabă înlocuirea lui Llorente, care a fost aproape complet absent din meci. Poate și din această cauză nu am mai avut nici o ocazie în ultimul sfert de oră. Ar fi putut marca, însă, cei de la FCSB, la șutul pe lângă al lui Târnovan, după o fază creată de Chipciu pe partea noastră dreaptă.

Nu vreau să zăbovesc prea mult asupra rezultatului și nici nu am lucruri negative de spus în plus față de cele menționate până acum. Jocul nostru a fost bun, pe alocuri (foarte puțin, ce-i drept) sclipitor, când am putut să construim legând mai multe pase utile. Goga a fost cel cu pasele inteligente, dar ar trebui lucrat mai mult la sincronizarea cu Elek pentru a nu mai fi prins în ofsaid. Bărbuț a muncit mult și a participat mai cu cap la construcție, jucând parcă și ceva mai central decât suntem obișnuiți. Artean mi s-a părut foarte bun, în ciuda hențului. Am numărat cel puțin trei faze oprite din fașă de acesta. Fundașii laterali au fost și ei la înălțime, dar în moduri contrastante. Ca de obicei, Belu a fost foarte bun ofensiv, dar s-a descurcat bine și în apărare de data aceasta, cu doar vreo două-trei scăpări care nu ne-au costat. D. Popescu n-a avut prea mult de furcă pe partea lui, a și urcat de câteva ori în atac dar n-a fost la fel de incisiv ca și colegul său, centrările sale fiind un pic mai slabe și fiind mai des oprit de adversari.

Dacă am putea să îmbunătățim eficiența și să reușim să avem o construcție bună pentru perioade mai lungi de timp, nu doar în momente dispersate și, eventual, să avem mai mult curaj, cred că am putea urca mai mult în clasament, chiar și în ciuda greșelilor de care aparent nu ne putem lecui. În rest, emoții și trepidații pentru viitorul financiar, în special pentru ședința politică de mânie care va stabili parametrii existenței noastre.

Poli: Kirschstein (7) - Belu (6), Melinte (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5.5) - Sarmov (4), Artean (5,5), Llorente (5) - Goga (5,5), Elek (5,5), Bărbuț (6)

Schimbări:

Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 40)
Rufino pentru Elek (min 64)
Hernandez pentru Artean (min 76)

Interviu: Harald Fridrich

După acțiunea Sorescu, de acum câteva săptămâni, am avut șansa conversației cu alt component de bază al echipei secunde, internaționalul de juniori Harald Fridrich. Stătea vorbind cu Sebastian Mailat, golgheterul la zi la Poli II, și apropiindu-mă i-am văzut încruntarea când a spus că “aștept pe cineva pentru un interviu”. Fruntea i s-a descrețit însă atunci când m-a văzut în toată inocența mea polistă și odată șezuți la masă, am intrat ușor în vorbă. În vreme ce încercam să aflu lungi și late despre drumul său în curtea Politehnicii și căile care i se aștern de acum înainte, Harald învârtea în mâini o sticlă rece de apă. Era una din ultimele zile ale verii tomnatice, una din ultimele ocazii să savurezi răceala pe căldură.

Deși preferă să joace în centrul apărării, a fost folosit adesea și în flancul stâng. Ca fundaș central, are atuul taliei și al forței, dar e și rapid. Ca fundaș de bandă, are viteză, dar și puterea să treacă pe lângă adversari. Chiar s-ar putea spune că ar continua începutul unei tradiții a jucătorilor robuști de bandă produși de la Poli în ultimii ani: Belu, Dăruială și acum Fridrich, Podină și Lazăr. Mai ales că postul de fundaș stânga este deficitar cronic în România, acest tip de polivalență reprezintă un important atu. Dar drumul până la confirmare, precum ne spune și Harald, este încă lung.

CV: Ai un nume german, vorbești și germană?

HF: Acasă vorbeam, mai demult. Tatăl meu este pe jumătate neamț – bunicul meu fiind din Germania, s-a căsătorit cu bunica mea și a rămas aici. Stăm în Becicherec, unde am și un frate mai mare, care acum a terminat facultatea și s-a apucat de management. Ca să ajung la antrenamente, fac zilnic naveta cu tatăl meu.

CV: El te-a ghidat înspre fotbal?

HF: Nu. Adică părinții nu erau chiar hotărâți să fac fotbal. Eu am mers într-o zi la antrenamentele de la juniorii din Becicherec – apoi, m-am dus acolo zi de zi, timp de două luni. Atunci m-a remarcat Tavi Benga [n. ed. actual secund la echipa mare], pe când aveam 11-12 ani. Au văzut și părinții mei că-mi place, și după ce am venit la Poli am simțit că își dau interesul mai mult, fiindcă m-am ținut de treabă.

CV: Sună ca și cum ai fi ajuns puțin întâmplător în fotbal.

HF: Nu e chiar atât de întâmplător, fiindcă simțeam că vreau să joc cu mingea, mergeam și-n curtea școlii mereu să mă joc. Când am auzit că se face selecție în sat, am vrut să merg, dar trebuia să trec șoseaua și mamei mele îi era frică să mă lase. Mi-am luat inima în dinți odată și m-am dus cu niște colegi, fără să știe părinții. Și am rămas!

CV: Dincolo de fotbal?

HF: Vara aveam două antrenamente pe zi, acum dimineața sunt la școală, pe la prânz ajung acasă, mânânc, fac un duș, mă întind puțin și aștept să merg la antrenament. Mai vorbesc cu prietena, mă uit la un film – n-ai timp de altceva. Trebuie odihnă, mă culc la zece și jumătate maxim, și dimineața...dimineața e greu, prea greu! Oricum, trebuie să ne obișnuim, așa e viața.

CV: Echipe preferate?

HF: De afară, Bayern Munchen. Din țară, normal, Poli Timișoara, fiindcă aici am crescut și aici am început fotbalul. Chiar e frumos, suntem un grup care am crescut împreună, avem prietenii legate și ne înțelegem foarte bine.

CV: Crezi că asta poate fi o problemă, să vă menajați prea mult dacă cineva nu se ridică la înălțime într-un meci?

HF: Nu, chiar dacă cineva nu se ridică la același nivel cu echipa, îi spunem cu vorba frumoasă, nu începem să-l certăm, fiindcă suntem prieteni și în teren, și în afara lui. Nu e constructiv să țipăm unul la celălalt. În sporturi individuale, chiar dacă ai realizările tale, e și mai greu, în vreme ce în fotbal ai satisfacție când vezi că toată lumea depune același efort pentru o cauză comună.

CV: Ce faci când nu ești în formă?

HF: De obicei îmi dau seama de la încălzire dacă nu sunt în formă. Dacă nu sunt în ritm, încep prin a-mi face parametrii mei, alergarea mea, ce am eu de făcut – o rutină care mă aduce în starea mentală de care am nevoie. Apoi vine și încrederea, dacă joci o pasă, două simple.

CV: A fost o perioadă grea pentru voi. Tu ai fost și eliminat la Mașloc, chiar dacă ai avut cumva noroc că Popovici a fost criticat mai dur pentru ieșirea sa ulterioară.

HF: Nu, nu spun că am avut noroc. Îmi pare rău pentru roșul pe care l-am luat. Am mers mai departe și acum încerc să-mi revin mental. M-a apăsat, nu ți-e deloc tot una când iei roșu și echipa pierde, e frustrant.

CV: De ce crezi că n-a mers nici cu Ghiroda? A părut să fie mai greu când ați rămas cu om în plus.

HF: Părerea mea e că a fost ghinion. Am controlat tot meciul și am primit golurile din două greșeli individuale, în rest n-au avut nicio ocazie. Dacă echipa ia roșu, toți jucătorii se motivează să nu se vadă omul în minus, iar cealaltă echipă se relaxează și se creează adesea un nou echilibru.

CV: Ce face diferența în meciuri așa de echilibrate între victorie și înfrângere?

HF: Cred că mentalitatea fiecărui jucător, cum se motivează el însuși. Pe lângă motivația pe care mi-o dă antrenorul, îmi spun și eu mie că trebuie să joc cât mai bine – să fiu serios, să nu dau vreo șansă adversarului să facă ceva favorabil pentru echipa lui. Nu vreau să dau adversarilor oportunitatea să se bucure. Nici pe noi nu ne iartă alții.

CV: Voi între voi, care e obiectivul pentru acest sezon?

HF: Cu două săptămâni înainte să începem campionatul am vorbit între noi și am spus că ne dorim să promovăm, să nu mai stăm un an în Liga a IV-a. Vom munci pentru asta. Va fi greu și frumos, în același timp.

CV: Ai dat goluri de când joci la Poli II?

HF: Nu, n-am apucat. Mi-a luat tot timpul fața Sturz! [n.ed. Ciprian, coleg la Poli II]

CV: La nivel de lot național, ai jucat la U17, acum la U18. Uneori impresia e că ești mai mult plecat, decât la club - care sunt diferențele?

HF: Da, dar n-am nici cel mai mic regret că am mers la lotul național, am prins experiență, am prins altă gândire tactică, sunt foarte mulțumit de perioada petrecută acolo. Am învățat enorm de multe. Atunci când eram la U17, eram la juniori [n. ed. la club] și e o diferență de gândire între România și alte țări, vin jucători mai puternici, e altă miză – uneori diferențele sunt mici, însă mă ajută să trăiesc asta.

CV: Îți aduci aminte de un meci care să fie special pentru tine?

HF: Meciul care m-a mulțumit cel mai mult a fost cel de la Satu Mare, cu Poli, când am debutat la echipa mare și am fost mulți juniori în lot. Chiar dacă era un nivel nou pentru noi, eu eram obișnuit cu emoțiile de la loturile naționale și n-am simțit așa mare diferență. Plus că domnul Alexa ne-a încurajat, ne-a spus să avem încredere în noi.

CV: Ai idoli din fotbal?

HF: Vlad Chiricheș. Și fundașii noștri de la echipa mare, Scutaru și Cânu. Pe ei îi cunosc și i-am simțit la antrenamente. Când mergeam la echipa mare, vorbeam cu toți, sunt colegi buni. Și acum când ne vedem, ne salutăm, vorbim despre ce mai facem.

CV: Cum crezi că ar fi dacă ar simți un risc iminent să le luați locul în prima echipa?

HF: Nu știu ce ar putea gândi, dar mai avem de muncit până să ajungem să le luăm locul.

CV: Ce îți dorești în următorii ani de zile?

HF: Să ajung la o echipă de Liga 1, în primul rând la Timișoara, fiindcă aici îmi propun să încep cariera în fotbalul adevărat. Vreau să rămân aici, să adun experiență. Pe termen lung vreau să joc la nivelul pe care mi l-am propus de mic, să am meciuri la loturile naționale. Eu aș vrea să încep în Liga 1 și apoi să plec într-un campionat mai tare. Îmi doresc să câștig cât mai multe trofee.

CV: Ai avut colegi care au plecat anul trecut, Dragomir, Balaure. Cum te simți tu să-i vezi plecând?

HF: Vlad a muncit, merită să fie acolo, îl felicit și tot timpul vorbim – e ca și cum am fi la aceeași echipă. Cu Silviu nu am mai vorbit de când făceam antrenamente la echipa mare, am auzit și eu că îi merge bine, îl felicit și să o țină tot așa.

CV: Cât la sută din succesul pe care îl ai ține de tine și cât ține de echipa din jurul tău?

HF: Procentul este egal, clubul m-a ajutat să am condiții să ajung unde am ajuns și ce depinde de mine este să muncesc, să trag cât pot de tare. Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care au avut încredere în mine, și de la club, și de la loturile naționale, toți m-au ajutat și mi-au dat sfaturi importante.

CV: Crezi în șansa ta la Poli?

HF: Da, de ce nu? Pentru asta muncesc, să ajung unde mi-am propus de când am început fotbalul. Normal, orice jucător crede în șansa lui.

---

Harald nu avea de unde să știe că în câteva zile urma să-i ia fața lui Sturz și să marcheze primul său gol la seniori, în disputa de sâmbătă cu Voința Biled.

“E greu dar e și frumos” zicea despre încercarea echipei de a obține promovarea din primul sezon. Diferența de puncte e deja de opt până la liderul Mașloc, și liga a IV-a din ultimii ani nu a fost prea iertătoare cu asemenea ecarturi. Ca o părere, și dacă nu se va promova în acest an, important este progresul grupului, în speranța ca acesta să rămână unit, astfel încât în retur să-și arate forța cu mai mult consistență. Și, normal, să trăim debuturi în Liga 1.

În rest, vedem din nou că nu e mult timp de alte lucruri în afară de fotbal pentru un jucător tânăr. Mai ales atunci când nu stai în Timișoara, faci ore prin ambuteiaje să ajungi din oraș acasă și înapoi. E nevoie de o atitudine deosebită să reziști și să ieși de cealaltă parte a experienței, jucător de primă ligă. Greul face parte din frumos, cum ar veni.

Petrolul - Poli 1:1 (0:0)

Cu trei mijlocași centrali, nici unul ofensiv cu adevărat, e clar că exprimarea în teren a Politehnicii avea să fie una ce urmărea egalul. Iar prima repriză chiar așa a decurs, cu noi stând la cutie și așteptând greșeala adversarului. Cumva în ajutorul nostru a fost și calitatea proastă a terenului, care s-a transpus în calitatea jocului prestat de cele două echipe, mingea fiind greu de controlat, astfel că nu putem remarca nici o ocazie în primele 45 de minute, în ciuda dominării teritoriale a gazdelor.

Repriza a doua a avut însă o cu totul altă față. Probabil mai încrezătoare, echipa polistă a urcat ceva mai sus și prin așezarea organizată în teren a profitat de căderea ploieștenilor și a început să pună presiune, obținând câteva faze fixe periculoase, dar și ducând balonul prin careul advers de mai multe ori. Totuși, adevăratele ocazii au venit din gheata lui Llorente, care mai întâi a șutat năprasnic în minutul 56, fără șanse pentru Peçanha, dar mingea a lovit transversala. Treisprezece minute mai târziu a venit și golul, când jucătorii Petrolului nu s-au coordonat bine și practic i-au făcut culoar spaniolului, care cu calm a țintit colțul lung și a înscris.

După cursul jocului, victoria nesperată trebuia să vină în mod logic, dar toată organizarea și disciplina de care am dat dovadă s-a evaporat într-o singură fază, la nici trei minute de la deschiderea scorului. Llorente a pierdut mingea, iar pe rând Scutaru, D. Popescu și Cânu nu au reușit să oprească pătrunderea disperată a lui Tamuz. În final, Velasco a fost cel care din 6 metri a trimis mingea în poartă.

Petrolul a mai avut un șut periculos puțin pe lângă poartă, dar tot noi am fi putut da lovitura de grație în minutul 85 când șutul lui Sarmov a fost parat în lateral, mingea este recentrată, iar Elek șutează din unghi, dar Peçanha cu un ultim efort reușește să pareze de pe linie. Cum nu putem avea pretenția unui teren practicabil în prima ligă, nu putem avea nici pretenția unui unghi de filmare cât de cât decent din care să ne putem da seama dacă mingea a trecut cu toată circumferința linia sau nu.

Astfel, egalul căutat de la începutul meciului, putea fi de fapt o victorie, dar pe care am pierdut-o pe mâna noastră, apărarea greșind fix în momentul în care a contat mai mult, deși în rest linia noastră de fund a avut o prestație solidă. Bărbuț a fost din nou într-o zi slabă, lipsit de inspirație și parcă și de altruism. Artean a jucat aproape 90 de minute și deși pare încă puțin stângaci uneori, a dat dovadă de încredere și a arătat că mai are de progresat.

În orice caz, seria invincibilă a lui Florin Marin se prelungește, iar Poli încheie bine un tur început destul de slab, în clasament creându-se deja o separare între echipele codașe (chiar și dacă Petrolul ar primi cele 6 puncte înapoi) și restul. Sigur, campionatul e încă la început și suntem deja căliți după returul de acum doi ani, dar pe moment suntem în grafic.

Poli: Kirschstein (5,5) - D. Popescu (5,5), Cânu (5,5), Scutaru (5,5), Melinte (5,5) - Sarmov (5,5), Llorente(6,5), Artean (5,5), Bărbuț (5) - Goga (6), Elek (5,5)

Schimbări:

Belu pentru Melinte (min 60)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 81)
Curtean pentru Artean (min 87)

Poli II - Ghiroda 1:2 (1:2)

Zi slabă pentru junii alb-violeți, care s-au împiedicat singuri în fața Ghirodei. Deși am deschis scorul repede, greșelile personale au întors rezultatul până la pauză, cu Pap oferind avantajul pe tavă adversarilor în minutele de prelungire. Apoi, în ciuda unui om în plus o jumătate de oră, Poli n-a reușit mai nimic, jucătorii părând debusolați și fără orientare în teren. Nimic n-a mers, cu excepția lui Mailat, marcatorul unicului nostru gol.

De la stânga la dreapta:
Sorescu, Pap, Mailat, Podină, Poparadu, Pădurariu, Oprea, Lazăr, Fridrich, Sîntean, Bocșan

Deschiderea de scor a venit în minutul 8, când Sîntean a trimis excelent către sus-numitul mijlocaș dreapta, acesta a preluat din alergare, a intrat în careu și a finalizat curat la colțul lung. Părea să fie un meci relativ liniștit în aceste condiții - Sorescu, în minutul 12, a trimis în plasa laterală o centrare lungă a lui Lazăr, apoi Bocșan, în minutul 15, a trimis cu capul în bară la un corner. Meciul a pierdut din ritm ulterior, dar în principiu era sub control. Oaspeții au avut o șansă când Oprea (?) a pierdut o minge în propria jumătate, însă finalizarea a mers peste. Apoi, la o fază care nu anunța mare lucru în minutul 35, mingea a fost centrată de pe flancul stâng al apărării noastre și, cam la fel ca Sarmov ieri, Lazăr a uitat să sară cu adversarul, care s-a ridicat peste el și a trimis cu capul la colțul scurt. Inerția jocului nu a mai ținut cu noi după egalare, Ghiroda fiind iar aproape cu un șut de la marginea careului, parat de Pap. Lovitura grea a căzut în ultima acțiune a reprizei, când o minge a stat mult prea mult în careul nostru, ca urmare a unei indecizii colective în apărare, într-un final a fost trimisă spre poartă, fix pe Pap - acesta a gafat impardonabil însă, scăpând mingea în față, de unde un adversar a înțepat-o în poartă.

Mitanul secund a avut un prim sfert de oră intens, ca apoi să se stingă. Poli a ieșit binișor de la cabine, și impulsionați fiind de intrarea lui Boldea, iar prima șansă s-a arătat în minutul 50 - recuperare Mailat în dreapta, centrarea ajunge la Sorescu, care din marginea careului se grăbește și trage pe lângă. Tot Sorescu a fost avertizat pentru o presupusă simulare în careu trei minute mai târziu, ca apoi Oprea să trimită din zece metri mult peste, la un voleu nereușit. Oaspeții au replicat pe o contră, care a fost soluționată de Lazăr, ca apoi noi să fim tăioși după ce Mailat a scăpat singur spre poartă, doar ca să fie agățat în marginea careului. A fost roșu și liberă, pe care Sorescu a trimis-o peste, de puțin. Culmea, superioritatea numerică ne-a dat mai multe probleme, decât ne-a creat oportunități, echipa fiind prea defensivă pentru a putea lupta numeric cu aglomerarea din preajma careului advers. Astfel, am mai avut parte doar de două șuturi spre poartă până la final: minutul 75, Mailat a trimis razant din liberă, puțin peste, și în minutul 90, Podină a șutat puternic de la distanță, mingea ratând vinclul la o palmă. Atât a fost, astfel că după victoria excelentă cu Ripensia, au urmat șase din șase - puncte pierdute. Problemele inerente ale tinereții.

Precum ziceam, Mailat a strălucit astăzi, și a devenit golgheterul solitar al echipei prin reușita de astăzi. Genul acesta de prestație te face să te întrebi dacă n-ar fi intersant să-l vedem la echipa mare în flancul drept, unde Bărbuț este într-o îngrijorătoare lipsă de formă. Șanse, măcar, ar trebui să primească, căci este un jucător cu o viteză și o tehnică superioară, croit pentru jocul pe contre. În rest, am prezentat mai sus genul de erori personale care ne-au costat astăzi, Pap fiind cu siguranță marea deziluzie a partidei. Terenul greu a dat de furcă apărării, în timp ce Sîntean și Sorescu au fost mai mult izolați, iar atunci când au intrat în joc, le-a lipsit execuția cheie - primul, a ținut mult de minge, al doilea a părut grăbit în deciziile luate. Boldea, menajat inițial din cauza intrărilor dure la care a fost supus în deplasarea de la Mașloc, a dat o față jocului nostru, însă e greu de înțeles de ce presiunea omului în plus a ucis capacitatea colectivă de construcție.

Chiar dacă un egal ar fi fost mai echitabil, oaspeții au dovedit o bună capacitate defensivă, gestionând cu înțelepciune fazele de joc în care au avut posesia și temporizând meciul în favoarea lor. Pentru echipa lui Săvoiu, o înfrângere care doare.

Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Poparadu, Oprea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean

Schimbări:

Boldea pentru Pădurariu (min 46)
Patrick Potocianu pentru Oprea (min 74)
Totic pentru Lazăr (min 83)