21 iulie 2016
O "promovare" vitregă
E o senzație ciudată să vezi cum factorul decident de la club și-a îngropat capul în nisip pe continente străine - așa un gest de birocrat, pe care un privat nu și-ar permite să-l facă. Suntem la aproape două luni de la terminarea campionatului trecut, dar în afară de șușoteli despre investitori, situația e absolut neschimbată. Liga 1 era clar varianta superioară prezenței în Liga a 2-a, fiind singura opțiune care măcar lăsa loc de speranță pentru un viitor. Doar că e numai începutul.
Acum râd de unul singur. Cât l-am criticat pe Iancu pentru că vindea speranțe deșarte? Între timp a trecut un an de când toate promisiunile făcute de primarul Robu s-au dovedit dușmănoase realității: șase luni de promisiuni că vom avea câștig de cauză la Curtea de Conturi - care continuă pentru contestație!; două runde de discuții cu finanțatori care nu mai vin; potențiala trecere a clubului ca CSM; zeci de jucători și angajați neplătiți care s-au bazat și se bazează pe garanțiile oferite; și, să nu uităm, promisiunea că vom reprezenta orașul cu demnitate, energie, onoare în Liga 1.
De fapt noi stăm în aer. Niciuna din problemele pe care le aveam în mai nu s-au rezolvat. Clubul este condus de un om cu experiență minimă la acest nivel, care este unica interfață între Poli și suporteri. Mai grav, între Poli și autoritățile sportive sau autoritățile statului! Nu e nimic nesănătos într-un anumit tip de tergiversare - cumva trebuie să lucrezi și cu necunoscutele din jurul tău. Dar nu așa, nu stând în loc și așteptând pe niște structuri inadecvate. Se va popula brusc clubul de profesioniști acum că s-a confirmat prezența în Liga 1? S-o vedem și pe asta.
S-a vorbit despre cât de nasol ar fi ca Rapdiul să înceapă sezonul și după două etape Liga 1 să rămână în treisperezce echipe. N-o fi la fel de grav pentru toată lumea dacă Poli începe sezonul și după zece etape rămân treisprezece echipe? Eu nu văd altceva decât o diferență de formă și un ușor decalaj în timp între cele două situații. Cum o să ne simțim cu echipa noastră curată, cinstită și dizolvată?
Acesta este ultimul tren, să fie clar pentru toată lumea. E o șansă nesperată să o luăm de la un oarecare zero, deși nici acel zero nu este chiar garantat - ai nevoie de cineva să-ți gestioneze litigiile până când primești toți banii de la LPF. Dacă acel investitor ar veni într-adevăr la club, am avea speranța unei gestionări mai controlate a situației. Așa cum anunță debanat și cum am presupus și noi aici de fiecare dată când am adus în discuție perspectivele clubului, cele 30 milioane rămase agățate la Curtea de Conturi vor reprezenta un impediment pentru orice investitor. La o adică, nici noi nu suntem mult mai presus de Rapid - ne jucăm cu amânările și incertitudinile legale în speranța că vom găsi o cale de ieșire între timp.
Nu-mi place fatalismul, dar trebuie să acceptăm că din moment ce cadrul relației CLT/CJT - Poli nu a fost redefinit, singura soluție este o finanțare externă. Și că atâta timp cât decizia Curții de Conturi planează deasupra clubului, va fi greu de înfăptuit.
P.S. Ridicolul care este fotbalul românesc, coborât acum la un duel tribal între clanul LPFist și clanul FRFist, face în așa fel încât să revină asupra deciziei de la prânz. Astfel, se aruncă mortu-n curtea FRF-ului dupa ce lichidatorul Rapidului ar fi făcut o cerere la creditori pentru împutrrnicirea unei persoane în vederea continuării activității sportive. În cel mai bun caz, problema noastră e neschimbată. În cel mai rău, păi...
20 iulie 2016
Amical: Poli - Progresul Gătaia 9:1 (5:1)
Meci şcoală azi cu Gătaia, arbitrat de Ionuț Popa, care dădea indicații atât jucătorilor noştri, cât şi adversarilor. Ofsaiduri n-am văzut să se acorde, fazele fixe repetându-se după necesități. Pe acest fond, Poli a înscris prin Bărbuț, Roşu x2, Elek, Cânu, Artean x2, Vraciu şi Drăghici. Deşi Belu a plecat (şi, să sperăm, găseşte o echipă de talia lui la care să joace), a surprins prezența în lot a lui Scutaru, care a şi intrat în repriza secundă.
Nu mai detaliez mult golurile, dar remarc că două au venit pe centrări bune din flanc şi unul a fost o execuţie de la 30m a lui Artean. De primit am primit gol la un corner, cu deviere de la colțul scurt. Au fost şi câteva ratări mari, atât la oaspeți.l, cât şi la noi (Nragu, Vraciu).
Dintre jucătorii noi, Roșu, venit de la Astra, a jucat cele mai multe minute şi a fost relativ ok, chiar dacă prima atingere a lăsat de dorit. În rest, Vraciu tot nu arată instinctul pe care l-am dori la finalizare, în vreme ce Artean continuă prestațiile decente din ultimele jocuri.
Altfel, mâine ar trebui consemnată revenirea noastră în L1, după ce Rapidul a rămas în faliment şi astăzi. S-o vedem.
Poli: Straton - Străuț, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean, Roşu - Bărbuţ, Croitoru, Vădrariu - Elek
Au mai intrat: Curileac - Mailat, Scutaru, Popovici, Fridrich, Bîrnoi, Vraciu, Drăghici
P.S. Discrepanța de un gol (nouă, în loc de opt) s-ar trage de la o reuşită a lui Roşu, când el şi Bărbuț au rămas singuri cu portarul şi poziția marcatorului ar fi fost ofsaid. Greu de zis din tribună, din moment ce jocul se relua deja din careu după gol.
19 iulie 2016
Retrospectiva săptămânii #28
Am strâns tare din dinți când l-am regăsit pe Cânu acolo la începutul pregătirilor, și chiar dacă pare riscant să joci cu doi fundași centrali cu multă atitudine, nu țin să discriminez doar pe baza vârstei. Da, tinerii în primul unsprezece sunt mișto, dar ai nevoie de alte calități ca să ajungi acolo, nu doar să fii mai tânăr ca alternativa pe post. Adică: ce mi-e Cânu, ce mi-e Bocșan, niciunul nu e un jucător complet, iar la câte rezerve avem în zona centrală, sigur își vor avea șansele. Poate chiar și Fridrich, care e folosit drept jolly-joker, fie în centru, fie pe stânga, va prinde niște meciuri, chiar și în prima ligă.
Nu mi-a fost ușor să accept în adâncul sufletului meu că toți cei considerați sub nivelul L1 în iarna lui 2016 s-au întors să fie titulari acum. Deși au calitățile lor, Poparadu, Popovici, Neagu și Artean n-au plecat de buni. Problema iernii nici măcar n-a fost că au plecat, eram în asentimentul lui Stanciu/Florin Marin că ar fi mai bine pentru toată lumea să se facă o asemenea mutare. Problema a fost că înlocuitorii lor s-au dovedit pariuri riscante care n-au dat randament, în loc să fie ținuți ca rezerve câțiva dintre jucătorii tineri care au intrat în circuitul echipei în ultima etapă.
Dar pot să accept că, în condițiile de incertitudine generală și din nevoia de a închega rapid un unsprezece, e avantajos să aduci jucători care se cunosc.
Situația a devenit exasperantă doar în ultimele săptămâni, culminând cu unsprezecele pe care l-am folosit în meciul de ieri, de la Szeged (0-0):
Straton (min. 75, Curileac) – Belu (min. 57, Străuț), Cânu (min. 52, Fridrich), Șeroni, Neagu – Artean – Bărbuț (min. 70, Mailat), Croitoru (min. 75, Bîrnoi), Vădrariu, Doman (min. 73, Poparadu / min. 78, Vraciu)- Vraciu (min. 65, Velcotă)
Sau cu Sebiș (2-0):
Straton (min. 46, Curileac) – Bocşan, Cânu, Şeroni, Neagu (min. 50, Fridrich) – Bărbuț (Sîntean), Croitoru (Bârnoi), Artean (Livan), Doman (Velcotă), Vădrariu (min. 60, Poparadu) – Drăghici (min. 46, Vraciu)
Sau cu Luceafărul (0-0):
Curileac (min. 46, Straton) – Sorescu, Cânu (min. 80, Bocșan), Șeroni, Neagu – Artean – Vraciu (min. 30, Ignea), Croitoru (min. 75, Poparadu), Vădrariu (min. 80, Fridrich), Doman – Drăghici (min. 74, Vraciu)
După revenirea lui Bărbuț, pare să se confirme și întoarcerea lui Belu (plus soluția de rezervă Bogdan Străuț). Și ce se întâmplă instantaneu? Îi scot din echipă pe Sorescu sau pe Mailat (e drept, Mailat a fost și plecat în probe prin Germania recent). De fapt, și Sorescu are o problemă, căci a căzut în dizgrație după ce acesta/impresarul acestuia a contestat contractul semnat recent cu clubul. Miculaș grăiește că dreptatea-i clară în acest caz, am luat cei mai tari avocați, și nu mai pierdem alți jucători pe "chichițe" contractuale. N-am cuvinte.
Uneori am impresia că nu înțeleg nimic despre fotbal. Cânu, Bărbuț și Belu sunt toți trei în topul nostru al celor mai slabi jucători de sezonul trecut. Ultimii doi, gata să plece în această vară, n-au putut să-și găsească echipe - primul, pe o sumă de 100k Eur, al doilea chiar pe liber (deși mai așteaptă ceva de prin Italia). Dar noi nu doar că îi reprimim cu brațele deschise, îi și aruncăm în primul unsprezece.
Adevărul e că și făcând abstracție de la sus-numiții, ne va fi tare greu cu acest unsprezece în L1, dacă ajungem acolo. Deși aveam impresia că dispunem de un atac relativ capabil, am dat puține goluri în ultimele partide. Linia de mijloc a rămas în Doman - Bărbuț - Croitoru - Artean - Vădrariu, cu Vraciu în atac, asta după ce Ignea s-a accidentat grav și va lipsi mult și bine, iar Popovici, Drăghici și Elek au și ei probleme medicale. E drept că nici n-am prea luat, dar s-a văzut ce zmei am fost în L2 acum două sezoane, și ce diferență face calibrul adversarului când vorbim de presiunea la care este supusă apărarea.
Între timp, Robu trasează condițiile unei colaborări/preluări care tot nu se mai confirmă (în așteptarea deciziei LPF, presupun) și licitația pentru stadion vine, vine, dar identitatea unui posibil chiriaș e o nebuloasă. Ah, și la nivelul echipei secunde, am văzut că mai mulți jucători, printre care Golda, Codrean, Pop și Popan, s-au prezentat la reunirea Ripensiei. De văzut care dintre ei va rămâne să joace în L3, respectiv chiar unde va juca și echipa noastră secundă.
Nivelul de deja vu în tot ce se întâmplă este sinistru. Din păcate, este și normal, căci aspectele administrative au rămas neadresate, iar cele sportive au mereu tendințe ciudate la noi. Până la mai departe, miecuri de la 16.30, pe Dan Păltinișanu, un meci de moral cu Progresul Gătaia.
P.S. Te uiți la jucătorii folosiți cu Szeged, la care pui accidentații care lipsesc, mai adaugi doi sau trei care vin dacă intrăm în L1, și tragi linia sperând să mai rămână măcar Mailat în primii optsprezece. O echipă slabă, în care toată miza e pusă pe niște rezultate minune care să aducă un suporter, doi lângă club. Aștept să-mi infirme Popa scepticismul, în timp ce unii vorbesc (inepții) despre cum ținta e să avem exclusiv jucători români la echipă.
9 iulie 2016
Amical: Poli - Szeged 2011 2:2 (1:2)
Meciul de azi, disputat pe o căldură neplăcută, a fost unul mai echilibrat ca precedentele dispute, în compania vecinilor de la Szeged - formație de ligă secundă în Ungaria. Prima ocazie ne-a aparținut, în minutul 9, când Ignea a intrat lateral în careu, a făcut un dribling scurt și a trimis tare spre vinclu, la colțul lung - de puțin pe lângă. A urmat un șut al lui Artean din afara careului, și el necadrat, dar o confirmare a calităților sale bomberistice de la distanță. Două gafe în faze consecutive au dus în final la deschiderea scorului de către oaspeți: întâi, în minutul 22, Bocșan a dat o pasă moale înapoi, interceptată, însă Straton a blocat din poziție unu la unu; intervenția portarului a fost mai puțin convingătoare la acțiunea următoare, când o minge dată peste apărarea noastră, în zona roșie Bocșan - Sorescu, l-a văzut intervenind târziu, cauzând un penalty. Deși a reușit să pareze primul șut, mingea a revenit direct executantului, care n-a mai greșit a doua oară, cu poarta goală. Am replicat degrabă, când o neglijență defensivă a oaspeților s-a soldat cun un penalty în favoarea noastră, Popovici fiind cel agățat în interiorul careului. Minutul 27, Doman a executat sigur, restabilind egalitatea. Nici asta n-a ținut mult, căci la șase minute oaspeții au trimis o centrare din flancul nostru stâng, iar acolo unde ar fi trebuit să se afle Bocșan/Sorescu, se afla un adversar nemarcat, la 15 metri de poartă, lovitura sa de cap păcălindu-l pe Straton, care n-a mai apucat decât să pună mâna pe minge, nu s-o și respingă.
Restul reprizei s-a scurs fără evenimente notabile, iar pe fondul căldurii și al oboselii, nici mitanul secund n-a fost foarte spectaculos. Bocșan a avut o șansă de egalare în minutul 65, trimițând cu capul pe lângă, din poziție ideală, iar zece minute mai târziu, Vraciu a dat din cădere, tot cu capul, la centrarea lui Neagu, însă pe portar. După ce și efortul lui Șeroni, pe o minge la colțul lung, a fost scos in extremis, am reușit să egalăm în minutul 83: centrarea lui Sorescu l-a găsit pe Sîntean, care din cădere a trimis mingea cu capul la colțul lung. Deși am mai avut o șansă când Bîrnoi a trecut de portar, dar a intrat în unghi și nu a reușit să-și servească un coleg, scorul final a rămas egal.
Oarecum îngrijorătoare a fost prestația lui Straton, care are vina sa la ambele goluri, așa cum și combinația Bocșan - Sorescu este un punct nevralgic. Primul pare lipsit de încredere, iar al doilea trebuie să se descurce pe un post improvizat, deși a arătat și astăzi că locul lui este mai sus în teren. Figurile lui Doman, care pot fi agreabile, n-au fost de fel simpatice sau eficiente în acest meci, în vreme ce Elek n-a prins să arate mare lucru înainte de a ieși accidentat în prima repriză. Drăghici rămâne greoi și neinspirațional și nu înțeleg prea bine de ce Vraciu este folosit tot în flancul drept, chiar și într-o constelație cu Popovici, în care acesta din urmă joacă atacant. Aș fi curios să-i văd mai mult împreună pe Sîntean și Croitoru, ambii jucători care presează intens adversarul și ar putea conlucra înspre niște recuperări importante în jumătatea adversă (așa cum a făcut-o Nimely pe finalul sezonului trecut). Bună și reușita tânărului atacant, care mai are de lucrat înspre a se integra în schemele de joc - scheme care au mers mai bine în flancul stâng, decât în cel drept.
Respirăm și noi puțin până la debutul săptămânii viitoare, un debut în care, poate, poate aflăm ce ne paște în viitorul apropiat.
Poli: Straton - Sorescu, Bocșan, Cânu, Vădrariu - Artean, Ignea - Popovici, Croitoru, Doman - Elek
Schimbări:
Drăghici pentru Elek (min 20 - aprox.)
Șeroni pentru Cânu (min 46)
Neagu pentru Doman (min 54)
Poparadu pentru Ignea (min 59)
Vraciu pentru Drăghici (min 59)
Sîntean pentru Popovici (min 70)
Bîrnoi pentru Croitoru (min 75)
Fridrich pentru Bocșan (min 80)
Opriș pentru Artean (min 90+2)
7 iulie 2016
Amical: Poli - Viitorul Domnești 5:0 (0:0)
Pe frontul administrativ, chiar dacă Rapidul suferă în continuare și n-a avut câștig de cauză în tentativa de a ieși din insolvență astăzi, soarta sezonului viitor urmează să fie clarificată definitiv de abia pe 11-12 iulie. Dar părerea generală este că nu mai există cale de întoarcere.
Revenind la meci, Sorescu a fost primul să rupă ritmul în minutul 10, iar la capătul cursei sale s-a găsit Croitoru, care a tras însă pe portar. Un minut mai târziu, Drăghici îl copiază, ca apoi să urmeze poate cea mai mare șansă a reprizei, când oaspeții au dejucat ieșirea noastră la ofsaid, au ajuns doi contra unu în fața lui Curileac, dar lentoarea cu care au finalizat i-a permis lui Bocșan să se replieze și să blocheze mingea care mergea în poarta goală. Jocul n-a avut același ritm de ieri, probabil și pe fondul oboselii, cu Croitoru încercând să-și mobilizeze coechipierii și alergând fără menajamente, cu succes redus. După ratarea lui Popovici din minutul 27, singur cu portarul, și Vraciu ratează o șansă la fel de clară în minutul 40, la o fază construită bine de Neagu. Imediat, la recuperarea fostului jucător al Bacăului, Popovici a rămas din nou singur cu portarul, dar din nou n-a reușit să înscrie, spre exasperarea celor aflați pe stadion.
Intrările lui Poparadu și Mailat au dinamizat echipa după pauză, repriză care a debutat cu câte o șansă de fiecare parte: mai întâi Poparadu l-a deschis pe Vădrariu, care a tras pe lângă, și el singur cu portarul, iar apoi Bocșan și Opriș (un fundaș central de douăzeci de ani aflat în probe) au fost depășiți în viteză, dar și oaspeții s-au dovedit incapabili de a înscrie, deși doar Smaranda rămăsese de învins. Șutul lui Poparadu de la 22m, puțin pe lângă, a precedat faza primul gol, în minutul 55. Tot cu pornire de la deja veteranul polist, mingea a ajuns la Mailat, care singur cu portarul a ciupit mingea peste acesta, a fost luat pe sus și balonul a lovit bara - arbitrul a revenit asupra fazei și a dictat penalty, și Popovici nu l-a emulat pe Vraciu ieri și a înscris. O acțiune plecată în flanc de la Mailat și continuată pe ruta Popovici - Vraciu s-a soldat cu finalizarea neconvingătoare a ultimului, ca apoi Ignea, servit ideal de un adversar, să tragă pe lângă din 20m. În minutul 63 s-a mai repetat doar jumătate din scenariu, căci atunci când Popovici a primit și el o pasă de la un jucător al oaspeților, nu a iertat din interiorul careului. La doar câteva minute, Popovici a semnat tripla, servit fiind de Ignea, cu o deschidere precisă în spatele apărătorilor, gol urmat de o serie de înlocuiri. Chiar dacă fazele s-au mai rărit, am mai prins două goluri excelente. Primul, în minutul 79, când Artean a recuperat în propria jumătate, a făcut o cursă până în careul advers și a finalizat cu un lat lobat la colțul lung, fără șanse pentru portar; iar al doilea, la ultima fază a meciului, când Elek a trimis o pasă filtrantă către Bîrnoi, într-o posibilă poziție de ofsaid, și acesta a finalizat cu o scăriță peste portar, de toată frumusețea.
Până la urmă sunt doar meciuri care să contribuie la omogenizarea unui unsprezece, deci rezultatul contează prea puțin. Expresia în teren n-a fost grozavă în prima parte, dar introducerea lui Poparadu a contribuit serios la avantajul creat până la final pe tabelă, acesta arătând o bună poftă de joc. Mai puțin convingător Vădrariu, după meciul pozitiv de ieri, în vreme ce Vraciu și Drăghici continuă să sufere. Chiar dacă și-a mai răscumpărat din ratări prin cele trei goluri, Popovici are nevoie de un plus de precizie la finalizare, atât pentru liga secundă, cât mai ales dacă e să facă ceva în liga întâi. Entuziasmant Croitoru, sau mai bine zis cu entuziasm, cel mai îmbucurător fiind să vezi pe cineva care ia atitudine la jocul coechipierilor și încearcă să-i monteze, iar Ignea pare un coleg solid de linie alături de el. Dintre cei care au intrat, Mailat a avut câteva acțiuni frumoase, dar lipsite de precizie la final, și Bîrnoi a impresionat în minutele jucate cu urcări din propria jumătate și combinații de efect. E drept, și echipa adversă era deja slăbită în acel moment, dar rămâne promițător. Fridrich (titular ieri la U19), Velcotă, Motreanu n-au apucat să se remarce, deși m-a îngrijorat puțin poziționarea lui Motreanu în flancul drept.
Dintre jucătorii testați, Curileac și Straton, ambii portari, n-au avut multe de făcut, iar Vlad Opriș, presupun că fundașul central crescut de CFR Cluj, care a evoluat la Jucu anul trecut, a părut tare pe picioare, dar lent.
Remarc că nici unsprezecele de azi nu include juniorii obligatorii pentru liga secundă. Dacă așa consideră Popa de cuviință să pregătească echipa, în ideea că mai bine să avem o formulă de L1, care începe degrabă, decât să ne concentrăm prea mult pe integrarea juniorilor, care ar mai avea timp să se acomodeze dacă rămânem în a doua divizie, e...vag îngrijorător. Dar greul care ar urma necesității de a improviza pentru prima divizie e unul considerabil, căci fără încă un fundaș central și un atacant, vom fi foarte vulnerabili - asta spre deosebire de doar vulnerabili, cum am fi în aceste circumstanțe.
Rămânem, așadar, în continuă așteptare.
Poli: Curileac - Sorescu, Bocșan, Cânu, Neagu - Artean, Ignea - Popovici, Croitoru, Vădrariu - Drăghici
Schimbări:
Vraciu pentru Artean (min 25)
Smaranda pentru Curileac (min 31)
Poparadu pentru Croitoru (min 46)
Mailat pentru Drăghici (min 46)
Opriș pentru Cânu (min 46)
Straton pentru Smaranda (min 56)
Artean pentru Vraciu (min 63)
Elek pentru Ignea (min 66)
Motreanu pentru Sorescu (min 71)
Bîrnoi pentru Popovici (min 71)
Velcotă pentru Vădrariu (min 71)
Fridrich pentru Neagu (min 71)
6 iulie 2016
Amical: Poli - OFK Beograd 1:1 (0:0)
Prima fază notabiliă a reprezentat-o șutul lui Neagu din colțul careului, cu exteriorul, respins acrobatic de portarul advers. Recuperarea lui Vădrariu din minutul 19 l-a lăsat singur cu portarul pe noul nostru mijlocaș stânga, dar acesta a șutat pe portar din poziție de unu la unu. După ce șutul de la distanță al lui Artean a fost și el respins, Ignea s-a remarcat cu o pasă peste apărare către Elek, care a fost faultat, acordându-se penalty și rosu (cu înlocuire). Vraciu, la debut și el, a trimis portarul în direcția greșită, însă a nimerit bară, iar în continuarea fazei Elek a trimis cu capul, de puțin pe lângă. Tot Elek a încercat un lob la un aut bătut rapid cu portarul ieșit în întâmpinare, mingea scurgându-se din nou pe lângă, ca apoi Vădrariu să-i trimită o centrare ideală vârfului nostru, finalizarea sa fiind parată de portar. În minutul 34, același Vădrariu s-a evidențiat cu un șut din unghi, respins, iar faza s-a încheiat cu o ratare a lui Vraciu, din zonă centrală. Pe final de repriză, Vraciu a primit mingea în careu, a întors un adversar, însă a finalizat prea sus pentru a prinde colțul lung.
Mitanul secund n-a fost prea diferit. De la debut, Ignea a trimis o minge peste apărare pentru Elek, acesta a avut tot timpul din lume, dar ne-a adus aminte de ratările sale din Liga 1 cu un șut pe lângă. Prima fază mai acătării a oaspeților a venit pe fondul erorii lui Artean, care a pierdut mingea în propria jumătate, finalizarea fiind însă prea moale pentru a-l deranja pe trialistul Curileac. După voleul lui Croitoru, puțin pe lângă, din minutul 55, belgrădenii au trimis în bară, printr-un șut de la 25m, la care apărarea noastră nu a închis destul de repede. Și tot așa, trei minute mai târziu, cu concursul unui marcaj larg al lui Cânu, vizitatorii au deschis scorul pe un atac scurt și precis. Minutul 64, Drăghici beneficiază și el de un serviciu de calitate de la Vădrariu, dar aidoma lui Elek trage pe lângă din poziție de unu la unu. Oaspeții rămân periculoși de la distanță, Curileac fiind nevoit să devieze un șut din afara careului, înainte ca Ignea să ofere o replică cu același deznodământ la cealaltă poartă. Urmează un șut deviat al lui Vădrariu și un șut al lui Mailat, ambele respinse cu piciorul de portarul advers, înainte ca Bocșan să egaleze finalmente din corner, în minutul 76, trimițând cu capul o minge la care portarul a pus mâna, dar atât. Drăghici mai ratează o șansă bună în minutul 82, când dă cu capul din poziție bună, dar nu cadrează mingea, iar pe final ies la rampă juniorii. Mai întâi, Mailat are o cursă în flanc, îi pune mingea pentru șut lui Velcotă, dar acesta trage în blocaj, apoi Bîrnoi încearcă o execuție de la distanță, plasată, dar fără forță, pe care portarul o respinge în corner, din care corner Sorescu demonstrează tehnic voleul și mingea ne arată din nou că prefer să nu intre în poarta adversă, lovind bara. Și așa se termină.
A fost un joc interesant, în fața unui public redus la număr, dar care a apreciat atât efortul, cât și execuțiile bune. Ionuț Popa a început cu un unsprezece fără juniori, iar echipa a părut disciplinată, dar ușor previzibilă, doar forma lui Vădrariu făcând diferența. Dacă extrema stângă a impresionat, nu se poate spune același lucru despre Vraciu sau Artean. În schimb Șeroni a părut ca acasă în centrul apărării, ceea ce lasă loc de speranțe (nisporeni) că va putea reveni la forma care l-a consacrat. Croitoru și Ignea au muncit convingător la mijloc, în vreme ce Bocșan s-a regăsit pe mereu ciudata poziție de fundaș de bandă - greu de înțeles improvizația, când e destul de clar că un Șeroni - Bocșan este ceea ce ar trebui să sudăm în centru, din ce avem.
În a doua repriză a dezamăgit Drăghici, părând greoi și neinspirat, în vreme ce tinerii intrați pe parcurs, în special Mailat și Sorescu, ultimul izolat din nou prin flancurile apărării, au oferit câteva tresăriri. Ca ei, și Alex Popovici a impresionat prin calitățile cu care ne-a obișnuit, reușind câteva raiduri bune, dar nu chiar sincronizate cu cei din jur. Velcotă a fost așa și așa, mișcându-se binișior, dar fără reușite, în vreme ce Motreanu, Bîrnoi și celălalt trialist din poartă, Aiolfi, au intrat doar pe final.
Pe scurt, un prim test interesant. Să vedem mai departe. Și, mai ales, să vedem ce-o fi mâine.
Poli: Smaranda - Bocșan, Cânu, Șeroni, Neagu - Artean, Croitoru, Ignea - Vraciu, Elek, Vădrariu
Schimbări:
Curileac pentru Smaranda (min 37)
Popovici pentru Croitoru (min 55)
Mailat pentru Vraciu (min 55)
Drăghici pentru Elek (min 61)
Sorescu pentru Șeroni (min 61)
Velcotă pentru Vădrariu (min 70)
Aiolfi pentru Curileac (min 72)
Motreanu pentru Cânu (min 82)
Bîrnoi pentru Ignea (min 82)
29 iunie 2016
Șansa nebuloasei
Dacă e să ne întrebăm de ce se adună toți jucătorii la un club în derivă, trebuie să ne încredem și noi în negocierile primarului cu unul (sau chiar doi) investitori interesați de echipă. Pe deasupra, conform unui articol apărut pe 1923.ro, un site rapidist, situația de la clubul bucureștean e deosebit de gravă: decizia falimentului este activă până la recurs, judecarea recursului durează excesiv din rațiuni de procedură, înscrierea în Liga 1 trebuie finalizată până mâine. În plus, orice mișcare administrativă din cadrul clubului (semnarea de contracte, de exemplu) este blocată de administratorul judiciar, care se conformează astfel la decizia falimentului, iar Rapidul nu are în acest moment destui jucători pentru a aborda sezonul următor. Dacă FRF/LPF ar lua exemplul Consiliului UE în problema Brexit, ar realiza poate importanța unei decizii clare și cu aplicabilitate imediată, în loc să se zbată în demagogii despre penalizări viitoare ale insolvenților sau racolarea forțată de fonduri pentru proiectul propriu de juniori. Da ori ba. Nici Rapid, nici Poli, nici Liga 1 nu sunt câștigate prin această ambiguitate.
Ca să revenim, nu cred că vreunul dintre jucătorii aduși ar fi avut speranțe reale de a prinde un post de titular în Liga 1. Cu asumarea riscului că astrele nu se vor alinia pentru Poli, au ales să semneze aici și pentru că o decizie în defavoarea Rapidului i-ar vedea tocmai în această poziție. Presupun că nici salarizarea promisă nu este fundamental diferită de cea anterior oferită la noi, ceea ce ne-ar plasa peste media campionatului.
E puțin probabil însă ca lotul actual să facă față respectabil la nivelul primei divizii, deci mă tem că o decizie pentru revenirea noastră acolo va impulsiona încă un set de achiziții haotice. Sper că cei din conducere, a se citi singurul om din conducere care se ocupă de achiziții la club, au purtat deja discuții cu cinci-șase jucători din care să poată aduce trei (titulari) în situația în care ne trezim în Liga 1.
În rest, pașii făcuți sunt rezonabili, ne concentrăm pe ce putem controla, adică pregătirea echipei, deși nu știu să fi citit nici până acum despre aducerea unui preparator fizic. Prea multe lucruri depind însă de această decizie ce ține de falimentul Rapidului, de la definitivarea lotului, la întregirea conducerii administrative, la confirmarea variantei de finanțare a clubului. De s-ar mișca mai repede.
23 iunie 2016
Un început de lot
Un ochi, deci asupra lotului, cu confirmați și semi-confirmați. Și vorbim ca și cum s-ar dori o promovare, dacă nu în primul an, atunci în al doilea - dacă tot e să abstractizăm probleme.
Confirmat, Tatonat
Portari: Mario Contra (1999), Mădălin Smaranda (1984), Ormenișan (1992)
Doar Contra este confirmat aici, dar îmi imaginez că în orice configurație, va fi a treia soluție pe post, la 16-17 ani. Smaranda e o cantitate cunoscută și o variantă bună pentru liga secundă, dar nu e o variantă solidă de Liga 1. Ormenișan, titularul postului la Baia Mare anul trecut, e un portar cu talie, format la Sportul Studențesc. Presa scrie că ar fi la concurență cu un portar din Slovenia, dar la o primă vedere și fără să-l fi văzut la lucru la Baia Mare, are atuul de a fi aproximativ din zonă și de a avea experiență în liga secundă din țară.
Fundași stânga: Harald Fridrich (1998), George Neagu (1985)
După ce a plecat de la noi în această iarnă, Neagu s-a regăsit imediat în primul unsprezece la Mediaș, cu care a terminat pe primul loc în liga secundă. Mie nu mi-a displăcut în anul pe care l-a petrecut ca titular la Poli, arătând că este un jucător pe care să te poți baza la acest nivel. Ca la Smaranda însă, nu e o opțiune pentru viitor. Fridrich a fost folosit atât în centru, unde se simte mai bine, cât și în flanc, unde viteza îl poate trăda, iar jocul său ofensiv necesită cizelare. O a treia variantă dintre juniori ar fi Podină, dar nici el nu are încă pregătirea necesară pentru a fi constant în liga secundă.
Fundași dreapta: Radu Motreanu (1998), Denis Haruț (1999)
Opțiunile în flancul drept sunt foarte fragede. Haruț, căpitan la U17 și cu unsprezece prezențe la Poli II, e un jucător interesant, care poate evolua și în linia mediană. Nu mi s-a părut că ar avea un joc ofensiv bine pus la punct, însă nici nu l-am surprins în prea multe meciuri. Motreanu are avantajul sezonului petrecut la Becicherecu Mic, în liga a treia. Amândoi vor fi pariuri interesante și mă aștept să aibă nevoie de adaptare la acest nivel, dar în orice caz sunt opțiuni mai intresante decât Dăruială. În schimb duo-ul Siminc-Străuț, care pare să meargă la ASU Poli după tatonări aici, sunt clar jucători mai compleți - pentru liga a doua și cam atât, chiar dacă Străuț are meciuri destule în L1, însă a ajuns deja la 30 ani.
Fundași centrali: Gabriel Cânu (1981), Cristian Bocșan (1995), Cristian Melinte (1988)
Se mai caută un fundaș și bine se face. Momentan suntem deosebit de descoperiți în centru, chiar dacă îl includem și pe Fridrich ca acoperire. Cânu a avut destule probleme fizice sezonul trecut, asta pe lângă evoluțiile sale oscilante, iar Bocșan n-a fost copt de fel pentru Liga 1. O posibilă revenire a lui Melinte ar consolida binișor apărarea, dar e greu de zis dacă vreunul dintre aceștia (Bocșan și Melinte, de fapt) ar reprezenta o opțiune rezonabilă la un nivel mai înalt într-un an sau doi.
Mijlocași dreapta: Sebastian Mailat (1997), Narcis Popan (1999), Alexandru Popovici (1988)
Cred că benzile, atât pe dreapta, cât și pe stânga, promit mult. Cu Mailat, Sorescu și Doman avem trei jucători de viteză, cu calități tehnice bune. Primii doi vor avea cu siguranță de furcă în adaptarea la liga secundă, dar ar trebui să fie cei mai pregătiți din lotul juniorilor pentru a face acest pas. Popan, care e 'pariul' lui Miculaș, deși nu-l văd în loturile publicate prin presă, e un mijlocaș scund de bandă dreaptă bătăios, cu tehnică și viteză pe măsură. Pe lângă aceștia, pista Popovici, aparent neconcretizată încă, e una pe care nu știu dacă aș mai căuta s-o batem. Ca acoperire ar fi o opțiune peste medie, dar pentru viitorul echipei nu mi-aș dori să fie titular, iar a nu fi titular ar fi o variantă proastă pentru cariera lui, în această fază.
Mijlocași stânga: Deian Sorescu (1997), Cătălin Doman (1988), Daniel Vădrariu (1990)
Pe lângă cele discutate mai sus, listei i se alătură Vădrariu, integralist la pierzătoarea primei faze a play-off-ului pentru L1, Dunărea Călărași. N-a înscris mult și este un jucător susceptibil schimbării, fiind înlocuit în douăzeci de meciuri, dar are o experiență bună și a evoluat în prima divizie la Astra. E genul de jucător care promitea destul de mult în tinerețe, când a fost adus la Giurgiu (Ploiești) de la Jiul Petroșani, dar...rămâne și acum o piesă bună pentru o pretendentă, precum a dovedit.
Mijlocași centrali: Andrei Artean (1993), Mădălin Livan (1996), Lucian Oprea (1998), Cosmin Bîrnoi (1997) , Marius Croitoru (1981), Adrian Poparadu (1987), Răzvan Trandu (1991), Emanuel Vasi (1997), Dragoș Dragalina (1987)
Se anunță o linie de mijloc foarte populată. Mă aștept ca în cazul în care se confirmă toate transferurile, măcar unul din duo-ul Oprea/Bîrnoi să iasă din schemă. Nu sunt nici aproape de experiența colegilor lor și cred că le-ar prinde bine să joace în liga a treia un sezon. Dintre cei enumerați, de profil defensiv ar fi Artean, Poparadu și Livan, ultimul nereușind să convingă în degringolada de la Caransebeș/Brașov în sezonul trecut. Restul, cu Croitoru cu în frunte, ar fi variantele de construcție. Trandu depinde de rezolvarea litigiului cu Rapid, Dragalina vine după un sezon bun la Pâncota, iar Vasi, căruia i-am cântat laudele pe-aici în ianuarie/februarie, promite mult - chiar dacă nici el n-a avut viață ușoară în liga secundă, tot la echipa arădeană.
Atacanți: Robert Elek (1988), Pedro Henrique (1991), Octavian Drăghici (1985), Cătălin Vraciu (1989)
Și în atac avem patru jucători capabili. Henrique, dacă rămâne și își revine bine pe urma accidentării, e un om de primă ligă, precum știm. Elek are ambiție și disciplină tactică, chiar dacă nu atât de mult simțul porții - și ar putea arăta mai puternic, după un sezon întreg in L1. Drăghici, revenit cumva aici și nu la fosta sa echipă, ASU Poli (zică-se, fiindcă ar avea o accidentare) are experiența de partea sa și e bine familiarizat cu nivelul ligii secunde. Iar pe lângă aceștia îl vedem în listă pe Vraciu, golgheterul seriei I sezonul trecut, un atacant format de FCM Bacău. E drept, am mai luat câteva țepe pe acest tip de jucător (Cârstea sau Staicu, de exemplu), dar băcăuanul a confirmat mai mult decât un tur de campionat, fiind un marcator constant de-a lungul carierei sale - va să zică avem de ce spera.
Antrenor: Ionuț Popa
Pe lângă tam-tam-ul administrativ, care clar trebuie rezolvat să sperăm la ceva, abilitatea lui Ionuț Popa în formarea unei echipe va fi decisivă. Readucerea unor jucători familiarizați cu clubul e o mișcare deșteaptă, mai ales în condițiile actuale, iar combinația de tinerețe/experiență arată bine pe hârtie. Am mai zis-o însă pe asta și acum câteva luni, iar la scurt timp ne-am trezit cu tot felul de completări de lot. Da, un Goga, un Nimely sau un Scutaru ar face bine echipei, dar nici nu vrem să îngreunăm lotul cu jucători care într-un an sau doi nu mai pot duce. Croitoru, de care ne-a plăcut adesea aici, poate fi jucătorul de care avem nevoie la mijloc, dacă e dispus/capabil să lupte la intensitatea anilor trecuți. Cum îi va îmbina, motiva și pregăti fizic Ionuț Popa va fi însă cheia succesului, fiindcă lotul, surprinzător sau nu, e unul decent. O comparație:
Poli 2014/15: Smaranda - Belu, Scutaru, Cânu/Melinte, Neagu - Bărbuț, Popescu, Petre/Poparadu, Trandu/Nanu - Boldea, Henrique/Elek
Poli 2016/17: Smaranda - Motreanu, Bocșan, Cânu/Melinte, Neagu - Mailat/Sorescu, Croitoru/Dragalina, Artean/Poparadu, Doman/Vădrariu - Elek/Henrique, Vraciu
Defensiv stăm cam rău, dar de la mijloc în sus nu avem de ce să ne plângem. Echilibrarea flancurilor va fi interesantă, fiindcă e dificil să joci cu Motreanu/Mailat (Sorescu), când pe stânga îl ai pe mult mai experimentatul Neagu, care ar face pereche tot cu un jucător experimentat. Îmi pare cumva rău că jucători precum Velcotă, Golda, Sturz sau Sîntean nu par să se regăsească în acest lot, dar numeric ar avea loc să rămână aproape de echipa mare - chiar dacă pentru unii rolul de a doua/treia rezervă nu le-ar aduce mult pentru această fază a carierei. Să vedem cum se rezolvă astea - primul amical fiind programat pe 2 iulie.
Până atunci, poate se mai confirmă din mutări (inclusiv plecarea lui Bărbuț), dar, mai ales, poate aflăm soarta financiară a clubului.
14 iunie 2016
Rezumat sezon 2015/2016
Să începem prin a face un pas în spate și a privi la cum se situează segmentele acestui sezon față de segmentele altor sezoane recente.
Două chestiuni:
- nu e de mirare că acesta este cel mai slab notat sezon, fără să considerăm jumătatea lui 2005/2006, de cânt am început să ținem această situație;
- până la play-out n-a fost mare diferență între o echipă finanțată complet, cu entuziamsul unui debut excelent, și una care a trăit din promisiuni și banii de la televiziune
- Poli - Tg. Mureș (6,00) [retur]
- Poli - Botoșani (5,92) [tur]
- Poli - Steaua (5,88) [tur]
- Poli - Iași (5,88) [play-out]
- Astra - Poli (5,86) [retur]
- CFR Cluj - Poli (4,64) [play-out]
- Poli - Botoșani (4,85) [play-out]
- Botoșani - Poli (4,88) [play-out]
- Voluntari - Poli (4,93) [play-out]
- Viitorul - Poli (5,00) [tur]
Cauzele căderii lui Javi din 2016 au fost răstălmăcite deja. Poate că spaniolii au avut de suferit pe seama banilor încasați în dauna coechipierilor lor; sau pur și simplu s-au nivelat prestațiile lui Javi, care a început greoi, a culminat o vreme, și a revenit la ce juca anterior. Faptul că mai multe echipe îl doresc, atât pe el, cât și pe Llorente, mi se pare normal, căci toată lumea va delimita jucătorii de factorii perturbanți de la club - chiar dacă este greșit să o faci. Ca atâtea alte lucruri mici care, dacă ar fi mers, echipa ar fi putut chiar lupta la salvarea de la retrogradare, Javi a ratat primele șase luni ale anului, fotbalistic.
Dacă singurul nostru atacant valid de oareșce calitate își menținea forma arătată în fața porții la debutul sezonului, nu ajungeam aici. Lipsa lui Pedro Henrique era oricum greu de compensat, mai ales că Pedro a făcut diferența în sezonul de Liga a II-a între o echipă peste medie și o echipă dominantă. Dar Elek, cu stilul său propriu, efortul susținut, agasarea adversarilor, și-a arătat utilitatea. E cumva ironic că una din cele mai bune prestații din acest sezon le-a avut chiar în ultima etapă, jucând pe postul de fundaș central, dar chiar și această experiență a scos în evidență calitățile sale de luptător, devotamentul față de echipă.
CEILALȚI REMARCAȚI
1. Cristian Bocșan (10 meciuri) - 4,94
Slab pregătit pentru debutul în Liga 1 și apoi aruncat direct în cușca cu lupi, când ți-era mai greu, aș spune că acest sezon e aproape de uitat pentru Bocșan. Nu că n-ar fi avut ce învăța din el, dar nu trebuie să devină un reper de carieră. Ceea ce a suferit el în această perioadă este similar cu ceea ce ar suferi și alți tineri care devin piese de bază fără să aibă susținerea de care ar avea nevoie în jurul lor. Faptul că viața fundașilor este cea mai grea penalizează dublu orice neajuns, iar dacă un tânăr poate debuta și chiar juca susținut într-o poziție ofensiva în ciuda lipsei de experiență, ca el să o facă în defensivă, trebuie să fie un talent și un caracter deosebit.
2. Gabriel Cânu (23 meciuri) - 4,98
Deși are contract încă un an cu clubul, impresia lăsată în acest an de Cânu este că ar fi bine să nu rămână mai mult de o variantă de acoperire pe viitor. Lentoarea vârstei îl expune excesiv de mult, iar duetul cu Bocșan, cu care nu a părut că se completează, le-a făcut rău amândurora. Nu cred însă că printre criticile care ar trebui să i se aducă se numără și cele de caracter, așa cum zumzăne ocazional tribuna. Ca toți coechipierii mai seniori din lot, și Cânu a suferit pe seama diverselor accidentări, iar finalul de sezon l-a jucat doar grație unor tratamente dureroase pe care le-a făcut. Doar că și asta face parte din viața de fotbalist, iar atunci când corpul nu prea mai vrea, devine tot mai greu să-l forțezi cu succes.
3. Georgi Sarmov (15 meciuri) - 5,15
Heh, ăsta a fost la noi? Scapă de top jucători precum Pisas, Rajcomar sau Abel Suarez, fiindcă n-au evoluat destul, deci rămâne prin zonă bulgarul. Bulgar care, la o adică, a prins repede echipa la Beroe, formație clasată pe a treia treaptă a podiumului în țara vecină, până să se accidenteze.
4. Cristi Bărbuț (30 meciuri) - 5,32
Nu pot să cred că insistența asupra lui Bărbuț a făcut vreun favor cuiva - echipei sau jucătorului. În vreme ce Mailat și Sorescu își așteptau șansa, Florin Marin și Grigoraș (în special ultimul) îl titularizau cu regularitate pe Bărbuț, deși acesta juca din rău în mai rău. Pe parcursul play-out-ului, în mod special, a fost o apariție constant tristă în primul unsprezece, cu excepția jocului împotriva celor de la Voluntari. Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.
5. Manu Torres (13 meciuri) - 5,33
În ciuda unui debut promițător, Torres s-a dovedit a fi destul de limitat, nicidecum ceea ce ne-am fi putut imagina de la un fost jucător de Primera. Ieșirea din grații ale colectivului spaniol n-a ajutat, însă nici el nu a arătat bine alături de Cânu sau Bocșan - doar cu Scutaru în line, ce-a mai mers. Se vede că am ciuruit aici jucătorii defensivi, deși mijlocașii centrali/închizătorii au scăpat, co-participanți activi la toate slăbiciunile noastre din apărare - dar așa s-au așternut cifrele.
13 iunie 2016
Interviuri Poli II 2015-2016 (sau cu cine să-ți împarți înghețata)
Totul a trecut repede. Am bătut apa-n piuă în această perioadă despre cum trebuie să oferim șanse acestor jucători. Motivele au fost multiple: încurajarea dezvoltării/evitarea alienării lor, găsirea unor soluții cunoscute și economice la problemele de lot, atragerea simpatiei publicului, energizarea echipei în momentele de letargie. Am sfârșit prin a repeta scenariul de anul trecut, cu un val de debuturi pe final, care riscă însă să rămână doar o amintire frumoasă pentru jucători și nimic mai mult pentru club. Iar dacă reușim să ne reașezăm organizatoric și financiar pentru sezonul care urmează, lecția Bocșan e cea mai importantă pe care o putem deprinde din acest sezon, vorbind despre formarea jucătorilor - va să zică, bagă-i, dom'le, când ești în liga secundă, nu aștepta să rămâi fără opțiuni în prima ligă.
Mai jos regăsiți casetele tehnice ale celor cu care am stat la vorbe. Ele sunt actualizate cu datele finale din liga a IV-a și accesându-le ajungeți direct la interviurile respective. Dintre toți, doar Golda nu a prins (încă) măcar banca echipei mari. Sorescu și Sîntean au jucat în meciul de Cupa României împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea, meci în care Sturz a fost rezervă nefolosită. Fridrich și Mailat au fost integraliști în meciul cu CSMS Iași, alături de Sorescu, partidă în care au mai jucat Bîrnoi, Velcotă și Oprea. E drept, mai mulți dintre aceștia debutaseră deja pentru Poli anul trecut, în egalul de la Satu Mare, dar acum au avut parte de un debut la alt nivel.
Putem alcătui un lot relativ capabil din ce avem la club. Dar e mult să ceri unui posibil unsprezece cu o medie de vârstă pe la douăzeci de ani (ridicată de un Elek, un Cânu) să lupte la promovare. Dacă vom avea capitalul să mergem înainte, ca obiectiv cred că trebuie să formăm măcar cinci jucători pe parcursul sezonului care urmează (dacă urmează). Pregătiți să facă pasul sunt Sorescu și Mailat, a căror viitor este însă incert. Cu un plus de experiență sunt și cei care revin din împrumuturi, precum Artean (mijlocaș central, Râmnicu Vâlcea, L2), Motreanu (fundaș dreapta, Becicherecu Mic, L3), Cherecheș (fundaș central/stânga, Național Sebiș, L3), Livan (mijlocaș central, FC Caransebeș/FC Brașov), Rotea (fundaș dreapta, CSM Lugoj, L3), cărora li se poate adăuga și Velcotă (atacant, CSM Lugoj, L3), întors deja în iarnă. Doar că niciunul nu vine de la o echipă de top, iar între L3 și L2 diferența este una considerabilă.
Până se vor lua însă decizii serioase, mă tem că vor mai trece câteva săptămâni. Deci să rememorăm cele spuse de cei care, sperăm, vor da o nouă față echipei sezonul viitor.
De parte noastră, ținem să mulțumim celor cu care am vorbit pentru a organiza aceste discuții: lui Adrian Săvoiu, care a fost mereu la dispoziția noastră, lui Cristian Contescu, care ne-a intermediat un interviu când jucătorii de la Poli II erau toți la juniori A, lui Aurel Șunda, pentru introducerea în aceste cercuri, și cu siguranță NU în ultimul rând, lui Levente Balint, care ne-a pus în legătură cu oamenii de decizie și ne-a ajutat la organizarea decernării Trofeului CroVi.
9 iunie 2016
Interviu: Sebastian Mailat și Deian Sorescu
Să-i (re)cunoaștem așadar pe Sebastian Mailat și Deian Sorescu, laureații noștri din acest an și primii câștigători ai Trofeului CroVi.
© Deian Sorescu |
SM: Nu, greu nu mi-a fost. M-au ajutat colegii, am fost uniți.
CV: Ceilalți se știau de multă vreme, formau un colectiv cu state vechi.
SM: Da...eu am venit de la LPS Banatul și era adversitate între Poli și Banatul.
DS: Rivali foarte mari.
CV: Ați fost rivali înainte?
DS: Da, toată copilăria, să zic așa. Nu aveam alți adversari când eram mici, în afara de Banatul – Poli. În rest erau scoruri de 20-0.
SM: Aia era finala campionatului.
CV: Și cum de te-ai dus la Banatul?
SM: Pe mine m-a găsit dl. prof. Ovidiu Vâlceanu într-un parc. Mă jucam fotbal, driblam un copil – și m-a văzut, m-a întrebat dacă vreau să vin la fotbal, mi-a dat un bilețel, și eu am zis da, da, da! Aveam șapte ani atunci. Am rămas acolo și nici nu-mi doream să plec, m-am simțit foarte bine în grupul acela. Dl. Vâlceanu era ca un tată, mă sprijinea în absolut orice.
CV: Au fost discuții în vara trecută și de Steaua.
SM: Da, am fost la un trial. Acolo eram patru sau cinci de la LPS, iar eu cu [Daniel] Benzar am ieșit în evidență. Au venit la noi după meci, Argăseală cu Rădoi și Dică, și au dorit să ne facă contract. După ce am ajuns acasă ne-au trimis contractele, dar...nu. Au vrut să semnăm cu Steaua și să ne împrumute la Clinceni. Era bine, era liga a II-a, dar mie nu mi-a convenit contractul. Lui Benzar văd că da.
CV: Acum că a trecut un an, regreți că n-ai plecat?
SM: Chiar nu. Eu m-am gândit atunci să aștept, să am oferte mai bune. Atunci a venit oferta de la Poli și am zis că e altceva să te antrenezi cu o echipă de prima ligă, am de la cine învăța mult mai multe.
CV: Presupun că ți-ai fi dorit să joci mai mult decât ai jucat până la urmă.
SM: Da. Mult mai mult [râde]. Dar până la urmă asta mi-a dat de gândit, să trag mai mult, să muncesc, să dau cât mai multe goluri la echipa a doua.
CV: Dacă e să tragi linie, ești mulțumit de acest sezon, în plan personal?
SM: Da, am arătat că pot, cred eu.
CV: Cred și eu, că altfel n-am fi aici. Idoli, o echipă preferată?
SM: În biblie scrie că n-ai voie să ai idoli [râde]. Ca echipă, Barcelona.
CV: Și cum să nu zici Messi atunci?
SM: Nu. Dacă ar fi așa, între Messi și Neymar, îl aleg pe Neymar.
CV: E drept, Neymar e mai pe ce joci tu. Deian, tu ai zis Messi, nu?
DS: Da. N-ai cum să nu-l placi.
CV: Cum v-ați simțit la primul meci ca integraliști?
DS: Am avut emoții, ca orice tânăr. Dar după ce intri pe teren, trec primele minute, uiți de toate și te gândești numai la echipă, să câștigi. Mai ales noi, ca tineret și ca debutanți, trebuie să arățăm ceva, o prospețime. Eu zic că am intrat foarte bine amândoi, și ceilalți colegi de-ai noștri la fel. Să nu ne oprim aici, să fie cât mai multe.
CV: Toată lumea a fost surprinsă că în loc să joci alături de Elek în atac, te-ai trezit jucând alături de Elek în apărare. Ți-a fost greu?
DS: Speram să mă ajute el pe mine, fiindcă nici eu nu eram pe postul meu și mă gândeam să-mi fac treaba bine acolo unde jucam. Eram prima oară în Liga 1, n-am jucat niciodată fundaș dreapta – ba nu, de fapt am mai jucat la tineret și am jucat în liga a II-a, la Satu Mare, dar atunci fundaș stânga și doar cincisprezece minute. L-am rugat frumos să mă ajute, să vorbească cu mine, să-mi dea sfaturi și chiar m-a ajutat. Pe deasupra a jucat bine, super bine!
CV: Seba, ce-ai gândit la gol? Eu din tribune mă gândeam că e o fază bună, aveai în sfârșit spațiu, și că o să încerci să-ți depășești adversarul. Dar...o mică surpriză.
SM: Nu m-am așteptat nici eu! Într-adevăr, mi-a și sărit bine mingea, dar mă gândeam – e altceva. În liga a IV-a puteam să mă și opresc, știam sigur că nu-mi iau mingea, puteau să vină și doi, trei adversari. Dar la acest nivel, cum pui piciorul, imediat vin pe tine, nu ai timp.
CV: Ce ți-a trecut prin cap?
SM: Dau la poartă!
DS: Ai, n-ai mingea, dai la poartă [râde]!
CV: Și dacă mergea mult pe lângă? Un senior risca să fie apostrofat din poziția aia.
SM: Știi cum e, până la urmă noi suntem juniori. Era și ultima etapă, nu mai aveam de ce să simțim presiune. De asta am și intrat pe teren, fiecare să demonstreze, să arate ce poate. Că dacă eu mă uit așa la meci, în afară de gol nu prea am făcut mare chestie. Dacă ratam, asta este. Mă certau băieții, dar mai încercam până eram eu mulțumit.
CV: Ai mai avut o șansă după aceea.
SM: Chiar următoarea. Acolo îmi pare rău, că mai puteam face doi-trei pași, să înaintez – dar am văzut că mi-a intrat prima, am zis că-mi intră și a doua [râde].
CV: A fost vizibil că echipa nu mai putea fizic în repriza a doua. Cum se simte asta din teren?
DS: Mai ales pentru fundași e foarte greu, fiindcă ești patru contra cinci sau chiar contra șase, e greu.
CV: Pe final de meci erați mulți juniori. Deian, tu ai fost foarte echilibrat în ceea ce ai spus, că toată lumea a intrat bine în meci. Dar nu toată lumea este pregătită de Liga 1. Nici voi, care sunteți probabil cei mai buni din lot, nu aveți experiența de a juca la acest nivel, deci automat când intră unii mai ales în zona centrală, unde e mult mai greu ca travaliu, ca presiune, e deosebit de dificil.
DS: Da, dar cum spunea și Seba: se știa că suntem retrogradați. Poate domnul antrenor asta a gândit, să bage mai mulți juniori, să le dea mai multă încredere pe viitor. Eu zic că a procedat bine, ne-a dat o încredere mare în noi – eu am un sentiment foarte bun acum că am debutat în Liga 1.
SM: Și bine! Dacă debutai prost, na. Dar așa, să debutezi bine – de abia aștept să vină meciul de sâmbătă [cu MB Jimbolia, scor final 8:0]. Deodată parcă am aripi, să zbor.
CV: Cum e să te întorci acum la colegii care n-au avut încă șansa să debuteze? Le transmiți ceva?
SM: Eu nu sunt genul să vorbesc, să dau indicații. Îmi văd de treaba mea, de jocul meu. Dacă pot să îi ajut cu un sfat, să dea drumul mai repede la minge, îi ajut.
DS: Nu poți, fiindcă după aia ți se pune că ai gesturi, că ai venit de la prima echipă. Mai bine îți vezi de treaba ta și aia e.
SM: Nici nu pot să fac eu pe antrenorul din teren. El are rolul lui și eu am rolul meu.
CV: Pe de-o parte, ziceți că sunteți apropiați, că e un colectiv unit. Pe de altă parte, ziceți că nu puteți spune „uite, asta am învățat eu” sau „încearcă să faci asta”.
DS: Eu cred că Seba s-a referit la un colectiv când intrăm în teren. Pentru că în viața de afară nu poți să fii apropiat cu toți. Ai un prieten, doi, de care ești aproape din echipă, dar nu poți să fii cu toți unsprezece. Poate unuia îi place să meargă la o înghețată, altuia nu. Dar în teren ai același obiectiv, să câștigi. Mergem toți pe același drum.
CV: De ce credeți că n-ați reușit să câștigați cupa la juniori, sau să ajungeți în play-off?
SM: Sincer, au fost mai buni adversarii.
CV: Ce a făcut diferența? Individualitățile, experiența din liga a II-a?
SM: Ambele. Au fost mult mai buni, eu așa i-am simțit din teren. În general.
CV: Deian, tu cum de nu ai mers la finală?
DS: Păi întâi am debutat la meciul cu Petrolul și apoi am fost în lot la meciul cu Voluntari. Partida din campionat era miercuri, iar finala cupei se disputa marți.
CV: Culmea, la UTA nu au făcut asemenea menajamente, deși aveau meci decisiv în ultima etapă. Tu ești doar unul până la urmă, dar a fost un subiect de presă. Mereu se face tevatură pe ceea ce se percep drept neajunsuri aici la club. Voi cum ați simțit acest an, care a arătat așa de dificil din afară?
DS: Sincer, m-am simțit bine. Sunt încă bucuros, fiindcă am realizat ceea ce mi-am propus. Peste tot sunt probleme.
SM: Pentru mine a fost un an perfect, la nivel individual.
CV: Deci ați dat maximul pe care puteați să-l dați, în ciuda neajunsurilor la nivel de organizație.
DS: Da. Adică personal. Ca echipă puteam mai mult. Puteam să batem la juniori A, unde ne-am trezit doar la 0-2 cu Satu Mare și ne-am trezit târziu. Așa am ratat calificarea.
CV: O chestie care mi se pare puțin ciudată: la meciul cu Pandurii de aici, la juniori A, au fost vreo treizeci de persoane în tribune, pe Dan Păltinișanu. Știu că nu e neapărat un indicator, dar fiecare dintre voi aveți mii de prieteni pe Facebook. Cum se face că nu se adună o sută, două, trei sute de persoane să vă susțină?
DS: Cred că era înnorat [râde]. Nu știu să-ți zic de ce.
CV: Încercați să le spuneți?
SM: S-au făcut la evenimente pe Facebook!
DS: Înainte de meciul cu Pandurii a făcut chiar [Ciprian] Sturz un eveniment. Au zis mulți că vin. Dar nu știu dacă au fost toți. A fost vreme aiurea, a plouat – asta ne și gândeam, că dacă e așa, n-o să fie mulți.
CV: Dacă ar fi fost să alegeți între a câștiga trofeul la juniori și debutul la Liga 1, ce-ați fi ales?
DS: Ne-ai pus într-o situație grea! Îți dai seama că debutul ar fi cel mai important, te văd alți oameni. E drept, și la o finală de cupă vin mulți oameni, antrenori de la alte echipe, de la selecționate.
SM: Și eu zic la fel, e mai important să debutezi la Liga 1. Nu știi cum o faci – de exemplu, situația mea. Am debutat cu gol, acum se vorbește.
CV: Dar debutul e aproape inevitabil, în vreme ce un trofeu la juniori nu mai ai oportunitatea să-l câștigi. Acum, revăzând meciul de Liga 1, dacă ar fi să schimbați ceva la prestația voastră, ce-ați schimba?
DS: Eu nimic. În ambele meciuri zic că am intrat bine. Și în meciul cu Petrolul, am avut un șut, dacă-mi sărea și mie, poate...[râde]. Nu vreau să schimb nimic.
SM: Eu nici atât! Ce pot să schimb?
DS: Păi pașii ăia în plus...
SM: E bine, sunt mulțumit.
CV: Ce vă propuneți pentru anul următor?
DS, SM (la unison): Mai multe meciuri. Și promovarea în Liga 1.
Aripile i-au adus o triplă lui Seba, în vreme ce bara i s-a împotrivit lui Deian în victoria din ultima partidă a echipei secunde. Astfel, ce doi au ieșit și cei mai buni marcatori ai formației în acest sezon.
Dincolo de asta, duo-ul Sorescu - Mailat dovedește prin atitudine că dacă ar fi să se construiască un unsprezece competitiv la Poli, ar avea toate argumentele să facă parte din el. Din păcate, situația financiară este de așa o natură că în cazul în care există oferte pentru ei, probabil vor pleca. Următoarele zile ne vor edifica cu privire la speranțele pe care ar trebui să ni le facem pentru sezonul de liga a II-a, chiar pentru viitorul acestui club.
Cât de mult înseamnă șansa unui debut pentru tinerii clubului. Am tot repetat-o noi, au spus-o și ei, acum a fost vizibil cu ochiul liber pentru toată lumea. Speranța, care tot refuză să moară, este că o vor auzi și cei care au avut urechile astupate de atâtea alte interese. Că în cazul în care se poate redresa clubul, nu ne vom mulțumi în a-i debuta pe cei pe care îi știm acuma, ci că va deveni un demers curent, în care să punem cu adevărat preț nu doar pe tineri în mod generic, ci pe maniera de a gândi care te împinge de la spate să-ți promovezi proprii jucători, cu toate riscurile de rigoare.
7 iunie 2016
Multe cuvinte pentru nimic
Aș începe cu articolul lui Marius Ghilezan, care laudă management-ul economic al celor implicați la ASU. Articolul e plin de exagerări și înfrumusețări, precum și de date neacoperite, dar sunt de acord cu esența lui: succesul echipei se leagă de eficiența financiară a diriguitorilor ei. Sau, mai informal: au făcut mult cu bani puțini.
M-a consternat un pic sintagma „model de business moral”, dar aparent e un termen bine definit în domeniul economic, pe care eu nu-l stăpânesc. Dar ideea unei strategii sustenabile am susținut-o dintotdeauna. La Poli a apărut chiar pe vremea lui Iancu, când ne asigura că și fără investițiile sale Poli se poate susține pe cont propriu. Iar peste doar 2 ani, știm cu toții unde s-a ajuns.
De o strategie sustenabilă era nevoie și la ACS Poli și acest sezon ne-a arătat și de ce. Dependența masivă de finanțarea din bani publici a lăsat clubul într-o situație dezastruoasă în clipa în care aceasta a dispărut subit. O strategie sustenabilă, bazată pe diversificarea surselor de venit și pe minimizarea riscurilor, ar fi amortizat această pierdere, precum am scris mai pe larg la momentul respectiv.
Aici intră și ideea promovării tinerilor, dacă nu pentru propriul uz, măcar pentru obținerea unor sume deloc neglijabile din transferuri. Afaceri precum cea a lui Ovidiu Popescu, care practic a fost doar în proporție de 10% al clubului, sau aducerea unor jucători liberi de contract în detrimentul celor crescuți de club, nu sunt deloc sustenabile. Jucătorii din prima categorie au fost practic închiriați pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ar fi de condamnat dacă și-ar fi și atins scopul pentru care au fost angajați. În schimb, juniorii reprezintă o investiție, care dacă nu se materializează în nici un fel, devine o pierdere. În aceste condiții mi se pare irațional faptul că nu au fost promovați juniorii proprii mai mult în acești patru ani, chiar și în detrimentul unor jucători cu experiență, dar care aveau o situație contractuală nefavorabilă. Dar e bine că nu e prea târziu pentru a schimba lucrurile. M-a însuflețit un pic declarația lui Ionuț Popa privind viziunea sa pentru sezonul viitor, centrată pe juniori, și dacă ar fi să se continue ca până acum, aș vrea să o văd pusă în practică. Chiar de nu se va obține promovarea, se poate pune baza unui club cu o creștere lină, dar constantă.
La ASU Poli nu-mi dau seama dacă s-a ajuns încă la sustenabilitate, pentru că ei încă nu au produs nimic, ci s-au bazat doar pe suporteri, marketing și sponsori. Dar la nivelul ligii secunde, nevoile sunt la un cu totul alt nivel și cerințele financiare s-ar putea să fie prea mari. Dacă ar fi vorba de transferuri, atunci va trebui menținut un echilibru între scăderea valorii celor ce pleacă, și valoarea și omogenitatea lotului ce rămâne. Altfel, rămâne de văzut cât de iscusiți sunt cei din Druckeria în obținerea unor sponsori potenți.
Și așa ajungem la articolul scris de Radu Paraschivescu. Din nou, aș vrea să trec peste viziunea idealizată și vizibila distanță de la care privește lucrurile în comparație cu cei mai implicați în frământările și discuțiile cotidiene. Nu am înțeles niciodată insistența pe argumentul „purității”, care a și dus la dezbateri interminabile sau la cuvinte dure. Și, la o adică, oricine conectat la știrile zilnice, poate găsi pete în această puritate. Nu vreau să aduc în discuție zvonuri pe care nu le pot proba, dar momentul cu retragerea Chișodei de acum 2 ani, arată destul de penibil pentru orice cititor.
Deci nu mi se pare că aceasta ar fi una din caracteristicile de bază a fenomenului Druckeria/ASU Politehnica. Ba mai mult, chiar distrage de la ceea ce e esențial în subiectul de față. Sunt două atuuri care stau la baza succesului de până acum și a potențialului viitor. Primul este pasiunea. Dacă puritatea poate fi dezbătută și contestată de cei potrivnici, nimeni nu poate contesta pasiunea. Pentru că ea exista și înainte de „marea schismă”. Pasiunea este cheia prin care se obține acea eficiență financiară menționată mai sus. Un grup de oameni care face un lucru din plăcere, va depune mai mult efort, fiind dispus chiar și la sacrificii, decât unul format din oameni dezinteresați, puși din interese politice.
Al doilea atu, care nu a existat până la plecarea lui Iancu, este reprezentat chiar de sintagma „fără patroni” - o altă expresie care nu-mi place, pentru că induce în eroare. Frumusețea acestei stări de fapt nu este ideea substituirii celui care ia deciziile cu un grup de suporteri, ci faptul că deciziile luate ar trebui să reflecte mai bine dorințele spectatorilor. Un patron e interesat în afaceri, care adesea se contrazic cu interesele ale spectatorilor. De exemplu, un jucător ar putea fi vândut rivalei pentru o ofertă bună, spre dezamăgirea fanilor. La extremă, cum s-a întâmplat în fotablul românesc, întreaga investiție în fotbal este doar o afacere adiacentă, care chiar de coincide cu dorințele publicului pe termen scurt (câștigarea unui trofeu), pe termen lung duce doar la tristețe (desfințarea echipei). Dar, revenind, acesta este un atu pentru că duce spre acea mirifică sustenabilitate. Suporterii fericiți duc spre încasări mai multe și spre suporteri mai mulți ce ar atrage interesul mai multor sponsori, deci și mai mulți bani. În plus, relația strânsă, aproape directă între cei ce iau deciziile și cei de la nivelul gazonului, face ca întreg clubul să tragă în același sens. Pe când la ACS Poli, multe probleme cunoscute chiar și de spectatori, nu au pătruns până la factorii decizionali, acestea rămânând nerezolvate, așa cum s-a întâmplat în iarnă când s-a început un cantonament cu prea puțini jucători și fără preparator fizic, iar în contractele unor jucători au apărut clauze nefavorabile clubului, de care s-a aflat abia la finalul campionatului.
Întorcându-mă la articolul lui Paraschivescu, mesajul era că din cauza nevoilor de la acest nivel, tentațiile pentru compromisuri vor deveni greu de refuzat, dar că soluția este tocmai refuzul lor. Sunt de acord. Acceptarea unui sponsor/investitor care și-ar impune punctul de vedere și care ar periclita imaginea creată în acești patru ani, care i-a atras pe cei prezenți la meciuri până acum, ar putea duce spre dezinteresul treptat și, mai ales dacă rezultatele nu vor compensa, spre un cerc vicios al declinului. Secretul e să știi să faci ca interesul acestor terți să coincidă cu cel al spectatorilor. „Nu e simplu, dar nici de netăgăduit.”
Ceea ce e valabil și pentru ACS. În condițiile în care nu vrem ca Poli să ajungă din nou pe mâna unui alt Iancu sau Zambon, ce e de făcut? Situația e critică și e nevoie de o soluție financiară urgentă, căci campionatul începe în mai puțin de două luni. Astfel, în lipsa apariției unui investitor ideal, în condiții acceptabile, clubul este foarte vulnerabil la compromisuri și ne putem aștepta la apariția unor grupuri interesate mai mult în propriile afaceri și care să-și recupereze banii prin moduri nu prea atractive pentru poliști. De exemplu, promovarea și vinderea unor jucători străini, cum s-a vehiculat. Poate va avea un succes temporar, dar fără un model sustenabil în jurul unei astfel de afaceri, într-un final clubul va ieși în pierdere, atunci când investitorii își vor pierde interesul.
Cealaltă variantă ar fi să se găsească o soluție prin care autoritățile locale să se bazeze doar pe resursele proprii și pe sponsorizări, la fel ca până acum. Dar ce speranțe să avem după acești patru ani că lucrurile se vor schimba în bine? Trebuie să se înțeleagă că nu se poate merge cu același gen de oameni ca până acum. E nevoie de profesioniști și de oameni pasionați. Măcar câțiva care să tragă restul după ei. Poate nici nu e nevoie de oameni cunoscuți în fotbalul actual, căci până la urmă cine poate numi un conducător agreabil pentru Poli? În conducere e nevoie de un manager bun, care poate fi și un tânăr cu viziune și studii moderne. Din păcate, nu știu cine poate nominaliza o astfel de persoană, deci nu putem vorbi decât la modul general, de un candidat ideal. În orice caz, cine va fi, trebuie să aibă un plan minim bazat pe ideile expuse mai sus.
La cât de utopic și neverosimilă sună această variantă, probabil cea mai reală cale este desființarea ACS-ului. Nu vorbesc neapărat de o desființare propriu-zisă (care după ce spunea primarul înțeleg că nici nu se poate realiza). Clubul poate fi lăsat de izbeliște, ceea ce nu mi s-ar părea deloc normal. Această variantă ar însemna probabil și mutarea sprijinului către ASU și consfințirea ei ca unica Poli. Dar nu asta e problema.
Acum patru ani, nu m-ar fi deranjat existența unei singure Poli, cea din liga a cincea. Apariția ACS-ului nu am considerat-o necesară, dar am acceptat-o. Acum, după patru ani consider că a fost o decizie bună, din două considerente. Primul ar fi obținerea palmaresului. Nu consider că acesta e necesar pentru a identifica-o pe Poli din punct de vedere moral, etic, dar e important pentru a lămuri situația din punct de vedere juridic și pentru a evita orice alte contestații care pot periclita buna desfășurare a activității unui club Poli, oricare ar fi el, atât ca eventuale penalizări, cât și ca imagine. Al doilea este că era nevoie de o echipă timișoreană la acest nivel pentru a stimula restul activității fotbalistice din zonă, inclusiv la nivel de juniori, în ciuda neajunsurilor enunțate mai sus. Astfel, desființarea completă a clubului ar fi o greșeală. O alternativă ar putea fi păstrarea lui ca o echipă în care juniorii să poată evolua la nivel înalt. Asta ar însemna practic redefinirea scopului clubului, eventual coroborată și cu schimbarea numelui. Măcar ar fi pentru prima dată când acest club ar avea un scop concret și ar ieși de sub umbra contestațiilor cauzate de discuția despre cea mai Poli dintre Poli. Ceea ce nu înseamnă că n-ar rămâne de rezolvat problemele administrative și de finanțare ale clubului, două sarcini deloc necomplicate.
În orice variantă a desființării ACS-ului, s-ar înclina balanța înspre echipa întreținută de Druckeria. Pentru Robu ar însemna o înfrângere personală, pentru o parte a poliștilor ar însemna o jignire după cei patru ani de ceartă. Dar câți ar fi aceștia? Nu sunt prea mulți, căci majoritatea poliștilor sau majoritatea potențialilor fani ai unei singure Poli au stat deoparte și se prea poate ca ASU Politehnica să readucă constant un număr mare de spectatori la stadion și în jurul echipei. Astfel că poate renunțarea la Poli cea „a lui Robu” să fie decizia cea mai bună pentru oraș, în dauna unui orgoliu înfrânt și a câtorva nemulțumiți.
Dar, așa cum mă întrebam acum 4 ani, așa mă întreb și acum: de ce nu se poate cu amândouă variantele? Atunci m-a surprins vehemența anti-ACS a celor din Druckeria, pentru că până la urmă nu a fost o competiție între cele două. Fiind la nivele diferite, nu s-au bătut pentru aceleași resurse și, dacă nu era atitudinea celor din galerie împotriva celor care au acceptat ACS-ul, poate nu era nici o împărțire între suporteri. Și, ajungându-se în acest punct, e clar că nici ACS-ul și nici Robu, nu au reprezentat vreodată o piedică în calea poftelor Druckeriei.
Acum însă, în fața unei competiții directe, lucrurile stau altfel. Resursele se vor împărți: potențialii sponsori, spectatorii, dar și stadionul căci „Dan Păltinișanu” este singurul stadion decent pentru ligile superioare. Acest sezon ar putea fi în detrimentul uneia sau al ambelor. E foarte probabil ca ambele să aibă rezultate mediocre, una având probleme financiare, iar cealaltă fiind nevoită să-și mărească considerabil eforturile financiare în timp ce trebuie să fie și în competiție directă cu prima. Iar dacă Robu reușește să găsească o finanțare potentă pentru acest sezon, cu un buget ca acum doi ani, ar putea promova din nou la pas, ceea ce ar putea fi o lovitură de imagine pentru ASU. Cât de puternică, depinde de rezultatul efectiv și de cât de mult reușesc cei din galerie să-și păstreze suporterii.
Mi se pare o situație tristă și din cele expuse varianta cu două Poli nu pare a fi cea mai bună. Astfel, aș prefera să se găsească o cale de mijloc. Aș vrea ca cele două „tabere” să se pună la masă și să discute cu adevărat. E nevoie de multă empatie de ambele părți, fiecare trebuie să știe exact de ce are nevoie și ce poate să ofere și chiar și ce nu ar trebui să ofere celălalt, cum ar fi atuurile și neajunsurile explicate mai sus. Dacă se trece peste orgolii, dacă se stabilesc prioritățile și principiile cu adevărat importante, cred că se poate ajunge la un consens.
Ideal ar fi un club care să dețină palmaresul, să aibă un statut care să nu permită înstrăinarea lui pe mâna unei singure persoane sau unui singur investitor, cu o conducere care să nu aibă oameni cu interese potrivnice voinței suporterilor și preferabil cu oameni cât de cât competenți în ceea ce fac, nu neapărat cu experiență în fotbal, dar pasionați și cu un plan sustenabil de dezvoltare. ACS poate fi transformat într-o bază pentru juniori, un satelit pentru acest club.
La o recitire a acestui paragraf, realizez că nu am menționat o formă de organizare, nu am menționat politica, nu am menționat dacă la acei oameni pasionați și competenți mă refer la cei din Druckeria. Pentru că nu acestea sunt considerentele importante. E greu să eviți politica într-o lume în care ea se implică peste tot, vrei nu vrei. La fel cum și puritatea e greu, dacă nu imposibil, de menținut. Dar asta e irelevant pentru că nu sunt lucrurile esențiale și de aceea e important să nu ne pierdem în ele.
Până la urmă, pe oricare din variante se merge, succesul unei Poli nu va sta în această decizie, ci va sta în capacitatea de empatie, de competența și de pasiunea oamenilor implicați.
4 iunie 2016
CR U17: Poli - Concordia Chiajna 3:2 (1:0)
Scorul a fost deschis în minutul 16, când Haruț a transformat penalty-ul obținut de Popan. După o intervenție importantă a portarului Contra, am fi putut să ne desprindem prin Popan/Ochea, care n-au reușit însă să profite de spații din apărarea oaspeților. Mai mult, în minutul 31 un șut expediat de la 22m a ras bara porții adverse, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză. Am reușit totuși golul doi la opt minute de la reluare, când Pop a recuperat sus, l-a lansat perfect pe Ochea și acesta, cu un fundaș în cârcă, a reușit să șuteze la firul ierbii pe lângă portar. O nouă intervenție a lui Contra ne-a salvat de gol în minutul 51, când portarul nostru a reușit chiar să prindă un șut puternic din interiorul careului, în poziție de unu la unu. N-a mai fost nimic de făcut în minutul 67, la o fază în care tatonarea largă în preajma careului a oferit timp și spațiu unui jucător advers, acesta plasând mingea pe jos în colțul drept al porții noastre. Părea că vom tremura, dar am rămas ageri pe contră, iar în minutul 71 Popan scapă spre poartă, apoi ține de minge în afara careului, înainte de a-l deschide pe Andreici, care finalizează asemenea lui Ochea (dacă nu cumva tot Ochea a marcat, așa cum apare pe site-ul oficial) și ne dă aer. Chiar în minutele de prelungire, după ce irosisem o șansă de patru contra unu, oaspeții au mai punctat o dată, din interiorul careului, deci golul trei s-a dovedit a fi golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei.
O victorie muncită, în fața unui adversar capabil, așadar. Sub privirile echipei secunde, precum și a fostului coleg Vlad Dragomir, viteza noastră de atac s-a dovedit decisivă, cu Popan în formă bună. Sferturile de finală se vor disputa pe data de 8 iunie, deci miercuri, iar Poli va întâlni Pandurii Târgu Jiu. Locația rămâne să fie stabilită prin tragere la sorți luni dimineață.
Bravo Poli!
Un unsprezece aproximativ, cu scuzele de rigoare:
Poli : Contra - Ciurescu, Cochințu, Podină, Costinaș - Haruț, Pop, Andreici, Popan - Ochea, Sîrbu
Schimbări:
Strein pentru Sîrbu (min 63)
Corjescu pentru Ciurescu (min 69)
Iseini pentru Ochea (min 76)
Belu pentru Costinaș (min 79)
Sevici pentru Popan (min 80+2)
Poli II - MB Jimbolia 8:0 (5:0)
Victorie la pas pentru echipa secundă, pentru prima oară în multe etape în formulă completă. Tripla lui Mailat şi golurile lui Golda, Velcotă, Bîrnoi, Kokora și Totic au tranșat o dispută care putea liniștit să se termine cu un scor chiar mai mare. Pentru Poli II a fost ultimul meci al sezonului, deși liga a IV-a mai include o etapă în care noi stăm. Poziția finală ne este aproape certă: locul 8 (poate 7), după un retur dificil, în care s-au rulat zeci de jucători, cum au fost disponibili.
Culmea, jocul a început cu una din puținele ocazii ale oaspeților, care l-au întins pe Rusu cu un șut din marginea careului. A fost un foc de paie: minutul 5, corner Postolache și Golda înscrie cu capul din careul mic. După o fază a lui Bîrnoi în flanc, finalizată de Sorescu peste, din voleu, a urmat și o minge lovită cu capul de Velcotă, care și ea a trecut deasupra porții. Se face minutul 23 și ne desprindem, după ce Golda deviază o minge lungă și Mailat scapă de marcaj şi înscrie. Presiunea la poarta adversă nu obosește, iar portarul Jimboliei intervine, cum-necum, la șuturile lui Mailat și Sorescu, din afara careului. Finalul de repriză aduce desprinderea: în minutul 38, Sorescu centrează, mingea traversează careul și ajunge la Mailat, care marchează; la două minute, Postolache dă o minge peste fundaşii adverşi, Velcotă are timp să preia şi să-şi plaseze şutul, fără şanse pentru portar; după ratările lui Golda și Velcotă în aceeași fază, urmează o contră perfectă, care pleacă din respingerea lui Totic, mingea e pasată rapid de Golda la Mailat, acesta are spațiu de alergat şi îi centrează lui Bîrnoi, care are şi el timp să finalizeze plasat şi bine.
După pauză urmează o serie de ratări, care include trei bare prin Sorescu, Golda şi Pădurariu. De abia în minutul 67 marcăm din nou, la capătul uneia din multele curse ale lui Mailat şi rapid mai dăm unul, când Kokora e ager pe respingere la şutul lui Codrean. Ultimul gol îi aparține lui Totic cu o finalizare în diagonală la recuperarea reuşită de Pădurariu. Jocul se termină cu aproape zece minute mai repede, dar meciul era terminat de mult.
A fost un mod frumos de a încheia un sezon care a avut destule momente de acest gen la echipa secundă. Ce va urma anul viitor pentru aceşti tineri - cine ştie?
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Fridrich, Totic - Mailat, Postolache, Bîrnoi, Sorescu - Golda, Velcotă
Schimbări:
Pădurariu pentru Lazăr (min 46)
Kokora pentru Golda (min 62)
Potocianu pentru Postolache (min 62)
Codrean pentru Sporin (min 62)
3 iunie 2016
Trofeul CroVi 2016
Pe la începutul play-out-ului, am născocit să formalizăm o tradiție pe care o purtăm de ceva vreme cu noi, anume stabilirea celui mai bun jucător de la Poli din sezonul proaspăt încheiat. Viziunea noastră era să acordăm două trofee în acest an:
- unul pentru echipa de seniori, bazat pe o medie între notele noastre și o evaluare a suporterilor
- unul pentru echipa de juniori, bazat pe impresiile adunate de noi, în principal de la Poli II
În schimb, am ales să nominalizăm doi jucători care au evoluat exemplar la Poli II, au ajuns în finala Cupei României la juniori A, și au impresionat când au jucat în Liga 1. Ne facem vinovați cu predilecția obișnuită față de jucătorii ofensivi, dar pentru oricine a văzut la lucru echipa secundă, e greu ca primele două nume care să-ți vină în minte să fie altele decât Deian Sorescu și Sebastian Mailat.
Cu felicitările de rigoare, am avut oportunitatea să le înmânăm celor doi trofeele în această după-amiază. Am profitat de moment și am stat de vorbă cu ei despre sezonul care s-a încheiat și ceea ce urmează pentru Poli, într-o conversație pe care o vom publica la începutul săptămânii viitoare. Dacă vă mai amintiți, un dialog cu Deian am avut deja la începutul sezonului. Până atunci, lăsăm imaginile să vorbească - nu înainte de a mulțumi celor de la Lipoplast și consilierului pe arhitectură și design, Florin Tâmpu, care au executat aceste trofee.
Ah, și cine dorește să-i mai vadă la lucru pe Mailat, Sorescu și compania la Poli II, mâine de la ora 10 se dispută penultima etapă a sezonului ligii a IV-a, pe terenul 1 din incinta bazei de la stadionul Dan Păltinișanu.