24 august 2018

Avancronică: Luceafărul Oradea - Poli Timișoara

Îți vine greu să te mai gândești la obiective sportive, când lipsesc acut semnalele de stabilitate din interiorul clubului. Această înlocuire de antrenor și plecarea a trei jucători experimentați (Străuț, Mutu, Dumbravă) poate că nu contează enorm la nivel de lot, dar contează pentru încrederea pe care o au jucătorii și pe care o avem noi, suporterii, în viitorul acestui club. Așa cum scriam și la înscăunarea sa, Ganea gira cu numele acest proiect plin de incertitudini de la Poli. Măcar vestea că intrarea în insolvență se tranșează în 31 august ne oferă un dram de certitudine. Astfel, să purcedem înspre primul meci netelivzat al sezonului.


Luceafărul Oradea

După înfrângerea în meciul (frățesc?) în fața Energeticianului (0-4), am crezut că Luceafărul ar putea fi un adversar foarte accesibil în această primă parte a campionatului. E drept, formația orădeană venea după câteva rezultate pozitive în pregătiri, iar amploarea scorului cu echipa numărul unu patronată de Nicolae Sarcină s-a stabilit în minutele de final. În consecință, Luceafărul n-au putut fi învinși nici de Ripensia, care a avut chiar 2-0 la Oradea, doar ca să fie egalați, nici de Politehnica, cu care au scos un egal alb.

Până la urmă sunt rezultate normale, dacă ne uităm peste lotul echipei. Oros, Codoban și Vasile Pop ancorează cu experiența lor cele trei compartimente, în jurul acestora regăsindu-se jucători între 19 și 22 de ani, mulți cu un sezon la activ în L2 în ciuda vârstei lor. Printre acești jucători îl vedem pe Gabriel Preoteasa, închizătorul venit de la Călărași, care a fost în probe și la Poli. Oricum, Luceafărul este un club care poate tânji cel mult un loc pe la mijlocul clasamentului.

În mod normal ar fi o echipă de bătut, chiar și cu lotul nostru actual. În condițiile date, ar fi o mare dovadă de caracter și tărie din partea tinerilor noștri jucători, dacă s-ar întoarce cu cele trei puncte la Timișoara.

Poli Timișoara

Pe lângă jucătorii plecați, alb-violeții nu se vor putea baza în continuare pe Cristian Melinte, omul care incorporează unica speranță pentru a avea o apărare mai acătării. Nu avem încă acele completări de lot mult așteptate, cu argentinianul Rudolf și japonezul Kawaguchi în așteptarea finalizării procedurii de legitimare.

Interimarul Vlătănescu a deplâns lipsa mijlocașilor centrali, în special a închizătorilor de meserie. Am criticat decizia de a nu-i păstra pe Oprea și pe Pop în lot, iar la acel moment dat ni s-a sugerat să avem încredere în alegerile antrenorului. Doar că la un moment dat și clubul trebuie să-și asume anumite decizii și să impună jucătorii în care crede și pe care i-a pregătit, nu să fie complet la mâna unui antrenor sau a altuia. Toți trecem, Poli rămâne, dar antrenorii trec mai repede ca orice, iar ani de zile a fost vina unuia sau a altuia că nu a avut curajul să introducă pe x, y sau z și Poli a avut mereu de suferit.

În aceste condiții, va fi interesant de văzut dacă Vlătănescu apelează la experiența lui Curileac în poartă (aș tinde să cred că nu), dacă tot Haruț va juca la închidere (aș tinde să cred că da), dacă formula de la mijloc în sus va rămâne neschimbată. Nu m-aș aștepta la multe schimbări, fiindcă nu este menirea unui interimar să facă multe schimbări, dar cam oricare dintre jucătorii care mai sunt în lot ar putea să-și facă apariția în primul unsprezece. Și că tot vorbim de lot, din calculele mele mai avem cincisprezece jucători de câmp și trei portari, fără nicio rezervă în apărare (!) - că, din nou, o fi fost imposibil ca un Cochințu sau un Fridrich să fie reținuți. Or avea și ei bubele lor, dar măcar știi că jucătorii care vin din club tind să nu plece atunci când pleacă cel care i-a adus. De văzut dacă vor veni completări de la juniori pentru a avea o bancă plină, însă orice fundaș ar veni, va fi doar o prezență numerică.

Ce zice Vlătănescu? Presa a titrat că recomandarea sa pentru jucători este să joace bine, ca să poată pleca de aici. Ce nu-mi place la această formă de motivare este că atunci când joci ca să pleci, joci în primul rând pentru tine, nu pentru echipă. Dar, până la urmă, are dreptate, cu ce să mai poți motiva jucătorii, tineri sau nu, care se simt cel puțin dezamăgiți, cel mult trădați de propriul club? Oricum, Vlătănescu punctează bine mai departe:
„Primul aspect a fost cel psihologic. Jucătorii sunt tineri și nu trebuie să nu pună banul pe prim plan. Ei trebuie să joace fotbal. Sper să-i capacitez să înțeleagă că jucând fotbal pot să ajungă departe. Așa am fost și noi la începutul carierei – mai înainte am jucat, apoi au venit banii. Mai întâi trebuie să joci fotbal ca să ajungi undeva. Dacă nu faci asta, n-ai nicio șansă. Adevărații oameni se văd acum, în condițiile grele.”
Până la urmă, și dacă am avea condiții mai bune, acest lot are slăbiciunile sale, deci ar trebui să evoluăm bine montați pentru a câștiga. Să sperăm că pentru Vlătănescu nu va fi o revenire pe bancă care să puncteze un sfârșit, așa cum a făcut-o perioada scurtă petrecută ca antrenor la echipă în sezonul 2001/2002.

Cronica ultimei întâlniri: 

A fost cândva Poli - Luceafărul 1-2, în sezonul 2011/2012, un meci cu iz trist.

„N-am avut parte de fotbal în această dimineață, doar de reflecția lui schimonosită pe stadionul DP, grație nu doar a problemelor financiare, ci și a lipsei de valoare din primul unsprezece. Cu o linie de fund malformată de suspendări, suspendări suplinite cu improvizații, o linie de mijloc fără prea multă vlagă și un atac compus dintr-un singur jucător, era nevoie de măcar puțină ambiție pentru a obține ceva din acest meci.”

https://www.cronicavioleta.ro/2012/04/poli-luceafarul-oradea-12-11.html

21 august 2018

Din nou, fără antrenor

Pentru un club care tot caută puțină stabilitate, plecarea neașteptată a antrenorului nu poate fi decât o lovitură sub centură. Demisia lui Ionel Ganea de ieri - a doua în doar o lună de zile - vine după primul rezultat pozitiv al sezonului. Cauzele plecării sale țin, în funcție de ce presă citești, de posibila plecare a duo-ului Motreanu - Bîrnoi, respectiv de neplata unor prime promise după punctele adunate cu Ripensia. Clubul, deși ar fi putut da imediat un comunicat oficial pentru a detensiona (puțin) situația, a lăsat să se înțeleagă că Ganea are ofertă de altundeva și că despărțirea a fost amiabilă. O parte din jucători și tot staff-ul sunt cu salariile la zi, dar tind să cred că și așa, situația este/era departe de a fi liniștită.


Presa anunță sfârșitul, colapsul, anihilarea. Are argumentele ei, deși situația nu s-a modificat fundamental în ultimele douăzeci și patru de ore. Doar neintrarea în insolvență ar semnala, cel mai probabil, sfârșitul.

Între timp, președintele Birlică este în căutarea unui înlocuitor calificat pentru postul vacant. A apelat inițial la un antrenor care mai mereu, atunci când are loc o demitere, se regăsește printre sugestiile unor suporteri, acesta însă nu a dorit să își asume rolul. Căutarea continuă, dar nu ne va fi ușor - sunt puțini antrenori cu calități care să fie dispuși să vină la incertitudinea care domnește în club. Până atunci, interimar va fi Petre Vlătănescu, antrenor la U17 din această vară, după plecarea lui Alin Paleacu. Veteranul Vlătănescu va fi susținut de Aurel Șunda.

Situația această evidențiază încă un punct slab al clubului, care a pierdut în ultimul an cinci dintre cei mai experimentați antrenori pe care îi avea sub contract, antrenori cu oarecare potențial de principali: Sorin Bălu, Octavian Benga, Victor Collins, Alin Paleacu și Robert Frușa. Și n-au fost despărițiri amiabile.

S-au anunțat și două rezilieri în rândul jucătorilor, anume a lui Străuț și a lui Mutu. Amândoi ar fi putut ajuta echipa, mai ales Străuț, care și-a arătat calitatea de-a lungul anilor petrecuți aici. N-a intrat însă în planurile lui Ganea, memoriul depus nu are cum să fi îmbunătățit relația dintre jucător și conducere, iar până la urmă interesul lui Poli, în acest sezon care devine din ce în ce mai mult unul de supraviețuire, este să-și ruleze tinerii. Cu trei opțiuni pentru flancul drept, era un post aglomerat.

În schimb a fost anunțat un nou transfer, argentinianul Santiago Rudolf (n. 1995) sosind la Timișoara. Acesta a fost format de Club Atletico Independiente, clubul care l-a lansat pe Aguero în fotbalul mare, și evoluează fie ca fundaș stânga, fie ca fundaș central. Urmează să i se alăture și Michael Omijuanfo (n. 1990), alt fundaș central, norvegian, care a evoluat în ligile a doua și a treia din țara natală. Două mutări pe posturi oarecum deficitare, dar jucătorii sunt necunoscuți iluștri.

Rămâne o prioritate fie să găsim cât mai curând un înlocuitor pentru Ganea, fie să permanentizăm interimarul, cu scopul de a permite echipei să se concentreze la fotbal. Oricum, viitorul depinde de intrarea în insolvență, iar dacă aceasta se desăvârșește, se va putea face un plan pe termen mediu, care să atragă pe cineva aici.

20 august 2018

Catalogul alb-violet: Ripensia - Poli

Ripensia - Poli 2:3 (1:0)
[46 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Mario Contra

O surpriză în poarta alb-violeților, semn că lui Ganea chiar nu-i este teamă să folosească jucătorii tineri. N-a fost în centrul atenției la goluri, deși a reușit să scoată o liberă bătută de Toma în repriza secundă, respectiv s-o prindă pe cea trimisă de Zaluschi. Nu a inspirat mereu încredere, dar nu a avut nici rețineri, fiind eficient când a contat - de exemplu în a-l bloca pe Dumiter în drumul său spre un al treilea gol al Ripensiei.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Radu Motreanu


Primul gol a plecat de la pasa greșită trimisă tocmai de Motreanu. Între el și Bocșan s-a scurs și al doilea gol, iar aproape că a fost depășit de Dumiter în minutele de prelungire, când a apelat la un fault lipsit de eleganță, dar cât se poate de necesar. Este loc de mai bine.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,0

Cristian Bocșan

În ciuda intervenției curajoase, dar inutile, de la primul gol, nivelul lui Bocșan lasă în continuare de dorit. Fără colegi de linie experimentați, neajunsurile sale de poziționare se simt acut. Multe imprecizii, depășit prea des de adversari, interpretare greșită a fazei la golul doi. La experiența lui, pur și simplu trebuie să joace mai bine.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 4,2

Igor Basic

Sârbul n-a arătat grozav la prima reușită a gazdelor, când a ieșit neconvingător la întâmpinare. Nu s-a ridicat cu mult peste prestația lui Bocșan, dar măcar are scuza lipsei de experiențe la acest nivel și a avut o contribuție la golul victoriei marcat de Golda.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,2

Cristian Podină

Deși mi-a plăcut în mare prestația sa din prima repriză, a ratat ieșirea la ofsaid la primul gol. În partea secundă, mai ales în momentele de presiune după golul doi al Ripensiei, am fost copleșiți în flancul stâng.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Denis Haruț

Un meci ceva mai bun ca cel cu Brăila, în special în prima repriză, când a jucat cu capul sus și a distribuit bine mingile trecute pe la el. Pentru a crește la închidere, are nevoie de mai multă răutate, ceva văzut și la pasivitatea sa de la golul doi, la o fază care a trecut prin zona centrală. A cam dispărut din joc în ultima parte a meciului.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 5,8

Alexandru Popovici

Are o pasă de gol în cont pentru reușita lui Bîrnoi, însă mă aștept la mai mult de la Popovici, fie ca explozie, fie ca implicare în joc. Adică măcar una din două.
Studiu de caz, golul doi primit de Poli: Popovici bate un corner din stânga, Motreanu trage peste, portarul repune mingea în joc fără să se grăbească foarte tare. Între timp Popovici a ajuns central, în fața careului advers. Drăghici face pressing în dreapta, Bîrnoi face pressing în aproximativ aceeași zonă, Popovici vine agale și se oprește undeva central. În dreapta, cine este liber? Ungureanu. Mingea circulă până în flancul nostru stâng, dar Popovici tot nu se repliază - a se vedea imaginea aceasta. În continuare știm ce s-a întâmplat.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 5,3

Justice Opoku

Nu îmi displace ghanezul adus acum nici două săptămâni la Timișoara. Este un jucător combativ, are un control decent al balonului și vede destul de bine jocul. I-a oferit o potențială pasă de gol lui Velcotă, a făcut câteva recuperări utile și a alergat pe tot terenul. Chiar și la faza golului doi, că tot ziceam de Popovici, a alergat de la mijlocul terenului până în fața careului nostru, încercând să-l blocheze pe Ungureanu. Este genul de atitudine de care avem nevoie. În rest, e loc de crescut, iar succesul său va depinde de capacitatea de a se integra și de a acumula experiență.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Cosmin Bîrnoi

În prima jumătate de oră nu mi-a plăcut prea mult ce am văzut de la Bîrnoi, însă ulterior jocul său a crescut. A contribuit la faza care a culminat cu bara lui Drăghici, a egalat după un efort personal, a fost implicat și la golul egalizator. Să tot împlinești 21 de ani.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,0

Sebastian Velcotă

Mi-a plăcut și implicarea lui Velcotă, care putea să aibă o pasă de gol în cont, dacă Drăghici nu rata din interiorul careului. La fel ar fi putut să și înscrie, cu o finalizare mai precisă în debutul reprizei secunde. De două ori a fost oprit greșit de tușieră, din poziții favorabile. Joc nu grozav, dar decent.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Octavian Drăghici

Chiar dacă a ratat acea șansă incredibilă, Drăghici a luptat tot meciul și a reușit până la urmă să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Avem nevoie de această atitudine din partea jucătorilor cu experiență.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,9

REZERVE

Andrej Mrkela

Sârbul a trimis două-trei centrări de bună calitate, rămase fără rezultat. Nu se prea repliază defensiv, însă poate ajuta echipa.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,4

Cristian Pădurariu

Plasat undeva în spatele vârfului, Pădurariu a punctat două faze cheie atât cât a stat pe teren - ambele au dus la câte un gol. Nu-mi dau seama unde este locul său în teren sau dacă poate menține calitateta acestor servicii, mai ales în fața unor adversari mai agresivi, dar în acest meci a fost cu adevărat decisiv.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,4

Denis Golda

A intrat cu o bună vitalitate în meci, nu și-a calculat pașii la primele două șanse, însă a reușit să lovească decisiv când este mai dulce, cu o finalizare de calitate. Un excelent debut în alb-violet.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

ANSAMBLU

Ionel Ganea

Aș zice că trei din mutările făcute în primul unsprezece au surprins, anume titularizările lui Contra, Podină/Basic și Opoku în locul mai consacraților Curileac, Dumbravă și Codrea. Alegerile nu par să fi avut un impact mare asupra jocului, însă ne arată că Ganea chiar nu are teamă în a folosi tineri.

Din păcate nu a găsit leacul la suferințele noastre defensive. În mod cert Melinte ar trebui să se regăsească acolo odată ce este apt (adică nu la închidere), și cred că l-aș încerca pe Podină alături de el, cu Dumbravă în flanc. Nici Bocșan, nici Basic nu inspiră încredere, cu Mutu o altă variantă pentru a completa apărarea. Nu ne ajută prea mult dacă schimbăm de la meci la meci linia de fund, deci ar fi bine să găsim o soluție cât de cât stabilă până să vină meciurile chiar tari, cu Snagov și Clinceni.

Inspirația antrenorului ne-a adus victoria, grație schimbărilor făcute în partea secundă. În același timp, contribuțiile lui Pădurariu și Golda îi vor da teme de gândire pentru meciul următor, cu Velcotă și Popovici susceptibili în a-și pierde locurile de titulari. Și apropo de inspirație, cum era că atât Golda, cât și Pădurariu n-au fost reținuți inițial în lot?

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

Echipa

Capacitatea de luptă arătată a fost răsplătit cu vârf și îndesat. Nu e ușor să revii de două ori. În schimb, moliciunea cu care s-a intrat în meci, căderea de după golul doi și lipsa de consistență defensivă (mai că era să luăm gol și la ultima fază) trebuie să dea de gândit. Este o echipă tânără, deci sunt de așteptat anumite sincope, însă până acum am dat de formații destul de slabe și am obținut doar patru puncte. Farul a luat opt goluri, după ce noi am reușit să le dăm doar unul, iar o repriză întreagă n-am mai arătat încredere în forțele proprii, deși adversarul era unul net inferior. Sunt lucruri de rezolvat, dar semnalul trimis sâmbătă este unul pozitiv.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,4

Omul meciului

Cosmin Bîrnoi - 32,6%
Octavian Drăghici - 17,4%
Denis Golda - 13%
Mario Contra - 8,4%
Cristian Pădurariu - 8,4%
Niciunul - 6,5%
Sebastian Velcotă - 4,3%
Cristian Bocșan - 4,3%
Denis Haruț - 2,2%
Justice Opoku - 2,2%

18 august 2018

Ripensia - Poli 2:3 (1:0)

Joacă Poli, spectacolul este garantat. Bine, că spectacolul se trage în primul rând din slăbiciuni defensive e altceva, dar până acum alb-violeții au arătat un apetit bun de dat/luat goluri. Victoria de astăzi a căzut la ultima fază a jocului, după ce Bîrnoi și Drăghici au egalat în două rânduri, Golda trecând prima victorie în contul echipei noastre cu o finalizare puternică. Meciul a fost disputat, Poli a dominat multă vreme, a ratat câteva ocazii mari, apoi gazdele puteau tranșa partida, însă egalitatea care ar fi fost justă s-a rupt grație inspirației lui Ganea, a căror schimbări s-au dovedit decisive.


Apropo de antrenorul nostru, acesta a decis să-l schimbe pe Curileac cu Contra, apărarea a fost compusă din linia Motreanu - Bocșan - Basic - Podină, în vreme ce Opoku a intrat titular în locul lui Codrea. Centrul defensivei avea să fie dezamăgitor. Echipa noastră a și început jalnic partida, iar în minutul trei ne vedeam deja conduși. A fost, atunci, o minge pierdută la mijloc, Basic a ieșit neinspirat din apărare, Podină nu a făcut pasul la ofsaid, iar în ciuda tackling-ului făcut de Bocșan, mingea i-a revenit lui Ungureanu, care a înscris cu poarta goală (min. 3). Alb-violeții au intrat greoi în joc, câteva oportunități trecând la un moment dat sau altul pe la Bîrnoi, respectiv pe la Velcotă, care a fost și oprit pentru un ofsaid care n-a fost când scăpase liber spre poartă. Cea mai frumoasă fază a reprizei i-a inclus pe cei doi, cu Bîrnoi care a recuperat în treizeci de metri, l-a deschis în flanc pe Velcotă, acesta a centrat în careu la Drăghici, dar vârful nostru a trimis cumva în bară, deși se afla singur, cu toată poarta în față (min. 30). Bîrnoi a mai trimis un șut peste din afara careului, Drăghici a ratat de două ori contactul cu mingea la centrări interesante, și cumva am intrat conduși la cabine.

Velcotă a avut o primă șansă de egalare în partea secundă, însă n-a reușit să împungă către spațiul porții mingea trimisă de Opoku (min. 49). Avea să fie ratarea care preveștete golul, căci la scurt timp pasa lui Popovici a fost luată cu tupeu în față de Bîrnoi, fundașii centrali ripensiști nu au intrat decisiv, iar sărbătoritul de ieri al alb-violeților a restabilit egalitatea (min. 54). Aproape că n-a durat nici șaizeci de secunde acest 1-1, după ce o respingere anapoda a lui Bocșan l-a lăsat pe Zaluschi singur cu Contra, dar fostul nostru jucător a trimis pe lângă, la colțul lung. Deși părea că suntem în control, o nouă slăbiciune a apărării noastre ne-a compromis elanul, cu Ungureanu găsind un culoare pentru Dumiter, care a profitat de indecizia lui Bocșan și a finalizat cu un șut puternic (min. 61). Nu am arătat bine de fel în minutele care au urmat, iar Ripensia a avut două mari ocazii să își consolideze avantajul, de care nu a știut să profite. Ganea i-a trimis în teren pe Pădurariu, Mrkela și, ulterior, pe Golda, iar primul avea să ofere două pase decisive pentru a întoarce meciul. Faza de la golul egalizator a fost chiar una plăcuta și a evidențiat forța pe care o pot avea pasele legate. Mingea a plecat de la Haruț, a circulat pe triunghiul Bîrnoi, Pădurariu, Golda, ca apoi Pădurariu să o arunce în centrul careului, perfect pentru un Drăghici demarcat, iar golgheterul nostru a înscris cu capul (min. 77). Finalul de meci n-a arătat dramatic, dar Poli a avut câteva mici șanse prin Golda, care n-a reușit să se impună în preajma careului advers. Asta până când am ajuns în prelungiri. Culmea, golul nostru a plecat de la un ofsaid care n-a prea fost la Dumiter, libera a bătut-o lung Basic, Drăghici a trecut pe sub minge, Pădurariu a prelungit-o cu spatele spre Golda, care din două atingeri și-a pus mingea pe șut și a înscris (min. 90+5). Culmea, tocmai cel care a petrecut ultimele două sezoane împrumutat la galben-roșii.

De fapt, povestea acestui meci a fost scrisă nu doar de marcatorii unor goluri inspirate, ci și de două apărări suferinde. Dacă la Poli mai visăm că revenirea lui Melinte va consolida cumva linia de fund, Ripensia trebuie să mai caute soluții. Oricum, pentru noi a fost o victorie de care aveam nevoie pentru moral, o victorie obținută cu un prim unsprezece a cărei medie de vârstă este aproape de 22 de ani - doar Bocșan, Popovici și Drăghici aveau mai mult de 21 de ani în primul unsprezece, precum se vede și mai jos. Să mai spunem că decisivi au fost doi jucători la care Ganea a renunțat inițial?

Trăim cu sufletul la gură ce se va întâmpla luni, când ar trebui să sosească sentința pentru intrarea în insolvență.

Bravo Poli!

Poli: Contra [18] - Motreanu [20], Bocșan [23], Basic [21], Podină [19] - Haruț [19] - Popovici [29], Opoku [20], Bîrnoi [21], Velcotă [20] - Drăghici [32]

Schimbări:

Pădurariu [21] pentru Velcotă (min. 70)
Mrkela [26] pentru Opoku (min. 70)
Golda [21] pentru Popovici (min. 74)

17 august 2018

Avancronică: Ripensia Timișoara - Poli Timișoara

Parcă am redus, brusc, orice așteptări de la acest sezon, mai ales văzând cu cum a arătat primul nostru unsprezece din meciul cu Brăila. Cu o formație atât de tânără, fără jucători experimentați în apărare, este aproape imposibil să ai succes cu consecvență. În primul derby timișorean al sezonului, alb-violeții dau de Ripensia, formație care a obținut rezultate mai bune, dar suferă, asemeni nouă, în apărare.


Ripensia Timișoara

Patru puncte din două deplasări nu este un debut rău de sezon. Au fost meciuri cu șansă, cu neșansă, din care putea să iasă mai mult sau mai puțin. Brăila și-a creat destule șanse în prima etapă, în orice caz mult mai multe decât cu noi.

Cvintetul Popa - Burdeț - Apro - Toma - Anghelina nu reprezintă o fortăreață de netrecut. Bine, față de cvintetul nostru din meciul cu Brăila poate că este mai bun, în special fiindcă patru din cinci sunt familiarizați unul cu celălalt. Și tânărul portar Dobre și-a arătat lipsa de experiență pe alocuri în primele două partide. Forța echipei stă în treimea ofensivă, acolo unde Ungureanu, Zaluschi, Dumiter și nou-venitul Monea par să armonizeze, iar Bădăuță este un jucător bine rulat în liga secundă. Un semn de întrebare planează cu privire la Zaluschi, care ar putea absenta sâmbătă din cauza unei accidentări, asemeni fundașului Hecsko.

Va fi un test interesant pentru galben-roșii.

Poli Timișoara

Dacă alb-violeții vor aborda meciul cu aceeași configurație defensivă, ne va fi greu să rezistăm în fața unor jucători cu calitatea celor sus menționați. Revenirea lui Mutu nu oferă vreo garanție, marea absență fiind în continuare Cristian Melinte, alături de Smaranda.

Ganea va avea de luat niște decizii grele. Prima ar fi dacă îl penalizează pe Curileac pentru erorile comise, însă declarațiile sale împăcuitoare de după meci nu par să indice acest lucru. Nici nu cred că ar fi cazul; alte erori de genul celor comise cu Brăila, l-ar condamna măcar o vreme pe bancă.
Poate că linia defensivă are nevoie de contribuiția lui Străuț, care este capabil să contribuie la organizarea defensivei - mai degrabă la închidere, decât ca fundaș dreapta. În rest, n-am nicio idee care este configurația ideală pentru acest meci, însă odată cu revenirea lui Mrkela și Basic, măcar vom avea dintre cine să alegem. Kawaguchi, în schimb, nu este încă legitimat.

Ce zice Ganea? Caută inspirația, dar în mod interesant nu este îngrijorat de apărare, ci de ineficiență din atac.
„Din păcate la capitolul goluri primite stăm cam prost, sper să rezolvăm mâine această problemă… Am avut și ceva probleme cu jucătorii, sper ca mâine să găsesc cea mai bună formulă să câștigăm meciul.”
Orice ar fi, trebuie să nu cădem într-o nouă zonă a alibiurilor, acum că echipa este una tânără. A zis-o bine Bîrnoi, sărbătoritul zilei: va câștiga cine va avea o ambiție mai mare. Important este să ne găsim spiritul de luptă.

Cronica ultimei întâlniri: 

A fost cândva Poli II - Ripensia 3:0, iar patru jucători care au evoluat atunci se vor afla și mâine în lotul echipei.

https://www.cronicavioleta.ro/2015/09/poli-ii-ripensia-30-30.html

14 august 2018

Catalogul alb-violet: Poli - Brăila

Poli - Brăila 2:2 (1:0)
[43 de voturi]

CRONICA MECIULUI

Vasile Curileac

În ciuda unei intervenții chiar grozave în minutul 10, și-a/ne-a stricat meciul în repriza secundă. Mai întâi la pus pe Podină sub presiune cu o pasă scurtă înainte de primul gol, apoi a dat pe lângă minge la al doilea. Meci de uitat repede, avem nevoie mare de un portar de încredere, mai ales atunci când apărarea are o vârstă medie de 21-22 de ani.

Nota Cronicii: 3,5
Nota comunității: 2,5

Radu Motreanu


Prezență prea rară în ultima treime pentru gustul meu, dar chiar și așa, primul gol a plecat de la el, iar defensiv nu am avut bătăi de cap în flancul drept (și datorită adversarilor). Nu mi-a plăcut cum a gestionat ocazia din finalul meciului, când un serviciu mai inspirat putea să ne aducă toate punctele.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Cristian Bocșan

Chiar nu știu dacă se mai poate întâmpla ceva ca Bocșan să treacă de nivelul său actual. Nu a stat bine la niciunul dintre goluri, nu oferă siguranță și nu e o prezență notabilă la fazele fixe, în special în careul advers, iar deși are talie, nu domină adversarii pe mingile lungi. Fără un coechipier cu experiență lână el, nu poate coordona apărarea, deși are peste cincizeci de meciuri jucate în primele două ligi.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,0

Cristian Podină

Mutat în zonă centrală - unde tind să cred că este mai bine poziționat decât în flanc -, Podină s-a descurcat binișor, până la eroarea care a dus la primul gol. Faza a fost chiar ciudată, fiindcă inițial a reușit să treacă de un adversar, însă a încercat să iasă cu pasă și a trimis la alt jucător al Brăilei. O chestiune de experiență, iar spre deosebire de Bocșan, mai are acest alibi.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,3

Florin Dumbravă

A avut un adversar direct iute și în general s-a descurcat cu el. Prezență ofensivă destul de neglijabilă, deși a combinat interesant cu Velcotă în câteva rânduri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,3

Denis Haruț

Parcă mai bine ca în ultimul meci, însă se mișcă destul de greoi și nu deschide jocul suficient de repede.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 4,9

Alexandru Popovici

După o primă repriză activă, a dispărut ușor în partea secundă. S-a hazardat la câteva șuturi când avea coechiperi în poziții bune. Mai ales după egalare, aș fi vrut să văd din partea lui și a lui Drăghici, jucătorii cu experiență în atac, că trag puțin echipa după ei.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 5,2

Dorin Codrea

Nu a fost deosebit de prezent în joc în prima jumătate de oră, înainte de a se face simțit cu câteva pase utile și niște intrări decise. Are nevoie de un plus de încredere, mai ales pe când vom înfrunta adversari mai puternici. Chiar și așa, nu l-aș fi schimbat atunci când a făcut-o Ganea.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Cosmin Bîrnoi

Sincer, mi-a plăcut mai mult de Bîrnoi în prima etapă decât în aceasta, chiar dacă a înscris de această dată. La Constanța și-a asumat să deschidă jocul, să paseze decisiv, să fie implicat central. Cu Brăila s-a rătăcit prea des în flancuri, iar doar golul a întors impresia negativă pe care o aveam până atunci. Ca acesta să fie un sezon pozitiv, mă aștept la Bîrnoi să fie mai dominant, să înscrie șapte-opt goluri și să contribuie la încă atâtea. Adică să fie măcar la nivelul lui Sorescu de sezonul trecut.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,7

Sebastian Velcotă

N-a fost nici un joc foarte rău, nici unul foarte bun pentru Velcotă. Ca să joace mai eficient în flanc, are nevoie de un plus de viteză, iar în lipsa vitezei, anticipație și plasament la un nivel îmbunătățit. E problematic dacă ai prim planul față de un adversar la începutul unei curse, ca apoi să fii deposedat fără a scoate măcar o fază fixă. Altfel, mi-au plăcut câteva combinații în flanc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,5

Octavian Drăghici

A înscris din penalty, de multe ori a dat probleme fundașilor adverși, însă n-a ajuns destul de des la finalizare. Nici un-doiurile cu linia de mijloc nu au strălucit, dar a luptat.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

REZERVE

Justice Opoku

Fostul junior de la Inter a stârnit anumite pasiuni în rândul conducerii tehnice de la club, care văd în el un jucător cu multă calitate. Deși este în urmă cu pregătirea fizică și n-a mai jucat competitiv de un an de zile - plus că acesta a fost primul lui meci la seniori - a intrat bine în joc, fără a străluci însă. Rămâne de văzut cu ce poate contribui în perioada următoare.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

Cristian Pădurariu

Deși nu a prins lotul pentru cantonament, a ajuns să adune mai repede minute în liga secundă decât Golda. Ciudată alegere. În minutele în care a evoluat, nu a intrat decât o dată în posesie.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,4

ANSAMBLU

Ionel Ganea

Nu știu cât de inspirată a fost înlocuirea lui Codrea cu Okopu. Ca profil, Okopu îmi pare mai ofensiv, deci probabil l-aș fi scos pe Bîrnoi. Oricum ar fi, unsprezecele foarte tânăr aliniat astăzi a suferit tocmai pe seama lipsei de experiență, însă, culmea, erorile decisive au venit de la jucători cu destule meciuri în picioare, de la care aveam alte pretenții. Dacă este să ne uităm la Bocșan, care și în cazul unei promovări nu pare să fie un jucător de nivelul primei ligi, trebuie să mă întreb de ce nu i s-a dat șansă unui alt tânăr pentru acest sezon. Conducerea trebuie să decidă cât de lung este un ciclu pe care îl oferă propriilor jucători, iar instictiv îmi vine să spun două sezoane, în care dacă nu confirmă, pot pleca, să facă loc altui jucător. Prezența sa fizică îi oferă în continuare un atu lui Bocșan în ochii multora.
Ganea s-a văzut oarecum constrâns în acest meci să folosească atâția jucători tineri, fiindcă Mutu era suspendat, Melinte s-a accidentat iar ce doi sârbi...s-au îmbolnăvit. Nu ne va fi ușor fără un fundaș central solid, pe care să ne putem baza. Nu ne ajută nici faptul că legăm greu pase în jumătatea adversă, iar fizic nu ne-am putut impune pe final, chiar dacă antrenorul oaspeților deplângea lipsa unei pregătiri mai ample în pre-sezon.
Oricum, când domini clar 120 din 180 de minute și ieși cu un golvarej 3-6, ceva nu e cum ar trebui să fie. Dacă ne gândim și că Farul și Brăila s-au organizat cu greu pentru acest sezon, avem de ce să ne facem griji pentru meciurile următoare. Trebuie să mai reducem din erori, iar dacă tot le face cineva, să le facă jucătorii fără experiență, și să găsim mai multe resurse pentru a presa când căutăm golul. Astea-s treburi de lucrat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Echipa

Dacă facem abstracție de la cele trei minute care ne-au compromis meciul, pentru un joc abordat cu atâția tineri, n-a fost o prestația rea. Ganea a lăudat atitudinea jucătorilor, poate ca să le dea curaj, fiindcă nu cred că am avut cea mai bună atitudine în momentele cheie și nici forță de reacție ulterior. Devine tot mai important să câștigăm câteva partide, fiindcă altfel eșecurile acestea o să ne constrângă din ce în ce mai mult în abordarea meciurilor.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6

Omul meciului

Niciunul - 39,5%
Octabian Drăghici - 16,3%
Cosmin Bîrnoi - 16,3%
Radu Motreanu - 11,6%
Vasile Curileac - 7%
Florin Dumbravă - 2,3%
Denis Haruț - 2,3%
Justice Opoku - 2,3%
Sebastian Velcotă - 2,3%

12 august 2018

Poli - Brăila 2:2 (1:0)

A mai trecut o săptămână, dar alb-violeții au rămas în același loc mental de la finalul meciului cu Farul. De această dată am condus chiar la două goluri diferență, fără ca adversarii să aibă mai mult de o ocazie tot meciul, iar în două faze consecutive am comis două gafe defensive imense, pentru a ne trezi egalați. Astfel, reușitele lui Drăghici și Bîrnoi ne aduc doar un punct, iar echipa pare a fi una foarte neconvingătoare.


Într-un fel este de înțeles. Am evoluat astăzi cu șase jucători U21 titulari, am controlat meciul, și a fost de ajuns să nu fim atenți în două rânduri ca toată munca să fie aproape de prisos. Spre deosebire de partida de la Ovidiu, meciul de azi n-a avut mult nerv, cu temperatura dogoritoare în prim plan. Oaspeții au avut singura lor ocazie de gol construită din întregul meci la o fază fixă, Curileac întinzându-se spectaculos pentru a scoate lovitura de cap trimisă spre poartă (min. 10). Drăghici a trimis peste centrarea lui Popovici, dar deși mingea s-a tot plimbat prin preajma careului advers, nu am reușit să legăm destule pase cât să ajungem la finalizare. Scorul a fost deschis după ce Motreanu a încercat o preluare în careu și un adversar a blocat mingea cu brațul. Drăghici a bătut penalty-ul, cu bara, și a înscris (min. 35).

Meciul a continuat la ritmul lâncezit al primei reprize și după reluare, pasa finală lăsându-se mai mereu așteptată. Într-un final, Bîrnoi a preluat o minge în flancul drept și a înaintat nestingherit în zonă centrală, șutul său din marginea careului fiind suficient de puternic pentru a-l învinge pe portar (min. 61). Meciul trebuia să fie rezolvat, însă defensiva alb-violetă a mai avut un cuvânt - chiar două - de spus. Curileac i-a dat o pasă scurtă lui Podină în zona careului propriu, acesta a trecut de un adversar în primă fază, însă a degajat doar până la alt jucător brăilean în treizeci de metri, Bocșan nu a fost foarte ager și l-a scăpat din marcaj pe Bertrand, care a primit și a trimis mingea pe sub Curileac, ieșit în întâmpinare (min. 66). Dacă asta a mai mers cumva, două minute mai târziu Curileac strigă tare „EU” pe o minge lungă în marginea careului, un balon pe care îl putea și prinde în brațe, însă dă pe lângă balon încercând o degajare și oferă golul pe tavă Brăilei. Alb-violeții n-au mai avut suflu să forțeze ceva pe final, chiar dacă Motreanu și Opoku au ajuns în ultimele minute în poziții bune de centrare, fără a oferi servicii de calitate.

S-a simțit lipsa de maturitate a echipei în acest joc, dar până la urmă nu acesta este cel mai grav lucru. Grav este că nu am putut lega două-trei pase în treimea ofensivă, că ne compromitem cu erori personale, și că nu tragem cu dinții de rezultate. E cumva comic, eram convins din pregătiri că stăm bine defensiv, însă una era să joci cu Străuț, Melinte, Mutu, Dumbravă și Artean în fața lor, alta cu cvintetul de astăzi. De remarcat că Melinte s-a accidentat la antrenament și probabil va lipsi până la trei săptămâni, în vreme ce ghanezul Opoku a fost legitimat la timp pentru a evolua deja în partida de astăzi. În plus, în atac a reapărut Pădurariu, care și-a făcut și el debutul în liga secundă.

Recent auzeam un antrenor discutând despre puterea victoriilor și mentalitatea pe care o aduc rezultatele pozitive. Noi suferim în continuare pe seama slăbiciunilor arătate sezonul trecut, a presiunii și a neîncrederii date de inabilitatea de a lega câteva victorii. Pentru Poli urmează meciul cu Ripensia, însă mai importantă va fi partida „insolvenței” dată la Tribunal, cu termen pe 20 august.

Poli: Curileac - Motreanu, Bocșan, Podină, Dumbravă - Haruț - Popovici, Codrea, Bîrnoi, Velcotă - Drăghici

Opoku pentru Codrea (min. 62)
Pădurariu pentru Bîrnoi (min. 88)


11 august 2018

Juniori: Poli - LPS Banatul

Pentru oricine urmăreşte cât de cât ce se întâmplă la centrul de juniori de la club, era evident că aceasta este direcţia în care ne îndreptăm. După ani de zile în care nu s-a investit mai mult de strictul necesar, chiar şi banii veniţi pentru juniori fiind direcţionaţi spre alte nevoi stringente, nu s-a restructurat centrul deşi încă de la venirea lui Drăgoi era evident că se impun anumite schimbări, aici am ajuns: 0-7 în cele două partide cu LPS Banatul, meciuri în care alb-violeţii au tras un singur şut pe poartă.


La U19 era şi greu să ai multe aşteptări. După plecarea lui Victor Collins, a fost numit Alin Paleacu antrenor, care a plecat la rândul lui (la ASU Politehnica), iar în acest meci juniorii l-au avut pe bancă pe Petre Vlătănescu, principal la U17. În fapt, vreo jumătate de oră în repriza secundă n-a fost nimeni pe banca noastră, asta şi fiindcă am avut doar două rezerve. Mai are rost să menționez că o parte dintre jucătorii de la U17 nu au putut sta pe bancă fiindcă nu aveau carnetele la zi? Deci ce să speri de la nişte copii pregătiţi cu atâta instabilitate în jurul lor? Asta ca să nu adresăm şi un alt trist adevăr, că valorile au părăsit acest club.

Despre meci nu sunt multe de scris. Moşoarcă a ţinut cumva poarta intactă douăzeci şi cinci de minute, cu patru intervenţii bune. Apoi, deşi Poli avea doi fundaşi centrali foarte înalţi, Banatul a înscris în urma unui corner. Organizarea defensivă a echipei a fost slabă în general, iar la nici un minut de la deschiderea scorului, am faultat în careu şi oaspeţii s-au distanţat la două goluri (min. 26). La pauză a intrat în poartă fiul lui Valentin Velcea, generaţia 2004, care a apucat şi el să-şi treacă în cont trei intervenţii bune. Alb-violeţii au avut o mare ocazie de a reintra în meci, însă fundaşul Belu a fost blocat, iar apoi vârful Mihai nu a putut direcţiona mingea înspre poarta goală (min. 56). În fine, o pasă slabă înapoi a aceluiaşi Belu a fost interceptată de un adversar, care n-a iertat, stabilind şi scorul final al meciului (min. 64).

Moşoarcă - Târţău, Mirescu, Badaood, Belu - Ivanovic - Gavrilă, Buga, Grosu, Ursu - Mihai

Schimbări:

Velcea pentru Moşoarcă (min. 46)
Borugă pentru Gavrilă (min. 65)

Credeam că lucrurile vor sta mai bine la U17, unde nucleul echipei a fost păstrat şi jucătorii care fuseseră „un an prea mici” sezonul trecut, erau acum mai maturi și la nivel cu adversarii. Nouă dintre titulari au evoluat și în primul egal de anul trecut în fața Banatului, scor 1-1. Și atunci meciurile au fost echilibrate, dar alb-violeții au reușit să rămână neînvinși și au ajuns la Elite.

De această dată, lucrurile au stat mult mai rău, semn că degeaba a trecut un an, dacă clubul ți-a oferit condiții precare pentru a crește și sportiv. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, doar că în vreme ce noi am ratat o ocazie chiar la debut, oaspeții au deschis scorul...dintr-un corner (min. 6). Nu am reușit să ajungem în fața porții adverse, iar tot Banatul a avut o șansă când un șut de la distanță a lovit bara și a refuzat să intre. Meciul s-a cam decis chiar înainte de pauză, după ce am pierdut o minge la mijlocul terenului, un jucător advers a scăpat singur cu portarul și a înscris.
În partea secundă jocul s-a deschis, însă ocaziile au apărut doar la poarta noastră. Lentoarea de pe axul central ne-a expus de mai multe ori, iar Banatul ne-a „iertat” cu doar două goluri (min. 65 și 73).

La cum arată situația la ambele formații de top de juniori, măcar n-o să mai fim așa de frustrați că nu folosim tinerii noștri la echipa mare, fiindcă n-o să mai avem pe cine folosi. Jucătorii care au calitate și depun efort nu vor putea crește dacă formația din jurul lor joacă un astfel de fotbal, în liga zonală. Fără condiții, rezultatele se vor deteriora în continuare. Nu e greu să spui că „izvorul s-a secat”, dar mai sunt câțiva jucători care în alte condiții ar putea progresa frumos. Nu, însă, la felul în care este condus centrul, tratat mai mult ca o povară, decât o sursă de mândrie.

Daminescu - Foca, Bain, Tașcă, Codrea - Chiriac, Leonte - Dobrincu, Românu, Toboșaru - Olteanu (?)

Schimbări:

Periat pentru Românu (min. 59)
Zetu pentru Toboșaru (min. 66)
Sabaiduc pentru cineva neidentificat

10 august 2018

Avancronică: Poli Timișoara - Unirea Brăila

E eufemistic să spui că n-a ieșit chiar bine debutul de sezon. O vreme am văzut fotbal bun, dar ulterior echipa a clacat nepermis. Condițiile rămân dificile, iar în această a doua etapă întâlnim o echipă nu foarte diferită de cea din prima rundă. Meciul programat la ora prânzului, duminica, ne va oferi oportunitatea unei prăjeli ad hoc.


Dacia Unirea Brăila

Și Brăila s-a adunat doar pe ultima sută de metri, dar n-a făcut o treabă rea într-un timp foarte scurt. Au pierdut acasă cu Ripensia, în ultimele minute, într-un meci în care au ratat și penalty. Nu au fost mulți jucători în primul unsprezece care să nu aibă măcar un sezon de ligă secundă în spate și au reușit să-l ia pe Liviu Gheorghe împrumut de la Dinamo, și pe chinezul Lu de la CFR Cluj.

Normal că asta nu face din Brăila o formație redutabilă, dar pentru un club care nu știa dacă va începe noul sezon, nu arată deplorabil. Ținta clubului rămâne supraviețuirea în liga secundă. Nu mă mai hazardez cu prognoze de rezultat, dar e clar că...trebuie.

P.S. Remarc sigla frumoasă a brăilenilor.

Poli Timișoara

Lucrurile au rămas tensionate după înfrângerea suferită la Constanța. Nu cred că există cineva care să stea liniștit cu privire la viitorul clubului, dar până să ve pronunța tribunalul cu privire la intrarea în insolvență, nu vom ști mare lucru. Și după aceea va mai dura o perioadă până să se treacă de masa credală, moment în care am afla cu câte datorii rămâne clubul și până când trebuie să le stingă. N-are cum să fie ușor să te pregătești în aceste condiții de incertitudine, dar clubul ar putea ajuta prin plata salariilor jucătorilor curenți - ba chiar asta ar fi cheia, dacă este să mai speri, în nebunia de polist, la ceva de la acest sezon.

Sportiv, s-au testat mulți jucători în meciul amical de miercuri, dintre care au șanse să rămână doar doi: mijlocașul japonez Yushi Kawaguchi și fostul junior de la Inter, Justice Opoku (video aici), care evoluează în spatele vârfurilor. Sunt tare curios cum va rectifica Ganea carențele defensive arătate în etapa de debut. Aș vrea să văd o linie de patru cu Melinte și Bocșan în centru, în primul rând. Apoi vom vedea ce opțiuni își asumă antrenorul pentru posturile de fundaș dreapta și la închidere, cât și dacă va mai merge pe mâna lui Dumbravă în flancul stâng.

De la mijloc în sus nu prea este loc de inovații. Velcotă a jucat tot meciul în amicalul cu Giarmata, deci nu cred să fie titular (asemeni lui Străuț, la o adică). Rămânem, probabil, în aceeași configurație, atunci.

Ce zice Ganea? Și el, temperat.
„Întâlnim o echipă cu experiență, care activează de foarte mult timp în Liga 2, e o echipă cu un palmares bun. Am văzut la primul lor meci că sunt ca și noi, o echipă în construcție. Dar cred că Brăila va veni aici să ne pună probleme și o să fim foarte atenți cu ei.”
Ca fapt divers: unul dintre juniorii clubului, fundașul dreapta Gabriel Andreca (2000) a plecat la FCSB.

Cronica ultimei întâlniri: 

Nu mai avem alte întâlniri în arhivă între Poli și Brăila.

8 august 2018

Amicale şi insolvenţe

Alb-violeţii au disputat astăzi un amical împotriva celor de la Giarmata, echipă în care se regăsesc mai mulţi jucători crescuţi de Poli şi împrumutaţi: Cochinţu, Popan, Sporin, Andreici, Dorobanţu, Ochea, Dincă şi Gînju. Pentru noi au evoluat o grămadă de trailişti, dintre care doar unul s-a remarcat.


După o primă repriză dominată de Giarmata, în care Popan a ieşit în evidenţă în mai multe faze şi a avut o minge scoasă de pe linia porţii de Bocşan, Poli a controlat partea secundă, când a şi înscris cele două goluri. Primul, semnat de Stere, a venit după deschiderea tânărului Românu, iar al doilea i-a aparţinut lui Pădurariu, care a marcat direct din liberă după o ieşire proastă a portarului advers.

Trialiştii prezenţi au fost: Thibaut Barthomeuf (1991, fundaș central francez), Twum Bakima (1993, fundaș stânga englez), Justice Opoku (1998, mijlocaș ofensiv ghanez), Giorgios Sarafoudis (1988, atacant grec), Makumbi Nkoma (1994, atacant gabonez) şi Kawaguchi Jushi (1993, mijlocaș central japonez). Din ce am găsit, Barthomeuf a evoluat în ligile inferioare franceze, Opoku a fost junior la Inter Milano, iar Sarafoudis a jucat recent prin divizia a opta sau a noua din Anglia. Culmea, singurul care mi-a lăsat o impresie pozitivă a fost Kawaguchi - deşi scund, a protejat bine mingea, a jucat rapid când a fost cazul, a văzut jocul şi a făcut pressing util în mai multe rânduri. Rămâne de văzut dacă rămâne careva dintre ei. Ca de obicei, nu poţi să nu te miri de unde vin unii, alţii să dea probe, când tu aveai nişte jucători crescuţi de cinci, zece ani la Poli, pe care nu te costa mare lucru să încerci să-i formezi la seniori, chiar dacă aveai semne de întrebare în privinţa abilităţii lor.

Poli: Smaranda - Filip, Bocşan, Barthomeuf, Bakima - Străuţ - Golda, Opoku, Velcotă - Sarafoudis, Nkoma

Au mai intrat: Kawaguchi, Pădurariu, Stere, Românu şi Podină.

Vestea cea mare a zilei a fost cererea de intrare în insolvenţă a clubului. Nu există multe detalii despre această mutare, care vine cu multe semne de întrebare. S-a zis şi s-a scris că insolvenţa n-ar fi o opţiune pentru club, acesta fiind organizat ca ONG. Rămâne de văzut care sunt perspectivele acestei proceduri, al cărei scop este restructurarea datoriilor. Astfel, dacă se aprobă intrarea în insolvenţă, clubul va propune un plan de reorganizare prin care se reduce cuantumul datoriilor, după care clubul are o perioadă fixă de timp să plătească datoriile rămase. Conform legii se formează grupe de creditori care vor vota planul, iar dacă există o majoritate, acesta va trece. Doar că FRF a decis ca echipele insolvente să nu mai poată activă în Liga 1 de sezonul viitor, ceea ce ar reprezenta o importantă piedică pentru planurile de viitor ale clubului. În plus, cam tot ce intră în insolvenţă purcede înspre faliment.

Rămâne să vedem.

6 august 2018

Catalogul alb-violet: Farul - Poli

Farul - Poli 4:1 (1:1)
[37 de voturi]


CRONICA MECIULUI

Vasile Curileac

N-a avut un rol de protagonist, deși am primit patru goluri. Singura fază la care s-a remarcat în vreun fel a fost o bâlbâială din prima repriză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,1

Denis Haruț


O prestație de-a dreptul îngrijorătoare pentru Haruț, care a fost depășit în câteva rânduri și n-a arătat încredere în altele. Poate ar trebui, totuși, mutat la închidere.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,4

Alin Mutu

Nicii înainte de penalty-uri nu a inspirat siguranță, însă maniera în care a fost penalizat în ambele rânduri mă face să-mi pară rău de situația lui. Nimeni nu-și dorește un asemenea debut.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 2,0

Igor Basic

A intrat titular după ce Bocșan „s-a accidentat la încălzire” (adică nu a fost legitimat) și, culmea, cred că a fost cel mai decent fundaș al echipei noastre. Trebuia să iasă mai repede la întâmpinare înainte de golul trei, dar acolo s-a simțit și lipsa închizătorului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 3,5

Florin Dumbravă

Asemeni lui Mutu, un debut de uitat, la capătul unui joc care nu a lăsat de bănuit că Dumbravă este un jucător experimentat la acest nivel. Faza care a precedat golul trei nu-i face cinste.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,2

Cristian Melinte

Deși a fost foarte prezent în joc în prima parte, a dispărut în repriza secundă, iar ca fundaș central nu a reușit să se impune în condițiile de inferioritate. La golul patru am impresia că nu el trebuia să-l marcheze pe Grigoraș, însă ar fi putut să contribuie la organizarea defensivă.

Nota Cronicii:  5,0
Nota comunității: 4,4

Andrej Mrkela

Un meci relativ liniștit pentru Mrkela, care a arătat pe alocuri că poate fi util echipei. Cu puțină șansă își trecea și numele pe lista marcatorului. Nu este însă un jucător care să transforme jocul nostru.

Nota Cronicii:  5,5
Nota comunității: 4,5

Dorin Codrea

Aș fi vrut să-l văd mai implicat pe Codrea, chiar dacă pentru un debutant în liga secundă nu a făcut un meci foarte rău. Ștacheta trebuie să fie mai sus.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Cosmin Bîrnoi

Mi-a plăcut prestația lui Bîrnoi în prima parte, cu câteva pase bune și acțiuni de efect. Nu are nici acum anduranța să ducă un meci întreg la aceeași intensitate, ceea ce este grav, din moment ce nu avem înlocuitori la dispoziție.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,2

Alexandru Popovici

Prea puțin prezent în joc, în special în partea secundă. A trimis un șut pe lângă la o fază în care se preta mai degrabă o pasă.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 3,9

Octavian Drăghici

Un gol frumos, câteva acțiuni bune, dar odată ce a rămas fără susținere, n-a mai reușit să se impună.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,3

REZERVE

Radu Motreanu

Ciudată alegerea lui Ganea de a-l trimite pe Motreanu în flancul stâng, în primă fază. Tânărul jucător de bandă a intrat bine în meci și a avut neșansa de a fi prins în ofsaid la golul marcat. Are argumente pentru a fi titular.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,3

Cristian Podină

Debut în liga secundă pentru Podină. Cam atât.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,9

Sebastian Velcotă

Nici Velcotă n-a intrat rău în meci, acele câteva minute pe care le-a prins.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,1

ANSAMBLU

Ionel Ganea

Alb-violeții au încercat să joace un fotbal agresiv, în viteză pe parcursul primei reprize, semn că o idee de joc există. N-a lipsit mult ca avantajul nostru să fie unul mai consistent - iar aici ar fi fost cheia jocului, judecând după ce s-a întâmplat ulterior.
Primul unsprezece a lăsat însă de dorit, în special în apărare. Logica poziționării lui Melinte la închidere este una bună, fiindcă are destulă experiență să ducă un rol mai complex în desfacerea jocului. Doar că linia de fund a arătat rău în lipsa sa. Lipsa de variante pentru centrul terenului este consecința deciziilor criticate deja aici, iar în acest moment și dacă am vrea să încercăm altceva, nu prea am avea cu cine. Opțiunea de a-l lăsa pe Străuț acasă este și ea una curioasă - la o adică, și el ar fi putut juca la închidere sau, atunci când nesiguranța defensivă avea să devină evidentă, putea face schimb de poziții cu Haruț.
Mă așteptam și să ieșim cu altă atitudine de la cabine, poate aceiași cu care am început meciul. Am fost, în schimb, pasivi, n-am mai pus presiune pe adversari și așa am creat condițiile pentru a ajunge la deznodământul final.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,1

Echipa

Și luând în considerare circumstanțele potrivnice în care s-a disputat jocul, aveam alte pretenții de la primul unsprezece. Doar trei jucători nu aveau meciuri în Liga 1 - Mutu, Basic și Codrea - și, culmea, asta s-a simțit mai acut decât experiența celorlalți opt. Marele neajuns nu este unul personal, ci la nivel de echipă - nu am știut când să presăm, nu ne-am organizat suficient de bine defensiv și n-am mai avut forță să stăm în joc cu un om în minus. Nu că ar fi fost ușor s-o facem, dar nici adversarul nu era unul fără slăbiciuni, chiar dacă a ajuns să joace pe val în ultima parte a jocului.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

Omul meciului

Niciunul - 43,2%
Octabian Drăghici - 37,8%
Andrej Mrkela - 8,1%
Radu Motreanu - 2,7%
Sebastian Velcotă - 2,7%
Alexandru Popovici - 2,7%
Cristian Melinte - 2,7%

4 august 2018

Farul Constanţa - Poli 4:1 (1:1)

Oricâte planuri am face, niciodată nu are cine să le lege. Deşi alb-violeţii au evoluat conform aşteptărilor în primele patruzeci de minute, două penalty-uri şi o eliminare au întors jocul în favoarea gazdelor. Astfel, reuşita lui Drăghici rămâne pentru statistică, iar în rest toate perspectivele devin chiar mai sumbre decâte erau înainte.


Maniera agresivă în care jucătorii lui Ganea au abordat meciul a arătat bine. Farul abia a ieşit din propria jumătate, părând copleşită de situaţie. După golul anulat al lui Drăghici (min. 4), a urmat un şut din afara careului al lui Melinte, respins de portar (min. 10), iar apoi o altă şansă a lui Drăghici, blocat de portar (min. 15). Gazdele, atunci când au ajuns în jumătatea adversă, au dat de nişte fundaşi destul de precipitaţi, cu Haruţ depăşit în câteva rânduri chiar de la debut. Poate că am suferit tocmai datorită formulei alese de Ganea, cu Melinte la închidere şi Basic-Mutu în centru, asta după ce Bocşan s-a accidentat la încălzire. Astfel, un jucător al Farului a trimis în plasa laterală din poziţie dificilă (min. 14), ca apoi o minge să-l lovească în braţ pe Haruţ în propriul careu, dar nu era o fază de penalty (min. 26). Doumbia a încercat să mai ciupească un penalty, fără a avea ce se primească (min. 31), înainte ca alb-violeţii să deschidă scorul: Drăghici a scos o liberă în marginea careului, tot el a bătut peste zid şi l-a învins pe portar (min. 34). Apărarea noastră neconvingătoare a facilitat gazdelor faza primului penalty, neintervenind decisiv cât timp mingea se plimba prin preajma careului. A urmat un şut din douăzeci de metri care l-a lovit în braţul (nemişcat) pe Mutu şi s-a dat unsprezece metri plus cartonaş galben. Grigoraş a bătut tare şi sigur, fără şanse pentru Curileac (min. 42). Bîrnoi a mai avut o jumătate de şansă chiar înainte de pauză, însă şutul său de la distanţă a trecut peste.

După reluare tot Poli a controlat partida, fără să încropească mare lucru în jumătatea adversă. Prima şansă i-a venit lui Mrkela, şutul său lovind bara de sus a porţii adverse (min. 57). La ceea ce a părut a fi din nou una din primele acţiuni în jumătatea noastră, Farul a beneficiat de încă un penalty: Mutu a respins slab, mingea a ajuns la un adversar care a tras tot din marginea careului, acelaşi Mutu s-a întors cu braţul lipit de corp, mingea l-a lovit şi...s-a dat. Plus cartonaş galben şi eliminare. Meciul s-a rupt aici, odată ce gazdele au ajuns în avantaj, fără a avea ocazii de gol timp de 65 de minute. Alb-violeţii s-au înmuiat complet, iar Farul s-a deprins după o fază la care Dumbravă a arătat foarte precar, cu acelaşi Grigoraş înscriind (min. 76). Golul patru a venit din fază fixă, cu Codrea marcându-l larg pe...Grigoraş, lovitura acestuia de cap depăşindu-l pe Curileac. Au mai fost câteva jumătăţi de ocazie până la final, inclusiv un gol anulat lui Motreanu pe motiv de ofsaid, însă tot răul era deja făcut.

Nu mai e mare lucru de spus. Poli a arătat bine o vreme, n-a concretizat şansele avute, iar apoi ezitările defensive ne-au fost taxate la maximum. Noii-veniţi, cei pentru care au fost sacrificaţi jucători crescuţi de club, au clacat, la fel cum au dezamăgit şi câţiva dintre cei cu experienţă de la care aveam alte aşteptări. Farul a jucat mai bine decât „avea dreptul” să o facă, considerând ce s-a întâmplat la clubul constănțean în ultimele săptămâni, și ne-a pedepsit aspru, condusă de eficiența lui Grigoraș și de impresionantul Doumbia.

O asemenea înfrângere ar fi un rezultat rău în orice circumstanţe. În acestea, este dezastruos, fiindcă pentru club era imperativ să înceapă cu dreptul, să ofere nişte argumente celor care ar mai fi dispuşi să gireze la supravieţuirea lui, Aşa...mă tem.

Completare ulterioară: Bocșan nu a s-a accidentat, ci atunci au realizat oficialii clubului că acesta, asemeni lui Contra și lui Golda, nu aveau trecerea făcută în carnetele de jucători către Poli după împrumuturile la Ripensia. Iar noi trebuie să avem încredere că cei care nu pot gestiona niște formalități administrative vor găsi ieșirea din această situație extrem de dificilă a clubului.

Poli: Curileac - Haruţ, Mutu, Basic, Dumbravă - Melinte - Mrkela, Codrea, Bîrnoi, Popovici - Drăghici

Schimbări:

Motreanu pentru Popovici (min. 72)
Podină pentru Dumbravă (min. 78)
Velcotă pentru Mrkela (min. 84)


3 august 2018

Avancronică: SSC Farul Constanța - Poli Timișoara

Ne așteaptă un sezon de liga secundă plin de neprevăzute, în special în prima lui parte. Cele mai mari ne privesc pe noi, privind stabilitatea de la club și capacitatea lotului de a evolua la un nivel înalt. Încercăm, însă, să ne concentrăm pe fotbal. Pentru alb-violeți, chiar dacă din motive evidente nu s-a vorbit mult despre asta, promovarea este obligatorie, ca să avem cea mai mică șansă de supraviețuire pe termen mediu.


SSC Farul Constanța

N-a fost o vară ușoară pentru nou promovata echipă a suporterilor constănțeni. Imixtiunea politicului și a lui Ciprian Marica în proiectul fotbalistic al orașului n-a fost primită cu brațele deschise, iar o perioadă de timp începerea sezonului a stat sub semnul întrebării. Fostul internațional a achiziționat brandul FC Farul și a somat actualei conduceri să modifice denumirea folosită în acest moment, după ce negocierile între părți au eșuat. Până la urmă, clubul s-a asociat cu Emanuela Gavrilă, o afaceristă din județ, care, din câte citesc, are tangențele ei cu partidul de guvernământ.

Oricum, așa cum se cade, obiectivul constănțenilor, care mai ieri nu aveau nici antrenor, nici stadion, este...promovarea. Bine, stadionul nu l-au rezolvat nici acum, după ce arena din Constanța nu a fost omologată pentru liga secundă, însă pentru meciul cu noi s-a găsit înțelegere la Gică Hagi, astfel că partida se dispută la Ovidiu. Formația este pregătită de Ion Barbu și Gică Mina, foștii secunzi ai lui Petre Grigoraș, cel care a obținut promovarea înainte de a fi expulzat din cauza sus-numitelor interese conexe.

În ultimul amical al pre-sezonului, Farul a învins Dacia Brăila (adversara noastră din etapa secundă), scor 2-0. Au rămas doar câțiva dintre jucătorii care au obținut promovarea, lotul fiind conturat abia în ultimele două săptămâni - e drept, cu câțiva jucători capabili. Cel mai cunoscut jucător este Georgian Păun, fost la Dinamo București, acum o mie de ani. Uitându-ne la primul unsprezece folosit în meciul cu Brăila, Țăranu a venit tocmai de la Brăila, Roumadi din ligile inferioare tunisiene, Frânu de la Petrolul, Cocârlă de la Chiajna II, Cosimi este un italian de peste treizeci de ani din ligile inferioare, Tudorică, Licu de la Târgoviște, iar Al. Grigoraș, Iani și Tudorică au fost tot la Farul sezonul trecut. Asta așa, la o aruncătură de ochi.

Deci un lot slăbuț, iar la dificultățile de la Constanța, ar trebui să le fie greu gazdelor să obțină punct(e) din acest prim meci. Dar tocmai fiindcă este primul meci, al unei nou-promovate, există mereu potențialul de surprize.

Poli Timișoara

Această ultimă săptămână înainte de începerea sezonului a fost orice doar lapte și miere nu pentru Poli. Rezultatele obținute în amicale arată decent, cu puține goluri primite și fără înfrângeri, însă nici adversarii nu au fost unii redutabili. Știm, de principiu, cam ce  poate echipa noastră, iar dacă jucătorii se prezintă motivați, rezultatul va depinde doar de ei (noi).

Apărarea este una foarte solidă pe hârtie, poate cea mai solidă din liga secundă. Principala necunoscută ține de configurația pe care o va alege Ganea, de unde vrea să-i joace pe Melinte și pe Haruț, ambii opțiuni și la închidere. Parcă aș prefera să-l văd pe primul în centrul apărării, alături de Mutu, cu Dumbravă în stânga și Străuț în dreapta. Haruț devine atunci o certitudine la închidere, cu Mrkela, Codrea, Bîrnoi și Popovici favoriți la titularizare în linia de mijloc. Drăghici va fi, mai mult ca sigur, titular în atac.

Ce ne-ar mai putea surprinde? Mrkela parcă n-a convins în ultimele meciuri și a avut câteva probleme medicale, ceea ce ar putea reprezenta o șansă pentru Motreanu. Și Velcotă s-ar putea insinua în primul unsprezece, mai ales că a fost folosit ca titular în majoritatea partidelor. Va mai dura ceva vreme până să înțelegem care este potențialul ofensiv al echipei, care pare să fie o slăbiciune în echipa noastră.

Ce zice Ganea?

„Nu cred că va fi un meci ușor pentru Poli, chiar dacă și ei sunt în aceeași situație ca și noi. Dar, pentru mine sunt importante cele trei puncte. Mergem acolo să câștigăm. Nu cred că ne va fi ușor. Dar, echipa noastră s-a pregătit foarte bine și cred că vom câștiga acest meci. Am foarte mare încredere în băieți.”


Cronica ultimei întâlniri: 

https://www.cronicavioleta.ro/2009/05/poli-farul-32-11.html

1 august 2018

Un respiro

Nu cred că sunt mulți poliști cărora ultima săptămână să le fi picat ușor. Tevatura în jurul utilizării vestiarelor la stadion, demisia și revenirea lui Ganea, lipsa de claritate în ceea ce privește perspectiva clubului pe termen scurt, toate au cântărit în decizia de a a-mi lua un respiro de câteva zile, pentru a vedea cum se așează lucrurile.


Puțin s-au domolit, însă nimic nu a fost soluționat. Precum s-a mai scris, în ceea ce privește situația de la stadion, chiar dacă CJT are anumite argumente, îi lipsesc în mod acut altele. Procedura care a dus la schimbarea ialelor este una deplorabilă, și denotă, pentru a nu știu câta oară, că interesul își poartă fesul, peste tot în administrația locală. Dacă povestea aburitoare cu dărâmarea stadionului nu a prins acum câteva luni, poveste în baza căreia ar fi fost în stare să expedieze pe Poli înspre Mediaș sau Târgu Jiu, s-au găsit alte modalități de șicanare. Nici nu are rost să ne prefacem că prezența CJT-ului în triumviratul ONG-ului de la Poli ar trebui să-i responsabilizeze măcar să încerce să nu facă rău, dacă nu au capacitatea (legală, instituțională) de a face bine. Că dacă începem să discutăm despre administrarea bazei, despre starea de degradare a stadionului, ar fi greu să nu vedem că CJT îl gestionează ca pentru un văr de-a treia cu care s-a dușmănit întotdeauna.

Ca soluții, s-a vehiculat mutarea pe Colterm sau la Electrica, alegeri cu caracter funcțional, dar lipsite de suflet. Cu mai mult timp la dispoziție, poate primăria ar fi  avut timp să organizeze impromptu infrastructura necesară în jurul complexului „Adrian Stoicov”, unde echipa s-a antrenat în aceste zile. Nu este un tren pierdut, însă nici primăria nu se poate lăuda cu prea multe investiții în infrastructura sportivă din jurul DP. Clubul, prin Birlică și Ganea, a fost foarte vocal în toată această situație, însă momentan nu vedem calea de atâta frunzăriș.

În termen de două săptămâni va avea loc o întâlnire între conducerea clubului și membrii ONG-ului, pe urma căreia văd doar două variante: fie ne va rezerva surprize, fie va semnala sfârșitul unui drum. Clubul funcționează mai departe, lotul este destul de bine conturat, cu dorința de a mai aduce doi-trei jucători după ce aceștia își clarifică perspectivele (sau lipsa de) pentru a continua la nivel mai înalt. Succesul sportiv în perioada următoare este esențial, căci doar el oferă argumente celor care o pot ajuta pe Poli, în căutarea soluțiilor pentru a plăti restanțele de sezonul trecut.

25 iulie 2018

Amical: Ghiroda - Poli 0:3 (0:0)

Fără două piese de bază, Melinte și Drăghici, alb-violeții n-au reușit să se impună până spre finalul meciului cu echipa de liga a 3-a. E drept că gazdele au încropit o singură șansă de gol tot meciul, în vreme ce Poli a ratat patru mari ocazii, dar în meciurile oficiale nu ne vom permite luxul atâtor ratări.


Jocul s-a tranșat grație finalizărilor de calitate ale lui Popovici, revenit în lotul echipei. Și-a trecut și Codrea numele pe lista marcatorilor, iar mijlocașul pare că ne va fi util în acest sezon. Dintre cei trei jucători aflați în probe, niciunul nu a convins.

În rest, echipa a avut o vitalitate destul de bună, reușind și câteva recuperări in jumătatea adversă. Marile emoții rămân, momentan, la nivelul administrativ, în așteptarea de a afla unde și în ce condiții vom evolua în sezonul care urmează.

L.E. Pressalert anunță că Giani Stere a semnat pe trei ani cu clubul. Jucător de generația 99, el a evoluat atacant în această partidă, nereușind să intre în combinații cu coechipierii. Sezonul trecut a adunat zece meciuri, fără a marca, la Chiajna II, în liga a 3-a. Ciudată alegere.

Smaranda - Filip, Bocșan, Mutu, Dumbravă - Haruț - Mrkela, Bîrnoi, Marc, Velcotă - Golda

Min. 13: Golda e deschis de Birnoi, rămâne singur cu portarul, dar finalizează în acesta

Min. 17: mingea ajunge cu noroc la Mutu în marginea careului mic, însă șutul său este respins de portar cu un reflex inspirat

Min. 29: Codrea îl înlocuiește pe Birnoi

Min. 32: șansă pentru Ghiroda la o fază fixă

Min. 33: Curileac pentru Smaranda

Min. 37: șutul lui Codrea de la 20m țintește bara

Curileac - Straut, Basic, Bocșan, Podină - Haruț - Motreanu, Birnoi, Codrea, Popovici - Golda

Min. 55: Codrea scapă spre poartă, însă portarul apără

Min. 60: Contra pentru Curileac

Min. 68: 1-0, Popovici înscrie cu o execuție frumoasă de la marginea careului

Min. 74: Românu, un junior al clubului, intră pentru Haruț

Min. 76: mai intră doi jucători la Poli, Stan și Stere, inlocuindu-i pe Bocșan și pe Golda

Min. 85: 2-0 Corner Popovici, mingea ajunge la Românu, care trimite în fața porții, de unde Codrea îndeplinește o formalitate

Min. 86: 3-0 Popovici înscrie din nou din marginea careului, după o incursiune a lui Bîrnoi

Min. 90: fază de efect - Codrea diagonală la Motreanu, care-l deschide pe Strauț, centrarea sa ajunge la același Codrea, portarul (Trifon, alt fost junior al clubului) respinge, mingea îi revine lui Popovici, care trage din voleu - în bară

Final: 3-0

24 iulie 2018

Acum cinci ani...

Pe 19 iulie 2013, alb-violeții, antrenați de Vali Velcea, reveneau în Liga 1 și învingeau pe Dinamo acasă, după un meci memorabil. Trandu rata un penalty, Szekely începea în trombă cel mai bun sezon al carierei și Bărbuț se remarca cu un gol de generic. Credeam, în naivitatea mea, că de această dată va putea fi altfel. De fapt, nu doar „altfel”, ci și mai bine.


Poli se prezenta cu următorii jucători:

Titulari: Claro - Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic - Bărbuț, Trandu, Petre, Boldea, Nicola- Szekely

Rezerve: Poparadu, Nanu, Ruiz, Petrovic, Popovici, Belu, Coca


Ulterior, după ce am învârtit o grămadă de jucători prin lot, pe seama și a unei campanii de achiziții foarte slabe în iarnă, am creat tiparnița din care aveau să fie printate sezoanele noastre de retrogradare: închei anul pe un loc sigur de mijlocul clasamentului, îl sfârșești în genunchi, sub linia. S-a întâmplat în 2014, în 2016 și în 2018. Păzea, 2020.

Uitându-ne la acel lot, nu este tocmai o surpriză că am retrogradat. Doar Șeroni a continuat la nivelul primei ligi în sezonul ulterior, iar singurii care arată a jucători de Liga 1 din întreaga listă, cinci ani mai târziu, sunt Belu și Bărbuț. Destui dintre ceilalți erau însă la vârf de carieră, deci nu trebuie să deconsiderăm ceea ce au reușit în acea primă parte a sezonului, înaintea haosului „gestionat” de conducere în pauza de iarnă. Și asta pe vremurile în care aveam și bani.

Să-i luăm pe rând, într-o excursie nostalgică.

Nuno Claro (41 de ani) - a mai evoluat la Olt Slatina, după care s-a retras la 38 de ani. Până de curând fusese cel mai vârstnic jucător folosit de Poli după 2012, însă a s-a văzut depășit de Croitoru și de Cânu.

Florin Nohai (37 de ani) - nu a rămas titular de drept în acel sezon, fiind la concurență cu Belu. Ulterior a mers la Ripensia, în L4, iar recent a mai jucat la Voința Biled, tot în L4.

Cristian Scutaru (31 de ani) - după alte două sezoane la Poli, Scutaru a trecut scurt pe la UTA înainte să ajungă la ASU Politehnica.

Alin Șeroni (31 de ani) - de Șero știm prea bine ce-a mai făcut. A trecut pe la Viitorul, FC Brașov și Speranța Nisporeni, înainte de a reveni în alb-violet. Din această vară este la Călărași.

Marko Marovic (35 de ani) - și-a pierdut degrabă locul în echipă în favoarea lui Morarjiu (și Bălace). A plecat de la Poli către o ligă regională din Serbia, iar din 2015 joacă în campionatul canadian, la Serbian White Eagles.

Cristian Bărbuț (23 de ani) - alături de Artean, unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai acestei Poli. După ce a plecat la Craiova, pe gratis, în vara anului trecut, a avut dificultăți în a câștiga un loc de titular.

Ovidiu Petre (36 de ani) - a rămas la Poli și după retrogradarea din 2014, însă s-a retras din activitate la doar 33 de ani. Recent numit director sportiv al clubului.

Răzvan Trandu (27 de ani) - încă unul dintre jucătorii talentați pe seama căruia clubul nu a scos niciun venit, Trandu a fost lăsat să plece la Rapid în 2015, a evoluat bine acolo, însă s-a retras din fotbal la 25 de ani.

Nicu Boldea (31 de ani) - în ciuda unui sezon bunicel de Liga 1, Boldea a rămas la Poli până în 2015/2016, când mai evolua doar la echipa secundă. Ulterior s-a lăsat de fotbal.

Eduard Nicola (35 de ani) - odată ce a părăsit-o pe Poli, Nicola a părăsit și Liga 1, unde nu a mai revenit. A fost tranzitoriu pe la Vâlcea și Clinceni în L2, la Afumați în L3, apoi a coborât la Sportul și în sezonul trecut a evoluat pentru...Agricola Borcea.

Szabolcs Szekely (33 de ani) - să tot vorbești de jucători care nu au profitat de șansa pe care au avut-o. În ciuda unui sezon cu 11 goluri în Liga 1, Szekely a rămas la Poli după retrogradare, apoi s-a perindat pe la UTA, Ighiu și Deva, înainte de a ajunge la Lugoj în 2017.

Valentin Coca (31 de ani) - a mai apărat pentru Caransebeș, în L2, după plecarea de la Poli. Nu pare să fi mai jucat la nivel profesionist începând cu vara lui 2015. (L.E. Ni se scrie că acum joacă în L7 din Germania)

Claudiu Belu (24 de ani) - nu eram convins că Belu se va afirma la nivelul L1 după plecarea de la Poli (din nou, pe gratis), însă sezonul trecut la Astra l-a găsit bine așezat în primul unsprezece al unei echipe de play-off, mai ales grație aportului său ofensiv.

Aleksandar Petrovic (35 de ani) - n-a mai stat mult la Poli, iar apoi a evoluat prin ligile inferioare din Serbia și România - Belgrad, Pancevo, Pazova și Sebiș.

Adrian Poparadu (31 de ani) - a părut că va avea soarta lui Boldea, cu un sezon întreg petrecut la echipa secundă, însă a revenit la echipa mare și a făcut parte din lotul care a săvârșit „salvarea minune” în 2016. Din 2017 este om de bază la ASU Politehnica.

Florin Nanu (34 de ani) - a plecat la Ripensia în 2015, unde a promovat de două ori consecutiv, astfel că vara trecută se afla la nivel de L2. Între timp s-a dus la Dumbrăvița, în L4, cu care din nou a promovat.

Alexandru Popovici (29 de ani) - exceptând un excurs în Azerbaidjan, Popovici a evoluat pentru Poli, reușind cel mai bun sezon al carierei în 2016/2017. Între timp își caută echipă.

Jorge Ruiz (28 de ani) - după scurta sa aventură europeană la Poli, Ruiz a revenit în Venezuela, inclusiv câteva din prima divizie. A ajuns în Costa Rica în iarna lui 2018, dar pe niciunde nu a confirmat.

20 iulie 2018

Amical: Olimpia Râșnov - Poli 0:2 (0:1)

În cel de-al treilea și ultimul amical al cantonamentului, alb-violeții au învins echipa locală din Râșnov (L3). Golurile au fost marcate de Drăghici și de Baranyi, ultimul aflat în teste de la Ghiroda (unde a înscris 16 goluri în 23 de partide). Am mai avut parte de multe ocazii, în special în partea secundă, însă Drăghici, Codrea, Bîrnoi, Golda și Baranyi n-au reușit să le transforme în gol(uri).


Astăzi s-a confirmat și plecarea lui Artean la Viitorul Constanța. Se consemnează astfel al treilea transfer făcut pe bani în cei șase ani de când clubul este condus sub forma actuală, după pierderea lui O. Popescu pe o sumă derizorie și plecarea lui Dragomir la Arsenal.
Se vehiculează că Poli va primi undeva pe la 100.000 Eur, o sumă care ne-ar putea ajuta, însă Artean era sub gaj la ANAF, deci este puțin probabil ca clubul să vadă acei bani. Depinde de negocieri. Oricum, ne rămâne doar să-i urăm succes în continuare. Dacă Poli a avut un jucător emblematic în acești ultimi ani, din toate punctele de vedere, probabil că el a fost Artean.

Poli rămâne astfel fără unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Locul său va fi ocupat, cel mai probabil, de Haruț, reprofilat în acea zonă. Cumva pare aiurea acum că am rămas fără Oprea și Pop, care ar fi fost completări utile pentru acel post, însă rămân niște variante dintre jucătorii aflați în teste.

Urmează miercuri un amical cu Ghiroda, de la ora 18.00, „în deplasare”.

Poli: Curileac (46 Smaranda) - Filip (65 Motreanu), Bocșan, Mutu (61 Basic), Dumbravă (55 Podină) - Haruț (55 Mujene) - Mrkela (66 Străuț), Marc (46 Bîrnoi), Codrea, Velcotă (65 Golda) - Drăghici (46 Baranyi)

19 iulie 2018

Program L2 2018-2019

Cred că am avut parte de un țintar bun pentru acest sezon - măcar ceva. Alb-violeții înfruntă Ripensia și UTA în primele etape, joacă cu ASU Politehnica în etapa a 13-a și întâlnesc formațiile cele mai tari, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, pe final de tur/sezon.


Balul îl deschide una dintre cele mai lungi deplasări ale sezonului, tocmai la Constanța, un club într-o situație neplăcută, deși și-a găsit (zică-se) finanțator săptămâna trecută. Etapa se va disputa în weekend-ul lui 4 august. Următoarele două meciuri se dispută ambele la Timișoara, cu Unirea Brăila și Ripensia, teoretic două partide în care Poli ar trebui să fie favorită. Primul adversar dintre cei care-și propun promovarea este Sportul Snagov, în etapa a șaptea. Care sunt avantajele?

În primul rând, pentru noi este fundamental să începem bine sezonul și să fim cu șanse la promovare, pentru a spera să obținem bani de la sponsori. Acest program ne-o permite - dacă jucăm fotbal ok. În al doilea rând, Poli va avea parte de primul derby al orașului, cu Ripensia, și va fi prima să întâlnească UTA acasă, mici detalii care contează pentru afirmarea statului de prima echipă a orașului.

Dar. Dar, dar dar. Ca să aibă rost vreun calcul, este imperativ să găsim banii cu care:

a) să plătim datoriile care riscă să ducă la depunctare
b) să plătim jucătorii pe care îi avem
c) să oferim condiții decente pentru desfășurarea activității sportive

Apelurile lui Birlică pentru susținere din partea membrilor ONG-ului sună a disperare, din moment ce știm prea bine că niciunul dintre cei trei membri (CLT, CJT și UPT) nu va contribui cu absolut nimic. S-a zvonit ieri despre posibila plecare a lui Artean la Viitorul. Să vedem.

17 iulie 2018

Amical: Olimpic Zărnești - Poli 0:1 (0:1)

Un meci neconcludent între alb-violeți și o echipă din L4 brașoveană, Ganea folosind garnitura (presupusă ca fiind) a doua, plus câțiva jucători aflați în teste. Scorul final a fost stabilit de Străuț, cu un șut de la distanță, acesta ratând însă și un penalty în minutele de final. Ocazii bune a mai avut Golda, fără a reuși să-și treacă numele pe lista marcatorilor.


La alb-violeți a evoluat Luke Tan Xian, un englez de 19 ani care s-a remarcat prin faptul că a obținut un casting pentru o reclamă care îl avea protagonist pe Leo Messi. Mijlocașul a fost sub contract cu Șirineasa în acest an, fără a face vreo apariție pentru formația misteriosului Sarcină. Lui Xian i s-a alăturat fundașul Pierre Semudenge-Mujene un olandez cu rădăcini rwandeze de 24 de ani, venit din fotbalul universitar american. Pare improbabil ca vreunul dintre cei doi să rămână, precum pare fascinant că au fost testați în primul rând.

Altfel, scorul la limită se explică și prin faptul că Poli suferă în ultima treime - doar patru șuturi au prins poarta, în vreme ce de douăsprezece ori eforturile nu au fost cadrate (zice acest site de pariuri). Fără Mrkela, dar cu Bîrnoi și Velcotă titulari, alb-violeții n-au fost foarte periculoși în prima parte, dacă este să judecăm după live-text-ul oferit de club. Șansele au venit pe final, probabil pe fondul oboselii adversarilor și a celor nouă modificări efectuate la aceștia. Ca aducere aminte, în vara anului trecut i-am învins cu 6:0, prin goolurile marcate de Bîrnoi (2), Croitoru, Munteanu, Šoljić și Drăghici.

Ne rămâne să (tot) așteptăm după completările de lot de care avem nevoie. Următorul meci are loc vineri, cu Olimpia Râșnov, formație din L3.

M. Contra – Daniel Filip, Basic, Melinte (46 Semudenge-Mujene), Podină – B. Străuț – Bîrnoi (60 Codrea), Haruț, Luke Tan, Velcotă – Golda

13 iulie 2018

Amical: Hermannstadt - Poli 0:0

Cel mai tare amical al cantonamentului ne-a văzut față în față cu nou-promovata în L1, FC Hermannstadt. Deși alb-violeții au avut o serie de ocazii, în special în prima parte, jocul s-a terminat la egalitate, fără goluri.


Ne e greu să zicem cât de aproape este unsprezecele folosit de cel „ideal”. Se observă absența unor rezerve, dat fiind că Dumbravă (folosit mijlocaș stânga) și Codrea (mijlocaș central) au fost printre puținii jucători neînlocuiți, alături de Haruț - culmea, folosit fundaș dreapta de această dată. Ganea nu pare foarte decis unde se potrivesc cel mai bine jucătorii pe care îi are la dispoziție. A absentat Melinte, accidentat, și nici Contra n-a prins minute în acest joc; toți ceilalți jucători au evoluat de-a lungul partidei.

Greu de zis mare lucru de la distanță. Dacă ne gândim că la ultima întâlnire cu Hermanntadt, în amicalul din ianuarie, am pierdut la scor de forfait (0-3), poate că nu e chiar rău.

Grijile ni se îndreaptă înspre situația clubului, împotriva căruia s-a îndreptat și primăria, pentru a începe procesul de recuperare impus de decizia Curții de Conturi. Era inevitabil, însă nu știm prea bine ce va însemna asta pentru viitorul lui Poli.

Curileac (46 Smaranda) – Haruţ, Mutu (84 B. Străuț), Bocşan (71 Basic), Podină (66 Velcotă) – Artean (75 Ikong Yuh), Codrea – Mrkela (63 Motreanu), Bîrnoi (79 D. Filip), Dumbravă – Drăghici (63 Golda)
Google+