26 februarie 2012

Amical: ACS Recaș - Poli 0:5 (0:1)

Cu toată indecizia în ceea ce privește viitorul administrativ la clubului, e dificil să dai mare importanțe la rezultatul unui amical. Alb-violeții au dispus de formația din Recaș (C5) în urma reușitelor lui Axente, Popovici, Boștină, Popa (x2). De remarcat că Velcea a folosit jucători diferiți în cele două reprize și că meciul s-a întins dincolo de 90 de minute.

E curios faptul că formația din repriza secundă, compusă mai degrabă din rezerve, s-a dovedit mai prolifică, dar e posibil și ca adversarul să fi suferit mai mult din punct de vedere fizic în acele momente. Se remarcă apariția lui Zele în echipă, jucător pe care n-am avut ocazia să-l urmăresc la Poli II.

Mă deranjează teribil faptul că în continuare nu ne putem concentra pe fotbal și trebuie să urmărim de la depărtare vagile planuri elaborate pentru redresarea clubului în diferite birouri semi-obscure. Din punctul meu de vedere e destul de clar că Marian Iancu nu are trebui să joace un rol în viitorul Politehnicii decât dacă o aduce pe linia de plutire în principal prin propriile abilități și resurse. Orice alt compromis e improbabil să prezinte sorți de izbândă deoarece lipsește pasul asumării răspunderii, fapt despre care se discută mult prea puțin și care lasă nepermis de mult loc pentru repetarea istoriei.

Poli (repriza I): Lepmets - Belu, Scutaru, Mera, Sandu - Chiş, Zaluschi, Poparadu - Goga, Cârstea, Axente

Poli (repriza II): Kirev - Dăruială, Petcuț, Ilie, Zele - Fuchs, Gorobsov, Dobricean - Popa, Boștină, Popovici

15 februarie 2012

Amical: Alania Vladikavkaz - Poli 1:0 (1:0)

Pentru istoric, rezultatul acestei partide si jucătorii care au evoluat.

Poli: Lepmets, Belu, Mera, Scutaru, Sandu, Gorobsov, Chiş, Poparadu, Goga, Cârstea, Axente
Au mai jucat: Ilie, Fuchs, Pătraş, Zaluschi, Ricketts, Popovici, Rocha

12 februarie 2012

Amical: Poli - Dinamo Moscova 1:3 (0:0)

Meci decent făcut de alb-violeți, care au cedat doar în ultimele zece minute, după efectuarea multor schimbări, în compania unui adversar solid - locul trei în campionatul Rusiei, cu jucători precum Mijušković, Gatagov și Sobolev. Dacă aceste nume nu vă sună cunoscut, atunci probabil unele ca și Dzsudzsák, Voronin, Kuranyi, Misimović, Karyaka prezintă un grad mai ridicat de familiaritate.

Așa cum am menționat mai sus, golurile au căzut după minutul 80, scorul urcând la 0:2, înainte ca Rocha să reducă din handicap. O deviere neferictă a stabilit rezultatul final, cel deja cunoscut.

Poli: Kirev - Belu, Scutaru, Mera, Sandu - Gorobsov, Chiş, Poparadu - Cârstea, Ricketts, Axente.

Au mai jucat: Rocha, Pătraş, Popovici, Boştină, Fuchs, Dăruială, Petcuţ, Dobriceanu.

9 februarie 2012

Amical: Poli - ȚSKA Moscova 0:2 (0:1)

Din fragmentele văzute în repriza secundă, alb-violeții par să fi avut o atitudine pozitivă și un spirit combativ, dar jocul a fost subminat de imprecizii tehnice, consecință a jocului foarte rapid practicat. Ocazii au fost de ambele părți, chiar dacă ȚSKA a părut mereu tăioasă pe contre, numai că adversarii de azi au profitat la maxim de greșelile și nesincronizările noastre defensive. Axente și Chiș ar fi putut modifica tabela pentru noi, însă finalizările acestora au fost ineficiente.

Oricum, în fața unui efectiv cu atâția titulari de drept, Poli s-a prezentat bine. Rămâne ca jocul ofensiv să se lege mai des și cred că ne-am putea declara destul de pregătiți pentru retur decent în liga a II-a. Nu că asta ar trebui să ne fie ambiția, dar trebuie abordarea trebuie să fie pas cu pas.

Poli:  Lepmets - Mera (46, Belu), Ilie (87 Dăruială), Scutaru, Patraș (68, Sandu) - Gorobsov (46, Zaluschi), Fuchs (46, Chiș), Poparadu - Cârstea (84, Ricketts), Goga (73, Popovici), Axente (68, Popa)

Video: http://www.pfc-cska.com/media/video/?id=1743

6 februarie 2012

Amical: Poli - Zestafoni 3:0 (2:0)

Rezultat mai bun astăzi în compania liderului din Georgia. Golurile marcate de Axente în prima repriză, de ambele ori deservit de Goga, precum și reușita de pe final a lui Popovici au pecetluit o victorie clară.

Bineînțeles, există mereu necuonscute într-o asemenea partidă, de la garnitura folosită de adversari, până la valoarea reală a acestora. Ceea ce se remarcă este că Pătraș a fost folosit fundaș stânga și că Belu a rămas în primul unsprezece.

Să vedem cu ce ne va mai edifica următoarea partidă a turneului.

P.S. Calibrul defensiv al adversarilor poate fi pus sub semnul întrebării, uitându-ne la fazele de gol.

3 februarie 2012

Amical: Lech Poznan - Poli 5:0 (0:0)

O înfrângere severă pentru Poli în primul amical al iernii, dar în principiu scontată, alb-violeții venind după o perioadă intensă de acumulare fizică.

Faptul că scorul era egal la pauză, deși eram lipsiți de internaționalii noștri, este unul pozitiv, numai că incapacitatea echipei de a ține piept adversarilor în al doilea mitan plasează niște semne de întrebare asupra acestor meciuri foarte tari programate în debutul pregătirilor. În ciuda aprecierilor extrem de favorabile pentru primul mitan relatate pe site-ul oficial al clubului, am dat și eu cu privirea pe un articol de la polonezi, unde menționează că Lech putea lejer să aibă patru goluri avantaj la pauză.
Oricum, patru goluri au fost încasate în doar doisprezece minute, tocmai în perioada în care s-au efectuate patru din cele cinci schimbări - deci în maximul de degringoladă, într-o echipă formată din destui jucători tineri, care au evoluat puțin împreună și acuma, în plus, se regăseau într-o așezare tactică nouă, de 4-3-3.

Să sperăm că la următorul meci, care va avea loc pe 6 februarie, Poli se va prezenta mai bine pe întregimea partidei, în compania înfrântei din disupta Rubin Kazan - FC Zestafoni.

Poli: Lepmets - Belu-Iordache, Scutaru, Mera, Sandu - Chiș, Gorobsov (71', Petcuț), Poparadu (64', Pătraș) - Ricketts (73', Dobricean), Cârstea (64', Popovici) -Axente (85', Adrian Popa).

P.S. E Zestafoni.


31 ianuarie 2012

Cantonament spaniol 2012

Pe site-ul clubului a fost afișat lotul care va face deplasarea la Marbella pentru stagiul din perioada 1-17 februarie. Pe lângă internaționalii plecați deja pe alte meleaguri, ce vor veni direct în Spania (anume Ilie, Dăruială, Fuchs, Goga, Sepsi), mai fac deplasarea următorii jucători:

Lepmets, Kirev (portari) - Belu-Iordache, Scutaru, Mera - Pătraș, Petcuț, Ad. Popa, Poparadu, Popovici, Ricketts, Rocha, Sandu, Zaluschi, Chiș, Dobricean, Gorobsov - Boștina, Axente, Cârstea

Aș remarca faptul că în afară de Belu și Boștină, nu există nicio nouă prezență în lot via Poli II, deși tinerii au învins echipa mare într-un amical de acuma câteva zile. Apărarea pare încă limitată numeric, chiar dacă Sandu și Rocha pot juca fundaș stânga, însă atâta timp cât Sepsi nu pleacă de la echipă, situația nu este critică. Parcă n-ar strica încă un fundaș central, totuși.

27 ianuarie 2012

Tam-Tam-ul Sepsi

Odată cu o declarație în presă a unuia dintre avocații lui Laszlo Sepsi, cum că TAS ar fi decis în favoarea jucătorului cu privire la eliberarea acestuia de sub contractul cu Politehnica, s-a declanșat un mini-război mediatic.

Drept ripostă, clubul - ba nu, Marian Iancu a emis un comunicat și niște documente care clarifică starea de fapt. Sepsi nu este liber de contract și Poli nu trebuie să plătească în acest moment niște sume considerabile cerute de avocații jucătorului, sume care includeau restanțe de plată și plăți de care jucătorul ar fi fost privat în cazul în care contractul era reziliat ca urmare a încălcării sale de către club. În schimb, TAS a decis că Poli are de achitat "doar" sumele restante, adică 136.434 EUR și 43.800 RON, fără a reieși din documentele publicate de club în cât timp trebuie efectuate aceste plăți și ce se va întâmpla dacă nu sunt achitate.

Din păcate, fiind un set de documente foarte trunchiat, singura informație pertientă care reiese din el este că Sepsi nu e liber de contract. Altfel, aș mai remarca faptul că de la momentul în care a fost depus dosarul  către TAS (după august 2011) până la data de 12 ianuarie, suma datorată către jucător a crescut de la 75.143 EUR și 38.280 RON la cea menționată mai sus.

Mi se pare ușor iritantă această jumătate de adevăr care ne este prezentată, din moment ce dacă intenția clubului era să se disculpe întru totul, nu văd cu ce ar fi dăunat publicarea întregului set de documente, nu doar a două pagini din care să reiasă ceea ce trebuia să reiasă. Dar trecând peste acest aspect, tot ce rămâne de făcut este să îi fie achitat jucătorului (jucătorilor) sumele restante.

P.S. Aș remarca plecarea lui Tameș la Dinamo, unde se recompletează o colonie de foști poliști.

18 ianuarie 2012

Mișcări de jucători

Astăzi a fost deja a treia zi de când cele două echipe de seniori ale clubului au început pregătirile pentru retur. Au venit jucători noi, unii au făcut trecerea de la echipa a doua la prima, în timp ce satelitul încearcă să mai promoveze niște juniori. Am avut câteva plecări și transferurile încă nu s-au încheiat. O scurtă trecere în revistă puteți citi în rândurile ce urmează.

Să începem cu Poli II, la antrenamentele căreia, în ziua de luni, au participat următorii jucători: Ostafie si Trițoiu (portari), Belu-Iordache, Iovan, Bocșan, Damian, Todorov, Stancu, Artean, Constantinescu, Opriș, Szalkai, Silaghi-Perju, Lupancu, Vântură, Vucea, Boștină, Pleșcan, Radosav, Mucsi.

Se poate observa o serie întreagă de jucători noi, veniți de la echipele de juniori, unii dintre ei intrând deja în câteva meciuri din tur. Probabil că în retur vor avea parte de mai multe oportunități. În esență s-a pus capăt generației de după Luchin și Torje, care n-a avut prea multe de spus și lasă loc unor noi campioni la nivelul juniorilor.

În primul rând, apărarea, un punct nevralgic în tur, este întărită de către Bocșan și Todorov, campioni cu Timiș U16 anul trecut. Apoi avem o întreagă linie de atac, Pleșcan și Vântură fiind cei care au impresionat la echipele de juniori anul trecut. Mai este și Velici (care nu știu de ce nu e în listă), cel care înscria dubla în finala juniorilor de anul trecut. Despre acesta era vorba să treacă la prima echipă, dar așa cum a confirmat și Stoicov acesta nu e pregătit încă. A fost accidentat și nu a jucat prea mult în tur. În plus, a fost vorba și de ceva probleme disciplinare. Ar trebui să fie și portarul Gârlea și Rotariu, tot campioni la sub-16. Ultimul a jucat deja de destule ori la Poli II. Oricum, la acest nivel vor fi rulați și alți jucători, mai ales că mulți dintre cei enumerați vor avea parte și de convocări la loturile naționale. Pe măsură ce vom vedea mai multe meciuri, ne vom face o imagine mai bună asupra tinerilor poliști.

Trecând la echipa principală, aici nu sunt așa multe noutăți: Lepmets, Kirev, Iordache (portari), Dăruială, Ilie, Scutaru, Mera, Sepsi, Sandu, Sava, Zaluschi, Poparadu, Tameș, Petcuț, Pătraș, Goga, Adrian Popa, Chiș, Dobricean, Fuchs, Gorobsov, Popovici, Rocha, Zăgrean, Axente, Cârstea, Ricketts.

Notăm întâi revenirea după accidentare a lui Iordache, portarul din finala juniorilor. Cea mai mare discuție s-a purtat în jurul a celor 4 jucători cu salarii mari și mai în vârstă. De Curtean am scăpat, dar Goga e cu siguranță cel mai greu de vândut jucător din România. De Tameș se spune că va fi lăsat liber - mutare bună în condițiile în care postul său e acoperit de jucători buni, dar mult mai tineri și mai ieftini.

Mi se pare bună direcția trasată, de întinerire a echipei și închegarea unui nucleu de jucători care să reprezinte echipa pe mai mulți ani, dar să vedem și cum se va pune în aplicare. În acest sens nu prea înțeleg de ce continuă aducerea unor jucători liberi de contract, care nu aduc o valoare substanțială. Nu e vorba de Cârstea, care poate fi o soluție pentru atac, ci de Petcuț și de argentinianul ce se află zilele acestea în probe, care doar îngroașă rândurile și-așa destul de mari. Ne pregătim de prima ligă cu jucători de liga a doua.

Rămâne de văzut de care din cei 4 jucători ne vom putea despărți și dacă într-adevăr cei ce vor rămâne vor fi trecuți pe bancă. Dacă așa se va întâmpla atunci se vor deschide noi oportunități celorlalți jucători. În speță Sandu va ajunge în sfârșit titular de drept. Totuși, dacă și Sepsi va pleca, atunci flancul stâng nu va mai arăta așa solid, mai ales că se insistă și pe despărțirea de Sava. Returul va fi și momentul ca Popa și Popovici să confirme că au stofă de jucător la Poli. Alături de ei, se pare că și Dobricean și Fuchs au făcut definitiv pasul de la Poli II. Din păcate nu l-a făcut și Ganea, cel mai bun de la echipa secundă în tur, din cauza neînțelegerilor cu clubul.

Ar fi frumos, dacă tot au rămas în Timișoara, să avem parte de unul-două meciuri de pregătire cu care să ne facem și o imagine a Politehnicii în 2012.

Junii internaționali

Dăruială, Ilie și Fuchs au fost convocați la naționala de juniori pentru stagiul din Turcia, la U20.

Ei se alătură unui contigent cu mulți jucători din liga secundă, unde mișună cam tot ce-i tânăr și ce prinde loc pe gazon în meciuri oficiale.

Tot către Turcia vor pleca Sepsi și Goga, alături de Naționala mare.

Așadar, există încă destui alb-violeți care reprezintă Politehnica la acest nivel înalt al reprezentativelor României.

14 ianuarie 2012

Promisiuni de început de an

Ne-am luat și noi un mic concediu neoficial, în așteptarea mutărilor de iarnă, care vin decalat în Liga a II-a, la fel ca debutul returului.

În ceea ce privește mișcările de efective, lui Cârstea pare a i se fi alăturat Petcuț, mijlocașul defensiv al celor de la Alba Iulia fiind aproape sigur în lotul Politehnicii la reunire. Pe de altă parte, au început tatonările pentru vânzarea jucătorilor care produc prea multe costuri, anume Goga, Curtean, Sepsi și Tameș. Dacă pentru primii trei mai există speranțe pentru niște sume de bani încasate, indiferent că vorbim de un transfer definitiv sau un împrumut, lui Tameș i s-a oferit rezilierea contractului - singura problemă fiind niște datorii acumulate către jucător. La o adică, și Sepsi se judecă pentru niște bani și ar putea fi declarat jucător liber chiar săptămâna viitoare.

Impresia mea este cea obișnuită, jucătorii fiind împinși să plece prin amenințări cum că nu vor călca prea mult gazonul în meciuri oficiale, din diverse rațiuni (Tameș fiindcă n-are loc de juniori, Goga fiindcă nu și-a ajutat echipa, Sepsi fiindcă insistă pe litigii și e de fapt rezerva lui Sandu). Drept e că trebuie găsită o modalitate cât mai eficientă de a transfera acești jucători care pur și simplu nu pot aduce o contribuție care să facă o reală diferență la nivelul ligii secunde.

În mod oarecum ironic, deși mă pregătisem să apreciez într-o manieră pozitivă comunicatul emis chiar la început de an de către M. Iancu, în care acesta detalia obiectivele sezonului în mod concis și frumos defalcat, între timp tot domnia sa a declarat deja  la emisiune radio că nu ni se prea arată cu licențierea. Că numai bine, putem să consolidăm structura pentru viitor, presând în același timp autoritățile locale să facă ceva.

Nu cred că e loc de prea multe comentarii, din moment ce în istoria recentă nu de teorii am dus lipsă, ci de oameni care să le pună în practică. Deschiderea arătată către suporteri prin ultimele acțiuni sunt un semn de bun augur, dar vom vedea cât de mult "nou" va fi permis să intre și să iasă din club.

Pe plan sportiv, cantonamentele se vor desfășura ca în anii trecuți: Debrecen (Ungaria) și Marbella (Spania), în perioadele 26 ianuarie – 4 februarie 2012, respectiv 12 februarie – 24 februarie 2012. Chiar și adversarii se anunță a fi puternici, cu nume precum Rubin Kazan, Krylia Sovietov și ȚSKA Moscova (toate din Rusia), Lech Poznan (Polonia), Dinamo Kiev (Ucraina), FC Zestafoni (Georgia) și Guangzhou Evergrande (China) menționate ca posibili parteneri de sparring.

30 decembrie 2011

La final de an

S-a cam conturat primul transfer al pauzei competiționale, în persoana golgheterului ligii secunde seria a II-a, Rover Cârstea. Interesantă forma de achiziție, care presupune un împrumut până la vară cu opțiune de cumpărare pentru 200.000 Euro atunci. Dacă Poli dispune de aceste fonduri nu cred că avem cum să știm, dar e sănătos că până la finalul returului ne vom putea edifica asupra valorii tânărului Cârstea, care a împlinit 22 de ani în august.

Va fi interesant să vedem cum arată fața adevărată a atacantului, care după ce a marcat de zece ori în primele opt etape, nu a mai avut nicio reușită în următoarele șapte. De remarcat că și FC Argeș n-a avut decât trei reușite în această perioadă.

Altfel, s-a mai discutat despre aducerea la Poli a doi jucători care se încadrează în categoria juniorilor obligatorii. Este vorba de Steliano Filip și Alin Roman, ambii mijlocași, care au evoluat împrumutați la FC Maramureș în tur. E drept că după elanul inițial, transferul celor doi pare să fi intrat într-un impas, dar aducerea unor tineri pentru prima echipă ar fi cu siguranță utilă. E puțin bizar că nu se încearcă întâi promovarea unor juniori proprii, dar lipsa de experiență ar putea fi un motiv. Nu că experiența ar veni de la sine.

Au mai fost menționați doi jucători tineri, de 17 și 18 ani, care ar fi sub lupa Politehnicii: Petresc, de la Deva, și Vătăjelu de la Râmnicu Vâlcea. Primul este jucător de flanc drept și al doilea mijlocaș, ambii fiind la al doilea sezon în liga secundă. De remarcat și că Vătăjelu provine de la Steaua II.

Aș spune că se discută despre jucători interesanți și de perspectivă, dar rămâne de elucidat întrebarea cea mai apăsătoare: pe cine vor înlocui? După toate aparențele vom afla doar de cealaltă parte a anului acesta.

23 decembrie 2011

Urări de sărbători

În această perioadă romantic de liniștită, ne găsește ajunul Crăciunului. Deși nu e chiar seren și norii incertitudinii planează încă deasupra Politehnicii, poate că în loc de vreo ploaie antipatică vom avea parte de puțină ninsoare purificatoare.

Sărbători fericite!


14 decembrie 2011

Rezumat tur 2011/2012

Iată-ne la finalul turului de sezon din liga secundă, un tur foarte diversificat ca trăiri și emoții, în urma căruia, din păcate, nu știm cu mult mai multe decât știam înainte de începerea lui. Totuși, deși au (am) fost mulți sceptici în ceea ce privește potențialul nostru odată cu plecarea atâtor jucători, s-a dovedit că cei rămași, precum și cei promovați, au destulă calitate cât să își domină toți adversarii, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare. Micile nereușite și ineficiența în fața porții au făcut ca Poli să se afle încă la egalitate de puncte în fruntea clasamentului, dar la zece puncte de urmăritoare, ceea ce ne dă, din punct de vedere sportiv, o liniște sufletească bine meritată.

Așadar, să începem cu marcatorii noștri:
  1. Dorin Goga - 6 goluri 
  2. Mircea Axente - 4 goluri
  3. Iulian Tameș - 3 goluri
  4. Tosaint Ricketts - 3 goluri
  5. Alex Curtean -   2 goluri 
  6. Andrei Zăgrean - 2 goluri
În general, cifre cam dezamăgitoare, cu nicunul dintre jucători nereușind să atingă măcar borna de 0,5 goluri/meci. Dar totul se poate rezuma la jocul fluctuant al vârfurilor noastre, care l-au avut ca exponent desăvârșit pe Dorin Goga. Acesta a dat dovadă de considerabilă inconstanță, trecându-și în cont atât meciuri foarte bune, precum și partide în care parcă n-a fost pe teren.

Deoarece n-am ținut evidența paselor de gol, mă tem că nu ne putem delecta cu această statistică, dar propun să sărim direct la analiza mediilor jucătorilor, cu cele mai reușite și cele mai puțin reușite meciuri ale turului.

Astfel, pe lângă partida delicioasă cu Steaua, care poate candida liniștit la poziția de cea mai bună partidă a anului, am rămâne cu următoarele meciuri peste medie:
  1. Mureșul Deva - Poli (6,36)
  2. Poli - FC Argeș (6,25)
  3. Poli - FC Bihor (5,96)
  4. Poli - Arieșul Turda (5,92)
Deci doar două jocuri cu adevărat remarcabile, în condițiile în care pe unul nu am avut șansa de-al vedea.

De cealaltă parte a baricadei se află un singur meci sub orice critică, anume cel de la Luceafărul Oradea - singura înfrângere a turului. Ironia sorții face ca nici acest meci să nu fi fost la-ndemâna vizionării.
  1. Luceafărul - Poli (5,08)
  2. Juventus - Poli (5,33)
  3. UTA - Poli (5,55)
Media tuturor partidelor este de 5,71, adică la nivelul anilor trecuți. De remarcat că pentru partidele nevăzute, anume cu Deva și Luceafărul, am folosit notele din Fotbal Vest, care sunt comparabile.

Adevărul este că nu cred să fie prea controversat ce meciuri au fost de amintit și care au fost de uitat. Mai interesant e să aruncăm o privire asupra mediei jucătorilor, mai ales că s-a rulat un număr mare și sezonul a avut în sine suișuri și coborâșuri.
  1. Nicolas Gorobsov (6,29)
  2. Laszlo Sepsi (6,09)
  3. Cristian Scutaru (6,04)
  4. Sergei Lepmets (5,93)
  5. Artur Pătraș (5,90)*
  6. Ioan Mera și Alex Curtean (5,89)
Și la celălalt capăt:
  1. Alex Popovici (5,22)
  2. Andrei Zăgrean (5,30)*
  3. Cătălin Chiș (5,33)*
  4. Mircea Axente (5,38)
  5. Andrei Dăruială (5,39)
  6. Florin Ilie (5,40)
* prezențe în sub 50% din partide, dar minim cinci.

Pe lângă acești jucători situați în extreme, îi mai regăsim pe Goga (5,59), Tameș (5,68), Poparadu (5,70) și Ricketts (5,87) în listă, dintre jucătorii care au fost adesea în primul unsprezece. Au mai avut câteva prezențe  Sandu, Dăruială, Rocha, Sava, Zaluschi, Popa și fiul risiptor Luchin.

Aș remarca, în primul rând, că media scăzută a lui Zăgrean e ca urmare a partidei de la Luceafărul, în care câțiva jucători au luat note mai extreme, iar la cei cu puține prezențe se simte. Altfel, pe partea tristă a lucrurilor, au dezamăgit Popovici, în care mi-am pus adesea speranțe, și duo-ul Chiș-Axente, dintre cei cu experiență. Urmează cei doi juniori care au fost cel mai des pe teren, care sunt dezavantajați de faptul că evoluează în poziții dificile, unde greșelile sunt costisitoare, dar cred că în esență toți acești jucători au reprezentat, cu precădere, punctele slabe ale echipei.

Dintre zmei, ne-a surprins pe toți, sunt convins, Nicolas Gorobsov, care după un debut nefericit cu pasă de gol la adversari, s-a consacrat drept o piesă de bază a Politehnicii. Calitatea pe care a adus-o în jocul echipei a fost una deosebită, dar restanțele sale de ordin fizic au făcut ca prezențele în primul unsprezece să fie, totuși, limitate. Rămâne de văzut dacă va reuși să mențină standardul ridicat și în retur, în care caz am rămâne cu speranța că vom avea posibilitate de a-l transfera definitiv.

Mă văd ușor mirat de prezența lui Sepsi pe treapta secundă, unde m-aș fi așteptat să-l găsesc pe Scutaru, dar cert e că ambii jucători au fost constanți și poate că așteptările mai mici pe care le aveam de la Scutaru înainte de acest sezon au făcut ca impresia lăsată de el să fie una cu atât mai marcantă. Deși n-a terminat anul cu un meci grozav, împotriva Mediașului, progresul făcut de noul nostru căpitan e demn de toate laudele pe care le-a primit. Cât despre Sepsi, nici nu puteam avea alte pretenții de la un fundaș care ar putea oricând să joace pe merit în echipa Națională.

Felicitări se cuvin și portarului nostru, care a fost constant și a făcut puține greșeli. Mai mult, aș spune că a impresionat prin niște intervenții importante, trecându-și în cont doar câteva indecizii, în special la faze fixe.

Prezența lui Pătraș pe poziția a cincea este ca urmare a debutului său bun de sezon, ca apoi, în mod injust, să fie ignorat în a doua parte a turului. Atât el, cât și Sandu au dat dovadă că pot ajuta echipa, dar au fost ținuți în afara ei de către reînviatul și mult mai titratul Curtean. Spun reînviat, fiindcă în acest tur a dat dovadă de determinare și, în câteva momente, de reală calitate, dar țin să scot în evidență și statutul său, fiindcă în final acesta a jucat un rol important în titularizea sa pe flancul stâng.

Îmi face plăcere să-l văd și pe Mera în top, deși mi-am exprimat de-a lungul timpului anumite rezerve vizavi de jocul său, dar reprofilat pe flancul drept, a dovedit că poate face față la acest nivel cu brio. Mai mult, a avut evoluții solide în meciurile de Cupă, chiar și cu Gaz Metan, astfel că poate îl vom vedea tot mai des în această poziție de flanc.

Până la urmă aș spune că am avut parte de un tur bunicel, în care încet, încet am integrat în echipă diferite componente noi. Este un prim pas înspre o restructurare treptată, care mai mult ca sigur va fi impusă de potențialul financiar redus al clubului din perioada viitoare, dar rămâne de văzut ce oameni vor desăvârși această tranziție. Atât în birouri, cât și pe teren și pe marginea lui.

8 decembrie 2011

CR: Poli - Gaz Metan 0:1 (0:1)

Meci tare urât astăzi pe Dan Păltinișanu, între o echipă relativ apatică, adică Poli, și o echipă care după un gol rapid nu a mai avut decât un singur țel tot meciul, să tragă de timp. Cu o fragmentare abuzivă pe final din partea arbitrului, impresia cu care am plecat de la stadion era aceea că și după încă două reprize, alte goluri nu s-ar fi mai arătat.

Cu unsprezecele de forță, alb-violeții s-au trezit conduși deja din minutul 8. Atunci, ca urmare a unei mingi pierdute ușor de Curtean în preajma careului advers, găzarii au dezvoltat o fază pe flancul nostru stâng, au profitat de o serie de bâlbâieli ale lui Ilie și Sepsi, iar la centrarea trimisă în careu, Scutaru nu a reușit să intervină, astfel că din doar câțiva metri Bud a împins balonul în poartă. Poli nu a dat dovadă de prea multă forță de joc, dar a ajuns adânc în jumătate adversă și a beneficiat de câteva cornere, numai că la talia fundașilor medieșeni, toate mingile aruncate în careu au avut mici șanse de izbândă. Primul moment de fotbal al alb-violeților s-a arătat în minutul 17, când Goga a conclucrat bine în dreapta careului, a centrat către Curtean, acesta demarcat în centrul careului a plonjat spectaculos, a lovit mingea cu capul, dar a trimis-o pe lângă. Câteva minute mai târziu, Scutaru a avut o intrare urâtă, care l-a accidentat pe Bud, jocul a continuat, o nouă bâlbâială în careu s-a terminat cu bine, într-atât încât am pornit pe o contră și Curtean, parcă, a obținut o liberă de la 25m. Gorobsov a executat spectaculos și în forță, Pleșca a respins acrobatic, și după alte câteva momente de tensiune, mingea a părăsit terenul. Stângăciile din apărare, cu minge luftate de aproapte toată linia de fund, au fost aproape de a ne pune într-o postură și mai dificilă, numai că în general fazele au fost finalizate neinspirat (pentru adversari). A doua ocazie a oaspeților, și ceea ce avea să se dovedească singura lor altă ocazie a serii, a venit înainte de pauză, când Bawab a scăpat în interiorului careului, a șutat năprasnic din poziție bună, mingea ducându-se în plasa laterală.

Cu o fază asemănătoare a început mitanul secund, de această dată cu Curtean în prim-plan, acesta beneficiind de o lansare inteligentă a lui Goga, dar mijlocașul nostru a tras puternic și pe lângă. După o semi-ocazie a lui Mera, care aproape că a ajuns la o minge înainte de Pleșca, meciul a murit pur și simplu. Jocul tot mai hazardat al Politehnicii, cu mingi înalte în fața acelorași fundași masivi, nu a adus nimic pozitiv, în timp ce oaspeții trăgeau harnic de timp, așa cum făcuseră aproape tot meciul. Evoluția minutelor rămase a fost una tot mai urâtă, cu Hațegan ieșind la rampă în ultimul sfert de oră, luând o serie de decizii extrem de antipatice, care au frânat și mai mult vagile noastre tentative de atac. Gongul ar fi putut să cadă în minutele de prelungire, dar Tameș a reluat spectaculos pe lângă de la limita careului, asta înainte ca Pleșca să se plimbe de la o bară la alta să bea o guriță de apă, într-un gest ostentativ în nesimițirea lui. Finalul a fost deci unul trist pentru Poli, care a greșit pe toate planurile abordarea meciului, dar tot a arătat mai mult decât adversarii de astăzi.

Prea multe nu pot remarca pozitiv, dar l-aș remarca pe Mera, care a fost solid și eficient în intrevenții, precum și Gorobsov, care chiar dacă a rămas fără energie în a doua repriză, a luptat mult și a făcut o fază excepțional pe final de repriză, când a reușit o preluare magică chiar pe linia de fund. Goga și Poparadu au luptat și ei destul de bine, primul protejând mutle mingi, în timp ce al doilea a depus un efort considerabil, numai că ambii au avut și rateuri. Din păcate, restul echipei a fost de la ocazional neinspirată (Sepsi, Scutaru, Ilie) la mereu neinspirată (Curtean, Ricketts, Chiș), și nici schimbările lui Velcea nu au făcut nicio diferența. Cea mai mare problemă a reprezentat-o jocul cu mingi lungi și înalte, pe care l-am tot scos în evidență, care ne-a adus foarte puține beneficii. La fel, nici mingile pierdute cu ușurință pe flancuri sau în faza ofensivă nu au ajutat la exercitarea unei presiuni constructive.

E păcat că am pierdut în fața unui adversar atât de mizerabil ca joc, dar medieșenii au jucat compact, au jucat așa cum au știut ei mai bine și au ținut cu siguranță de minge, atunci când frustrarea noastră escalada munți.

Ne rămâne să contemplăm vremea și stelele în acest final de an, așteptând cu, ceea ce eu aș descrie drept o curiozitate temătoare, ce ne rezervă viitorul.

Poli: Lepmets (5) - Sepsi (5), Scutaru (5), Ilie (5), Mera (6) - Chiș (4,5), Poparadu (5,5), Gorobsov (6), Curtean (4,5) - Goga (5,5), Ricketts (4,5)

Schimbări:

Axente (5) pentru Chiș (min 53)
Tameș pentru Poparadu (min 75)
Popovici pentru Curtean (min 83)

6 decembrie 2011

Avancronică: Poli - Gaz Metan Mediaș

Se pare că am avut noroc la tragerea la sorți. Nu numai că vom juca acasă, dar am și picat cu cei mai slabi adversari posibili. Uitându-ne pe clasament, Mediașul e cea mai slab clasată echipă dintre cele pe care le-am întâlnit în cupă până acum. (Deși, acum nu mult timp cam toate 3 erau cam la aceeași treaptă)

Gaz Metanul are puține argumente în acest meci. Deși au eliminat o echipă germană puternică în Europa League și au făcut o figură frumoasă, acum se luptă mai degrabă pentru evitarea retrogradării. Mai rău, sunt pe o pantă descendentă, neavând nici o victorie în ultimele 5 etape. Pot produce surprize, speculând greșelile adversarilor, iar golgheterul Bawab e mereu capabil să înscrie, dar au a doua cea mai slabă apărare din campionat, după Mioveni. Au primit câte 5 goluri în 3 partide diferite, două dintre acestea pe teren propriu. Din cele 17 puncte, numai 4 au fost câștigate în deplasare, în 9 meciuri.

Balanța stă să se răstoarne în partea noastră, dar fiind un meci de cupă orice e posibil. Singurul inamic suntem noi. Jucătorii sunt deja cu gândul la vacanță, iar pauza aceasta de 10 zile nu cred că a ajutat deloc. E de ajuns o singură greșeală.

Am totuși încredere în Velcea că îi va motiva pe jucători și va reduce din lipsa de concentrare. E un meci important și pentru el. Pustai a fost de fiecare dată sugerat de fani ca o posibilă soluție pentru banca Politehnicii, astfel că acum poate Velcea să demonstreze că e antrenorul mai bun.

Hai Poli!

4 decembrie 2011

La mulți ani Poli!

Clubul nostru împlinește astăzi 90 de ani, un eveniment scos în evidență cu insistență și iscusință, încă de anul trecut. Astfel, e greu ca cineva care susține Politehnica să nu fie conștient de importanța aceastei zile. În plus, pentru o mini-celebrare, la ora 14.00 se deschide astăzi și magazinul "Viola Joma", pe str. Augustin Pacha nr. 1, de unde se vor putea achiziționa bunătăți asortate în culorile perfecte.

Deja, la aceasă vârstă, Poli stă să depășească proverbiala "viață de om". Dacă mă gândesc la ce-am trăit în doar ultimii cincisprezece ani mă ia cu amețeala, spectacolul a nouăzeci fiind greu de imaginat. Nu există nimic mai important decât continuitatea, precum am ajuns și noi să învățăm în această perioadă, deci cu siguranță cel mai adecvat mod de a sărbători istoria vie a Politehnicii este de a găsi modalitatea prin care aceasta va rămâne vie multă vreme de acuma încolo. Și pare, încet-încet, că ne îndreptăm în această direcție.

La fel de important este ca în aceste momente festive să fie familiarizați cât mai mulți suporteri cu ceea ce reprezintă Politehnica și valorile care au definit, de la o perioadă la altă, viața alb-violetă. Fotbalul nu s-a născut în acest secol de relativ tristă amintire și e bine să ne aducem aminte de asta. Nu degeaba se vorbește des despre perioadele romantice, deși cam tot trecutul este o variantă romantizată a prezentului de atunci, și la fel va fi și pe viitor.

Fiecare dintre noi știe cât de mult înseamnă Poli pentru ei, în ce măsură i-a acompaniat de-a lungul anilor prin diversele etape ale vieții. Dintre toate fenomenele istorice care se celebrează de la an la an, de la deceniu la deceniu, cele care ne definesc în continuare viața, dându-i culoare și umplând golurile, trebuie prețuite.

La mulți ani Poli Timișoara!

27 noiembrie 2011

CSM Râmnicu Vâlcea - Poli 0:1 (0:0)

Meci dificil pentru Poli în ultima partidă a turului, în compania unui adversar care a dat tot ce a avut mai bun pe teren. N-a fost destul pentru a ne priva de vicotrie, dar suferința din prima repriză, în care alb-violeții au beneficiat de o singură ocazie, pe final, și puteau primi gol în două rânduri, ar trebui să dea de gândit celor înzestrați cu această aptitudine.

Forcingul de debut al gazdelor a fost unul nebănuit și a culminat cu o bună ocazie în minutul 8, când Scutaru a fost fentat de un atacant advers, acesta din urmă a intrat în careu și a tras din unghi, Lepmets reușind să respingă. Chiar dacă jocul s-a echilibrat după un sfert de oră și Poli a început chiar să-l controleze, tot vâlcenii au fost foarte aproape de gol în minutul 23. Atunci, Ilie a pierdut un duel la cap pe care nu trebuia să-l piardă, a urmat un șut la poartă parat de Lepmets, mingea a revenit unui alt jucător al gazdelor în careu, acesta a tras către gol și doar prezența lui Scutaru pe linia porții ne-a salvat de o reușită sigură. În tentativa de a dezmorți jocul adormit și inexact al alb-violeților, Velcea l-a introdus pe Tameș încă dinainte de finalul reprizi, în locul lui Chiș. Fără pic de inspirație ofensivă și doar cu Ricketts încercând câte ceva pe dreapta, Poli a beneficiat totuși de o bună șansă în minutul 43, când mingea a ajuns la Goga după un corner, dar deși situat ideal în interiorul careului, golgheterul nostru a tras mult pe lângă. O execuție care a sintetizat efortul echipei în primele patruzeci și cinci de minute.

Jocul s-a schimbat însă în mitanul secund, alb-violeții fiind aproape de gol imediat după reluare, o minge protejată de Curtean ajungând la Ricketts, numai că și canadianul a finalizat sub așteptări. Dominarea noastră tot mai autoriară a dus la o nouă ocazie în minutul 61, când Sepsi a fost lansat de către Curtean, a trecut de un fundaș, dar a tras în plasa laterală dintr-o poziție favorabilă. Introducerea lui Axente, câteva minute mai târziu, s-a dovedit inspirată, căci la chiar prima atingere serioasă a balonului, acesta a trimis cu capul spre gol, la un corner al lui Dobriceanu, dar un jucător advers a scos de pe linia porții. Partida a fost tranșată la faza din minutul 71, când Ricketts a primit o minge pe dreapta, a șutat în bară, balonul i-a revenit lui Axente poziționat bine, și acesta l-a împins în poarta goală din doar câțiva metri. Culmea, chiar înainte de gol a înscris și Mera, la o fază la care s-a dat ușor fault la portar, dar în final nu avea să mai conteze. În ciuda unor tentative inițiale, printre care și o minge scoasă la limită de Lepmets, gazdele s-au debusolat pe final, numai că nici Poli nu a reușit să mai înscrie golul care ne-ar fi readus pe prima poziție, Fuchs și Axente încerându-și fără succes norocul de la marginea careului.

S-a dovedit a fi suficient jocul prestat în această după-amiază, chiar de nu a fost unul prea bun, astfel că la final de tur ne găsim la egalitate cu Bistrița, pe locul doi la golaveraj, și cu un avantaj de zece puncte față de urmăritoare. Ce se va întâmpla în clasament până la retur nu avem cum să știm, dar să sperăm că vom începe anul viitor cu același număr de puncte cu care l-am terminat.

Ca și evoluții, îl remarc în primul rând pe Lepmets, care a fost decisiv azi cu patru intervenții cheie. Pe lângă cele deja menționate, estonianul a avut și o ieșire foarte inspirată până aproape de mijlocul terenului, care a curmat din fașă o posibilă ocazie de unu la unu. Apoi, Ricketts a fost foarte bătăios și a lucrat practic faza golului, fiind probabil cel mai inspirat jucător de câmp. Axente, Sepsi, Scutaru și Mera au fost și ei peste medie, în timp ce Gorobsov, Tameș, Chiș și Dobricean, deși de multe ori prezenți în joc, nu s-au evidențiat prea mult. Dezamăgitori Goga și Curtean, a căror prestații au fost destul de iritante, chiar dacă au încercat câte ceva, fără mare succes însă.

Felicitări echipei totuși pentru victorie și un tur de campionat care, la final, s-a dovedit a fi suficient de bun, în ciuda obstacolelor întâmpinate de-a lungul ultimelor luni. Mai un mare hop în unsprezece zile și putem să ne concentrăm speranțele la rezolvarea problemelor administrative de la Poli.

Poli: Lepmets (7) - Mera (6), Scutaru (6), Ilie (5,5), Sepsi (6) - Chiș (5), Gorobsov (5,5), Dobriceanu (5,5), Curtean (5) - Goga (5), Ricketts (6,5)

Schimbări:

Tameș (5,5) pentru Chiș (min 38)
Axente (6,5) pentru Curtean (min 63)
Fuchs pentru Dobriceanu

23 noiembrie 2011

Contemplarea de miercuri

S-au concretizat în ultimele zile niște informații felurite pentru viața suporterilor Politehnicii.

În primul rând, cronologic vorbind, meciul cu Vâlcea se va disputa duminica, la ora 14, și va fi transmis de către Digi.

În al doilea rând, se pare că partida cu Gaz Metan, din Cupa României, va avea loc pe 7 decembrie, la zece zile de la ultimul meci din campionat. Nu cred însă că ar trebui să fie o problemă majoră, echipa având numai bine timp să se pregătească pentru această ultimă dispută a anului.

*Rectificare: meciul se va disputa pe 8 decembrie, la mai puțin decât amabila oră 18.

În al treilea rând, Marian Iancu a dat lumii de veste care sunt datoriile curente ale Politehnicii. Acestea se ridică la suma de peste șapte milioane de euro, incluzând finanțarea venită din partea acționarilor. Nu sunt cifre fundamental noi, cert este doar că datoria față de Slovan Liberec pentru transferul lui Brezinsky a fost reconfirmată și că nu există garanția niciunor venituri în perioada următoare. Singurele speranțe se nutresc din posibilul transfer al lui Pantilimon, precum și plecarea unor jucători din lotul actual, alde Goga, Curtean și Scutaru.

Interesant ar fi de știut care este poziția celor de la Manchester City, pentru a avea parte de transparența absolută la care râvnim. Dacă totul ar merge ideal, îmi imaginez că clubul ar putea obține până în patru milioane de euro pentru jucătorii enumerați - fără a include o potențială despăgubire în cazul Vrsic. Această sumă ar permite multe plăți și ar stabiliza costurile exagerate pentru liga secundă, fără a compromite prea mult campania fotbalistică. Greu de zis cât de realistic este acest scenariu, dar alternativa este una sumbră, deci prefer să n-o contemplez de pe acuma.

Ceea ce aș remarca este că datoriile față de jucători și angajați aproape că s-au dublat de la data de 31 octombrie până în 21 noiembrie. Asta în condițiile în care chiar Iancu zicea pentru ProSport săptămâna trecută că trei sfert din jucători sunt plătiți la zi și doar cinci-șase jucători, plus Sepsi, au restanțe de până la două luni. De remarcat că accentul era pus pe cinci-șase jucători care au fost împrumutați anul trecut, deci ar putea fi vorba de: Mera, Sava, Pătraș, Zaluschi, Sandu, Popa, poate și Ganea.

Deci la 21 noiembrie din 700.000 euro, pe lângă ce ar trebui plătit la angajații clubului, care nu pot juca cu banderole albe in fața televizoarelor, și vreo 50.000 de euro pentru Sepsi, ar rămâne poate 600.000 euro la șase jucători pe două luni, dar aceștia nu iau nici împreună pe un an de zile jumătate din această sumă. Și dacă ar fi 100.000 euro, tot ar rămâne jumătate de milion. Asta dacă nu cumva și scadențele sunt rotunjite în funcție de puntea declarativă.

Din păcate, transaprența cifrelor din bilanț este relativă, dacă nu ai parte de informații clarificatoare. Nimeni nu poate impune clubului să le facă publice, dar dacă se dorește transparență, atunci ar trebui să fie dus până la capăt acest efort.

Implicit, situația e una care lasă loc destulor semne de întrebare vizavi de problema corectitudinii afirmațiilor mediatice.

19 noiembrie 2011

Poli - Arieșul Turda 3:0 (1:0)

Minim de probleme astăzi, pe lângă temperatura ambientală, în această penultimă etapă a turului ligii secunde. Lanterna roșie a seriei noastre s-a apărat compact aproape o jumătate de oră, dar apoi a cedat, și după eliminarea unui jucător în repriza secundă, orice speranță de a obține ceva din meci a fost năruită. Mai mult, cu această victorie la scor, Poli a preluat poziția de lider grație unui golaveraj superior și s-a distanțat la nouă puncte de poziția a treia.

Începutul partidei nu a fost unul furtunos, cu alb-violeții controlând desfășurările de pe teren. De abia în minutul 15 am avut parte de o primă ocazie, Goga recepționând o pasă lungă, preluarea nu l-a servit prea bine, dar tot a rămas singur cu portarul, unghiul mai puțin propice nepemițându-i o finalizare sănătoasă pe poartă. Frigul a pus stăpânire pe atmosfera de pe Dan Păltinișanu în minutele următoare, cel puțin până la reușita lui Curtean. Aceasta a avut loc în minutul 28, când Axente a instat pe stânga pentru o minge, a ajuns s-o centreze și grație unei devieri balonul a ajuns la Curtean, care a finalizat simplu pentru primul gol al zilei. La scurt timp după deschiderea scorului, oaspeții au fost aproape de un autogol spectacol, Thiandoum trimițând cu capul spre poartă o centrare de pe dreapta, doar reflexul portarului reușind să mențină temporar proporțiile scorului. Până la pauză nu s-a mai întâmplat mare lucru, cele două faze mai periculoase ale alb-violeților fiind prea puțin periculoase, întâi deoarece Axente nu l-a deschis pe Fuchs în poziție ideală și apoi deoarece o fază bună a fost redusă la un șut de la distanță a lui Poparadu, care chiar dacă a fost un șut sănătos, nu s-a ridicat la potențialul acțiunii.

Mitanul secund a început practic cu eliminarea lui Thiandoum, pentru al doilea galben ca urmare a unei întrări urâte la Mera, astfel că misiunea noastră a fost ușurată. Din păcate noi am continuat să ne facem meciul greu, căci și după ieșirea neinspiratului Axente, cel care i-a luat locul, anume Popovici, s-a remarcat imediat prin două ratări chiar monumentale. Întâi, după o pasă ideală a lui Tameș peste apărare, atacantul alb-violeților a reluat foarte slab cu stângul, mult pe lângă, din poziție de singur cu portarul, și apoi tot Popovici, lansat pe stânga, a intrat adânc în careu, dar tot din poziție foarte bună a șutat slab, direct în brațele portarului. Golul desprinderii avea să vină de abia în minutul 72, la o contră pornită de la Gorobsov, care a urcat până în jumătatea adversă, a făcut un schimb de pase cu Popovici, apoi i-a lăsat mingea lui Goga în careu, acesta a făcut o fentă și a tras puternic, direct în plasa porții adverse! La doar două minute a urmat golul trei, o pasă excepțională în diagonală a lui Gorobsov (din ce am văzut eu) l-a găsit pe Fuchs, acesta a trecut de portar din preluare și a trimis liniștit mingea în poarta goală. Putea să fie și mai mare scorul, numai că în minutul 85, Sepsi a centrat în forță în fața porții și Ricketts s-a înălțat, a lovit cu capul, dar mingea a mers în bară, apoi tot Ricketts a finalizat moale singur cu portarul, iar la chiar ultima fază a partidei mingea a ajuns la Popovici, care din poziție bună nu a fost nici de această dată cumpătat, și a trimis din prima peste.

Per ansamblu, un meci solid, fără emoții, în fața unei echipe net inferioare, fără loc de prea multe alte comentarii. Apele tulburi de la club nu au părut să afecteze prea mult echipa, evoluția jucătorilor fiind la nivelul la care am ajuns să ne așteptăm de la ei. Dacă Lepmets a avut o zi fără stres, linia de fund a muncit ceva, majoritatea bine, mai puțin Ilie, care a avut câteva scăpări și s-a ales și cu un cartonaș galben.
La mijloc, Gorobsov a fost imperial, în nota ultimelor sale meciuri, fiind excelent la recupare și foarte precis la distribuția paselor. Alături de el, Poparadu a strălucit mai puțin și a încasat la rândul său un galben, inutil. Fuchs, al doilea junior al zilei, nu mi s-a părut foarte în largul lui pe flanc, nu a fost mereu în joc, dar a reușit să marcheze, ceea ce ar trebui să-i dea încredere pentru ultima partidă a turului. De cealaltă parte, Curtean a muncit mult, a înscris, și a fost determinat de-a lungul întregii partide, deci merită în continuare vorbele bune pe care le tot primește de câteva etape.
Axente, pe lângă că și-a pus în cap suporterii de la tribuna a II-a după un gest mai puțin civil, a avut totuși o reușită astăzi, chiar dacă în rest n-a prea știut când și cum să dea drumul la minge. Alături de el, Goga nu a părut să combine prea grozav cu nimeni, trimițând pase mereu pe alte culoare decât unde trebuia, dar a fost mult mai implicat în joc și a reușit să marcheze un gol frumos.

Dintre cei intrați, Popovici și-a auzit câte ceva din tribune, după ratările sale incredibile, și stau să mă întreb de ce nu reușește să fie mai cumpătat și mai concentrat în fața porții, alegând mereu opțiunea unor șuturi nepotrivite în situații perfecte - și azi, și etapa trecută. E mare păcat, fiindcă astfel își va pecetlui soarta de jucător de liga secundă, ceea ce este sub potențialul său.
Tameș a revenit după accidentare și a fost bun în momentele de superioritate totală ale alb-violeților, astfel că se va pune cu siguranță întrebarea cine să fie colegul lui Gorobsov pentru meciul de cupă, el sau Poparadu.
Ultimul intrat, Ricketts, a avut șansa sa de a marca, dar a stat prea puțin pe teren pentru a avea o impresie clară asupra evoluției sale de astăzi.

În rest, ne rămâne doar să sperăm la o victorie de final de tur în meciul de la Râmnicu Vâlcea și să privim către jocul de cupă din decembrie.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (6) - Mera (6), Scutaru (6), Ilie (5,5), Sepsi (6) - Fuchs (6), Poparadu (5,5), Gorobsov (6,5), Curtean (6,5) - Axente (5,5), Goga (6,5)

Schimbări:

Popovici (5) pentru Axente (min 55)
Tameș (6) pentru Poparadu (min 60)
Ricketts pentru Goga (min 82)

Google+