28 iunie 2012

Rezumat sezon 2011/2012: partea a II-a

Cu întârzierea de rigoare, am ajuns să arunc o privire și asupra performanțelor individuale ale jucătorilor, accentul fiind plasat pe ceea ce s-a întâmplat în retur. Rover Cârstea, golgheterul în acte al Politehnicii și al ligii secunde, nu și-a trecut decât două reușite în cont pentru alb-violeți, astfel că cei mai buni marcatori pentru Poli au fost Mircea Axente și Alex Popovici, deși amândoi au evoluat relativ sporadic în acest an - cam ca majoritatea fotbaliștilor din lotul nostru. Dacă nu am numărat greșit, în retur au evoluat 26 de jucători pentru alb-violeți, deci o cifră destul de generoasă, cu mulți debutanți în tricoul alb-violet. Precum am mai scris deja, e greu de crezut că mulți dintre jucătorii actuali au început să reprezinte Politehnica doar în ultimul an de zile, dat fiind că vremurile acestea dificile ne-au apropiat la un nivel spiritual nebănuit.

REMARCAȚII

Să începem cu cei mai buni jucători ai returului, dintre cei care au evoluat în minim jumătate din meciuri (șapte). Menționez de pe acuma că nu voi cădea într-o nostalgie amară la fiecare jucător, dat fiind că mai toți fotbaliștii sunt plecați sau pe picior de plecare de la Poli în acest moment. Sper doar ca aceștia să revină cât de curând la Timișoara pentru a împlini această promisiune lansată în univers, a unei echipe a Politehnicii compusă în cât mai mare parte din jucători crescuți la Timișoara, care să câștige pentru Timișoara.

1. Alex Popovici (12 meciuri) - 6.05 retur (5.66 sezon)

Deși a absentat în destule rânduri din cauza unei accidentări, Popovici a reușit, în sfârșit, să se impună drept unul dintre cei mai valoroși componenți ai primului unsprezece. A avut nevoie de un tur mai chinuit pentru a face acest lucru, și chiar dacă a dat randament bun atât în atac, cât și în flanc, eu unul am preferat să-l văd în fața porții. Încrederea căpătată în această perioadă l-a ajutat pe Popovici să fie mult mai incisiv în careul advers, astfel că a fost golgheterul echipei în acest retur.

2. Ioan Mera (11 meciuri) - 5.91 retur (5.90 sezon)

Al doilea jucător ca medie în retur și al patrulea pe sezon dintre fotbaliștii aflați în lot da capo al fine, Mera, în ciuda stângăciilor sale ocazionale, și-a consolidat imaginea de sufletist. Calitativ a adus de regulă un plus echipei atât în flânc, cât mai ales în centru, reușind o a doua jumătate a returului foarte solidă. Faptul că a marcat un număr generos de goluri, fiind esențial mai ales în victoria cu Chindia, nu cred că miră prea mult, deoarece ne-am obișnuit cu pericolul adițional pe care îl aduce atunci când ajunge în fața porții. Aș spune că cheia succesului său în acest sezon a fost constanța.

3. Rafael Rocha (8 meciuri) - 5.86 retur (5.73 sezon)

Renăscut din propria-i cenușă (asta în condițiile în care se consideră că exista ceva ce ar fi putut renaște), Rocha și-a trecut în cont o serie de meciuri bune spre foarte bune. Când l-a dezgropat Velcea de acolo de unde îl ținuse îngropat până atunci, adică în etapa a VI-a, la Severin, s-a făcut imediat simțit cu un gol excelent, după o lansare pe contră, iar chiar de nu și-a intrat într-un ritm bun imediat (cu UTA și Luceafărul a fost neinspirat), a reușit s-o facă pe final de sezon. Se remarcă faptul că brazilianul a fost cel mai eficient când a intrat de pe bancă, destabilizând apărările epuizate în mitanul secund prin viteză și tehnică. 


4. Cristian Scutaru (10 meciuri) - 5.85 retur (5.96 sezon)

Probabil cel mai bun jucător per ansamblul acestui sezon, chiar dacă Sepsi și Gorobsov îl depășesc ca note, Scutaru a avut de suferit în retur, ca urmare a numeroaselor cartonașe galbene încasate, ce l-au ținut cam des în tribune. Lipsa de continuitate s-a simțit, fiind probabil principalul motiv pentru nivelul de joc ușor mai scăzut în 2012, dar trebuie apreciat faptul că a reușit să preia pe deplin responsabilitățile avute anterior de Luchin. Îmi aduc și acuma aminte ce temător eram că odată cu plecarea acestuia, apărarea noastră va fi în pioneze, dar Scutaru a avut grijă să nu fie așa. Bineînțeles, rămâne senzația amară lăsată de plecarea sa, alături de Axente și predecesorul său Luchin, la Dinamo.

5. Sergei Lepmets (7 meciuri) - 5.79 retur (5.89 sezon)

Impresia inițială, că Poli are un portar foarte decent în persoana lui Lepmets, s-a confirmat și de-a lungul returului. Când a fost expediat în afara lotului/pe bancă, în urma divergențelor cu conducerea clubului, s-a simțit un mic gol lăsat între buturi, chiar dacă Kirev a avut la rândul lui câteva prestații decente. Dar siguranța, dobândită și dovedită de Lepmets de când a ajuns la Poli, nu poate fi înlocuită ușor. Exceptând anumite indecizii la faze fixe, cred că estonianul poate oricând să evolueze și la nivelul Ligii 1, chiar dacă mai nou postul de portar pare a fi unul tot mai bine saturat și nu fără de calitate.

6. Florin Sandu (13 meciuri) - 5.73 retur (5.79 sezon)

Unul dintre cei mai folosiți jucători în acest retur, chiar și în ciuda unor probleme medicale, Sandu a făcut mereu pereche bună spre foarte bună pe flancul stâng, în special cu Rocha, dar și cu Pătraș. Astfel, majoritatea fazelor ofensive ale Politehnicii au fost dezvoltate pe acel flanc, grație aportului ofensiv al lui Sandu, care mai mereu a creat superioritate în acea zonă. Poziționarea destul de bună în defensivă îl face un jucător destul de complet, dar îi lipsește puțină cumpătare și puțină înțelepciune pentru a face pasul decisiv către Liga 1. Printre performanțe ar fi de menționat că a reușit două goluri aducătoare de câte trei puncte, unul cu Chindia în tur și unul cu FC Argeș în retur.

Au mai evoluat binișor Dobricean (5.75, doar 6 meciuri) și Poparadu (5.68), amândoi definiți de travaliul depus la mijloc. Îl remarc pe Dobricean în special, pentru că eram sceptic în privința potențialului său pentru liga secundă, dar a dovedit printr-un joc extrem de determinat că poate să evolueze la acest nivel.


CEILALȚI REMARCAȚI

În ceea ce privește dezamăgirile (car nu necesită decât un minim de cinci meciuri pentru a intra în discuție), în fruntea acestei liste este conform unui consensus general, Rover Cârstea. Cel puțin dintre jucătorii care au și avut ocazia să evolueze constant (căci altfel, și Goga ar putea intra în discuție), golgheterul ligii secunde a lăsat destul de mult de dorit. Dar să vedem:

1. Claudiu Belu (6 meciuri) - 5.33 retur (5.33 sezon)

Chiar dacă nu poate fi considerat o mare dezamăgire, mă tem că Belu nu a reușit să se ridice considerabil peste nivelul arătat de Dăruială în turul campionatului. Dar aș spune că față de același Dăruială, a arătat mai mult curaj și mai mult elan tineresc, făcându-se simțit în câteva raiduri pe care aproape că le-aș numi tipice pentru Belu (chiar dacă încă n-au avut timp să devină cu adevărat astfel). Rămâne să-și dezvolte intuiția defensivă, cu accent pe plasament, iar după ce va mai câștiga niște experiență și mai multă maturitate, are toate șansele să-și găsească un loc în Liga 1.

2. Rover Cârstea (14 meciuri) - 5.34 retur (5.34 sezon)

O fi scăpat Rover de ultima poziție, dar considerând așteptările pe care le-a avut toată lumea de la el, este dezamăgitorul de drept al returului. Nu ar fi just să zicem că nu și-a dorit mai mult, dar prestația sa în fața porții adverse (și nu numai) a lăsat mult de dorit. În mod curios nu e nici un jucător de viteză, nici un jucător de forță, de fapt chair în tipicul lui Axente, care are însă mai multă vână în el și un simț al porții superior. Mi-e greu să zic ce-l așteaptă în viitor, e greu și să judeci un om pentru cum prestează în situații așa de adverse cum au fost cele de la Poli în 2012, dar rămân cu convingerea că dacă era un jucător de calitate, Rover ar fi trebuit să arate mai mult în cele 14 meciuri jucate.

3. Arthur Pătraș (13 meciuri) - 5.38 retur (5.53 sezon)

Am fost printre cei care au susținut adesea că Pătraș își merită șansele, în special după meciurile destul de bune din turul sezonului, dar până la urmă n-a fost să fie mai mult de atât. Lentoarea sa în plan ofensiv, lipsa de aport defensiv, imprecizia la centrare - toate aceste aspecte au făcut ca anul 2012 să fie unul nereușit pentru mijlocașul de bandă. A rămas, ca și în alte rânduri, cu fazele fixe, executate de regulă cu precizie și ascuțime. Dar nu e destul.

4. Marian Fuchs (9 meciuri) - 5.43 retur (5.50 sezon)

Dintre jucătorii tineri care promit deja de ceva vreme, Fuchs era printre primii pe listă - mai ales dintre cei de generație nouă. Jocul etalat a fost însă mai mereu dezamăgitor, fără travaliu, fără fantezie, în general în nota echipei. Adevărul e că până la 20 de ani ar fi bine să fi arătat puțină calitate pentru a avea perspective reale de viitor, iar momentan Fuchs a rămas la stadiul de promisiune, de când a debutat în martie 2010 în Liga 1. Pe când Bonfim, Nibombe și Contra mai jucau la Poli.


Toate notele, în detaliu, le găsiți AICI.

Mai mult ca sigur s-au strecurat diverse greșeli, dar trăiesc cu speranța că nu sunt semnificative.

19 iunie 2012

Rezumat sezon 2011/2012: partea I

M-am gândit să structurez în trei părți aceste scrieri prelungi despre cele petrecute de-a lungul ultimelor luni de zile, pentru a le face puțin mai digerabile. Astfel, în această primă parte ne vom concentra asupra celor mai reușite/nereușite meciuri, în a doua vom trece în revistă prestațiile jucătorilor și în a treia vom friza nițel politica anului, cele din spatele gazonului. Sau de sub el.

Precum știe prea bine toată lumea pe acuma, Poli a câștigat competiția sportivă din Liga a II-a, seria a II-a, reușind să încheie pe primul loc, cu 19 victorii, 8 egaluri, 3 înfrângeri, precum și cel mai bun golaveraj. Chiar dacă ocupanta locului doi, Gloria Bistrița, a terminat la egalitatea de puncte, rezultatele directe (2-2 deplasare/1-1 acasă) ne-au avantajat - dar în rest bistrițenii au obținut ceea ce nouă ne-a fost privat de conducerea clubului nostru, promovarea.

Sezonul a fost unul atipic, din destule puncte de vedere. Pregătirea de vară a fost făcută cu un lot de jucători și condusă de Dusan Uhrin Jr., ca apoi frâiele echipei să fie preluate de Vali Velcea, în timp ce un număr considerabil de jucători au părăsit pe Poli. Chiar și în ciuda retrogradării în liga secundă, așa-zise nume grele au rămas în lot, și mă gândesc mai ales la Dorin Goga, Laszlo Sepsi și Alexandru Curtean. Alături de Gorobsov, sosit împrumut de la FC Torino, precum și destui alți jucători rămași la club, care nu erau recunoscuți drept titulari de drept, alb-violeții au început oscilant sezonul - dacă nu ca rezultate, atunci măcar ca prestații. După prima înfrângere, sosită în ultimul minut împotriva celor de la Luceafărul Oradea, finalul turului a fost unul solid, care ne-a ținut în plasa liderului, Gloria.

Dacă în tur se putea discuta despre un grad destul de ridicat de continuitate între Poli care evoluase în Liga 1 și cea care evolua în divizia a doua, iarna a mai scuturat puțin pomul alb-violet. Astfel, Sepsi și Curtean, doi titulari, au plecat încă dinainte de începerea retrului, iar Goga a fost relativ repede retrogradat pe motive disciplinare la echipa secundă, alături de care doar s-a antrenat. Chiar și așa, a părut că formația încropită de Velcea se poate menține la standardul impus, dar după ce s-a confirmat că Poli nu va putea promova indiferent de rezultatele obținute, formația a părut afectată și a trecut printr-o fază de debusolare maximă. Cu doar o victorie în șase partide, între etapele 19 și 24, alb-violeții s-au distanțat mult de liderul Gloria și s-a pus chiar problema ca Poli să fie depășită în clasament de oricare din echipele care se aflau în urmărire. Cel mai dureros episod a fost cu siguranță înfrângerea pe Dan Păltinișanu în fața rivalilor de la UTA, dar impresia momentului era că problemele clubului reprezentau o înfrângere mult mai greu de digerat. Sper surprinderea multora, alb-violeții s-au regăsit în meciurile rămase și au legat o serie de cinci victorii consecutive, care ne-a propulsat în mod nesperat în fruntea clasamentului. Egalul obținut în ultimul minut al ultimului meci al sezonului ne-a fost suficient pentru a termina pe poziția întâi și ne-a permis să celebrăm spiritul unei echipe pe care reaua voință și incompetența unora au vrut să o distrugă înainte să-i vină vremea.

Așadar, care au fost cele mai bune meciuri ale sezonului? Două dintre ele provin de pe lista celor jucate în retur, și anume:
  1. Mureșul Deva - Poli (6,36)
  2. Poli - FC Argeș (6,25)
  3. Poli - Juventus București (6,12)
  4. FC Maramureș - Poli (6,04)
  5. Poli - FC Bihor (5,96)
  6. Poli - Arieșul Turda (5,92)
Cât despre polul opus, mai multe partide apar în acea listă, dată fiind și perioada mai amară din luna aprilie.
  1. Poli - Luceafărul (4,75)
  2. Poli - UTA (5,04)
  3. Luceafărul - Poli (5,08)
  4. Poli - Alba Iulia (5,31)
  5. Juventus - Poli (5,33)
Media returului de 5,62 a fost inferioară cea turului, 5,71, astfel că ne situăm la o medie totală de 5,67. Faptul că e în limitele ultimelor patru sezoane este de înțeles, căci în ciuda performanței finale, am avut parte de destule hopuri, chiar și la acest nivel mai scăzut de calitate fotbalistică.

Orișicum, cred că toată lumea este de acord că Poli a avut un an sportiv bun, în special în contextul dat, și că în ciuda eforturilor susțiunte ale unui individ de a distruge orice strop de satisfacție în rândul suporterilor Politehnicii, sezonul acesta a devenit pe parcurs unul de-a dreptul romantic.

18 iunie 2012

Pregătirea ansamblului

În timp ce toată lumea răsuflă cu greu, din varii motive, în toiul acestei veri, eu am început să adun toate datele sezonului care numai ce s-a terminat. Astfel, în zilele următoare vom recapitula ce-au făcut numeroșii jucători ce au îmbrăcat tricoul alb-violet în 2011/2012, cu laureații și codașii inerenți.

Din păcate, cam atât e de spus momentan. Incertitudinea planează mai departe peste destinul Politehnicii, iar cei care doresc să mai citească diferite comunicate ale patronului, o pot face încă pe site-ul clubului - cât s-o mai regăsi și acesta în internetosferă. Dar nu ar trebui să spere să și afle ceva deosebit de ferm și nedisimulat pe acolo.

2 iunie 2012

Poli - CSM Râmnicu Vâlcea 2:2 (1:1)

Ultima partidă a acestui sezon nu a pretins să necesite artificii. A prezentat însă ceva dramă și tensiune, punctată în final de un sentiment apăsător de melancolie incipientă, odată cu golirea stadionului și așezarea tăcerii. Alb-violeții au obținut punctul de care au avut nevoie pentru a câștiga seria și chiar dacă nu au făcut-o convingător, au făcut-o - din nimic, cum ar veni.

Scorul a fost deschis destul de repede, în minutul 10, când Popovici a primit o minge lungă, i-a suflat-o portarului care a ieșit la întâmpinare, a intrat oarecum în unghi dar a reușit oricum să trimită precis, la colțul lung, grație unei execuții frumoase. La scurt timp, același Popovici a fost aproape de dublă, ca urmare a unei foarfeci, însă mingea n-a binevoit să intre, înainte ce oaspeții să primească un penalty lejer acordat, la un minut după sfertul de oră. Deși Lepmets a ghicit colțul, nu a reușit să pareze, iar egalarea nu a priit prea mult alb-violeților. Meciul a pierdut din ritm, ocaziile s-au rarefiat, și exceptând un șut puternic al lui Popa în minutul 40, nicio minge n-a mai luat direcția porții adverse cu un minim rezonabil de energie kinetică de descărcat.

Mare lucru nu s-a schimbat nici în mitanul secund, căci exceptând o lovitură de cap periculoasă marca Mera din minutul 56, șansele de poartă au lipsit. Culmea, după eliminarea unui jucător al oaspeților cu un sfert de oră înainte de final, aceștia au reușit să preia conducerea, la o fază foarte simplă: un călcâi mic, neatenția lui Ilie, și gol din poziție de singur cu portarul. Poli a dominat finalul de meci, însă nu a legat nimic consistent în zona periculoasă. Totuși, diferența a făcut-o ultima fază a meciului, când Boștină a fost ușor împins în careu, la o liberă trimisă de Rocha, și în spiritul consecvenței centralul de azi a dictat penalty. Popovici a executat perfect și Poli a reușit să-și asigure primul titlu campioană din această eră amară.

Partea plină a paharului e că a reușit s-o facă tocmai acuma, când greul e mai greu ca niciodată, și cu un lot compus în mare parte din jucători care fie au fost crescuți la Poli, fie evoluează la club de destui ani de zile. Mă uit la primul unsprezece, unde se strecoară Lepmets, Petcuț, Cârstea care sunt mai recent veniți la club, dar ei sunt excepțiile. Mera, oarecum ultimul mohican al unei generații de tineri care ar fi putut aduce multe Politehnicii cu îndrumarea corectă, a purtat banderola de căpitan astăzi. Alături de el a fost duo-ul Popovici - Poparadu, din același colț al istoriei alb-violete, la fel ca Pătraș și Sandu, chiar dacă cel din urmă n-a început să joace propriu-zis pentru Poli decât în acest sezon - deși e la club din 2007, aproape cinci ani de zile! Dacă stau și mă gândesc bine, e greu de crezut că până în acest sezon Popovici nu adunase decât o mână de meciuri în tricoul Politehnicii. În jurul acestor jucători s-au aduant nume precum Belu, Boștină, Popa și Ilie, ajunși la prima echipă via lui Poli II, iar pe lângă ei au mai evoluat destui fotbaliști de-a lungul sezonului care se încadrează într-una din aceste două categorii. Și dincolo de ei, Velcea și Stoicov, până de curând și Rotariu, care au atât de multe în comun cu Poli...

Greu de zis ce-o să fie. Drumul acesta pare să se sfârșească, iar mulți dintre cei care au călătorit pe el vor părăsi Politehnica începând chiar de săptămâna viitoare, fie că vorbim de jucători, staff tehnic sau de angajați ai clubului care și-au dedicat mulți ani culorilor alb-violete. Rămâne să contempla viitorul cu altă ocazie, ca astăzi să fixăm într-o amintire frumoasă echipa care ne-a reprezentat în acest sezon 2011/2012.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (5,5) - Belu (5,5), Mera (6), Ilie (4,5), Sandu (5,5) - Popa (5,5), Poparadu (5,5), Petcuț (5,5), Pătraș (5,5) - Cârstea (5), Popovici (7)

Schimbări:

Boștină (5) pentru Popa (min 45)
Rocha (6) pentru Cârstea (min 61)
Dobricean (5,5) pentru Petcuț  (min 65)

1 iunie 2012

Poli II - Giarmata 8:1 (4:1)

După durerosul 0-7 de la Recaș, tinerii poliști s-au revanșat cu vârf și îndesat, recuperând golaverajul prin 8 goluri marcate în poarta Giarmatei, echipă ce în tur se bătea la promovare, dar a alunecat spre mijlocul clasamentului din cauza problemelor interne.

Meciul a început foarte echilibrat, puștii noștri ținând piept veteranilor din echipa adversă. Jocul s-a mutat succesiv de la o partă la alta. Prima ocazie a aparținut oaspeților, în urma unei lovituri libere bătută pe jos, dar reținută cu siguranță de Gârlea. De partea cealaltă Velici pătrunde cu noroc în careu, mingea sărind din adversarul direct, și din poziție bună șutează, dar în aut.... de tușă. Cu toate că Poli a ținut jocul sus, grație recuperărilor pe flancuri, primul gol a aparținut oaspeților, un pic nemeritat, după ce Gârlea nu reușește să rețină o minge.

După puțin timp începea ploaia și cred că nimeni nu se aștepta la ceea ce avea să urmeze. Mai întâi Velici ratează din nou din poziție ușoară, cu o scăriță ce lovește bara. Egalarea avea să vină după un corner la care juniorul Bocșan se înalță peste toți și înscrie cu capul. Velici avea să marcheze până la urmă golul 2, dintr-o lovitură liberă foarte bine executată. Portarul advers avea să ne ofere și el o gafă la o ieșire aiurea, în urma căreia Coșovan rămâne singur cu poarta și marchează. Finalul reprizei ne aduce și golul celuilalt fundaș central, Dubei, cu capul, după centrarea aceluiași Coșovan.

Repriza a doua a adus tot patru goluri pentru violeți, dar și mai multe ocazii ratate. Velici reușește dubla după o centrare frumoasă a lui Iovan, pentru ca apoi Silaghi să lovească bara din unghi. Bărbuț putea înscrie și el, dar se încurcă în minge în fața porții și o lasă pentru Rotariu să o împingă în poartă. Pe final, Ivan schimbă complet linia ofensivă și aruncă în atac 3 juniori: Tăbăcaru, Rogojinaru și Radosav, care au depus mult efort dorind să lase o impresie plăcută. Așa a și rămas, ultimii doi închizând tabela la un neverosimil 8-1, după ce au profitat de greșelile defensivei adverse, din care a făcut parte și un Dancia neatent.

Nu e loc de prea multe comentarii la un așa scor, dar totuși am să îmi exprim câteva păreri. Velici e prea indolent la unele faze. Poate că ar trebui cooptat la echipa mare, ca să se poată desfășura și în fața unui adversar mai valoros. Rotariu a coborât bine când a fost nevoie și, cu toate că încă e egoist, parcă s-a lecuit un pic. Per total, un efort util depus de acesta. Dubei a fost cam nesigur pe el, cel puțin la începutul meciului. În atac s-a simțit mai bine, cu câteva ocazii și pe lângă gol. Bocșan a punctat încă un joc reușit și consider că junioratul pentru el e ca și încheiat. Silaghi s-a dăruit și a luptat inteligent, dar din nou nu a reușit să marcheze și să se remarce. Bărbuț a fost cam șters și a gafat în fața golului. Foarte plăcută revenirea la Poli II a lui Coșovan și bună impresia lăsată de Iovan care a jucat pe dreapta în locul lui Vucea.

Cu această victorie de excepție, Poli II urcă pe locul 4, terminând sezonul cu fruntea sus privind spre culorile curcubeului. O rază de speranță....

Bravo Poli!

Poli II: Gârlea - Iovan, Bocșan, Dubei, Damian - Coșovan, Artean, Stancu, Silaghi - Velici, Rotariu

Schimbări:
Bărbuț pentru Coșovan
Tăbăcaru pentru Silaghi
Radosav pentru Rotariu
Rogojinaru pentru Velici

30 mai 2012

Avancronică: ultimul meci

După ce n-am reușit să batem singura contracandidată la primul loc, apoi - și mai rău - am luat bătaie de la rivalii de moarte și am luat parte la întâlnirea de tristă amintire cu Luceafărul, m-am resemnat cu gândul la eternul loc 2 pe care l-am ocupat de atâtea ori în "era Iancu". Am vizionat fiecare meci ca pe unul de sine stătător, fără să mă intereseze poziția în campionat sau diferența de puncte față de celelalte echipe.

M-am bucurat de un joc tot mai precis, disciplinat tactic, în meciurile mai grele de la Târgoviște și Argeș, precum și o dominare foarte plăcută în partidele de acasă în care m-a încântat atitudinea tinerilor promovați de la echipa secundă, dar și dezinvoltura lui Rocha și Popovici. Și așa se face că, nici nu știu cum, am egalat Bistrița trecând pe primul loc în clasament, grație atât golaverajului superior, cât și rezultatelor directe favorabile nouă, ceea ce face a meciul cu Râmnicu Vâlcea să fie mult mai important decât pare la prima vedere. O victorie în fața oltenilor, înseamnă și câștigarea seriei.

Știu că e greu ca acest lucru să șteargă din amărăciunea vremii, dar eu consider că nu ar trebui să plângem după ratarea unei promovări în loc să ne bucurăm de câștigarea unei serii cu 15 echipe și jumătate. La o adică pentru ce ne-am bucura mai mult: pentru câștigarea titlului sau pentru calificarea în grupele Champions League unde nu putem obține nici măcar un punct? pentru câștigarea grupei de calificare, sau pentru calificarea la campionatul european unde nu suntem în stare să batem o echipă care se dă la o parte?

Voi ce preferați? Să vă bucurați de victoria echipei de suflet, care prin muncă și voință a reușit să arate în ciuda circumstanțelor că e mai bună pe teren ca toate celelalte, sau să deplângeți faptul că la anul nu vom juca într-un campionat de fotbal penibil de slab și de corupt? La o adică, actualii jucători, mulți dintre ei crescuți de Timișoara, au o mare șansă să fie primii care să ocupe primul loc la final de campionat de mulți ani încoace. Ei pot reuși în aceste condiții vitrege, ceea ce n-au reușit alții în vremurile de apogeu ale grandomaniei lui Iancu.

Eu cu siguranță nu vreau să ratez acest moment istoric!

Hai Poli!

26 mai 2012

Recaș - Poli II 7:0 (6:0)

Tinerii poliști au clacat în deplasarea la Recaș, un oraș ce s-a pregătit cu surle și trâmbițe - la propriu - pentru acest meci. Echipa recășeană mai avea nevoie de doar un punct pentru a-și asigura matematic primul loc, și implicit promovarea în eșalonul secund, dar aceștia au oferit și un meci pe cinste spectatorilor, pentru ca la final să poată sărbători așa cum se cuvine.

După un spectacol de confetti la mijlocul terenului, micuța galerie alb-verde și-a intrat în rol. Echipată cu steaguri, trompete și megafon, au scandat neîncetat pe tot parcursul meciului. Primul gol a căzut repede, în minutul 3, după o lovitură liberă, iar de aici s-a dezlănțuit iadul pentru violeții noștri, care păreau ca s-au îmbătat cu euforia gazdelor. Apărarea noastră a fost ca o autostradă pentru atacul recășean. Flancurile au fost depășite cu ușurință de jucătorii mai masivi și mai rapizi al adversarilor. După al treilea gol, Dubei a fost schimbat cu Bocșan (în minutul 18), dar lucrurile nu s-au schimbat deloc, în poarta noastră căzând încă 3 goluri până în minutul 30, când scorul devenea un neverosimil 6-0!

Nici în atac nu am contat, jocul nostru fiind complet lipsit de inspirație atât la centru cât și pe flancuri. Și asta în ciuda faptului că în primul 11 au reapărut jucători de la prima echipă, cum ar fi Popa sau Boștină, Poli II neavând practic probleme de lot ca în ultimele etape. Recașul e o echipă mult mai bine organizată, iar jucătorii au mult mai multă experiență față de tinerii noștri. În fața acestora Boștină și Velici au fost total neputincioși, mai ales că nu au fost ajutați deloc de mijlocași. De Boștină am mai zis că atunci când are în față o apărare bună nu face față. Velici are talent și cu timpul poate crește dacă este muncitor. Cred că are nevoie și de mai multe meciuri tari.

Prima noastră ocazie a apărut abia pe la mijlocul reprizei, când gazdele au lăsat-o mai moale. Mai întâi Szalkai și-a încercat șutul - un pic peste. Apoi șutul lui Popa este respins până la Velici, dar acesta nu mai reușește să marcheze din nou, deși s-a aflat iarăși la locul potrivit ca în meciurile precedente. Ultima noastră ocazie a pornit tot de la Velici, care a pătruns central, l-a deschis pe Popa, dar acesta se duce prea în margine, astfel că înalță pentru Boștină, dar capul acestuia este parat de portar. Szalkai e pe fază, dar șutul îl nimerește pe portar și apoi bara.

La pauză, în timp ce jucătorii ieșeau pe tunel, din boxe se auzea imnul Ligii Campionilor. În repriza a doua jocul a fost mult mai echilibrat, dar tot Recașul a fost o echipă mai bună, aceștia ratând mai multe ocazii pe contraatac. Ce-i drept, nici nu au forțat prea tare. Singurul gol a venit în urma unu penalty. Ostafie a ieșit la întâmpinare, dar a ratat contactul cu mingea. Am fi putut înscrie chiar la ultima fază când Rotariu a pătruns în careu printre jucători, dar în final a fost mult, mult, mult prea egoist. Încă o dată s-a văzut diferența în organizarea jocului celor două echipe.

Nu sunt prea multe lucruri bune de remarcat în jocul acesta, ceea ce, la un așa scor, era de așteptat. Mi-a plăcut de juniorul Bocșan, care în ciuda vârstei fragede a părut cel mai sigur dintre fundași - cel puțin în repriza a doua - acesta ținând piept destul de bine masivilor atacanți recășeni. Curajul lui Rotariu în atac e de lăudat, dar are mult de îmbunătățit la egoism. Szalkai s-a descurcat OK, atât cât s-a pătut. De partea cealaltă, Vucea a avut o prestație slabă, a încercat câteva centrări, dar prea înalte. Iar vreo 3 goluri au fost încasate de pe parte lui. Apărarea - dezastru, evident.

Dacă etapa trecută am avut parte de cel mai frumos meci, acum am avut parte de cel mai slab. Totuși, scorul mi se pare mult prea dur și cred că a fost o conjunctură mult prea nefericită pentru Poli II. Vor avea ocazia peste o săptămână să se revanșeze și să arate că așa a fost. Recașul este într-adevăr o echipă cu un nivel peste. Practic diferența între primele două echipe din serie, ce s-au bătut până acum la promovare, și restul se reflectă în distanța mare de puncte din clasament. Am putea spune că e diferența între liga a doua și liga a treia. Dacă ar fi ceva de învățat din această catastrofă, e că unii jucători au nevoie de meciuri mai tari și că ar trebui integrați cât mai repede în prima echipă, și că trebuie lucrat mai mult pe plan tactic și organizare.

La finalul meciului jucătorii și galeria au încins hora și au desfăcut șampania, în timp ce de la boxe răsuna "We are the champions". Felicitări Recașului pentru promovarea istorică și multă baftă în liga secundă!

Poli II: Ostafie - Vucea, Dubei, Iovan, Damian - Popa, Stancu, Artean, Szalkai - Velici, Boștină

Au mai intrat:
Bocșan pentru Dubei
Silaghi pentru Stancu
Rotariu pentru Velici
Bărbuț pentru Popa

19 mai 2012

Poli - Juventus București 4:0 (2:0)


Scurt, simplu, la obiect. Cum ar fi putut arăta mai multe dintre meciurile noastre pe parcursul acestui sezon, dar e bine că și acuma am reușit să închegăm o echipă bună, a cărei componenți au avut destul de suferit în ultima vreme, reușind însă să se ridice dincolo de momentul slab trecut la mijlocul returului, pentru a termina în forță un sezon al trăirilor paradoxale.

În primele douăzeci de minute, alb-violeții s-au încălzit cu patru ocazii bune de a înscrie, în urma unui joc liniștit, dar decis. Rover a beneficiat de șansele de debut, în minutele 9 și 12, înă nu a reușit să trimită sănătos pe poartă. La un corner în minutul 16, executat interesant de debutantul Szalkai, Ilie a trimis cu capul, mingea fiind respinsă în extremis de portat, înainte ca Mera să împungă un balon de la marginea careului, ce a trecut de puțin pe lângă. Golul a venit în minutul 23, la o acțiune plecată din centrarea lui Mera, portarul advers a ieșit greșit, astfel că Rover a avut de îndeplinit simpla formalitate de a lovi mingea spre poartă cu capul - și nu a ratat. Cinci minute mai târziu era deja 2-0, grație efortului lui Boștină, care a ajuns primul mingea la o lansare lungă, a trecut de portar și a marcat din unghi, primul său gol la echipa mare. Vârful nostru putea la scurt timp să-și dubleze numărul de goluri, în urma unei faze similare, dar de această dată mingea a lovit bara. Până la pauză ritmul de joc a rămas același, dar fazele de gol nu s-au mai înghesuit să apară, astfel că Poli a intrat cu un avantaj asigurător la cabine.

Nimic nu s-a schimbat la reluare, dar meciul a intrat într-un moment prelungit de acalmie, astfel că în afară de șuturile de la distanță trimise de Chiș și Mera, nu s-a mai întâmplat mare lucru, până la introducerea lui Rocha și Popovici, prin decada minutelor 60. Grație unei curse impresionante pe dreapta a lui Rocha, acesta a ajuns într-o poziție bună de centrare, a trimis periculos, un fundaș a încercat să intervină, dar nu a deviat decât pe lângă portar și înspre propria poartă, iar Popovici venit din spate a fost la locul potrivit să împingă balonul în plasă. O fază similară a dus la golul patru în minutul 78, numai că de această dată cursa lui Rocha a fost de-a dreptul impetuoasă, centrarea pentru Popovici perfectă, și atacantul nostru a finalizat fără mari emoții din mijlocul careului. Scorul putea fi mai mare, dacă Popa reușea să țintească poartă în ultimul minut de joc, dar n-a fost să fie, astfel că trebuie să ne declarăm mulțumiți cu "doar" patru reușite.

Chiar dacă adversarul de astăzi n-a pus mari probleme, prestația dominantă a Politehnicii nici nu le-a permis mare lucru și alb-violeții au tranșat partida cu maxim de autoritate. Greu de zis cine nu a evoluat bine, că vorbim de apărare, care n-a avut mult de lucru, de mijlocul de travaliu sau de atacanții marcatori de astăzi. Remarc debutul pozitiv al lui Szalkai, apreciez jocul bun făcut de Mera, reușitele lui Boștină și Cârstea, precum și impactul excelent avut de jucătorii introduși după pauză, în special Rocha și Popovici.

Într-un fel aș vrea să le țin pentru ultimul meci, dar lansez în univers și niste felicitări în direcția lui Velcea, pe care l-am cam omis în ultima vreme, căci de voie, de nevoie a promovat o serie de jucători de la Poli II, a închegat un prim unsprezece performant și a ținut cumva jucătorii în priză. Greu să ceri mult mai multe de la oricare dintre cei implicați momentan în activitatea sportivă a clubului.

Bravo Poli!

Poli: Lepmets (6) - Mera (6,5), Scutaru (6), Ilie (6), Sandu (6) - Chiș (5,5), Poparadu (6), Petcuț (6), Szalkai (6) - Boștină (6,5), Cârstea (6)

Schimbări:

Popovici (6,5) pentru Cârstea (min 60)
Rocha (6,5) pentru Boștină (min 66)
Popa pentru Chiș (min 71)


18 mai 2012

Poli II - Bihorul Beiuș 3:2 (1:2)

În această după-masă răcoroasă, numai bună pentru fotbal, am avut parte de cel mai frumos meci al echipei secunde la care am asistat în acest sezon de Liga 3. Dar pe cât de frumos a fost, pe atât de frustrant, scorul fiind răsturnat de-abia în ultimele minute de joc, după ce violeții au presat toată repriza secundă.

Pe lângă scheletul închegat în ultimele meciuri de către Roberto Ivan, în primul 11 au apărut și jucători de la Juniori B, liberi de stresul competiției: Gârlea, Duțu, Rotariu și Bărbuț. Aceștia s-au integrat foarte bine și au fost la același nivel cu coechipierii lor mai mari, dacă nu chiar peste, dând dovadă că sunt jucători adevărați, nu doar tinere speranțe. Bărbuț m-a impresionat în mod deosebit. E vitezist, e tehnic, dar și foarte muncitor, recuperând în nenumărate rânduri mingea atât în apărare, cât și în atac.

Cam toți jucători s-au mișcat foarte bine, dar mai presus a fost atitudinea pe care au arătat-o. S-au mișcat bine în teren, mingea a curs frumos, jocul a avut ritm foarte bun, iar poliștii nu au cedat niciodată și au continuat să atace lucid. Puștii noștri au arătat mai bine ca Beiușul, echipă aflată în acest moment pe locul 3. Prima repriză a fost favorabilă oaspeților, care au deschis scorul după ce Dubei n-a reușit să respingă mingea, iar atacantul bihorean a rămas singur cu portarul. Fundașul nostru a avut o zi mai slabă, cel puțin în prima repriză, greșind de mai multe ori. Meciul a fost echilibrat la ambele porți, dar atacurile adversarilor s-au sfârșit cu șuturi mult peste. Velici putea înscrie deoarece a rămas singur cu portarul, dar arbitrul a uitat de legea avantajului și a întors mingea pentru un fault al oaspeților! Insistența jucătorilor noștri a adus, însă, egalarea. După un corner prelungit, Dubei a reluat spre poartă, mingea a sărit la Velici care a înscris. Din păcate, aveam să intrăm la cabine conduși. Un atacant este lansat bine și scapă spre poartă, Gârlea iese pripit și e lobat ușor.

Repriza a doua a fost aproape complet sub dominarea alb-violeților, care au trecut în repetate rânduri pe lângă gol. Presiunea și numeroasele recuperări au fost punctul cheie al jocului. Jucătorii noștri trebuie lăudați pentru dăruirea și efortul depuse. Vucea și Bărbuț au fost imbatabili pe dreapta, dar nici Damian și Silaghi n-au fost mai prejos, iar Stancu a arătat că merită banderola de căpitan. Velici și Rotariu au lucrat bine în ofensivă, dar nu și-au creat prea multe șanse, pericolul venind mai mult de pe benzi. Silaghi și-a trecut din nou în cont mai multe ratări, întâi o lovitură de cap parată bine de portar, apoi un lob nereușit ce s-a dus puțin pe lângă poarta goală. Cu capul au ratat și Velici și Rotariu câte o ocazie. Pe final am presat și cu fundașii, Dubei prezent la cornere, iar Iovan luând o acțiune pe cont propriu, finalizată cu o lovitură liberă.

Frustrarea creștea cu fiecare ratare, la care s-a adăugat și incompetența arbitrilor care au oprit jocul pentru câteva ofsaid-uri discutabile și pentru contacte foarte ușoare. Poli putea pierde meciul pe final, când la un contraatac un atacant a șutat tare la poartă (deși putea pasa la un coechipier liber), dar Gârlea a avut parada meciului. Culmea, că tocmai incompetența arbitrilor avea să ne aducă victoria. Mai întâi, în minutul 90, Velici se descurcă cu mingea și este doborât destul de ușor la marginea careului, iar arbitrul, consistent în decizii, oferă penalty pe care Stancu îl transformă. Două minute mai târziu, suntem opriți pentru un ofsaid, dar bihorenii pierd repede mingea, astfel că rămânem în poziție ideală de atac. Nou intratul Rogojinaru nu iartă și plasează mingea pe lângă portar pentru o victorie binemeritată!

E clar că Poli are viitor, iar la anul, dacă echipa secundă va rămâne la fel, unii jucători ar trebui să lase locul juniorilor ce vin din urmă, în special Rotariu și Bărbuț.

Bravo Poli!

Poli II: Gârlea - Vucea, Iovan, Dubei, Damian - Bărbuț, Stancu, Duțu, Silaghi - Rotariu, Velici

Au mai intrat: Rogojinaru și încă doi pe care din păcate nu-i cunosc (Banda și Leonte)

16 mai 2012

FC Argeș - Poli 0:1 (0:0)

Meci destul de interesant astăzi la Pitești, care spre surprinderea mea a putut fi urmărit online, la un post local - chiar de această experiență a pus la grea încercare capacitatea mea de focalizare și urmărire a jocului. Oricum, mai bine decât nimic, mai ales că alb-violeții noștri au ieșit învingători și asta în ciuda anunțului de la începutul acestei săptămâni, cum că dosarul pentru licență depus la federație a fost retras.

Din păcate nu am prea reușit să vizionez primul mitan, deci mă rezum la a reda fazele așa cum au fost ele descrise de terți raportori. Pătraș a beneficiat de prima ocazie a meciului, în minutul 4, șutul său fiind însă reținut fără prea mari probleme. O greșeală a lui Scutaru a periclitat poarta noastră, dar nu prea mult, înainte ca același Pătraș să-și vadă un șut bun scos de portar în minutul 22. Kirev a fost întrebuințat puțin două minute mai târziu, iar apoi lovitura de cap a lui Boștină a fost la rândul ei parată de portar. În minutul 35, o nouă eroare a lui Scutaru le-a permis gazdelor să pătrundă periculos, dar imprecizia în execuții le-a compromis faza.

Mitanul secund, pe care am reușit să-l urmăresc (deși acuma mă resimt puțin), a debutat cu ÎNCĂ o inexactitate a lui Scutaru, în urma căreia Ivănică de la gazde a rămas singur cu Kirev, dar a finalizat pe lângă. Replica noastră a venit degrabă și mult mai decisiv, căci în minutul 54, Sandu a centrat tare de pe stânga, dar efectul dat mingii a redirecționat-o înspre poartă, surpinzându-l astfel pe portar și deschizând scorul! Ritmul partidei a continuat să fie unul bun, iar după o acțiune periculoasă a piteștenilor, Pătraș a fost deschis pe stânga și a șutat dintr-o poziție decentă, mingea trecând însă pe lângă. Mai importantă a fost șansa lui Cârstea din minutul 66, când Sandu a lucrat excelent în flanc, a pătruns în careu, i-a pus mingea fostului piteștean, dar acesta nu a tras prea bine și balonul a sfârșit la portar. Opt minute mai târziu, Popovici s-a întins la o minge centrată de pe dreapta, a trimis-o pe lângă portar, dar și pe lângă poartă, înainte ca Scutaru să-și mai rescumpere din greșeli, salvând o minge de pe linia porții. O schemă asemănătoare celei de la finalul partidei trecute l-a lăsat pe Rocha singur cu portarul, dar preluarea sa largă a compromis acțiunea și brazilianul s-a văzut blocat. Gazdele puteau din nou egala în minutul 84, când Mera a ratat intervenția la o minge venită de pe stânga, aceasta a ajuns la deja cunoscutul Ivănică, dar jucătorul piteștean a trimis din nou slab, din poziție ideală. Axente și-a mai văzut un șut de la distanță parat și Boștină a fost aproape să profite de o gafă a portarului advers, numai că doar aproape, astfel că meciul s-a terminat cu scorul stabilit de reușita lui Sandu.

În rest nu știu ce-aș putea să mai spun, în afară de faptul că probabil ar fi fost foarte agreabil, în condiții optime de vizionare. Efortul jucătorilor noștri trebuie apreciat, mai ales dată fiind situația bine-știută, și acuma ne rămâne să ne pregătim pentru ultimele două partide din acest sezon, ambele pe teren propriu. Ah, și promovarea sportivă este asigurată, cu tot amarul ei.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Mera (6), Scutaru (5), Ilie (6), Sandu (6,5) - Chiș (6), Petcuț (5,5), Poparadu (6), Pătraș (6) - Boștină (5,5), Cârstea (5,5)

Schimbări:

Rocha (6) pentru Pătraș (min 62)
Popovici pentru Cârstea (min 71)
Axente pentru Chiș (min 82)

12 mai 2012

Poli - Mureșul Deva 2:0 (0:0)

Fără emoții, tensiuni sau prea multă pasiune, alb-violeții au învins azi în fața unei echipe resemnate, care s-a mulțumit în a se apără compact, fără a reuși la vreun moment dat să rupă ritmul cu o contră mai tăioasă sau un șut sănătos de la distanță. Poli, cu câțiva titulari mai puțin obișnuiți, precum Boștină, Popa și Zaluschi, nu au forțat în mod deosebit, exceptând poate debutul reprizei secunde, dar și așa au obținut o victorie facilă.

Primele patruzeci și cinci de minute nu au prezentat prea mult interes, astfel că aș remarca doar trei ocăzioare. În minutul 9, Boștină a trimis slăbuț cu capul spre poartă dintr-o poziție bună, același Boștină a dat cu câlcâiul din interiorul careului, dar nu a reușit să direcționeze mingea, iar pe final de repriză Sandu a finalizat în plasa laterală o acțiune destul de bună de atac a Politehnicii.

Mitanul secund a început în forța, grație și a introducerii lui Rocha. După ce brazilianul a trimis puțin pe lângă în minutul 50, am avut parte de deschiderea de scor în minutul 53, când același Rocha a centrat de pe stânga, un jucător de-al nostru nu a reușit s-o trimită spre poartă, dar Popa a venit la colțul lung și a tras cu sete (haha, probabil la propriu), fără șanse pentru portarul advers. Meciul a continuat într-un ritm liniștit, cu alb-violeții tentativând la gol în primul rând prin fazele pe stânga, cu Rocha și Sandu, dar mai mereu nu s-a regăsit omul la finalizare. Nici cu Cârstea pe teren, intrat încă din repriza întâi în locul lui Fuchs, nu ne-a fost mult mai bine, acesta ratând o bună ocazie în minutul 63. Rocha a făcut faza meciului câteva minute mai târziu, când a înșirat doi adversari în marginea careului, dar șutul-centrare pe care l-a trimis nu a găsit niciun coechiper/nicio deviere fericită. Mica minune a zilei a avut loc în minutul 78, când Popovici, la una din primele atingeri după intrarea pe teren, a centrat perfect pentru capul lui Cârstea și acesta a reușit, finalmente, să marcheze în tricoul Politehnicii! Putea să fie 3-0 chiar pe final, când Zaluschi a bătut inteligent o liberă până la Scutaru, acesta a ales o centrare în locul unui șut și Ilie nu a reușit să cadreze mingea trimisă din interiorul careului. Ultimele minute nu au mai adus nimic, astfel că alb-violeții au obținut victoria și promovarea matematică.

Așadar, meci decent astăzi, echipa evoluând per ansamblu rezonabil, chiar dacă m-aș fi așteptat la un mic galop de sănătate în fața unui adversar de asemenea calibru. Dacă titularizarea lui Fuchs s-a dovedit o eroare, el nefiind chiar ideal pentru jocul pe flanc, astfel că Velcea a făcut din nou modificare înainte de pauză, Boștină a fost rezonabil în avanposturi și Popa, chiar de nu a strălucit, a reușit primul său gol pentru Poli. Nici Zaluschi nu s-a prezentat rău, mai ales la recuperare și la aerisirea mijlocului, dar pasele sale s-au dovedit în multe rânduri dezamăgitoare. Problema constanței se poate aplica oricând și unor jucători ca Sandu și Rocha, care conlucrează bine, dar nu iau mereu cele mai înțelepte decizii, încurcându-se prea mult în driblinguri sau tergiversând momentul centrării. Și așa, Rocha a fost decisiv astăzi, deci merită să fie numit omul meciului. Felicitări și lui Rover, care sper că prin marcarea acestui gol va căpăta puțin mai multă încredere, ca să vedem și noi puțin mai multă calitate în jocul său. Și aș mai aprecia efortul lui Dobricean, care îl scoate mai mereu în evidență, și atunci când are mai puține reușite.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Mera (5,5), Scutaru (6),  Ilie (5,5), Sandu (6) - Fuchs (5), Dobricean (6), Zaluschi (6), Pătraș (5,5) - Boștină (5,5), Popa (6)

Schimbări:

Cârstea (6) pentru Fuchs (min 38)
Rocha (6,5) pentru Pătraș (min 45)
Popovici pentru Boștină (min 75)

P.S. Mai avem nevoie de un punct pentru promovarea matematică, se pare că m-am hazardat nițel. Elanul ăsta, bată-l vina.

11 mai 2012

Poli II - FC Caransebeș 2:2 (1:0)

După amar de vreme am ajuns și eu să-i mai văd pe junii noștri violeți, care s-au înfruntat astăzi cu o vecină de clasament. Prima mea surpriză a fost prezența în primul unsprezece a doi jucători pe care îi consideram de multă vreme rebuturi, anume Leagu și proaspă revenitul Cobliș. Mi-e greu să înțeleg ce calități și performanțe îi recomandă pe cei doi, care nici măcar nu mai au vârstă de potențiale talente, și nici n-au evoluat  deloc  ca fotbaliști în mulții ani de fotbal la Poli II. În rest, printre titulari am zărit destule nume cunoscute de la echipa de juniori A de anul trecut, astfel că eram chiar curios să văd ce fel de progrese au făcut acești băieți.

Din păcate, meciul a fost unul destul de anost în prima repriză, poate și datorită căldurii sufocante de la ora șase. Perioadele de dominare au alternat, dar nu s-a remarcat vreo viziune anume de joc, astfel că echilibrul s-a menținut până aproape de pauză. Atunci, fără a fi prevestit în mod deosebit, a picat primul gol al meciului, în favoarea Politehnicii. Faza a pornit de la o pasă deosebit de bună a lui Silaghi, am impresia, care a deschis în dreapta un coechipier, acesta a centrat lung, balonul a ajuns cumva la Szalkai, nouarul nostru a șutat destul de neconvingător, dar șansa a fost de partea noastră, mingea poposind la Velici, care a finalizat din câțiva metri.

Încurajați de avantajul de pe tabelă, tinerii poliști puteau să mai marcheze o dată la cinci minute după reluare, însă Dubei a trimis cu capul fix pe portar dintr-o poziție foarte promițătoare. În minutul 53, această ratare s-a răzbunat pe noi, căci o minge șutato-centrată spre poartă a fost deviată de un jucător advers, de lângă Iovan, și Cobliș plasat prost n-a avut nicio șansă să mai intervină. Vucea putea profita de o gafă defensivă în minutul 60, dar nu a fost inspirat și a trimis spre poartă dintr-o poziție care sugera posibilitatea driblării portarului, acesta din urmă reușind să intervină. Meciul s-a domolit apoi, în perioada modificărilor, dar aș zice că Poli părea mai stăpână pe sine, și dacă Leagu ar fi controlat cât de cât măcar una din cele două contre supranumerice, probabil am fi beneficiat de cel puțin încă o pereche de ocazii. Așa, a trebuit să sosească minutul 80, când Velici l-a pus în dificultate pe portarul advers, dar acesta a reușit să respingă. Trei minute mai târziu părea că Poli a marcat golul victoriei, după un corner de pe stânga, mingea fiind șutată întâi de Dubei, parată, ca apoi proaspăt intratul Radosav să trimită asemeni colegului său, iar deși mingea a fost din nou respinsă de portar, de această dată a făcut-o după depășirea liniei porții. N-avea însă să fie un final liniștit de meci, precum a prevestit marea ocazie a oaspeților din minutul 85, când mingea s-a scurs prin fața porții noastre. Culmea, când lucrurile păreau sub control, o serie de greșeli în lanț a permis cărășenilor să egaleze din nou. Totul a plecat de la un aut bătut slab de Dăruială, mingea a ajuns la Staicu, marcatorul primului gol, acesta l-a fentat pe același Dăruială și a tras un șut mai puțin decât cutremurător către colțul scurt, dar din nou Cobliș, prost plasat, nu a mai putut interveni.

Poate că nu a fost un egal chiar meritat, dat fiind că alb-violeții au avut victoria în mână, dar per ansamblu jocul de astăzi a fost unul echilibrat. Dacă dezamăgirea resimțită față de Cobliș și Leagu nu e chiar demnă de a fi notată, aș remarca și rolul nefericit pe care l-a avut Dăruială la golul egalării. În rest, aș mai spune că Vucea și Damian au fost puțin activi în joc, în vreme ce restul jucătorilor s-au prezentat onorabil. Dubei mi s-a părut foarte solid în apărare, mai important decât Iovan grație taliei sale, și l-aș desemna omul meciului. Chiar dacă mijlocul n-a strălucit, Stancu a fost activ la recuperare, în vreme ce Silaghi a reușit să deschidă câteva atacuri interesante. Szalkai a muncit mult în flanc, a reușit și destule treceri, dar a fost trădat de calitatea centrărilor, în vreme ce Velici a părut a fi un constant pericol pentru adversari și s-a mișcat bine în zona careului advers. De apreciat reușita tânărului Radosav, care evoluează în aceste zile și la juniori, de nu mă înșel, precum și faptul că a reușit să marcheze la chiar prima atingere de balon.

Avem o echipă interesantă la Poli II, care în efectiv complet, cu juniorii plecați la competițiile de final de sezon, cu siguranță arată periculos. E și motivul pentru care s-a reușit această revenire spectaculoasă în retur, deci mă declar curios să văd ce le rezervă viitorul acestor jucători - atâta timp cât le este permis să aibă unul în culorile Politehnicii.

Poli: Cobliș - Dăruială, Dubei, Iovan, Damian - Vucea, Silaghi, Stancu, Szalkai - Velici, Leagu

Schimbări:

Opriș pentru Vucea
Radosav pentru Leagu
(și altele)

5 mai 2012

Juniori A: Poli - Gaz Metan Mediaș 5:0 (1:0)

Juniorii au început drumul spre finală prin turneul zonal ce este organizat chiar la noi în oraș, iar în primul meci i-au avut ca oaspeți pe cei din Mediaș. Deși e primul meci al juniorilor mai mari (generația '93) pe care îl văd anul acesta, n-am prea avut probleme în a recunoaște jucătorii din teren. Și asta deoarece cam toți au evoluat mai mult sau mai puțin pe la Poli II, iar pe Belu cred că îl știe toată lumea deja.

Prima ocazie au avut-o oaspeții, când un jucător medieșan și-a reglat șutul spre poarta noastră. Poliștii au răspuns prompt print-un joc frumos, combinativ și au pus mare presiune pe adversari. Coșovanu a executat perfect 3 cornere, dar loviturile de cap ale fundașilor Bocșan și Belu în două rânduri au fost oprite in extremis. Mucsi a avut și el șut frumos ce a ratat de puțin poarta. Golul a căzut în minutul 13, când Artean a plasat foarte bine o lovitură liberă peste zid și pe colțul porții.

După aceasta însă, violeții au lăsat-o mai moale, au ținut prea mult de minge, astfel că ocaziile au fost mult mai rare. Mai mult, oaspeții puteau egala puțin înainte de pauză, dar Ostafie a reușit să blocheze adversarul direct.

Meciul se echilibrase, dar în repriza a doua după al doilea gol al nostru, medieșenii au căzut complet și n-au mai contat deloc. În ciuda numeroaselor goluri, mie nu mi-a plăcut ce-am văzut. Deși jucătorii noștri au talent, jocul în echipă a fost cam absent și a fost înlocuit de mult individualism, în special la cei care nu s-au perindat prea mult pe la echipele de seniori. Acest lucru mă cam îngrijorează pentru că scopul echipelor de juniori nu e să adune laolaltă cei mai buni tineri, ci să formeze jocul în echipă. Astfel, nu mă miră că Stoicov nu era mulțumit de aportul acestora când veneau la Poli II. Dacă Mucsi astăzi și-a permis să-și dribleze adversarii chiar de în jumătate din cazuri a pierdut mingea, când l-am văzut la echipa secundă, de-abia a ajuns la minge. O altă diferență e cea de atitudine. Poli II joacă tot meciul la fel, indiferent de avantajul pe tabelă. La juniori însă, s-a jucat fotbal doar până la primul gol, apoi jocul s-a pierdut în individualități.

Și golurile înscrise spun aceeași poveste, ele nefiind urmare a unei construcții elaborate, ci mai mult au venit întâmplător. Astfel, primul gol din repriza secundă a căzut la prima ocazie a nostră, la vreo 10 minute după fluierul de început. Mingea este respinsă până la Artean, iar acesta pătrunde egoist, dar șutul său este unul spectaculos, lovind transversala și căzând, se pare, în spatele liniei. Apoi Coșovanu interceptează o pasă aiurea și pătrunde pe un contraatac supranumeric, apoi îl valorifică pe Lupancu în fața porții. Cam la fel s-a întâmplat și la golul 4, când Mucsi a fost la finalizare cu o execuție spectaculoasă cu exteriorul în diagonală aproape de bară. O fază mai interesantă a fost golul 5, când Belu a recuperat excelent, și-a lansat partenerul în bandă, care l-a găsit pe nou intratul Radosav în careu, iar acesta a înscris.

După atâtea critici ar trebui să laud și evoluția unor jucători a căror atitudine mi-a plăcut. Belu a jucat foarte bine și n-a avut absolut nici o problemă pe partea lui, dar și-a ajutat echipa și în atac. Merită menționat și colegul său din cetrul apărării, Bocșan, care e mai tânăr decât ceilalți colegi ai săi fiind născut în 1995 și care a avut o evoluție solidă. La mijloc, Constantinescu și-a coordonat bine echipa și doresc să-l văd mai mult la Poli II și, de ce nu, la prima echipă. Paul Coșovanu mi s-a părut omul meciului, cu numeroase pase de gol și recuperări, iar de partea cealaltă de teren, Zele a fost o surpriză plăcută în rolul de căpitan.

Urmează Severinul apoi Universitatea Cluj și sper să fie o altă atitudine, iar eu să mă fi înșelat în privința criticilor. Altfel, mă tem ce va fi când vom da de o echipă mai tare.

Bravo Poli!

Poli: Ostafie - Belu, Bocșan, Oberșterescu, Zele - Coșovan, Constantinescu, Artean, Lupancu - Pleșcan, Mucsi

Schimbări:
Radosav pentru Pleșcan
Precupanu pentru Mucsi
Neamțu pentru Constantinescu
Stănilă pentru Oberșterescu
Călușaru pentru Artean

Chindia Târgoviște - Poli 1:2 (0:1)

În această "zi frumoasă pentru fotbal", alb-violeții și-au trecut în cont o victorie importantă în condiții normale de viață, care ne menține cu opt puncte avans în fața urmăritoarei Gaz Metan Severin. Cu doar cinci meciuri rămase, dintre care unul câștigat deja la masa verde cu Arieșul Turda și două cu echipele care se luptă să eviteze retrogradarea, e puțin probabil ca alb-violeții să mai piardă din mână această poziție secundă, exceptând surprizele de ordin iăncesc.

Poli a jucat destul de solid astăzi, în fața unui adversar lipsit de prea multe idei, și a deschis repede scorul, în minutul 9, după ce târgoviștenii aplicaseră ceva presiune la două lovituri de colț. Atunci, Chiș a centrat dintr-o liberă de pe stânga, Axente a trimis bine cu capul spre poartă, portarul advers a respins, însă doar până la Ilie care, finalmente, a reușit să-și deschidă contul golurilor pentru club. După ce debutantul Petcuț a primit un galben pentru o intrare rudimentară la mijlocul terenului, gazdele s-au trezit cerând penalty la o împingere ușoară cauzată de Kirev în careu, într-o fază în care orice arbitru lucid ar fi dat ofsaid, deoarece un jucător accidentat al gazdelor zăcea în dureri în fața portarului nostru și l-a împiedicat să joace faza. Inepțiile arbitrărești au continuat, iar după ce Mera a primti un galben gratuit, a urmat încă unul pentru un fault inutil la mijlocul terenului, dar de această dată cu consecințe mai grave, căci Petcuț s-a văzut eliminat. Trecând peste inutilitatea intervenției și întrebarea pe care o pun deja meci de meci când aduc în discuție mijlocașii centrali (începe cu G și se termină cu orobsov), eliminarea nu mi s-a părut justificată. Din fericire, gazdele n-au prins aripi, iar până la pauză doar Pătraș a mai încercat vreo poartă, printr-un șut de la distanță.

Reluarea s-a dovedit explozivă, astfel că destinul partidei s-a cam și pecetluit în primele cinci minute ale reprizei secunde. În încă primul minut al mitanului, gazdele au construit o fază pe flancul lor drept, au centrat în careu și din doar câțiva metri, cu poarta goală, experimentatul Verdeș a trimis cu capul peste. La faza următoare, defensiva noastră a fost în continuare năucă și un alt târgoviștean s-a trezit în poziție de singur cu portarul, dar a trimis slab și mingea a trecut peste. Replica necesară a alb-violeților a sosit în minutul 49, când Sandu a trecut de doi adversari în flanc, i-a pasat lui Axente, acesta a întors în centrul careului la Chiș, care a șutat, mingea fiind deviată în corner. Acesta a fost executat de Pătraș și Mera a luat fața unui fundaș indecis, a băgat genunchiul la înaintare și a marcat golul desprinderii. De aici încolo jocul s-a liniștit, Chindia nu a dat dovadă de suficientă forță pentru a depăși apărarea noastră bine organizată, și Poli a încercat să surprindă pe contre, dar cu viteza lui Axente a trebuit să ne mulțumim în a păstra balonul cât mai mult. Gazdele au mai avut o șansă prin același Verdeș în minutul 62, ca un sfert de oră mai târziu un alt fotbalist al târgoviștenilor să trimită în bară, după ce s-a descotorosit de Dăruială. Le-a fost dat până la urmă celor da la Chindia să marcheză, căci în minutul 90+2, apărarea noastră a fost foarte permisivă, i-a oferit ocazia lui Mladen să facă un slalom și să paseze în careu de unde Negoescu i-a luat fața lui Sandu și a marcat.

Așadar, o victorie destul de bună, zic eu, deși au lipsit câțiva jucători importanți, în persoanele lui Scutaru și Popovici. Nu ar fi nimic major de imputat nimănui, exceptând poate prestația ștearsă a lui Popa, care nu s-a văzut delco în joc. Omul meciului îl declar pe Mera, care în formlua lui preferată de joc, adică cea cu nouă/zece apărători, a fost decisiv în apărare și a mai și marcat golul care s-a dovedit a fi al victoriei. Chiș, Pătraș, Axente, Poparadu și celălalt marcator, Ilie, au avut la rândul lor prestații apreciabile.

Cum nu vreau să aduc în discuție declarațiile reprobabile ale lui Iancu din ultima vreme, mă rezum la a spune că poate ne este dat și nouă să vedem o victorie pe Dan Păltinișanu etapa viitoare, după această secetată care s-a prelungit deja timp de patru partide.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Dăruială (5,5), Ilie (6,5), Mera (7), Sandu (5,5) - Chiș (6), Poparadu (6), Petcuț (4), Pătraș (6) - Axente (6), Popa (5)

Schimbări:

Zaluschi (5,5) pentru Popa (min 52)
Cârstea pentru Axente (min 73)
Rocha pentru Pătraș (min 87)

28 aprilie 2012

Poli - Luceafărul Oradea 1:2 (1:1)

N-am avut parte de fotbal în această dimineață, doar de reflecția lui schimonosită pe stadionul DP, grație nu doar a problemelor financiare, ci și a lipsei de valoare din primul unsprezece. Cu o linie de fund malformată de suspendări, suspendări suplinite cu improvizații, o linie de mijloc fără prea multă vlagă și un atac compus dintr-un singur jucător, era nevoie de măcar puțină ambiție pentru a obține ceva din acest meci.

E clar însă că nu acestea sunt prioritățile alb-violeților, ci doar să evidențieze evidentul, anume că situația la Poli e una jalnică. Meciul a fost în general dominat teritorial de oaspeți, deci golul lui Popovici din minutul 39, când acesta a profitat de o poziționare proastă a defensivei adverse și o pasă bună a lui Dobricean, a venit ca o surpriză. N-a ținut mult avantajul, căci Pătraș a fost depășit în flanc în minutul 44, Dăruială a făcut un marcaj slab în centrul apărării, astfel că un fotbalist orădean s-a găsit cu mingea pe cap din câțiva metri, de unde n-a ratat. Golul din repriza secundă a fost vag asemănător, cu Belu și același Dăruială fiind depășiți în flancul drept, în timp ce lui Pătraș i-a luat fața un adversar, care a împins mingea în plasă din interiorul careului. Singura ocazie pe care a mai avut-o cineva i-a aparținut lui Axente, care pe final de meci a trimis din întoarcere, destul de slab, și portarul Luceafărului a respins.

Apreciez astăzi doar agitația lui Popovici, care a părut că vrea și și-a trecut în cont o reușită, în timp ce restul formației a constat fie din jucători care n-au prea vrut, fie din jucători care n-au prea putut. Dacă stau și mă gândesc puțin, văd în Dăruială, Pătraș, Zaluschi, Rocha și Chiș, toți titulari, jucători care nu au dat dovadă de prea multă valoare până acuma, cel mult intermitent, deci nu ar trebui să surprindă că în condiții nefavorabile au prestat un joc nefavorabil. Greu mi-e însă să înțeleg ce mai caută Gorobsov pe bancă, dacă mai ieri Velcea zicea că nu face parte din planurile sale - adică ori nu face parte, și atunci iei pe cineva de la Poli II, ori face parte și atunci îl bagi pe teren, ca să nu te uiți la mijlocașii desemnați cum nu recuperează nicio minge.

În fine, cred că nu mai e loc de prea multe comentarii. Vai de capul nostru.

Poli: Kirev (5) - Belu (4,5), Dăruială (4), Ilie (5), Pătraș (4) - Chiș (4,5), Zaluschi (5), Dobricean (5,5), Rocha (4,5) - Axente (4,5), Popovici (6)

Schimbări:


Cârstea (4,5) pentru Rocha (min 59)
Popa pentru Chiș (min 67)
Fuchs pentru Dobricean (min 76)

27 aprilie 2012

Poli II - Jiul Petroșani 3:1 (1:0)

După ce Velcea i-a furat "satelitului" niște jucători, ne uităm peste echipa de start și observăm sunt aceleași nume cu care ne-am obișnuit deja. Asta deoarece cei pe care Velcea i-a numit viitorul Politehnicii sunt tocmai cei pe care i-a încercat în tur și i-a considerat prea slabi pentru prima echipă: Dăruială, Zaluschi, Popa.

Cu toate acestea, ceilalți au prestat același joc bun și au obținut a cincea victorie consecutivă într-o manieră destul de lejeră împotriva vecinei de deasupra din clasament, Jiul Petroșani, care nu cu mult timp în urmă evolua în primul eșalon.

Meciul a început de la 1:0 în urma golului lui Boștină din minutul 2. Chiar de Poli a dominat tot meciul, n-au fost prea multe ocazii, mai ales în prima repriză, dar certitudinea victoriei n-a fost nici un moment pusă la îndoială. Golurile, însă, nu au apărut în urma unor acțiuni construite. Velici s-a trezit cu mingea, singur cu portarul în urma unei gafe a adversarilor în minutul 53, iar Boștină a transformat un penalty 20 de minute mai târziu, înainte ca oaspeții să marcheze un frumos gol de onoare. Cei doi atacanți au conlucrat bine, ajutați și de flancuri, și au mai avut câte două ocazii fiecare. Și Paul Coșovanu a fost aproape de gol pe finalul partidei.

Și așa se face că după ce în februarie se vorbea de evitarea retrogradării din cauza promovării unor jucători la echipa mare, Poli II are parte de un retur cel puțin la fel de bun ca turul, prestând același joc solid și prolific în atac. Am impresia și că primul 11 nu este schimbat așa mult de la un meci la altul, iar jocul în echipă a crescut. Totuși, trebuie remarcată lipsa ocaziilor și eu aș pune-o pe seama inexactităților tehnice ce au dus la pierderea mingii pe faza de atac. Silaghi și Artean au avut o zi mai proastă din acest punct de vedere. Rămâne de văzut cum se va descurca echipa împotriva unor adversari mai puternici, pe finalul campionatului.

Poli II: Iordache - Vucea, Iovan, Dubei, Damian - Silaghi, Stancu, Artean, Szalkai - Velici, Boștină

Au mai jucat: Constantinescu, Coșovanu, Lupancu

24 aprilie 2012

FC Maramureș - Poli 0:5 (0:2)

Meci nebănuit la Baia Mare, unde alb-violeții au beneficiat de eliminarea a doi jucători de la gazde în primele 35 de minute, ceea ce a ușurat cu mult orice duel ce s-ar fi putut înfiripa prin mlaștina care era gazonul local. Bineînțeles, pe fondul celor ce se întâmplă în continuare în jurul clubului, această victorie poate fi doar cu greu gustată, mai ales că toate perspectivele pare din ce în ce mai sumbre - și asta o spun din postura cuiva care considera că a reîncepe cu o echipă nouă din liga a V-a nu era ceva dramatic.

Nici în puținele minute de egalitate numerică, fotbaliștii maramureșeni nu au părut foarte stăpâni pe sine. Astfel, după ce Sandu și-a văzut un șut de la marginea careului parat în corner la scurt timp după debutul partidei, Poli a deschis scorul în minutul 10. Atunci, Pătraș a centrat de pe stânga, Mera s-a înălțat de lângă un adversar și a trimis cu capul și cu boltă peste portarul gazdelor. Axente a irosit ulterior o liberă de la douăzeci de metri înainte ca FC Maramureș să rămână în zece, la o intrare asupra lui Chiș care nu mi s-a părut că ar fi necesitat un roșu direct. În continuare alb-violeții au devenit și mai stăpâni asupra jocului și înainte de a se desprinde pe tabelă, Axente a avut un șut scos de pe linia porții cu călcâiul. Golul doi a căzut în minutul 31, când Ricketts a trimis cu capul lângă bară centrarea lui Chiș și portarul gazdelor nu a reușit să intervină convingător, mingea strecurându-se în poartă. Trei minute mai târziu, băimărenii au rămas în zece, după ce Duruș a văzut în mod justificat al doilea cartonaș galben pentru o intrare la Poparadu. Poli a avut apoi un gol anulat pentru ofsaid (Axente, discutabil), dar până la pauză s-au mai remarcat doar șutul pe lângă al lui Axente și șutul trimis de Pătraș, prins de portar.

Repriza secundă a debutat cu o ocazie a lui Ricketts, care pătruns pe dreapta a șutat peste, înainte ca Poparadu să marcheze în minutul 51, cu un șut plasat de la marginea careului, mingea fiindu-i oferită de Chiș. Era destul de evident că Poli nu forțează, dar inerția situației și multele recuperări facile în jumătatea adversă au ținut constat presiunea asupra gazdelor, iar golul patru a venit în minutul 64. Atunci, Chiș a bătut un corner, mingea deviată a fost trimisă în bară de Ilie, și Scutaru, uitat complet în mijlocul careului, a servit o foarfecă, marcând destul de spectaculos. Poate cea mai mare șansă a gazdelor de a-și trece în cont o reușită a avut loc în minutul 69, când apărătorii noștri centrali au fost neatenți la un balon lung, dar ulterior au reușit să-l blocheze pe vârful băimărean, Feraru, scăpat singur spre poartă. Trei minute mai târziu, Axente își mai trece în cont o ratare, de această dată singur, singurel cu portarul și tot el a înlănțuit apărătorii adverși în minutul 80, dar finalizarea a trecut pe lângă. Șutul lui Sandu la scurt timp după a ratat de puțin poarta, iar în minutul 84 Scutaru s-a trezit eliminat, ca urmare a unui henț comis la o contră a gazdelor. A urmat un șut frumos trimis de Feraru, prins de Kirev, și chiar dacă îmbunătățirea echilibrului numeric putea da speranțe celor de la FC Maramureș, tot Poli a mai reușit să marcheze o dată. Într-o fază de efect, Cârstea a pătruns printre fundașii adverși, a ajuns singur cu portarul, și-a pregătit pașii, a plasat mingea și...a trimis în bară! Balonul a revenit însă în centrul careului de unde Axente a avut ușoara sarcină de a-l trimite în poarta goală. După încă un minut de prelungire a urmat fluierul final, care a pus punct celei mai categorice victorii din acest sezon pentru Poli.

Îmi vine greu să exagerez în aprecieri, dat fiind avantajul masiv pe care l-au avut alb-violeții în teren timp de o oră, astfel că m-aș rezuma la un jucător care mi-a plăcut mult, și unul care mi-a plăcut mai puțin. Este vorba, în primul rând, de Chiș, care a făcut un meci foarte bun astăzi, probabil cel mai bun de când a venit la Poli, și este vorba, în al doilea rând, de Axente, care a dat dovadă de foarte mult egoism. Prin contrast, chiar și Cârstea care părea foarte determinat să marcheze a căutat de mai multe ori să dea drumul la minge!

În rest, majoritatea jucătorilor au avut evoluții solide, cu un minus eventual pentru Fuchs, care nu a părut la nivelul lui Dobricean după ce l-a înlocuit pe acesta. Oricum, a fost o victorie nesperată, ca amploare, și relativ frumoasă, în condițiile date. De apreciat ce greu a fost terenul de la Baia Mare, care părea mai degrabă demn pentru agricultură, decât pentru fotbal.

Nu doresc să pătez eforturile jucătorilor aducând în discuție mutările din ce în ce mai politice care au loc la Timișoara, în jurul Politehnicii. Mă rezum deci la un:

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Mera (6,5), Ilie (6), Scutaru (6), Sandu (6) - Chiș (7), Poparadu (6,5), Dobricean (6), Pătraș (6) - Axente (5), Ricketts (6)

Schimbări:

Cârstea (6) pentru Ricketts (min 54)
Fuchs (5,5) pentru Dobricean (min 65)
Popa pentru Mera (min 70)

21 aprilie 2012

Poli II - Valea lui Mihai 2:1 (1:0)

Am avut parte de un meci plăcut în compania echipei mai mici a Politehnicii, pe care aceștia l-au controlat, dar din cauza lipsei de concentrare în fața porții s-au văzut egalați, iar pe final au atacat cu disperare. Salvatorul a fost "Bebe" Artean care a nimerit o torpilă de senzație la vinclu, chiar în minutul 90, ce a amuțit pe moment audiența prezentă, înainte de a-i acorda aplauze copioase pentru reușită.

Am văzut totuși o altă față a echipei secunde. În primul rând, la margine s-a aflat mult mai calmul Roberto Ivan. Echipa a jucat mult mai pragmatic ca până acum, chiar de nu la fel de spectaculos, dar inexactitățile au fost mai absente. Au fost titulari unii jucători ce mai mult au evoluat ca rezerve în acest retur, cum sunt Silaghi și Velici. Așezarea tactică s-a schimbat în mai multe rânduri, trecând și la 4-4-2, dar și la 4-3-3, iar uneori am rămas chiar numai în 3 fundași. Mijlocașii au avut și ei un puternic aport ofensiv. Unii jucători au evoluat pe mai multe poziții, precum Silaghi care a trecut din mijlocaș dreapta în atacant pe partea stângă. Interesantă a fost evoluția lui Petcuț, care până acum a fost practic invizibil în jocul echipei. Astăzi însă a jucat destul de avansat, iar pe final a urcat și mai mult, fiind foarte util. Din cornerul lui a marcat Silaghi cu capul primul gol al partidei.

Apărarea a fost în general solidă, mai ales Dăruială a jucat foarte bine, după ce în primele etape a fost un dezastru. Velici a dat dovadă că are talent, dar e cam indolent în teren și trebuie să primească mingea cum trebuie, așa cum i-a pasat-o Petcuț la cea mai mare ocazie a sa, când a nimerit transversala fiind singur cu portarul.

Popa a avut o zi mai nenorocoasă, ratând mai multe ocazii bune, dintre care una impardonabilă. După ce a profitat de ieșirea neinspirată a portarului, a stat prea mult deși avea poarta goală în față și nici nu a fost în stare să dea pe lângă fundașul ce a avut timp să se replieze. Silaghi a jucat destul de bine, dar după golul oaspeților, l-a acompaniat pe Popa în atacuri pripite, lipsite de inspirație, agravate și de o aparentă stare de oboseală.

Victoria putea fi mult mai lejeră, dar una peste alta a fost meritată, iar meciul frumos. Bravo!

Poli II: Iordache – Vucea, Dăruială, Zaluschi, Damian – Silaghi, Petcuț, Stancu, Szalkai - Popa, Velici

Schimbări:
Artean pentru Velici (min 59)
Coșovanu pentru Szalkai (min 59)
Constantinescu pentru Petcuț (min 82)
Iovan pentru Zaluschi (min 84)

20 aprilie 2012

Poli - UTA 0:1 (0:1)

Ce să mai zici după asemenea prestație jenantă? După ce epuizam scuza banilor și blazarea psihică a jucătorilor, rămânem cu ceea ce am văzut în această seară, o echipă care pentru al treilea meci la rând începe cu un unsprezece falimentar, și atunci când se trezește să joace nu știe să dea gol nici din cele mai elementare poziții. Ratangeala de astăzi sintetizează destul de bine experiența acestei ere BKP, care pare să-și fi găsit un sfârșit tipic fericirii de multe ori amare pe care ne-a oferit-o.

După ce Scutaru l-a pus în pericol maxim pe Kirev în debutul partidei, fiind depășit de un adversar în flanc în tentativa de a cerși un fault (procedeu practicat de mulți jucători astăzi, care denotă o anumită carență în atitudine), era clar că am putea avea de plătit pentru neatenții de acest gen. N-a durat mult s-o facem, căci la un aut bătut de pe stânga, în minutul 10, Ilie a făcut un marcaj rudimentar, a permis mingii să cadă în careu și Galanis a finalizat spectaculos, fără șanse pentru Kirev. Replica firavă a alb-violeților a venit la un corner în minutul 17, când Ilie a trimis cu capul peste. În afară de niște bălbâieli prin careul advers, Poli n-a dat nicio emoție oaspeților, fapt remarcat și de Velcea care și-a corectat în minutul 34 una din erorile din primul unsprezece, înlocuindu-l pe Fuchs cu Dobricean. Micul mijlocaș s-a prezentat cu considerabilă poftă de joc, dar singura ocazie mare de gol pentru noi a venit în minutul 40, când Mera din poziție ideală, tot la o fază fixă, a trimis slab, pe portar. Pătraș și-a încercat norocul cu un șut spectaculos de la 35 de metri în ultimul minut al reprizei, dar balonul a trecut de puțin pe lângă și a garantat scorul la pauză.

Cu mai mult chef de joc în mitanul secund, alb-violeții aveau să-și bată joc de o sumedenie de ocazii. Prima a fost probabil și cea mai frumoasă ca fază, Chiș reușind o cursă deosebită, a intrat în careu, i-a plasat mingea cu călcâiul lui Axente, dar acesta a trimis incredibil în portar din sub zece metri. Tot Axente nu a reușit să obțină decât un corner dintr-o fază creată de Dobriceanu în minutul 54, înainte ca Mera să trimită peste din interiorul careului, la alt corner. În minutul 60, Rover s-a trezit cu mingea în poziție centrală, la marginea careului, însă nu a ales să înainteze pe culoarul liber și a șutat dezamăgitor, fără a da probleme portarului advers. Epuizată oarecum de efortul primului sfert de oră, echipa noastră a lăsat-o mai moale în minutele următoare, și ca urmare a introducerii neinspirate a lui Popovici, evident nerefăcut după accidentarea suferită la Severin. În timp ce de pe geam aud uralele galeriei arădene, trec în registrul partidei o ocazie de necrezut pe care a ratat-o Cârstea, acesta fiind lansat lung în minutul 77, scăpat singur cu portarul, dar vârful nostru a fost incapabil să trimită mingea pe lângă acesta. În timp ce Ilie și Mera irosesc loviturile de cap de care beneficiază la fazele fixe, ajungem în minutul 89, când Siminic cam joacă o minge cu mâna în careu, dar arbitrul nu dictează nimic. Culmea, aceasta nici n-a fost ultima fază a meciului, căci un minut mai târziu Mera a trimis la fel de incredibil ca antemergătorii săi peste poartă din doar câțiva metri și tot Mera a trimis cu capul pe portar în penultimul minut de prelungire dintr-o poziție excelentă. În final a venit și fluierul, s-a pus punct acestui meci dezarmant și lumea a plecat acasă.

Aș vrea să menționez întâi singurul jucător care mi-a lăsat o impresie clar pozitivă: felicitări lui Dobricean. A fugit mult, s-a luptat cu adversarii, a dinamizat atacul și și-a trecut în cont câteva momente tehnice apreciabile. N-a fost însă destul, căci majoritatea colegilor săi s-au depășit în imprecizii.

Ca să vorbim puțin despre unde se pus piatra de temelie pentru pierderea meciului, evoc faptul că am revenit la 4-4-2, dar n-am căutat soluții pentru problemele de lot din ultimele partide. Poparadu, care venea după câteva jocuri slabe, a fost menținut în prima echipa, și pe parcursul jocului a pierdut multe mingi, n-a reușit să recupereze eficient și a părut mereu cu o viteză în urmă. Dacă Gorobsov a fost reprimit în echipă, înseamnă că a fost reprimit fiindcă vrea să joace - că altfel, e o prostie să fi fost reprimit în echipă. Și dacă vrea să joace, existau toate premisele necesare pentru a-i da o șansă, după ce mijlocul nostru a dat dovadă de diverse grade de labilitate în acest retur.

Plasarea lui Rocha în atac și folosirea duo-ului Pătraș și Chiș pe flancuri a amorțit complet faza ofensivă a Politehnicii. Fără a putea lupta cu spatele la poartă, Rocha s-a văzut mereu nevoit să coboare, lăsându-l pe Axente singur, iar jucătorii din flanc n-au avut destulă viteză să rupă ritmul când se impunea acest lucru. Unde-i Ricketts? Aceeași pledoarie făcută lui Gorobsov i se aplică. Mult mai interesant ar fi fost să joace Sandu la mijloc, care a făcut de altfel echipă bunicică cu Pătraș, dar cum cel din urmă nu a dispus de explozia necesară să facă un-doiurile să dea roade, schimbarea pozițională a celor doi, măcar în repriza secundă, ar fi putut fi explorată (e drept, s-a întâmplat de vreo două, trei ori, dar nimic ferm).

Și ca să închei cu maniera în care se irosesc fazele fixe: oare când va veni ziua în care Ilie nu va fi în contratimp în aceste momente și când o fi uitat Mera cum să dea goluri cu capul din poziții perfecte? Încă o întrebare, ca să fie cu pereche: Cârstea a dat vreun gol de-a lungul carierei sale?

Dincolo de toate problemele de la club, sezonul acesta avea două obiective: rezolvarea licenței și câștigarea a două meciuri. N-a ieșit niciuna.

Poli: Kirev (5,5) - Mera (5), Scutaru (5,5), Ilie (5), Sandu (5,5) - Chiș (5), Fuchs (4,5), Poparadu (5), Pătraș (5) - Axente (4,5), Rocha (5)

Schimbări:

Dobriceanu (6) pentru Fuchs (min 34)
Cârstea (4,5) pentru Rocha (min 52)
Popovici (4,5) pentru Chiș (min 63)
Google+