A mai trecut o săptămână în care singurele certitudini avansate țin de formarea lotului. Astfel, majoritatea jucătorilor enumerați în ultima postare au rămas și au semnat contracte pe doi ani, unii sub forma unu plus unu opțiune (Drăghici, Croitoru, Popovici, Poparadu). Chiar și în cazul lui Croitoru, la cei aproape 36 ani ai săi, avem de-a face cu un contract pe doi ani, condiționat de aportul său la 75% din meciurile acestui sezon. Sincer, pare puțin dat cu banul cine a primit doi ani și cine a primit unu plus unu. De ne(mai)venit, n-au semnat Dragalina (înlocuit cu Alin Ignea) sau Melinte, și se așteaptă confirmări scrise de la Vasi, Trandu și - surpriză - Șeroni. Se mai caută un al treilea portar, Cătălin Straton (unsprezece meciuri anul trecut la Craiova) fiind cel mai recent nume al listei.
Dacă e să ne întrebăm de ce se adună toți jucătorii la un club în derivă, trebuie să ne încredem și noi în negocierile primarului cu unul (sau chiar doi) investitori interesați de echipă. Pe deasupra, conform unui articol apărut pe 1923.ro, un site rapidist, situația de la clubul bucureștean e deosebit de gravă: decizia falimentului este activă până la recurs, judecarea recursului durează excesiv din rațiuni de procedură, înscrierea în Liga 1 trebuie finalizată până mâine. În plus, orice mișcare administrativă din cadrul clubului (semnarea de contracte, de exemplu) este blocată de administratorul judiciar, care se conformează astfel la decizia falimentului, iar Rapidul nu are în acest moment destui jucători pentru a aborda sezonul următor. Dacă FRF/LPF ar lua exemplul Consiliului UE în problema Brexit, ar realiza poate importanța unei decizii clare și cu aplicabilitate imediată, în loc să se zbată în demagogii despre penalizări viitoare ale insolvenților sau racolarea forțată de fonduri pentru proiectul propriu de juniori. Da ori ba. Nici Rapid, nici Poli, nici Liga 1 nu sunt câștigate prin această ambiguitate.
Ca să revenim, nu cred că vreunul dintre jucătorii aduși ar fi avut speranțe reale de a prinde un post de titular în Liga 1. Cu asumarea riscului că astrele nu se vor alinia pentru Poli, au ales să semneze aici și pentru că o decizie în defavoarea Rapidului i-ar vedea tocmai în această poziție. Presupun că nici salarizarea promisă nu este fundamental diferită de cea anterior oferită la noi, ceea ce ne-ar plasa peste media campionatului.
E puțin probabil însă ca lotul actual să facă față respectabil la nivelul primei divizii, deci mă tem că o decizie pentru revenirea noastră acolo va impulsiona încă un set de achiziții haotice. Sper că cei din conducere, a se citi singurul om din conducere care se ocupă de achiziții la club, au purtat deja discuții cu cinci-șase jucători din care să poată aduce trei (titulari) în situația în care ne trezim în Liga 1.
În rest, pașii făcuți sunt rezonabili, ne concentrăm pe ce putem controla, adică pregătirea echipei, deși nu știu să fi citit nici până acum despre aducerea unui preparator fizic. Prea multe lucruri depind însă de această decizie ce ține de falimentul Rapidului, de la definitivarea lotului, la întregirea conducerii administrative, la confirmarea variantei de finanțare a clubului. De s-ar mișca mai repede.
29 iunie 2016
23 iunie 2016
Un început de lot
Am lăsat să treacă timpul, ne-am răcorit cu niște europene legendare, și acum admirăm fresca lotului Politehnicii. S-au perindat destui jucători pe la antrenamentele lui Ionuț Popa de la reunirea echipei și până azi, dar avem deja puțin contur. Faptul că problema principală, a finanțării, planează în nebulos nu trebuie să distragă atenția de la importanța ei, dar e normal să se facă pași sportivi în așteptarea unei soluționări pozitive. Iar posibila rămânere în Liga 1, pe urma dizolvării Rapidului, se pregătește la fel. Altfel, pentru soluționări negative nici nu prea ai ce să pregătești.
Un ochi, deci asupra lotului, cu confirmați și semi-confirmați. Și vorbim ca și cum s-ar dori o promovare, dacă nu în primul an, atunci în al doilea - dacă tot e să abstractizăm probleme.
Confirmat, Tatonat
Portari: Mario Contra (1999), Mădălin Smaranda (1984), Ormenișan (1992)
Doar Contra este confirmat aici, dar îmi imaginez că în orice configurație, va fi a treia soluție pe post, la 16-17 ani. Smaranda e o cantitate cunoscută și o variantă bună pentru liga secundă, dar nu e o variantă solidă de Liga 1. Ormenișan, titularul postului la Baia Mare anul trecut, e un portar cu talie, format la Sportul Studențesc. Presa scrie că ar fi la concurență cu un portar din Slovenia, dar la o primă vedere și fără să-l fi văzut la lucru la Baia Mare, are atuul de a fi aproximativ din zonă și de a avea experiență în liga secundă din țară.
Fundași stânga: Harald Fridrich (1998), George Neagu (1985)
După ce a plecat de la noi în această iarnă, Neagu s-a regăsit imediat în primul unsprezece la Mediaș, cu care a terminat pe primul loc în liga secundă. Mie nu mi-a displăcut în anul pe care l-a petrecut ca titular la Poli, arătând că este un jucător pe care să te poți baza la acest nivel. Ca la Smaranda însă, nu e o opțiune pentru viitor. Fridrich a fost folosit atât în centru, unde se simte mai bine, cât și în flanc, unde viteza îl poate trăda, iar jocul său ofensiv necesită cizelare. O a treia variantă dintre juniori ar fi Podină, dar nici el nu are încă pregătirea necesară pentru a fi constant în liga secundă.
Fundași dreapta: Radu Motreanu (1998), Denis Haruț (1999)
Opțiunile în flancul drept sunt foarte fragede. Haruț, căpitan la U17 și cu unsprezece prezențe la Poli II, e un jucător interesant, care poate evolua și în linia mediană. Nu mi s-a părut că ar avea un joc ofensiv bine pus la punct, însă nici nu l-am surprins în prea multe meciuri. Motreanu are avantajul sezonului petrecut la Becicherecu Mic, în liga a treia. Amândoi vor fi pariuri interesante și mă aștept să aibă nevoie de adaptare la acest nivel, dar în orice caz sunt opțiuni mai intresante decât Dăruială. În schimb duo-ul Siminc-Străuț, care pare să meargă la ASU Poli după tatonări aici, sunt clar jucători mai compleți - pentru liga a doua și cam atât, chiar dacă Străuț are meciuri destule în L1, însă a ajuns deja la 30 ani.
Fundași centrali: Gabriel Cânu (1981), Cristian Bocșan (1995), Cristian Melinte (1988)
Se mai caută un fundaș și bine se face. Momentan suntem deosebit de descoperiți în centru, chiar dacă îl includem și pe Fridrich ca acoperire. Cânu a avut destule probleme fizice sezonul trecut, asta pe lângă evoluțiile sale oscilante, iar Bocșan n-a fost copt de fel pentru Liga 1. O posibilă revenire a lui Melinte ar consolida binișor apărarea, dar e greu de zis dacă vreunul dintre aceștia (Bocșan și Melinte, de fapt) ar reprezenta o opțiune rezonabilă la un nivel mai înalt într-un an sau doi.
Mijlocași dreapta: Sebastian Mailat (1997), Narcis Popan (1999), Alexandru Popovici (1988)
Cred că benzile, atât pe dreapta, cât și pe stânga, promit mult. Cu Mailat, Sorescu și Doman avem trei jucători de viteză, cu calități tehnice bune. Primii doi vor avea cu siguranță de furcă în adaptarea la liga secundă, dar ar trebui să fie cei mai pregătiți din lotul juniorilor pentru a face acest pas. Popan, care e 'pariul' lui Miculaș, deși nu-l văd în loturile publicate prin presă, e un mijlocaș scund de bandă dreaptă bătăios, cu tehnică și viteză pe măsură. Pe lângă aceștia, pista Popovici, aparent neconcretizată încă, e una pe care nu știu dacă aș mai căuta s-o batem. Ca acoperire ar fi o opțiune peste medie, dar pentru viitorul echipei nu mi-aș dori să fie titular, iar a nu fi titular ar fi o variantă proastă pentru cariera lui, în această fază.
Mijlocași stânga: Deian Sorescu (1997), Cătălin Doman (1988), Daniel Vădrariu (1990)
Pe lângă cele discutate mai sus, listei i se alătură Vădrariu, integralist la pierzătoarea primei faze a play-off-ului pentru L1, Dunărea Călărași. N-a înscris mult și este un jucător susceptibil schimbării, fiind înlocuit în douăzeci de meciuri, dar are o experiență bună și a evoluat în prima divizie la Astra. E genul de jucător care promitea destul de mult în tinerețe, când a fost adus la Giurgiu (Ploiești) de la Jiul Petroșani, dar...rămâne și acum o piesă bună pentru o pretendentă, precum a dovedit.
Mijlocași centrali: Andrei Artean (1993), Mădălin Livan (1996), Lucian Oprea (1998), Cosmin Bîrnoi (1997) , Marius Croitoru (1981), Adrian Poparadu (1987), Răzvan Trandu (1991), Emanuel Vasi (1997), Dragoș Dragalina (1987)
Se anunță o linie de mijloc foarte populată. Mă aștept ca în cazul în care se confirmă toate transferurile, măcar unul din duo-ul Oprea/Bîrnoi să iasă din schemă. Nu sunt nici aproape de experiența colegilor lor și cred că le-ar prinde bine să joace în liga a treia un sezon. Dintre cei enumerați, de profil defensiv ar fi Artean, Poparadu și Livan, ultimul nereușind să convingă în degringolada de la Caransebeș/Brașov în sezonul trecut. Restul, cu Croitoru cu în frunte, ar fi variantele de construcție. Trandu depinde de rezolvarea litigiului cu Rapid, Dragalina vine după un sezon bun la Pâncota, iar Vasi, căruia i-am cântat laudele pe-aici în ianuarie/februarie, promite mult - chiar dacă nici el n-a avut viață ușoară în liga secundă, tot la echipa arădeană.
Atacanți: Robert Elek (1988), Pedro Henrique (1991), Octavian Drăghici (1985), Cătălin Vraciu (1989)
Și în atac avem patru jucători capabili. Henrique, dacă rămâne și își revine bine pe urma accidentării, e un om de primă ligă, precum știm. Elek are ambiție și disciplină tactică, chiar dacă nu atât de mult simțul porții - și ar putea arăta mai puternic, după un sezon întreg in L1. Drăghici, revenit cumva aici și nu la fosta sa echipă, ASU Poli (zică-se, fiindcă ar avea o accidentare) are experiența de partea sa și e bine familiarizat cu nivelul ligii secunde. Iar pe lângă aceștia îl vedem în listă pe Vraciu, golgheterul seriei I sezonul trecut, un atacant format de FCM Bacău. E drept, am mai luat câteva țepe pe acest tip de jucător (Cârstea sau Staicu, de exemplu), dar băcăuanul a confirmat mai mult decât un tur de campionat, fiind un marcator constant de-a lungul carierei sale - va să zică avem de ce spera.
Antrenor: Ionuț Popa
Pe lângă tam-tam-ul administrativ, care clar trebuie rezolvat să sperăm la ceva, abilitatea lui Ionuț Popa în formarea unei echipe va fi decisivă. Readucerea unor jucători familiarizați cu clubul e o mișcare deșteaptă, mai ales în condițiile actuale, iar combinația de tinerețe/experiență arată bine pe hârtie. Am mai zis-o însă pe asta și acum câteva luni, iar la scurt timp ne-am trezit cu tot felul de completări de lot. Da, un Goga, un Nimely sau un Scutaru ar face bine echipei, dar nici nu vrem să îngreunăm lotul cu jucători care într-un an sau doi nu mai pot duce. Croitoru, de care ne-a plăcut adesea aici, poate fi jucătorul de care avem nevoie la mijloc, dacă e dispus/capabil să lupte la intensitatea anilor trecuți. Cum îi va îmbina, motiva și pregăti fizic Ionuț Popa va fi însă cheia succesului, fiindcă lotul, surprinzător sau nu, e unul decent. O comparație:
Poli 2014/15: Smaranda - Belu, Scutaru, Cânu/Melinte, Neagu - Bărbuț, Popescu, Petre/Poparadu, Trandu/Nanu - Boldea, Henrique/Elek
Poli 2016/17: Smaranda - Motreanu, Bocșan, Cânu/Melinte, Neagu - Mailat/Sorescu, Croitoru/Dragalina, Artean/Poparadu, Doman/Vădrariu - Elek/Henrique, Vraciu
Defensiv stăm cam rău, dar de la mijloc în sus nu avem de ce să ne plângem. Echilibrarea flancurilor va fi interesantă, fiindcă e dificil să joci cu Motreanu/Mailat (Sorescu), când pe stânga îl ai pe mult mai experimentatul Neagu, care ar face pereche tot cu un jucător experimentat. Îmi pare cumva rău că jucători precum Velcotă, Golda, Sturz sau Sîntean nu par să se regăsească în acest lot, dar numeric ar avea loc să rămână aproape de echipa mare - chiar dacă pentru unii rolul de a doua/treia rezervă nu le-ar aduce mult pentru această fază a carierei. Să vedem cum se rezolvă astea - primul amical fiind programat pe 2 iulie.
Până atunci, poate se mai confirmă din mutări (inclusiv plecarea lui Bărbuț), dar, mai ales, poate aflăm soarta financiară a clubului.
Un ochi, deci asupra lotului, cu confirmați și semi-confirmați. Și vorbim ca și cum s-ar dori o promovare, dacă nu în primul an, atunci în al doilea - dacă tot e să abstractizăm probleme.
Confirmat, Tatonat
Portari: Mario Contra (1999), Mădălin Smaranda (1984), Ormenișan (1992)
Doar Contra este confirmat aici, dar îmi imaginez că în orice configurație, va fi a treia soluție pe post, la 16-17 ani. Smaranda e o cantitate cunoscută și o variantă bună pentru liga secundă, dar nu e o variantă solidă de Liga 1. Ormenișan, titularul postului la Baia Mare anul trecut, e un portar cu talie, format la Sportul Studențesc. Presa scrie că ar fi la concurență cu un portar din Slovenia, dar la o primă vedere și fără să-l fi văzut la lucru la Baia Mare, are atuul de a fi aproximativ din zonă și de a avea experiență în liga secundă din țară.
Fundași stânga: Harald Fridrich (1998), George Neagu (1985)
După ce a plecat de la noi în această iarnă, Neagu s-a regăsit imediat în primul unsprezece la Mediaș, cu care a terminat pe primul loc în liga secundă. Mie nu mi-a displăcut în anul pe care l-a petrecut ca titular la Poli, arătând că este un jucător pe care să te poți baza la acest nivel. Ca la Smaranda însă, nu e o opțiune pentru viitor. Fridrich a fost folosit atât în centru, unde se simte mai bine, cât și în flanc, unde viteza îl poate trăda, iar jocul său ofensiv necesită cizelare. O a treia variantă dintre juniori ar fi Podină, dar nici el nu are încă pregătirea necesară pentru a fi constant în liga secundă.
Fundași dreapta: Radu Motreanu (1998), Denis Haruț (1999)
Opțiunile în flancul drept sunt foarte fragede. Haruț, căpitan la U17 și cu unsprezece prezențe la Poli II, e un jucător interesant, care poate evolua și în linia mediană. Nu mi s-a părut că ar avea un joc ofensiv bine pus la punct, însă nici nu l-am surprins în prea multe meciuri. Motreanu are avantajul sezonului petrecut la Becicherecu Mic, în liga a treia. Amândoi vor fi pariuri interesante și mă aștept să aibă nevoie de adaptare la acest nivel, dar în orice caz sunt opțiuni mai intresante decât Dăruială. În schimb duo-ul Siminc-Străuț, care pare să meargă la ASU Poli după tatonări aici, sunt clar jucători mai compleți - pentru liga a doua și cam atât, chiar dacă Străuț are meciuri destule în L1, însă a ajuns deja la 30 ani.
Fundași centrali: Gabriel Cânu (1981), Cristian Bocșan (1995), Cristian Melinte (1988)
Se mai caută un fundaș și bine se face. Momentan suntem deosebit de descoperiți în centru, chiar dacă îl includem și pe Fridrich ca acoperire. Cânu a avut destule probleme fizice sezonul trecut, asta pe lângă evoluțiile sale oscilante, iar Bocșan n-a fost copt de fel pentru Liga 1. O posibilă revenire a lui Melinte ar consolida binișor apărarea, dar e greu de zis dacă vreunul dintre aceștia (Bocșan și Melinte, de fapt) ar reprezenta o opțiune rezonabilă la un nivel mai înalt într-un an sau doi.
Mijlocași dreapta: Sebastian Mailat (1997), Narcis Popan (1999), Alexandru Popovici (1988)
Cred că benzile, atât pe dreapta, cât și pe stânga, promit mult. Cu Mailat, Sorescu și Doman avem trei jucători de viteză, cu calități tehnice bune. Primii doi vor avea cu siguranță de furcă în adaptarea la liga secundă, dar ar trebui să fie cei mai pregătiți din lotul juniorilor pentru a face acest pas. Popan, care e 'pariul' lui Miculaș, deși nu-l văd în loturile publicate prin presă, e un mijlocaș scund de bandă dreaptă bătăios, cu tehnică și viteză pe măsură. Pe lângă aceștia, pista Popovici, aparent neconcretizată încă, e una pe care nu știu dacă aș mai căuta s-o batem. Ca acoperire ar fi o opțiune peste medie, dar pentru viitorul echipei nu mi-aș dori să fie titular, iar a nu fi titular ar fi o variantă proastă pentru cariera lui, în această fază.
Mijlocași stânga: Deian Sorescu (1997), Cătălin Doman (1988), Daniel Vădrariu (1990)
Pe lângă cele discutate mai sus, listei i se alătură Vădrariu, integralist la pierzătoarea primei faze a play-off-ului pentru L1, Dunărea Călărași. N-a înscris mult și este un jucător susceptibil schimbării, fiind înlocuit în douăzeci de meciuri, dar are o experiență bună și a evoluat în prima divizie la Astra. E genul de jucător care promitea destul de mult în tinerețe, când a fost adus la Giurgiu (Ploiești) de la Jiul Petroșani, dar...rămâne și acum o piesă bună pentru o pretendentă, precum a dovedit.
Mijlocași centrali: Andrei Artean (1993), Mădălin Livan (1996), Lucian Oprea (1998), Cosmin Bîrnoi (1997) , Marius Croitoru (1981), Adrian Poparadu (1987), Răzvan Trandu (1991), Emanuel Vasi (1997), Dragoș Dragalina (1987)
Se anunță o linie de mijloc foarte populată. Mă aștept ca în cazul în care se confirmă toate transferurile, măcar unul din duo-ul Oprea/Bîrnoi să iasă din schemă. Nu sunt nici aproape de experiența colegilor lor și cred că le-ar prinde bine să joace în liga a treia un sezon. Dintre cei enumerați, de profil defensiv ar fi Artean, Poparadu și Livan, ultimul nereușind să convingă în degringolada de la Caransebeș/Brașov în sezonul trecut. Restul, cu Croitoru cu în frunte, ar fi variantele de construcție. Trandu depinde de rezolvarea litigiului cu Rapid, Dragalina vine după un sezon bun la Pâncota, iar Vasi, căruia i-am cântat laudele pe-aici în ianuarie/februarie, promite mult - chiar dacă nici el n-a avut viață ușoară în liga secundă, tot la echipa arădeană.
Atacanți: Robert Elek (1988), Pedro Henrique (1991), Octavian Drăghici (1985), Cătălin Vraciu (1989)
Și în atac avem patru jucători capabili. Henrique, dacă rămâne și își revine bine pe urma accidentării, e un om de primă ligă, precum știm. Elek are ambiție și disciplină tactică, chiar dacă nu atât de mult simțul porții - și ar putea arăta mai puternic, după un sezon întreg in L1. Drăghici, revenit cumva aici și nu la fosta sa echipă, ASU Poli (zică-se, fiindcă ar avea o accidentare) are experiența de partea sa și e bine familiarizat cu nivelul ligii secunde. Iar pe lângă aceștia îl vedem în listă pe Vraciu, golgheterul seriei I sezonul trecut, un atacant format de FCM Bacău. E drept, am mai luat câteva țepe pe acest tip de jucător (Cârstea sau Staicu, de exemplu), dar băcăuanul a confirmat mai mult decât un tur de campionat, fiind un marcator constant de-a lungul carierei sale - va să zică avem de ce spera.
Antrenor: Ionuț Popa
Pe lângă tam-tam-ul administrativ, care clar trebuie rezolvat să sperăm la ceva, abilitatea lui Ionuț Popa în formarea unei echipe va fi decisivă. Readucerea unor jucători familiarizați cu clubul e o mișcare deșteaptă, mai ales în condițiile actuale, iar combinația de tinerețe/experiență arată bine pe hârtie. Am mai zis-o însă pe asta și acum câteva luni, iar la scurt timp ne-am trezit cu tot felul de completări de lot. Da, un Goga, un Nimely sau un Scutaru ar face bine echipei, dar nici nu vrem să îngreunăm lotul cu jucători care într-un an sau doi nu mai pot duce. Croitoru, de care ne-a plăcut adesea aici, poate fi jucătorul de care avem nevoie la mijloc, dacă e dispus/capabil să lupte la intensitatea anilor trecuți. Cum îi va îmbina, motiva și pregăti fizic Ionuț Popa va fi însă cheia succesului, fiindcă lotul, surprinzător sau nu, e unul decent. O comparație:
Poli 2014/15: Smaranda - Belu, Scutaru, Cânu/Melinte, Neagu - Bărbuț, Popescu, Petre/Poparadu, Trandu/Nanu - Boldea, Henrique/Elek
Poli 2016/17: Smaranda - Motreanu, Bocșan, Cânu/Melinte, Neagu - Mailat/Sorescu, Croitoru/Dragalina, Artean/Poparadu, Doman/Vădrariu - Elek/Henrique, Vraciu
Defensiv stăm cam rău, dar de la mijloc în sus nu avem de ce să ne plângem. Echilibrarea flancurilor va fi interesantă, fiindcă e dificil să joci cu Motreanu/Mailat (Sorescu), când pe stânga îl ai pe mult mai experimentatul Neagu, care ar face pereche tot cu un jucător experimentat. Îmi pare cumva rău că jucători precum Velcotă, Golda, Sturz sau Sîntean nu par să se regăsească în acest lot, dar numeric ar avea loc să rămână aproape de echipa mare - chiar dacă pentru unii rolul de a doua/treia rezervă nu le-ar aduce mult pentru această fază a carierei. Să vedem cum se rezolvă astea - primul amical fiind programat pe 2 iulie.
Până atunci, poate se mai confirmă din mutări (inclusiv plecarea lui Bărbuț), dar, mai ales, poate aflăm soarta financiară a clubului.
14 iunie 2016
Rezumat sezon 2015/2016
Nu cred că se înghesuie cineva să rememoreze în detaliu cele petrecute de-a lungul acestui sezon, deci nu ne vom zbate nici noi să pătrundem sferele minuțiozității statistice. Ca de obicei, vom rezuma jucătorii cu cele mai bune/cele mai mici medii, respectiv partidele cele mai reușite și cele mai puțin reușite.
Să începem prin a face un pas în spate și a privi la cum se situează segmentele acestui sezon față de segmentele altor sezoane recente.
Două chestiuni:
Să începem prin a face un pas în spate și a privi la cum se situează segmentele acestui sezon față de segmentele altor sezoane recente.
Două chestiuni:
- nu e de mirare că acesta este cel mai slab notat sezon, fără să considerăm jumătatea lui 2005/2006, de cânt am început să ținem această situație;
- până la play-out n-a fost mare diferență între o echipă finanțată complet, cu entuziamsul unui debut excelent, și una care a trăit din promisiuni și banii de la televiziune
Și să continuăm cu partea plină a paharului, acele meciuri bune pe care le-am văzut, în special în turul campionatului.
- Poli - Tg. Mureș (6,00) [retur]
- Poli - Botoșani (5,92) [tur]
- Poli - Steaua (5,88) [tur]
- Poli - Iași (5,88) [play-out]
- Astra - Poli (5,86) [retur]
Se vede că ne-am emoționat și noi pe final, de înfrângerea cu Iași a prins top-ul. Stau și mă gândesc dacă meciul cu Botoșani a fost într-adevăr unul așa de solid, dar are probabil are meritul că s-a nimerit să fie una din puținele dispute în care toată echipa a evoluat cam la un nivel, și ca acel nivel să fie unul bun. La fel și victoria cu Târgu Mureș, însă ambele partide ar fi fost depășite de victoria cu CFR Cluj din play-out - dacă era victorie, căci exceptând ultimele trei minute, aș declara-o drept cea mai bună prestație din acest sezon.
La celălalt capăt, opțiunile sunt mai bogate, surprizele puține. Ba chiar dispunem de cinci partide în care Poli a primit 24 goluri și a înscris de doar trei ori.
- CFR Cluj - Poli (4,64) [play-out]
- Poli - Botoșani (4,85) [play-out]
- Botoșani - Poli (4,88) [play-out]
- Voluntari - Poli (4,93) [play-out]
- Viitorul - Poli (5,00) [tur]
Între timp înțelegem destul de bine de ce s-a manifestat acest dezastru, dincolo de lipsa banilor. Nu se cerea prea multă clarviziune să prezici ce se va întâmpla la demiterea duo-ului Florin Marin - Daniel Stanciu, așa cum am prevăzut-o și noi. Comentariile ulterioare au reconfirmat limitările pe care le impune un club condus de la primărie. Dacă despre negarea șanselor de surpaviețuire prin demiterea celor care au luat deciziile din această iarnă și au fost alături de jucători pe aproape întreg parcursul sezonului am discutat, arhitectura decizională ne-a dezvăluit ce s-a întâmplat de fapt cu Contra în iarnă. Florin Marin, care îl subminase pe Stanciu și și-a încălzit scaunul încălzind direct urechile mai-marilor Robu și Bojin, a fost ținut pe post tocmai din acele birouri în decembrie, când Contra s-a oferit să preia echipa.
Respirăm adânc și trecem mai departe la jucători. Precum scriam și atunci când am oferit trofeul CroVi, e greu să remarcăm de bine prea mulți jucători. Poate de peste peste medie, care medie, precum am stabilit, se situează tare jos. Încercăm, totuși.
APROAPE REMARCAȚII
1. Cristian Scutaru (23 meciuri) - 5,65
Absența căpitanului s-a dovedit a fi ultimul cui în coșciugul nostru de Liga 1, într-un moment în care nu doar că nu aveam înlocuitori pe post, dar echipa era neancorată în bătaia vântului. Ca idee, meciurile în care Scutaru a evoluat și a primit notă au o medie de 5,51 în vreme ce meciurile în care n-a evoluat au o medie de 5,35. Toate astea în condițiile în care nici el nu este unul dintre cei mai constanți jucători pe care i-am avut vreodată în apărare, dar anul acesta ne-a arătat cât de (mai) rău poate să fie.
2. Dorin Goga (23 meciuri) - 5,57
O fi tras și Goga niște chifle, cu eliminarea din meciul cu Chiajna și ratarea din câțiva metri de la Voluntari ieșind în evidență, dar pe final s-a dovedit unul dintre puținii jucători care au mai vrut să arate ceva pe teren. Poate aveam așteptări mai mari de la el când a semnat, dar nu ne imaginam că va rupe norii aici, după ce nu a arătat de neînlocuit la Târgu Mureș, anul trecut. Iar momentele sale de aparentă indolență au pătat mereu capacitatea sa tehnică, însă și așa a reușit să devină golgheterul echipei, evoluând considerabil mai puțin decât Elek sau Javi. Dacă vom avea liniștea necesară pentru a construi ceva anul acesta, reținerea sa în lot ne-ar ajuta, mai ales dacă unsprezecele nostru va fi populat cu jucători tineri.
3. Javi Hernandez (31 meciuri) - 5,56
Cauzele căderii lui Javi din 2016 au fost răstălmăcite deja. Poate că spaniolii au avut de suferit pe seama banilor încasați în dauna coechipierilor lor; sau pur și simplu s-au nivelat prestațiile lui Javi, care a început greoi, a culminat o vreme, și a revenit la ce juca anterior. Faptul că mai multe echipe îl doresc, atât pe el, cât și pe Llorente, mi se pare normal, căci toată lumea va delimita jucătorii de factorii perturbanți de la club - chiar dacă este greșit să o faci. Ca atâtea alte lucruri mici care, dacă ar fi mers, echipa ar fi putut chiar lupta la salvarea de la retrogradare, Javi a ratat primele șase luni ale anului, fotbalistic.
Cauzele căderii lui Javi din 2016 au fost răstălmăcite deja. Poate că spaniolii au avut de suferit pe seama banilor încasați în dauna coechipierilor lor; sau pur și simplu s-au nivelat prestațiile lui Javi, care a început greoi, a culminat o vreme, și a revenit la ce juca anterior. Faptul că mai multe echipe îl doresc, atât pe el, cât și pe Llorente, mi se pare normal, căci toată lumea va delimita jucătorii de factorii perturbanți de la club - chiar dacă este greșit să o faci. Ca atâtea alte lucruri mici care, dacă ar fi mers, echipa ar fi putut chiar lupta la salvarea de la retrogradare, Javi a ratat primele șase luni ale anului, fotbalistic.
4. Robert Elek (34 meciuri) - 5,56
Dacă singurul nostru atacant valid de oareșce calitate își menținea forma arătată în fața porții la debutul sezonului, nu ajungeam aici. Lipsa lui Pedro Henrique era oricum greu de compensat, mai ales că Pedro a făcut diferența în sezonul de Liga a II-a între o echipă peste medie și o echipă dominantă. Dar Elek, cu stilul său propriu, efortul susținut, agasarea adversarilor, și-a arătat utilitatea. E cumva ironic că una din cele mai bune prestații din acest sezon le-a avut chiar în ultima etapă, jucând pe postul de fundaș central, dar chiar și această experiență a scos în evidență calitățile sale de luptător, devotamentul față de echipă.
Dacă singurul nostru atacant valid de oareșce calitate își menținea forma arătată în fața porții la debutul sezonului, nu ajungeam aici. Lipsa lui Pedro Henrique era oricum greu de compensat, mai ales că Pedro a făcut diferența în sezonul de Liga a II-a între o echipă peste medie și o echipă dominantă. Dar Elek, cu stilul său propriu, efortul susținut, agasarea adversarilor, și-a arătat utilitatea. E cumva ironic că una din cele mai bune prestații din acest sezon le-a avut chiar în ultima etapă, jucând pe postul de fundaș central, dar chiar și această experiență a scos în evidență calitățile sale de luptător, devotamentul față de echipă.
5. Daniel Popescu (34 meciuri) - 5,53
Ca și în cazul lui Elek, Popescu a avut neșansa de a evolua aproape meci de meci, adică inclusiv în faza dezastru din play-out. Prestațiile sale au rămas însă destul de constante, chiar dacă nivelul său scăzuse deja în a doua parte a anului trecut, față de ceea ce a arătat în turul propriu-zis al campionatului. Aceasta rămâne realitate, căci chiar și cei care au lăsat o impresie bună, au făcut parte dintr-un colectiv care nu a reușit să se ridice deasupra haosului și să joace un fotbal măcar pozitiv, dacă nu bun. Transferul la Steaua este o răsplată meritată pentru Dan Popescu, însă sportiv va trebui să revină acolo unde era la începutul sezonului pentru a nu fi rapid debarasat de cei care călăuzesc clubul bucureștean.
CEILALȚI REMARCAȚI
1. Cristian Bocșan (10 meciuri) - 4,94
Slab pregătit pentru debutul în Liga 1 și apoi aruncat direct în cușca cu lupi, când ți-era mai greu, aș spune că acest sezon e aproape de uitat pentru Bocșan. Nu că n-ar fi avut ce învăța din el, dar nu trebuie să devină un reper de carieră. Ceea ce a suferit el în această perioadă este similar cu ceea ce ar suferi și alți tineri care devin piese de bază fără să aibă susținerea de care ar avea nevoie în jurul lor. Faptul că viața fundașilor este cea mai grea penalizează dublu orice neajuns, iar dacă un tânăr poate debuta și chiar juca susținut într-o poziție ofensiva în ciuda lipsei de experiență, ca el să o facă în defensivă, trebuie să fie un talent și un caracter deosebit.
2. Gabriel Cânu (23 meciuri) - 4,98
Deși are contract încă un an cu clubul, impresia lăsată în acest an de Cânu este că ar fi bine să nu rămână mai mult de o variantă de acoperire pe viitor. Lentoarea vârstei îl expune excesiv de mult, iar duetul cu Bocșan, cu care nu a părut că se completează, le-a făcut rău amândurora. Nu cred însă că printre criticile care ar trebui să i se aducă se numără și cele de caracter, așa cum zumzăne ocazional tribuna. Ca toți coechipierii mai seniori din lot, și Cânu a suferit pe seama diverselor accidentări, iar finalul de sezon l-a jucat doar grație unor tratamente dureroase pe care le-a făcut. Doar că și asta face parte din viața de fotbalist, iar atunci când corpul nu prea mai vrea, devine tot mai greu să-l forțezi cu succes.
3. Georgi Sarmov (15 meciuri) - 5,15
Heh, ăsta a fost la noi? Scapă de top jucători precum Pisas, Rajcomar sau Abel Suarez, fiindcă n-au evoluat destul, deci rămâne prin zonă bulgarul. Bulgar care, la o adică, a prins repede echipa la Beroe, formație clasată pe a treia treaptă a podiumului în țara vecină, până să se accidenteze.
4. Cristi Bărbuț (30 meciuri) - 5,32
Nu pot să cred că insistența asupra lui Bărbuț a făcut vreun favor cuiva - echipei sau jucătorului. În vreme ce Mailat și Sorescu își așteptau șansa, Florin Marin și Grigoraș (în special ultimul) îl titularizau cu regularitate pe Bărbuț, deși acesta juca din rău în mai rău. Pe parcursul play-out-ului, în mod special, a fost o apariție constant tristă în primul unsprezece, cu excepția jocului împotriva celor de la Voluntari. Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.
5. Manu Torres (13 meciuri) - 5,33
În ciuda unui debut promițător, Torres s-a dovedit a fi destul de limitat, nicidecum ceea ce ne-am fi putut imagina de la un fost jucător de Primera. Ieșirea din grații ale colectivului spaniol n-a ajutat, însă nici el nu a arătat bine alături de Cânu sau Bocșan - doar cu Scutaru în line, ce-a mai mers. Se vede că am ciuruit aici jucătorii defensivi, deși mijlocașii centrali/închizătorii au scăpat, co-participanți activi la toate slăbiciunile noastre din apărare - dar așa s-au așternut cifrele.
CEILALȚI REMARCAȚI
1. Cristian Bocșan (10 meciuri) - 4,94
Slab pregătit pentru debutul în Liga 1 și apoi aruncat direct în cușca cu lupi, când ți-era mai greu, aș spune că acest sezon e aproape de uitat pentru Bocșan. Nu că n-ar fi avut ce învăța din el, dar nu trebuie să devină un reper de carieră. Ceea ce a suferit el în această perioadă este similar cu ceea ce ar suferi și alți tineri care devin piese de bază fără să aibă susținerea de care ar avea nevoie în jurul lor. Faptul că viața fundașilor este cea mai grea penalizează dublu orice neajuns, iar dacă un tânăr poate debuta și chiar juca susținut într-o poziție ofensiva în ciuda lipsei de experiență, ca el să o facă în defensivă, trebuie să fie un talent și un caracter deosebit.
2. Gabriel Cânu (23 meciuri) - 4,98
Deși are contract încă un an cu clubul, impresia lăsată în acest an de Cânu este că ar fi bine să nu rămână mai mult de o variantă de acoperire pe viitor. Lentoarea vârstei îl expune excesiv de mult, iar duetul cu Bocșan, cu care nu a părut că se completează, le-a făcut rău amândurora. Nu cred însă că printre criticile care ar trebui să i se aducă se numără și cele de caracter, așa cum zumzăne ocazional tribuna. Ca toți coechipierii mai seniori din lot, și Cânu a suferit pe seama diverselor accidentări, iar finalul de sezon l-a jucat doar grație unor tratamente dureroase pe care le-a făcut. Doar că și asta face parte din viața de fotbalist, iar atunci când corpul nu prea mai vrea, devine tot mai greu să-l forțezi cu succes.
3. Georgi Sarmov (15 meciuri) - 5,15
Heh, ăsta a fost la noi? Scapă de top jucători precum Pisas, Rajcomar sau Abel Suarez, fiindcă n-au evoluat destul, deci rămâne prin zonă bulgarul. Bulgar care, la o adică, a prins repede echipa la Beroe, formație clasată pe a treia treaptă a podiumului în țara vecină, până să se accidenteze.
4. Cristi Bărbuț (30 meciuri) - 5,32
Nu pot să cred că insistența asupra lui Bărbuț a făcut vreun favor cuiva - echipei sau jucătorului. În vreme ce Mailat și Sorescu își așteptau șansa, Florin Marin și Grigoraș (în special ultimul) îl titularizau cu regularitate pe Bărbuț, deși acesta juca din rău în mai rău. Pe parcursul play-out-ului, în mod special, a fost o apariție constant tristă în primul unsprezece, cu excepția jocului împotriva celor de la Voluntari. Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.
5. Manu Torres (13 meciuri) - 5,33
În ciuda unui debut promițător, Torres s-a dovedit a fi destul de limitat, nicidecum ceea ce ne-am fi putut imagina de la un fost jucător de Primera. Ieșirea din grații ale colectivului spaniol n-a ajutat, însă nici el nu a arătat bine alături de Cânu sau Bocșan - doar cu Scutaru în line, ce-a mai mers. Se vede că am ciuruit aici jucătorii defensivi, deși mijlocașii centrali/închizătorii au scăpat, co-participanți activi la toate slăbiciunile noastre din apărare - dar așa s-au așternut cifrele.
13 iunie 2016
Interviuri Poli II 2015-2016 (sau cu cine să-ți împarți înghețata)
La mijlocul lui septembrie, anul trecut, în toiul seriei noastre de șapte (!) meciuri fără înfrângere în toate competițiile (am avut și așa ceva), ne-am întâlnit cu directorul tehnic al centrului de copii și juniori, Aurel Șunda. Au urmat șase interviuri cu juniori ai Politehnicii care s-au remarcat la echipa secundă, precum și o discuție serioasă cu antrenorul lui Poli II, Adrian Săvoiu.
Totul a trecut repede. Am bătut apa-n piuă în această perioadă despre cum trebuie să oferim șanse acestor jucători. Motivele au fost multiple: încurajarea dezvoltării/evitarea alienării lor, găsirea unor soluții cunoscute și economice la problemele de lot, atragerea simpatiei publicului, energizarea echipei în momentele de letargie. Am sfârșit prin a repeta scenariul de anul trecut, cu un val de debuturi pe final, care riscă însă să rămână doar o amintire frumoasă pentru jucători și nimic mai mult pentru club. Iar dacă reușim să ne reașezăm organizatoric și financiar pentru sezonul care urmează, lecția Bocșan e cea mai importantă pe care o putem deprinde din acest sezon, vorbind despre formarea jucătorilor - va să zică, bagă-i, dom'le, când ești în liga secundă, nu aștepta să rămâi fără opțiuni în prima ligă.
Mai jos regăsiți casetele tehnice ale celor cu care am stat la vorbe. Ele sunt actualizate cu datele finale din liga a IV-a și accesându-le ajungeți direct la interviurile respective. Dintre toți, doar Golda nu a prins (încă) măcar banca echipei mari. Sorescu și Sîntean au jucat în meciul de Cupa României împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea, meci în care Sturz a fost rezervă nefolosită. Fridrich și Mailat au fost integraliști în meciul cu CSMS Iași, alături de Sorescu, partidă în care au mai jucat Bîrnoi, Velcotă și Oprea. E drept, mai mulți dintre aceștia debutaseră deja pentru Poli anul trecut, în egalul de la Satu Mare, dar acum au avut parte de un debut la alt nivel.
Putem alcătui un lot relativ capabil din ce avem la club. Dar e mult să ceri unui posibil unsprezece cu o medie de vârstă pe la douăzeci de ani (ridicată de un Elek, un Cânu) să lupte la promovare. Dacă vom avea capitalul să mergem înainte, ca obiectiv cred că trebuie să formăm măcar cinci jucători pe parcursul sezonului care urmează (dacă urmează). Pregătiți să facă pasul sunt Sorescu și Mailat, a căror viitor este însă incert. Cu un plus de experiență sunt și cei care revin din împrumuturi, precum Artean (mijlocaș central, Râmnicu Vâlcea, L2), Motreanu (fundaș dreapta, Becicherecu Mic, L3), Cherecheș (fundaș central/stânga, Național Sebiș, L3), Livan (mijlocaș central, FC Caransebeș/FC Brașov), Rotea (fundaș dreapta, CSM Lugoj, L3), cărora li se poate adăuga și Velcotă (atacant, CSM Lugoj, L3), întors deja în iarnă. Doar că niciunul nu vine de la o echipă de top, iar între L3 și L2 diferența este una considerabilă.
Până se vor lua însă decizii serioase, mă tem că vor mai trece câteva săptămâni. Deci să rememorăm cele spuse de cei care, sperăm, vor da o nouă față echipei sezonul viitor.
De parte noastră, ținem să mulțumim celor cu care am vorbit pentru a organiza aceste discuții: lui Adrian Săvoiu, care a fost mereu la dispoziția noastră, lui Cristian Contescu, care ne-a intermediat un interviu când jucătorii de la Poli II erau toți la juniori A, lui Aurel Șunda, pentru introducerea în aceste cercuri, și cu siguranță NU în ultimul rând, lui Levente Balint, care ne-a pus în legătură cu oamenii de decizie și ne-a ajutat la organizarea decernării Trofeului CroVi.
Totul a trecut repede. Am bătut apa-n piuă în această perioadă despre cum trebuie să oferim șanse acestor jucători. Motivele au fost multiple: încurajarea dezvoltării/evitarea alienării lor, găsirea unor soluții cunoscute și economice la problemele de lot, atragerea simpatiei publicului, energizarea echipei în momentele de letargie. Am sfârșit prin a repeta scenariul de anul trecut, cu un val de debuturi pe final, care riscă însă să rămână doar o amintire frumoasă pentru jucători și nimic mai mult pentru club. Iar dacă reușim să ne reașezăm organizatoric și financiar pentru sezonul care urmează, lecția Bocșan e cea mai importantă pe care o putem deprinde din acest sezon, vorbind despre formarea jucătorilor - va să zică, bagă-i, dom'le, când ești în liga secundă, nu aștepta să rămâi fără opțiuni în prima ligă.
Mai jos regăsiți casetele tehnice ale celor cu care am stat la vorbe. Ele sunt actualizate cu datele finale din liga a IV-a și accesându-le ajungeți direct la interviurile respective. Dintre toți, doar Golda nu a prins (încă) măcar banca echipei mari. Sorescu și Sîntean au jucat în meciul de Cupa României împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea, meci în care Sturz a fost rezervă nefolosită. Fridrich și Mailat au fost integraliști în meciul cu CSMS Iași, alături de Sorescu, partidă în care au mai jucat Bîrnoi, Velcotă și Oprea. E drept, mai mulți dintre aceștia debutaseră deja pentru Poli anul trecut, în egalul de la Satu Mare, dar acum au avut parte de un debut la alt nivel.
Putem alcătui un lot relativ capabil din ce avem la club. Dar e mult să ceri unui posibil unsprezece cu o medie de vârstă pe la douăzeci de ani (ridicată de un Elek, un Cânu) să lupte la promovare. Dacă vom avea capitalul să mergem înainte, ca obiectiv cred că trebuie să formăm măcar cinci jucători pe parcursul sezonului care urmează (dacă urmează). Pregătiți să facă pasul sunt Sorescu și Mailat, a căror viitor este însă incert. Cu un plus de experiență sunt și cei care revin din împrumuturi, precum Artean (mijlocaș central, Râmnicu Vâlcea, L2), Motreanu (fundaș dreapta, Becicherecu Mic, L3), Cherecheș (fundaș central/stânga, Național Sebiș, L3), Livan (mijlocaș central, FC Caransebeș/FC Brașov), Rotea (fundaș dreapta, CSM Lugoj, L3), cărora li se poate adăuga și Velcotă (atacant, CSM Lugoj, L3), întors deja în iarnă. Doar că niciunul nu vine de la o echipă de top, iar între L3 și L2 diferența este una considerabilă.
Până se vor lua însă decizii serioase, mă tem că vor mai trece câteva săptămâni. Deci să rememorăm cele spuse de cei care, sperăm, vor da o nouă față echipei sezonul viitor.
De parte noastră, ținem să mulțumim celor cu care am vorbit pentru a organiza aceste discuții: lui Adrian Săvoiu, care a fost mereu la dispoziția noastră, lui Cristian Contescu, care ne-a intermediat un interviu când jucătorii de la Poli II erau toți la juniori A, lui Aurel Șunda, pentru introducerea în aceste cercuri, și cu siguranță NU în ultimul rând, lui Levente Balint, care ne-a pus în legătură cu oamenii de decizie și ne-a ajutat la organizarea decernării Trofeului CroVi.
9 iunie 2016
Interviu: Sebastian Mailat și Deian Sorescu
Când am stat alături de Deian și Seba nu știam că suntem în compania a doi jucători evaluați la aproape un milion de Euro fiecare. Poate ne luam cravată sau măcar o lavalieră. Serios acum, faptul că clubul încearcă să obțină maximul din foarte puținul pe care îl mai are nu e de condamnat; dar detașarea de realitate, aceeași detașare care a făcut să nu căutăm negocierea cu Arsenal pentru Vlad Dragomir, nu va câștiga respectul nimănui. Pentru tot talentul lor, este deosebit de greu să găsești un club dispus să dea jumătate din suma cerută pe ei, din moment ce nu li s-au acordat mai multe șanse de afirmare și de maturizare în Liga 1 pe parcursul acestui sezon.
Trecând peste aceste treburi cotidiene, putem începe prin a ne reîmprospăta memoria cu primul interviu pe care l-am făcut cu Deian în acest an. Poate e doar o impresie preconcepută, dar căpitanul echipei secunde pare considerabil mai relaxat la această întâlnire, asta după ce a stat în tirul jurnaliștilor înaintea meciului cu CSMS Iași. Seba, în schimb, ne roagă să fim blânzi cu el, fiindcă nu a mai dat interviuri. Nu cred că i-am făcut pe plac, dar n-a fost o problemă să se treacă peste cele câteva întrebări cu fitil pe care le-am pus.
Să-i (re)cunoaștem așadar pe Sebastian Mailat și Deian Sorescu, laureații noștri din acest an și primii câștigători ai Trofeului CroVi.
CV: Seba, ai ajuns la Poli doar anul acesta, ai și făcut antrenamentele cu echipa mare. Cum ai reușit să te integrezi la echipa a doua, ți-a fost greu?
SM: Nu, greu nu mi-a fost. M-au ajutat colegii, am fost uniți.
CV: Ceilalți se știau de multă vreme, formau un colectiv cu state vechi.
SM: Da...eu am venit de la LPS Banatul și era adversitate între Poli și Banatul.
DS: Rivali foarte mari.
CV: Ați fost rivali înainte?
DS: Da, toată copilăria, să zic așa. Nu aveam alți adversari când eram mici, în afara de Banatul – Poli. În rest erau scoruri de 20-0.
SM: Aia era finala campionatului.
CV: Și cum de te-ai dus la Banatul?
SM: Pe mine m-a găsit dl. prof. Ovidiu Vâlceanu într-un parc. Mă jucam fotbal, driblam un copil – și m-a văzut, m-a întrebat dacă vreau să vin la fotbal, mi-a dat un bilețel, și eu am zis da, da, da! Aveam șapte ani atunci. Am rămas acolo și nici nu-mi doream să plec, m-am simțit foarte bine în grupul acela. Dl. Vâlceanu era ca un tată, mă sprijinea în absolut orice.
CV: Au fost discuții în vara trecută și de Steaua.
SM: Da, am fost la un trial. Acolo eram patru sau cinci de la LPS, iar eu cu [Daniel] Benzar am ieșit în evidență. Au venit la noi după meci, Argăseală cu Rădoi și Dică, și au dorit să ne facă contract. După ce am ajuns acasă ne-au trimis contractele, dar...nu. Au vrut să semnăm cu Steaua și să ne împrumute la Clinceni. Era bine, era liga a II-a, dar mie nu mi-a convenit contractul. Lui Benzar văd că da.
CV: Acum că a trecut un an, regreți că n-ai plecat?
SM: Chiar nu. Eu m-am gândit atunci să aștept, să am oferte mai bune. Atunci a venit oferta de la Poli și am zis că e altceva să te antrenezi cu o echipă de prima ligă, am de la cine învăța mult mai multe.
CV: Presupun că ți-ai fi dorit să joci mai mult decât ai jucat până la urmă.
SM: Da. Mult mai mult [râde]. Dar până la urmă asta mi-a dat de gândit, să trag mai mult, să muncesc, să dau cât mai multe goluri la echipa a doua.
CV: Dacă e să tragi linie, ești mulțumit de acest sezon, în plan personal?
SM: Da, am arătat că pot, cred eu.
CV: Cred și eu, că altfel n-am fi aici. Idoli, o echipă preferată?
SM: În biblie scrie că n-ai voie să ai idoli [râde]. Ca echipă, Barcelona.
CV: Și cum să nu zici Messi atunci?
SM: Nu. Dacă ar fi așa, între Messi și Neymar, îl aleg pe Neymar.
CV: E drept, Neymar e mai pe ce joci tu. Deian, tu ai zis Messi, nu?
DS: Da. N-ai cum să nu-l placi.
CV: Cum v-ați simțit la primul meci ca integraliști?
DS: Am avut emoții, ca orice tânăr. Dar după ce intri pe teren, trec primele minute, uiți de toate și te gândești numai la echipă, să câștigi. Mai ales noi, ca tineret și ca debutanți, trebuie să arățăm ceva, o prospețime. Eu zic că am intrat foarte bine amândoi, și ceilalți colegi de-ai noștri la fel. Să nu ne oprim aici, să fie cât mai multe.
CV: Toată lumea a fost surprinsă că în loc să joci alături de Elek în atac, te-ai trezit jucând alături de Elek în apărare. Ți-a fost greu?
DS: Speram să mă ajute el pe mine, fiindcă nici eu nu eram pe postul meu și mă gândeam să-mi fac treaba bine acolo unde jucam. Eram prima oară în Liga 1, n-am jucat niciodată fundaș dreapta – ba nu, de fapt am mai jucat la tineret și am jucat în liga a II-a, la Satu Mare, dar atunci fundaș stânga și doar cincisprezece minute. L-am rugat frumos să mă ajute, să vorbească cu mine, să-mi dea sfaturi și chiar m-a ajutat. Pe deasupra a jucat bine, super bine!
CV: Seba, ce-ai gândit la gol? Eu din tribune mă gândeam că e o fază bună, aveai în sfârșit spațiu, și că o să încerci să-ți depășești adversarul. Dar...o mică surpriză.
SM: Nu m-am așteptat nici eu! Într-adevăr, mi-a și sărit bine mingea, dar mă gândeam – e altceva. În liga a IV-a puteam să mă și opresc, știam sigur că nu-mi iau mingea, puteau să vină și doi, trei adversari. Dar la acest nivel, cum pui piciorul, imediat vin pe tine, nu ai timp.
CV: Ce ți-a trecut prin cap?
SM: Dau la poartă!
DS: Ai, n-ai mingea, dai la poartă [râde]!
CV: Și dacă mergea mult pe lângă? Un senior risca să fie apostrofat din poziția aia.
SM: Știi cum e, până la urmă noi suntem juniori. Era și ultima etapă, nu mai aveam de ce să simțim presiune. De asta am și intrat pe teren, fiecare să demonstreze, să arate ce poate. Că dacă eu mă uit așa la meci, în afară de gol nu prea am făcut mare chestie. Dacă ratam, asta este. Mă certau băieții, dar mai încercam până eram eu mulțumit.
CV: Ai mai avut o șansă după aceea.
SM: Chiar următoarea. Acolo îmi pare rău, că mai puteam face doi-trei pași, să înaintez – dar am văzut că mi-a intrat prima, am zis că-mi intră și a doua [râde].
CV: A fost vizibil că echipa nu mai putea fizic în repriza a doua. Cum se simte asta din teren?
DS: Mai ales pentru fundași e foarte greu, fiindcă ești patru contra cinci sau chiar contra șase, e greu.
CV: Pe final de meci erați mulți juniori. Deian, tu ai fost foarte echilibrat în ceea ce ai spus, că toată lumea a intrat bine în meci. Dar nu toată lumea este pregătită de Liga 1. Nici voi, care sunteți probabil cei mai buni din lot, nu aveți experiența de a juca la acest nivel, deci automat când intră unii mai ales în zona centrală, unde e mult mai greu ca travaliu, ca presiune, e deosebit de dificil.
DS: Da, dar cum spunea și Seba: se știa că suntem retrogradați. Poate domnul antrenor asta a gândit, să bage mai mulți juniori, să le dea mai multă încredere pe viitor. Eu zic că a procedat bine, ne-a dat o încredere mare în noi – eu am un sentiment foarte bun acum că am debutat în Liga 1.
SM: Și bine! Dacă debutai prost, na. Dar așa, să debutezi bine – de abia aștept să vină meciul de sâmbătă [cu MB Jimbolia, scor final 8:0]. Deodată parcă am aripi, să zbor.
CV: Cum e să te întorci acum la colegii care n-au avut încă șansa să debuteze? Le transmiți ceva?
SM: Eu nu sunt genul să vorbesc, să dau indicații. Îmi văd de treaba mea, de jocul meu. Dacă pot să îi ajut cu un sfat, să dea drumul mai repede la minge, îi ajut.
DS: Nu poți, fiindcă după aia ți se pune că ai gesturi, că ai venit de la prima echipă. Mai bine îți vezi de treaba ta și aia e.
SM: Nici nu pot să fac eu pe antrenorul din teren. El are rolul lui și eu am rolul meu.
CV: Pe de-o parte, ziceți că sunteți apropiați, că e un colectiv unit. Pe de altă parte, ziceți că nu puteți spune „uite, asta am învățat eu” sau „încearcă să faci asta”.
DS: Eu cred că Seba s-a referit la un colectiv când intrăm în teren. Pentru că în viața de afară nu poți să fii apropiat cu toți. Ai un prieten, doi, de care ești aproape din echipă, dar nu poți să fii cu toți unsprezece. Poate unuia îi place să meargă la o înghețată, altuia nu. Dar în teren ai același obiectiv, să câștigi. Mergem toți pe același drum.
CV: De ce credeți că n-ați reușit să câștigați cupa la juniori, sau să ajungeți în play-off?
SM: Sincer, au fost mai buni adversarii.
CV: Ce a făcut diferența? Individualitățile, experiența din liga a II-a?
SM: Ambele. Au fost mult mai buni, eu așa i-am simțit din teren. În general.
CV: Deian, tu cum de nu ai mers la finală?
DS: Păi întâi am debutat la meciul cu Petrolul și apoi am fost în lot la meciul cu Voluntari. Partida din campionat era miercuri, iar finala cupei se disputa marți.
CV: Culmea, la UTA nu au făcut asemenea menajamente, deși aveau meci decisiv în ultima etapă. Tu ești doar unul până la urmă, dar a fost un subiect de presă. Mereu se face tevatură pe ceea ce se percep drept neajunsuri aici la club. Voi cum ați simțit acest an, care a arătat așa de dificil din afară?
DS: Sincer, m-am simțit bine. Sunt încă bucuros, fiindcă am realizat ceea ce mi-am propus. Peste tot sunt probleme.
SM: Pentru mine a fost un an perfect, la nivel individual.
CV: Deci ați dat maximul pe care puteați să-l dați, în ciuda neajunsurilor la nivel de organizație.
DS: Da. Adică personal. Ca echipă puteam mai mult. Puteam să batem la juniori A, unde ne-am trezit doar la 0-2 cu Satu Mare și ne-am trezit târziu. Așa am ratat calificarea.
CV: O chestie care mi se pare puțin ciudată: la meciul cu Pandurii de aici, la juniori A, au fost vreo treizeci de persoane în tribune, pe Dan Păltinișanu. Știu că nu e neapărat un indicator, dar fiecare dintre voi aveți mii de prieteni pe Facebook. Cum se face că nu se adună o sută, două, trei sute de persoane să vă susțină?
DS: Cred că era înnorat [râde]. Nu știu să-ți zic de ce.
CV: Încercați să le spuneți?
SM: S-au făcut la evenimente pe Facebook!
DS: Înainte de meciul cu Pandurii a făcut chiar [Ciprian] Sturz un eveniment. Au zis mulți că vin. Dar nu știu dacă au fost toți. A fost vreme aiurea, a plouat – asta ne și gândeam, că dacă e așa, n-o să fie mulți.
CV: Dacă ar fi fost să alegeți între a câștiga trofeul la juniori și debutul la Liga 1, ce-ați fi ales?
DS: Ne-ai pus într-o situație grea! Îți dai seama că debutul ar fi cel mai important, te văd alți oameni. E drept, și la o finală de cupă vin mulți oameni, antrenori de la alte echipe, de la selecționate.
SM: Și eu zic la fel, e mai important să debutezi la Liga 1. Nu știi cum o faci – de exemplu, situația mea. Am debutat cu gol, acum se vorbește.
CV: Dar debutul e aproape inevitabil, în vreme ce un trofeu la juniori nu mai ai oportunitatea să-l câștigi. Acum, revăzând meciul de Liga 1, dacă ar fi să schimbați ceva la prestația voastră, ce-ați schimba?
DS: Eu nimic. În ambele meciuri zic că am intrat bine. Și în meciul cu Petrolul, am avut un șut, dacă-mi sărea și mie, poate...[râde]. Nu vreau să schimb nimic.
SM: Eu nici atât! Ce pot să schimb?
DS: Păi pașii ăia în plus...
SM: E bine, sunt mulțumit.
CV: Ce vă propuneți pentru anul următor?
DS, SM (la unison): Mai multe meciuri. Și promovarea în Liga 1.
Aripile i-au adus o triplă lui Seba, în vreme ce bara i s-a împotrivit lui Deian în victoria din ultima partidă a echipei secunde. Astfel, ce doi au ieșit și cei mai buni marcatori ai formației în acest sezon.
Dincolo de asta, duo-ul Sorescu - Mailat dovedește prin atitudine că dacă ar fi să se construiască un unsprezece competitiv la Poli, ar avea toate argumentele să facă parte din el. Din păcate, situația financiară este de așa o natură că în cazul în care există oferte pentru ei, probabil vor pleca. Următoarele zile ne vor edifica cu privire la speranțele pe care ar trebui să ni le facem pentru sezonul de liga a II-a, chiar pentru viitorul acestui club.
Cât de mult înseamnă șansa unui debut pentru tinerii clubului. Am tot repetat-o noi, au spus-o și ei, acum a fost vizibil cu ochiul liber pentru toată lumea. Speranța, care tot refuză să moară, este că o vor auzi și cei care au avut urechile astupate de atâtea alte interese. Că în cazul în care se poate redresa clubul, nu ne vom mulțumi în a-i debuta pe cei pe care îi știm acuma, ci că va deveni un demers curent, în care să punem cu adevărat preț nu doar pe tineri în mod generic, ci pe maniera de a gândi care te împinge de la spate să-ți promovezi proprii jucători, cu toate riscurile de rigoare.
 |
 |
Să-i (re)cunoaștem așadar pe Sebastian Mailat și Deian Sorescu, laureații noștri din acest an și primii câștigători ai Trofeului CroVi.
 |
| © Deian Sorescu |
SM: Nu, greu nu mi-a fost. M-au ajutat colegii, am fost uniți.
CV: Ceilalți se știau de multă vreme, formau un colectiv cu state vechi.
SM: Da...eu am venit de la LPS Banatul și era adversitate între Poli și Banatul.
DS: Rivali foarte mari.
CV: Ați fost rivali înainte?
DS: Da, toată copilăria, să zic așa. Nu aveam alți adversari când eram mici, în afara de Banatul – Poli. În rest erau scoruri de 20-0.
SM: Aia era finala campionatului.
CV: Și cum de te-ai dus la Banatul?
SM: Pe mine m-a găsit dl. prof. Ovidiu Vâlceanu într-un parc. Mă jucam fotbal, driblam un copil – și m-a văzut, m-a întrebat dacă vreau să vin la fotbal, mi-a dat un bilețel, și eu am zis da, da, da! Aveam șapte ani atunci. Am rămas acolo și nici nu-mi doream să plec, m-am simțit foarte bine în grupul acela. Dl. Vâlceanu era ca un tată, mă sprijinea în absolut orice.
CV: Au fost discuții în vara trecută și de Steaua.
SM: Da, am fost la un trial. Acolo eram patru sau cinci de la LPS, iar eu cu [Daniel] Benzar am ieșit în evidență. Au venit la noi după meci, Argăseală cu Rădoi și Dică, și au dorit să ne facă contract. După ce am ajuns acasă ne-au trimis contractele, dar...nu. Au vrut să semnăm cu Steaua și să ne împrumute la Clinceni. Era bine, era liga a II-a, dar mie nu mi-a convenit contractul. Lui Benzar văd că da.
CV: Acum că a trecut un an, regreți că n-ai plecat?
SM: Chiar nu. Eu m-am gândit atunci să aștept, să am oferte mai bune. Atunci a venit oferta de la Poli și am zis că e altceva să te antrenezi cu o echipă de prima ligă, am de la cine învăța mult mai multe.
CV: Presupun că ți-ai fi dorit să joci mai mult decât ai jucat până la urmă.
SM: Da. Mult mai mult [râde]. Dar până la urmă asta mi-a dat de gândit, să trag mai mult, să muncesc, să dau cât mai multe goluri la echipa a doua.
CV: Dacă e să tragi linie, ești mulțumit de acest sezon, în plan personal?
SM: Da, am arătat că pot, cred eu.
CV: Cred și eu, că altfel n-am fi aici. Idoli, o echipă preferată?
SM: În biblie scrie că n-ai voie să ai idoli [râde]. Ca echipă, Barcelona.
CV: Și cum să nu zici Messi atunci?
SM: Nu. Dacă ar fi așa, între Messi și Neymar, îl aleg pe Neymar.
CV: E drept, Neymar e mai pe ce joci tu. Deian, tu ai zis Messi, nu?
DS: Da. N-ai cum să nu-l placi.
CV: Cum v-ați simțit la primul meci ca integraliști?
DS: Am avut emoții, ca orice tânăr. Dar după ce intri pe teren, trec primele minute, uiți de toate și te gândești numai la echipă, să câștigi. Mai ales noi, ca tineret și ca debutanți, trebuie să arățăm ceva, o prospețime. Eu zic că am intrat foarte bine amândoi, și ceilalți colegi de-ai noștri la fel. Să nu ne oprim aici, să fie cât mai multe.
CV: Toată lumea a fost surprinsă că în loc să joci alături de Elek în atac, te-ai trezit jucând alături de Elek în apărare. Ți-a fost greu?
DS: Speram să mă ajute el pe mine, fiindcă nici eu nu eram pe postul meu și mă gândeam să-mi fac treaba bine acolo unde jucam. Eram prima oară în Liga 1, n-am jucat niciodată fundaș dreapta – ba nu, de fapt am mai jucat la tineret și am jucat în liga a II-a, la Satu Mare, dar atunci fundaș stânga și doar cincisprezece minute. L-am rugat frumos să mă ajute, să vorbească cu mine, să-mi dea sfaturi și chiar m-a ajutat. Pe deasupra a jucat bine, super bine!
CV: Seba, ce-ai gândit la gol? Eu din tribune mă gândeam că e o fază bună, aveai în sfârșit spațiu, și că o să încerci să-ți depășești adversarul. Dar...o mică surpriză.
SM: Nu m-am așteptat nici eu! Într-adevăr, mi-a și sărit bine mingea, dar mă gândeam – e altceva. În liga a IV-a puteam să mă și opresc, știam sigur că nu-mi iau mingea, puteau să vină și doi, trei adversari. Dar la acest nivel, cum pui piciorul, imediat vin pe tine, nu ai timp.
CV: Ce ți-a trecut prin cap?
SM: Dau la poartă!
DS: Ai, n-ai mingea, dai la poartă [râde]!
CV: Și dacă mergea mult pe lângă? Un senior risca să fie apostrofat din poziția aia.
SM: Știi cum e, până la urmă noi suntem juniori. Era și ultima etapă, nu mai aveam de ce să simțim presiune. De asta am și intrat pe teren, fiecare să demonstreze, să arate ce poate. Că dacă eu mă uit așa la meci, în afară de gol nu prea am făcut mare chestie. Dacă ratam, asta este. Mă certau băieții, dar mai încercam până eram eu mulțumit.
CV: Ai mai avut o șansă după aceea.
SM: Chiar următoarea. Acolo îmi pare rău, că mai puteam face doi-trei pași, să înaintez – dar am văzut că mi-a intrat prima, am zis că-mi intră și a doua [râde].
CV: A fost vizibil că echipa nu mai putea fizic în repriza a doua. Cum se simte asta din teren?
DS: Mai ales pentru fundași e foarte greu, fiindcă ești patru contra cinci sau chiar contra șase, e greu.
CV: Pe final de meci erați mulți juniori. Deian, tu ai fost foarte echilibrat în ceea ce ai spus, că toată lumea a intrat bine în meci. Dar nu toată lumea este pregătită de Liga 1. Nici voi, care sunteți probabil cei mai buni din lot, nu aveți experiența de a juca la acest nivel, deci automat când intră unii mai ales în zona centrală, unde e mult mai greu ca travaliu, ca presiune, e deosebit de dificil.
DS: Da, dar cum spunea și Seba: se știa că suntem retrogradați. Poate domnul antrenor asta a gândit, să bage mai mulți juniori, să le dea mai multă încredere pe viitor. Eu zic că a procedat bine, ne-a dat o încredere mare în noi – eu am un sentiment foarte bun acum că am debutat în Liga 1.
SM: Și bine! Dacă debutai prost, na. Dar așa, să debutezi bine – de abia aștept să vină meciul de sâmbătă [cu MB Jimbolia, scor final 8:0]. Deodată parcă am aripi, să zbor.
CV: Cum e să te întorci acum la colegii care n-au avut încă șansa să debuteze? Le transmiți ceva?
SM: Eu nu sunt genul să vorbesc, să dau indicații. Îmi văd de treaba mea, de jocul meu. Dacă pot să îi ajut cu un sfat, să dea drumul mai repede la minge, îi ajut.
DS: Nu poți, fiindcă după aia ți se pune că ai gesturi, că ai venit de la prima echipă. Mai bine îți vezi de treaba ta și aia e.
SM: Nici nu pot să fac eu pe antrenorul din teren. El are rolul lui și eu am rolul meu.
CV: Pe de-o parte, ziceți că sunteți apropiați, că e un colectiv unit. Pe de altă parte, ziceți că nu puteți spune „uite, asta am învățat eu” sau „încearcă să faci asta”.
DS: Eu cred că Seba s-a referit la un colectiv când intrăm în teren. Pentru că în viața de afară nu poți să fii apropiat cu toți. Ai un prieten, doi, de care ești aproape din echipă, dar nu poți să fii cu toți unsprezece. Poate unuia îi place să meargă la o înghețată, altuia nu. Dar în teren ai același obiectiv, să câștigi. Mergem toți pe același drum.
CV: De ce credeți că n-ați reușit să câștigați cupa la juniori, sau să ajungeți în play-off?
SM: Sincer, au fost mai buni adversarii.
CV: Ce a făcut diferența? Individualitățile, experiența din liga a II-a?
SM: Ambele. Au fost mult mai buni, eu așa i-am simțit din teren. În general.
CV: Deian, tu cum de nu ai mers la finală?
DS: Păi întâi am debutat la meciul cu Petrolul și apoi am fost în lot la meciul cu Voluntari. Partida din campionat era miercuri, iar finala cupei se disputa marți.
CV: Culmea, la UTA nu au făcut asemenea menajamente, deși aveau meci decisiv în ultima etapă. Tu ești doar unul până la urmă, dar a fost un subiect de presă. Mereu se face tevatură pe ceea ce se percep drept neajunsuri aici la club. Voi cum ați simțit acest an, care a arătat așa de dificil din afară?
DS: Sincer, m-am simțit bine. Sunt încă bucuros, fiindcă am realizat ceea ce mi-am propus. Peste tot sunt probleme.
SM: Pentru mine a fost un an perfect, la nivel individual.
CV: Deci ați dat maximul pe care puteați să-l dați, în ciuda neajunsurilor la nivel de organizație.
DS: Da. Adică personal. Ca echipă puteam mai mult. Puteam să batem la juniori A, unde ne-am trezit doar la 0-2 cu Satu Mare și ne-am trezit târziu. Așa am ratat calificarea.
CV: O chestie care mi se pare puțin ciudată: la meciul cu Pandurii de aici, la juniori A, au fost vreo treizeci de persoane în tribune, pe Dan Păltinișanu. Știu că nu e neapărat un indicator, dar fiecare dintre voi aveți mii de prieteni pe Facebook. Cum se face că nu se adună o sută, două, trei sute de persoane să vă susțină?
DS: Cred că era înnorat [râde]. Nu știu să-ți zic de ce.
CV: Încercați să le spuneți?
SM: S-au făcut la evenimente pe Facebook!
DS: Înainte de meciul cu Pandurii a făcut chiar [Ciprian] Sturz un eveniment. Au zis mulți că vin. Dar nu știu dacă au fost toți. A fost vreme aiurea, a plouat – asta ne și gândeam, că dacă e așa, n-o să fie mulți.
CV: Dacă ar fi fost să alegeți între a câștiga trofeul la juniori și debutul la Liga 1, ce-ați fi ales?
DS: Ne-ai pus într-o situație grea! Îți dai seama că debutul ar fi cel mai important, te văd alți oameni. E drept, și la o finală de cupă vin mulți oameni, antrenori de la alte echipe, de la selecționate.
SM: Și eu zic la fel, e mai important să debutezi la Liga 1. Nu știi cum o faci – de exemplu, situația mea. Am debutat cu gol, acum se vorbește.
CV: Dar debutul e aproape inevitabil, în vreme ce un trofeu la juniori nu mai ai oportunitatea să-l câștigi. Acum, revăzând meciul de Liga 1, dacă ar fi să schimbați ceva la prestația voastră, ce-ați schimba?
DS: Eu nimic. În ambele meciuri zic că am intrat bine. Și în meciul cu Petrolul, am avut un șut, dacă-mi sărea și mie, poate...[râde]. Nu vreau să schimb nimic.
SM: Eu nici atât! Ce pot să schimb?
DS: Păi pașii ăia în plus...
SM: E bine, sunt mulțumit.
CV: Ce vă propuneți pentru anul următor?
DS, SM (la unison): Mai multe meciuri. Și promovarea în Liga 1.
Aripile i-au adus o triplă lui Seba, în vreme ce bara i s-a împotrivit lui Deian în victoria din ultima partidă a echipei secunde. Astfel, ce doi au ieșit și cei mai buni marcatori ai formației în acest sezon.
Dincolo de asta, duo-ul Sorescu - Mailat dovedește prin atitudine că dacă ar fi să se construiască un unsprezece competitiv la Poli, ar avea toate argumentele să facă parte din el. Din păcate, situația financiară este de așa o natură că în cazul în care există oferte pentru ei, probabil vor pleca. Următoarele zile ne vor edifica cu privire la speranțele pe care ar trebui să ni le facem pentru sezonul de liga a II-a, chiar pentru viitorul acestui club.
Cât de mult înseamnă șansa unui debut pentru tinerii clubului. Am tot repetat-o noi, au spus-o și ei, acum a fost vizibil cu ochiul liber pentru toată lumea. Speranța, care tot refuză să moară, este că o vor auzi și cei care au avut urechile astupate de atâtea alte interese. Că în cazul în care se poate redresa clubul, nu ne vom mulțumi în a-i debuta pe cei pe care îi știm acuma, ci că va deveni un demers curent, în care să punem cu adevărat preț nu doar pe tineri în mod generic, ci pe maniera de a gândi care te împinge de la spate să-ți promovezi proprii jucători, cu toate riscurile de rigoare.
7 iunie 2016
Multe cuvinte pentru nimic
În ultimele zile, poate chiar săptămâni, am tot rumegat, probabil ca orice polist, care ar fi cea mai bună soluție pentru viitorul fotbalistic violet. Să se desființeze ACS-ul? Să nu se desființeze? Să fie o fuziune cu ASU? Între timp au apărut diverse opinii în presa online, am mai rumegat și am hotărât că ar fi mai bine să aștern în scris ideile, poate ajung la vreo concluzie. În final a ieșit un articol foarte lung. Deci dacă nu aveți răbdare să urmăriți întreaga defulare, concluzia este în ultimele trei paragrafe.
Aș începe cu articolul lui Marius Ghilezan, care laudă management-ul economic al celor implicați la ASU. Articolul e plin de exagerări și înfrumusețări, precum și de date neacoperite, dar sunt de acord cu esența lui: succesul echipei se leagă de eficiența financiară a diriguitorilor ei. Sau, mai informal: au făcut mult cu bani puțini.
M-a consternat un pic sintagma „model de business moral”, dar aparent e un termen bine definit în domeniul economic, pe care eu nu-l stăpânesc. Dar ideea unei strategii sustenabile am susținut-o dintotdeauna. La Poli a apărut chiar pe vremea lui Iancu, când ne asigura că și fără investițiile sale Poli se poate susține pe cont propriu. Iar peste doar 2 ani, știm cu toții unde s-a ajuns.
De o strategie sustenabilă era nevoie și la ACS Poli și acest sezon ne-a arătat și de ce. Dependența masivă de finanțarea din bani publici a lăsat clubul într-o situație dezastruoasă în clipa în care aceasta a dispărut subit. O strategie sustenabilă, bazată pe diversificarea surselor de venit și pe minimizarea riscurilor, ar fi amortizat această pierdere, precum am scris mai pe larg la momentul respectiv.
Aici intră și ideea promovării tinerilor, dacă nu pentru propriul uz, măcar pentru obținerea unor sume deloc neglijabile din transferuri. Afaceri precum cea a lui Ovidiu Popescu, care practic a fost doar în proporție de 10% al clubului, sau aducerea unor jucători liberi de contract în detrimentul celor crescuți de club, nu sunt deloc sustenabile. Jucătorii din prima categorie au fost practic închiriați pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ar fi de condamnat dacă și-ar fi și atins scopul pentru care au fost angajați. În schimb, juniorii reprezintă o investiție, care dacă nu se materializează în nici un fel, devine o pierdere. În aceste condiții mi se pare irațional faptul că nu au fost promovați juniorii proprii mai mult în acești patru ani, chiar și în detrimentul unor jucători cu experiență, dar care aveau o situație contractuală nefavorabilă. Dar e bine că nu e prea târziu pentru a schimba lucrurile. M-a însuflețit un pic declarația lui Ionuț Popa privind viziunea sa pentru sezonul viitor, centrată pe juniori, și dacă ar fi să se continue ca până acum, aș vrea să o văd pusă în practică. Chiar de nu se va obține promovarea, se poate pune baza unui club cu o creștere lină, dar constantă.
La ASU Poli nu-mi dau seama dacă s-a ajuns încă la sustenabilitate, pentru că ei încă nu au produs nimic, ci s-au bazat doar pe suporteri, marketing și sponsori. Dar la nivelul ligii secunde, nevoile sunt la un cu totul alt nivel și cerințele financiare s-ar putea să fie prea mari. Dacă ar fi vorba de transferuri, atunci va trebui menținut un echilibru între scăderea valorii celor ce pleacă, și valoarea și omogenitatea lotului ce rămâne. Altfel, rămâne de văzut cât de iscusiți sunt cei din Druckeria în obținerea unor sponsori potenți.
Și așa ajungem la articolul scris de Radu Paraschivescu. Din nou, aș vrea să trec peste viziunea idealizată și vizibila distanță de la care privește lucrurile în comparație cu cei mai implicați în frământările și discuțiile cotidiene. Nu am înțeles niciodată insistența pe argumentul „purității”, care a și dus la dezbateri interminabile sau la cuvinte dure. Și, la o adică, oricine conectat la știrile zilnice, poate găsi pete în această puritate. Nu vreau să aduc în discuție zvonuri pe care nu le pot proba, dar momentul cu retragerea Chișodei de acum 2 ani, arată destul de penibil pentru orice cititor.
Deci nu mi se pare că aceasta ar fi una din caracteristicile de bază a fenomenului Druckeria/ASU Politehnica. Ba mai mult, chiar distrage de la ceea ce e esențial în subiectul de față. Sunt două atuuri care stau la baza succesului de până acum și a potențialului viitor. Primul este pasiunea. Dacă puritatea poate fi dezbătută și contestată de cei potrivnici, nimeni nu poate contesta pasiunea. Pentru că ea exista și înainte de „marea schismă”. Pasiunea este cheia prin care se obține acea eficiență financiară menționată mai sus. Un grup de oameni care face un lucru din plăcere, va depune mai mult efort, fiind dispus chiar și la sacrificii, decât unul format din oameni dezinteresați, puși din interese politice.
Al doilea atu, care nu a existat până la plecarea lui Iancu, este reprezentat chiar de sintagma „fără patroni” - o altă expresie care nu-mi place, pentru că induce în eroare. Frumusețea acestei stări de fapt nu este ideea substituirii celui care ia deciziile cu un grup de suporteri, ci faptul că deciziile luate ar trebui să reflecte mai bine dorințele spectatorilor. Un patron e interesat în afaceri, care adesea se contrazic cu interesele ale spectatorilor. De exemplu, un jucător ar putea fi vândut rivalei pentru o ofertă bună, spre dezamăgirea fanilor. La extremă, cum s-a întâmplat în fotablul românesc, întreaga investiție în fotbal este doar o afacere adiacentă, care chiar de coincide cu dorințele publicului pe termen scurt (câștigarea unui trofeu), pe termen lung duce doar la tristețe (desfințarea echipei). Dar, revenind, acesta este un atu pentru că duce spre acea mirifică sustenabilitate. Suporterii fericiți duc spre încasări mai multe și spre suporteri mai mulți ce ar atrage interesul mai multor sponsori, deci și mai mulți bani. În plus, relația strânsă, aproape directă între cei ce iau deciziile și cei de la nivelul gazonului, face ca întreg clubul să tragă în același sens. Pe când la ACS Poli, multe probleme cunoscute chiar și de spectatori, nu au pătruns până la factorii decizionali, acestea rămânând nerezolvate, așa cum s-a întâmplat în iarnă când s-a început un cantonament cu prea puțini jucători și fără preparator fizic, iar în contractele unor jucători au apărut clauze nefavorabile clubului, de care s-a aflat abia la finalul campionatului.
Întorcându-mă la articolul lui Paraschivescu, mesajul era că din cauza nevoilor de la acest nivel, tentațiile pentru compromisuri vor deveni greu de refuzat, dar că soluția este tocmai refuzul lor. Sunt de acord. Acceptarea unui sponsor/investitor care și-ar impune punctul de vedere și care ar periclita imaginea creată în acești patru ani, care i-a atras pe cei prezenți la meciuri până acum, ar putea duce spre dezinteresul treptat și, mai ales dacă rezultatele nu vor compensa, spre un cerc vicios al declinului. Secretul e să știi să faci ca interesul acestor terți să coincidă cu cel al spectatorilor. „Nu e simplu, dar nici de netăgăduit.”
Ceea ce e valabil și pentru ACS. În condițiile în care nu vrem ca Poli să ajungă din nou pe mâna unui alt Iancu sau Zambon, ce e de făcut? Situația e critică și e nevoie de o soluție financiară urgentă, căci campionatul începe în mai puțin de două luni. Astfel, în lipsa apariției unui investitor ideal, în condiții acceptabile, clubul este foarte vulnerabil la compromisuri și ne putem aștepta la apariția unor grupuri interesate mai mult în propriile afaceri și care să-și recupereze banii prin moduri nu prea atractive pentru poliști. De exemplu, promovarea și vinderea unor jucători străini, cum s-a vehiculat. Poate va avea un succes temporar, dar fără un model sustenabil în jurul unei astfel de afaceri, într-un final clubul va ieși în pierdere, atunci când investitorii își vor pierde interesul.
Cealaltă variantă ar fi să se găsească o soluție prin care autoritățile locale să se bazeze doar pe resursele proprii și pe sponsorizări, la fel ca până acum. Dar ce speranțe să avem după acești patru ani că lucrurile se vor schimba în bine? Trebuie să se înțeleagă că nu se poate merge cu același gen de oameni ca până acum. E nevoie de profesioniști și de oameni pasionați. Măcar câțiva care să tragă restul după ei. Poate nici nu e nevoie de oameni cunoscuți în fotbalul actual, căci până la urmă cine poate numi un conducător agreabil pentru Poli? În conducere e nevoie de un manager bun, care poate fi și un tânăr cu viziune și studii moderne. Din păcate, nu știu cine poate nominaliza o astfel de persoană, deci nu putem vorbi decât la modul general, de un candidat ideal. În orice caz, cine va fi, trebuie să aibă un plan minim bazat pe ideile expuse mai sus.
La cât de utopic și neverosimilă sună această variantă, probabil cea mai reală cale este desființarea ACS-ului. Nu vorbesc neapărat de o desființare propriu-zisă (care după ce spunea primarul înțeleg că nici nu se poate realiza). Clubul poate fi lăsat de izbeliște, ceea ce nu mi s-ar părea deloc normal. Această variantă ar însemna probabil și mutarea sprijinului către ASU și consfințirea ei ca unica Poli. Dar nu asta e problema.
Acum patru ani, nu m-ar fi deranjat existența unei singure Poli, cea din liga a cincea. Apariția ACS-ului nu am considerat-o necesară, dar am acceptat-o. Acum, după patru ani consider că a fost o decizie bună, din două considerente. Primul ar fi obținerea palmaresului. Nu consider că acesta e necesar pentru a identifica-o pe Poli din punct de vedere moral, etic, dar e important pentru a lămuri situația din punct de vedere juridic și pentru a evita orice alte contestații care pot periclita buna desfășurare a activității unui club Poli, oricare ar fi el, atât ca eventuale penalizări, cât și ca imagine. Al doilea este că era nevoie de o echipă timișoreană la acest nivel pentru a stimula restul activității fotbalistice din zonă, inclusiv la nivel de juniori, în ciuda neajunsurilor enunțate mai sus. Astfel, desființarea completă a clubului ar fi o greșeală. O alternativă ar putea fi păstrarea lui ca o echipă în care juniorii să poată evolua la nivel înalt. Asta ar însemna practic redefinirea scopului clubului, eventual coroborată și cu schimbarea numelui. Măcar ar fi pentru prima dată când acest club ar avea un scop concret și ar ieși de sub umbra contestațiilor cauzate de discuția despre cea mai Poli dintre Poli. Ceea ce nu înseamnă că n-ar rămâne de rezolvat problemele administrative și de finanțare ale clubului, două sarcini deloc necomplicate.
În orice variantă a desființării ACS-ului, s-ar înclina balanța înspre echipa întreținută de Druckeria. Pentru Robu ar însemna o înfrângere personală, pentru o parte a poliștilor ar însemna o jignire după cei patru ani de ceartă. Dar câți ar fi aceștia? Nu sunt prea mulți, căci majoritatea poliștilor sau majoritatea potențialilor fani ai unei singure Poli au stat deoparte și se prea poate ca ASU Politehnica să readucă constant un număr mare de spectatori la stadion și în jurul echipei. Astfel că poate renunțarea la Poli cea „a lui Robu” să fie decizia cea mai bună pentru oraș, în dauna unui orgoliu înfrânt și a câtorva nemulțumiți.
Dar, așa cum mă întrebam acum 4 ani, așa mă întreb și acum: de ce nu se poate cu amândouă variantele? Atunci m-a surprins vehemența anti-ACS a celor din Druckeria, pentru că până la urmă nu a fost o competiție între cele două. Fiind la nivele diferite, nu s-au bătut pentru aceleași resurse și, dacă nu era atitudinea celor din galerie împotriva celor care au acceptat ACS-ul, poate nu era nici o împărțire între suporteri. Și, ajungându-se în acest punct, e clar că nici ACS-ul și nici Robu, nu au reprezentat vreodată o piedică în calea poftelor Druckeriei.
Acum însă, în fața unei competiții directe, lucrurile stau altfel. Resursele se vor împărți: potențialii sponsori, spectatorii, dar și stadionul căci „Dan Păltinișanu” este singurul stadion decent pentru ligile superioare. Acest sezon ar putea fi în detrimentul uneia sau al ambelor. E foarte probabil ca ambele să aibă rezultate mediocre, una având probleme financiare, iar cealaltă fiind nevoită să-și mărească considerabil eforturile financiare în timp ce trebuie să fie și în competiție directă cu prima. Iar dacă Robu reușește să găsească o finanțare potentă pentru acest sezon, cu un buget ca acum doi ani, ar putea promova din nou la pas, ceea ce ar putea fi o lovitură de imagine pentru ASU. Cât de puternică, depinde de rezultatul efectiv și de cât de mult reușesc cei din galerie să-și păstreze suporterii.
Mi se pare o situație tristă și din cele expuse varianta cu două Poli nu pare a fi cea mai bună. Astfel, aș prefera să se găsească o cale de mijloc. Aș vrea ca cele două „tabere” să se pună la masă și să discute cu adevărat. E nevoie de multă empatie de ambele părți, fiecare trebuie să știe exact de ce are nevoie și ce poate să ofere și chiar și ce nu ar trebui să ofere celălalt, cum ar fi atuurile și neajunsurile explicate mai sus. Dacă se trece peste orgolii, dacă se stabilesc prioritățile și principiile cu adevărat importante, cred că se poate ajunge la un consens.
Ideal ar fi un club care să dețină palmaresul, să aibă un statut care să nu permită înstrăinarea lui pe mâna unei singure persoane sau unui singur investitor, cu o conducere care să nu aibă oameni cu interese potrivnice voinței suporterilor și preferabil cu oameni cât de cât competenți în ceea ce fac, nu neapărat cu experiență în fotbal, dar pasionați și cu un plan sustenabil de dezvoltare. ACS poate fi transformat într-o bază pentru juniori, un satelit pentru acest club.
La o recitire a acestui paragraf, realizez că nu am menționat o formă de organizare, nu am menționat politica, nu am menționat dacă la acei oameni pasionați și competenți mă refer la cei din Druckeria. Pentru că nu acestea sunt considerentele importante. E greu să eviți politica într-o lume în care ea se implică peste tot, vrei nu vrei. La fel cum și puritatea e greu, dacă nu imposibil, de menținut. Dar asta e irelevant pentru că nu sunt lucrurile esențiale și de aceea e important să nu ne pierdem în ele.
Până la urmă, pe oricare din variante se merge, succesul unei Poli nu va sta în această decizie, ci va sta în capacitatea de empatie, de competența și de pasiunea oamenilor implicați.
Aș începe cu articolul lui Marius Ghilezan, care laudă management-ul economic al celor implicați la ASU. Articolul e plin de exagerări și înfrumusețări, precum și de date neacoperite, dar sunt de acord cu esența lui: succesul echipei se leagă de eficiența financiară a diriguitorilor ei. Sau, mai informal: au făcut mult cu bani puțini.
M-a consternat un pic sintagma „model de business moral”, dar aparent e un termen bine definit în domeniul economic, pe care eu nu-l stăpânesc. Dar ideea unei strategii sustenabile am susținut-o dintotdeauna. La Poli a apărut chiar pe vremea lui Iancu, când ne asigura că și fără investițiile sale Poli se poate susține pe cont propriu. Iar peste doar 2 ani, știm cu toții unde s-a ajuns.
De o strategie sustenabilă era nevoie și la ACS Poli și acest sezon ne-a arătat și de ce. Dependența masivă de finanțarea din bani publici a lăsat clubul într-o situație dezastruoasă în clipa în care aceasta a dispărut subit. O strategie sustenabilă, bazată pe diversificarea surselor de venit și pe minimizarea riscurilor, ar fi amortizat această pierdere, precum am scris mai pe larg la momentul respectiv.
Aici intră și ideea promovării tinerilor, dacă nu pentru propriul uz, măcar pentru obținerea unor sume deloc neglijabile din transferuri. Afaceri precum cea a lui Ovidiu Popescu, care practic a fost doar în proporție de 10% al clubului, sau aducerea unor jucători liberi de contract în detrimentul celor crescuți de club, nu sunt deloc sustenabile. Jucătorii din prima categorie au fost practic închiriați pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ar fi de condamnat dacă și-ar fi și atins scopul pentru care au fost angajați. În schimb, juniorii reprezintă o investiție, care dacă nu se materializează în nici un fel, devine o pierdere. În aceste condiții mi se pare irațional faptul că nu au fost promovați juniorii proprii mai mult în acești patru ani, chiar și în detrimentul unor jucători cu experiență, dar care aveau o situație contractuală nefavorabilă. Dar e bine că nu e prea târziu pentru a schimba lucrurile. M-a însuflețit un pic declarația lui Ionuț Popa privind viziunea sa pentru sezonul viitor, centrată pe juniori, și dacă ar fi să se continue ca până acum, aș vrea să o văd pusă în practică. Chiar de nu se va obține promovarea, se poate pune baza unui club cu o creștere lină, dar constantă.
La ASU Poli nu-mi dau seama dacă s-a ajuns încă la sustenabilitate, pentru că ei încă nu au produs nimic, ci s-au bazat doar pe suporteri, marketing și sponsori. Dar la nivelul ligii secunde, nevoile sunt la un cu totul alt nivel și cerințele financiare s-ar putea să fie prea mari. Dacă ar fi vorba de transferuri, atunci va trebui menținut un echilibru între scăderea valorii celor ce pleacă, și valoarea și omogenitatea lotului ce rămâne. Altfel, rămâne de văzut cât de iscusiți sunt cei din Druckeria în obținerea unor sponsori potenți.
Și așa ajungem la articolul scris de Radu Paraschivescu. Din nou, aș vrea să trec peste viziunea idealizată și vizibila distanță de la care privește lucrurile în comparație cu cei mai implicați în frământările și discuțiile cotidiene. Nu am înțeles niciodată insistența pe argumentul „purității”, care a și dus la dezbateri interminabile sau la cuvinte dure. Și, la o adică, oricine conectat la știrile zilnice, poate găsi pete în această puritate. Nu vreau să aduc în discuție zvonuri pe care nu le pot proba, dar momentul cu retragerea Chișodei de acum 2 ani, arată destul de penibil pentru orice cititor.
Deci nu mi se pare că aceasta ar fi una din caracteristicile de bază a fenomenului Druckeria/ASU Politehnica. Ba mai mult, chiar distrage de la ceea ce e esențial în subiectul de față. Sunt două atuuri care stau la baza succesului de până acum și a potențialului viitor. Primul este pasiunea. Dacă puritatea poate fi dezbătută și contestată de cei potrivnici, nimeni nu poate contesta pasiunea. Pentru că ea exista și înainte de „marea schismă”. Pasiunea este cheia prin care se obține acea eficiență financiară menționată mai sus. Un grup de oameni care face un lucru din plăcere, va depune mai mult efort, fiind dispus chiar și la sacrificii, decât unul format din oameni dezinteresați, puși din interese politice.
Al doilea atu, care nu a existat până la plecarea lui Iancu, este reprezentat chiar de sintagma „fără patroni” - o altă expresie care nu-mi place, pentru că induce în eroare. Frumusețea acestei stări de fapt nu este ideea substituirii celui care ia deciziile cu un grup de suporteri, ci faptul că deciziile luate ar trebui să reflecte mai bine dorințele spectatorilor. Un patron e interesat în afaceri, care adesea se contrazic cu interesele ale spectatorilor. De exemplu, un jucător ar putea fi vândut rivalei pentru o ofertă bună, spre dezamăgirea fanilor. La extremă, cum s-a întâmplat în fotablul românesc, întreaga investiție în fotbal este doar o afacere adiacentă, care chiar de coincide cu dorințele publicului pe termen scurt (câștigarea unui trofeu), pe termen lung duce doar la tristețe (desfințarea echipei). Dar, revenind, acesta este un atu pentru că duce spre acea mirifică sustenabilitate. Suporterii fericiți duc spre încasări mai multe și spre suporteri mai mulți ce ar atrage interesul mai multor sponsori, deci și mai mulți bani. În plus, relația strânsă, aproape directă între cei ce iau deciziile și cei de la nivelul gazonului, face ca întreg clubul să tragă în același sens. Pe când la ACS Poli, multe probleme cunoscute chiar și de spectatori, nu au pătruns până la factorii decizionali, acestea rămânând nerezolvate, așa cum s-a întâmplat în iarnă când s-a început un cantonament cu prea puțini jucători și fără preparator fizic, iar în contractele unor jucători au apărut clauze nefavorabile clubului, de care s-a aflat abia la finalul campionatului.
Întorcându-mă la articolul lui Paraschivescu, mesajul era că din cauza nevoilor de la acest nivel, tentațiile pentru compromisuri vor deveni greu de refuzat, dar că soluția este tocmai refuzul lor. Sunt de acord. Acceptarea unui sponsor/investitor care și-ar impune punctul de vedere și care ar periclita imaginea creată în acești patru ani, care i-a atras pe cei prezenți la meciuri până acum, ar putea duce spre dezinteresul treptat și, mai ales dacă rezultatele nu vor compensa, spre un cerc vicios al declinului. Secretul e să știi să faci ca interesul acestor terți să coincidă cu cel al spectatorilor. „Nu e simplu, dar nici de netăgăduit.”
Ceea ce e valabil și pentru ACS. În condițiile în care nu vrem ca Poli să ajungă din nou pe mâna unui alt Iancu sau Zambon, ce e de făcut? Situația e critică și e nevoie de o soluție financiară urgentă, căci campionatul începe în mai puțin de două luni. Astfel, în lipsa apariției unui investitor ideal, în condiții acceptabile, clubul este foarte vulnerabil la compromisuri și ne putem aștepta la apariția unor grupuri interesate mai mult în propriile afaceri și care să-și recupereze banii prin moduri nu prea atractive pentru poliști. De exemplu, promovarea și vinderea unor jucători străini, cum s-a vehiculat. Poate va avea un succes temporar, dar fără un model sustenabil în jurul unei astfel de afaceri, într-un final clubul va ieși în pierdere, atunci când investitorii își vor pierde interesul.
Cealaltă variantă ar fi să se găsească o soluție prin care autoritățile locale să se bazeze doar pe resursele proprii și pe sponsorizări, la fel ca până acum. Dar ce speranțe să avem după acești patru ani că lucrurile se vor schimba în bine? Trebuie să se înțeleagă că nu se poate merge cu același gen de oameni ca până acum. E nevoie de profesioniști și de oameni pasionați. Măcar câțiva care să tragă restul după ei. Poate nici nu e nevoie de oameni cunoscuți în fotbalul actual, căci până la urmă cine poate numi un conducător agreabil pentru Poli? În conducere e nevoie de un manager bun, care poate fi și un tânăr cu viziune și studii moderne. Din păcate, nu știu cine poate nominaliza o astfel de persoană, deci nu putem vorbi decât la modul general, de un candidat ideal. În orice caz, cine va fi, trebuie să aibă un plan minim bazat pe ideile expuse mai sus.
La cât de utopic și neverosimilă sună această variantă, probabil cea mai reală cale este desființarea ACS-ului. Nu vorbesc neapărat de o desființare propriu-zisă (care după ce spunea primarul înțeleg că nici nu se poate realiza). Clubul poate fi lăsat de izbeliște, ceea ce nu mi s-ar părea deloc normal. Această variantă ar însemna probabil și mutarea sprijinului către ASU și consfințirea ei ca unica Poli. Dar nu asta e problema.
Acum patru ani, nu m-ar fi deranjat existența unei singure Poli, cea din liga a cincea. Apariția ACS-ului nu am considerat-o necesară, dar am acceptat-o. Acum, după patru ani consider că a fost o decizie bună, din două considerente. Primul ar fi obținerea palmaresului. Nu consider că acesta e necesar pentru a identifica-o pe Poli din punct de vedere moral, etic, dar e important pentru a lămuri situația din punct de vedere juridic și pentru a evita orice alte contestații care pot periclita buna desfășurare a activității unui club Poli, oricare ar fi el, atât ca eventuale penalizări, cât și ca imagine. Al doilea este că era nevoie de o echipă timișoreană la acest nivel pentru a stimula restul activității fotbalistice din zonă, inclusiv la nivel de juniori, în ciuda neajunsurilor enunțate mai sus. Astfel, desființarea completă a clubului ar fi o greșeală. O alternativă ar putea fi păstrarea lui ca o echipă în care juniorii să poată evolua la nivel înalt. Asta ar însemna practic redefinirea scopului clubului, eventual coroborată și cu schimbarea numelui. Măcar ar fi pentru prima dată când acest club ar avea un scop concret și ar ieși de sub umbra contestațiilor cauzate de discuția despre cea mai Poli dintre Poli. Ceea ce nu înseamnă că n-ar rămâne de rezolvat problemele administrative și de finanțare ale clubului, două sarcini deloc necomplicate.
În orice variantă a desființării ACS-ului, s-ar înclina balanța înspre echipa întreținută de Druckeria. Pentru Robu ar însemna o înfrângere personală, pentru o parte a poliștilor ar însemna o jignire după cei patru ani de ceartă. Dar câți ar fi aceștia? Nu sunt prea mulți, căci majoritatea poliștilor sau majoritatea potențialilor fani ai unei singure Poli au stat deoparte și se prea poate ca ASU Politehnica să readucă constant un număr mare de spectatori la stadion și în jurul echipei. Astfel că poate renunțarea la Poli cea „a lui Robu” să fie decizia cea mai bună pentru oraș, în dauna unui orgoliu înfrânt și a câtorva nemulțumiți.
Dar, așa cum mă întrebam acum 4 ani, așa mă întreb și acum: de ce nu se poate cu amândouă variantele? Atunci m-a surprins vehemența anti-ACS a celor din Druckeria, pentru că până la urmă nu a fost o competiție între cele două. Fiind la nivele diferite, nu s-au bătut pentru aceleași resurse și, dacă nu era atitudinea celor din galerie împotriva celor care au acceptat ACS-ul, poate nu era nici o împărțire între suporteri. Și, ajungându-se în acest punct, e clar că nici ACS-ul și nici Robu, nu au reprezentat vreodată o piedică în calea poftelor Druckeriei.
Acum însă, în fața unei competiții directe, lucrurile stau altfel. Resursele se vor împărți: potențialii sponsori, spectatorii, dar și stadionul căci „Dan Păltinișanu” este singurul stadion decent pentru ligile superioare. Acest sezon ar putea fi în detrimentul uneia sau al ambelor. E foarte probabil ca ambele să aibă rezultate mediocre, una având probleme financiare, iar cealaltă fiind nevoită să-și mărească considerabil eforturile financiare în timp ce trebuie să fie și în competiție directă cu prima. Iar dacă Robu reușește să găsească o finanțare potentă pentru acest sezon, cu un buget ca acum doi ani, ar putea promova din nou la pas, ceea ce ar putea fi o lovitură de imagine pentru ASU. Cât de puternică, depinde de rezultatul efectiv și de cât de mult reușesc cei din galerie să-și păstreze suporterii.
Mi se pare o situație tristă și din cele expuse varianta cu două Poli nu pare a fi cea mai bună. Astfel, aș prefera să se găsească o cale de mijloc. Aș vrea ca cele două „tabere” să se pună la masă și să discute cu adevărat. E nevoie de multă empatie de ambele părți, fiecare trebuie să știe exact de ce are nevoie și ce poate să ofere și chiar și ce nu ar trebui să ofere celălalt, cum ar fi atuurile și neajunsurile explicate mai sus. Dacă se trece peste orgolii, dacă se stabilesc prioritățile și principiile cu adevărat importante, cred că se poate ajunge la un consens.
Ideal ar fi un club care să dețină palmaresul, să aibă un statut care să nu permită înstrăinarea lui pe mâna unei singure persoane sau unui singur investitor, cu o conducere care să nu aibă oameni cu interese potrivnice voinței suporterilor și preferabil cu oameni cât de cât competenți în ceea ce fac, nu neapărat cu experiență în fotbal, dar pasionați și cu un plan sustenabil de dezvoltare. ACS poate fi transformat într-o bază pentru juniori, un satelit pentru acest club.
La o recitire a acestui paragraf, realizez că nu am menționat o formă de organizare, nu am menționat politica, nu am menționat dacă la acei oameni pasionați și competenți mă refer la cei din Druckeria. Pentru că nu acestea sunt considerentele importante. E greu să eviți politica într-o lume în care ea se implică peste tot, vrei nu vrei. La fel cum și puritatea e greu, dacă nu imposibil, de menținut. Dar asta e irelevant pentru că nu sunt lucrurile esențiale și de aceea e important să nu ne pierdem în ele.
Până la urmă, pe oricare din variante se merge, succesul unei Poli nu va sta în această decizie, ci va sta în capacitatea de empatie, de competența și de pasiunea oamenilor implicați.
4 iunie 2016
CR U17: Poli - Concordia Chiajna 3:2 (1:0)
Meciuri la foc continuu în această zi, căci imediat după partida echipei secunde ne-am mutat, cu mic cu mare, pe Dan Păltinișanu. Aici se desfășurau optimile Cupei României U17 Elită, în care Poli, clasată pe locul șapte în seria de vest, a întâlnit Chiajna, ocupanta locului trei din seria de est. Cu destui jucători care au evoluat la Poli II în acest retur, dar fără Sîntean, accidentat, echipa noastră a reușit să se impună într-o dispută, de altfel, echilibrată, grație reușitelor semnate de Haruț, Ochea și Andreici.
Scorul a fost deschis în minutul 16, când Haruț a transformat penalty-ul obținut de Popan. După o intervenție importantă a portarului Contra, am fi putut să ne desprindem prin Popan/Ochea, care n-au reușit însă să profite de spații din apărarea oaspeților. Mai mult, în minutul 31 un șut expediat de la 22m a ras bara porții adverse, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză. Am reușit totuși golul doi la opt minute de la reluare, când Pop a recuperat sus, l-a lansat perfect pe Ochea și acesta, cu un fundaș în cârcă, a reușit să șuteze la firul ierbii pe lângă portar. O nouă intervenție a lui Contra ne-a salvat de gol în minutul 51, când portarul nostru a reușit chiar să prindă un șut puternic din interiorul careului, în poziție de unu la unu. N-a mai fost nimic de făcut în minutul 67, la o fază în care tatonarea largă în preajma careului a oferit timp și spațiu unui jucător advers, acesta plasând mingea pe jos în colțul drept al porții noastre. Părea că vom tremura, dar am rămas ageri pe contră, iar în minutul 71 Popan scapă spre poartă, apoi ține de minge în afara careului, înainte de a-l deschide pe Andreici, care finalizează asemenea lui Ochea (dacă nu cumva tot Ochea a marcat, așa cum apare pe site-ul oficial) și ne dă aer. Chiar în minutele de prelungire, după ce irosisem o șansă de patru contra unu, oaspeții au mai punctat o dată, din interiorul careului, deci golul trei s-a dovedit a fi golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei.
O victorie muncită, în fața unui adversar capabil, așadar. Sub privirile echipei secunde, precum și a fostului coleg Vlad Dragomir, viteza noastră de atac s-a dovedit decisivă, cu Popan în formă bună. Sferturile de finală se vor disputa pe data de 8 iunie, deci miercuri, iar Poli va întâlni Pandurii Târgu Jiu. Locația rămâne să fie stabilită prin tragere la sorți luni dimineață.
Bravo Poli!
Un unsprezece aproximativ, cu scuzele de rigoare:
Poli : Contra - Ciurescu, Cochințu, Podină, Costinaș - Haruț, Pop, Andreici, Popan - Ochea, Sîrbu
Schimbări:
Strein pentru Sîrbu (min 63)
Corjescu pentru Ciurescu (min 69)
Iseini pentru Ochea (min 76)
Belu pentru Costinaș (min 79)
Sevici pentru Popan (min 80+2)
Scorul a fost deschis în minutul 16, când Haruț a transformat penalty-ul obținut de Popan. După o intervenție importantă a portarului Contra, am fi putut să ne desprindem prin Popan/Ochea, care n-au reușit însă să profite de spații din apărarea oaspeților. Mai mult, în minutul 31 un șut expediat de la 22m a ras bara porții adverse, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză. Am reușit totuși golul doi la opt minute de la reluare, când Pop a recuperat sus, l-a lansat perfect pe Ochea și acesta, cu un fundaș în cârcă, a reușit să șuteze la firul ierbii pe lângă portar. O nouă intervenție a lui Contra ne-a salvat de gol în minutul 51, când portarul nostru a reușit chiar să prindă un șut puternic din interiorul careului, în poziție de unu la unu. N-a mai fost nimic de făcut în minutul 67, la o fază în care tatonarea largă în preajma careului a oferit timp și spațiu unui jucător advers, acesta plasând mingea pe jos în colțul drept al porții noastre. Părea că vom tremura, dar am rămas ageri pe contră, iar în minutul 71 Popan scapă spre poartă, apoi ține de minge în afara careului, înainte de a-l deschide pe Andreici, care finalizează asemenea lui Ochea (dacă nu cumva tot Ochea a marcat, așa cum apare pe site-ul oficial) și ne dă aer. Chiar în minutele de prelungire, după ce irosisem o șansă de patru contra unu, oaspeții au mai punctat o dată, din interiorul careului, deci golul trei s-a dovedit a fi golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei.
O victorie muncită, în fața unui adversar capabil, așadar. Sub privirile echipei secunde, precum și a fostului coleg Vlad Dragomir, viteza noastră de atac s-a dovedit decisivă, cu Popan în formă bună. Sferturile de finală se vor disputa pe data de 8 iunie, deci miercuri, iar Poli va întâlni Pandurii Târgu Jiu. Locația rămâne să fie stabilită prin tragere la sorți luni dimineață.
Bravo Poli!
Un unsprezece aproximativ, cu scuzele de rigoare:
Poli : Contra - Ciurescu, Cochințu, Podină, Costinaș - Haruț, Pop, Andreici, Popan - Ochea, Sîrbu
Schimbări:
Strein pentru Sîrbu (min 63)
Corjescu pentru Ciurescu (min 69)
Iseini pentru Ochea (min 76)
Belu pentru Costinaș (min 79)
Sevici pentru Popan (min 80+2)
Poli II - MB Jimbolia 8:0 (5:0)
Victorie la pas pentru echipa secundă, pentru prima oară în multe etape în formulă completă. Tripla lui Mailat şi golurile lui Golda, Velcotă, Bîrnoi, Kokora și Totic au tranșat o dispută care putea liniștit să se termine cu un scor chiar mai mare. Pentru Poli II a fost ultimul meci al sezonului, deși liga a IV-a mai include o etapă în care noi stăm. Poziția finală ne este aproape certă: locul 8 (poate 7), după un retur dificil, în care s-au rulat zeci de jucători, cum au fost disponibili.
Culmea, jocul a început cu una din puținele ocazii ale oaspeților, care l-au întins pe Rusu cu un șut din marginea careului. A fost un foc de paie: minutul 5, corner Postolache și Golda înscrie cu capul din careul mic. După o fază a lui Bîrnoi în flanc, finalizată de Sorescu peste, din voleu, a urmat și o minge lovită cu capul de Velcotă, care și ea a trecut deasupra porții. Se face minutul 23 și ne desprindem, după ce Golda deviază o minge lungă și Mailat scapă de marcaj şi înscrie. Presiunea la poarta adversă nu obosește, iar portarul Jimboliei intervine, cum-necum, la șuturile lui Mailat și Sorescu, din afara careului. Finalul de repriză aduce desprinderea: în minutul 38, Sorescu centrează, mingea traversează careul și ajunge la Mailat, care marchează; la două minute, Postolache dă o minge peste fundaşii adverşi, Velcotă are timp să preia şi să-şi plaseze şutul, fără şanse pentru portar; după ratările lui Golda și Velcotă în aceeași fază, urmează o contră perfectă, care pleacă din respingerea lui Totic, mingea e pasată rapid de Golda la Mailat, acesta are spațiu de alergat şi îi centrează lui Bîrnoi, care are şi el timp să finalizeze plasat şi bine.
După pauză urmează o serie de ratări, care include trei bare prin Sorescu, Golda şi Pădurariu. De abia în minutul 67 marcăm din nou, la capătul uneia din multele curse ale lui Mailat şi rapid mai dăm unul, când Kokora e ager pe respingere la şutul lui Codrean. Ultimul gol îi aparține lui Totic cu o finalizare în diagonală la recuperarea reuşită de Pădurariu. Jocul se termină cu aproape zece minute mai repede, dar meciul era terminat de mult.
A fost un mod frumos de a încheia un sezon care a avut destule momente de acest gen la echipa secundă. Ce va urma anul viitor pentru aceşti tineri - cine ştie?
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Fridrich, Totic - Mailat, Postolache, Bîrnoi, Sorescu - Golda, Velcotă
Schimbări:
Pădurariu pentru Lazăr (min 46)
Kokora pentru Golda (min 62)
Potocianu pentru Postolache (min 62)
Codrean pentru Sporin (min 62)
3 iunie 2016
Trofeul CroVi 2016
Ne dorim de câteva luni să lansăm la apă această idee, dar evenimentele din jurul clubului ne-au împiedicat s-o facem. Acuma însă, cu toate riscurile de rigoare, inclusiv ca aceasta să fie atât ediția inaugurală, cât și ediția finală, vă prezentăm Trofeul CroVi.
Pe la începutul play-out-ului, am născocit să formalizăm o tradiție pe care o purtăm de ceva vreme cu noi, anume stabilirea celui mai bun jucător de la Poli din sezonul proaspăt încheiat. Viziunea noastră era să acordăm două trofee în acest an:
În schimb, am ales să nominalizăm doi jucători care au evoluat exemplar la Poli II, au ajuns în finala Cupei României la juniori A, și au impresionat când au jucat în Liga 1. Ne facem vinovați cu predilecția obișnuită față de jucătorii ofensivi, dar pentru oricine a văzut la lucru echipa secundă, e greu ca primele două nume care să-ți vină în minte să fie altele decât Deian Sorescu și Sebastian Mailat.
Cu felicitările de rigoare, am avut oportunitatea să le înmânăm celor doi trofeele în această după-amiază. Am profitat de moment și am stat de vorbă cu ei despre sezonul care s-a încheiat și ceea ce urmează pentru Poli, într-o conversație pe care o vom publica la începutul săptămânii viitoare. Dacă vă mai amintiți, un dialog cu Deian am avut deja la începutul sezonului. Până atunci, lăsăm imaginile să vorbească - nu înainte de a mulțumi celor de la Lipoplast și consilierului pe arhitectură și design, Florin Tâmpu, care au executat aceste trofee.
Ah, și cine dorește să-i mai vadă la lucru pe Mailat, Sorescu și compania la Poli II, mâine de la ora 10 se dispută penultima etapă a sezonului ligii a IV-a, pe terenul 1 din incinta bazei de la stadionul Dan Păltinișanu.
Pe la începutul play-out-ului, am născocit să formalizăm o tradiție pe care o purtăm de ceva vreme cu noi, anume stabilirea celui mai bun jucător de la Poli din sezonul proaspăt încheiat. Viziunea noastră era să acordăm două trofee în acest an:
- unul pentru echipa de seniori, bazat pe o medie între notele noastre și o evaluare a suporterilor
- unul pentru echipa de juniori, bazat pe impresiile adunate de noi, în principal de la Poli II
În schimb, am ales să nominalizăm doi jucători care au evoluat exemplar la Poli II, au ajuns în finala Cupei României la juniori A, și au impresionat când au jucat în Liga 1. Ne facem vinovați cu predilecția obișnuită față de jucătorii ofensivi, dar pentru oricine a văzut la lucru echipa secundă, e greu ca primele două nume care să-ți vină în minte să fie altele decât Deian Sorescu și Sebastian Mailat.
Cu felicitările de rigoare, am avut oportunitatea să le înmânăm celor doi trofeele în această după-amiază. Am profitat de moment și am stat de vorbă cu ei despre sezonul care s-a încheiat și ceea ce urmează pentru Poli, într-o conversație pe care o vom publica la începutul săptămânii viitoare. Dacă vă mai amintiți, un dialog cu Deian am avut deja la începutul sezonului. Până atunci, lăsăm imaginile să vorbească - nu înainte de a mulțumi celor de la Lipoplast și consilierului pe arhitectură și design, Florin Tâmpu, care au executat aceste trofee.
Ah, și cine dorește să-i mai vadă la lucru pe Mailat, Sorescu și compania la Poli II, mâine de la ora 10 se dispută penultima etapă a sezonului ligii a IV-a, pe terenul 1 din incinta bazei de la stadionul Dan Păltinișanu.
29 mai 2016
Poli - CSMS Iași 2:3 (2:1)
Unele lucruri se schimbă ușor: debutezi trei tineri, joci cu o formulă compactă, arăți determinare. Altele se schimbă mai greu: lipsa pregătirii, ratările repetate, forța de grup. Poli, cea din prima repriză, a arătat nesperat de solid, cu Sorescu, Mailat și Fridrich titulari, tocmai în fața unui club care lupta pentru accederea în Europa League. Poli, cea din a doua repriză, ne-a reamintit limitările acestei echipei, chiar dacă dintre veterani au luptat admirabil Croitoru și fundașul improvizat Elek - în vreme ce alții, Zicu, Goga, Nimely, n-au mai făcut față fizic. N-a fost însă fotbalul rău cu care ne-am obișnuit, am avut parte de două reușite frumoase cu doi tineri în prim plan, Mailat și Sorescu, iar fluierul de final ne-a găsit cu șase juniori în teren. Marea întrebare este unde ne va găsi primul fluier al sezonului 2016-2017.
Meciul a debutat lent, sub cupola de căldură care sufoca terenul. La Poli ne-a surprins imediat prezența lui Elek în apărare, în locul accidentatului Melinte, o improvizație care a funcționat extraordinar. Poate ne-a mai surprins puțin titularizarea lui Sorescu în flancul drept al apărării, el fiind o prezență normal în linia de mijloc, dar improvizația asta era previzibilă. Lucrurile au început să devină interesante după minutul 10: o minge ajunsă în centrul careului este reluată acrobatic de Goga, dar se încăpățânează să lovească bara. Un un-doi elegant în minutul 17 îl deschide pe Nimely în stânga, șutul său fiind respins de Grahovac, ieșit la întâmpinare. Iar apoi, minutul 20: Mailat primește o minge în dreapta, are spațiu, înaintează cu ea la picior, și când ajunge în douăzeci și doi de metri, o pleznește - și mingea zboară, zboară, zboară, cu o boltă perfectă direct în vinclul porții adverse! Părea neverosimil, iar cei mai afectați erau oaspeții, care nu găseau calea spre poarta noastră. Tot compartimentul defensiv s-a ținut bine, Sorescu și Fridrich au reușit să blocheze mai multe incursiuni în flanc, în vreme ce Elek și Torres au controlat zona centrală. După o secetă prelungită de ocazii, am beneficiat de o liberă din afara careului în minutul 37, pe care Javi s-a dus s-o execute: mingea a trecut zidul, dar din nou a lovit bara, în loc să binevoiască să intre în poartă! N-au mai scăpat însă ieșenii două minute mai târziu, când a fost rândul lui Sorescu să iasă la rampă. Acesta a pornit cu mingea la picior din propria jumătate, a schimbat o pasă cu Zicu care l-a deschis ideal pentru cursa sa în flanc, a pătruns în careu și i-a pasat lui Nimely, retras inteligent de lângă fundașul său, iar liberianul a pus latul și a mărit avantajul nostru. În minutul 41 ne-a ajutat și pe noi bara, la un șut din marginea careului, dar așa cum s-a întâmplat adesea în acest sezon, necazul ne aștepta când n-ar fi trebuit să mai vină. Fix la ultima fază a reprizei (bineînțeles că după expirarea timpului adițional dictat), Elek și-a trecut în cont singura scăpare importantă a meciului, a sărit pe sub minge, iar Golubovic a finalizat cu capul din centrul careului, în ciuda efortului făcut de Smaranda.
Că avea să ne fie tare greu în repriza secundă știam deja de pe urma ultimelor experiențe făcute în acest play-out. Dar nimeni nu se grăbea să înscrie chiar la reluare, astfel că prima șansă de gol - o oaspeților - s-a arătat doar în minutul 58, când o posesie neplăcută în careul nostru a fost finalizată cu șut, Smaranda reușind să pareze. Și totul putea să fie mai simplu, dacă în minutul 62 Goga, după o lansare lungă direct din liberă de la centrul terenului, odată ce-l depășise pe Grahovac și avea (doar) un fundaș în cârca, ar fi reușit să-și cadreze șutul în poarta goală. Dar n-a fost să fie, iar între timp formația noastră se prezenta rău din punct de vedere fizic. Ne rupeam repede la mijloc, cu Goga, Nimely, Zicu, uneori Javi și Croitoru rămânând fixați în jumătatea adversă la mingile pierdute pe faza de atac. Se impuneau schimbări, iar pas cu pas Ionuț Popa i-a introdus pe debutanții Velcotă, Bîrnoi și Oprea. Din păcate, diferența de calitate și de experiență s-a făcut simțită, căci niciunul dintre aceștia nu a intrat bine în joc. Oaspeții au forțat și au forțat, iar în minutul 82 au fost răsplătiți. când Fridrich a lăsat prea mult spațiu în flancul stâng, Llullaku a avut timp să-și așeze centrarea pe colțul lung, unde prietenul nostru Cristea, plecat dintr-o presupusă limită a ofsaidului, a împins balonul în poartă. Fără Javi, care mai ținea mingea la mijloc, ieșenii și-au permis să rămână sus și să pună constant presiune, ca în minutul 89 să marcheze golul victoriei. A fost, ca de atâtea ori, o fază familiară, un adversar liber în zonă centrală, douăzeci și ceva de metri, închizătorii pe altundeva, iar Piccioni a trimis un șut năprasnic, la colțul din dreapta jos al porții lui Smaranda, fără șanse pentru portarul nostru. Și așa s-a terminat, încă un meci pe care nu meritam să-l pierdem, ca atâtea altele în perioada Florin Marin, dar genul de meci care, dincolo de haosul administrativ care a umbrit tot ce s-a întâmplat la club în trecutul recent, ne-a arătat că viața în Liga 1 este grea.
A fost un rămas bun care lasă loc de ceva speranțe, în cazul în care se găsește o formulă pentru a continua activitatea fotbalistică la club anul viitor. S-a văzut destul de clar că aveam resurse în cadrul clubului cu care să abordăm acest retur, fără a transfera încă o echipă în aceasta iarnă. Da, clar, n-ar fi fost simplu deloc, căci nu reușești cu una, cu două să introduci meci de meci trei juniori de 18-19 ani, să-i capacitezi la maximum și să ai garanția rezultatului. Problema este că nici cu ce-ai adus n-ai avut garanția vreunui rezultat și, pe deasupra, te-ai umplut de ridicol prin prisma evoluțiilor avute. Și să mai vedem un lucru, relativ curios: Iașiul a jucat un fotbal lent, nicidecum la ce mă așteptăm de la o echipă în pragul Europei. Asta ne-a oferit timp și spațiu în prima repriză, cât au putut alerga Goga și Zicu, și așa am creat mai multe ocazii. N-am putut să nu mă gândesc la ultimul șut ratat al lui Zicu, chiar înainte de a fi schimbat, că a fost o expresie fidelă a contribuției sale la Poli în acest mandat.
Ca să continuăm în obiectivitate, Mailat a dat un gol spectaculos, dar este un jucător capabil de mai mult de atât. Popa a greșit în repriza secundă când l-a ținut retras, în favoarea lui Zicu, care din oboseală nu mai putea să se retragă, dar această decizie ne-a și limitat capacitatea de a contraataca. Iar prezența celor trei tineri s-a văzut mai puțin în repriza a doua și fiindcă ai nevoie de cai bătrâni la mijloc. Croitoru parcă a renăscut în postura de organizator al jocului, ceea ce am presupus că ar fi trebuit să fie rolul său de când a fost adus aici. Javi a făcut un meci destul de bun, oricum peste ce am văzut recent de la el, și a intrat bine în combinații. Iar Elek - dacă aveam pe parcursul sezonului un fundaș cu viteza lui Elek, altfel arăta recordul nostru defensiv. Și, la o adică, nici Torres nu a făcut un joc de lepădat. În schimb Nimely a suferit în avanposturi, prestația sa fiind salvată doar de golul izbutit din serviciul lui Sorescu.
Aș mai zice să nu ignorăm nici faptul că n-am jucat propriu-zis la rezultat, fiindcă dacă o făceam, nu terminam cu șase juniori meciul.
Dar asta e. Pentru toate reușitele lor, ne-a lipsit consistența ca echipă. Ceea ce știm (și știam), este că putem construi ceva interesant pentru sezonul viitor, așa cum puteam construi ceva interesant anul trecut, chiar și anul ăsta. Dacă am pleca cumva de la un zero, adică de la o situație în care să poți face un plan și o echipă, fără a ne trezi că pierdem tot ce-i bun din lipsă de bani sau, la fel de grav, lipsă de viziune, am avea cinci jucători tineri care sunt pregătiți de liga a 2-a, ținem încă cinci care să crească. Pe lângă ei, cu un jucător de tipul lui Croitoru, și alți câțiva luptători, am putea forma un lot bun pentru anul viitor. Mă tem că astea-s mai mult fantezii, în acest moment. Sau, ca să folosim niște termeni consacrați, "vise erotice".
Poli: Smaranda (5,5) - Sorescu (6,5), Elek (6,5), Torres (6), Fridrich (6) - Croitoru (6,5) - Mailat (6,5), Javi (6), Goga (5,5) - Zicu (5), Nimely (5,5)
Schimbări:
Velcotă (5) pentru Goga (min 67)
Bîrnoi pentru Zicu (min 75)
Oprea pentru Javi (min 80)
Meciul a debutat lent, sub cupola de căldură care sufoca terenul. La Poli ne-a surprins imediat prezența lui Elek în apărare, în locul accidentatului Melinte, o improvizație care a funcționat extraordinar. Poate ne-a mai surprins puțin titularizarea lui Sorescu în flancul drept al apărării, el fiind o prezență normal în linia de mijloc, dar improvizația asta era previzibilă. Lucrurile au început să devină interesante după minutul 10: o minge ajunsă în centrul careului este reluată acrobatic de Goga, dar se încăpățânează să lovească bara. Un un-doi elegant în minutul 17 îl deschide pe Nimely în stânga, șutul său fiind respins de Grahovac, ieșit la întâmpinare. Iar apoi, minutul 20: Mailat primește o minge în dreapta, are spațiu, înaintează cu ea la picior, și când ajunge în douăzeci și doi de metri, o pleznește - și mingea zboară, zboară, zboară, cu o boltă perfectă direct în vinclul porții adverse! Părea neverosimil, iar cei mai afectați erau oaspeții, care nu găseau calea spre poarta noastră. Tot compartimentul defensiv s-a ținut bine, Sorescu și Fridrich au reușit să blocheze mai multe incursiuni în flanc, în vreme ce Elek și Torres au controlat zona centrală. După o secetă prelungită de ocazii, am beneficiat de o liberă din afara careului în minutul 37, pe care Javi s-a dus s-o execute: mingea a trecut zidul, dar din nou a lovit bara, în loc să binevoiască să intre în poartă! N-au mai scăpat însă ieșenii două minute mai târziu, când a fost rândul lui Sorescu să iasă la rampă. Acesta a pornit cu mingea la picior din propria jumătate, a schimbat o pasă cu Zicu care l-a deschis ideal pentru cursa sa în flanc, a pătruns în careu și i-a pasat lui Nimely, retras inteligent de lângă fundașul său, iar liberianul a pus latul și a mărit avantajul nostru. În minutul 41 ne-a ajutat și pe noi bara, la un șut din marginea careului, dar așa cum s-a întâmplat adesea în acest sezon, necazul ne aștepta când n-ar fi trebuit să mai vină. Fix la ultima fază a reprizei (bineînțeles că după expirarea timpului adițional dictat), Elek și-a trecut în cont singura scăpare importantă a meciului, a sărit pe sub minge, iar Golubovic a finalizat cu capul din centrul careului, în ciuda efortului făcut de Smaranda.
Că avea să ne fie tare greu în repriza secundă știam deja de pe urma ultimelor experiențe făcute în acest play-out. Dar nimeni nu se grăbea să înscrie chiar la reluare, astfel că prima șansă de gol - o oaspeților - s-a arătat doar în minutul 58, când o posesie neplăcută în careul nostru a fost finalizată cu șut, Smaranda reușind să pareze. Și totul putea să fie mai simplu, dacă în minutul 62 Goga, după o lansare lungă direct din liberă de la centrul terenului, odată ce-l depășise pe Grahovac și avea (doar) un fundaș în cârca, ar fi reușit să-și cadreze șutul în poarta goală. Dar n-a fost să fie, iar între timp formația noastră se prezenta rău din punct de vedere fizic. Ne rupeam repede la mijloc, cu Goga, Nimely, Zicu, uneori Javi și Croitoru rămânând fixați în jumătatea adversă la mingile pierdute pe faza de atac. Se impuneau schimbări, iar pas cu pas Ionuț Popa i-a introdus pe debutanții Velcotă, Bîrnoi și Oprea. Din păcate, diferența de calitate și de experiență s-a făcut simțită, căci niciunul dintre aceștia nu a intrat bine în joc. Oaspeții au forțat și au forțat, iar în minutul 82 au fost răsplătiți. când Fridrich a lăsat prea mult spațiu în flancul stâng, Llullaku a avut timp să-și așeze centrarea pe colțul lung, unde prietenul nostru Cristea, plecat dintr-o presupusă limită a ofsaidului, a împins balonul în poartă. Fără Javi, care mai ținea mingea la mijloc, ieșenii și-au permis să rămână sus și să pună constant presiune, ca în minutul 89 să marcheze golul victoriei. A fost, ca de atâtea ori, o fază familiară, un adversar liber în zonă centrală, douăzeci și ceva de metri, închizătorii pe altundeva, iar Piccioni a trimis un șut năprasnic, la colțul din dreapta jos al porții lui Smaranda, fără șanse pentru portarul nostru. Și așa s-a terminat, încă un meci pe care nu meritam să-l pierdem, ca atâtea altele în perioada Florin Marin, dar genul de meci care, dincolo de haosul administrativ care a umbrit tot ce s-a întâmplat la club în trecutul recent, ne-a arătat că viața în Liga 1 este grea.
A fost un rămas bun care lasă loc de ceva speranțe, în cazul în care se găsește o formulă pentru a continua activitatea fotbalistică la club anul viitor. S-a văzut destul de clar că aveam resurse în cadrul clubului cu care să abordăm acest retur, fără a transfera încă o echipă în aceasta iarnă. Da, clar, n-ar fi fost simplu deloc, căci nu reușești cu una, cu două să introduci meci de meci trei juniori de 18-19 ani, să-i capacitezi la maximum și să ai garanția rezultatului. Problema este că nici cu ce-ai adus n-ai avut garanția vreunui rezultat și, pe deasupra, te-ai umplut de ridicol prin prisma evoluțiilor avute. Și să mai vedem un lucru, relativ curios: Iașiul a jucat un fotbal lent, nicidecum la ce mă așteptăm de la o echipă în pragul Europei. Asta ne-a oferit timp și spațiu în prima repriză, cât au putut alerga Goga și Zicu, și așa am creat mai multe ocazii. N-am putut să nu mă gândesc la ultimul șut ratat al lui Zicu, chiar înainte de a fi schimbat, că a fost o expresie fidelă a contribuției sale la Poli în acest mandat.
Ca să continuăm în obiectivitate, Mailat a dat un gol spectaculos, dar este un jucător capabil de mai mult de atât. Popa a greșit în repriza secundă când l-a ținut retras, în favoarea lui Zicu, care din oboseală nu mai putea să se retragă, dar această decizie ne-a și limitat capacitatea de a contraataca. Iar prezența celor trei tineri s-a văzut mai puțin în repriza a doua și fiindcă ai nevoie de cai bătrâni la mijloc. Croitoru parcă a renăscut în postura de organizator al jocului, ceea ce am presupus că ar fi trebuit să fie rolul său de când a fost adus aici. Javi a făcut un meci destul de bun, oricum peste ce am văzut recent de la el, și a intrat bine în combinații. Iar Elek - dacă aveam pe parcursul sezonului un fundaș cu viteza lui Elek, altfel arăta recordul nostru defensiv. Și, la o adică, nici Torres nu a făcut un joc de lepădat. În schimb Nimely a suferit în avanposturi, prestația sa fiind salvată doar de golul izbutit din serviciul lui Sorescu.
Aș mai zice să nu ignorăm nici faptul că n-am jucat propriu-zis la rezultat, fiindcă dacă o făceam, nu terminam cu șase juniori meciul.
Dar asta e. Pentru toate reușitele lor, ne-a lipsit consistența ca echipă. Ceea ce știm (și știam), este că putem construi ceva interesant pentru sezonul viitor, așa cum puteam construi ceva interesant anul trecut, chiar și anul ăsta. Dacă am pleca cumva de la un zero, adică de la o situație în care să poți face un plan și o echipă, fără a ne trezi că pierdem tot ce-i bun din lipsă de bani sau, la fel de grav, lipsă de viziune, am avea cinci jucători tineri care sunt pregătiți de liga a 2-a, ținem încă cinci care să crească. Pe lângă ei, cu un jucător de tipul lui Croitoru, și alți câțiva luptători, am putea forma un lot bun pentru anul viitor. Mă tem că astea-s mai mult fantezii, în acest moment. Sau, ca să folosim niște termeni consacrați, "vise erotice".
Poli: Smaranda (5,5) - Sorescu (6,5), Elek (6,5), Torres (6), Fridrich (6) - Croitoru (6,5) - Mailat (6,5), Javi (6), Goga (5,5) - Zicu (5), Nimely (5,5)
Schimbări:
Velcotă (5) pentru Goga (min 67)
Bîrnoi pentru Zicu (min 75)
Oprea pentru Javi (min 80)
Dumbrăvița - Poli II 5:3 (0:3)
N-am învățat nimic - mai ales eu, care am plecat din nou la pauză, după ce plecasem la pauză și în etapa trecută. Atunci conduceam 3:1, s-a terminat 3:3, dar acuma am dat-o serios în zona crepusculară. Și asta după o primă repriză relativ liniștită, în care s-au văzut slăbicuni, dar gazdele n-au avut numeroase ocazii - gazde care au jucat cu nume precum Paleacu, Bălace și Nohai.
Cu un prim unsprezece populat de fețe mai cunoscute, precum Lazăr, Totic și Golda, aveam de ce să sperăm la mai mult ca în ultimele etape - deși ne-au lipsit în continuare piese importante (Fridrich, Sturz, Mailat, Sorescu, Sîntean), în vederea ultimei etape de Liga 1. În aceste condiții, flancul nostru drept a părut vulnerabil încă de la debut, iar Dumbrăvița ar fi putut profita în primul minut al jocului, însă finalizarea de la marginea careului a trecut peste. Deși aveau să mai fie incursiuni pe flancurile noastre, Rusu urma să fie chemat serios la datorie doar în ultima fază a reprizei. Până atunci, în minutul 4 am văzut un șut moale al lui Golda din marginea careului, după ce acesta făcuse un un-doi frumos cu Ochea în prealabil pentru a ajunge în poziția de șut. Două minute mai târziu, Ochea aleargă după o lansare în adâncime a lui Potocianu, este tras evident de tricou și se dă penalty - Postolache bate plasat, în dreapta portarului, pentru a deschide scorul. Șansa de doi-zero a avut-o Golda în minutul 10, după ce primise o pasă de la adversar în puțin peste douăzeci de metri, iar șutul său la colțul lung a ciupit bara, înainte de a ieși în aut de poartă. Avea să ne distanțăm la următoarea ocazie, în minutul 21, la capătul unei acțiuni în care mingea a circulat elegant de pe flancul drept spre flancul stâng, l-a găsit pe Gînju în careu, acesta a driblat nereușit, însă mingea i-a rămas la picior, și jucătorul de bandă nu a mai iertat cu un șut plasat la colțul lung. Jocul e liniștit în continuare, pe fondul unei călduri neplăcute de după-amiază, iar gazdele nu par să reușească mai nimic. Desprinderea (aparent) definitivă am dobândit-o în minutul 41, Golda obținând o liberă puțin în afara careului, lateral dreapta în direcția noastră de atac, iar Postolache a executat elegant, peste zid și departe de portar. Vâlvătaia Dumbrăviței a fost un șut/centrare din stânga porții noastre, la chiar ultima fază a reprizei, minge pe care Rusu a respins-o pe colțul scurt.
Situația părea clară. "Stupefacție" cred că e un cuvânt bun ca să descrie ce am simțit când am aflat scorul final, nu doar datorită întoarcerii incredibile, ci și fiindcă prea puține lucruri o anunțau în prima parte. Nu cunosc detalii, dar voi completa datele de statistică în momentul în care le am, pentru a avea o cronică aproximativ rotundă. Mi-e greu să fac alte comentarii în aceste condiții, și oricum cred că aș prefera să mă abțin.
Mâine (astăzi) vom vedea la lucru jucătorii care au dus greul la echipa secundă în acest sezon într-un cadru foarte diferit pentru ei. Va fi foarte interesant de urmărit cine prinde primul unsprezece și cum se va prezenta echipa. Adversarul este redutabil și motivat, deci știm ce ne așteaptă.
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Postolache, Totic - Codrean, Potocianu, Strein, Gînju - Ochea, Golda
Au mai intrat: Pădurariu și Kokora
Cu un prim unsprezece populat de fețe mai cunoscute, precum Lazăr, Totic și Golda, aveam de ce să sperăm la mai mult ca în ultimele etape - deși ne-au lipsit în continuare piese importante (Fridrich, Sturz, Mailat, Sorescu, Sîntean), în vederea ultimei etape de Liga 1. În aceste condiții, flancul nostru drept a părut vulnerabil încă de la debut, iar Dumbrăvița ar fi putut profita în primul minut al jocului, însă finalizarea de la marginea careului a trecut peste. Deși aveau să mai fie incursiuni pe flancurile noastre, Rusu urma să fie chemat serios la datorie doar în ultima fază a reprizei. Până atunci, în minutul 4 am văzut un șut moale al lui Golda din marginea careului, după ce acesta făcuse un un-doi frumos cu Ochea în prealabil pentru a ajunge în poziția de șut. Două minute mai târziu, Ochea aleargă după o lansare în adâncime a lui Potocianu, este tras evident de tricou și se dă penalty - Postolache bate plasat, în dreapta portarului, pentru a deschide scorul. Șansa de doi-zero a avut-o Golda în minutul 10, după ce primise o pasă de la adversar în puțin peste douăzeci de metri, iar șutul său la colțul lung a ciupit bara, înainte de a ieși în aut de poartă. Avea să ne distanțăm la următoarea ocazie, în minutul 21, la capătul unei acțiuni în care mingea a circulat elegant de pe flancul drept spre flancul stâng, l-a găsit pe Gînju în careu, acesta a driblat nereușit, însă mingea i-a rămas la picior, și jucătorul de bandă nu a mai iertat cu un șut plasat la colțul lung. Jocul e liniștit în continuare, pe fondul unei călduri neplăcute de după-amiază, iar gazdele nu par să reușească mai nimic. Desprinderea (aparent) definitivă am dobândit-o în minutul 41, Golda obținând o liberă puțin în afara careului, lateral dreapta în direcția noastră de atac, iar Postolache a executat elegant, peste zid și departe de portar. Vâlvătaia Dumbrăviței a fost un șut/centrare din stânga porții noastre, la chiar ultima fază a reprizei, minge pe care Rusu a respins-o pe colțul scurt.
Situația părea clară. "Stupefacție" cred că e un cuvânt bun ca să descrie ce am simțit când am aflat scorul final, nu doar datorită întoarcerii incredibile, ci și fiindcă prea puține lucruri o anunțau în prima parte. Nu cunosc detalii, dar voi completa datele de statistică în momentul în care le am, pentru a avea o cronică aproximativ rotundă. Mi-e greu să fac alte comentarii în aceste condiții, și oricum cred că aș prefera să mă abțin.
Mâine (astăzi) vom vedea la lucru jucătorii care au dus greul la echipa secundă în acest sezon într-un cadru foarte diferit pentru ei. Va fi foarte interesant de urmărit cine prinde primul unsprezece și cum se va prezenta echipa. Adversarul este redutabil și motivat, deci știm ce ne așteaptă.
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Postolache, Totic - Codrean, Potocianu, Strein, Gînju - Ochea, Golda
Au mai intrat: Pădurariu și Kokora
25 mai 2016
Voluntari - Poli 5:0 (2:0)
Mi se pare interesant că șed aici și contemplez să scriu că n-a fost cea mai slabă prestație a alb-violeților pe care am văzut-o în ultima lună. Cu dezavantajul unui arbitraj catastrofal, care a oferit cu ușurință gazdelor un dublu avantaj numeric și un penalty, pe lângă golul patru precedat de un ofsaid, jucătorii noștri se fac însă vinovați de blazarea cu care au abordat prima parte a partidei. Retrogradarea e acum în sac și mai avem de îndurat nouăzeci de minute din acest simulacru orchestrat de tot felul de protagoniști, de la primărie, până la femeia de serviciu - precum prea bine știm.
Așadar jocul a început prost și în minutul 5 era deja 0-1, după ce Filipov l-a driblat pe Goga în flancul drept și a centrat la colțul scurt pentru Enceanu, care a trimis cu capul le lângă Smaranda - Bocșan, marcaj din părți. Noi nu arătăm absolut nimic, îngreunați și de lentoarea lui Suarez la mijloc, respectiv izolarea în avanposturi a lui Nimely. Dacă mai pui și faptul că Goga e mai mult în propria jumătate decât altundeva, avem deja o ecuație imposibil de rezolvat. Prima contribuție arbitrală are loc în minutul 22, când Torres și Bălan aleargă umăr la umăr, fiecare cu brațul în fața celuilalt, spaniolul îl prinde și de tricou pe vârful Voluntariului care se așterne pe jos cum intră în careu. Tușierul semnalizează, arbitrul dă, Rus trage tare și pe centru, cu Smaranda plecat înspre stânga sa. Gazdele se retrag, ocazie cu care mai vedem și noi mingea, o primă semi ocazie aparținându-i lui Bărbuț, care alege un șut moale în defavoarea unei centrări la Goga, liber ca pasărea cerului. Mai bună șansa lui Nimely, o finalizare cu capul la liberă executată de Javi, însă mingea sare puțin pe lângă poartă. Cam atât.
Dacă zbaterea arătată pe final de primă repriză n-a convins, echipa a arătat o atitudine decentă în a doua parte. Două șanse mici ne parvin încă de la debut, mai bună cea a lui Popescu, a cărui șut de la douăzeci de metri a fost respins de Bornescu. În minutul 56, Javi bate o liberă din flancul drept, mingea e respinsă și Cânu încearcă o reluare din foarfecă, de puțin peste. Două minute mai târziu, la o săritură la cap la care nici fault nu se dă de cele mai multe ori, Cânu vede al doilea galben și rămânem în zece. Tot noi presăm iar în minutul 66, avem parte de două lucruri deosebite: primul, o contribuție pozitivă a lui Zicu, care îl lansează pe Elek în dreapta, vârful nostru ia fața lui Maftei și centrează în fața porții pentru Goga; aici intră în scenă al doilea, căci Goga, cu poarta goală în față, se împiedică în minge și reușește să trimită pe lângă din doar câțiva metri. Cinci minute mai târziu se încheie orice vals, după ce un un-doi rapid ne descoase în flancul nostru stâng, și Tudorie trebuie doar să pună latul la centrarea care îl găsește în centrul careului. Parodia arbitrală continuă, și la nici patru minute după ce a intrat în teren, Doman se vede eliminat pentru o talpă, deși intrarea sa a fost lipsită de forță, ambii jucători aruncându-se la o minge liberă - dacă asta ar fi fost unica problemă, poate mai avea vreun rost. Finalul e cel scontat, iar gazdele mai marchează în două rânduri chiar în minutele 88 și 90, după ce Smaranda reușise o paradă la șutul lui Ștefănescu. Ofsaidul clar al lui Filipov nu mai contează înainte de prima reușită, centrarea acestuia punându-i încă un gol pe tavă lui Tudorie, iar apoi ne vedem descoperiți pe un atac al gazdelor, finalizat cu un voleu spectaculos și puternic de Voduț.
Cert este că indiferent ce acuze pot fi aduse conducerii, și pot fi aduse destule, aceasta a încercat cu ultimele puteri să dea un mic elan jucătorilor imediat după venirea lui Grigoraș. Și chiar dacă trebuie să acceptăm că era greu să ștergi din răul făcut chiar înainte de acel moment, la niciun moment dat în ultima lună de zile nu am văzut sau simțit din partea celor de pe teren că își doresc, colectiv, să scăpăm de retrogradare. Poate cade prost că am insistat atâta la adresa arbitrajului tocmai în acest meci, când jocurile erau în mare făcute. Dar revin cu ce am spus și în decembrie, această echipă nu a primit aproape niciodată ceva ce nu i s-a cuvenit pe teren - excepție fiind victoria cu Steaua și o decizie favorabilă în acest play-out. Mai rar să vezi un club tăbăcit din toate părțile, de afară și dinăuntru, pe teren și de mass-media, iar nu în ultimul rând - pe tabelă.
Vom vedea ce ne rămâne după duminică, o zi care ar putea și ar trebui să prilejuiască niște debuturi în prima ligă în echipa noastră. Iar după aceea, e timpul unor decizii drastice, apolitice și, paradoxal poate, dictate de logică.
Poli: Smaranda (5) - Bocșan (4,5), Cânu (5), Torres (4,5), D. Popescu (5) - Bărbuț (5), Croitoru (5,5), Suarez (5), Javi (5) - Goga (5), Nimely (5)
Schimbări:
Zicu (5) pentru Suarez (min 35)
Elek (5,5) pentru Nimely (min 53)
Doman (4) pentru Goga (min 72)
Așadar jocul a început prost și în minutul 5 era deja 0-1, după ce Filipov l-a driblat pe Goga în flancul drept și a centrat la colțul scurt pentru Enceanu, care a trimis cu capul le lângă Smaranda - Bocșan, marcaj din părți. Noi nu arătăm absolut nimic, îngreunați și de lentoarea lui Suarez la mijloc, respectiv izolarea în avanposturi a lui Nimely. Dacă mai pui și faptul că Goga e mai mult în propria jumătate decât altundeva, avem deja o ecuație imposibil de rezolvat. Prima contribuție arbitrală are loc în minutul 22, când Torres și Bălan aleargă umăr la umăr, fiecare cu brațul în fața celuilalt, spaniolul îl prinde și de tricou pe vârful Voluntariului care se așterne pe jos cum intră în careu. Tușierul semnalizează, arbitrul dă, Rus trage tare și pe centru, cu Smaranda plecat înspre stânga sa. Gazdele se retrag, ocazie cu care mai vedem și noi mingea, o primă semi ocazie aparținându-i lui Bărbuț, care alege un șut moale în defavoarea unei centrări la Goga, liber ca pasărea cerului. Mai bună șansa lui Nimely, o finalizare cu capul la liberă executată de Javi, însă mingea sare puțin pe lângă poartă. Cam atât.
Dacă zbaterea arătată pe final de primă repriză n-a convins, echipa a arătat o atitudine decentă în a doua parte. Două șanse mici ne parvin încă de la debut, mai bună cea a lui Popescu, a cărui șut de la douăzeci de metri a fost respins de Bornescu. În minutul 56, Javi bate o liberă din flancul drept, mingea e respinsă și Cânu încearcă o reluare din foarfecă, de puțin peste. Două minute mai târziu, la o săritură la cap la care nici fault nu se dă de cele mai multe ori, Cânu vede al doilea galben și rămânem în zece. Tot noi presăm iar în minutul 66, avem parte de două lucruri deosebite: primul, o contribuție pozitivă a lui Zicu, care îl lansează pe Elek în dreapta, vârful nostru ia fața lui Maftei și centrează în fața porții pentru Goga; aici intră în scenă al doilea, căci Goga, cu poarta goală în față, se împiedică în minge și reușește să trimită pe lângă din doar câțiva metri. Cinci minute mai târziu se încheie orice vals, după ce un un-doi rapid ne descoase în flancul nostru stâng, și Tudorie trebuie doar să pună latul la centrarea care îl găsește în centrul careului. Parodia arbitrală continuă, și la nici patru minute după ce a intrat în teren, Doman se vede eliminat pentru o talpă, deși intrarea sa a fost lipsită de forță, ambii jucători aruncându-se la o minge liberă - dacă asta ar fi fost unica problemă, poate mai avea vreun rost. Finalul e cel scontat, iar gazdele mai marchează în două rânduri chiar în minutele 88 și 90, după ce Smaranda reușise o paradă la șutul lui Ștefănescu. Ofsaidul clar al lui Filipov nu mai contează înainte de prima reușită, centrarea acestuia punându-i încă un gol pe tavă lui Tudorie, iar apoi ne vedem descoperiți pe un atac al gazdelor, finalizat cu un voleu spectaculos și puternic de Voduț.
Cert este că indiferent ce acuze pot fi aduse conducerii, și pot fi aduse destule, aceasta a încercat cu ultimele puteri să dea un mic elan jucătorilor imediat după venirea lui Grigoraș. Și chiar dacă trebuie să acceptăm că era greu să ștergi din răul făcut chiar înainte de acel moment, la niciun moment dat în ultima lună de zile nu am văzut sau simțit din partea celor de pe teren că își doresc, colectiv, să scăpăm de retrogradare. Poate cade prost că am insistat atâta la adresa arbitrajului tocmai în acest meci, când jocurile erau în mare făcute. Dar revin cu ce am spus și în decembrie, această echipă nu a primit aproape niciodată ceva ce nu i s-a cuvenit pe teren - excepție fiind victoria cu Steaua și o decizie favorabilă în acest play-out. Mai rar să vezi un club tăbăcit din toate părțile, de afară și dinăuntru, pe teren și de mass-media, iar nu în ultimul rând - pe tabelă.
Vom vedea ce ne rămâne după duminică, o zi care ar putea și ar trebui să prilejuiască niște debuturi în prima ligă în echipa noastră. Iar după aceea, e timpul unor decizii drastice, apolitice și, paradoxal poate, dictate de logică.
Poli: Smaranda (5) - Bocșan (4,5), Cânu (5), Torres (4,5), D. Popescu (5) - Bărbuț (5), Croitoru (5,5), Suarez (5), Javi (5) - Goga (5), Nimely (5)
Schimbări:
Zicu (5) pentru Suarez (min 35)
Elek (5,5) pentru Nimely (min 53)
Doman (4) pentru Goga (min 72)
24 mai 2016
Poli II - Murani 3:3 (3:1)
M-am înghesuit să prind o repriză și din meciul codașelor acestui retur, însă nici de această dată echipa secundă nu a reușit să-și depășească condiția. E drept, după ce și-au făcut un avantaj bunicel pentru pauză, repriza secundă a fost abordată cu om în minus, datorită eliminării lui Bătrînu. Oaspeții au revenit grație avanatajului numeric, anulând astfel reușitele lui Sturz, de două ori, și Codrean.
Poli a început bine, iar prima șansă a apărut în minutul 6, după o urcare a lui Filip, un un-doi care l-a deschis pe Codrean în dreapta, centrarea acestuia ajungând la Ochea, care întâi a tras în blocaj și apoi a avut șansa încă unui șut, respins de portar. Scorul avea să se deschidă în minutul 13: Sturz, jucând atacant, a fost deschis spre poartă și portarul l-a agățat; culmea, acesta a fost iertat de eliminare, deși faza avea să fie aproape identică cu cea la capătul căreia Bătrînu a văzut cartonașul roșu; Sturz a transformat lovitura de pedeapsă cu un șut puternic. Mare șansă pentru desprindere în minutul 17, la o acțiune a lui Ochea, scăpat singur, acesta centrând mingea la Sturz, care a trimis cu latul pe lângă portar, dar și pe lângă poarta. Replica oaspeților vine în minutul 21 printr-o fază asemănătoare, finalizată din prima peste poarta apărată de - surpriză! - Kirschstein. În minutul 30 am reușit desprinderea, la capătul unei acțiuni în flancul drept, Codrean șutând anemic la poartă din marginea careului, însă mingea s-a scurs pe sub portar și a intrat în plasă. Imediat Sturz trece iar pe lângă șansa unei majorări, când apucă să împungă mingea înaintea portarului, dar balonul iese în aut de poartă. Cu șase minute înainte de pauză, Muraniul revine pe tabelă, Costescu fiind găsit la capătul unei pase filtrante pe lângă Bătrînu, spectator, și cu tot timpul din lume a avut grijă să-și plaseze finalizarea fără șanse pentru Kirschstein. N-avea să fie scorul pauzei, căci în minutul 42 am obținut o liberă din colțul careului, Sturz a executat plasat pe lângă zid, iar portarul advers n-a mai ajuns la balon. Din păcate, ultima fază a reprizei l-a găsit din nou depășit pe Bătrînu, care de această dată a faultat un adversar la marginea careului, în poziție bună de gol, chiar dacă în dreptul unui alt fundaș, și arbitrul a considerat că e cazul să îl elimine. Libera a trecut peste, însă avantajul era fragil.
Cu Potocianu retras să acopere golul lăsat de Bătrînu, oaspeții au reușit totuși să marcheze relativ rapid după reluare, în minutul 62. Ne-a fost greu să mai punem la cale multe ocazii, din moment ce echipa era ruptă la mijloc, ceea a și permis celor din Murani să rămână sus. Presiunea de final a dat și roade, când cu un minut înainte de terminarea timpului regulamentar, aceștia au reușit să egaleze prin același Costescu.
În mod normal de etapa viitoare echipa secundă va fi inărită cu juniorii A, ceea ce ar trebui să le dea un plus pentru etapele rămase. Problema e că nimeni nu prea mai are pentru ce juca, la capătul unui sezon care se anunță dureros pe toate fronturile.
Poli: Kirschstein - Filip, Bătrînu, Podină, Demenescu - Codrean, Strein, Potocianu, Costinaș - Ochea, Sturz
Schimbări:
Găvruță pentru Costinaș (min 75)
Iseini pentru Codrean (min 88)
Poli a început bine, iar prima șansă a apărut în minutul 6, după o urcare a lui Filip, un un-doi care l-a deschis pe Codrean în dreapta, centrarea acestuia ajungând la Ochea, care întâi a tras în blocaj și apoi a avut șansa încă unui șut, respins de portar. Scorul avea să se deschidă în minutul 13: Sturz, jucând atacant, a fost deschis spre poartă și portarul l-a agățat; culmea, acesta a fost iertat de eliminare, deși faza avea să fie aproape identică cu cea la capătul căreia Bătrînu a văzut cartonașul roșu; Sturz a transformat lovitura de pedeapsă cu un șut puternic. Mare șansă pentru desprindere în minutul 17, la o acțiune a lui Ochea, scăpat singur, acesta centrând mingea la Sturz, care a trimis cu latul pe lângă portar, dar și pe lângă poarta. Replica oaspeților vine în minutul 21 printr-o fază asemănătoare, finalizată din prima peste poarta apărată de - surpriză! - Kirschstein. În minutul 30 am reușit desprinderea, la capătul unei acțiuni în flancul drept, Codrean șutând anemic la poartă din marginea careului, însă mingea s-a scurs pe sub portar și a intrat în plasă. Imediat Sturz trece iar pe lângă șansa unei majorări, când apucă să împungă mingea înaintea portarului, dar balonul iese în aut de poartă. Cu șase minute înainte de pauză, Muraniul revine pe tabelă, Costescu fiind găsit la capătul unei pase filtrante pe lângă Bătrînu, spectator, și cu tot timpul din lume a avut grijă să-și plaseze finalizarea fără șanse pentru Kirschstein. N-avea să fie scorul pauzei, căci în minutul 42 am obținut o liberă din colțul careului, Sturz a executat plasat pe lângă zid, iar portarul advers n-a mai ajuns la balon. Din păcate, ultima fază a reprizei l-a găsit din nou depășit pe Bătrînu, care de această dată a faultat un adversar la marginea careului, în poziție bună de gol, chiar dacă în dreptul unui alt fundaș, și arbitrul a considerat că e cazul să îl elimine. Libera a trecut peste, însă avantajul era fragil.
Cu Potocianu retras să acopere golul lăsat de Bătrînu, oaspeții au reușit totuși să marcheze relativ rapid după reluare, în minutul 62. Ne-a fost greu să mai punem la cale multe ocazii, din moment ce echipa era ruptă la mijloc, ceea a și permis celor din Murani să rămână sus. Presiunea de final a dat și roade, când cu un minut înainte de terminarea timpului regulamentar, aceștia au reușit să egaleze prin același Costescu.
În mod normal de etapa viitoare echipa secundă va fi inărită cu juniorii A, ceea ce ar trebui să le dea un plus pentru etapele rămase. Problema e că nimeni nu prea mai are pentru ce juca, la capătul unui sezon care se anunță dureros pe toate fronturile.
Poli: Kirschstein - Filip, Bătrînu, Podină, Demenescu - Codrean, Strein, Potocianu, Costinaș - Ochea, Sturz
Schimbări:
Găvruță pentru Costinaș (min 75)
Iseini pentru Codrean (min 88)
CR U19: Poli - UTA BD 2:3 (1:1)
În patru ani de zile, de când clubul a intrat sub egida solitară a municipalității, aceasta a fost prima șansă de a câștiga un trofeu - fără să contorizăm competiția amicală Cupa Fabric. N-a fost să fie, tocmai într-un duel cu rivala UTA, o rivală care a dedicat însă multe resurse acestei partide. Golurile lui Velcotă și Mailat au ținut doar aproape în finala Cupei României Elită U19.
Inspirația cronicii de azi vine de pe live-text-ul FRF.
Față în față cu formația antrenată de fostul polist, Dan Stupar, tinerii alb-violeți aveau parte de o sarcină foarte dificilă. Motivul: nu mai puțin de cinci dintre jucătorii arădeni au evoluat în acest sezon în liga secundă, dintre care trei sunt chiar oameni de bază la echipa mare. Practic, de la mijloc în sus UTA a folosit jucători obișnuiți cu un nivel competitiv ridicat, iar acest lucru pare să fi se fi simțit în desfășurarea partidei.
UTA a intrat mai bine în joc și a dominat prima jumătate de oră. Până să deschidă scorul în minutul 19, arădenii avuseseră deja patru șanse de gol, din care nu reușiseră să cadreze niciuna. Apoi însă, o fază pe flancul drept a precedat o centrare la colțul lung, de unde Man a trimis cu latul în poartă din cinci metri. Poli n-a reușit să ofere o replică rapidă, ba chiar a fost aproape de un deficit dublu, doar intervenția de pe linia porții a lui Lazăr păstrând proporțiile scorului la o acțiune în minutul 21. După încă un șut la poarta noastră, prins de Rusu, am beneficiat și noi de prima ocazie, când Popan a fost blocat în cinci metri. A urmat rândul lui Fridrich să ne scape de gol în minutul 34, înainte ca Mailat să-l testeze pe portarul advers cu un șut din paisprezece metri, respins. Și chiar înainte de pauză, cumva nesperat, am reușit egalarea: Velcotă a intrat în careu, a scăpat de un adversar printr-un dribling scurt, și a finalizat la vinclu din șaptesprezece metri!
Repriza secundă a început tot cu arădenii mai ofensivi, dar după trei oportunități la poarta noastră, a fost rândul lui Golda, Postolache și Mailat să-și încerce norocul, fără succes. În minutul 68, UTA a revenit prin avantaj, după ce o pasă filtrantă ne-a prins descoperiți și Petre a înscris. Avea să fie mai rău cinci minute mai târziu, același Petre reușind să-l învingă pe Rusu cu un șut din șaisprezece metri. Fără nicio altă șansă, am început să forțăm, dar șansele nu s-au grăbit să apară. A fost un șut al lui Postolache, de la treizeci de metri, peste, înainte ca Velcotă să fie faultat în careu în minutul 80. Mailat a transformat cu o scăriță, dar n-am mai reușit să înscriem până la final, astfel că deznodământul partidei a rămas nefavorabil.
Ca la echipa mare, și juniorii au arătat multe slăbiciuni defensive în acest an. Cu Lazăr și Totic reprofilați pe pozițiile de astăzi și o linie de mijloc care a avut istoric dificultăți în a tăia din fașă atacurile adverse, avea să ne fie greu. Nu cred să fi fost meci fără gol primit, iar în fața experienței arădenilor, acest lucru ne-a costat. E amar că nu s-a putut mai mult, în special în contextul actual, în care Poli avea nevoie așa de mare de un succes.
Ce știm este că avem niște juniori cu care se poate construi pentru viitor, dar a cui viitor și în ce condiții vom afla în luna următoare.
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Fridrich, Totic - Popan, Oprea, Postolache, Mailat - Golda, Velcotă
Schimbări:
Pădurariu pentru Golda (min 69)
Kokora pentru Lazăr (min 74)
Filip pentru Rusu (min 88)
Gînju pentru Velcotă (min 88)
Inspirația cronicii de azi vine de pe live-text-ul FRF.
Față în față cu formația antrenată de fostul polist, Dan Stupar, tinerii alb-violeți aveau parte de o sarcină foarte dificilă. Motivul: nu mai puțin de cinci dintre jucătorii arădeni au evoluat în acest sezon în liga secundă, dintre care trei sunt chiar oameni de bază la echipa mare. Practic, de la mijloc în sus UTA a folosit jucători obișnuiți cu un nivel competitiv ridicat, iar acest lucru pare să fi se fi simțit în desfășurarea partidei.
UTA a intrat mai bine în joc și a dominat prima jumătate de oră. Până să deschidă scorul în minutul 19, arădenii avuseseră deja patru șanse de gol, din care nu reușiseră să cadreze niciuna. Apoi însă, o fază pe flancul drept a precedat o centrare la colțul lung, de unde Man a trimis cu latul în poartă din cinci metri. Poli n-a reușit să ofere o replică rapidă, ba chiar a fost aproape de un deficit dublu, doar intervenția de pe linia porții a lui Lazăr păstrând proporțiile scorului la o acțiune în minutul 21. După încă un șut la poarta noastră, prins de Rusu, am beneficiat și noi de prima ocazie, când Popan a fost blocat în cinci metri. A urmat rândul lui Fridrich să ne scape de gol în minutul 34, înainte ca Mailat să-l testeze pe portarul advers cu un șut din paisprezece metri, respins. Și chiar înainte de pauză, cumva nesperat, am reușit egalarea: Velcotă a intrat în careu, a scăpat de un adversar printr-un dribling scurt, și a finalizat la vinclu din șaptesprezece metri!
Repriza secundă a început tot cu arădenii mai ofensivi, dar după trei oportunități la poarta noastră, a fost rândul lui Golda, Postolache și Mailat să-și încerce norocul, fără succes. În minutul 68, UTA a revenit prin avantaj, după ce o pasă filtrantă ne-a prins descoperiți și Petre a înscris. Avea să fie mai rău cinci minute mai târziu, același Petre reușind să-l învingă pe Rusu cu un șut din șaisprezece metri. Fără nicio altă șansă, am început să forțăm, dar șansele nu s-au grăbit să apară. A fost un șut al lui Postolache, de la treizeci de metri, peste, înainte ca Velcotă să fie faultat în careu în minutul 80. Mailat a transformat cu o scăriță, dar n-am mai reușit să înscriem până la final, astfel că deznodământul partidei a rămas nefavorabil.
Ca la echipa mare, și juniorii au arătat multe slăbiciuni defensive în acest an. Cu Lazăr și Totic reprofilați pe pozițiile de astăzi și o linie de mijloc care a avut istoric dificultăți în a tăia din fașă atacurile adverse, avea să ne fie greu. Nu cred să fi fost meci fără gol primit, iar în fața experienței arădenilor, acest lucru ne-a costat. E amar că nu s-a putut mai mult, în special în contextul actual, în care Poli avea nevoie așa de mare de un succes.
Ce știm este că avem niște juniori cu care se poate construi pentru viitor, dar a cui viitor și în ce condiții vom afla în luna următoare.
Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Fridrich, Totic - Popan, Oprea, Postolache, Mailat - Golda, Velcotă
Schimbări:
Pădurariu pentru Golda (min 69)
Kokora pentru Lazăr (min 74)
Filip pentru Rusu (min 88)
Gînju pentru Velcotă (min 88)
22 mai 2016
Poli - Botoșani 1:4 (1:3)
A fost, în mare, un meci al nepăsării - jucătorilor, că se află pe teren, nouă că Poli este în colaps total. În timp ce Robu demitea antrenori pe facebook, admiram un simulacru pe Dan Păltinișanu, toată lumea parcă în așteptarea inevitabilului - retrogadarea, disoluția, ce o fi. Grigoraș, e drept, a eșuat total, eșecul său cel mai mare nefiind haosul tactic, cât inabilitatea de a monta jucătorii la un nivel, să zicem, al subzistenței. Aplauzele ironice ale lui Elek la huiduielile de la final nu se cad, dar denotă clar starea de spirit de la echipă. Lehamitea lor, lehamitea noastră, și pe undeva multă Schadenfreude.
Ca să vorbim despre fotbal puțin, am arătat fără spor de la bun început. Melinte, pasiv și lent, oferă oaspeților prima ocazie, însă finalizarea e moale și pe Smaranda. Noi nu contăm, iar prin urmare scorul se deschide în minutul 9: fază prelungită de atac a Botoșaniului, Cânu pune picior pe o intercepție trimițând mingea la aproximativ 20 metri de poartă, de unde Bordeianu o pleznește din prima și dă un gol de generic. După puțină zăpăceală cu un presupus henț în careul oaspeților, ne trezim cumva că egalăm în minutul 14: Bărbuț scapă în flanc, centrează în spate pentru Nimely, aceta preia și trage, portarul respinge în lateral, unde apare Doman să împingă mingea în poartă. Urmează două șanse decente pentru noi, prima când Doman și Bărbuț scapă doi la doi, dar primul alege să continue singur și finalizarea sa trece peste, ca apoi Goga să primească o minge lungă, trece de portar, dar apoi dă cu capul, din unghi, pe lângă poarta goală. După ce Smaranda respinge o minge în minutul 30, tot la o fază pe zona lui Melinte, ne vedem conduși în minutul 33, când Bărbuț se retrage pentru o recuperare, o reușește, dar apoi pune mingea pe tavă pentru șut lui Fulop, care finalizează excepțional din afara careului, fără șanse pentru Smaranda. Reacționăm ca morții, deși Doman mai aleargă puțin de unul singur, iar în minutul 36 se cam tranșează treabă: o diagonală în flancul nostru stâng ajunge la Ivanovici, acesta centrează de lângă Popescu, iar Cabrera vine nemarcat în centrul careului și înscrie cu capul. Imediat după reluare rămânem în zece, la o fază confuză, în care Tudor a acordat întâi galben, apoi s-a răzgândit și a dat roșu. Jenkins intrase foarte urât la un adversar, iar chiar dacă n-au existat urmări, decizia nu e una absurdă. Bara ne salvează de două ori în aceeași fază în minutul 45, și vine pauza.
Nimic nou după, iar oaspeții se desprind în minutul 49, reușind o contră rapidă după ce Javi degajează mingea în primul adversar, iar Ivanovici profită de urcarea lui Popescu și înscrie pe lângă Smaranda. Nimeni nu mai forțează, deși Botoșaniul mai are o ocazie în minutul 72, Smaranda reușind să respingă un alt șut bun de la distanță. Înainte de aceasta, Doman făcuse o nouă cursă, dar a ales aceeași finalizare slabă, în loc să deschidă jocul la un coechipier, iar după faza parată de Smaranda, Tudor ne refuză un penalty acordabil, când centrarea lui Elek e respinsă aproximativ de un fundaș și mingea îi sare acestuia în mână. Singurul care se agită e Elek, căci nu doar coechipierii, ci și publicul reacționează anesteziați. Meciul se termină cu scena aplauzelor ironice menționată mai sus.
Nu mai e mare lucru de spus. Bărbuț, D. Popescu, Nimely au arătat ceva atitudine, chiar dacă au făcut și greșeli. Doman a fost egoist, dar a reușit câteva jumătăți de acțiuni, pe lângă golul marcat. Smaranda vreo trei intervenții decente. Pe final, și Elek sau Croitoru au fost implicați odată ce a intrat pe teren. În rest, mai nimic notabil, de la foarte slab în jos, cu Jenkins, Javi și Melinte în prim plan. Că despre bulevardul Cânu - Torres/Bocșan/cine-o mai fi știm prea bine că există, și nici măcar nu a fost cauza principală pentru scorul de pe tabelă.
Probabil urmează un alt episod de figurație la Voluntari, iar apoi finalul de Dan Păltinișanu, în care sperăm să vedem niște fețe mai meritorii pe teren.
Poli: Smaranda (5,5) - Melinte (4), Cânu (4,5), Torres (4,5), D. Popescu (5) - Jenkins (3,5), Javi (4) - Bărbuț (5,5), Goga (5), Doman (5,5) - Nimely (5,5)
Schimbări:
Elek (5) pentru Doman (min 60)
Croitoru (5) pentru Bărbuț (min 60)
Abel pentru Javi (min 80)
Ca să vorbim despre fotbal puțin, am arătat fără spor de la bun început. Melinte, pasiv și lent, oferă oaspeților prima ocazie, însă finalizarea e moale și pe Smaranda. Noi nu contăm, iar prin urmare scorul se deschide în minutul 9: fază prelungită de atac a Botoșaniului, Cânu pune picior pe o intercepție trimițând mingea la aproximativ 20 metri de poartă, de unde Bordeianu o pleznește din prima și dă un gol de generic. După puțină zăpăceală cu un presupus henț în careul oaspeților, ne trezim cumva că egalăm în minutul 14: Bărbuț scapă în flanc, centrează în spate pentru Nimely, aceta preia și trage, portarul respinge în lateral, unde apare Doman să împingă mingea în poartă. Urmează două șanse decente pentru noi, prima când Doman și Bărbuț scapă doi la doi, dar primul alege să continue singur și finalizarea sa trece peste, ca apoi Goga să primească o minge lungă, trece de portar, dar apoi dă cu capul, din unghi, pe lângă poarta goală. După ce Smaranda respinge o minge în minutul 30, tot la o fază pe zona lui Melinte, ne vedem conduși în minutul 33, când Bărbuț se retrage pentru o recuperare, o reușește, dar apoi pune mingea pe tavă pentru șut lui Fulop, care finalizează excepțional din afara careului, fără șanse pentru Smaranda. Reacționăm ca morții, deși Doman mai aleargă puțin de unul singur, iar în minutul 36 se cam tranșează treabă: o diagonală în flancul nostru stâng ajunge la Ivanovici, acesta centrează de lângă Popescu, iar Cabrera vine nemarcat în centrul careului și înscrie cu capul. Imediat după reluare rămânem în zece, la o fază confuză, în care Tudor a acordat întâi galben, apoi s-a răzgândit și a dat roșu. Jenkins intrase foarte urât la un adversar, iar chiar dacă n-au existat urmări, decizia nu e una absurdă. Bara ne salvează de două ori în aceeași fază în minutul 45, și vine pauza.
Nimic nou după, iar oaspeții se desprind în minutul 49, reușind o contră rapidă după ce Javi degajează mingea în primul adversar, iar Ivanovici profită de urcarea lui Popescu și înscrie pe lângă Smaranda. Nimeni nu mai forțează, deși Botoșaniul mai are o ocazie în minutul 72, Smaranda reușind să respingă un alt șut bun de la distanță. Înainte de aceasta, Doman făcuse o nouă cursă, dar a ales aceeași finalizare slabă, în loc să deschidă jocul la un coechipier, iar după faza parată de Smaranda, Tudor ne refuză un penalty acordabil, când centrarea lui Elek e respinsă aproximativ de un fundaș și mingea îi sare acestuia în mână. Singurul care se agită e Elek, căci nu doar coechipierii, ci și publicul reacționează anesteziați. Meciul se termină cu scena aplauzelor ironice menționată mai sus.
Nu mai e mare lucru de spus. Bărbuț, D. Popescu, Nimely au arătat ceva atitudine, chiar dacă au făcut și greșeli. Doman a fost egoist, dar a reușit câteva jumătăți de acțiuni, pe lângă golul marcat. Smaranda vreo trei intervenții decente. Pe final, și Elek sau Croitoru au fost implicați odată ce a intrat pe teren. În rest, mai nimic notabil, de la foarte slab în jos, cu Jenkins, Javi și Melinte în prim plan. Că despre bulevardul Cânu - Torres/Bocșan/cine-o mai fi știm prea bine că există, și nici măcar nu a fost cauza principală pentru scorul de pe tabelă.
Probabil urmează un alt episod de figurație la Voluntari, iar apoi finalul de Dan Păltinișanu, în care sperăm să vedem niște fețe mai meritorii pe teren.
Poli: Smaranda (5,5) - Melinte (4), Cânu (4,5), Torres (4,5), D. Popescu (5) - Jenkins (3,5), Javi (4) - Bărbuț (5,5), Goga (5), Doman (5,5) - Nimely (5,5)
Schimbări:
Elek (5) pentru Doman (min 60)
Croitoru (5) pentru Bărbuț (min 60)
Abel pentru Javi (min 80)
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)