14 aprilie 2018

Liga Elitelor et. a 14-a

Nebunie mare la juniorii U19 în această etapă. Cu campionatul tot mai strâns, alb-violeții se vedeau în situația în care dacă pierdeau, brusc se aflau la aproape aceeași distanță de locul 2 ca de locul 8. Așa a părut că se va întâmpla, dar până la urmă băieții antrenați de Victor Collins au întors rezultatul din pură forță de intimidare în fața jucătorilor născuți 2001 de la CN Mureș.


U19: Poli - CN Mureș 3:2 (0:2)

Așa de dominantă a fost prestația oaspeților în prima repriză, că scorul la pauză putea lejer să fie mult mai drastic. Cu un unsprezece slăbit de numeroase absențe - Andreici, Iseini sau Dorobanțu - alb-violeții au arătat deosebit de neconvingător cu mureșenii. Collins a abordat jocul cu trei fundași, dar s-a văzut forțat să schimbe la un sistem de patru după evoluția jocului. Scorul l-au deschis repede CN Mureș, când Ivanovici a comis un fault în careu, penalty-ul fiind transformat. Au urmat trei, patru ocazii bune pentru a consemna desprinderea, inclusiv o minge trimisă în bară și mai multe șuturi peste din marginea careului, în vreme ce Poli a sperat doar la două ieșiri pe contră, ambele tratate cu lentoare. N-a fost de mirare când a căzut al doilea gol, pe o slăbiciune a axului nostru central.

Deși Mureșul a slăbit motoarele în repriza secundă, perspectivele noastre nu s-au îmbunătățit. Nici n-am avut ocazii până spre jumătatea reprizei, o victorie fiind de neconceput. Au început totuși să apară niște faze fixe, din care n-am obținut nimic, înainte ca o insistență a lui Cochințu, mutat vârf, să fie recompensată: portarul a degajat în jucătorul nostru undeva în afara careului și mingea a intrat în poarta goală. Jocul s-a deschis imediat, ambele echipe au creat șanse, Trifon a intervenit bine într-o fază dificilă, și apoi am egalat dintr-o fază fixă, grație centrării lui Bonda și a loviturii de cap a lui Mirescu. Au urmat două ocazii mari ale lui Ochea, prima îndeosebi, însă de ambele ori a intervenit portarul. Și prin apărarea noastră bătea vântul, dar tinerii de la Mureș s-au văzut copleșiți de situație. După o perioadă de fragmentare a jocului, Poli a preluat conducerea, similar cu maniera în care a înscris primul gol: puțin pressing, o eroare a oaspeților, Cochințu a interceptat mingea în careu, i-a pus-o pentru șut lui Sîrbu, care a înscris. Deși CN Mureș a presat, nu au mai reușit să-și creeze vreo ocazie majoră, astfel că rezultatul a rămas acel nesperat 3-2.

Cele trei puncte sunt prețioase, dar dacă echipa nu reușește să-și crească puțin nivelul, îi va fi foarte greu să rămână în luptă la vârful clasamentului. Chiar și cu absenții pe teren, juniorii U19 nu au nicio garanție, lotul fiind unul slăbit. Astăzi a fost adus Roger Kecskes de la U17, care a intrat fără trac și contribuit la două din cele trei reușite ale echipei, dar nu este destul. Contează plecarea lui Podină, decizia de a nu-i returna pe Popan și pe Pop, care ar fi dat mai multă consistență echipei. Așa, sunt destui jucători care nu au un aport pozitiv la joc, evoluează cu teamă, uneori și fără convingere. Este și greu, când ești tratat ca o cauză secundară, așa cum este tratată echipa lui Collins - de departe cea mai performantă grupare a clubului, în ciuda condițiilor.

Bravo băieți!

Poli: Trifon - Andreca, Cochințu, Gavruță, Ivanovici - Ursu, Ochea, Bonda, Sevici - Kecskes, Sîrbu

Schimbări:

Andu pentru Ursu
Mirescu pentru -
Mihai pentru Andu

U17: Poli - CN Mureș 0:3

N-am mai putut sta la meciul juniorilor mai mici, care s-a dovedit a fi o nouă înfrângere. Aceștia nu au reușit încă să învingă în acest sezon, diferența de vârstă făcându-se simțită.

Poli: Popeț- Foca, David, Bain, Codrea- Românu, Chiriac- Buga, Toboșaru, Grosu - Dobrincu

11 aprilie 2018

Amical: Poli - CNPT 5:1 (1:0)

Meciul săptămânal de pregătire al alb-violeților i-a văzut înfruntându-i din nou pe juniorii de la Centrul Național de Pregătire Timișoara. Ca la ultima întâlnire, un 4-4 de acum câteva săptămâni, tinerii CNPT-ului au ținut bine piept rezervelor echipei noastre, până pe final de partidă, când au cedat fizic.


Pentru Poli au marcat Drăghici de două ori, Roman de două ori și Velcotă pe final, în vreme ce oaspeții au restabilit scurt egalitatea în minutul 70. Jocul a fost interesant pentru a urmări indicațiile lui Grozavu, în dublu rol astăzi, fiind și centralul partidei. Acesta a pus presiune pe jucător să evolueze cu mai multă intensitate, insistând asupra lui Velcotă, care a suferit pe poziționare.

De remarcat prezența lui Roman în echipă, el, Bîrnoi și Țigănașu fiind singurii jucători care au evoluat la Mediaș, doar că atacantul a fost și integralist. Probabil că Grozavu caută să-i redea puțin încrederea, chiar dacă și astăzi atacantul venit de la Craiova nu a arătat foarte inspirat în fața porții, în ciuda celor două goluri. Golul CNPT-ului a venit pe seama unei erori a lui Oprea, folosit fundaș central. În rest, aș aprecia aporturi mai pozitive la Țigănașu, Străuț și Drăghici, cu evidenta mențiune că a fost doar un meci de pregătire, iar adversarii au fost depășiți mai ales la capitolul fizic. Zaluschi, folosit la închidere în prima repriză, respectiv ca mijlocaș ofensiv în a doua, nu a lăsat o impresie foarte convingătoare, deși pe final a contribuit la reușitele echipei. Foarte puțin s-a simțit și Popovici, în prima repriza, semn că nu stăm grozav la capitolul alternative pentru jucătorii ofensivi de flanc. Și în altă ordine de idei, absența lui Akaki nu este un semn pozitiv pentru jucătorul din Georgia, care se va despărți de club, dacă nu a plecat deja.

Poli: Smaranda - Străuț, Oprea, Neagu, Țigănașu - Pop, Zaluschi - Popovici,  Bîrnoi, Velcotă - Drăghici

Schimbări:

Morariu pentru Popovici (min. 46)
Roman pentru Bîrnoi (min. 46)

10 aprilie 2018

Note: Gaz Metan - Poli

Gaz Metan - Poli 1:1 (0:0)
[41 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

Meci fără eroare, cu două intervenții oportune. Poate doar o ieșire pe sub minge să intre în contul lui Straton.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5

Denis Haruţ

Ca în meciul trecut, prezență destul de bună în prima repriză, apoi mai puțin vizibil în a doua. Fazele periculoase l-au tot prins avansat, dar nu este vina lui, cât consecința mingilor pierdute pe construcție. M-am temut la mingea respinsă greșit în corner în prima repriză, dar am scăpat cu bine.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Cristian Melinte

Un meci destul de bun făcut de Melinte. Poate că greșeala din repriza secundă a fost cauzată în parte și de suferințele sale fizice, dar în orice caz el cu Cânu sunt cel mai ok cuplu în centrul defensivei noastre.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Gabriel Cânu

Multe respingeri bune, foarte prezent în jocul la cap, căpitanul alb-violeților a avut o prezență sigură în apărare.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,2

Maxi Oliva

Prestație pozitivă a argentinianului, atât defensiv, cât și la cele câteva urcări în atac. Trebuia să primească penalty, ca apoi să intervină foarte decis la o fază periculoasă în propriul careu. Va fi un duel interesant pentru titularizare între el, Raț și Țigănașu.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,0

Gabriel Vașvari

Puțină neșansă la libera expediată în bară. Pasă, practic, de gol pentru Munteanu la ratarea din minutul 47. În rest meci în nota obișnuită.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Andrei Artean

Nici nu ține atât de mult de faptul că Artean nu este fundaș, maniera în care a tratat faza care a precedat golul. Pur și simplu a fost o eroare de judecată, atât ca poziționare, cât și ca citire a adversarului. Poate că în inabilitatea de a proteja mingea s-a simțit o inadvertență de rol, dar chiar și cu „uneltele” sale de închizător putea rezolva simplu acel moment. Precum se vede și în note, nu ne displace de Artean, dar în acest an a comis-o grav în trei partide, de fiecare dată cu consecințe pentru tabela de scor. Indiferent ce alt aport are, nu compensează.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,2

Alexandru Munteanu

Nu i se poate imputa lui Munteanu că nu este activ. La faza din prima repriză, când el a recuperat, eram sigur că vă ajunge să finalizeze. Întrebarea venită după meci de la un reporter, dacă acum trei ani îl mai prindea cineva pe Alex Munteanu din acea poziție, a fost destul de crudă - pe de-o parte fiindcă presupune că la nici 31 de ani Munteanu și-a pierdut una dintre cele mai importante calități de fotbalist și pe de cealaltă parte fiindcă pe fondul lipsei sale de formă, pare aproape un adevăr. Tind să cred că este o problemă de încredere, care s-a resimțit și la finalizarea neconvingătoare de la începutul reprizei secunde, care se resimte la șuturile hazardate, imprecise de la distanță. Munteanu întruchipează cel mai bine starea întregii echipe.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,8

Marius Croitoru

Croitoru și-a făcut jocul, a scos faulturi, trebuia să scoată și măcar un galben la Tîrcoveanu, dar Găman s-a făcut că nu vede. Aportul ofensiv al jucătorului nu a fost însă la nivelul la care am fi sperat să fie.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,4

Alexandru Ciucur

Al doilea meci consecutiv cu gol marcat aduce totalul lui Ciucur la trei reușite, semn că acesta a început să-și intre în rol, odată ce nu mai este plimbat pe tot terenul. Nu a avut o contribuție notabilă la joc în rest, dar a făcut ce ne-am fi așteptat de la Roman - ca atunci când apare șansa, să nu rateze.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Mihai Roman

L-am tot apărat pe Roman până acuma, dar jocul de la Mediaș a fost dincolo de dezamăgitor. A ținut foarte greu de minge, n-a intrat eficient în combinații cu colegii, n-a reușit nici să ciupească niște faze fixe. Când în sfârșit a avut șansa de a înscrie, scăpat singur spre poartă, a încercat o finalizare pretențioasă, din voleu, care a mers moale pe direcția portarului. Nu știu dacă este o chestie de putință sau de voință, dar la acest nivel putea să joace și Drăghici, care nu ne costa câteva mii de euro în plus pe lună.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,2

REZERVE

Cosmin Bîrnoi

O schimbare interesantă, care a dat roade la final. Chiar dacă a pierdut câteva mingi, rolul lui Bîrnoi este să-și asume niște riscuri și să scoată unul, doi adversari din joc. Când va învăța să dea drumul mai repede la minge (și mai precis), va avea un cuvânt de spus în Liga 1. A dat centrarea la golul lui Ciucur și aproape că a scăpat spre poartă la ultima fază, într-o situație dificilă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,9

Alexandru Țigănașu

O revenire bine-venită și mult așteptată! Nu a avut un impact notabil asupra jocului odată ce-a intrat, dar acestea sunt primele sale minute într-un meci oficial după multe luni de repaus forțat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,4

Andrei Enescu

Am sperat că Enescu va oferi un plus de vitalitate liniei de mijloc pe final, dar nici prezența lui nu a schimbat dinamica partidei.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,0

ANSAMBLU

Leo Grozavu

De această dată Grozavu a făcut schimbările în timp util și echipa a avut energia să rămână periculoasă în partea secundă. A plătit faptul că nu și-a pus un fundaș central pe bancă, dar e greu de zis dacă introducerea lui Akaki ar fi fost mult superioară retragerii lui Artean. Șeroni, cel mai probabil, era indisponibil. Ne rămâne să sperăm că ne putem baza pe Melinte pentru următorul meci.
Altfel, antrenorul va trebui să ia o decizie importantă etapa viitoare în ceea ce îl privește pe Roman, care se cere schimbat. Oricum, se simte că echipa a căpătat stabilitate la nivelul primului unsprezece, chiar dacă erorile personale ne omoară în continuare.
Comentariile de la finalul partidei, despre calitate și inimă, despre ce aduce oamenii la stadion, au fost tăioase și destul de justificate, în special pentru prima repriză. Vom vedea dacă trezesc simțul responsabilizării sau crează un recul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Echipa

”De vrut, vor. Dar atâta timp cât oferim adversarilor de la patru ocazii pe meci în sus, ne va fi mereu greu să câștigăm.”

Aparent nu e nevoie să schimb introducerea. Tot ce au avut gazdele în materie de ocazii, le-am oferit noi. Ei, în schimb, au făcut o singură eroare individuală majoră. Este un detaliu care contează. Dacă am știi să ne apărăm, cu siguranță nu pierdeam niciun meci în acest an, ba probabil câștigam vreo trei, chiar și neștiind cum să atacăm. Avem mare nevoie de consistență în apărare ca să scăpăm.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Omul meciului

Alexandru Ciucur - 56,1%
Nicunul - 17,1%
Cătălin Straton - 7,3%
Gabriel Cânu - 7,3%
Cosmin Bîrnoi - 7,3%
Denis Haruț - 2,4%
Andrei Artean - 2,4%

9 aprilie 2018

Gaz Metan - Poli 1:1 (0:0)

De departe cel mai bun meci făcut de Poli în ultimele luni de zile, în special grație unei reprize secunde în care alb-violeții au arătat multă ambiție, chiar și în lipsa calității. Un penalty clar refuzat de centralul Găman și o eroare incredibilă a lui Artean erau să ne coste toate punctele pe final, dar echipa a arătat din nou forța de a reveni, reușind să egaleze prin Ciucur. Este un punct bun pentru noi, mai important fiind faptul că meciul, în ansamblul lui, trebuie să ne ofere încredere pentru partidele următoare.


N-ai fi zis că o să fie mare lucru de văzut, la cum s-a desfășurat prima repriză. Încrâncenarea a fost palpabilă de la începutul meciului, ambele echipe fiind preocupate să nu primească gol. Cele mai mari șanse, câte una de fiecare parte, au fost curmate de adversari la peste treizeci de metri de poartă - Munteanu, ajuns din urmă când părea că scăpase singur spre poartă (min. 18) și Cristea de la Mediaș întâmpinat de Straton. În rest, alb-violeții au avut dificultate în a construi în jumătatea adversă, mingile lungi aducând puține roade, în vreme ce gazdele au presat mai bine în flancul drept, ocupat de prietenul Crețu, dar mai mult de o lovitură de cap peste nu au putut să contureze (min. 41). În altă ordine de idei, cum a scăpat Târcoveanu de galben după două intrări dure la Croitoru, greu de zis.

La reluarea jocului, ambele echipe au demarat. Prima mare șanse i-a aparținut lui Munteanu, care singur cu portarul, ușor incomodat de un adversar, nu a reușit să-și cadreze șutul (min. 47), iar tot Munteanu a avut culoar bun de la 25 de metri, dar a tras peste (min. 49). O minge făcută cadou oaspeților la mijlocul terenului de același Munteanu i-a permis lui Rondon să ajungă singur cu Straton, șutul său din unghi fiind parat de portarul nostru (min. 53). Jocul a rămas unul cu ritm, alb-violeții oferind parcă prea multe șanse din nimic gazdelor, dar Poli a avut de suferit pe seama unei decizii jalnice a centralului Găman, care nu a acordat penalty la faultul clar asupra lui Oliva (min. 59). O nouă minge pierdută ușor la mijloc, de această dată de Melinte, a pus pe tavă o nouă șansă medieșenilor, de această dată șutul lui Cristea țintind plasa laterală (min. 73). Jocul era evident mai aerisit, inclusiv în fața careului nostru, dar nici gazdele n-au arătat o calitate deosebită în ultima treime. Ne-a mai parvenit o șansă mare, când Vașvari a bătut o liberă de la douăzeci de metri, ușor lateral stânga, iar șutul său a nimerit bara. Și apoi, în mod prea familiar, mingea lungă din apărare l-a păcălit pe Artean, care a pierdut-o în fața lui Rondon, acesta a pătruns în careu și i-a pasat în fața porții goale lui Diogo (min. 83). M-am trezit râzând amarnic. Totuși, alb-violeții n-au cedat, iar o minge lungă din apărare l-a găsit pe Roman în poziție de singur cu portarul, prima și cam singura fază chiar utilă a vârfului adus de la Craiova finalizându-se cu un voleu din prima fix pe poziția portarului (min. 86). Am crezut că asta ne-a fost, până ce Bîrnoi a țintint colțul lung cu o centrare din zona dreaptă, l-a găsit acolo pe Ciucur care a profitat de alunecarea unui adversar și a restabilit egalitatea (min. 87). Finalul a rămas deschis, ambele formații fiind la o deviere bună distanță de câte-o mare ocazie, dar exceptând șutul deviat peste al Mediașului, nu s-a mai întâmplat ceva notabil.

Grozavu a fost supărat pe jucători la final, fiiindcă au jucat fără calitate și fără inimă pe alocuri. Scuzele legate de temperatură invocate de Ciucur și Munteanu n-au căzut taman bine, dar nu știu în ce măsură criticile se justificau după desfășurarea evenimentelor - cele de calitate, poate, dar nu cele de inimă. Oricum, echipa dă semne de viață, chiar dacă perseverează în exercițiul de autosabotare defensivă. Aproape toate ocaziile gazdelor au fost puse pe tavă de erori personale, cea mai frapantă fiind a lui Artean, dar nici cele semnate de Munteanu sau Melinte nu au fost mult mai prejos. Nu se vor întâmpla minuni în apărarea noastră, însă dacă reușim să stăm pe direcție și începem să adunăm câte trei puncte, chiar avem de ce să credem că putem scăpa.

Poli: Straton - Haruț, Melinte, Cânu, Oliva - Artean, Vașvari - Munteanu, Croitoru, Ciucur - Roman

Schimbări:

Bîrnoi pentru Croitoru (min. 57)
Țigănașu pentru Oliva (min. 71)
Enescu pentru Melinte (min. 75)

7 aprilie 2018

Etapa alb-violeților împrumutați #6aprilie

Sărbătorile pascale au înghesuit fotbalul din ligile a doua și a treia pe parcursul zilei de vineri. Doar Giarmata lui Sporin a sfârșit etapa fără puncte.


Ripensia


Ripensia continuă cu meciurile dramatice, de această dată chiar și fără golgheterul Mediop. Contra și Bocșan au fost integraliști și Golda a intrat în ultimele minute ale partidei terminate la eglitate cu Academica Clinceni, scor 3-3. Ca reușite, fundașul central a contribuit serios la a treia reușită, incomodând portarul advers care apoi a scăpat centrarea înaltă a lui Mînecan în poartă, în vreme ce Contra ar fi putut interveni mai bine la a doua reușită a oaspeților, un șut de la distanță respins în față, în calea unui adversar.

ASU Politehnica


Motreanu a fost integralist în victoria cu 2-1 de pe stadionul Știința, în fața celor de la CS Afumați. Gazdele au preluat conducerea rapid, consemnându-se un avantaj de două goluri după doar cincisprezece minute, unica reușită a Afumațiului venind pe finalul primei reprize.


Dunărea Călărași


Doman lipsește în continuare la liderul ligii secunde, care a defilat la Târgu Jiu, 3-0.


CSM Reșița


Reșița a învins cu 2-0 pe Hermannstadt II și își continuă parcursul bun din acest an. Podină a revenit în primul unsprezece.


CSM Lugoj


Nicio surpriză în disputa Becicherecu Mic - Lugoj, unde oaspeții s-au impus cu 5-1. Printre marcatori s-a numărat și Pădurariu, cu un gol. Portarul David Filip a fost integralist, în vreme ce fratele său Daniel Filip și Harald Fridrich au intrat pe parcursul partidei.

ACS Ghiroda


Ghiroda mai câștigă un meci, de această dată cu aport minim din partea jucătorilor alb-violeți împrumutați. Singurul jucător care a adunat minute a fost Totic, intrat în minutul 69, pe când scorul era deja 2-0 în favoarea echipei sale, în duelul cu Național Sebiș. Atâta s-a și terminat.

Millenium Giarmata


Giarmata a cedat în fața liderului Șirineasa, scor 1-3. Sporin integralist, ca de obicei.

Rezumat


Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian BocșanRipensiaL2900-
Mario ContraRipensiaL2900-
Denis GoldaRipensiaL230-
Radu MotreanuASU PolitehnicaL2900-
Cătălin DomanD. CălărașiL200-
Cristian PodinăCSM ReșițaL3900-
Harald FridrichCSM LugojL3250-
Cristian PădurariuCSM LugojL3901-
Daniel FilipCSM LugojL3190-
David FilipCSM LugojL3900-
Narcis PopanCSM LugojL300-
Denis CiobanuACS GhirodaL300-
Damir ToticACS GhirodaL3210-
Alexandru LazărACS GhirodaL300-
Alexandru DincăACS GhirodaL300-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-
* Notele sunt preluate din Fotbal Vest, exceptând cele îngroșate, pe care le-am acordat noi
** Jucătorii cu minutele în bold au fost titulari
*** xx = nu există informaţii la-ndemână despre minutele jucate

6 aprilie 2018

Avancronică: Gaz Metan - Poli

Viaţa continuă să ne fie complicată. Egalul cu Sepsi ne-a arătat câteva momente de joc bun, o insistenţă constructivă în special în prima parte, dar şi diverse slăbiciuni, în special în apărare. De acum încolo, fiecare meci poate să ne propulseze cu uşurinţă pe ultimul loc, ceea ce nu poate fi un sentiment plăcut. Rămâne la fel de important să nu pierdem aceste meciuri directe - uşor de zis, greu de făcut.


Gaz Metan Mediaş

Formula aplicată la Poli Iaşi în vară începe să dea rezultate şi la formaţia din Mediaş. Echipa vine după două victorii consecutive, prima obţinută în prelungirile partidei cu Chiajna, a doua cu om în minus la Voluntari, unde fuseseră dominaţi perioade lungi de joc. Cu siguranţă cred în abilitatea lor de a lega un al treilea succes la această serie.

Mediaşul se prezintă la această partidă cu două absenţe: Marius Constantin şi Darius Olaru, ambii eliminaţi în ultimul meci. Absenţa lui Olaru va fi probabil suplinită de Tîrcoveanu, jucător U21 împrumutat de la Dinamo. A lui Constantin probabil de Cristian Sîrghi. Deci nu sunt absenţe neapărat dramatice pentru gazde.

Va fi momentul revederii cu Valentin Creţu, expulzat din echipă de Ionuţ Popa. Fundaşul dreapta ar putea fi drăguț și să-şi „răscumpere” cadoul făcut medieșenilor în ultimul meci direct. Destul de cert este doar că flancul nostru stâng va fi pus sub presiune.

Înjumătățirea punctelor a ajutat toate echipele din spatele noastre și toate au profitat de ea, cu Juventus și Gaz Metan cei mai abili. Nu va fi deloc ușor să înfruntăm o echipă care vine cu încredere în această dispută, dar la fel de clar este că micile detalii vor face diferența, ca în mai toate meciurile acestui play-out.

Poli Timișoara

La Poli va absenta cu certitudine Răzvan Raț, după eliminarea din ultimul minut al partidei cu Sepsi.

Grozavu va avea de decis câte schimbări face la primul unsprezece, cu puține soluții evidente. S-ar putea ca odată cu revenirea lui Melinte, Artean să urce lângă Vașvari și Enescu să-l înlocuiască pe Croitoru în spatele vârfurilor, pentru o formulă cu caracter defensiv. Poate îl vom vedea și pe Roman „odihnit”, cu Popovici soluția mai la-ndemână pentru o abordare precaută a meciului, dar nu știu cât de probabilă este o asemenea mutare. Sau, cine știe, poate revine vârful Șeroni? În rest, locul lui Raț va fi luat de Maxi Oliva, cu excepția situației în care Țigănașu este apt de joc.

Grozavu, normal, se concentrează pe aspectele pozitive:
”Nu mă îngrijorează forma Mediașului, mai ales că eu cred că este momentul  să ne revenim. Avem și noi suficiente jocuri în care deja să ne fi regăsit cadența. Dacă mă refer la ultimul joc, pot spune că am avut o prima repriză foarte bună. Am avut neșansă, a fost acea fază de la golul de 1-1 care ne-a debusolat. Acolo ne-am dezechilibrat puțin, am pierdut puțin controlul jocului. ”
Ce să zicem și noi? Momentul să ne revenim a fost în oricare din meciurile anterioare din play-out. Să sperăm că de această dată ne și iese.

Ultima întâlnire

5 aprilie 2018

Interviu: Slagian Andreici

A reînceput sezonul la Elite, iar cele două grupări ale clubului, de U19 şi de U17, rămân angrenate în luptele lor diametral opuse. Juniorii mici luptă să scape de pe penultima poziţie, în vreme ce formaţia antrenată de Victor Collins are şanse să ajungă în semifinalele naţionale. Când ne-am întâlnit cu Slagian, unul dintre juniorii familiarizaţi în anii trecuţi şi cu fotbalul la seniori cu echipa secundă, Poli urma să dispute un meci deosebit de important cu CFR Cluj. Acesta a consemnat revenirea lui Andreici după o operaţie la sfârşitul anului trecut, iar victoria obţinută ne-a propulsat pe poziţia secundă. Am pierdut ieri la Vâlcea, ceea ce ne-a împins înapoi pe poziţia a patra, dar şanse există în continuare.


Mijlocașul trecut prin mâinile formatoare ale multor antrenori de la Poli ne-a povestit despre perioada dificilă prin care a trecut după accidentare, cât și despre ambițiile sale și ale colegilor pentru acest final de sezon.

Data naşterii05.02.1999
Locul naşteriiTimişoara
Înălţime1,72 m
Greutate63 kg
PoziţieMijlocaş central

Cum ai ajuns să joci fotbal?

Am început fotbalul la 6 ani, în clasa I, dar dinainte îmi plăcea să bat mingea cu prietenii în spatele blocului. Atunci a venit un profesor de la LPS Banatul cu flyere la școală, le-am spus părinților mei și am mers la probe. Am fost luat din prima și așa am ajuns la LPS.

Ai avut cândva un moment de cumpănă, când ai decis între fotbal și altceva?

Nu, întotdeauna am fost pentru fotbal, de când eram mic.

Când ai ajuns la Poli?

După doi sau trei ani, nu mai știu exact. Atunci am decis eu cu părinții, am plecat mai mulți la Poli, dar nu știu exact sub ce formă, adică dacă s-a făcut un transfer sau ceva.

Deci de la aproximativ 10 ani ești la Poli. Când ai debutat la seniori?

Am jucat la Poli, inclusiv în liga a V-a sau a IV-a, când era domnul Contescu antrenor, am jucat şi cu domnul Săvoiu. Dar nu mai știu cu cine am debutat, a trecut deja mult timp. Oricum, a fost destul de greu fiindcă eram mai tânăr și nu se compară forța unui jucător de sub optsprezece ani cu a unui senior.

Voi sunteţi un colectiv destul de unit de ceva vreme la 1999.

Da, exceptând faptul că unii au plecat, gen Popan, Podină. Dar până anul trecut am fost cam tot aceiași.

Cum ai simțit anul acesta? Te pregăteai să joci la Poli II și ai ajuns la juniori. Te-ai gândit să pleci împrumut, ca cei numiți adineauri?

Nu, am decis să rămân la Poli, am decis să rămân încă un an la juniori și aș vrea să ajung anul viitor la prima echipă. Mă gândesc că este un avantaj dacă am rămas aici și nu am plecat împrumut.

E greu pe postul tău. Eu te-am văzut la închidere, tu cum consideri că joci?

Și ofensiv și defensiv, nu contează, mă descurc foarte bine. Dar îmi place mai ofensiv.

Păi da, defensiv ai şi responsabilităţi mai mari.

Nu mi-e frică de responsabilităţi! Dar da, este un post dificil cel defensiv.

Cât de realist ţi se pare să ajungi direct la echipa mare anul viitor?

Nu mi se pare imposibil. Dar nu să joc, adică măcar să fiu în lot cu ei, să mă antrenez din vară, odată ce se termină campionatul la juniori.

Apropo de asta, a început cam rău returul cu acel egal la Reşiţa. Ce crezi că mai puteţi obţine sezonul acesta?

Da, chiar ne-a încurcat rezultatul acela, dar eu am încredere că putem ajunge până în semifinale, poate chiar în finală. Trebuie neapărat să câştigăm meciul cu CFR Cluj [n. ed. scor 1-0]. Ne simţim bine cu domnul Collins, care are o abordare diferită a antrenamentelor față de ce am mai făcut și care ne-a ajutat să formăm un colectiv unit.

Tu cum simți diferența între categoriile naționale la juniori? De exemplu între faza de calificare și Liga Elitelor?

Se simte, dar în acest an chiar am putut face față și mai ușor. M-a surprins că la Elite echipele nu sunt chiar așa de bune. Anul trecut a fost mai greu, acum au rămas Ardealul și CFR Cluj.

Ai fost accidentat în ultima vreme, partida cu CFR fiind prima după câteva luni bune pentru tine. Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat la meciul cu Hermannstadt, în prima etapă de la Elite. Am avut probleme de ceva vreme la genunchi și am suferit o luxație de rotulă, aceasta fiind deja a treia oară la același genunchi, astfel că ligamentul care ține rotula s-a rupt. Deci a trebuit să mă operez.

Cum a fost recuperarea?

Dificilă. Am început-o imediat de după operație, aveam voie să merg în cârje și să calc pe picior, deși mi-a fost teamă inițial. Doctorii mi-au explicat că pentru musculatură este bine să încep mișcarea cât mai repede, să nu pierd așa de mult din masa musculară - oricum am pierdut. Pentru recuperare am fost de patru ori în Turcia, cu ajutorul clubului, care a și plătit o parte din costuri. Acolo mergeam să-mi schimbe programul de recuperare, făceam câteva zile de recuperare și apoi mergeam la sală singur când ajungeam în Timișoara. La început o oră, apoi pe final chiar două.

Şi acum eşti plin de încredere, te temi de recidive?

Sunt ambiţios, nu am reţineri. Am încredere în cei din Turcia.

Ce ai vrea de la tine în acest retur?

Să am cât mai multe realizări, să mă propulseze la prima echipă. Cred că în primul rând am nevoie de mai multă forță.

Îmi ziceai că preferi numărul 14 pe tricou. De ce 14?

Domnul profesor Vlaicu mi-a dat numărul acela și de atunci joc cu el. Asta se întâmpla acum 4-5 ani, când eram la juniori C, și am ajuns în finala naționala la juniori cu Dinamo.

Ați pierdut atunci?

Da, 1-2, din păcate. Din neatenție, am luat gol la ultima fază.

Sună familiar. Meciul de la U19 cu Ucraina l-ai văzut?

Nu, că am avut antrenament. Dar am văzut golurile. Îmi pare rău pentru ei, sunt o generație bună.

Care crezi că ar fi motivul pentru care au pierdut?

Mentalitatea.

Ce înseamnă asta? Toată lumea vorbește despre mentalitate.

Mi-e greu să zic. Ei au crezut că au câștigat meciul după ce au deschis scorul, s-au văzut deja câștigători și nu trebuia să se întâmple asta.

Apropo de mentalitate, cât crezi că depinde tine să ai succes în fotbal?

Cam tot depinde de mine, dar trebuie să am și noroc. Nu știu să dau un procentaj, nu mă bag. De exemplu degeaba muncesc atâta și mă accidentez când sunt în cele mai bune momente.

Ce trebuie să se întâmple în cariera ta ca tu să zici că ai avut cariera pe care sperai s-o ai la nouăsprezece ani?

Să mă simt eu bine ca fotbalist. Multă lume probabil că se gândește la bani, dar nu e neapărat pentru bani. Chiar am început de plăcere și joc de plăcere, iar acum că am ajuns să fac performanță este altceva.

Contează dacă o să fie la Poli?

Dacă este bine la Poli, eu aș rămâne aici. Dar depinde și de ce se va mai întâmpla. Eu am contract pe încă trei ani cu clubul, începând din vară.

Ai pe cineva de la echipa mare la care te uiți cu admirație?

Îmi place de Artean ca jucător, îmi pare un băiat muncitor, am și jucat cu el și mi se pare ok.

Și vreo echipă preferată de afară?

Barcelona, fiindcă îmi place stilul lor de joc și de Iniesta.

Vrei să mulțumești cuiva anume?

Nu anume, ci tuturor antrenorilor cu care am lucrat și care m-au ajutat să ajung aici, precum şi familiei şi prietenilor care m-au susţinut şi mă susţin zi de zi.

4 aprilie 2018

Etapa alb-violeților împrumutați #31martie

O nouă etapă gri pentru majoritatea echipelor la care evoluează alb-violeții împrumutați, cu Reșița singura câștigătoare. Am introdus ulterior publicării şi rezultatele intermediarei (etapei amânate din cauza vremii) de acum câteva săptămâni.


Ripensia


Deși părea că Ripensia va scoate un punct din meciul important cu Metaloglobus, grație reușitei lui Dumiter din minutul 88, gazdele au obținut totuși victoria la ultima fază a meciului. Contra n-a avut ce face la goluri și a mai reușit vreo două intervenții utile, din câte am citit. Bocșan continuă să fie integralist, dar echipa suferă. Golda trebuie să se mulțumească cu statutul de rezervă neutilizată.

ASU Politehnica


Cu Motreanu integralist, Politehnica nu reușește să confirme forma bună arătată cu Metaloglobus. Deși au condus la Balotești, grație reușitei aceluiași Sorescu, alb-violeții au pierdut în urma a două goluri venite din faze fixe. Echipa se împotmolește astfel tot mai mult într-o zonă de mijloc a clasamentului, care îi aparține în exclusivitate.


Dunărea Călărași


Liderul o bate pe UTA, Doman lipsește în continuare.


CSM Reșița


Podină a dispărut din primul unsprezece al reșițenilor în victoria de la Cermei, 4-1. Opriță și Reșița își fac speranțe că Șirineasa va fi penalizată (sau chiar exclusă din campionat), acesta fiind cam singurul scenariu în care vreo altă echipă mai poate spera cu adevărat la promovare, mai ales că liderul nu pare să piardă din suflu (ca notă diversă, a înscris și Mansour primul său gol de la revenirea în România pentru Șirineasa).

Reşiţa s-a impus la limită în duelul cu CSM Lugoj, scor 1-0, graţie reuşitei lui Staicu în minutul 90 al întâlnirii. Meciul a reconfirmat însă ieşirea lui Podină din rândul titularilor roş-negrii.


CSM Lugoj


Lugojul a stat în etapa din weekend, dar a revenit în acţiune marţi, în faţa Reşiţei. Cu această ocazie a reapărut Fridrich în primul unsprezece, după ce a suferit pe seama unei accidentări în acest an. Lui i s-au alăturat şi Pădurariu şi fundaşul Filip.

ACS Ghiroda


Înfrângerea suferită în fața celor de la Hermannstadt II poate cântări greu în soarta Ghirodei, care se aproprie astfel de pozițiile retrogradabile. Lazăr pare să fi devenit om de bază în centrul apărării pentru timișeni, în primul unsprezece alăturându-i-se Ciobanu și Totic. Ultimul pare să se fi accidentat, fiindcă a fost înlocuit încă din minutul 30. Dincă a rămas pe bancă.

Din fericire pentru Ghiroda, aceştia s-au impus în meciul formaţiilor suferinde, câştigând cu 2-0 în faţa celor de la Cermei. Lazăr şi Ciobanu au fost titulari, iar Totic a intrat în repriza secundă.

Millenium Giarmata


Pentru prima oară în acest sezon, Giarmata reușește două victorii consecutive. Sporin continuă să fie om de bază în flancul drept al apărării. Punctele adunate în ultimele etape le oferă o șansă bună de a scăpa din zona fierbinte a clasamentului.

Intermediara a adus a treia victorie la rând pentru Giarmata, 3-0 cu Internaţional Băleşti, cu Sporin integralist.

Rezumat


Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian BocșanRipensiaL2900-
Mario ContraRipensiaL2900-
Denis GoldaRipensiaL200-
Radu MotreanuASU PolitehnicaL2900-
Cătălin DomanD. CălărașiL200-
Cristian PodinăCSM ReșițaL300-
Harald FridrichCSM LugojL3---
Cristian PădurariuCSM LugojL3---
Daniel FilipCSM LugojL3---
David FilipCSM LugojL3---
Narcis PopanCSM LugojL3---
Denis CiobanuACS GhirodaL3800-
Damir ToticACS GhirodaL3300-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL300-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-

Sezon
Club
LigăMin.G.Notă
Cristian PodinăCSM ReșițaL300-
Harald FridrichCSM LugojL3900-
Cristian PădurariuCSM LugojL3700-
Daniel FilipCSM LugojL3900-
David FilipCSM LugojL300-
Narcis PopanCSM LugojL300-
Denis CiobanuACS GhirodaL3820-
Damir ToticACS GhirodaL3140-
Alexandru LazărACS GhirodaL3900-
Alexandru DincăACS GhirodaL300-
Sinisa SporinM. GiarmataL3900-
* Notele sunt preluate din Fotbal Vest, exceptând cele îngroșate, pe care le-am acordat noi
** Jucătorii cu minutele în bold au fost titulari
*** xx = nu există informaţii la-ndemână despre minutele jucate

3 aprilie 2018

Note: Poli - Sepsi

Poli - Sepsi 2:2 (1:0)
[44 voturi]


CRONICA MECIULUI

Cătălin Straton

O paradă excelentă în prima repriză, una pe măsură în a doua şi vreo trei alte intervenţii sigure - dar şi o degajare care le-a oferit oaspeţilor una din marile lor şanse ale primei reprize, precum şi intervenţia neconvingătoare de la golul lui Kuku.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Denis Haruţ

Şi-a trecut practic în cont o pasă de gol, semn că poate oferi servicii de calitate dacă i se oferă şansa. Prezenţa sa în prima repriză a fost una pozitivă, însă în a doua a cam dispărut, fiind prins scos din poziţie la câteva acţiuni ale oaspeţilor. Apropo, cât de des îl mai tratăm mental ca junior şi cât ca un jucător la nivelul de maturitate al coechipierilor? Şi are doar 450 de minute în Liga 1.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 5,8

Andrei Artean

Aparent nici măcar nu-i vorba de Melinte, ci de ocupantul postului blestemat - care erau şansele unui asemenea autogol? În rest a avut o prestaţie destul de bună, cu câteva intervenţii importante şi sigure, dar echipa a avut mult de suferit pe seama acelei mingi bărbierite în propria poartă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,4

Gabriel Cânu

Nu mi s-a părut un meci grozav din partea lui Cânu. El a pierdut duelul la cap care a precedat ocazia oaspeţilor din minutul 32 şi putea prea bine să fie eliminat pentru faultul comis în minutul 81, la libera din care Fulop a trimis în bară.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Răzvan Raţ

Într-un fel m-am temut de asta, de un jucător bun care încă realizează ce a pierdut cu vârsta. Asemănarea cu Contra din a doua sa vizită la Poli s-a dovedit nefericit de potrivită, prin prisma eliminării din minutele de prelungire. Pentru un jucător adus fix să conteze în aceste zece etape, e mult să lipseşti două meciuri, mai ales că - dincolo de câteva momente de slăbiciune defensivă - Raţ chiar a părut că mai are calitatea să ajute echipa. Serviciul la faze fixe a fost mereu periculos, în două acţiuni a arătat şi fler ofensiv, dar...acum ne rămâne să sperăm că va reveni mai apt pentru partida cu Dinamo şi tripla de acasă Chiajna-Voluntari-Juventus. Poate să mai conteze.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Gabriel Vașvari

Un meci cu două bune ocazii pentru Vaşvari, ambele finalizate dezamăgitor. Am suferit la mijloc în repriza secundă, când echipa s-a rupt, cu Vaşvari prins neconvingător în defensivă. Putea să iasă la blocaj alături de Oliva la golul lui Kuku, iar mingea i-a trecut printre picioare la prima ocazie a nigerianului.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

Andrei Enescu

În prima repriză cred că Enescu a fost cel mai bun om al echipei. A luptat cu multă îndârjire, a reuşit o grămadă de recuperări în zone bune, şi a deschis relativ rapid jocul. În a doua s-a mai stins, a părut greoi cu mingea la picior, iar serviciul a lăsat de dorit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Alexandru Munteanu

Pasa pentru Haruţ la gol a fost trasă la indigo cu cea de acum câteva etape, când tot Roman a ratat (cu Juventus, chiar?). Mi-a plăcut aportul său în prima parte, dar în a doua a ieşit din joc, ca toată echipa de fapt, şi a irosit două acţiuni de atac cu şuturi optimiste de la distanţă. Aşteptările de la Munteanu rămân mari.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,1

Marius Croitoru

E clar că nu avem un jucător care să ştie să gestioneze jocul mai bine decât Croitoru. Liberele scoase, maniera în care protejează mingea, fragmentarea jocului, toate aduc în general un plus pentru o echipă căreia îi lipsesc încă tiparele de joc. A făcut un pressing agresiv alături de colegi în prima repriză şi probabil trebuia schimbat mai repede, dacă aveai cu cine. Poate trebuia să fie Zaluschi pe bancă în acest sens?

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Alexandru Ciucur

N-a fost grozav în prima repriză, dar a dat gol. A creat mai toate fazele noastre periculoase în a doua, cât a stat pe teren, dar golul nu s-a mai lipit, în special la acea acţiune în care l-a întors pe Dalmau. La Ciucur ştii destul de bine pe ce te poţi baza.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,6

Mihai Roman

Vorbeam cu cineva că este cel mai bun atacant pe care l-am avut în acest sezon. Din păcate asta nu spune multe şi, mă tem, nu este chiar atacantul de care am avea nevoie, aşa cum credeam când a venit. Munceşte mult, a intrat într-o grămadă de combinaţii cu coechiperii, a protejat bine, dar a fost nevoie de intrarea lui Şeroni ca o acţiune „pe vârf” să fie concretizată cu o continuare spre poartă. Să nu mai spunem de ratarea de la faza golului şi numeroasele faze în care a fost prins în ofsaid.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

REZERVE

Maxi Oliva

M-a mirat puțin schimbarea, dar s-a dovedit o mutare relativ potrivită. Cred că Oliva a intrat să-l mai dubleze pe Raț, obosit. La faza golului marcat de Kuku i-a lăsat acestuia mult, mult spațiu, atacându-l târziu, răscumpărându-și oarecum eroare cu faza golului nostru.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Alin Șeroni

A intrat cu cinci minute rămase, semi-accidentat, și a făcut în atac mai mult decât Român în...câte meciuri? Da, sunt răutăcios, nici nu mă deranjează aportul lui Roman atât de mult, dar ne-a lipsit tot sezonul un vârf cu forța de penetrare a lui, culmea, Șeroni.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,8

ANSAMBLU

Leo Grozavu

Repet ce am scris în cronică: echipa a arătat considerabil mai bine ca atitudine și, într-o măsură, ca reușite față de celelalte partide din acest an. Situația rămâne paradoxală: cum am putut anul trecut să fim mai eficienți cu un lot teoretic mai slab? Aș zice că ni se trage de la faptul că atunci aveam o schemă clară de joc, chiar dacă era rudimentară - mingea pe Bărbuț și maximizarea fazelor fixe. Acum construim elaborat, întoarcem deseori mingea pentru a găsi culoare sau jucători demarcați, dar rezultatele lipsesc de la acest joc oarecum laborios și ne consumă energia. Cu trei jucători de 37 de ani pe teren să încerci un pressing așa de agresiv ca al nostru din prima repriză nu avea cum să nu ne coste în partea secundă.
Aici intervine partea a doua a problemei: lipsa rezervelor. Grozavu a efectuat doar două schimbări, dintre care una în minutul 85. El și i-a pus pe Drăghici, Străuț, Bîrnoi, Șeroni și Oliva pe bancă, dar nu a avut cu cine să schimbe mai repede. Știu că Zaluschi nu reprezintă vreo garanție, dar trebuie să avem înlocuitor pentru Croitoru, altfel rămânem descoperiți.
Cât despre o posibilă înlocuire a lui Grozavu - ar fi cea mai disperată mutare cu putință și încă nu suntem atât de disperați. Probabil când vom fi, va fi prea târziu oricum.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,7

Echipa

De vrut, vor. Dar atâta timp cât oferim adversarilor de la patru ocazii pe meci în sus, ne va fi mereu greu să câștigăm. Este clar că acea cădere din repriza a doua n-a fost doar fizică, ci și de moral, după acel autogol incredibil de afurisit. Marele plus este că am reușit să revenim pe final și am arătat dorința de a ne juca șansa în minutele de prelungire rămase. Știu că sună puțin bizar, dar cred că va veni și ziua noastră dacă perseverăm și ne găsim echilibrul la nivelul primului unsprezece.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Omul meciului

Alin Şeroni - 29,5%
Alexandru Ciucur - 27,3%
Denis Haruţ - 15,8%
Niciunul - 13,6%
Gabriel Cânu - 4,5%
Răzvan Raţ - 4,5%
Alexandru Munteanu - 2,3%
Cătălin Stratin - 2,3%

2 aprilie 2018

Poli - Sepsi 2:2 (1:0)

De abia au început meciurile capitale şi deja m-am săturat de ele. Mereu e totul sau nimic, mai mereu iese ceva între, iar Poli se zbate să iasă din propria capcană. Cu o echipă dependentă de aşa de mulţi jucători peste 35 de ani, avem nevoie obligatoriu de schimbări inteligente şi care să ne revigoreze pe final. Nu prea avem şi asta s-a simţit astăzi. Golurile lui Ciucur şi Şeroni ne-au salvat un punct, aşa cum o deviere absurd de ghinionoasă a lui Artean i-a băgat pe oaspeţi în joc direct la începutul reprizei secunde.


Prima ocazie a aparținut echipei noastre, când centrarea lui Munteanu a ajuns le Vașvari în careu, acesta a pus pentru șut lui Ciucur în centrul careului, balonul i-a revenit din blocaj și șutul său n-a pus probleme pentru Niczuly (min. 6). Jocul a fost unul disputat încă de la debut, cu mult pressing din partea noastră, deseori fragmentat însă. A fost nevoie de o singură fază construită cap-coadă din partea unei echipe ca scorul să se modifice. Poli a reușit o acțiune de atac deosebită, un adevărat gol de echipă, cheia fiind pasa lui Munteanu, care l-a găsit inspirat pe Haruț, acesta a pus mingea în fața porții lui Roman care cumva a reușit să dea în portar din doar câțiva metri, dar balonul i-a revenit lui Ciucur care n-a mai ratat (min. 23). Deși alb-violeții au rămas destul de sus, Sepsi a reușit să-și creeze o primă șansă după o degajare hazardată a lui Straton, faza fiind finalizată cu un șut din unghi închis în plasa laterală (min. 31). O imensă ocazie a urmat, după o fază fixă prelungită, Straton reuşind să scoată lovitura de cap a lui Ursu cu un reflex providenţial (min. 32) şi nici la cornerul care a urmat n-am arătat bine, dar finalizarea ne-a iertat. Meciul a revenit pe direcţia sa anterioară până la finalul reprizei, cu Poli controlând destul de bine ostilităţile, fără a reuşi însă încă o acţiune periculoasă de atac.

La pauză făceam fel şi fel de calcule despre cum avem neapărat nevoie de un gol repede. Bineînţeles, golul a venit la poarta noastră, într-un mod incredibil: o centrare la marginea careului este deviată de Artean spre vinclul lui Straton, fără şanse pentru portar (min. 49). După aşa o fază e greu să nu te ia cu fatalismele. Poli n-a arătat ca şi cum ar ştii ce să facă, deşi am rămas insistenţi. Până la urmă tot Sepsi ar fi putut înscrie, pe o contră rapidă, doar ieşirea lui Straton şi blocajul lui Artean salvându-ne la şuturi consecutive (min. 62). Cinci minute mai târziu, tot Sepsi are o şansă cu un şut din interiorul careului, semn că veteranii noştri obosiseră. Am replicat însă grozav imediat, cu Ciucur lansat de Croitoru, extrema noastră a reuşit să întoarcă un jucător în careu şi a luat la ţintă poarta, dar un adversar s-a interpus decisiv (min. 67). Mare şansă apoi după o insistenţă prelungă la poarta adversă, când balonul a ajuns la Vaşvari şi şutul său la colţul lung a ratat poarta (min. 69). Lovitura de cap a lui Oliva e moale, la o fază care ne poate aduce mai mult (min. 77) - şi un minut mai târziu, din nou se vede oboseala noastră, lentoarea în repliere, Kuku are mult timp la dispoziţie să-şi pregătească şutul, iar de la 25 de metri îl învinge cumva pe Straton, deşi acesta se afla pe minge (min. 78). Din exact aceeaşi poziţie putea înscrie şi Fulop dacă nu ne salva bara, iar Poli arăta deja în mod distinct ca o echipă foarte mică. În lipsă de idei, Grozavu l-a introdus pe Şeroni vârf şi am început să aruncăm mingile în faţă. Părea o tactică fără speranţe, până când a funcţionat: minge trimisă din apărare de Artean, Roman a incomodat un adversar cât să devieze spre Şeroni, acesta l-a lăsat pe Oliva singur cu portarul, argentinianul a tras în Niczuly, dar balonul i-a revenit lui Şeroni care a înscris în poarta goală (min. 89)! Am sperat, poate, într-o minune la final, însă meciul s-a încheiat cât se poate de prost, cu Raţ văzând cartonaşul roşu după ce l-a călcat pe Kuku. Şi aşa s-a terminat.

Poate că într-un fel a fost cel mai bun meci al echipei de la cel cu Craiova încoace, dar pur şi simplu nu părem suficient de puternici, de concentraţi, să ducem nouăzeci de minute cu minimum de greşeli. Ambele goluri au venit pe erori personale, ocazii am avut câteva, de am chiar înscris de două ori, dar per ansamblu nu este destul. Raţ a sfârşit meciul cum mă temeam, eliminat şi implicit absent pentru două meciuri capitale, mai ales că n-a jucat rău şi s-a dovedit un bun executat de lovituri libere. Nu este destul. Presiunea nu-şi are rostul, dar ea există oricum; echipa a dat totul pe teren, drept dovadă am şi reuşit egalarea nesperată de pe final. Dacă reuşim să jucăm cu această intensitate, măcar avem o şansă.


Poli: Straton - Haruț, Artean, Cânu, Raț - Enescu, Vașvari - Munteanu, Croitoru, Ciucur - Roman

Schimbări:

Oliva pentru Ciucur (min. 71)
Şeroni pentru Croitoru (min. 85)

1 aprilie 2018

Avancronică: Poli - Sepsi

S-a cam încheiat cu luxul eșecurilor. Începând cu acest meci, alb-violeții chiar nu-și mai permit înfrângeri cu adversarii direcți - asta ca să nu zic că de la o partidă jucată acasă, cu echipa de lângă tine în clasament, așteptările trebuie să fie pentru o victorie. Cert este că rezultatele adversarilor pun presiune, victoria Mediașului trimițându-ne pe loc provizoriu de baraj, și Juventus stând la pândă după victoria nebănuită de la Dinamo.



Sepsi Sf. Gheorghe

S-a vorbit mult de revirimentul celor de la Sepsi, care au făcut câteva jocuri bune în acest an, dar de bătut ne-au bătut doar pe noi și aia în ultimele minute. Au pierdut însă greu cu Craiova și FCSB și au egalat cu om în minus la Chiajna, ceea ce denotă un nivel de încredere mai mare decât al nostru.

Jucătorii aduși în iarnă s-au impus repede în echipă, cu doar Ghinga, Fülop și Hadnagy rămași în primul unsprezece dintre jucătorii care se aflau și în tur la Sf. Gheorghe. Ceea ce nu înseamnă însă că sunt o echipă de speriat sau de neînvins, însă le dă un ascendent motivațional, ceea ce, sincer, cam orice adversar are în fața noastră.

Nici Sepsi nu înscriu cu ușurință, reușitele în play-out venind din două penalty-uri și o execuție personală de excepție. Își creează totuși ocazii, ceea ce nouă ne vine destul de greu. Nu au jucători de o calitate excepțională, dar sunt fotbaliști competenți, care în timp scurt s-au adunat și au reușit să formeze un unsprezece solid, cu nimic sub rivalele din play-out. Dar nici peste.

Poli Timișoara

Deși n-ar fi imposibil să mai încercăm câte ceva cu 3-4-3/3-5-2, sunt șanse mari să jucăm cu 4 în spate. Melinte este incert și asta ar putea afecta decizia finală. În plus, aceasta este formula în care Raț a jucat atât la Rayo, cât și la PAOK. Singura întrebare ar fi câte griji să ne facem că un duo alăturat Cânu-Raț ar însuma 74 de ani.

Greul va veni în continuare pe partea ofensivă, unde nu există soluții magice de scos din joben. Prezența lui Croitoru a fost una pozitivă în ultimul meci, deci poate îl vedem jucând titular, dar cu Raț și Cânu deja pe teren, ar fi cam mult. Avem nevoie de un plus din partea jucătorilor despre care știm că pot mai mult, în special Munteanu și Roman.

Vorbind despre fostul jucător al Șahtiorului, ce așteptări ar trebui să avem de la el? În primul rând, avem nevoie de un efort colectiv pentru a ne salva, nu să ne așteptăm că un fundaș stânga va schimba fața echipei. Personal aș vrea să văd un joc fără greșeli din partea lui Raț, o atitudine pozitivă, implicare în joc și contribuții de calitate în momentele cheie - atât faze construite de atac, cât mai ales fazele fixe, pe care Raț le poate executa cu cu fler. Ceea ce în niciun caz nu îmi doresc este să revizitez momente de frustrare ca ale lui Contra, care-și realiza vârsta la ultima ședere în alb-violet. Taman Raț spunea despre sine când era la Rayo că dacă ar îmbunătăți ceva, ar fi să nu mai reacționeze cu precipitare. Vârsta este dată, iar experiențele ultimilor ani ne-au arătat că nu poți juca doar pe laurii trecutului, dar când ai calitatea unui Raț, a unui Mutu, poți conta dacă ești montat pentru joc și pentru echipă.

Grozavu ne spune că va decide împreună cu Raț dacă intră din primul minut în joc. În rest:
 ”Știm cu toții că ne așteaptă o partidă importantă, poate cea mai importantă din ultima perioadă. Nu decisivă, dar este un meci care poate avea implicații serioase în desfășurarea ulterioară a acestui play-out. În acest început de sezon, Sepsi a arătat ca o echipă puternică, a făcut multe transferuri, e bine organizată, agresivă. Se vede că a reușit să parcurgă împreună perioada de pregătire fiindcă majoritatea jucătorilor este la același nivel de pregătire. Au reușit să creeze niște relații de joc, știm la ce să ne așteptăm. Cât ne privește, cred că atitudinea pe care o vom avea la joc va fi determinantă pentru rezultatul final”
În cazul nostru, oricum ar fi, nu putem avea pretenția ca tot alții să joace pentru noi. Eu oricum am deja stomacu-n piuneze când mă gândesc la importanța acestei partide.

Ultima întâlnire

31 martie 2018

Liga Elitelor, et. a 11-a

După ce etapa precedentă a Ligii Elitelor a fost amânată din cauza vremii neobișnuit de friguroase, meciurile de azi de pe arena Colterm au fost influențate de vântul puternic. Juniorii U19 au obținut o victorie importantă, în timp ce colegii mai mici s-au văzut înfrânți de rivalii de la UTA. Ambele formații au abordat așezarea tactică impusă de Leo Grozavu la echipa mare: 3-4-3.



U19: Poli - CFR Cluj 1:0 (0:0)

Prima repriză a fost una săracă, jucătorii având probleme în manevrarea balonului din cauza vântului foarte puternic. În partea secundă, clujenii au ratat singuri cu portarul Moșoarcă (născut în 2001, în tur jucând pentru U17), pentru ca poliștii să dea replica decisivă prin șutul lui Bonda de la vreo 35 de metri, care, cu un pic de ajutor din partea vântului, l-a păcălit pe portarul advers.

Cu această victorie, Poli urcă peste clujeni în clasament, urmând ca etapa următoare să joace la Râmnicu Vâlcea, un alt adversar direct în lupta pentru locul secund ce ar aduce calificarea în semifinalele competiției.

De remarcat revenirea fundașului Nino Gavruță, care a absentat întreg turul campionatului de Elite datorită unei accidentări grave la braț, precum și a lui Andreici, recuperat și el după o operație.

Poli: Moșoarca - Cochințu, Gavruță, Andreca - Ursu, Bonda, Iseini, Andreici - Sevici, Sirbu, Ochea

U17: Poli - UTA 0:2 (0:0)

Chiar de vântul a mai slăbit din intensitate pentru al doilea meci al zilei, el tot a pus probleme, în special în prima repriză, când echipa noastră a jucat împotriva lui și s-a văzut nevoită să reziste dominării arădenilor. Și a scăpat fără gol până la pauză, singura mare șansă fiind un șut de la distanță, respins în bara transversală de către portarul Daminescu.

În repriza a doua balanța s-a mai echilibrat, Poli reușind să țină mai mult de minge. Defensiva fost relativ solidă, dar faza de construcție a suferit mult, în special transferul mingii spre atacanți: prea multe mingi trimise fără noimă, trădate parcă de o frică de responsabilitate. Din păcate am dat semne de slăbiciune la fazele fixe, iar UTA a dat lovitura pe final în urma unui corner trimis direct în fața porții, unde un adversar nemarcat a putut să și oprească mingea după care să o trimită în poartă. A venit și golul al doilea după o acțiune personală.

Din păcate n-au existat remarcați în acest meci, decât poate fundașul Bain care a avut câte intervenții solide.

Poli: Daminescu - Foca, Buga, Bain, Românu, David, Chiriac, Țărțău, Tașcă, Kecskes, Grosu
Google+