La final de sezon și înainte de a cunoaște soarta clubului, am decis să facem un decalog al eșecului pentru posteritate. Suntem conștienți de numeroasele neajunsuri care ne-au urmărit de-a lungul anului, cunoaștem narativul conducerii, parțial știm și suferințele jucătorilor. Rămânem cu frustrarea că asumarea de răspundere se face, așa cum s-a făcut mereu la Poli, folosind un plural generos, care nu pedepsește pe nimeni - mai mult, care nu ne arată ce putem face ca să nu repetăm aceleaşi greşeli. Este nevoie de ceva special să retrogradezi după ce la un moment dat erai în prag de play-off, de o combinaţie de factori. Deci - cum să retrogradezi cu un lot de play-off în zece pași. #nextlevel
1. Să aduni un lot de play-off
Situația actuală ar putea da naștere unor zâmbete ironice la acest prim punct. Dar să le luăm pe rând. Poli, sub conducerea președintelui Sorin Drăgoi, asistat de duo-ul Radu Birlică-Adrian Neaga, a adus în vara lui 2017 o serie de jucători experimentați, mai toți la o vârstă care punctează deplinătatea potențialului lor ca fotbaliști, pe niște salarii peste ce aveam deja în lot. Veniți din postura de oameni de bază de la echipele lor, echipe de play-out, dar clasate în partea superioară a acestuia, Vașvari, Munteanu, Țigănașu și compania s-au alăturat unui efectiv existent de jucători care-și afirmaseră valoarea (dacă nu cumva o depășiseră) în sezonul recent încheiat.
2. Să nu acoperi posturile deficitare
Chiar dacă alb-violeții au adunat mulți jucători, s-a văzut (și resimțit) degrabă că pentru minimum trei posturi mai aveam nevoie de întăriri: cel de fundaș central, cel de atacant și o rezervă pe post la jucătorul U21. La nivelul apărării am avut șansă în prima parte a campionatului, cu un cuplu Cânu-Melinte funcțional și ferit de accidentări/suspendări. Ne-am bucurat prea devreme când am crezut că Bîrnoi, improvizat în flancul stâng, va fi rezerva de care aveam nevoie pentru Mailat, și l-am lăsat pe Vlad Mihalcea, împrumutat de la FCSB, să plece.
3. Să promiți și să nu te ții de cuvânt
N-a fost o opțiune voită, ce s-a întâmplat în toamna lui 2017. Planul pentru această nouă echipă fusese făcut în baza promisiunilor primarului că, grație noii legislații de domeniu, Poli va putea accesa fonduri publice. Când votul în acest sens a eșuat la începutul lui august, a planat speranța că la revenirea din concedii în septembrie a diverșilor consilieri absenți finanțarea va trece. Nu s-a întâmplat așa, iar odată ce acest lucru a devenit evident, s-a produs o ruptură între jucători și conducere, pe care n-am mai putut s-o remediem. Se explică simplu: pe de-o parte, jucătorii veniți în vară au venit
anume cu garanția asumată de conducere că nu vor mai exista probleme financiare, fără vreun atașament special sau vreo datorie față de Poli; pe de altă parte, cei care au rămas de anul trecut, marcați acum ca rezerve sau chiar dispensabili, aveau promise primele de salvare, pe lângă tot felul de salarii restante, și acestea s-au lăsat așteptate. Deci dacă este să alegem un moment zero, acesta este momentul, iar responsabilitatea pentru el, cu toate intenţiile sale pozitive, cade pe umerii lui Nicolae Robu. Clubul avea posibilitatea în vară să nu meargă pe vulpi bătrâne şi scumpe, ci să consolideze lotul cu doi, trei jucători, iar în rest să-l completeze cu tineri crescuţi la Poli şi să încerce reconstrucţia care se tatonează acum.
4. Să nu prevezi posibilul
Întreaga situație financiară a fost exacerbată de tranșa TV „confiscată” de ANAF, care practic păsuise clubul tot sezonul trecut. Conducerea are alibiul că existau asigurări și context legal ca o parte din salarii să fie totuși plătite din acei bani, meniți să acopere restanțele de două milioane de euro către stat. Nu s-a mai putut, așa cum nu s-a putut nici finanțarea publică - decizii aparent anti-Poli în primă fază, însă în general nu s-a dat drumul la finanțări spre sport cu noua legislație, iar ANAF a căzut la un acord pentru o reeșalonare. Plus că la club avem în continuare problema structurii organizatorice, ca ONG, care ne pune bețe în roate. Până la urmă probabil că atât Poli, cât și ANAF vor avea de pierdut pe seama inabilității de a ajunge la un compromis privind acea primă tranșă.
5. Să consolidezi imaginea de criză
Odată ce rezultatele au început să se deterioreze, parcă nu a existat meci fără ca portavocea Ionuț Popa (dar și diverși jucători sau oameni din conducere) să aducă aminte de situația financiară de la Timișoara. S-a intervenit târziu în „gestionarea discursului”, după ce deja toți oamenii din fotbal, de la jurnaliști persiflanți, la jucători liberi de contract, știau un lucru despre Poli și pe ăla bine de tot : că-i nasol cu banii. Nici la alții de prin Liga 1 nu erau bani, respectiv existau restanțe, dar situațiile acolo (Mediaș, Iași, chiar și Astra în trecut) au fost controlate mai bine. Mare parte din efortul conducerii pentru a asigura sponsorizările necesare supraviețuirii a fost compromis de lipsa de control intern. În plus, starea generalizată de scandal şi de nesiguranţă a acaparat degrabă publicul timişorean, care iniţial s-a prezentat la stadion cu mai mult aplomb decât anul trecut, ca apoi să fie întâmpinat cu aceeaşi reţetă de anti-management şi fotbal fără nerv.
6. Să îți pierzi trufa
Adică pe Mailat. Acest eșec managerial merită un punct de sine stătător, fiindcă a avut un efect masiv atât asupra capacității de finanțare a clubului, cât și asupra nivelului de joc. Este drept că odată ce jucătorul a depus memoriu, prestațiile sale n-au mai fost la standardele arătate sezonul trecut, dar Mailat reprezenta în continuare principalul jucător de atac rapid al echipei, alături de un Munteanu aflat încă în formă. Am citit în ProSport varianta clubului a ce s-a întâmplat: Poli a primit o ofertă de 300.000 de Euro pentru jucător, impresarii lui Mailat au aflat de ea și, profitând pe seama faptului că jucătorul avea restanțe la salariu, au încălcat un așa-zis „gentelman's agreement” și au depus memoriu. Deși banii au fost plătiți înainte ca memoriul să fie înregistrat oficial, clubul a pierdut un jucător care oferea echilibru ofensiv lotului și 300.000 de Euro, doar fiindcă n-a plătit 2.400 de Euro în restanțe. Sunt atâtea lucruri care mă enervează aici, că nici nu vreau să mă apuc să le despic. Fac puțin abstracție de iresponsabilitatea conducerii, conducere care a știut mereu să facă rost de bani când a fost musai nevoie - deci fie n-au considerat musai să-și protejeze cel mai vandabil jucător (unicul, la o adică), fie nu au avut capacitatea să prevadă acest risc. Scuza că plata anticipată a salariilor către Mailat ar fi creat tensiuni în restul lotului nu încălzește chiar pe nimeni, mai ales că de atunci s-a putut plăti mai repede la jucători cu vag potențial de a fi vânduți. Dar să revin la firul epic pe scurt, la cea mai directă cauzalitate care potențial va pierde măcar un milion de Euro statului: ANAF nu a permis plata salariilor, clubul a pierdut 300.000 de Euro și s-a expus acestei retrogradări care va costa tot restul banilor datorați către ANAF, cât și cei care s-ar fi mai plătit dacă echipa supraviețuia în Liga 1. Un
classic lose-lose românesc.
7. Să candidezi la LPF
Probabil că ne întindem puțin în supoziții. Un lucru declarat este că Sorin Drăgoi, președintele clubului, a intrat în weekend-ul alegerilor LPF cu convingerea că va fi o luptă strânsă și a sfârșit prin a primi doar votul clubului pe care îl conducea. Influența politicului poate fi discutată, dar nu ne interesează. În schimb ne interesează două lucruri: primul, tot la nivel de supoziție, că o campanie de orice fel (pe lângă alte proiecte personale) distrage de la obligațiile manageriale - în timp ce Poli o lua la vale, în media se citea/auzea doar de cât de nasol este la Timișoara, clubul n-a reacționat; al doilea este o deducție infuzată cu presupuneri - ce raport are conducerea clubului cu celelalte cluburi din Liga 1 dacă Drăgoi avea „garanții” și nici măcar una n-a stat în picioare la vot? Relația dintre cluburi devine mai tematică uitându-ne la cum s-a desfășurat acest play-out, cine a adunat puncte, unde și cum. Nu că ar fi vorba neapărat de lucruri necurate, doar de detalii care au făcut diferența în final.
8. Să hibernezi în pauza de iarnă
Am văzut deja ce încurajează minunatul sistem cu play-out și înjumătățirea punctelor: unii fac figurație cinci luni de zile și se apucă serios de treabă abia în iarnă. Conducerea, schimbată la față între timp, a permis, ba chiar a contribuit la slăbirea lotului. L-a dat afară pe Soljic, un jucător care ne-a ajutat mult la salvarea de sezonul trecut, pe seama unor supoziții de non-combat în niște meciuri pierdute oricum la scor și fără contribuția croatului. În plus, conducerea i-a permis și lui Ionuț Popa să îl cedeze pe Crețu după un diferend între cei doi, când colaboarea fundașului dreapta cu Munteanu reprezenta motorul nostru ofensiv principal. Problema mai gravă este inabilitatea de a-i înlocui adecvat pe cei doi. Am continuat prin a face cantonamentul la munte, în țară, în timp ce toate celelalte echipe se pregăteau în condiții mult superioare, ferite de nămeți. Jucătorii noi deplasați în cantonament au reprezentat un eșec total, iar nici jucătorii aduși ulterior lui Popa nu au fost demni de primul unsprezece. În tot acest răstimp, cât mai ales ulterior, antrenorul a fost scos țap ispășitor, deși o conducere matură n-ar fi așteptat să ratăm pregătirea de iarnă cu un om în care-și pierduse încrederea - și ar fi fost complet îndreptățită să-l demită pe Popa, la ce juca echipa. Nici măcar jucătorii aduși ulterior, deși au evoluat mai mult ca cei din „prima tranșă”, nu au întărit lotul, exceptând, poate, flancul stâng - dar nici pe acesta înainte să pierdem două meciuri prin titularizarea lui Neagu. Este ușor să arunci vina-n curtea jucătorilor, care cu siguranţă au o vină de purtat, măcar pentru lipsa de concentrare din atâtea şi atâtea momente de joc. Dar dacă te uiți atent, poți remarca faptul că pierderea a doi oameni de bază poate face diferența subtilă de la 0-0, 0-1, 1-1 la 1-0, 1-1, 2-1.
9. Să critici preventiv selecţia arbitrilor
Înainte de play-out, preşedintele Birlică a ţinut să ceară de la CCA ca Poli să nu fie arbitrată de bucureşteni la meciurile cu echipe din zona capitalei. Cerinţa mi s-a părut şi atunci una bizară, fiindcă Poli a avut parte de arbitraje neutre spre bune de-a lungul acestui sezon. Ce a urmat? Un play-out în care am pierdut undeva între 3-5 puncte pe greşeli indiscutabile de arbitraj, iar aproape fiecare decizie 50-50 a mers împotriva noastră. Salvarea Voluntariului cu un penalty acordat greșit în ultimele minute ale meciului cu Juventus a fost „ultimul cui”. Explicaţiile sunt simple: fie toată lumea arbitra anti-Timişoara, fie statistic s-a compensat lipsa de greşeli împotriva echipei din sezonul regulat, fie unii arbitri n-au apreciat criticile preventive şi prezumpţia de rea-intenţie. Cert este că agitarea apelor nu ne-a adus arbitraje corecte. Normal că toţi ne-am fi dorit de la echipă să câştige în ciuda acestori mici ciupeli, dar uneori pur şi simplu nu poţi şi fiecare punct contează.
10. Să nu știi ce să faci și cum s-o faci
Schimbarea lui Popa, atunci când a avut loc, a fost o prostie. Înlocuirea lui cu Grozavu s-a dovedit o nepotrivire, fiindcă fostul antrenor al Botoșaniului a tratat situația ca și cum am fi fost în pauza de iarnă, nu în toiul campionatului. Chiar dacă a adus niște îmbunătățiri la nivelul pregătirii echipei, chiar și al jocului, rezultatele i-au lipsit complet, iar jucătorii l-au subminat cu gafe personale meci de meci. O realitate recunoscută este că nu a reușit să-și aproprie jucătorii. N-aș critica conducerea anume pentru numire, fiindcă și eu aș fi crezut că este ce ne trebuie. Probabil că un Mulțescu, adică un antrenor de criză, era mai potrivit și - pe atunci - încă disponibil. În această alegere s-a resimțit o oarecare lipsă de experiență în fața momentelor critice, însă, mai grav, s-a dovedit că nici conducerea nu înțelegea profunzimea deficiențelor la echipă. Dacă greșeala numirii lui Grozavu nu a fost în sine fatală, demitrea lui pentru a-l înlocui cu un non-antrenor a fost. Când te refuză patru antrenori, poate trebuie să stai pe gânduri dacă este obligatoriu să-l schimbi pe cel pe care-l ai, așa cum e el. Este oricum greu de zis dacă echipa putea să mai fie salvată în acel moment de cineva nou. Chiar dacă imaginea proiectată de Neaga în mandatul său a avut demnitate, acesta nu a reușit să ne surprindă cu consistența care ne lipsea. Dincolo de o victorie cu multă șansă în fața Chiajnei, una în fața cvasi-retrogradatei Juventus, și una în fața unei Chiajne care nu mai avea miză, Neaga poartă povara a trei eșecuri cu rivalele directe, dintre care două acasă și celălalt cu om în plus. Nu că ar fi vina lui Neaga-antrenorul că am retrogradat, căci omul chiar a obținut niște puncte. Și el a făcut, însă, parte din conducerea care ne-a călăuzit înspre această situație. Clar, în condiții dificile spre foarte dificile, dar n-a reușit să ne salveze pe Poli de la o retrogradare care nu avea numele nostru pe ea.
P.S. Să nu recunoşti că n-ai prea avut echipă de play-off de la bun început.
