Ne grăbim să terminăm cu istoricul sezonului, căci azi are deja loc reunirea lotului, cu mici remanieri certe (plecările lui Rody, Keita, retragerea lui Bălace, revenirea lui Artean), și în rest în așteptarea noilor transferuri. Jucătorii pe care s-a bazat Alexa în acest retur au fost, la număr, ceva mai restrânși, făcând excepție de la debuturile din ultimele etape. Nu însă prea restrânși, căci tot am avut 23 de jucători rulați în angrenajul cheie al echipei. Belu, cu 25 de etape, a jucat cel mai mult în acest sezon pentru Poli, Neagu, Scutaru și Boldea cu câte 24. Pentru retur, prezențele lui Elek și Melinte s-a făcut puternic simțite, dar dacă e să ne uităm la cine ar fi titularii, în funcție de aparițiile pe teren în acest sezon, am remarca că sunt în mod consecvent aceeași fotbaliști:
Pap (15) - Belu (25), Scutaru (24), Cânu (20), Neagu (24) - Popescu (22) - Trandu (20), Poparadu (22), Boldea (24) - Bărbuț (20), Henrique (20)
Printre ei doar Keita și Popovici au adunat peste 15 prezențe. La fel de relevant este că am avut probleme cu accidentări, Scutaru, Cânu, Popescu și Bărbuț suferind perioade mai lungi de diverse afecțiuni - de aici și integrarea rapidă a unor jucători precum Elek și Melinte.
Care s-au evidențiat cel mai mult în acest sezon? Cu un minim de zece prezențe pentru includere, să ne uiătm la primii și ultimii trei jucători, după media notelor.
REMARCAȚII
1. Pedro Henrique (20 meciuri) - 6,19
Chiar dacă n-a strălucit ca în turul campionatului (media pe retur și play-off a fost "doar" de 6,00), brazilianul a rămas unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Cu unsprezece goluri a devenit golgheterul seriei, egalând recordul de goluri într-un sezon pentru un jucător al Politehnicii de la revenire, cel stabilit de Szekely anul trecut. Dacă ar putea replica acest nivel de performanță în Liga 1, ceea ce mulți din sfera fotbalistică par să creadă că este cu putință, e evident că va avea un viitor remarcabil. Important pentru noi este că am reușit să-l reținem pe anul viitor. Ar fi bine dacă pentru sezonul care urmează ar putea să-și îmbunătățească rezistența la efort, Henrique fiind înlocuit în treisprezece din cele douăzeci de partide pe care le-a disputat, și dacă ar găsi un plus de eficacitate în fața porții adverse.
2. Robert Elek (11 meciuri) - 6,10
S-a impus remarcabil de repede în primul unsprezece, iar cele patru goluri ale sale au compensat pentru lipsa reușitelor din aceeași perioadă în contul lui Henrique. Considerând circumstanțele aducerii sale, a fost un transfer extrem de oportun și unul care ne va fi de folos și în sezonul următor. Faptul că poate juca pentru echipa la fel de eficient precum poate marca este vital, mai ales în condițiile în care Henrique nu se implică prea mult în faza defensivă. Probabil că îi va fi greu să se remarce în Liga 1, nefiind nici un jucător de forță, nici un jucător de viteză, dar în angrenajul lotului nostru este o prezență importantă.
3. Cristi Bărbuț (20 meciuri) - 6,03
Absent în mare parte din acest an din cauza accidentării suferite chiar înainte de debutul meciurilor oficiale, forțat inoportun să revină ca apoi să stea și mai mult în afara lotului, rămânem cu sentimentul plăcut și speranța că Bărbuț și-a regăsit forma și că va avea un cuvânt important de spus în Liga 1. El completează un trio ofensiv între remarcații acestui sezon (ar fi urmat Cânu), ceea ce nu am mai avut de multă vreme.
CEILALȚI REMARCAȚI
1. George Neagu (24 meciuri) - 5,58
Deși am apreciat în mare parte plusul adus de Neagu în flancul stâng, lipsa sa de disciplină, concretizată într-o grămadă de cartonașe galbene, și aportul său ofensiv destul de limitat, au făcut să se claseze pe ultima treaptă a notelor. Repet, așa cu am făcut-o în tur, că de regulă o asemenea notă ar fi aproape de media echipei, dar în condițiile acestui an excelent, este cum este. Poate că suntem și noi prea duri cu așteptările pe care le avem de la jucătorii de bandă (considerând cine este următorul pe această listă), dar cert este că avem nevoie de încă un fotbalist pe stânga, mai ales după retragerea lui Bălace.
2. Claudiu Belu (25 meciuri) - 5,59
În fapt, Belu a fost mai bun în acest retur extins, decât anul trecut. Notele sale au suferit pe urma unor completări făcute la meciuri nenotate de noi în prima parte a campionatului, precum și de câteva chifle serioase date atunci când nu a fost suficient de prezent în meci. Deci chiar dacă se claseaza aici, putem avea satisfacția unui progres, testul adevărat fiind revenirea în Liga 1, unde neatenția se plătește mult mai scump decât în liga secundă. Și în acest flanc avem nevoie de o dublură bună, dacă nu vrem să jucăm cu improvizații în cazul în care apar probleme.
3. Nicu Boldea (24 meciuri) - 5.61
Întâmplător se face că Boldea a prins această ultima treaptă a podiumului dezamăgirilor, dar la fel de bine se puteau afla aici Poparadu (5,63) sau Trandu (5,64). Niciunul dintre acești mijlocași centrali nu a avut constanță, ceea ce a făcut ca titularizarea lor perpetuă să fie puțin bizară, în special în condițiile în care Doman s-ar fi recomandat să ia mai des locul unuia sau a altuia, în limitele posibilităților sale fizice. După ce în primul său an la Poli, Boldea a marcat de opt ori, faptul că a reușit să-și treacă în cont un singur gol acuma face parte din dezamăgirile sezonului. Aș vrea să văd mai mult de la toți trei mijlocașii menționați.
8 iunie 2015
5 iunie 2015
Rezumat sezon 2014/2015: partea I-a
Ne grăbim și noi să trecem în arhivă datele statistice, înainte să se repede asupra noastră noul sezon. Orișicum, am avut știri și zvonuri cât pentru o lună de când s-a terminat campionatul, nenumărați foști poliști (bine, probabil numărați) fiind dați drept ținte ale clubului. Până să avem confirmări, să ne aplecăm atenția asupra meciurilor acestui retur/play-off, sezon, în ansamblu.
Din păcate ne lipsesc multe note, dat fiind că deplasările au rămas netelevizate de la un capăt la celălalt. De fapt mint, căci prima etapă de la Mioveni am putut s-o urmărim pe internet, dar în loc să fie începutul unei experiențe media pentru întreaga ligă secundă, a fost una din foarte puținele excepții. În aceste condiții, mediile sunt o combinație între notele acordate de noi și note din presă, ajustate puțin în mod uniform pentru a se încadra în tiparul nostru. Important este că suntem de acord cu ce exprimă.
E interesant prin ce ciclu de apreciere am trecut de-a lungul acestui sezon: am fost încrezători în echipă înainte de începutul sezonului și în primele etape, în ciuda rezultatelor mediocre; era să ne pierdem convingerea după meciul cu Reșița, dar de la acel moment până în prezent am trecut la alt nivel, unul de invincibilitate, chiar dacă jocul, pe alocuri, ne-a convins mai puțin decât în partide pierdute pe parcursul debutului. Dar noi suntem poeți, ne permitem pretenții și artificii artistice, chiar și atunci când le argumentăm pragmatic și calculat, cu gândul la ce fel de caracter va avea acest lot atunci când va da de greul Ligii 1 și cum se va susține clubul în anii următori.
Media sezonului este un 5,75 solid, cea mai mare medie pe care am avut-o până acuma! Asta deși ne lipsesc note de la victoriile categorice din deplasare cu Câmpina și Tărlungeni, sau egalurile de la Satu Mare (cel din tur și cel din final de playoff). La ultima promovare am avut 5,66, iar cea mai mare medie anterioară a fost în sezonul 2010/2011, 5,70, când am pierdut titlul în fața Oțelului.
Cele mai bune meciuri ale sezonului (cu note) au fost:
Dar astea sunt noduri în papură, la urma urmei, lucruri care să le dea de gândit lui Alexa și lui Stanciu - nu sunt însă critici aduse actualilor jucători. Până la urmă, nu poți juca mereu cu mult peste nivelul adversarilor, dacă nu cumva ești Barcelona, fapt care ne-a făcut să suferim uneori pe acest final lipsit de miză al sezonului.
Ne rămâne satisfacția unui sezon deosebit, marcat de o mare amărăciune: că foarte puțini par să fi trăit bucuria pe care ar fi trebuit s-o producă.
Din păcate ne lipsesc multe note, dat fiind că deplasările au rămas netelevizate de la un capăt la celălalt. De fapt mint, căci prima etapă de la Mioveni am putut s-o urmărim pe internet, dar în loc să fie începutul unei experiențe media pentru întreaga ligă secundă, a fost una din foarte puținele excepții. În aceste condiții, mediile sunt o combinație între notele acordate de noi și note din presă, ajustate puțin în mod uniform pentru a se încadra în tiparul nostru. Important este că suntem de acord cu ce exprimă.
E interesant prin ce ciclu de apreciere am trecut de-a lungul acestui sezon: am fost încrezători în echipă înainte de începutul sezonului și în primele etape, în ciuda rezultatelor mediocre; era să ne pierdem convingerea după meciul cu Reșița, dar de la acel moment până în prezent am trecut la alt nivel, unul de invincibilitate, chiar dacă jocul, pe alocuri, ne-a convins mai puțin decât în partide pierdute pe parcursul debutului. Dar noi suntem poeți, ne permitem pretenții și artificii artistice, chiar și atunci când le argumentăm pragmatic și calculat, cu gândul la ce fel de caracter va avea acest lot atunci când va da de greul Ligii 1 și cum se va susține clubul în anii următori.
Media sezonului este un 5,75 solid, cea mai mare medie pe care am avut-o până acuma! Asta deși ne lipsesc note de la victoriile categorice din deplasare cu Câmpina și Tărlungeni, sau egalurile de la Satu Mare (cel din tur și cel din final de playoff). La ultima promovare am avut 5,66, iar cea mai mare medie anterioară a fost în sezonul 2010/2011, 5,70, când am pierdut titlul în fața Oțelului.
Cele mai bune meciuri ale sezonului (cu note) au fost:
- Poli - FC Olt (6,19) [tur]
- Reșița - Poli (6,17) [playoff]
- Poli - Satu Mare (6,05) [tur]
- Poli - Metalul Reșița (6,00) [retur]
E cumva ciudat că nu găsim alte meciuri recente pe listă, nici măcar în primele cinci meciuri - cu rezerva că mai mult ca sigur meciul de la Tărlungeni ar fi fost undeva sus în această listă. Au fost câteva jocuri mai puțin convingătoare în această ultima parte, chiar și atunci când rezultatele ne-au surâs, precum victoriile cu Olt și Tărlungeni din play-off, cea cu Pâncota din retur, egalurile de la Mioveni, Oradea și Caransebeș. În acest spirit, să vedem lista celor mai slab notate meciuri (cu note doar la meciurile văzute de noi):
- Râmnicu Vâlcea - Poli [tur]
- Metalul Reșița - Poli (5,23) [tur]
- FC Bihor - Poli [retur]
- Poli - Râmnicu Vâlcea (5,45) [retur]
Așadar, doar un meci din acest an pe această listă, chiar primul, drept dovadă că și dacă n-am strălucit constant, am fost mai constanți decât în prima parte a anului. Ce ne-a lipsit de cele mai multe ori a fost precizia la finalizare, căci nu știu dacă am avut vreun meci anul ăsta în care să nu avem cel puțin o șansă clară de gol. Totuși, în șase din douzeci și opt de meciuri n-am marcat, iar în zece am marcat doar un gol - mai bine de jumătate din partide. Nu ne-a costat mult acuma, dar riscurile sunt mult mai mari în Liga 1, șansele mai puține, deci rămâne un departament la care trebuie să țintinm la ceva superior. Chiar și în aceste condiții, am dat golgheterul seriei, pe Henrique, care a disputat doar douăzeci de partide, în care înscris de unsprezece ori.
La fel de adevărat este că în nouăsprezece rânduri nu am luat gol, grație atât a apărării noastre, cât și a portarilor. A contat și atitudinea defensivă a multor adversari, care lasă un mic semn de întrebare referitor la nivelul actualei noastre linii de fund - dat fiind că momentele de presiune au fost rare, ne e greu să apreciem cum se vor descurca toți în prima ligă.
Dar astea sunt noduri în papură, la urma urmei, lucruri care să le dea de gândit lui Alexa și lui Stanciu - nu sunt însă critici aduse actualilor jucători. Până la urmă, nu poți juca mereu cu mult peste nivelul adversarilor, dacă nu cumva ești Barcelona, fapt care ne-a făcut să suferim uneori pe acest final lipsit de miză al sezonului.
Ne rămâne satisfacția unui sezon deosebit, marcat de o mare amărăciune: că foarte puțini par să fi trăit bucuria pe care ar fi trebuit s-o producă.
30 mai 2015
Olimpia Satu Mare - ACS Poli 1:1 (0:0)
Cu un unsprezece burdușit cu tineri fotbaliști (finalmente!), Poli a terminat la egalitate ultima partidă a sezonului, ultimul meci în liga secundă pentru, să sperăm, multă vreme de acuma încolo. Golul nostru a sosit la capătul unei combinații a "veteranilor" Trandu și Popescu, cel din urmă trecându-și în cont a treia reușită a sezonului. Pentru context, au debutat astăzi o serie de jucători: Radu Motreanu (1998), Harald Fridrich (1998), Deian Sorescu (1997) - toți titulari - Mădălin Livan (1996), Sebastian Velcotă (1998), Lucian Oprea (1998) - ca rezerve. Lor li s-au alăturat ca titulari Marin și Rus, ambii debutanți la Tărlungeni.
A fost o primă repriză destul de echilibrată, cu câteva ocazii de ambele părți. Popescu și Rus au pus în pericol poarta gazdelor în primul sfert de oră, la două faze consecutive, ca apoi Olimpia să aibă un gol anulat în minutul 17, pentru fault la portar. Doar Trandu a mai creat niște șanse pentru noi în prima repriză, în minutele 20 și 27, șuturile sale de la ceva distanță ocolind însă buturile adverse. Gazdele au avut mai multă inițiativă în a doua parte a reprizei, dar presiunea nu s-a concretizat în ocazii foarte mari, doar galbenele lui Motreanu și Rus mai fiind de semnalat până la pauză.
După două ratări singur cu portarul, semnate de Popovici și Rus în minutele 53 și 57, a venit și deschiderea scorului două minute mai târziu: cursă a lui Trandu în flancul stâng, o centrare perfectă către Popescu, acesta finalizând din cinci metri! Gazdele nu au trândăvit în acest răstimp, căci a fost nevoie de o intervenție a lui Haidău chiar înainte de deschiderea scorului, la un șut plasat sub bară, pentru a ne menține la egal. Din păcate avea să fie egal din nou: Olimpia a replicat foarte degrabă, Faur marcând cu capul, peste portarul nostru, în minutul 65. Nou-intratul Livan a avut șansa golului cu un sfert de oră rămas de jucat, ca apoi Popovici să mai rateze o șansă singur cu portarul, din doar șapte metri. Ambele echipe au rămas în zece în minutul 85, când Bocșan l-a lovit cu piciorul, în cădere, pe Mărkuș și acesta a ripostat. Șansa victoriei a avut-o Olimpia în prelungiri, Onicaș reluând pe lângă poartă din doar patru metri, astfel că scorul final a rămas egal - aparent, echitabil.
Capăt de drum pozitiv pentru Poli și Alexa, mai ales după ce în ultima săptămână s-au aliniat astrele și am stabilit noul manager sportiv (Daniel Stanciu), în vreme ce președintele clubului a anunțat că vom putea evolua în alb-violet începând de sezonul viitor! Pe deasupra, egalul obținut menține seria de meciuri fără înfrângere, ajunsă la 25 (oficiale)!
Mă uitam peste unsprezecele care a evoluat în meciul de istorie cu Dinamo, din 2007, acel egal nebănuit la vremea lui, devenit mult mai puțin surprinzător cu puțină perspectivă, căci cinci dintre titulari au ajuns (pe lângă Alexa) să evolueze pentru națională - Panti, Luchin, Lato, Torje și Pătraș (Moldova). Mulți dintre cei care au evoluat astăzi sunt în circuitul naționalelor de juniori și trecutul ne arată cât de important este să poată juca fotbal la un nivel cât mai înalt, cât mai devreme. Să sperăm că o vor putea face în alb-violet și pentru Timișoara.
Bravo Poli!
Poli: Haidău - Motreanu, Bocşan (cpt.), Fridrich, G. Neagu - Ov. Popescu - Trandu, M. Marin, Sorescu - Popovici, Rus
Livan pentru Marin (min 68)
Velcotă pentru Rus (min 80)
Oprea pentru Popovici (min 87)
A fost o primă repriză destul de echilibrată, cu câteva ocazii de ambele părți. Popescu și Rus au pus în pericol poarta gazdelor în primul sfert de oră, la două faze consecutive, ca apoi Olimpia să aibă un gol anulat în minutul 17, pentru fault la portar. Doar Trandu a mai creat niște șanse pentru noi în prima repriză, în minutele 20 și 27, șuturile sale de la ceva distanță ocolind însă buturile adverse. Gazdele au avut mai multă inițiativă în a doua parte a reprizei, dar presiunea nu s-a concretizat în ocazii foarte mari, doar galbenele lui Motreanu și Rus mai fiind de semnalat până la pauză.
După două ratări singur cu portarul, semnate de Popovici și Rus în minutele 53 și 57, a venit și deschiderea scorului două minute mai târziu: cursă a lui Trandu în flancul stâng, o centrare perfectă către Popescu, acesta finalizând din cinci metri! Gazdele nu au trândăvit în acest răstimp, căci a fost nevoie de o intervenție a lui Haidău chiar înainte de deschiderea scorului, la un șut plasat sub bară, pentru a ne menține la egal. Din păcate avea să fie egal din nou: Olimpia a replicat foarte degrabă, Faur marcând cu capul, peste portarul nostru, în minutul 65. Nou-intratul Livan a avut șansa golului cu un sfert de oră rămas de jucat, ca apoi Popovici să mai rateze o șansă singur cu portarul, din doar șapte metri. Ambele echipe au rămas în zece în minutul 85, când Bocșan l-a lovit cu piciorul, în cădere, pe Mărkuș și acesta a ripostat. Șansa victoriei a avut-o Olimpia în prelungiri, Onicaș reluând pe lângă poartă din doar patru metri, astfel că scorul final a rămas egal - aparent, echitabil.
Capăt de drum pozitiv pentru Poli și Alexa, mai ales după ce în ultima săptămână s-au aliniat astrele și am stabilit noul manager sportiv (Daniel Stanciu), în vreme ce președintele clubului a anunțat că vom putea evolua în alb-violet începând de sezonul viitor! Pe deasupra, egalul obținut menține seria de meciuri fără înfrângere, ajunsă la 25 (oficiale)!
Mă uitam peste unsprezecele care a evoluat în meciul de istorie cu Dinamo, din 2007, acel egal nebănuit la vremea lui, devenit mult mai puțin surprinzător cu puțină perspectivă, căci cinci dintre titulari au ajuns (pe lângă Alexa) să evolueze pentru națională - Panti, Luchin, Lato, Torje și Pătraș (Moldova). Mulți dintre cei care au evoluat astăzi sunt în circuitul naționalelor de juniori și trecutul ne arată cât de important este să poată juca fotbal la un nivel cât mai înalt, cât mai devreme. Să sperăm că o vor putea face în alb-violet și pentru Timișoara.
Bravo Poli!
Poli: Haidău - Motreanu, Bocşan (cpt.), Fridrich, G. Neagu - Ov. Popescu - Trandu, M. Marin, Sorescu - Popovici, Rus
Livan pentru Marin (min 68)
Velcotă pentru Rus (min 80)
Oprea pentru Popovici (min 87)
27 mai 2015
ACS Poli - Mioveni 0:0
N-au fost mulți cei care au venit la stadion să „sărbătorească” promovarea și probabil că nici n-au avut de ce. O zi friguroasă, în mijlocul săptămânii, un meci fără miză, chiar de a fost primul acasă după obținerea matematică a promovării și ultimul în calitate de gazde din acest sezon. Și nici nu avea să fie cel mai spectaculos meci, care deși a fost destul de cursiv în prima repriză, ocaziile au fost doar în a doua repriză.
În minutul 6 Bălace a bătut bine o lovitură liberă în prima repriză, dar prea central pentru a pune probleme portarului, iar în replică Nilă de la Mioveni a încercat o foarfecă din careu, dar mingea a fost trimisă mult pe lângă poartă. Avea să fie singura fază mai interesantă a oaspeților. Abia în minutul 59 putem consemna următoarea ocazie, când Boldea are un prim șut periculos, în stilul său caracteristic, de la 30 metri, dar puțin peste. Avem mai multe ocazii de a înscrie cu capul, prin Elek și Cânu, dar de fiecare dată mingea nu a fost suficient de bine plasată, astfel că portarul Mioveniului reușește să pareze de fiecare dată. Boldea mai încearcă o dată șutul în minutul 80, dar tot pe lângă. Cea mai mare ocazie am avut-o însă în ultimul minut al timpului regulamentar, când Bălace îl deschide pe Elek în careu, acesta trimite mai departe către Popovici, care cu toată poarta în față trimite în portar. Și pentru că meciul era prea calm, Cânu s-a enervat la o fază următoare, iar în urma unei încăierări în careu, este eliminat un jucător de la Mioveni.
Nu avem prea multe de spus legat de fotbalul prestat, decât că jocul de pase a mers, doar că n-a fost nimeni mai incisiv care să pună cu adevărat probleme apărării oaspete, care a fost organizată destul de bine.
În schimb, nu înțeleg de ce a fost convocat juniorul Oprea doar ca să stea pe bancă. Trebuia neapărat ca Belu sau Boldea (introduși în repriza a doua) să-i mai demonstreze ceva lui Alexa după atâta timp? Nici nu mai vreau să pomenesc că era vorba că va da șanse mai multor juniori de perspectivă. Să înțelegem deci, că n-avem perspectivă?
Omul meciului a fost cu certitudine Bălace, a cărui prestație a reprezentat un cântec de lebădă, acesta fiind ultimul său meci ca profesionist. Mi se pare cam trist faptul că plecăciunea sa către suporteri de la final n-a prea avut cine s-o vadă. Dar cu siguranță are spre ce privi în urmă cu bucurie. Noi îi urăm mult succes și pe viitor!
Și ca să încheiem într-o notă mai veselă, m-a încântat grupul de copii de la tribuna a doua care a cântat și a ovaționat pe parcursul meciului. Dacă e un semn că promovarea clubului în școli începe să dea roade, să sperăm că se va pune mai mult accent pe astfel de acțiuni.
ACS Poli: Pap (5,5) – Melinte (5,5), Cânu (6), Scutaru (5,5), Bălace (6,5) – Petre (5,5), Ovidiu Popescu (5,5), Poparadu (5,5), Trandu (5) – Nanu (5), Elek (6)
Schimbări:
Boldea (6) pentru Nanu (min 46)
Popovici (5,5) pentru Petre (min 46)
Belu (5) pentru Poparadu (min 62)
În minutul 6 Bălace a bătut bine o lovitură liberă în prima repriză, dar prea central pentru a pune probleme portarului, iar în replică Nilă de la Mioveni a încercat o foarfecă din careu, dar mingea a fost trimisă mult pe lângă poartă. Avea să fie singura fază mai interesantă a oaspeților. Abia în minutul 59 putem consemna următoarea ocazie, când Boldea are un prim șut periculos, în stilul său caracteristic, de la 30 metri, dar puțin peste. Avem mai multe ocazii de a înscrie cu capul, prin Elek și Cânu, dar de fiecare dată mingea nu a fost suficient de bine plasată, astfel că portarul Mioveniului reușește să pareze de fiecare dată. Boldea mai încearcă o dată șutul în minutul 80, dar tot pe lângă. Cea mai mare ocazie am avut-o însă în ultimul minut al timpului regulamentar, când Bălace îl deschide pe Elek în careu, acesta trimite mai departe către Popovici, care cu toată poarta în față trimite în portar. Și pentru că meciul era prea calm, Cânu s-a enervat la o fază următoare, iar în urma unei încăierări în careu, este eliminat un jucător de la Mioveni.
Nu avem prea multe de spus legat de fotbalul prestat, decât că jocul de pase a mers, doar că n-a fost nimeni mai incisiv care să pună cu adevărat probleme apărării oaspete, care a fost organizată destul de bine.
În schimb, nu înțeleg de ce a fost convocat juniorul Oprea doar ca să stea pe bancă. Trebuia neapărat ca Belu sau Boldea (introduși în repriza a doua) să-i mai demonstreze ceva lui Alexa după atâta timp? Nici nu mai vreau să pomenesc că era vorba că va da șanse mai multor juniori de perspectivă. Să înțelegem deci, că n-avem perspectivă?
Omul meciului a fost cu certitudine Bălace, a cărui prestație a reprezentat un cântec de lebădă, acesta fiind ultimul său meci ca profesionist. Mi se pare cam trist faptul că plecăciunea sa către suporteri de la final n-a prea avut cine s-o vadă. Dar cu siguranță are spre ce privi în urmă cu bucurie. Noi îi urăm mult succes și pe viitor!
Și ca să încheiem într-o notă mai veselă, m-a încântat grupul de copii de la tribuna a doua care a cântat și a ovaționat pe parcursul meciului. Dacă e un semn că promovarea clubului în școli începe să dea roade, să sperăm că se va pune mai mult accent pe astfel de acțiuni.
ACS Poli: Pap (5,5) – Melinte (5,5), Cânu (6), Scutaru (5,5), Bălace (6,5) – Petre (5,5), Ovidiu Popescu (5,5), Poparadu (5,5), Trandu (5) – Nanu (5), Elek (6)
Schimbări:
Boldea (6) pentru Nanu (min 46)
Popovici (5,5) pentru Petre (min 46)
Belu (5) pentru Poparadu (min 62)
26 mai 2015
Rezultate sondaj 18.05.2015
N-am primit prea multe răspunsuri pe tema reconcilierii între cele două „Politehnici”, dar balanța înclină ușor spre varianta că ar trebui făcut mai mult decât s-a făcut până acum. Cred că e destul de clar pentru toată lumea că subiectul a fost abordat prost încă de la început, când Robu a tratat situația în stilu-i caracteristic, tranșând decizia așa cum a dorit el, fără a lua în considerare opinia altora, iritându-i pe cei din Druckeria și pe susținătorii lor. Dacă varianta utopică a susținerii de către ambele tabere a unei echipe din liga a cincea nu era agreabilă, atunci sunt sigur că se putea găsi o variantă în care cele două cluburi să poată coexista pașnic, dacă subiectul era abordat cu mai mult tact.
Dar n-a fost așa, astfel că acum, după aproape 3 ani, acea întâlnire între Robu și reprezentanții Druckeriei s-a reeditat. Deși din relatări reiese că a fost o discuție amiabilă, nicăieri nu am văzut vreun semn că s-a negociat ceva sau că vreuna din părți e dispusă să facă vreun sacrificiu, așa că mă întreb care a fost rostul întâlnirii, de unde și concluzia că absolut nimeni nu face ceva concret pentru rezolvarea situației.
Sunt destul de sigur că cei care au votat negativ consideră că situația nici măcar nu trebuie rezolvată. Până la urmă fiecare parte e decisă să meargă pe drumul pornit, iar astfel de discuții inutile ar putea chiar să distragă atenția de la obiectivele sportive. Sigur, ar fi frumos ca suporterii să fie uniți ca în vremurile bune și să nu existe discordie. Iar eu cred că și dacă privim lucrurile pragmatic, existența acestui conflict dăunează serios imaginii celor două echipe și ține departe destui spectatori de rând, care așteaptă liniștirea și limpezirea apelor.
Apropo de limpezirea apelor, pe lângă lipsa unor discuții cu substanță, există multe întrebări la care eu unul nu am văzut nici măcar o tentativă de răspuns și care complică și mai mult subiectul. Conform unor interpretări ale regulamentului, Universitatea n-ar putea susține ambele cluburi dacă ASU va promova în liga a treia. Care este poziția UPT în acest caz? Și mai important, de ce nu clarifică Druckeria acest aspect, dacă nu e nevoie de o negociere cu ACS și UPT pentru a-l rezolva? Și să nu uităm că această întâlnire a pornit de la dialogul între Robu și Brâncovan, acesta din urmă fiind renegat de Druckeria și acuzat de urmărirea intereselor personale. Te face să te întrebi cam câți membri mai au interese personale și vor fi renegați în viitor...
Și viitorul? Căci despre asta vorbim, până la urmă. O să dispară ACS odată cu schimbarea forțelor politice actuale, precum scriam acuma câteva săptămâni? O să se grupeze câteva sute sau mii de susținători vocali în jurul lui ACS, să-i dea o identitate emoțională? Și dacă se întâmplă asta, ce riscuri implică pentru ASU? Dacă circumstanțele o vor permite și puterea politică o va dori, cât de odios ar fi să rămână ASU fără Poli și fără alb-violet? Nu credem că există un viitor fericit cu două Poli. O variantă în care, cumva, cei cu putere de decizie aleg să construiască ceva comun este superioară oricărei alte variante. Dar, momentan, pare fantasmagorică.
Cu alte cuvinte, multe discuții în van, altele nici măcar în sensul rezolvării problemei. Nici nu e de mirare că deja a devenit un subiect iritant. E clar că nici una din persoanele implicate până acum nu a făcut și nu va face destul pentru o reconciliere. Așteptăm să apară acea persoană care să o facă? Cineva gen Stanciu, proaspăt anunțat ca manager sportiv, care să se afle și într-o relație bună cu suporterii ASU? Nu cred că își va asuma o asemenea responsabilitate, mai ales că atribuțiile unui astfel de post sunt cu totul altele.
Ca de obicei, timpul le va rezolva pe toate.
Credeți că ar trebui făcut mai mult pentru o reconciliere ACS-ASU?
Da - 6 voturi (60%)
Nu - 4 voturi (40%)
Total voturi: 10
Dar n-a fost așa, astfel că acum, după aproape 3 ani, acea întâlnire între Robu și reprezentanții Druckeriei s-a reeditat. Deși din relatări reiese că a fost o discuție amiabilă, nicăieri nu am văzut vreun semn că s-a negociat ceva sau că vreuna din părți e dispusă să facă vreun sacrificiu, așa că mă întreb care a fost rostul întâlnirii, de unde și concluzia că absolut nimeni nu face ceva concret pentru rezolvarea situației.
Sunt destul de sigur că cei care au votat negativ consideră că situația nici măcar nu trebuie rezolvată. Până la urmă fiecare parte e decisă să meargă pe drumul pornit, iar astfel de discuții inutile ar putea chiar să distragă atenția de la obiectivele sportive. Sigur, ar fi frumos ca suporterii să fie uniți ca în vremurile bune și să nu existe discordie. Iar eu cred că și dacă privim lucrurile pragmatic, existența acestui conflict dăunează serios imaginii celor două echipe și ține departe destui spectatori de rând, care așteaptă liniștirea și limpezirea apelor.
Apropo de limpezirea apelor, pe lângă lipsa unor discuții cu substanță, există multe întrebări la care eu unul nu am văzut nici măcar o tentativă de răspuns și care complică și mai mult subiectul. Conform unor interpretări ale regulamentului, Universitatea n-ar putea susține ambele cluburi dacă ASU va promova în liga a treia. Care este poziția UPT în acest caz? Și mai important, de ce nu clarifică Druckeria acest aspect, dacă nu e nevoie de o negociere cu ACS și UPT pentru a-l rezolva? Și să nu uităm că această întâlnire a pornit de la dialogul între Robu și Brâncovan, acesta din urmă fiind renegat de Druckeria și acuzat de urmărirea intereselor personale. Te face să te întrebi cam câți membri mai au interese personale și vor fi renegați în viitor...
Și viitorul? Căci despre asta vorbim, până la urmă. O să dispară ACS odată cu schimbarea forțelor politice actuale, precum scriam acuma câteva săptămâni? O să se grupeze câteva sute sau mii de susținători vocali în jurul lui ACS, să-i dea o identitate emoțională? Și dacă se întâmplă asta, ce riscuri implică pentru ASU? Dacă circumstanțele o vor permite și puterea politică o va dori, cât de odios ar fi să rămână ASU fără Poli și fără alb-violet? Nu credem că există un viitor fericit cu două Poli. O variantă în care, cumva, cei cu putere de decizie aleg să construiască ceva comun este superioară oricărei alte variante. Dar, momentan, pare fantasmagorică.
Cu alte cuvinte, multe discuții în van, altele nici măcar în sensul rezolvării problemei. Nici nu e de mirare că deja a devenit un subiect iritant. E clar că nici una din persoanele implicate până acum nu a făcut și nu va face destul pentru o reconciliere. Așteptăm să apară acea persoană care să o facă? Cineva gen Stanciu, proaspăt anunțat ca manager sportiv, care să se afle și într-o relație bună cu suporterii ASU? Nu cred că își va asuma o asemenea responsabilitate, mai ales că atribuțiile unui astfel de post sunt cu totul altele.
Ca de obicei, timpul le va rezolva pe toate.
Credeți că ar trebui făcut mai mult pentru o reconciliere ACS-ASU?
Da - 6 voturi (60%)
Nu - 4 voturi (40%)
Total voturi: 10
23 mai 2015
Unirea Tărlungeni - ACS Poli 0:5 (0:3)
Victorie tranșată rapid în această deplasare, cu trei goluri marcate în primele douăzeci de minute, timp în care gazdele au și ratat un penalty. Alexa a trimis doar cinci titulari obișnuiți în primul unsprezece, ceea ce nu ne-a împiedicat deosebit de mult în a face, din nou, scor - chiar cel mai mare scor al sezonului, scor record în ultimii trei ani! Pe deasupra, în repriza secundă au debutat doi tineri ai clubului, Marius Marin (mijlocaș, 1998) și Răzvan Rus (atacant, 1996).
Primul gol a fost marcat în minutul 8, prin Doman, care a convertit un penalty acordat pentru henț. Era deja 2-0 în minutul 14, grație unui efort personal al lui Popovici, vârful de astăzi driblând doi jucători înainte să-l depășească și pe portarul advers. Tărlungeni a beneficiat de un penalty cinci minute mai târziu, Bocșan fiind sancționat în urma unui duel în careu, însă Smaranda a parat execuția lui Dâlbea. Popovici a tranșat în mare jocul în minutul 22, când și-a trecut în cont dubla la capătul unei faze asemănătoare cu cea de la primul gol, finalizată cu șut în stânga lui Niczuly.
Restul primului mitan și mare parte din repriza secundă au fost mai liniștite, dar apoi Poli a început să forțeze în ultimul sfert de oră și acest lucru s-a văzut: Melinte, Popovici și Rus au avut șanse bune de a marca, înainte ca Rody să-și treacă în cont primul gol al sezonului. Era minutul 83, centrarea i-a aparținut lui Popescu și Rody a înscris cu capul, din șase metri! Cireașa de pe tort, Popovici și-a trecut în cont tripla la chiar ultima fază a jocului, cu o execuție din liberă, care a mers pe sub zid și mingea a poposit unde-i este locul - în poarta adversă.
A fost, așadar, o victorie lejeră, în ciuda menajării unui mare contingent dintre titulari. Singurele aspecte mai puțin pozitive sunt accidentările lui Belu (entorsă) și Doman, ambii înlocuiți pe parcursul jocului. Popovici, cu tresărirea pe final de sezon, de fapt primul meci după multă vreme în care a avut ocazia să joace, a făcut ceea ce nu mai reușise niciun alt jucător din era ACS: să marcheze trei goluri într-un meci. Ne rămâne să sperăm că atât el, cât și ceilalți jucători, își vor menține apetitul pentru goluri în ultimele două jocuri, în special cel de acasă cu CS Mioveni, cu care ocazie să putem sărbători împreună finalul acestui sezon - statistic, cel mai bun din ultimii ani! Alexa are șansa să consolideze acest "titlu", timp în care clubul ar face bine să desemneze oficial noul manager. Stanciu, prezent astăzi la Tărlungeni, pare să fi revenit în pole position.
Bravo Poli!
Poli: Smaranda - Belu, Melinte, Bocșan, Bălace - Popescu - Trandu, Doman, Boldea - Popovici, Rody
Schimbări:
Neagu pentru Belu (min 20)
Marin pentru Boldea (min 45)
Rus pentru Doman (min 52)
Primul gol a fost marcat în minutul 8, prin Doman, care a convertit un penalty acordat pentru henț. Era deja 2-0 în minutul 14, grație unui efort personal al lui Popovici, vârful de astăzi driblând doi jucători înainte să-l depășească și pe portarul advers. Tărlungeni a beneficiat de un penalty cinci minute mai târziu, Bocșan fiind sancționat în urma unui duel în careu, însă Smaranda a parat execuția lui Dâlbea. Popovici a tranșat în mare jocul în minutul 22, când și-a trecut în cont dubla la capătul unei faze asemănătoare cu cea de la primul gol, finalizată cu șut în stânga lui Niczuly.
Restul primului mitan și mare parte din repriza secundă au fost mai liniștite, dar apoi Poli a început să forțeze în ultimul sfert de oră și acest lucru s-a văzut: Melinte, Popovici și Rus au avut șanse bune de a marca, înainte ca Rody să-și treacă în cont primul gol al sezonului. Era minutul 83, centrarea i-a aparținut lui Popescu și Rody a înscris cu capul, din șase metri! Cireașa de pe tort, Popovici și-a trecut în cont tripla la chiar ultima fază a jocului, cu o execuție din liberă, care a mers pe sub zid și mingea a poposit unde-i este locul - în poarta adversă.
A fost, așadar, o victorie lejeră, în ciuda menajării unui mare contingent dintre titulari. Singurele aspecte mai puțin pozitive sunt accidentările lui Belu (entorsă) și Doman, ambii înlocuiți pe parcursul jocului. Popovici, cu tresărirea pe final de sezon, de fapt primul meci după multă vreme în care a avut ocazia să joace, a făcut ceea ce nu mai reușise niciun alt jucător din era ACS: să marcheze trei goluri într-un meci. Ne rămâne să sperăm că atât el, cât și ceilalți jucători, își vor menține apetitul pentru goluri în ultimele două jocuri, în special cel de acasă cu CS Mioveni, cu care ocazie să putem sărbători împreună finalul acestui sezon - statistic, cel mai bun din ultimii ani! Alexa are șansa să consolideze acest "titlu", timp în care clubul ar face bine să desemneze oficial noul manager. Stanciu, prezent astăzi la Tărlungeni, pare să fi revenit în pole position.
Bravo Poli!
Poli: Smaranda - Belu, Melinte, Bocșan, Bălace - Popescu - Trandu, Doman, Boldea - Popovici, Rody
Schimbări:
Neagu pentru Belu (min 20)
Marin pentru Boldea (min 45)
Rus pentru Doman (min 52)
19 mai 2015
Pentru Čišovský
Suferința majoră a lui Marián Čišovský, diagnosticat cu ALS la începutul acestui an, s-a făcut cunoscută într-un material publicat în ProSport astăzi, cu ocazia celebrării titlului câștigat de clubul lui Ciso, Victoria Plzen. Aceștia au dedicat trofeul fundașului central care a lăsat așa o impresie profundă asupra noastră în timpul petrecut aici.
Transferul său la Poli s-a concretizat în 2008, de la Artmedia Bratislava, și fotbalistul slovac a intrat degrabă în unsprezecele nostru de titulari. La capătul anului, unul destul de amar după titlul pierdut în disputa cu Unirea Urziceni, Čišovský se afla pe prima poziție a podiumului notelor acordate de către Cronica Violetă. Aprecierea prestațiilor sale era exuberantă:
28. Marian Čišovský: 6,09 (16) / 6,19 (27)
Ce zeu putem avea în echipă, e incredibil. Nu ştiu dacă am văzut vreun jucător atât de bun la Poli de când mă uit eu la meciuri, ceea ce chiar de nu e extraordinar de mult, e totuşi un deceniu şi jumătate. Pe lângă calităţile sale de fotbalist, de la intercepțiile excelente, la deposedările cheie, până la driblingurile sale şi pasele de cincizeci de metri, s-a remarcat prin devotament şi determinare, prestaţia sa împotriva Craiovei fiind una de referinţă pentru orice jucător actual sau viitor al Politehnicii. Eu nu am niciun dubiu că este cel mai bun fundaş în campionatul nostru, chiar dacă de fapt nu este de meserie un fundaş central, şi indiferent ce debitează statisticienii importaţi din Italia să îi ajute pe gazetari să ne explice fotbalul. Sper doar să continue în aceeaşi manieră şi anul viitor, căci am mai avut jucători superbi care după o scurtă perioadă de timp şi-au pierdut strălucirea (Emeghara, Osei).
Și după ce a plecat de la noi, Ciso a rămas la înălțime, jucând pentru Viktoria Plzen până la începutul anului trecut. În 64 de meciuri a înscris 12 goluri în campionat, pe lângă care a marcat de cinci ori în cele 21 de partide disputate în Liga Campionilor - de două ori a acces cu Plzen în faza grupelor.
Mi-e greu să exprim tristețea pe care o simt în aceste momente, știind că unul dintre cei mai reprezentativi și admirabili sportivi care au trecut pe la Timișoara suferă de o boală incurabilă, la o vârstă la care ar trebui să-și petreacă timpul gândindu-se la ce urmează unei cariere de succes. Ne rămâne să îi ținem pumnii, ca boala să fie cât mai blândă cu el și să sperăm că vom mai avea ocazia să îl vedem la Timișoara, să îi mulțumim pentru ce a oferit clubului nostru!
Transferul său la Poli s-a concretizat în 2008, de la Artmedia Bratislava, și fotbalistul slovac a intrat degrabă în unsprezecele nostru de titulari. La capătul anului, unul destul de amar după titlul pierdut în disputa cu Unirea Urziceni, Čišovský se afla pe prima poziție a podiumului notelor acordate de către Cronica Violetă. Aprecierea prestațiilor sale era exuberantă:
28. Marian Čišovský: 6,09 (16) / 6,19 (27)
Ce zeu putem avea în echipă, e incredibil. Nu ştiu dacă am văzut vreun jucător atât de bun la Poli de când mă uit eu la meciuri, ceea ce chiar de nu e extraordinar de mult, e totuşi un deceniu şi jumătate. Pe lângă calităţile sale de fotbalist, de la intercepțiile excelente, la deposedările cheie, până la driblingurile sale şi pasele de cincizeci de metri, s-a remarcat prin devotament şi determinare, prestaţia sa împotriva Craiovei fiind una de referinţă pentru orice jucător actual sau viitor al Politehnicii. Eu nu am niciun dubiu că este cel mai bun fundaş în campionatul nostru, chiar dacă de fapt nu este de meserie un fundaş central, şi indiferent ce debitează statisticienii importaţi din Italia să îi ajute pe gazetari să ne explice fotbalul. Sper doar să continue în aceeaşi manieră şi anul viitor, căci am mai avut jucători superbi care după o scurtă perioadă de timp şi-au pierdut strălucirea (Emeghara, Osei).
Și după ce a plecat de la noi, Ciso a rămas la înălțime, jucând pentru Viktoria Plzen până la începutul anului trecut. În 64 de meciuri a înscris 12 goluri în campionat, pe lângă care a marcat de cinci ori în cele 21 de partide disputate în Liga Campionilor - de două ori a acces cu Plzen în faza grupelor.
Mi-e greu să exprim tristețea pe care o simt în aceste momente, știind că unul dintre cei mai reprezentativi și admirabili sportivi care au trecut pe la Timișoara suferă de o boală incurabilă, la o vârstă la care ar trebui să-și petreacă timpul gândindu-se la ce urmează unei cariere de succes. Ne rămâne să îi ținem pumnii, ca boala să fie cât mai blândă cu el și să sperăm că vom mai avea ocazia să îl vedem la Timișoara, să îi mulțumim pentru ce a oferit clubului nostru!
18 mai 2015
Rezultate sondaj 11.05.2015
Am pus o întrebare ipotetică acuma o săptămână care are meritul suspect de a fi total depășită în acest moment. Alexa a confirmat în weekend-ul acesta că Timofte nu va rămâne, circumstanțele plecării sale fiind ascunse în clar-obscurul unor jumătăți de declarații, în vreme ce Stanciu s-a alipit din nou de ASA Târgu Mureș, unde probabil va avea tot interesul să rămână, mai ales dacă se ia titlul. Importanța stabilirii unui nou manager sportiv, în condițiile în care sezonul viitor începe la o lună după terminarea acestuia, nu poate fi ignorată. Numele vehiculate pe lângă Stanciu ar fi Ovidiu Burcă, recent activ în același post la Oțelul Galați, sau Cristi Bobar, predecesorul lui Stanciu la Dinamo. Obiectivul declarat al lui Nicolae Robu este desemnarea cuiva în următoarea săptămână, în limitele bugetului existent, dar care să se conformeze la rigorile unui club precum ACS Poli. Dacă nu se găsește o soluție externă, s-ar putea apela la una internă/locală. Sună cel puțin îngrijorător.
Presiunea este să rezolvăm situațiile contractuale ale jucătorilor în cumpănă, precum și racolarea unor întăriri. Alexa trage momentan sforile și e important ca alegerea pentru director sportiv să fie deja pe aceeași lungime de undă cu antrenorul. E destul de clar că numele menționate până acuma se alinează acestei condiții.
Cât despre rezultatul sondajului, mi se pare surprinzător că Timofte nu a beneficiat de o susținere mai puternică. Împreună cu Alexa, a făcut o echipă bună pentru acest an, a adus mai mulți jucători în limitele noastre bugetare, dintre care Henrique s-a dovedit a fi o reală vedetă. Când aduci pe zero, îți poți asuma anumite eșecuri. În plus, a moștenit un lot vast, din care nu s-au putut elimina jucatori până la expirarea contractelor semnate in era Rosenblum, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu cei care n-au confirmat dintre cei noi.Cel mai mare eșec pentru Tim, dacă se va confirma, este pierderea lui Vlad Dragomir - jucătorul exponent al generației sale.
În rest, s-a expus (inutil) în explorarea unor sponsori, care nu au putut fi aduși la Timișoara în liga secundă. Spun inutil pentru că bulina neagră i-a revenit, aparent, exclusiv lui. Pe deasupra, n-a putut nici să aducă lumea la stadion sau să găsească vreo cale de mijloc cu Druckeria. Dar stau și mă întreb în ce măsură ar trebui să fie responsabilitatea unui director sportiv să se ocupe de aceste lucruri, și nu a unui director general/președinte, poziție de care Timofte a fost privat vara trecută.
În rest, s-a expus (inutil) în explorarea unor sponsori, care nu au putut fi aduși la Timișoara în liga secundă. Spun inutil pentru că bulina neagră i-a revenit, aparent, exclusiv lui. Pe deasupra, n-a putut nici să aducă lumea la stadion sau să găsească vreo cale de mijloc cu Druckeria. Dar stau și mă întreb în ce măsură ar trebui să fie responsabilitatea unui director sportiv să se ocupe de aceste lucruri, și nu a unui director general/președinte, poziție de care Timofte a fost privat vara trecută.
Personal, văd mult merit în continuitatea unui duo care a facilitat o promovare convingătoare.
Din păcate nu mai e loc de discuții și plecarea sa ne lasă descoperiți. Conducerea clubului a fost informată de mai bine de o lună de această decizie, astfel că nu există scuze pentru tergiversarea găsirii unui înlocuitor. Stanciu, chiar dacă are experiență și a dovedit o bună capacitate managerială, se arată nestatornic și în căutarea preamăririi. Nu știu, dacă ar veni, în ce măsura ar aprecia să lucreze în limitele financiare restrictive impuse de autoritățile locale. Poate are reuși să le schimbe, dar cu agitația actuală din spatele cortinei, e greu de spus cine are determinarea și voința să facă aceste schimbări. Cât despre Burcă și Bobar, sunt cantități necunoscute. Cel dintâi, măcar, a reușit să îndrepte puțin lucrurile la Oțelul, în condiții de foamete maximă. Să vedem.
Timpul trece...și până când va fi trecut tot, un sondaj nou despre relația ACS-ASU.
Alegeți:
Timofte - 7 voturi (50%)
Stanciu - 7 voturi (50%)
Stanciu - 7 voturi (50%)
Total voturi: 14
11 mai 2015
Rezultate sondaj 01.05.2015
Rezultatul sondajului cu referire la prestația lui Alexa în acest sezon nu este deloc surprinzător. Majoritatea covârșitoare apreciază că acesta s-a descurcat bine la cârma echipei.
Cu toate că acum 10 zile l-am criticat (și) pe baza rezultatelor neconvingătoare și mai ales a jocului mai modest din acea perioadă, în săptămâna ce a urmat lansării sondajului, Alexa ne-a impresionat cu două victorii categorice împotriva Reșiței, ocupanta locului secund, care ne-au și adus promovarea matematică. Dacă e să comparăm cel mai recent meci din Valea Domanului cu înfrângerea de pe același teren din începutul campionatului când doar 3 jucători au fost diferiți față de acum, e clar că echipa a crescut mult în bine de atunci. Și e meritul antrenorului că din sumedenia de jucători testați, a reușit să îi integreze pe cei mai buni, astfel încât să creeze o echipă bună, cu un joc pragmatic, dar și ofensiv grație diferiților atacanți de care dispune.
Doar câțiva cititori au evaluat la superlativ prestația lui Alexa, probabil impresionați de recordul statistic: cele mai multe goluri date, cele mai puține primite, seria de meciuri fără înfrângere etc. La fel de mulți au considerat că antrenorul principal este mai degrabă unul mediocru.
Amintind de criticile aduse și remarcând nivelul lamentabil al ligii secunde, concluzia este că performanța lui Alexa nu este de lăudat peste măsură, dar în acest sezon a arătat că este un antrenor peste medie.
Pentru sondajul următor (pe care îl găsiți în partea dreaptă a paginii) vă adresăm o întrebare mult mai simplă: Timofte sau Stanciu?
Cum apreciați prestația lui Alexa în acest sezon?
Foarte bună - 4 voturi (18%)
Bună - 14 voturi (63%)
Mediocră - 3 voturi (13%)
Slabă - 0 voturi (0%)
Foarte slabă - 1 vot(4%)
Total voturi: 22
Cu toate că acum 10 zile l-am criticat (și) pe baza rezultatelor neconvingătoare și mai ales a jocului mai modest din acea perioadă, în săptămâna ce a urmat lansării sondajului, Alexa ne-a impresionat cu două victorii categorice împotriva Reșiței, ocupanta locului secund, care ne-au și adus promovarea matematică. Dacă e să comparăm cel mai recent meci din Valea Domanului cu înfrângerea de pe același teren din începutul campionatului când doar 3 jucători au fost diferiți față de acum, e clar că echipa a crescut mult în bine de atunci. Și e meritul antrenorului că din sumedenia de jucători testați, a reușit să îi integreze pe cei mai buni, astfel încât să creeze o echipă bună, cu un joc pragmatic, dar și ofensiv grație diferiților atacanți de care dispune.
Doar câțiva cititori au evaluat la superlativ prestația lui Alexa, probabil impresionați de recordul statistic: cele mai multe goluri date, cele mai puține primite, seria de meciuri fără înfrângere etc. La fel de mulți au considerat că antrenorul principal este mai degrabă unul mediocru.
Amintind de criticile aduse și remarcând nivelul lamentabil al ligii secunde, concluzia este că performanța lui Alexa nu este de lăudat peste măsură, dar în acest sezon a arătat că este un antrenor peste medie.
Pentru sondajul următor (pe care îl găsiți în partea dreaptă a paginii) vă adresăm o întrebare mult mai simplă: Timofte sau Stanciu?
Cum apreciați prestația lui Alexa în acest sezon?
Foarte bună - 4 voturi (18%)
Bună - 14 voturi (63%)
Mediocră - 3 voturi (13%)
Slabă - 0 voturi (0%)
Foarte slabă - 1 vot(4%)
Total voturi: 22
9 mai 2015
Metalul Reșița - ACS Poli 0:3 (0:0)
Nu este ca și cum gazdele ne-au întâmpinat cu resemnare, și acest lucru a fost cel mai pregnant în prima jumătate de oră a meciului. Pap a fost nevoit să intervină de două ori, în minutele 6 și 25, reșițenii fiind periculoși în multe rânduri, dar destul de impreciși la finalizare. Poli a suferit și prin reaccidentarea lui Bărbuț, care a trebuit schimbat în minutul 25 cu Popescu, însă tocmai introducerea acestuia s-a dovedit a fi o mutare inspirată, întărind centrul, ceea ce ne-a permis să preluăm încet inițiativa. Pedro Henrique a dat primul semnal, cu un șut care n-a prins poarta, înainte ca brazilianul să-i pună mingea lui Ovidiu Petre, a cărui șut l-a întins pe Zimmermann. Minutul 40, nici șutul lui Popescu nu l-a putut învinge pe portarul reșițean, în vreme ce Belu nu a prins poarta la capătul unui corner. Pauza s-a consemnat după două minute adiționale, dar partida era deja înclinată în favoarea noastră.
Puțin peste zece minute ne-a mai luat până la deschiderea scorului, căci în minutul 57, proaspăt intratul Boldea i-a centrat lui Elek, lovitura de cap a acestuia a fost respinsă de Zimmermann, însă doar până la Henrique, care a trimis fără probleme în plasă! Poate că minutul 65 a fost decisiv pentru speranțele gazdelor, când Pap a respins o liberă de la marginea careului, mingea a revenit la un reșițean care a tras din demivole, pe lângă. Două minute mai târziu s-a făcut doi pentru noi, Popescu deschizându-l pe Henrique, acesta a pătruns în careu și a finalizat pe sub portar, a unsprezecea reușită în acest sezon! Meciul s-a stins în minutele rămase, Metalul nereușind să mai pună în pericol poarta noastră, Lovitura finală ne-a aparținut tot nouă, în chiar ultimul minut de prelungire, când la capătul unei faze rapide de atac, rolurile s-au inversat și Henrique i-a pasat lui Popescu, acesta marcând în poarta goală. Trei zero, și unicul regret este că nu mai era nimeni să se bucure alături de acești jucători care domină liga secundă, seria a ii-a, de mai bine de douăzeci de etape.
A fost un meci bun făcut de întreaga echipă, chiar dacă adversarul suferă deschis de câteva luni de zile. Henrique și Popescu s-au remarcat în mod devident, au fost incisivi și decisivi, la fel ca de atâte alte ori de-a lungul acestui sezon. Dar fiecare a avut aportul său către această victorie deloc facilă în primă instanță, apărarea fiind la post atunci când a fost pusă sub presiune, grație și a unor intervenții sigure ale lui Pap. I se cuvin și felicitări lui Alexa, care a mutat inspirat atât prin Popescu, cât și prin Boldea, acesta fiind pe deasupra doar al șaptelea meci ca integralist pentru Henrique - cu pasă de gol în ultimul minut, pentru bună măsură.
Bineînțeles că promovarea era ca și garantată după victoria de etapa trecută, dar faptul că am etanșat-o cu un meci așa de convingător trebuie să ne ofere satisfacție. Am cârcotit noi pe aici că lucrurile nu sunt mai mult decât perfecte, că nu avem ambidexteritatea de a construi un unsprezece solid atât pentru prezent, cât și pentru viitor, dar nimeni nu poate imputa echipei că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor de la începutul sezonului. Aș spune că nu e de mirare, am remarcat încă din primele meciuri că această formulă a Politehnicii are alt nivel de entuziasm decât cea care a precedat-o, altă calitate în joc, și chiar dacă a durat câteva etape să atingă un echilibru optim pentru a obține rezultatele pe care le așteptam, a făcut-o. Ne rămân trei meciuri de disputat, trei jocuri în care Alexa poate pune la o parte manta precauției și echipa își poate savura succesul. Un singur meci va fi acasă, cel din 30 mai cu CS Mioveni, un prilej pentru a ne arăta recunoștința, aprecierea, bucuria.
Bravo Poli!
Poli: Pap (6,5) - Belu (6), Scutaru (6), Melinte (6), Neagu (6) - O. Petre (6) - Bărbuț, Keita (5,5), Poparadu (6) - Elek (6), Henrique (7)
Schimbări:
Popescu (7) pentru Bărbuț (min 25)
Boldea (6) pentru Keita (min 56)
Popovici pentru Elek (min 85)
2 mai 2015
Poli - Reșița 2:1 (2:0)
Că tot am vorbit de bunele și relele lui Alexa, astăzi am avut parte mai mult de bune decât de rele și Poli aproape că a impresionat timp de 75 de minute. În orice caz, am arătat că merităm fără nici un dubiu promovarea și am dominat cu ușurință a doua clasată, scorul putând fi unul mult mai categoric în favoarea noastră. E drept totuși că Reșița nu a fost în cea mai bună formă astăzi, absențele din lot contând probabil destul de mult. Apărarea a fost punctul slab, pe care am și mizat, atacanții noștri depășindu-i și în viteză și în forță.
În ciuda ploii, meciul a arătat din start că nu va fi unul plicticos, ambele echipe trecându-și în cont câte o mare ocazie în primele minute. Mai întâi Henrique este lansat foarte bine, avansează deși are un fundaș în cârcă, dar nu reușește să plaseze balonul pe lângă portar. Apoi reșițenii au o acțiune finalizată cu un șut din dreapta careului mic, blocat de Scutaru în ultimul moment. Fără intervenția sa, probabil că Pap ar fi avut mari probleme să respingă. A fost și singura ocazie a oaspeților în prima repriză.
În rest, noi avem mai multe șanse foarte bune, dar ratate cu destulă nonșalanță de către Henrique, aflat astăzi într-un semi-reviriment după perioada mai slabă în care trece de la începutul anului. Mai întâi, lansat din nou bine pe partea dreaptă, trimite pe lângă portar de această dată, dar și pe lângă bară. Apoi Trandu și Elek încearcă câte un șut surprinzător de la distanță. Primul este ușor deviat și prins de Zimmermann, iar al doilea este puțin peste. Minutul 25 ne aduce și deschiderea scorului în urma unei scheme foarte frumoase, ce ne arată cât de mult ne ajută că exersăm aceste faze. Cu Boldea și Popescu aproape de colțul terenului, mingea este trimisă pe jos spre colțul careului, unde apare Trandu nestingherit și trimite din prima o centrare înaltă. Henrique se înalță din mijlocul careului și trimite cu capul. Zimmermann respinge în primă fază, dar până la urmă Scutaru împinge mingea în poartă.
După 10 minute, Pedro reușește până la urmă să marcheze, tot după o lansare bună, de această dată din partea lui Neagu. Dar, din nou singur cu portarul, trimite destul de slab. Zimmermann parează, dar nu destul de bine, mingea urmându-și drumul spre poartă. Tot brazilianul este protagonistul ultimei faze a reprizei când se accidentează, din păcate, și este schimbat la pauză. Boldea a încercat o pasă la întâlnire, dar trimite slab permițând portarului să prindă. Pedro ajunge târziu și se ciocnește de acesta.
Repriza a doua continuă sub dominarea noastră, dar prin introducerea lui Popovici pierdem din forță și incisivitate. Astfel, Popescu are două șanse, întâi printr-un efort de la distanță, puțin peste, apoi cu un șut pe jos, pe lângă poartă. Tot Popescu îl găsește excelent pe Boldea în careu, acesta driblează frumos din preluare, dar șutul din poziție foarte bună este pe lângă.
Ca răzbunare, reșițenii reușesc să marcheze în minutul 75, destul de întâmplător, cu un șut lobat din colțul careului, ce îl depășește pe Pap, ieșit mult prea în față, și intră aproape de vinclu. Acest gol schimbă cursul bun al meciului, căci echipa noastră se complace din nou în jocul pragmatic, la fel ca în finalul ultimelor meciuri, cu trageri de timp și refuzul de a ieși la joc în ultimele minute. E drept, Alexa e nevoit să îl schimbe pe Popovici, accidentat și acesta, deși inițial era vizat Boldea, care a avut o nouă prestație cu multe inexactități, chiar dacă a fost foarte prezent în meci. Dar apoi recurge la schimbarea defensivă a lui Popescu cu Poparadu, deși Lazăr așteaptă de ceva vreme să reintre într-un meci oficial. Ironic, chiar Boldea și Poparadu sunt protagoniștii unei mari ocazii ce putea fi golul 3. Boldea pătrunde din dreapta, îi plasează mingea lui Poparadu, iar șutul său la firul ierbii lovește bara. Și Doman ratează în stilul lui Henrique, când îl ia la țintă pe Zimmermann după o pătrundere în careu. Ultima ocazie îi aparține lui Belu care din colțul careului mic încearcă o foarfecă la o recentrare înaltă. Dar Zimmermann s-a aflat din nou la post.
Nu sunt prea multe de spus. Am jucat bine, am dominat, dar problemele noastre își fac din nou simțită prezența. Finalizarea a fost slabă, căci scorul putea fi mult mai mare, dar datorită ratărilor am fost nevoiți să avem ceva emoții pe final. Henrique a jucat bine azi, n-a avut practic nici o problemă cu fundașii adverși, dar a ratat mult prea ușor în poziții clare. Bocșan a fost titular (grație accidentării lui Cânu și gestului „altruist” al lui Melinte la meciul trecut) și n-a avut probleme, iar Popescu a avut o revenire în teren excelentă, după accidentarea din al doilea meci oficial al anului. Evoluția lui Pap a fost și ea bună, cu excepția golului, el fiind mereu acolo unde trebuie, să prindă sau să respingă mingea.
Mai avem nevoie de un singur punct, pe care îl putem obține chiar la Reșița. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că sunt curios cum vom juca odată ce obiectivul va fi îndeplinit. Trebuie, totuși, să vedem și ceva nou, pentru că nu ne permitem să stăm pe loc.
Poli: Pap (5,5) - Belu (5,5), Bocșan (5,5), Scutaru (6,5), Neagu (5,5) - O. Petre (6), Popescu (6,5), Trandu (6), Boldea (5,5) - Henrique (6,5), Elek (6)
Schimbări:
Popovici pentru Henrique (min 46)
Doman pentru Popovici (min 75)
Poparadu pentru Popescu (min 79)
În ciuda ploii, meciul a arătat din start că nu va fi unul plicticos, ambele echipe trecându-și în cont câte o mare ocazie în primele minute. Mai întâi Henrique este lansat foarte bine, avansează deși are un fundaș în cârcă, dar nu reușește să plaseze balonul pe lângă portar. Apoi reșițenii au o acțiune finalizată cu un șut din dreapta careului mic, blocat de Scutaru în ultimul moment. Fără intervenția sa, probabil că Pap ar fi avut mari probleme să respingă. A fost și singura ocazie a oaspeților în prima repriză.
În rest, noi avem mai multe șanse foarte bune, dar ratate cu destulă nonșalanță de către Henrique, aflat astăzi într-un semi-reviriment după perioada mai slabă în care trece de la începutul anului. Mai întâi, lansat din nou bine pe partea dreaptă, trimite pe lângă portar de această dată, dar și pe lângă bară. Apoi Trandu și Elek încearcă câte un șut surprinzător de la distanță. Primul este ușor deviat și prins de Zimmermann, iar al doilea este puțin peste. Minutul 25 ne aduce și deschiderea scorului în urma unei scheme foarte frumoase, ce ne arată cât de mult ne ajută că exersăm aceste faze. Cu Boldea și Popescu aproape de colțul terenului, mingea este trimisă pe jos spre colțul careului, unde apare Trandu nestingherit și trimite din prima o centrare înaltă. Henrique se înalță din mijlocul careului și trimite cu capul. Zimmermann respinge în primă fază, dar până la urmă Scutaru împinge mingea în poartă.
După 10 minute, Pedro reușește până la urmă să marcheze, tot după o lansare bună, de această dată din partea lui Neagu. Dar, din nou singur cu portarul, trimite destul de slab. Zimmermann parează, dar nu destul de bine, mingea urmându-și drumul spre poartă. Tot brazilianul este protagonistul ultimei faze a reprizei când se accidentează, din păcate, și este schimbat la pauză. Boldea a încercat o pasă la întâlnire, dar trimite slab permițând portarului să prindă. Pedro ajunge târziu și se ciocnește de acesta.
Repriza a doua continuă sub dominarea noastră, dar prin introducerea lui Popovici pierdem din forță și incisivitate. Astfel, Popescu are două șanse, întâi printr-un efort de la distanță, puțin peste, apoi cu un șut pe jos, pe lângă poartă. Tot Popescu îl găsește excelent pe Boldea în careu, acesta driblează frumos din preluare, dar șutul din poziție foarte bună este pe lângă.
Ca răzbunare, reșițenii reușesc să marcheze în minutul 75, destul de întâmplător, cu un șut lobat din colțul careului, ce îl depășește pe Pap, ieșit mult prea în față, și intră aproape de vinclu. Acest gol schimbă cursul bun al meciului, căci echipa noastră se complace din nou în jocul pragmatic, la fel ca în finalul ultimelor meciuri, cu trageri de timp și refuzul de a ieși la joc în ultimele minute. E drept, Alexa e nevoit să îl schimbe pe Popovici, accidentat și acesta, deși inițial era vizat Boldea, care a avut o nouă prestație cu multe inexactități, chiar dacă a fost foarte prezent în meci. Dar apoi recurge la schimbarea defensivă a lui Popescu cu Poparadu, deși Lazăr așteaptă de ceva vreme să reintre într-un meci oficial. Ironic, chiar Boldea și Poparadu sunt protagoniștii unei mari ocazii ce putea fi golul 3. Boldea pătrunde din dreapta, îi plasează mingea lui Poparadu, iar șutul său la firul ierbii lovește bara. Și Doman ratează în stilul lui Henrique, când îl ia la țintă pe Zimmermann după o pătrundere în careu. Ultima ocazie îi aparține lui Belu care din colțul careului mic încearcă o foarfecă la o recentrare înaltă. Dar Zimmermann s-a aflat din nou la post.
Nu sunt prea multe de spus. Am jucat bine, am dominat, dar problemele noastre își fac din nou simțită prezența. Finalizarea a fost slabă, căci scorul putea fi mult mai mare, dar datorită ratărilor am fost nevoiți să avem ceva emoții pe final. Henrique a jucat bine azi, n-a avut practic nici o problemă cu fundașii adverși, dar a ratat mult prea ușor în poziții clare. Bocșan a fost titular (grație accidentării lui Cânu și gestului „altruist” al lui Melinte la meciul trecut) și n-a avut probleme, iar Popescu a avut o revenire în teren excelentă, după accidentarea din al doilea meci oficial al anului. Evoluția lui Pap a fost și ea bună, cu excepția golului, el fiind mereu acolo unde trebuie, să prindă sau să respingă mingea.
Mai avem nevoie de un singur punct, pe care îl putem obține chiar la Reșița. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că sunt curios cum vom juca odată ce obiectivul va fi îndeplinit. Trebuie, totuși, să vedem și ceva nou, pentru că nu ne permitem să stăm pe loc.
Poli: Pap (5,5) - Belu (5,5), Bocșan (5,5), Scutaru (6,5), Neagu (5,5) - O. Petre (6), Popescu (6,5), Trandu (6), Boldea (5,5) - Henrique (6,5), Elek (6)
Schimbări:
Popovici pentru Henrique (min 46)
Doman pentru Popovici (min 75)
Poparadu pentru Popescu (min 79)
1 mai 2015
Eseu despre Alexa
Începusem să aștern niște gânduri legate de starea anostă pe care am trăit-o la meciurile din acest an și am ajuns să scriu o analiză destul de lungă a lui Alexa în acest an. Chiar când eram gata să public, apăruse „bomba” cu posibila demisie a lui Timofte. Cuplată și cu o plecare a antrenorului ar fi făcut cam degeaba toată această postare. Dar cum Alexa a spus el însuși că vrea să rămână pentru a conduce echipa în liga întâi, cred că e momentul cel mai potrivit pentru acest articol.
Promovarea bate la ușă, oricât de mult încearcă să ne convingă staff-ul tehnic al clubului că „încă nu suntem promovați” și că „mai e mult de muncă”. Totuși, acest lucru nu mă prea entuziasmează. La urma urmei, promovarea era nu doar obiectivul principal, ci și singurul deznodământ acceptabil. Și cu bugetul și condițiile pe care le-am avut, cu nivelul general extrem de scăzut al tuturor adversarilor noștri, promovarea era un lucru normal. Iar lucrurile normale nu prea au cum să entuziasmeze, doar să mulțumească.
Astfel, nici Alexa nu cred că are mari motive de bucurie, dacă și-ar face o analiză obiectivă, ca din punctul de vedere al unui conducător sau patron al clubului de fotbal. Și pentru că nu-mi dau seama cine din anturajul ACS Poli ar putea suplini acest rol, zic să ne punem noi în postura ipotetică de șefi ai antrenorului principal și să vedem cum apreciem prestația sa. Doar clubul e susținut din banii noștri, nu?
Așadar, obiectivul principal al promovării va fi atins conform așteptărilor, după cum spuneam, dar nici un șef nu te va ridica în slăvi pentru că te înscrii în limitele normalului. Sigur, aici ar fi și vina conducerii că a propus doar acest obiectiv, care ar fi trebuit să fie mai degrabă o necesitate, nu o țintă finală. Ținta finală ar fi trebuit să fie crearea unei echipe care să reziste în prima ligă. Astfel, simpla bifare a obiectivului nu ar trebui să atragă laude sau motive de extaz. Cel mult câteva aplauze și speranța că o va ține tot așa.
Iar în cazul de față mi-e teamă ca „tot așa” să nu ducă la o retrogradare „tot așa” ca sezonul trecut. Sigur, nivelul echipei e mai ridicat, dar avem oare semne că putem rezista în prima ligă? E greu de spus, pentru că nu știm care e nivelul primei ligi față de cel al umililor noștri adversari de acum. (Poate acel amical anulat cu Dinamo ar fi fost chiar util)
Dar dacă ne referim doar la echipa noastră, nu mă impresionează cifrele record din dreptul nostru, pentru că sunt înșelătoare. Avem cel mai bun golaveraj și cele mai multe goluri, dar are cineva siguranța că atunci când vom avea nevoie de gol, îl vom și marca? Impresia mea e că deși am putut bate la scor atât cele mai slabe echipe, cât și pe cele mai bune, uneori ne-am chinuit groaznic chiar și să avem șuturi pe poartă. Cu alte cuvinte, precizia la finalizare e relativ slabă în continuare, dar e și fluctuantă. Degeaba vom bate 6-0 ultima clasată, dacă nu vom putea înscrie atunci când trebuie cu locurile 13, 12, 11...
Și dacă tot am menționat vechi metehne, să completăm lista: în continuare jocul cu om în plus pare că e în dezavantajul nostru, nu știm să ținem de rezultat sau să profităm de superioritatea în joc. Legat de acest ultim punct, efectiv m-a călcat pe nervi abordarea de pe finalul ultimelor trei jocuri (și nu numai), când, aflându-ne chiar și în superioritate numerică, am ales să ne apărăm și să ținem de rezultat cu dinții, de parcă jucam barajul retrogradării, nu extinderea avansului la 10 puncte. Înțeleg să fim prudenți și pragmatici, dar rezultatul în aceste trei finaluri de meci a fost atât penibil (Pap avertizat și Melinte elminat pentru trageri de timp, un corner la care nimeni nu a urcat în atac, și am pierdut mingea aproape instant încercând să o protejăm), cât și periculos: dacă recitiți cronicile veți observa că adversarii noștri au avut mari ocazii tocmai în aceste minute în care ne apăram, iar Mioveni chiar ne-au și egalat. Pare că Alexa nu învață din propriile greșeli.
Pentru laude, Alexa ar fi trebuit să ne impresioneze în vreun fel. Oare cu ce ne-ar fi putut Alexa impresiona sezonul acesta? Ar fi putut ca jocul echipei să fie spectaculos în mod constant, astfel încât să aducă și să mențină publicul pe stadion, în ciuda proastei imagini a clubului și a incompetenței celor responsabili de ea. N-a fost cazul, căci excelenta serie de 6 victorii categorice din sfârșitul anului trecut, nu a fost confirmată cu un joc care să placă ochiului în acest început de an.
Ar fi putut să ne uimească cu un tânăr talent cooptat în echipa mare. A început bine cu introducerea lui Dragomir, dar apoi lipsa perseverenței a dus la situația pe care o știm, tânărul fiind pe moment exclus din lot și cu un pas peste hotare. Sigur, poate că Alexa nu ar fi avut oricum ce să facă în acest caz, dar mai sunt și alți tineri lăudați de a căror valoare nici măcar nu ne putem pronunța pentru că nu li s-a dat vreo șansă, deși oportunități au fost. Mai este și Bocșan, care a primit șanse, dar doar când nu exista alternativă mai experimentată. Dar despre asta am vorbit deja. Dacă ar fi să facem comparații, cu Velcea am obținut nu doar o promovare surprinzătoare, dar l-am câștigat și pe Bărbuț.
Scopul meu nu e să îl defăimez pe Alexa. Dar aceste observații după aproape un sezon cu el la cârmă sugerează că deși nu e un antrenor rău, el nu impresionează, în ciuda cifrelor spectaculoase. Evident, sunt și aspecte bune: jocul parcă e ceva mai cursiv, se pasează mai mult, avem mai multe soluții de atac decât „mingea la bătaie” sau „sprintul lui Bărbuț”. Fazele fixe pare că sunt exersate și am progresat destul de bine la acest capitol, deși mai e de lucru. Avem jucători mai buni, mai tehnici, unii pentru care Alexa a și mizat. Doman, de exemplu, ar putea fi genul de jucător care să facă diferența în prima ligă. Iar Popescu - pe care nu l-am menționat în precedentul paragraf, pentru că nu a fost promovat din sânul clubului - a fost unul dintre cei mai buni jucători. În fine, simplul fapt că Alexa reușește o promovare în primul său sezon complet ca antrenor, este ceva de remarcat și un posibil semn al unei cariere de succes.
Dar până la urmă chiar trebuie ca Alexa să ne impresioneze? Nu este de ajuns normalul? Depinde mult și de ce lot vom putea avea la dispoziție sezonul viitor și de multe alte variabile externe, dar la o adică, nu zic că nu ne putem menține în prima ligă chiar și cu lotul actual. Ideea e că totul e prea incert și ne-am fi așteptat ca după 3 ani de la existența clubului în starea sa actuală, să avem ceva garanții că nu au fost degeaba. E poate nedrept să pun totul în cârca antrenorului, cu o conducere atât de incompetentă alături, dar asta este diferența între mediocru și excepțional. Dacă echipa impresiona și ar fi indus opiniei publice părerea că nu vom avea probleme în prima ligă, atunci nu cred că ar fi fost atâtea tensiuni, scandaluri și poate nici stadionul atât de gol.
Per ansamblu, pare că Alexa nu a progresat prea mult față de anul trecut, când era la același nivel cu Velcea și Șunda. Și e păcat, pentru că un pas înainte ar fi un pas mare, căci toate problemele enumerate mai sus gravitează în jurul aceleași slăbiciuni, pe care o știm încă din primele meciuri. Din prudență excesivă ne apărăm și atunci când nu trebuie și nu putem profita de situațiile de superioritate. De frica eșecului nu se bazează pe jucători tineri neconsacrați (vezi introducerea lui Scutaru în loc de Bocșan în meciul cu Tărlungeni) chiar și când, grație avansului considerabil, un eșec nu ar fi un dezastru. Of, de-ar putea căpitanul Alexa să-l îmbărbăteze puțin pe antrenorul Alexa!
Această analiză ar fi putut fi mai potrivită la finalul sezonului, dar aș zice că pentru noi sezonul următor începe în curând, după următoarele 2-3 meciuri. Astfel că Alexa se va putea lipsi de orice prudență și să ne impresioneze cu adevărat.
Hai Poli!
Aceasta a fost părerea noastră, dar suntem foarte curioși și de opinia cititorilor noștri. Votați în sondajul din dreapta paginii: „Cum apreciați prestația lui Alexa în acest sezon?”
Promovarea bate la ușă, oricât de mult încearcă să ne convingă staff-ul tehnic al clubului că „încă nu suntem promovați” și că „mai e mult de muncă”. Totuși, acest lucru nu mă prea entuziasmează. La urma urmei, promovarea era nu doar obiectivul principal, ci și singurul deznodământ acceptabil. Și cu bugetul și condițiile pe care le-am avut, cu nivelul general extrem de scăzut al tuturor adversarilor noștri, promovarea era un lucru normal. Iar lucrurile normale nu prea au cum să entuziasmeze, doar să mulțumească.
Astfel, nici Alexa nu cred că are mari motive de bucurie, dacă și-ar face o analiză obiectivă, ca din punctul de vedere al unui conducător sau patron al clubului de fotbal. Și pentru că nu-mi dau seama cine din anturajul ACS Poli ar putea suplini acest rol, zic să ne punem noi în postura ipotetică de șefi ai antrenorului principal și să vedem cum apreciem prestația sa. Doar clubul e susținut din banii noștri, nu?
Așadar, obiectivul principal al promovării va fi atins conform așteptărilor, după cum spuneam, dar nici un șef nu te va ridica în slăvi pentru că te înscrii în limitele normalului. Sigur, aici ar fi și vina conducerii că a propus doar acest obiectiv, care ar fi trebuit să fie mai degrabă o necesitate, nu o țintă finală. Ținta finală ar fi trebuit să fie crearea unei echipe care să reziste în prima ligă. Astfel, simpla bifare a obiectivului nu ar trebui să atragă laude sau motive de extaz. Cel mult câteva aplauze și speranța că o va ține tot așa.
Iar în cazul de față mi-e teamă ca „tot așa” să nu ducă la o retrogradare „tot așa” ca sezonul trecut. Sigur, nivelul echipei e mai ridicat, dar avem oare semne că putem rezista în prima ligă? E greu de spus, pentru că nu știm care e nivelul primei ligi față de cel al umililor noștri adversari de acum. (Poate acel amical anulat cu Dinamo ar fi fost chiar util)
Dar dacă ne referim doar la echipa noastră, nu mă impresionează cifrele record din dreptul nostru, pentru că sunt înșelătoare. Avem cel mai bun golaveraj și cele mai multe goluri, dar are cineva siguranța că atunci când vom avea nevoie de gol, îl vom și marca? Impresia mea e că deși am putut bate la scor atât cele mai slabe echipe, cât și pe cele mai bune, uneori ne-am chinuit groaznic chiar și să avem șuturi pe poartă. Cu alte cuvinte, precizia la finalizare e relativ slabă în continuare, dar e și fluctuantă. Degeaba vom bate 6-0 ultima clasată, dacă nu vom putea înscrie atunci când trebuie cu locurile 13, 12, 11...
Și dacă tot am menționat vechi metehne, să completăm lista: în continuare jocul cu om în plus pare că e în dezavantajul nostru, nu știm să ținem de rezultat sau să profităm de superioritatea în joc. Legat de acest ultim punct, efectiv m-a călcat pe nervi abordarea de pe finalul ultimelor trei jocuri (și nu numai), când, aflându-ne chiar și în superioritate numerică, am ales să ne apărăm și să ținem de rezultat cu dinții, de parcă jucam barajul retrogradării, nu extinderea avansului la 10 puncte. Înțeleg să fim prudenți și pragmatici, dar rezultatul în aceste trei finaluri de meci a fost atât penibil (Pap avertizat și Melinte elminat pentru trageri de timp, un corner la care nimeni nu a urcat în atac, și am pierdut mingea aproape instant încercând să o protejăm), cât și periculos: dacă recitiți cronicile veți observa că adversarii noștri au avut mari ocazii tocmai în aceste minute în care ne apăram, iar Mioveni chiar ne-au și egalat. Pare că Alexa nu învață din propriile greșeli.
Pentru laude, Alexa ar fi trebuit să ne impresioneze în vreun fel. Oare cu ce ne-ar fi putut Alexa impresiona sezonul acesta? Ar fi putut ca jocul echipei să fie spectaculos în mod constant, astfel încât să aducă și să mențină publicul pe stadion, în ciuda proastei imagini a clubului și a incompetenței celor responsabili de ea. N-a fost cazul, căci excelenta serie de 6 victorii categorice din sfârșitul anului trecut, nu a fost confirmată cu un joc care să placă ochiului în acest început de an.
Ar fi putut să ne uimească cu un tânăr talent cooptat în echipa mare. A început bine cu introducerea lui Dragomir, dar apoi lipsa perseverenței a dus la situația pe care o știm, tânărul fiind pe moment exclus din lot și cu un pas peste hotare. Sigur, poate că Alexa nu ar fi avut oricum ce să facă în acest caz, dar mai sunt și alți tineri lăudați de a căror valoare nici măcar nu ne putem pronunța pentru că nu li s-a dat vreo șansă, deși oportunități au fost. Mai este și Bocșan, care a primit șanse, dar doar când nu exista alternativă mai experimentată. Dar despre asta am vorbit deja. Dacă ar fi să facem comparații, cu Velcea am obținut nu doar o promovare surprinzătoare, dar l-am câștigat și pe Bărbuț.
Scopul meu nu e să îl defăimez pe Alexa. Dar aceste observații după aproape un sezon cu el la cârmă sugerează că deși nu e un antrenor rău, el nu impresionează, în ciuda cifrelor spectaculoase. Evident, sunt și aspecte bune: jocul parcă e ceva mai cursiv, se pasează mai mult, avem mai multe soluții de atac decât „mingea la bătaie” sau „sprintul lui Bărbuț”. Fazele fixe pare că sunt exersate și am progresat destul de bine la acest capitol, deși mai e de lucru. Avem jucători mai buni, mai tehnici, unii pentru care Alexa a și mizat. Doman, de exemplu, ar putea fi genul de jucător care să facă diferența în prima ligă. Iar Popescu - pe care nu l-am menționat în precedentul paragraf, pentru că nu a fost promovat din sânul clubului - a fost unul dintre cei mai buni jucători. În fine, simplul fapt că Alexa reușește o promovare în primul său sezon complet ca antrenor, este ceva de remarcat și un posibil semn al unei cariere de succes.
Dar până la urmă chiar trebuie ca Alexa să ne impresioneze? Nu este de ajuns normalul? Depinde mult și de ce lot vom putea avea la dispoziție sezonul viitor și de multe alte variabile externe, dar la o adică, nu zic că nu ne putem menține în prima ligă chiar și cu lotul actual. Ideea e că totul e prea incert și ne-am fi așteptat ca după 3 ani de la existența clubului în starea sa actuală, să avem ceva garanții că nu au fost degeaba. E poate nedrept să pun totul în cârca antrenorului, cu o conducere atât de incompetentă alături, dar asta este diferența între mediocru și excepțional. Dacă echipa impresiona și ar fi indus opiniei publice părerea că nu vom avea probleme în prima ligă, atunci nu cred că ar fi fost atâtea tensiuni, scandaluri și poate nici stadionul atât de gol.
Per ansamblu, pare că Alexa nu a progresat prea mult față de anul trecut, când era la același nivel cu Velcea și Șunda. Și e păcat, pentru că un pas înainte ar fi un pas mare, căci toate problemele enumerate mai sus gravitează în jurul aceleași slăbiciuni, pe care o știm încă din primele meciuri. Din prudență excesivă ne apărăm și atunci când nu trebuie și nu putem profita de situațiile de superioritate. De frica eșecului nu se bazează pe jucători tineri neconsacrați (vezi introducerea lui Scutaru în loc de Bocșan în meciul cu Tărlungeni) chiar și când, grație avansului considerabil, un eșec nu ar fi un dezastru. Of, de-ar putea căpitanul Alexa să-l îmbărbăteze puțin pe antrenorul Alexa!
Această analiză ar fi putut fi mai potrivită la finalul sezonului, dar aș zice că pentru noi sezonul următor începe în curând, după următoarele 2-3 meciuri. Astfel că Alexa se va putea lipsi de orice prudență și să ne impresioneze cu adevărat.
Hai Poli!
Aceasta a fost părerea noastră, dar suntem foarte curioși și de opinia cititorilor noștri. Votați în sondajul din dreapta paginii: „Cum apreciați prestația lui Alexa în acest sezon?”
25 aprilie 2015
FC Olt - ACS Poli 0:1 (0:1)
După mult chin, Poli a reușit finalmente să obțină victoria departe de casă! A fost un meci cu destule ocazii de ambele părți și chiar dacă cele mari ne-au aparținut nouă, garanția celor trei puncte n-am avut-o până la fluierul final, cu gazdele forțând egalarea până la capătul celor cinci minute de prelungiri. Golul decisiv a fost marcat în prima repriză de Belu, după un corner executat de Trandu și deviat de Popovici. Din păcate, victoria a fost pătată oarecum de eliminarea lui Melinte în prelungiri, dar important este că suntem foarte aproape de țelul nostru.
Despre joc, Popovici a avut trei ocazii în primele douăzeci de minute, cu două intervenții vitale ale lui Nuno Claro la șuturi din mai puțin de zece metri. Între acestea, Rogoveanu l-a solicitat pe Pap, dar portarul nostru a fost la post, precum a fost și în minutul 26, la execuția aceluiași fost polist. Scorul a fost deschis în minutul 38, grație reușitei lui Belu, și meciul nu a mai produs faze notabile până la pauză.
Repriza secundă a fost una destul de dinamică, cu multe ocazii de ambele părți. După ce Nuno Claro a respins libera lui Popovici imediat după reluare, același Popovici l-a lansat pe Trandu singur cu portarul, dar mijlocașul nostru nu l-a putut învinge nici din două încercări pe portughez. FC Olt a replicat prin șutul lui Anghelina, respins cu dificultate de Pap, ca în minutul 61 Trandu să aibă un nou șut parat de Nuno Claro. Gazdele au forțat puternic pe final, dar au avut dificultăți în a prinde cadrul porții, în ciuda șanselor avute. Cea mai mare ocazie s-a arătat chiar în ultimele secunde ale jocului, când mingea a trecut de puțin pe lângă și am putut răsufla ușurați.
Trei puncte vitale, așadar, pentru Poli, plătite mai ales cu cartonașe galbene. Din fericire, lotul ne permite să rulăm jucători, în ciuda numeroaselor accidentări de care suferim. Mi-e puțin greu să înțeleg cum a fost posibil ca Melinte să prindă un al doilea galben pentru trageri de timp la un aut de poartă, de parcă nu mai avea cine să tragă de timp în acea fază decât un jucător deja avertizat, și nici nu știu cât de ideal e să închei așa pe baricade. Dar asta nu este ceva cu adevărat nou, cred că ne-am obișnuit deja cu finaluri iritant de tensionante, și în sfârșit am scăpat cu fața curată.
Victoria Reșiței nu ne-a permis să ne distanțăm de locul secund, dar meciul direct de etapa viitoare ne va permite să o facem. Un succes ar însemna să avem un avans de 13 puncte cu un maxim de 15 puncte rămase de jucat. Game, set, meci, aproape.
Hai Poli!
Poli: Pap - Belu, Scutaru, Melinte, Neagu - O. Petre - Keita, Boldea, Trandu - Popovici, Elek
Schimbări:
Nanu pentru Popovici (min 65)
Bocșan pentru Petre (min 76)
Popescu pentru Boldea (min 90+1)
Despre joc, Popovici a avut trei ocazii în primele douăzeci de minute, cu două intervenții vitale ale lui Nuno Claro la șuturi din mai puțin de zece metri. Între acestea, Rogoveanu l-a solicitat pe Pap, dar portarul nostru a fost la post, precum a fost și în minutul 26, la execuția aceluiași fost polist. Scorul a fost deschis în minutul 38, grație reușitei lui Belu, și meciul nu a mai produs faze notabile până la pauză.
Repriza secundă a fost una destul de dinamică, cu multe ocazii de ambele părți. După ce Nuno Claro a respins libera lui Popovici imediat după reluare, același Popovici l-a lansat pe Trandu singur cu portarul, dar mijlocașul nostru nu l-a putut învinge nici din două încercări pe portughez. FC Olt a replicat prin șutul lui Anghelina, respins cu dificultate de Pap, ca în minutul 61 Trandu să aibă un nou șut parat de Nuno Claro. Gazdele au forțat puternic pe final, dar au avut dificultăți în a prinde cadrul porții, în ciuda șanselor avute. Cea mai mare ocazie s-a arătat chiar în ultimele secunde ale jocului, când mingea a trecut de puțin pe lângă și am putut răsufla ușurați.
Trei puncte vitale, așadar, pentru Poli, plătite mai ales cu cartonașe galbene. Din fericire, lotul ne permite să rulăm jucători, în ciuda numeroaselor accidentări de care suferim. Mi-e puțin greu să înțeleg cum a fost posibil ca Melinte să prindă un al doilea galben pentru trageri de timp la un aut de poartă, de parcă nu mai avea cine să tragă de timp în acea fază decât un jucător deja avertizat, și nici nu știu cât de ideal e să închei așa pe baricade. Dar asta nu este ceva cu adevărat nou, cred că ne-am obișnuit deja cu finaluri iritant de tensionante, și în sfârșit am scăpat cu fața curată.
Victoria Reșiței nu ne-a permis să ne distanțăm de locul secund, dar meciul direct de etapa viitoare ne va permite să o facem. Un succes ar însemna să avem un avans de 13 puncte cu un maxim de 15 puncte rămase de jucat. Game, set, meci, aproape.
Hai Poli!
Poli: Pap - Belu, Scutaru, Melinte, Neagu - O. Petre - Keita, Boldea, Trandu - Popovici, Elek
Schimbări:
Nanu pentru Popovici (min 65)
Bocșan pentru Petre (min 76)
Popescu pentru Boldea (min 90+1)
20 aprilie 2015
Poli pe bani publici
Acest articol este o replică la editorialul publicat în GSP, semnat de Maria Andrieș.
Fotbalul pe bani publici nu este un fenomen ce ține exclusiv de Timișoara, ca să fie atacat țintit. Este o opțiune la nivel național. Este consecința unui sistem bolnăvicios, consolidat în ultimul sfert de veac, care a îndepărtat nu doar mulți suporteri de fotbal, ci și potențiali sponsori sau finanțatori. Pentru a menține fotbalul profesionist în viață, pentru Timișoara (și nu numai) aceasta a fost singura variantă.
Situația finanțării fotbalului în era Iancu, diferită de situația actuală sau de situația altor cluburi doar prin prisma cadrului legal ales, evidențiază semi-competența celor care s-au înhămat la ea, dar și faptul că justiția e relativă. Nu a fost nicidecum un secret că acei bani mergeau la Poli în perioada respectivă, era o acțiune publică și nimeni n-a avut ceva de comentat ani și ani de zile. Până și majorității presei îi lipsea acuitatea să perceapă acest demers ca pe o problemă ce trebuie rezolvată. Acuma, când discuția s-a transformat într-un monolog (Iancu în pușcărie, primăria spălându-se pe mâini de era Ciuhandu, galeria croindu-și propriul drum), părerile sunt zvelte și atotcuprinzătoare.
Primăria, asemeni celorlalte organe ale statului, are menirea să cheltuie "banii altora". Am acordat această răspundere celor pe care i-am ales. Este, cum ar veni, o alegere intrinsecă. Și i-am susținut când dădeau acei bani, cu o medie de peste 10.000 de spectatori an de an. Cei care-și întorc spatele acestei realități dau dovadă de ipocrizie.
Eroarea celor care au condus la această situație stă în inabilitatea lor de a găsi cadrul legal potrivit. Deși, repet, dacă mai toată lumea a votat pentru, cine ar trebui să-și asume răspunderea? Majoritatea nu trebuie niciodată să o facă, ea este judecată doar după spargerea ei.
În ceea ce privește proiectul actual, el își îndeplinește obiectivul de a reprezenta Timișoara: echipa este condusă de bănățeni, domină liga a II-a, include mulți jucători din zonă și crește sute de juniori, dintre care un „unsprezece” plus rezerve se află în circuitul naționalelor. Este de datoria conducerii să transforme acest potențial într-un fenomen care să fie acceptat de oraș, ceea ce presupune nu doar o abilitate deosebită în a construi un club, ci și redobândirea identității sportive. Aici este principala problemă pe care o văd în sădirea banilor publici.
Fotbalistic, retrogradarea de anul trecut reprezintă o mare pată neagră și, ca orice eșec public, și-a primit porția de critici. Finanțările de acest tip cer succes și de cele mai multe ori succesul are un caracter absolut - îmbunătățiri de infrastructură, spre exemplu. Dar în fotbal succesul este relativ, ține de capacitatea adversarilor și în special de bugetul acestora. Nu este practic să conduci fotbalul pe bani publici, să perpetuezi o structură politica, lipsită de transparență, într-un mediu competitiv. Asta a dus la retrogradarea din 2014. Schimbările efectuate promit să fi recunoscut acest lucru, dar standardul de execuție trebuie să fie foarte ridicat pentru a o dovedi. În final, ai nevoie de o strategie care să permită subzistența clubului dincolo de susținerea politică, care să nu caute doar optimizare de costuri, pe cât să caute să creeze valoare. Adică fotbaliști, crescuți la Timișoara, care să reprezinte orașul acolo unde îi va duce cariera și să fie baza unei "rețete financiare" sustenabile.
Problema fotbalistică la Timișoara nu este că practicăm sportul pe bani publici. Este că nu avem un front comun în acest demers. În special pentru ACS Poli, este că nu știe să se definească, deci este definită drept "jucăria primarului", a cărui strategie egocentrică pentru club încurajează acest discurs. Independența financiară pe structuri publice e ideală; în lipsa ei, dependența de un acționar benevolent este cea mai fezabilă alternativă. Generic, susținerea exclusivă din bani publici trebuie gândită ca ceva tranzitoriu, altfel demersul își pierde legitimitatea. Dacă Timișoara a dat o lecție negativă în acest sens, a făcut-o arătând că odată ce ai capital sportiv, o bază, jucători, staff, poți supraviețui prin transferuri minimaliste și o comabinație de finanțare cu bani publici și bani din televizarea meciurilor. Asta a făcut Iancu în ultimii ani la club, deci autoritățile locale au recunoscut posibilitatea de a o face independent de finanțatori, păstrând controlul. Tentația e evidentă, perspectivele ambigue.
Dar pentru Timișoara, dacă ar fi să dăm timpul înapoi, să alegem între a avea o Poli sau două, alegerea e evidentă, indiferent de liga în care ar evolua. Mi-e greu să văd un viitor îndepărtat în care ACS Poli va exista în paralel cu ASU Poli, iar atunci când momentul critic va sosi, sper să fie gestionat cu mai multă atenție la identitatea Politehnicii, trăirile tuturor suporterilor și prezervarea capitalului uman și sportiv de la club. Aici, poate, e un avantaj să fii dependent de voința politică, fiindcă asta se schimbă mult mai ușor decât trăirile celor care iubesc fotbalul.
Fotbalul pe bani publici nu este un fenomen ce ține exclusiv de Timișoara, ca să fie atacat țintit. Este o opțiune la nivel național. Este consecința unui sistem bolnăvicios, consolidat în ultimul sfert de veac, care a îndepărtat nu doar mulți suporteri de fotbal, ci și potențiali sponsori sau finanțatori. Pentru a menține fotbalul profesionist în viață, pentru Timișoara (și nu numai) aceasta a fost singura variantă.
Situația finanțării fotbalului în era Iancu, diferită de situația actuală sau de situația altor cluburi doar prin prisma cadrului legal ales, evidențiază semi-competența celor care s-au înhămat la ea, dar și faptul că justiția e relativă. Nu a fost nicidecum un secret că acei bani mergeau la Poli în perioada respectivă, era o acțiune publică și nimeni n-a avut ceva de comentat ani și ani de zile. Până și majorității presei îi lipsea acuitatea să perceapă acest demers ca pe o problemă ce trebuie rezolvată. Acuma, când discuția s-a transformat într-un monolog (Iancu în pușcărie, primăria spălându-se pe mâini de era Ciuhandu, galeria croindu-și propriul drum), părerile sunt zvelte și atotcuprinzătoare.
Primăria, asemeni celorlalte organe ale statului, are menirea să cheltuie "banii altora". Am acordat această răspundere celor pe care i-am ales. Este, cum ar veni, o alegere intrinsecă. Și i-am susținut când dădeau acei bani, cu o medie de peste 10.000 de spectatori an de an. Cei care-și întorc spatele acestei realități dau dovadă de ipocrizie.
Eroarea celor care au condus la această situație stă în inabilitatea lor de a găsi cadrul legal potrivit. Deși, repet, dacă mai toată lumea a votat pentru, cine ar trebui să-și asume răspunderea? Majoritatea nu trebuie niciodată să o facă, ea este judecată doar după spargerea ei.
În ceea ce privește proiectul actual, el își îndeplinește obiectivul de a reprezenta Timișoara: echipa este condusă de bănățeni, domină liga a II-a, include mulți jucători din zonă și crește sute de juniori, dintre care un „unsprezece” plus rezerve se află în circuitul naționalelor. Este de datoria conducerii să transforme acest potențial într-un fenomen care să fie acceptat de oraș, ceea ce presupune nu doar o abilitate deosebită în a construi un club, ci și redobândirea identității sportive. Aici este principala problemă pe care o văd în sădirea banilor publici.
Fotbalistic, retrogradarea de anul trecut reprezintă o mare pată neagră și, ca orice eșec public, și-a primit porția de critici. Finanțările de acest tip cer succes și de cele mai multe ori succesul are un caracter absolut - îmbunătățiri de infrastructură, spre exemplu. Dar în fotbal succesul este relativ, ține de capacitatea adversarilor și în special de bugetul acestora. Nu este practic să conduci fotbalul pe bani publici, să perpetuezi o structură politica, lipsită de transparență, într-un mediu competitiv. Asta a dus la retrogradarea din 2014. Schimbările efectuate promit să fi recunoscut acest lucru, dar standardul de execuție trebuie să fie foarte ridicat pentru a o dovedi. În final, ai nevoie de o strategie care să permită subzistența clubului dincolo de susținerea politică, care să nu caute doar optimizare de costuri, pe cât să caute să creeze valoare. Adică fotbaliști, crescuți la Timișoara, care să reprezinte orașul acolo unde îi va duce cariera și să fie baza unei "rețete financiare" sustenabile.
Problema fotbalistică la Timișoara nu este că practicăm sportul pe bani publici. Este că nu avem un front comun în acest demers. În special pentru ACS Poli, este că nu știe să se definească, deci este definită drept "jucăria primarului", a cărui strategie egocentrică pentru club încurajează acest discurs. Independența financiară pe structuri publice e ideală; în lipsa ei, dependența de un acționar benevolent este cea mai fezabilă alternativă. Generic, susținerea exclusivă din bani publici trebuie gândită ca ceva tranzitoriu, altfel demersul își pierde legitimitatea. Dacă Timișoara a dat o lecție negativă în acest sens, a făcut-o arătând că odată ce ai capital sportiv, o bază, jucători, staff, poți supraviețui prin transferuri minimaliste și o comabinație de finanțare cu bani publici și bani din televizarea meciurilor. Asta a făcut Iancu în ultimii ani la club, deci autoritățile locale au recunoscut posibilitatea de a o face independent de finanțatori, păstrând controlul. Tentația e evidentă, perspectivele ambigue.
Dar pentru Timișoara, dacă ar fi să dăm timpul înapoi, să alegem între a avea o Poli sau două, alegerea e evidentă, indiferent de liga în care ar evolua. Mi-e greu să văd un viitor îndepărtat în care ACS Poli va exista în paralel cu ASU Poli, iar atunci când momentul critic va sosi, sper să fie gestionat cu mai multă atenție la identitatea Politehnicii, trăirile tuturor suporterilor și prezervarea capitalului uman și sportiv de la club. Aici, poate, e un avantaj să fii dependent de voința politică, fiindcă asta se schimbă mult mai ușor decât trăirile celor care iubesc fotbalul.
Cine stă pe bancă
Poli II a trecut ieri pe primul loc în liga a V-a, grație semi-eșecului adversarilor de la Biled. N-am putut să nu remarc că unsprezecele nostru a avut doar trei jucători peste 20 de ani, anume Haidău, Popescu și Bocșan. Și mi-am adus brusc aminte din nou de șansele acestor tineri să prindă prima echipă, să fie promovați activ în meciuri de liga a II-a sau, de ce nu, mai sus, când va fi cazul.
O parte din acest proces este introducerea treptată a tinerilor, cu plecare de pe banca de rezerve. Și pentru că am tot adus în discuție tiparul bizar al rezervelor din meciurile jucate în acest an, am pus laolaltă o mică sinteză a situației așa cum a fost ea etapă de etapă. Se prezintă după cum urmează:
Am două probleme cu această listă:
1) Absența tinerilor jucători
O regulă scrisă-n piatră pentru un club de profilul nostru, care pune accentul pe dimensiunea locală a lotului și pe promovarea tinerilor să reprezinte orașul pe viitor, ar trebui să fie ca minim un tânăr fotbalist neconsacrat să se afle mereu pe bancă. În două din șapte meciuri disputate nu a fost cazul, deși merită menționat că Bocșan, deținătorul acestui rol pe bancă, a fost titular într-unul dintre acestea - la Mioveni.
Nu înțeleg cum e posibil să nu încerci să promovezi activ jucătorii cu potențial din propria ogradă. Primul cantonament al sezonului, cel din Ungaria în vara trecută, îi includea pe Bocșan, Todorov, Dragomir și Balaure dintre cei care erau deja în circuitul echipei mari, și de-a lungul anului au mai fost testați Motreanu, Fridrich și Mezin. Acești șapte jucători au adunat un total de cinci prezențe în campionat: Bocșan integralist în trei rânduri și Dragomir cu o titularizare (plus una în cupă) și o prezență venind de pe bancă.
Bocșan, care măcar prinde banca, e deja în al treilea an când e aproape de prima echipă, ajuns între timp la 20 de ani. Problema lui e că evoluează pe o poziție care nu se pretează la schimbări pe final de meci, iar situația de sâmbătă, când Scutaru a fost preferat în detrimentul său și l-a înlocuit pe Cânu, spune multe despre cum își propune Alexa să promoveze tinerii jucători. Deși l-a lăudat și îmbărbătat după meciul cu Mioveni, antrenorul nostru nu și-a confirmat vorbele prin fapte. De ce să prefere un jucător al cărui contract este pe cale să expire și nu a fost încă prelungit, în detrimentul unui tânăr de perspectivă? Ca să promovezi un tânăr fotbalist el trebuie folosit atunci când ai oportunitatea, nu când ești constrâns de situație și nu ai alte alternative, pentru că în acest caz arată că nu prea ai încredere în el.
Precum se vede și în statistică, doar Dragomir a mai fost inclus pe foaie anul acesta, ca apoi să-și piardă poziția privilegiată de rezervă ocazională odată cu escapada sa londoneză. Dacă e să ne uităm însă la ansamblul acestui sezon, am avut șase victorii cu 3-0, va să zică m-aș fi așteptat la măcar șase prezențe adunate de tinerii debutanți sau cvasi-debutanți. Ce s-a întâmplat, în ordine inversă:
- cu Satu Mare n-a fost niciunul be bancă;
- cu Reșița a fost Bocșan pe bancă, ultimul intrat în minutul 86 (chiar înainte de golul trei) a fost O. Petre;
- cu Olt a fost Bocșan pe bancă, dar deși era 3-0 în minutul 50, au intrat Rody, Trandu și Kneeshaw (ultimul, cvasi-debutant și el, cu șapte minute rămase)
- cu Satu Mare a fost Bocșan pe bancă, 3-0 din minutul 68, au intrat Petre, Popovici și Rody
- cu Fortuna au fost Bocșan și Dragomir pe bancă, 3-0 din minutul din minutul 67, au intrat Popovici, Nanu, Petre
- cu Bihor au fost Todorov pe bancă și Dragomir titular, 3-0 în minutul 77, schimbările fuseseră deja efectuate cu Poparadu, Popovici și Boldea intrând
Nu știu dacă ar mai fi ceva de zis. Poate că Alexa se simte sub presiune să ruleze lotul masiv pe care îl are, cu diverși seniori lipsiți de minute de joc, și alege acest sacrificiu. Nu mi se pare un sacrificiu potrivit, însă.
Ca un subpunct, nu l-am inclus pe Pap aici, care jucase deja șase meciuri pentru Poli înainte de acest sezon. Aș atrage atenția că până și el și-a pierdut locul din echipă pentru o perioadă lungă de timp.
2) Rezerve pe nume, nu pe post
Să ne uităm la aceste șapte etape. De regulă avem o rezervă de fundaș, cu o excepție. Avem măcar o rezervă de atacant, cu două excepții - chiar trei, dacă ne gândim că Popovici nu prea e atacant. Și în rest, avem trei sau patru mijlocași, care uneori nu sunt toți centrali.
Care e sensul în a-i avea pe Doman și Lazăr concomitent pe bancă? S-a întâmplat de patru ori. Sunt doi jucători pe care îi introduci să dinamizeze meciul, cu calitatea de care dispun, dar în ce situație i-ai introduce pe amândoi? Pentru mine unul dintre ei ocupă locul unui fotbalist tânăr pe bancă. Să-mi fie cu iertare, căci e loc în primul unsprezece de cei doi atunci când evoluează la capacitate maximă, dar nu știu a cui e vina că adunăm nume și senioritate în lot, ca apoi tot Boldea să joace titular aproape meci de meci.
Ca o altă mică ciudățenie, Nanu și Doman par să fie rezerve de atacanți, adică rezervele mai defensive pentru finalurile de meci. Și dacă ne uităm la disputele recente cu Satu Mare și Mioveni, regăsim pe bancă câte un fundaș și câte un portar, cărora li se alătură patru mijlocași centrali și Nanu. Ține un atacant sau orice opțiune puțin subversivă la-ndemână, nu căuta doar să umpli nume pe o foaie!
Concluzie
Pentru mine există o singură rațiune care să explice această abordare a lui Alexa: nu are încredere că jucătorii numiți, internaționali de juniori la diverse categorii, au valoare. Sau, se poate și asta, acești tineri cu oareșce talent nu fac parte din planul conducerii pe următorii trei ani. Dar din tot ce am văzut în fotbalul pe care l-am admirat de-a lungul anilor, dacă nu faci promovarea jucătorilor proprii o chestiune de strategie explicită, riști mereu să mergi pe calea precauției. Calea precauției nu e doar plictisitoare, e periculoasă, fiindcă dă naștere la un mediu în care a-ți asuma răspunderea pentru ceva neobișnuit te exclude și te expune unor critici veninoase. Nu poți aștepta să-ți intre norocul în casă. Ai obligația să-l cauți, să-i oferi un mediu propice dezvoltării și să-l cultivi până la capăt. Că dacă strategia de supraviețuire se rezumă la racolarea jucătorilor refuzați de alte echipe, nu există viitor.
Da, îi avem pe Bărbuț, Belu și Pap în primul unsprezece. Tot ce zic este că în fiecare an trebuie să propunem câte un nume, chiar dacă acesta nu ajunge să confirme. Prezența pe bancă a unor tineri care să și fie introduși pe teren când situația o permite nu ar trebui să fie o chestiune supusă unei discuții complexe. E simplu și e clar.
O parte din acest proces este introducerea treptată a tinerilor, cu plecare de pe banca de rezerve. Și pentru că am tot adus în discuție tiparul bizar al rezervelor din meciurile jucate în acest an, am pus laolaltă o mică sinteză a situației așa cum a fost ea etapă de etapă. Se prezintă după cum urmează:
Am două probleme cu această listă:
1) Absența tinerilor jucători
O regulă scrisă-n piatră pentru un club de profilul nostru, care pune accentul pe dimensiunea locală a lotului și pe promovarea tinerilor să reprezinte orașul pe viitor, ar trebui să fie ca minim un tânăr fotbalist neconsacrat să se afle mereu pe bancă. În două din șapte meciuri disputate nu a fost cazul, deși merită menționat că Bocșan, deținătorul acestui rol pe bancă, a fost titular într-unul dintre acestea - la Mioveni.
Nu înțeleg cum e posibil să nu încerci să promovezi activ jucătorii cu potențial din propria ogradă. Primul cantonament al sezonului, cel din Ungaria în vara trecută, îi includea pe Bocșan, Todorov, Dragomir și Balaure dintre cei care erau deja în circuitul echipei mari, și de-a lungul anului au mai fost testați Motreanu, Fridrich și Mezin. Acești șapte jucători au adunat un total de cinci prezențe în campionat: Bocșan integralist în trei rânduri și Dragomir cu o titularizare (plus una în cupă) și o prezență venind de pe bancă.
Bocșan, care măcar prinde banca, e deja în al treilea an când e aproape de prima echipă, ajuns între timp la 20 de ani. Problema lui e că evoluează pe o poziție care nu se pretează la schimbări pe final de meci, iar situația de sâmbătă, când Scutaru a fost preferat în detrimentul său și l-a înlocuit pe Cânu, spune multe despre cum își propune Alexa să promoveze tinerii jucători. Deși l-a lăudat și îmbărbătat după meciul cu Mioveni, antrenorul nostru nu și-a confirmat vorbele prin fapte. De ce să prefere un jucător al cărui contract este pe cale să expire și nu a fost încă prelungit, în detrimentul unui tânăr de perspectivă? Ca să promovezi un tânăr fotbalist el trebuie folosit atunci când ai oportunitatea, nu când ești constrâns de situație și nu ai alte alternative, pentru că în acest caz arată că nu prea ai încredere în el.
Precum se vede și în statistică, doar Dragomir a mai fost inclus pe foaie anul acesta, ca apoi să-și piardă poziția privilegiată de rezervă ocazională odată cu escapada sa londoneză. Dacă e să ne uităm însă la ansamblul acestui sezon, am avut șase victorii cu 3-0, va să zică m-aș fi așteptat la măcar șase prezențe adunate de tinerii debutanți sau cvasi-debutanți. Ce s-a întâmplat, în ordine inversă:
- cu Satu Mare n-a fost niciunul be bancă;
- cu Reșița a fost Bocșan pe bancă, ultimul intrat în minutul 86 (chiar înainte de golul trei) a fost O. Petre;
- cu Olt a fost Bocșan pe bancă, dar deși era 3-0 în minutul 50, au intrat Rody, Trandu și Kneeshaw (ultimul, cvasi-debutant și el, cu șapte minute rămase)
- cu Satu Mare a fost Bocșan pe bancă, 3-0 din minutul 68, au intrat Petre, Popovici și Rody
- cu Fortuna au fost Bocșan și Dragomir pe bancă, 3-0 din minutul din minutul 67, au intrat Popovici, Nanu, Petre
- cu Bihor au fost Todorov pe bancă și Dragomir titular, 3-0 în minutul 77, schimbările fuseseră deja efectuate cu Poparadu, Popovici și Boldea intrând
Nu știu dacă ar mai fi ceva de zis. Poate că Alexa se simte sub presiune să ruleze lotul masiv pe care îl are, cu diverși seniori lipsiți de minute de joc, și alege acest sacrificiu. Nu mi se pare un sacrificiu potrivit, însă.
Ca un subpunct, nu l-am inclus pe Pap aici, care jucase deja șase meciuri pentru Poli înainte de acest sezon. Aș atrage atenția că până și el și-a pierdut locul din echipă pentru o perioadă lungă de timp.
2) Rezerve pe nume, nu pe post
Să ne uităm la aceste șapte etape. De regulă avem o rezervă de fundaș, cu o excepție. Avem măcar o rezervă de atacant, cu două excepții - chiar trei, dacă ne gândim că Popovici nu prea e atacant. Și în rest, avem trei sau patru mijlocași, care uneori nu sunt toți centrali.
Care e sensul în a-i avea pe Doman și Lazăr concomitent pe bancă? S-a întâmplat de patru ori. Sunt doi jucători pe care îi introduci să dinamizeze meciul, cu calitatea de care dispun, dar în ce situație i-ai introduce pe amândoi? Pentru mine unul dintre ei ocupă locul unui fotbalist tânăr pe bancă. Să-mi fie cu iertare, căci e loc în primul unsprezece de cei doi atunci când evoluează la capacitate maximă, dar nu știu a cui e vina că adunăm nume și senioritate în lot, ca apoi tot Boldea să joace titular aproape meci de meci.
Ca o altă mică ciudățenie, Nanu și Doman par să fie rezerve de atacanți, adică rezervele mai defensive pentru finalurile de meci. Și dacă ne uităm la disputele recente cu Satu Mare și Mioveni, regăsim pe bancă câte un fundaș și câte un portar, cărora li se alătură patru mijlocași centrali și Nanu. Ține un atacant sau orice opțiune puțin subversivă la-ndemână, nu căuta doar să umpli nume pe o foaie!
Concluzie
Pentru mine există o singură rațiune care să explice această abordare a lui Alexa: nu are încredere că jucătorii numiți, internaționali de juniori la diverse categorii, au valoare. Sau, se poate și asta, acești tineri cu oareșce talent nu fac parte din planul conducerii pe următorii trei ani. Dar din tot ce am văzut în fotbalul pe care l-am admirat de-a lungul anilor, dacă nu faci promovarea jucătorilor proprii o chestiune de strategie explicită, riști mereu să mergi pe calea precauției. Calea precauției nu e doar plictisitoare, e periculoasă, fiindcă dă naștere la un mediu în care a-ți asuma răspunderea pentru ceva neobișnuit te exclude și te expune unor critici veninoase. Nu poți aștepta să-ți intre norocul în casă. Ai obligația să-l cauți, să-i oferi un mediu propice dezvoltării și să-l cultivi până la capăt. Că dacă strategia de supraviețuire se rezumă la racolarea jucătorilor refuzați de alte echipe, nu există viitor.
Da, îi avem pe Bărbuț, Belu și Pap în primul unsprezece. Tot ce zic este că în fiecare an trebuie să propunem câte un nume, chiar dacă acesta nu ajunge să confirme. Prezența pe bancă a unor tineri care să și fie introduși pe teren când situația o permite nu ar trebui să fie o chestiune supusă unei discuții complexe. E simplu și e clar.
18 aprilie 2015
ACS Poli - Unirea Tărlungeni 1:0 (0:0)
Meci tare chinuit azi pe Dan Păltinișanu, în care nimeni n-a părut să-și dorească prea mult fotbal, în ton cu vremea mohorâtă a acestei dimineți. Până la urmă a fost suficientă reușita lui Elek, din minutul 64, dar și această partidă a purtat ecourile neajunsurilor noastre, căci pe lângă impresia neconvingătoare din prima oră de joc, am beneficiat din nou de avantaj numeric, timp de douăzeci de minute, fără a arăta luciditatea și convingerea că putem tranșa disputa. Probabil că cele mai fascinante evenimente ale dimineții au fost freza nouă a lui Belu și porumbelul care s-a relaxat pe gazon o grămadă de vreme - simbolic pentru intensitatea duelului.
Dacă repriza secundă a mai fost cum a fost, prima parte a jocului a impus un nou standard al dezamăgirii. Fără Bărbuț, accidentat cu o ruptură musculară, ne-a lipsit viteza în ultima treime. Ocazii să fi avut două, când un șut al lui Henrique din careu a fost deviat mult pe lângă, după un sfert de oră de joc, și la un corner, care l-a întins pe portarul advers. Poate doar pasa puțin prea în spate a lui Keita, din minutul 31, pe care Henrique n-a prins s-o șuteze bine să fi fost o acțiune notabilă. De cealaltă parte, vrând - nevrând, oaspeții au trecut aproape de gol de trei ori. Prima la un corner, în minutul 21, când Pap a fost nevoit să respingă, apoi un șut de la distanță de puțin pe lângă, în urma unei erori a lui Cânu, și pe final de repriză o centrare/șut din partea dreaptă pe care Pap a scos-o de la vinclu. Să nu mai spunem că minutele anterioare pauzei ne-au găsit comasați în careu, când Tărlungeniul a avut trei sau patru lovituri de colț consecutive.
Dar a trecut cu bine și odată cu intrarea lui Doman la pauză, deja a doua înlocuire după schimbarea forțată a lui Cânu cu Scutaru, jocul nostru s-a mai aerisit puțin și a căpătat viteză. Elek a încercat o finalizare pretențioasă în minutul 49, ratând cadrul porții, înainte ca Melinte să fie aproape de a profita de o scăpare a portarului advers, la un corner, însă i-a lipsit reflexul decisiv. Tot Melinte avea să fie la originea golului marcat în minutul 64, când l-a deschis pe Belu în dreapta, acesta a centrat prin spatele fundașilor care erau în retragere, și Elek a fost omul potrivit la locul potrivit. Trei minute mai târziu, Scutaru a fentat un adversar în preajma liniei de tușă, acesta venind cu elan a întins piciorul și l-a agățat pe fundaș, secerându-l fără prea multă intenție. Arbitrul a considerat că un caz de eliminare, în ciuda dubiilor mele, astfel că ne-am aflat în paradoxal ingrata situație de a juca în unsprezece contra zece. Faptul că n-am învățat nimic din experiențele anterioare a fost evident, jucând restul meciului cu teamă și multe imprecizii tehnice. Ocazii am avut doar două: un voleu al lui Henrique din marginea careului, puțin pe lângă, și o scăpare unu la unu pe o minge lungă în minutul 90, dar Nanu a încercat un lob care nu i-a ieșit. Oaspeții n-au reușit mare lucru, dar ar fi putut face mai mult la o ieșire hazardată a lui Pap în prelungiri, la o liberă bătută de portarul advers din propria jumătate. Nivelul acestor faze de joc a fost evidențiat perfect pe final, când am obținut un corner la care s-au dus Elek și Boldea, de nu mă înșel. În careu se aflau vreo șapte jucători ai oaspeților, care se țineau poate unul pe celălalt, căci ai noștri ocupa mijlocul terenului. Chiar și în aceste condiții, am pierdut posesia aproape instantaneu, deși existau nenumărate opțiuni de pasă, din moment ce jucătorii adverși erau mai toți în propriul careu. Ce să mai zici? Bine că ne-a ieșit.
Cu atât mai mult că Reșița a fost egalată în prelungiri de FC Olt, astfel că am ajuns la un avans de zece puncte cu douăzeci și unu rămase în joc. Dar dacă nu avem voința și forța să jucăm un fotbal bun în condițiile actuale, e greu de crezut că ne va fi mai ușor să o facem în Liga 1. Avem nevoie de o altă atitudine, pe care să o purtăm cu noi anul viitor și care să ne dea încredere în momentele dificile. Fotbalul arătat astăzi a fost unul sărac, iar abordarea meciului una dătătoare de gânduri. Revin ca o moară stricată la teama lui Alexa de a promova jucătorii tineri, căci nu știu ce altceva l-ar fi făcut să îl introducă pe Scutaru, un jucător pe care clubul nu are convingerea că trebuie să-l țină când îi expiră contractul la vară, în locul accidentatului Cânu, atunci când pe bancă se afla Bocșan, pe care în ciuda autogolului nefericit de etapa trecută, Alexa l-a considerat excelent în acel meci. Aparent nu destul de excelent să evolueze cu una din cele mai slabe formații din play-off.
Cât despre performerii zilei, i-aș aprecia pe Keita, Belu, Melinte, Elek și Doman. Senegalezul a avut dispoziție bună la efort și a fost singurul jucător care a mai rupt cumva ritmul în prima repriză. Belu a urcat adesea bine în flanc, chiar de centrările sale n-au fost remarcabile, excepție făcând assist-ul de la gol. Melinte, pe lângă rolul de la reușita noastră, a avut o singură scăpare și a încercat să participe ofensiv când a avut oportunitatea. Marcatorul golului, Elek, a fost implicat în majoritatea fazelor noastre de atac, cu mai multă disciplină decât colegul lui de linie. Finalmente, Doman intră iarăși în lista remarcaților, tot grație ruperilor sale de ritm și a tehnicii superioare, dar nu pare suficient de închegat în jocul colegilor săi pentru a fi mai util.
La polul opus se află Boldea, Trandu și Henrique, lipsiți de inspirație și fără eficiență. De la toți trei avem pretenții mai mari, brazilianul în special fiind mult mai puțin impresionant decât în prima parte a sezonului.
Punctele sunt bune, dar victoria asta maschează (sau nu se obosește prea mult să mascheze) faptul că încă nu jucăm cu destulă autoritate, suntem fragili la fazele fixe și adesea pare să ne lipsească plăcerea fotbalului. Mai avem șapte etape să ne găsim identitatea, și sper să o facem acuma, nu la anul când va fi mult mai greu.
Hai Poli!
Poli: Pap (6) - Belu (6), Melinte (6), Cânu, Neagu (5,5) - O. Petre (5,5) - Keita (6), Trandu (5), Boldea (5) - Henrique (5), Elek (6)
Schimbări:
Scutaru (5,5) pentru Cânu (min 24)
Doman (6) pentru O. Petre (min 45)
Nanu pentru Henrique (min 81)
Dacă repriza secundă a mai fost cum a fost, prima parte a jocului a impus un nou standard al dezamăgirii. Fără Bărbuț, accidentat cu o ruptură musculară, ne-a lipsit viteza în ultima treime. Ocazii să fi avut două, când un șut al lui Henrique din careu a fost deviat mult pe lângă, după un sfert de oră de joc, și la un corner, care l-a întins pe portarul advers. Poate doar pasa puțin prea în spate a lui Keita, din minutul 31, pe care Henrique n-a prins s-o șuteze bine să fi fost o acțiune notabilă. De cealaltă parte, vrând - nevrând, oaspeții au trecut aproape de gol de trei ori. Prima la un corner, în minutul 21, când Pap a fost nevoit să respingă, apoi un șut de la distanță de puțin pe lângă, în urma unei erori a lui Cânu, și pe final de repriză o centrare/șut din partea dreaptă pe care Pap a scos-o de la vinclu. Să nu mai spunem că minutele anterioare pauzei ne-au găsit comasați în careu, când Tărlungeniul a avut trei sau patru lovituri de colț consecutive.
Dar a trecut cu bine și odată cu intrarea lui Doman la pauză, deja a doua înlocuire după schimbarea forțată a lui Cânu cu Scutaru, jocul nostru s-a mai aerisit puțin și a căpătat viteză. Elek a încercat o finalizare pretențioasă în minutul 49, ratând cadrul porții, înainte ca Melinte să fie aproape de a profita de o scăpare a portarului advers, la un corner, însă i-a lipsit reflexul decisiv. Tot Melinte avea să fie la originea golului marcat în minutul 64, când l-a deschis pe Belu în dreapta, acesta a centrat prin spatele fundașilor care erau în retragere, și Elek a fost omul potrivit la locul potrivit. Trei minute mai târziu, Scutaru a fentat un adversar în preajma liniei de tușă, acesta venind cu elan a întins piciorul și l-a agățat pe fundaș, secerându-l fără prea multă intenție. Arbitrul a considerat că un caz de eliminare, în ciuda dubiilor mele, astfel că ne-am aflat în paradoxal ingrata situație de a juca în unsprezece contra zece. Faptul că n-am învățat nimic din experiențele anterioare a fost evident, jucând restul meciului cu teamă și multe imprecizii tehnice. Ocazii am avut doar două: un voleu al lui Henrique din marginea careului, puțin pe lângă, și o scăpare unu la unu pe o minge lungă în minutul 90, dar Nanu a încercat un lob care nu i-a ieșit. Oaspeții n-au reușit mare lucru, dar ar fi putut face mai mult la o ieșire hazardată a lui Pap în prelungiri, la o liberă bătută de portarul advers din propria jumătate. Nivelul acestor faze de joc a fost evidențiat perfect pe final, când am obținut un corner la care s-au dus Elek și Boldea, de nu mă înșel. În careu se aflau vreo șapte jucători ai oaspeților, care se țineau poate unul pe celălalt, căci ai noștri ocupa mijlocul terenului. Chiar și în aceste condiții, am pierdut posesia aproape instantaneu, deși existau nenumărate opțiuni de pasă, din moment ce jucătorii adverși erau mai toți în propriul careu. Ce să mai zici? Bine că ne-a ieșit.
Cu atât mai mult că Reșița a fost egalată în prelungiri de FC Olt, astfel că am ajuns la un avans de zece puncte cu douăzeci și unu rămase în joc. Dar dacă nu avem voința și forța să jucăm un fotbal bun în condițiile actuale, e greu de crezut că ne va fi mai ușor să o facem în Liga 1. Avem nevoie de o altă atitudine, pe care să o purtăm cu noi anul viitor și care să ne dea încredere în momentele dificile. Fotbalul arătat astăzi a fost unul sărac, iar abordarea meciului una dătătoare de gânduri. Revin ca o moară stricată la teama lui Alexa de a promova jucătorii tineri, căci nu știu ce altceva l-ar fi făcut să îl introducă pe Scutaru, un jucător pe care clubul nu are convingerea că trebuie să-l țină când îi expiră contractul la vară, în locul accidentatului Cânu, atunci când pe bancă se afla Bocșan, pe care în ciuda autogolului nefericit de etapa trecută, Alexa l-a considerat excelent în acel meci. Aparent nu destul de excelent să evolueze cu una din cele mai slabe formații din play-off.
Cât despre performerii zilei, i-aș aprecia pe Keita, Belu, Melinte, Elek și Doman. Senegalezul a avut dispoziție bună la efort și a fost singurul jucător care a mai rupt cumva ritmul în prima repriză. Belu a urcat adesea bine în flanc, chiar de centrările sale n-au fost remarcabile, excepție făcând assist-ul de la gol. Melinte, pe lângă rolul de la reușita noastră, a avut o singură scăpare și a încercat să participe ofensiv când a avut oportunitatea. Marcatorul golului, Elek, a fost implicat în majoritatea fazelor noastre de atac, cu mai multă disciplină decât colegul lui de linie. Finalmente, Doman intră iarăși în lista remarcaților, tot grație ruperilor sale de ritm și a tehnicii superioare, dar nu pare suficient de închegat în jocul colegilor săi pentru a fi mai util.
La polul opus se află Boldea, Trandu și Henrique, lipsiți de inspirație și fără eficiență. De la toți trei avem pretenții mai mari, brazilianul în special fiind mult mai puțin impresionant decât în prima parte a sezonului.
Punctele sunt bune, dar victoria asta maschează (sau nu se obosește prea mult să mascheze) faptul că încă nu jucăm cu destulă autoritate, suntem fragili la fazele fixe și adesea pare să ne lipsească plăcerea fotbalului. Mai avem șapte etape să ne găsim identitatea, și sper să o facem acuma, nu la anul când va fi mult mai greu.
Hai Poli!
Poli: Pap (6) - Belu (6), Melinte (6), Cânu, Neagu (5,5) - O. Petre (5,5) - Keita (6), Trandu (5), Boldea (5) - Henrique (5), Elek (6)
Schimbări:
Scutaru (5,5) pentru Cânu (min 24)
Doman (6) pentru O. Petre (min 45)
Nanu pentru Henrique (min 81)
10 aprilie 2015
CS Mioveni - ACS Poli 1:1 (0:1)
După ce am trecut peste deziluzia (ne)televizării, de departe cel mai consecvent aspect al acestui sezon al Ligii secunde, ne vedem obligaţi să trecem şi peste deziluzia unei noi egalări pe final. De această dată, chiar în minutul şapte de prelungire! Astfel, golul lui Bărbuţ şi jumătatea de oră în care am avut superioritate numerică nu au fost suficiente pentru a pecetlui în bună măsură soarta promovării.
Meciul a fost destul de echilibrat, judecând statistic, şi raportările de la faţa locului par să confirme acest lucru. S-au arătat câteva jumătăţi de ocazie de ambele părţi, multe cornere pentru gazde, dar repriza a fost "luată de guler" în ultimul ei sfert. Elek şi Henrique au ratat unul după celălalt, în minutele 34 şi 35, şanse majore de a deschide scorul, ca apoi Bărbuţ să nu mai ierte în minutul 37: o fază construită de atac l-a găsit pe acesta în interiorul careului, şutul său atenuat de un adversar strecurându-se în plasa porţii Mioveniului.
Nu pare că partida a fost mult mai fascinantă în repriza secundă, căci în afara de accidentarea lui Bărbuţ şi un şut ce a trecut de puţin peste poarta noastră, nimic notabil nu a fost semnalat în primele cincisprezece minute. A urmat eliminarea lui Mazilu în minutul 63, pentru cumul de galbene, şi ai fi zis că rezultatul este ca şi asigurat. Henrique şi Elek au testat degrabă poarta adversă, dar apoi Poli s-a retras şi a lăsat gazdele să-şi încerce norocul. Alexa a fost trimis în tribună în minutul 78 pentru proteste, dar lucrurile mergeau conform planului - până când centralul a dictat şapte minute de prelungire, pentru ceea ce îmi imaginez că trebuie să fi fost nişte întreruperi legendare. Cum n-am putut tranşa meciul la şansele avute, ne-am trezit egalaţi la una din ultimele faze ale meciului, un şut al gazdelor găsind poarta noastră după o deviere a lui Bocşan. Aşadar, conform tradiţiei aproape, egalurile adversarelor Reşiţa şi Olt scapă nepedepsite, şi Poli li se alătură.
Din lipsă de informaţii, nu sunt multe lucruri de spus. E clar că avem o problemă în a ţine de rezultat când suntem puşi sub presiune şi în a controla cum s-ar cuveni avantajul numeric; că ratăm destul de mult, în continuare. Nu e uşor să evaluezi nivelul echipei noastre, în aceste condiţii.
Chiar dacă a fost implicat nefericit la faza egalării, prezenţa lui Bocşan în primul unsprezece este un eveniment pozitiv, el alăturându-se lui Melinte pentru accidentaţii Scutaru şi Cânu. Mai puţin impresionant mi se pare că pe bancă n-am avut decât mijlocaşi centrali, chiar dacă de nuanţe diferite, ceea ce mă face iarăşi să întreb: de ce nu ţinem juniori pe bancă, mai ales că avem nevoie de acoperire pe anumite posturi? Nu e ca şi cum Doman îl va înlocui pe Henrique, ca apoi să fie înlocuit la rândul lui de Lazăr.
Aşadar, ne rămâne să aşteptăm mai departe pentru o nouă victorie în deplasare. Poate la Olt. Până atunci, meciul cu Tărlungeni şi...Paşte fericit!
Poli: Pap - Belu, Melinte, Bocşan, Neagu - O. Petre - Bărbuţ, Poparadu, Keita - Henrique, Elek
Schimbări:
Boldea pentru Bărbuţ (min 49)
Doman pentru Henrique (min 74)
Trandu pentru Poparadu (min 86)
Meciul a fost destul de echilibrat, judecând statistic, şi raportările de la faţa locului par să confirme acest lucru. S-au arătat câteva jumătăţi de ocazie de ambele părţi, multe cornere pentru gazde, dar repriza a fost "luată de guler" în ultimul ei sfert. Elek şi Henrique au ratat unul după celălalt, în minutele 34 şi 35, şanse majore de a deschide scorul, ca apoi Bărbuţ să nu mai ierte în minutul 37: o fază construită de atac l-a găsit pe acesta în interiorul careului, şutul său atenuat de un adversar strecurându-se în plasa porţii Mioveniului.
Nu pare că partida a fost mult mai fascinantă în repriza secundă, căci în afara de accidentarea lui Bărbuţ şi un şut ce a trecut de puţin peste poarta noastră, nimic notabil nu a fost semnalat în primele cincisprezece minute. A urmat eliminarea lui Mazilu în minutul 63, pentru cumul de galbene, şi ai fi zis că rezultatul este ca şi asigurat. Henrique şi Elek au testat degrabă poarta adversă, dar apoi Poli s-a retras şi a lăsat gazdele să-şi încerce norocul. Alexa a fost trimis în tribună în minutul 78 pentru proteste, dar lucrurile mergeau conform planului - până când centralul a dictat şapte minute de prelungire, pentru ceea ce îmi imaginez că trebuie să fi fost nişte întreruperi legendare. Cum n-am putut tranşa meciul la şansele avute, ne-am trezit egalaţi la una din ultimele faze ale meciului, un şut al gazdelor găsind poarta noastră după o deviere a lui Bocşan. Aşadar, conform tradiţiei aproape, egalurile adversarelor Reşiţa şi Olt scapă nepedepsite, şi Poli li se alătură.
Din lipsă de informaţii, nu sunt multe lucruri de spus. E clar că avem o problemă în a ţine de rezultat când suntem puşi sub presiune şi în a controla cum s-ar cuveni avantajul numeric; că ratăm destul de mult, în continuare. Nu e uşor să evaluezi nivelul echipei noastre, în aceste condiţii.
Chiar dacă a fost implicat nefericit la faza egalării, prezenţa lui Bocşan în primul unsprezece este un eveniment pozitiv, el alăturându-se lui Melinte pentru accidentaţii Scutaru şi Cânu. Mai puţin impresionant mi se pare că pe bancă n-am avut decât mijlocaşi centrali, chiar dacă de nuanţe diferite, ceea ce mă face iarăşi să întreb: de ce nu ţinem juniori pe bancă, mai ales că avem nevoie de acoperire pe anumite posturi? Nu e ca şi cum Doman îl va înlocui pe Henrique, ca apoi să fie înlocuit la rândul lui de Lazăr.
Aşadar, ne rămâne să aşteptăm mai departe pentru o nouă victorie în deplasare. Poate la Olt. Până atunci, meciul cu Tărlungeni şi...Paşte fericit!
Poli: Pap - Belu, Melinte, Bocşan, Neagu - O. Petre - Bărbuţ, Poparadu, Keita - Henrique, Elek
Schimbări:
Boldea pentru Bărbuţ (min 49)
Doman pentru Henrique (min 74)
Trandu pentru Poparadu (min 86)
5 aprilie 2015
ACS Poli II - Voinţa Biled 0:0
Speram la mai multe de la derby-ul primelor clasate din Liga a V-a, seria a II-a, însă am avut parte de un meci tern, cu două bare pentru Poli şi multe mingi aruncate de ambele părţi către careul advers, fără sorţi de izbândă. Cu Haidău, Rody şi Lazăr de la prima echipă, Poli avea nevoie de victorie pentru a depăşi Biledul, dar n-a arătat că ar avea capacitatea de a o obţine decât arareori.
Necunoscând toţi jucătorii noştri, voi face referire la unii după numerele de pe tricou, pentru siguranţă. Ca joc, prima repriză a fost ceva mai dinamică, cu Poli la timonă douăzeci de minute, timp în care Rody a trimis în bară după o acţiune pe dreapta, ca tot el să îl deschidă pe Niţă la capătul unei faze personale, dar acesta a tras mult pe lângă. Replica oaspeţilor a venit în minutele 19 şi 30, de ambele ori din liberă: prima oară, Fridrich a trecut pe sub minge, însă adversarii au trimis destul de departe de poartă; a doua oară am consemnat şi singurul şut sănătos către poarta noastră (sau orice poartă, la o adică), venit pe o respingere, mingea trecând de puţin peste. Finalul reprizei a consemnat şi o fază controversată, când Niţă a depăşit doi jucători, a intrat în careu şi a căzut în urma unui duel oarecum dubios, dar s-a ales cu galben pentru simulare.
Poli, în albastru-negru, a efectuat trei schimbări la pauză, iar consecinţa a fost că jocul echipei a devenit mai neconvingător. Echipa a părut ruptă o bună perioadă de timp şi impresia era că Biled avea iniţiativa, numai că ocaziile au lipsit. Doar lovitura peste a numărului 7 (Mezin) de la noi a mai animat spiritele în minutul 53, când a beneficiat de una din puţinele centrări chiar utile ale jocului, de la numărul 17. Înlocuirea lui Rody cu Velcotă un sfert de oră mai târziu a părut să echilibreze din nou meciul, dar anemia fotbalistică a persistat. Lazăr a fost singurul protagonist în minutele rămase: a scăpat de un al doilea galben căutat cu lumânarea, ca în prelungirile partidei să execute o liberă de la 30 metri cu boltă, mingea a lovit încheietura barelor, a fost recentrată către Bocşan, care n-a putut s-o cadreze. Şi aşa s-a încheiat meciul care lasă destinul promovării echipei secunde în mâinile altora.
Trecând peste nivelul rudimentar al construcţiei noastre, am văzut o echipă destul de harnică, însă fără viziune.
Despre seniori: dacă Haidău n-a avut multe de făcut şi atunci când a avut, le-a făcut cu brio, Lazăr şi Rody au jucat roluri mai importante. Aproape toate mingile au trecut pe la cel dintâi în anticipaţiunea unui atac, mai ales că acesta a evoluat foarte retras, adesea în faţa apărării, dar în lipsa unor jucători de forţă şi în condiţiile unei linii defensive joase a Biledului, lansările sale n-au adus roade. Rody nu m-a impresionat în duelurile sale şi a făcut prea puţin înspre a se distinge pozitiv faţă de coechipierii săi mai puţin experimentaţi, în aşa o manieră că încep să mă întreb cât de înţeleaptă a fost aducerea sa.
Despre juniori: apărarea s-a dovedit a fi punctul tare al echipei, cu Motreanu, Bocşan, Yazjy şi Fridrich fiind greu de depăşit. Centralii mi-au plăcut în special, precum mi-a plăcut şi Fridrich. Acesta din urmă a ratat intercepţia mingii de trei ori, însă s-a prezentat bine în dueluri unu la unu şi a oferit nişte centrări cu zvâc atunci când a urcat în atac. La mijloc, Bocşa (nr. 14) a fost adesea depăşit de situaţie, a pierdut multe mingi şi n-a avut un plasament grozav. Înlocuitorul său, Bârnoi (nr. 6), a fost admonestat frecvent pentru poziţionarea în teren, dar cu mingea la picior a părut mai capabil şi mai cumpătat decât Soare. În flancuri, Niţă nu a fost foarte inspirat, chiar dacă a arătat un control bun cu ambele picioare, iar Sorescu (nr. 10) mi-a părut la un nivel asemănător, ca prestaţie. Rus (nr. 11) a fost alături de Rody în atac, ca în repriza secundă să treacă mai retras, în flanc, şi a dat dovadă de multă energie, fiind integralist. Rata sa de succes n-a fost însă la fel de admirabilă. Dintre cei introduşi pe parcurs, Livan (nr. 17) mi s-a părut orientat şi cu o tehnică bună, chiar dacă la fel ca mulţi dintre colegii săi avea dificultăţi în a ştii când să dea drumul la mingi şi când să insiste. În schimb Mezin (nr. 7) şi Velcotă nu m-au convins, nereuşind să insufle ceva inspiraţional atacului.
Greu de zis care sunt perspectivele de promovare, chiar dacă şanse mai există. Echipa, lipsită şi de aportul lui Dragomir, aflat în tribune azi, va avea mult de muncit şi să spere în eşecul adversarilor de astăzi. E posibil să poată promova din talent, dar ar fi bine să aibă o abordare mai controlată a jocurilor pe care le mai au de disputat şi să reducă incidenţa mingilor lungi.
Ca o remarcă de final, câţiva jucători de la prima echipă au fost în tribune la meci - atât cât i-am văzut eu, căci e posibil să fi fost şi alţii - anume Bărbuţ, Pap, Popescu, precum şi împrumutaţii Todorov şi Balaure. Alexa şi Timofte au urmărit echipa la lucru din zona băncilor de rezervă.
În final: Paşte fericit celor care îl sărbătoresc astăzi!
Poli II: Haidău - Motreanu, Bocşan, Yazjy, Fridrich - Bocşa - Sorescu, Lazăr, Niţă - Rody, Rus
Schimbări:
Bârnoi pentru Bocşa (min 45)
Livan pentru Sorescu (min 45)
Mezin pentru Niţă (min 45)
Velcotă pentru Rody (min 68)
Necunoscând toţi jucătorii noştri, voi face referire la unii după numerele de pe tricou, pentru siguranţă. Ca joc, prima repriză a fost ceva mai dinamică, cu Poli la timonă douăzeci de minute, timp în care Rody a trimis în bară după o acţiune pe dreapta, ca tot el să îl deschidă pe Niţă la capătul unei faze personale, dar acesta a tras mult pe lângă. Replica oaspeţilor a venit în minutele 19 şi 30, de ambele ori din liberă: prima oară, Fridrich a trecut pe sub minge, însă adversarii au trimis destul de departe de poartă; a doua oară am consemnat şi singurul şut sănătos către poarta noastră (sau orice poartă, la o adică), venit pe o respingere, mingea trecând de puţin peste. Finalul reprizei a consemnat şi o fază controversată, când Niţă a depăşit doi jucători, a intrat în careu şi a căzut în urma unui duel oarecum dubios, dar s-a ales cu galben pentru simulare.
Poli, în albastru-negru, a efectuat trei schimbări la pauză, iar consecinţa a fost că jocul echipei a devenit mai neconvingător. Echipa a părut ruptă o bună perioadă de timp şi impresia era că Biled avea iniţiativa, numai că ocaziile au lipsit. Doar lovitura peste a numărului 7 (Mezin) de la noi a mai animat spiritele în minutul 53, când a beneficiat de una din puţinele centrări chiar utile ale jocului, de la numărul 17. Înlocuirea lui Rody cu Velcotă un sfert de oră mai târziu a părut să echilibreze din nou meciul, dar anemia fotbalistică a persistat. Lazăr a fost singurul protagonist în minutele rămase: a scăpat de un al doilea galben căutat cu lumânarea, ca în prelungirile partidei să execute o liberă de la 30 metri cu boltă, mingea a lovit încheietura barelor, a fost recentrată către Bocşan, care n-a putut s-o cadreze. Şi aşa s-a încheiat meciul care lasă destinul promovării echipei secunde în mâinile altora.
Trecând peste nivelul rudimentar al construcţiei noastre, am văzut o echipă destul de harnică, însă fără viziune.
Despre seniori: dacă Haidău n-a avut multe de făcut şi atunci când a avut, le-a făcut cu brio, Lazăr şi Rody au jucat roluri mai importante. Aproape toate mingile au trecut pe la cel dintâi în anticipaţiunea unui atac, mai ales că acesta a evoluat foarte retras, adesea în faţa apărării, dar în lipsa unor jucători de forţă şi în condiţiile unei linii defensive joase a Biledului, lansările sale n-au adus roade. Rody nu m-a impresionat în duelurile sale şi a făcut prea puţin înspre a se distinge pozitiv faţă de coechipierii săi mai puţin experimentaţi, în aşa o manieră că încep să mă întreb cât de înţeleaptă a fost aducerea sa.
Despre juniori: apărarea s-a dovedit a fi punctul tare al echipei, cu Motreanu, Bocşan, Yazjy şi Fridrich fiind greu de depăşit. Centralii mi-au plăcut în special, precum mi-a plăcut şi Fridrich. Acesta din urmă a ratat intercepţia mingii de trei ori, însă s-a prezentat bine în dueluri unu la unu şi a oferit nişte centrări cu zvâc atunci când a urcat în atac. La mijloc, Bocşa (nr. 14) a fost adesea depăşit de situaţie, a pierdut multe mingi şi n-a avut un plasament grozav. Înlocuitorul său, Bârnoi (nr. 6), a fost admonestat frecvent pentru poziţionarea în teren, dar cu mingea la picior a părut mai capabil şi mai cumpătat decât Soare. În flancuri, Niţă nu a fost foarte inspirat, chiar dacă a arătat un control bun cu ambele picioare, iar Sorescu (nr. 10) mi-a părut la un nivel asemănător, ca prestaţie. Rus (nr. 11) a fost alături de Rody în atac, ca în repriza secundă să treacă mai retras, în flanc, şi a dat dovadă de multă energie, fiind integralist. Rata sa de succes n-a fost însă la fel de admirabilă. Dintre cei introduşi pe parcurs, Livan (nr. 17) mi s-a părut orientat şi cu o tehnică bună, chiar dacă la fel ca mulţi dintre colegii săi avea dificultăţi în a ştii când să dea drumul la mingi şi când să insiste. În schimb Mezin (nr. 7) şi Velcotă nu m-au convins, nereuşind să insufle ceva inspiraţional atacului.
Greu de zis care sunt perspectivele de promovare, chiar dacă şanse mai există. Echipa, lipsită şi de aportul lui Dragomir, aflat în tribune azi, va avea mult de muncit şi să spere în eşecul adversarilor de astăzi. E posibil să poată promova din talent, dar ar fi bine să aibă o abordare mai controlată a jocurilor pe care le mai au de disputat şi să reducă incidenţa mingilor lungi.
Ca o remarcă de final, câţiva jucători de la prima echipă au fost în tribune la meci - atât cât i-am văzut eu, căci e posibil să fi fost şi alţii - anume Bărbuţ, Pap, Popescu, precum şi împrumutaţii Todorov şi Balaure. Alexa şi Timofte au urmărit echipa la lucru din zona băncilor de rezervă.
În final: Paşte fericit celor care îl sărbătoresc astăzi!
Poli II: Haidău - Motreanu, Bocşan, Yazjy, Fridrich - Bocşa - Sorescu, Lazăr, Niţă - Rody, Rus
Schimbări:
Bârnoi pentru Bocşa (min 45)
Livan pentru Sorescu (min 45)
Mezin pentru Niţă (min 45)
Velcotă pentru Rody (min 68)
4 aprilie 2015
ACS Poli - Olimpia Satu Mare 3:0 (1:0)
Prima victorie la scor a anului s-a lăsat aşteptată, dar iat-o! Cele trei puncte adunate după o prestaţie destul de bună ne măresc ecartul faţă de urmăritoarele Reşiţa şi Olt, care se află acuma la opt puncte distanţă. Dar succesul din teren vine la finalul unei săptămâni în care s-a prefigurat pierderea a doi dintre cei mai talentaţi juniori ai clubului: deja cunoscutul Vlad Dragomir şi portarul naţionalei U15 Ionuţ Rus, primul în drum spre Arsenal Londra şi al doilea în tatonări cu Wolverhampton. Ca şi o idee paralelă acestor evenimente, numărul juniorilor aflaţi în lot astăzi a fost...zero.
Ceea ce nu înseamnă neapărat că e de rău, fiindcă fotbalul jucat, mai ales în repriza a două, a fost unul convingător. Doar că Poli nu este în poziţia în care poate trăi unidimensional, fără să-şi gestioneze potenţialii juni titulari drept o sursă necesară a supravieţuirii fotbalistice. Sau poate că aceasta este consecinţa unui club aflat oarecum în afara luptei pentru supravieţuire, sub oblăduirea unui primar devotat, dar încăpăţânat.
Cu două schimbări importante în primul unsprezece, Melinte pentru Scutaru şi Petre pentru Poparadu, Poli a controlat prima repriză, fiind însă lipsită în repetate rânduri de o pasă decisivă bună. Tiparul a fost unul foarte clar: mingea în flancul drept la Bărbuţ (şi uneori Belu), acesta scapă de fundaş sau de marcaj şi trimite o centrare semi-reuşită. Prima şansă s-a arătat în minutul 7, când Boldea a primit o minge la voleu graţie lui Bărbuţ, dar şutul său n-a pus în mare pericol poarta adversă. Scorul avea să fie deschis în minutul 13, când Henrique a transformat un penalty. În prealabil, Belu a fost deschis rapid de Keita, din unghi a încercat să prelungească mingea pe lângă portar şi a fost agăţat - dacă mingea mai era în teren în acel moment este de discutat, dar arbitrul a reacţionat rapid. Era să dublăm avantajul la următoarea fază, cornerul lui Keita ajungând într-un final la Belu pe dreapta, acesta a centrat în faţa porţii, Henrique a luftat, ca Elek să înscrie în poarta goală. S-a dictat însă ofsaid, la brazilian din câte am putut să-mi dau seama, astfel că golul a fost anulat. Jocul a scăzut în intensitate, ca de atâtea ori în intervalul 15-30, ca apoi să-şi dea drumul în ultimul sfert de oră. Prima mare ocazie i-a aparţinut lui Boldea, beneficiarul unei pase bune la capătul tiparului descris mai sus, doar că acesta s-a împiedicat în minge şi n-a ieşit nimic. Au mai fost două-trei faze de acest gen până la pauză, doar că șansele mai concrete le-au aparținut oaspeților. Întâi, în minutul 35, Sălăgeanu a fost liber în flancul drept al apărării noastre și a trimis din voleu, mingea trecând pe lângă. Apoi, în minutul 44, Pap a degjat slab, Olimpia a contrat rapid și doar intervenția portarului nostru ne-a salvat de la un șut plasat sub bară - eroare reparată la ceea ce avea să fie singurul șut pe poarta sa. Între timp, Poli a trimis pe poartă prin Boldea, cu un șut din afara careului, respectiv peste prin Henrique, a cărui lovitură de cap n-a fructificat centrarea excelentă a lui Elek.
Mitanul secund a debutat destul de lent, dându-și drumul doar după introducerea lui Doman în minutul 63. Aproape imediat, acesta a jucat un rol important în golul desprinderii: a executat (slab) liberă din marginea careului în urma unui fault asupra lui Bărbuț, mingea a fost respinsă de un adversar până la Elek, care de la optsprezece metri a tras din prima, învingându-l pe portar. Într-un moment de mare inspirație, același Doman putea să-și treacă numele pe lista marcatorilor un minut mai târziu, când a primit o minge lungă de la Keita, s-a debarasat de fundaș, a șutat din unghi, doar ca portarul să intervină acrobatic și să respingă în corner. În formă de spectacol, fostul argeșean a încercat o foarfecă la o centrare a lui Bărbuț, mingea trecând peste, ca apoi tot Doman să-l deschidă pe Neagu în stânga, de unde centrarea acestuia l-a găsit pe Bărbuț, însă șutul său a fost blocat după o atingere în plus. Presiunea s-a concretizat în gol în minutul 78, când pe o contră trei contra unu, condusă de Doman, acesta l-a deschis în dreapta pe Elek, vârful nostru a recentrat către Doman în centru, mingea a fost poziţionată pentru Bărbuţ, care a îndeplinit o formalitate. Până la final nu am mai notat decât centrarea deviată a lui Neagu ce aproape că a nimerit cadrul porţii, astfel că scorul a rămas cel stabilit de cei trei atacanţi ai zilei.
Pe lângă ineficienţa tiparului de altfel bun, care foloseşte calităţile lui Bărbuţ într-o manieră constructivă, aş mai remarca faptul că Melinte şi Doman au arătat mult mai convingător astăzi decât cei pe care i-au înlocuit tactic, Scutaru (absent din lot) şi Boldea, astfel că probabil ar fi indicat să apară mai des în primul unsprezece. Am admirat jocul arătat de Bărbuţ şi Elek azi, în vreme ce colegul lor Henrique mi s-a părut mai puţin inspirat. Normal că mi-a plăcut Doman, care va avea sarcina deloc uşoară să găsească echilibrul sănătos între spectacol şi eficienţă odată ce prinde un loc de titular, şi mi-au plăcut prestaţiile lui O. Petre şi Keita.
Mă îngrijorează însă precauţia (excesivă?) de care dă dovadă Alexa, nu doar în ceea ce priveşte rezervele aflate pe bancă, cât şi anumite înlocuiri: Poparadu pentru Boldea, spre exemplu. Lipsa juniorilor din lot mi-e un mister, nu văd ce scuze există să n-ai un tânăr măcar pe bancă meci de meci, tocmai pentru situaţii când câştigi cu uşurinţă şi rezultatul ţi-ar permite să-i trimiţi în teren fără a risca ceva. Ce altceva ar putea Poli să ofere în acest moment unor jucători talentaţi în afară de fotbal la nivel profesionist?
Să sperăm că aceste chestiuni de strategie se vor ajusta în timp. Până atunci, stăm bine.
Bravo Poli!
Poli: Pap (5,5) - Belu (6), Cânu (5,5), Melinte (6), Neagu (6) - O. Petre (6,5) - Bărbuţ (6,5), Keita (6,5), Boldea (5) - Henrique (6), Elek (6,5)
Schimbări:
Poparadu (5) pentru Boldea (min 45)
Doman (6,5) pentru Henrique (min 63)
Nanu pentru Bărbuţ (min 81)
Ceea ce nu înseamnă neapărat că e de rău, fiindcă fotbalul jucat, mai ales în repriza a două, a fost unul convingător. Doar că Poli nu este în poziţia în care poate trăi unidimensional, fără să-şi gestioneze potenţialii juni titulari drept o sursă necesară a supravieţuirii fotbalistice. Sau poate că aceasta este consecinţa unui club aflat oarecum în afara luptei pentru supravieţuire, sub oblăduirea unui primar devotat, dar încăpăţânat.
Cu două schimbări importante în primul unsprezece, Melinte pentru Scutaru şi Petre pentru Poparadu, Poli a controlat prima repriză, fiind însă lipsită în repetate rânduri de o pasă decisivă bună. Tiparul a fost unul foarte clar: mingea în flancul drept la Bărbuţ (şi uneori Belu), acesta scapă de fundaş sau de marcaj şi trimite o centrare semi-reuşită. Prima şansă s-a arătat în minutul 7, când Boldea a primit o minge la voleu graţie lui Bărbuţ, dar şutul său n-a pus în mare pericol poarta adversă. Scorul avea să fie deschis în minutul 13, când Henrique a transformat un penalty. În prealabil, Belu a fost deschis rapid de Keita, din unghi a încercat să prelungească mingea pe lângă portar şi a fost agăţat - dacă mingea mai era în teren în acel moment este de discutat, dar arbitrul a reacţionat rapid. Era să dublăm avantajul la următoarea fază, cornerul lui Keita ajungând într-un final la Belu pe dreapta, acesta a centrat în faţa porţii, Henrique a luftat, ca Elek să înscrie în poarta goală. S-a dictat însă ofsaid, la brazilian din câte am putut să-mi dau seama, astfel că golul a fost anulat. Jocul a scăzut în intensitate, ca de atâtea ori în intervalul 15-30, ca apoi să-şi dea drumul în ultimul sfert de oră. Prima mare ocazie i-a aparţinut lui Boldea, beneficiarul unei pase bune la capătul tiparului descris mai sus, doar că acesta s-a împiedicat în minge şi n-a ieşit nimic. Au mai fost două-trei faze de acest gen până la pauză, doar că șansele mai concrete le-au aparținut oaspeților. Întâi, în minutul 35, Sălăgeanu a fost liber în flancul drept al apărării noastre și a trimis din voleu, mingea trecând pe lângă. Apoi, în minutul 44, Pap a degjat slab, Olimpia a contrat rapid și doar intervenția portarului nostru ne-a salvat de la un șut plasat sub bară - eroare reparată la ceea ce avea să fie singurul șut pe poarta sa. Între timp, Poli a trimis pe poartă prin Boldea, cu un șut din afara careului, respectiv peste prin Henrique, a cărui lovitură de cap n-a fructificat centrarea excelentă a lui Elek.
Mitanul secund a debutat destul de lent, dându-și drumul doar după introducerea lui Doman în minutul 63. Aproape imediat, acesta a jucat un rol important în golul desprinderii: a executat (slab) liberă din marginea careului în urma unui fault asupra lui Bărbuț, mingea a fost respinsă de un adversar până la Elek, care de la optsprezece metri a tras din prima, învingându-l pe portar. Într-un moment de mare inspirație, același Doman putea să-și treacă numele pe lista marcatorilor un minut mai târziu, când a primit o minge lungă de la Keita, s-a debarasat de fundaș, a șutat din unghi, doar ca portarul să intervină acrobatic și să respingă în corner. În formă de spectacol, fostul argeșean a încercat o foarfecă la o centrare a lui Bărbuț, mingea trecând peste, ca apoi tot Doman să-l deschidă pe Neagu în stânga, de unde centrarea acestuia l-a găsit pe Bărbuț, însă șutul său a fost blocat după o atingere în plus. Presiunea s-a concretizat în gol în minutul 78, când pe o contră trei contra unu, condusă de Doman, acesta l-a deschis în dreapta pe Elek, vârful nostru a recentrat către Doman în centru, mingea a fost poziţionată pentru Bărbuţ, care a îndeplinit o formalitate. Până la final nu am mai notat decât centrarea deviată a lui Neagu ce aproape că a nimerit cadrul porţii, astfel că scorul a rămas cel stabilit de cei trei atacanţi ai zilei.
Pe lângă ineficienţa tiparului de altfel bun, care foloseşte calităţile lui Bărbuţ într-o manieră constructivă, aş mai remarca faptul că Melinte şi Doman au arătat mult mai convingător astăzi decât cei pe care i-au înlocuit tactic, Scutaru (absent din lot) şi Boldea, astfel că probabil ar fi indicat să apară mai des în primul unsprezece. Am admirat jocul arătat de Bărbuţ şi Elek azi, în vreme ce colegul lor Henrique mi s-a părut mai puţin inspirat. Normal că mi-a plăcut Doman, care va avea sarcina deloc uşoară să găsească echilibrul sănătos între spectacol şi eficienţă odată ce prinde un loc de titular, şi mi-au plăcut prestaţiile lui O. Petre şi Keita.
Mă îngrijorează însă precauţia (excesivă?) de care dă dovadă Alexa, nu doar în ceea ce priveşte rezervele aflate pe bancă, cât şi anumite înlocuiri: Poparadu pentru Boldea, spre exemplu. Lipsa juniorilor din lot mi-e un mister, nu văd ce scuze există să n-ai un tânăr măcar pe bancă meci de meci, tocmai pentru situaţii când câştigi cu uşurinţă şi rezultatul ţi-ar permite să-i trimiţi în teren fără a risca ceva. Ce altceva ar putea Poli să ofere în acest moment unor jucători talentaţi în afară de fotbal la nivel profesionist?
Să sperăm că aceste chestiuni de strategie se vor ajusta în timp. Până atunci, stăm bine.
Bravo Poli!
Poli: Pap (5,5) - Belu (6), Cânu (5,5), Melinte (6), Neagu (6) - O. Petre (6,5) - Bărbuţ (6,5), Keita (6,5), Boldea (5) - Henrique (6), Elek (6,5)
Schimbări:
Poparadu (5) pentru Boldea (min 45)
Doman (6,5) pentru Henrique (min 63)
Nanu pentru Bărbuţ (min 81)
28 martie 2015
FC Olt - ACS Poli 2:2 (1:1)
Conform aşteptărilor, partida de astăzi s-a dovedit a fi una deosebit de dificilă. Cu gazdele în avantaj după doar cinci minute, Poli a avut mult de muncit să revină, dar a beneficiat de şansa unui gol chiar înainte de pauză, graţie lui Elek. Vârful adus în această iarnă l-a înlocuit cu brio pe suspendatul Henrique şi şi-a trecut în cont dubla în repriza secundă, dar gazdele au revenit cu doar două minute înainte de final, în ciuda eforturilor admirabile ale lui Pap.
Scorul a fost deschis după o intervenţie slabă a lui Poparadu, care a pus mingea ideal pentru adversari şi aceştia au finalizat faza din patru metri, prin Bobi Verdeş. Replica noastră a venit prin Belu şi Elek, dar niciunul dintre ei nu a reuşit să îl testeze serios pe Nuno Claro, înainte ca meciul să piardă puţin din ritm. După minutul 30 şi până aproape de pauză au urmat cinci faze dificile la poarta noastră, cu Pap intervenind salutar la centrări, pe contre şi la cornere. Trecuţi cu bine de elanul slătinenilor, Poli a reuşit o egalare nebănuită chiar înainte de pauză, când centrarea lui Melinte a fost trimisă în faţa porţii de Belu, Nuno Claro a respins până la Elek, care a marcat acrobatic în poarta goală.
Repriza secundă n-a avut un debut spectaculos, gazdele fiind ceva mai curajoase, doar că după un sfert de oră, tot noi aveam să marcăm: ruta Bălace-Boldea a dus mingea la Elek, care a profitat de o (nouă) eroare a lui Nuno Claro, l-a driblat pe acesta şi a marcat pentru desprindere. A urmat o fază contestată de banca noastră tehnică la o intervenţie în careul advers, nepenalizată în vreun fel, dar altfel meciul a părut să intre într-o fază mai ştearsă, ceea ce ni se potrivea de minune. Doar că după minute bune lipsite de evenimente notabile, cu puţin peste o sută de secunde rămase până la prelungiri, gazdele au reuşit să revină printr-o lovitură de cap ţintită la vinclul porţii noastre - marcaj deficitar al lui Scutaru. A fost nevoie de o nouă intervenţie a lui Pap pentru a menţine scorul egal înainte de final, portarul nostru fiind după toate aparenţele omul meciului.
Rezultatul nu e rău, dar nici nu ne plasează pe mult căutata pantă ascendentă, la capătul unui alt meci plin cu cartonaşe pentru jucătorii polişti. Din fericire, cartonaşele se vor "reseta" în play-off, astfel că o putem lua de la capăt cu întreg lotul la dispoziţie. Nu ştiu ce ar mai fi de zis astăzi, doar că am mai pus un punct peste Reşiţa şi am ţinut la distanţă o echipa periculoasă, deci într-un fel e rezonabil. Dar mă ia din nou senzaţia că, la fel ca în aproape fiecare sezon, părem mai puţin convingători după "acumularea" de iarnă.
Poli: Pap - Belu, Cânu, Scutaru, Bălace - Melinte, Poparadu, Keita, Boldea - Bărbuț, Elek
Schimbări:
O. Petre pentru Keita (min 62)
Duarte pentru Elek (min 82)
Doman pentru Boldea (min 88)
Scorul a fost deschis după o intervenţie slabă a lui Poparadu, care a pus mingea ideal pentru adversari şi aceştia au finalizat faza din patru metri, prin Bobi Verdeş. Replica noastră a venit prin Belu şi Elek, dar niciunul dintre ei nu a reuşit să îl testeze serios pe Nuno Claro, înainte ca meciul să piardă puţin din ritm. După minutul 30 şi până aproape de pauză au urmat cinci faze dificile la poarta noastră, cu Pap intervenind salutar la centrări, pe contre şi la cornere. Trecuţi cu bine de elanul slătinenilor, Poli a reuşit o egalare nebănuită chiar înainte de pauză, când centrarea lui Melinte a fost trimisă în faţa porţii de Belu, Nuno Claro a respins până la Elek, care a marcat acrobatic în poarta goală.
Repriza secundă n-a avut un debut spectaculos, gazdele fiind ceva mai curajoase, doar că după un sfert de oră, tot noi aveam să marcăm: ruta Bălace-Boldea a dus mingea la Elek, care a profitat de o (nouă) eroare a lui Nuno Claro, l-a driblat pe acesta şi a marcat pentru desprindere. A urmat o fază contestată de banca noastră tehnică la o intervenţie în careul advers, nepenalizată în vreun fel, dar altfel meciul a părut să intre într-o fază mai ştearsă, ceea ce ni se potrivea de minune. Doar că după minute bune lipsite de evenimente notabile, cu puţin peste o sută de secunde rămase până la prelungiri, gazdele au reuşit să revină printr-o lovitură de cap ţintită la vinclul porţii noastre - marcaj deficitar al lui Scutaru. A fost nevoie de o nouă intervenţie a lui Pap pentru a menţine scorul egal înainte de final, portarul nostru fiind după toate aparenţele omul meciului.
Rezultatul nu e rău, dar nici nu ne plasează pe mult căutata pantă ascendentă, la capătul unui alt meci plin cu cartonaşe pentru jucătorii polişti. Din fericire, cartonaşele se vor "reseta" în play-off, astfel că o putem lua de la capăt cu întreg lotul la dispoziţie. Nu ştiu ce ar mai fi de zis astăzi, doar că am mai pus un punct peste Reşiţa şi am ţinut la distanţă o echipa periculoasă, deci într-un fel e rezonabil. Dar mă ia din nou senzaţia că, la fel ca în aproape fiecare sezon, părem mai puţin convingători după "acumularea" de iarnă.
Poli: Pap - Belu, Cânu, Scutaru, Bălace - Melinte, Poparadu, Keita, Boldea - Bărbuț, Elek
Schimbări:
O. Petre pentru Keita (min 62)
Duarte pentru Elek (min 82)
Doman pentru Boldea (min 88)
24 martie 2015
La porţi de play-off
Mai avem un meci până la play-off, în compania celor de la FC Olt. E vital ca această partidă să pară la fel de importantă precum este: o înfrângere aduce gazdele la egalitate cu Metalul, adică la cinci puncte de noi. Spre deosebire de situaţia Politehnicii, Olt a disputat cinci jocuri oficiale în acest an, din care a câştigat patru - doar înfrângerea dramatică din meciul cu Reşiţa i-a privat de puncte. Cum ar veni, au deja ceva turaţie. Mai mult, acasă au pierdut un singur meci în acest sezon, în octombrie cu Mioveni, dar au mai irosit puncte în alte trei meciuri terminate la egalitate. Şi ca reper, în tur am învins cu 3-0, graţie reuşitelor semnate de Henrique, Popescu şi Cânu.
Primul dintre aceştia va lipsi din cauza cartonaşelor acumulate, astfel că Elek va fi proverbialul vârf de lance. Nici Neagu nu va putea evolua, fiind în aceeaşi situaţie, dar Melinte a evoluat deja ca fundaş stânga în mod rezonabil. Mă aştept să fie un meci foarte dificil, în care Poli trebuie să arate mai mult decât a arătat până acuma pentru a nu pleca cu coada între picioare.
Ceea ce mă îngrijorează puţin este tiparul "velcean" ce pare să se formeze, acela de a efectua prima modificare încă dinainte de pauză: s-a întâmplat la Oradea, s-a întâmplat la Satu Mare şi s-a întâmplat cu Pâncota. Nu cred să existe beneficii tactice în a face aceste modificări timpurii, asta dacă nu cumva antrenorul realizează că a greşit în alcătuirea primului unsprezece - care este în sine ceva mai puţin încurajator. În rest, trimite un semnal de nesiguranţă pentru adversari şi de neîncredere faţă de proprii jucători. Drept dovadă, nici jocul echipei nu a fost brusc elevat de acest modificări. În condiţiile în care suferim destul pe seama inconstanţei primului unsprezece, cu 15 jucători diferiţi titularizaţi deja în aceste trei etape, ar fi o stabilitate bine-venită.
Dar să ne uităm şi la nişte lucruri mai pozitive. Seria actuală de 14 meciuri fără înfrângere (inclusiv victoria la masa verde cu Fortuna, relevantă statistic) reprezintă un record pentru club de când evoluează ca ACS Poli, dar mai e ceva până la seria de 26 meciuri fără înfrângere realizată în 2010-11. Scutaru l-a depăşit recent pe Boldea într-o cursă pentru cele mai multe meciuri jucate consecutiv pentru club şi se află acuma la 27 de jocuri, incluzându-l pe cel din Cupa România. Altfel, Trandu are cele mai multe prezenţe pentru ACS, 67 din care 63 în campionat, fiind urmat de Poparadu şi Boldea, cu câte 64. Pentru statistică, Szekely e golgheterul "all-time", cu 20 de reuşite, Boldea regăsindu-se pe a doua poziţie cu 12. Henrique are şansa să depăşească borna de 11 goluri pe sezon impusă de fostul vârf al Politehnicii, dar mai are nevoie de cinci goluri pentru a o face.
Aşadar, avem nişte recorduri în plină desfăşurare şi ar fi bine ca o victorie cu FC Olt să le consolideze. Este şi mai important pentru moralul echipei să ne prezentăm bine, mai ales că meciurile care urmează nu vor deveni mai uşoare: Metalul, Olt, Tărlungeni, Mioveni, Satu Mare.
Hai Poli!
Primul dintre aceştia va lipsi din cauza cartonaşelor acumulate, astfel că Elek va fi proverbialul vârf de lance. Nici Neagu nu va putea evolua, fiind în aceeaşi situaţie, dar Melinte a evoluat deja ca fundaş stânga în mod rezonabil. Mă aştept să fie un meci foarte dificil, în care Poli trebuie să arate mai mult decât a arătat până acuma pentru a nu pleca cu coada între picioare.
Ceea ce mă îngrijorează puţin este tiparul "velcean" ce pare să se formeze, acela de a efectua prima modificare încă dinainte de pauză: s-a întâmplat la Oradea, s-a întâmplat la Satu Mare şi s-a întâmplat cu Pâncota. Nu cred să existe beneficii tactice în a face aceste modificări timpurii, asta dacă nu cumva antrenorul realizează că a greşit în alcătuirea primului unsprezece - care este în sine ceva mai puţin încurajator. În rest, trimite un semnal de nesiguranţă pentru adversari şi de neîncredere faţă de proprii jucători. Drept dovadă, nici jocul echipei nu a fost brusc elevat de acest modificări. În condiţiile în care suferim destul pe seama inconstanţei primului unsprezece, cu 15 jucători diferiţi titularizaţi deja în aceste trei etape, ar fi o stabilitate bine-venită.
Dar să ne uităm şi la nişte lucruri mai pozitive. Seria actuală de 14 meciuri fără înfrângere (inclusiv victoria la masa verde cu Fortuna, relevantă statistic) reprezintă un record pentru club de când evoluează ca ACS Poli, dar mai e ceva până la seria de 26 meciuri fără înfrângere realizată în 2010-11. Scutaru l-a depăşit recent pe Boldea într-o cursă pentru cele mai multe meciuri jucate consecutiv pentru club şi se află acuma la 27 de jocuri, incluzându-l pe cel din Cupa România. Altfel, Trandu are cele mai multe prezenţe pentru ACS, 67 din care 63 în campionat, fiind urmat de Poparadu şi Boldea, cu câte 64. Pentru statistică, Szekely e golgheterul "all-time", cu 20 de reuşite, Boldea regăsindu-se pe a doua poziţie cu 12. Henrique are şansa să depăşească borna de 11 goluri pe sezon impusă de fostul vârf al Politehnicii, dar mai are nevoie de cinci goluri pentru a o face.
Aşadar, avem nişte recorduri în plină desfăşurare şi ar fi bine ca o victorie cu FC Olt să le consolideze. Este şi mai important pentru moralul echipei să ne prezentăm bine, mai ales că meciurile care urmează nu vor deveni mai uşoare: Metalul, Olt, Tărlungeni, Mioveni, Satu Mare.
Hai Poli!
21 martie 2015
Poli - Pâncota 1:0 (0:0)
Campionatul a reînceput de vreo 3 săptămâni deja, dar de-abia acum am avut ocazia de a o vedea pe Poli pe viu, pe „Dan Păltinișanu”. Culmea, e și ultimul meci acasă din această primă parte a campionatului, pentru că peste 2 săptămâni începe play-off-ul. Cu rezultate neconvingătoare până acum, nu s-a înghesuit mai nimeni la acest meci cu ultima clasată, cu toate că prima zi a primăverii astronomice a fost și una destul de plăcută. Nici nu era de așteptat să fie altfel căci rezultatul final a fost la fel de previzibil ca jocul lipsit de calitate și de spectacol.
Pâncota nici nu a încercat să-și depășească condiția de „lanternă roșie” a campionatului, problemele ce ni le-au pus în precedentele două meciuri (cel din tur și cel din cupă) fiind parcă din alt sezon. S-au rezumat, astfel, doar la apărare, calitatea slabă a jucătorilor lor permițându-ne să rămânem în atac, chiar și în pofida propriilor greșeli. Primele atacuri l-au văzut pe Belu (care a jucat foarte avansat în acest meci) pătrunzând pe dreapta. Din păcate, n-a reușit să obțină maximul din aceste faze, pasele sale nefiind plasate acolo unde trebuie. Trandu a avut un prim șut din afara careului, dar destul de imprecis, cu dreptul, el fiind stângaci.
Deschiderea scorului ar fi trebuit să vină în minutul 21, când Popovici urmărește o minge înaltă, ia fața unui fundaș, preia mingea și pătrunde pe partea stângă. Îi pasează lui Henrique în fața porții, dar acesta în locul unui șut plasat pe lângă portar, trimite peste. Nu se mai întâmplă mare lucru până la pauză, iar Alexa decide să facă deja ceva schimbări în echipă, forțând atacul: Elek îi ia locul lui Boldea încă din prima repriză, iar Bărbuț intră la pauză. Acesta și are o primă ocazie la o incursiune din dreapta, dar unghiul este foarte închis, iar șutul deviat lovește doar plasa laterală. Din păcate, după această fază, micuțul nostru atacant a cam și dispărut din meci. În rest, ocaziile noastre s-au rezumat la faze fixe. Centrările au fost parcă mai bune ca de obicei, dar jucătorii noștri n-au reușit nici cum să fie la locul potrivit sau să trimită mingea cum trebuie.
Timpul se scurgea alene, iar convingerea unei victorii clare ca urmare a unei dominări absolute începea parcă să se micșoreze. Schimbarea ce avea să se dovedească decisivă, a fost intrarea lui Doman, care deși nu s-a prezentat cu mult peste colegii săi, a părut că a intrat altfel în meci. Astfel, în minutul 77, în urma unei faze fixe ce părea pierdute, mingea ajunge la acesta pe la 25 de metri, care înalță mingea peste linia de fundași, ieșită aiurea în față. Mai mulți dintre jucătorii noștri urmăresc balonul, Cânu fiind cel care îl trimite în plasă.
Ar fi trebuit să fie finalul meciului, dar nu înainte de a ne întărâta degeaba pe final și de a ne încasa aiurea porția de cartonașe galbene pentru comentarii și trageri de timp. De parcă o echipă ce nu ne-a pus probleme 80 de minute, poate face ceva în ultimele 10. Ei bine, pâncotanii ar fi putut obține egalarea în minutul 90 la unica lor ocazie adevărată: mingea e trimisă înalt în careu în urma unei lovituri libere și de acolo cu capul, din fericire drept în brațele lui Pap. Oricum... fusese ofsaid.
Echipa pare că încă nu și-a găsit ritmul, dar încă nu mă îngrijorez. Și în tur am ajuns la forma maximă de-abia după câteva meciuri, iar acum cu toate aceste pauze și meciuri fără prea mare miză, nu prea le poți cere jucătorilor să dea totul pe teren, deși, totuși, puțin spectacol, niște victorii asigurate devreme, ar putea atrage ceva mai mult public. Sper că în play-off unde vom întâlni totuși niște adversari mai tari, ne vom regăsi ritmul și se vor integra și jucătorii noi în jocul gândit de Alexa. Apropo, Elek și Doman mi se par a fi achiziții bune, complementari cu ceea ce avem deja.
ACS Poli: Pap (6) - Belu (5,5), Scutaru (6), Cânu (6,5), Neagu (5) - Keita (5), Poparadu (5,5), Trandu (5,5), Boldea (5) - Henrique (5,5), Popovici (5,5)
Schimbări:
Elek (5,5) pentru Boldea (min 43)
Bărbuț (5,5) pentru Popovici (min 46)
Doman (6) pentru Henrique (min 68)
Golul lui Cânu la 3:20.
Pâncota nici nu a încercat să-și depășească condiția de „lanternă roșie” a campionatului, problemele ce ni le-au pus în precedentele două meciuri (cel din tur și cel din cupă) fiind parcă din alt sezon. S-au rezumat, astfel, doar la apărare, calitatea slabă a jucătorilor lor permițându-ne să rămânem în atac, chiar și în pofida propriilor greșeli. Primele atacuri l-au văzut pe Belu (care a jucat foarte avansat în acest meci) pătrunzând pe dreapta. Din păcate, n-a reușit să obțină maximul din aceste faze, pasele sale nefiind plasate acolo unde trebuie. Trandu a avut un prim șut din afara careului, dar destul de imprecis, cu dreptul, el fiind stângaci.
Deschiderea scorului ar fi trebuit să vină în minutul 21, când Popovici urmărește o minge înaltă, ia fața unui fundaș, preia mingea și pătrunde pe partea stângă. Îi pasează lui Henrique în fața porții, dar acesta în locul unui șut plasat pe lângă portar, trimite peste. Nu se mai întâmplă mare lucru până la pauză, iar Alexa decide să facă deja ceva schimbări în echipă, forțând atacul: Elek îi ia locul lui Boldea încă din prima repriză, iar Bărbuț intră la pauză. Acesta și are o primă ocazie la o incursiune din dreapta, dar unghiul este foarte închis, iar șutul deviat lovește doar plasa laterală. Din păcate, după această fază, micuțul nostru atacant a cam și dispărut din meci. În rest, ocaziile noastre s-au rezumat la faze fixe. Centrările au fost parcă mai bune ca de obicei, dar jucătorii noștri n-au reușit nici cum să fie la locul potrivit sau să trimită mingea cum trebuie.
Timpul se scurgea alene, iar convingerea unei victorii clare ca urmare a unei dominări absolute începea parcă să se micșoreze. Schimbarea ce avea să se dovedească decisivă, a fost intrarea lui Doman, care deși nu s-a prezentat cu mult peste colegii săi, a părut că a intrat altfel în meci. Astfel, în minutul 77, în urma unei faze fixe ce părea pierdute, mingea ajunge la acesta pe la 25 de metri, care înalță mingea peste linia de fundași, ieșită aiurea în față. Mai mulți dintre jucătorii noștri urmăresc balonul, Cânu fiind cel care îl trimite în plasă.
Ar fi trebuit să fie finalul meciului, dar nu înainte de a ne întărâta degeaba pe final și de a ne încasa aiurea porția de cartonașe galbene pentru comentarii și trageri de timp. De parcă o echipă ce nu ne-a pus probleme 80 de minute, poate face ceva în ultimele 10. Ei bine, pâncotanii ar fi putut obține egalarea în minutul 90 la unica lor ocazie adevărată: mingea e trimisă înalt în careu în urma unei lovituri libere și de acolo cu capul, din fericire drept în brațele lui Pap. Oricum... fusese ofsaid.
Echipa pare că încă nu și-a găsit ritmul, dar încă nu mă îngrijorez. Și în tur am ajuns la forma maximă de-abia după câteva meciuri, iar acum cu toate aceste pauze și meciuri fără prea mare miză, nu prea le poți cere jucătorilor să dea totul pe teren, deși, totuși, puțin spectacol, niște victorii asigurate devreme, ar putea atrage ceva mai mult public. Sper că în play-off unde vom întâlni totuși niște adversari mai tari, ne vom regăsi ritmul și se vor integra și jucătorii noi în jocul gândit de Alexa. Apropo, Elek și Doman mi se par a fi achiziții bune, complementari cu ceea ce avem deja.
ACS Poli: Pap (6) - Belu (5,5), Scutaru (6), Cânu (6,5), Neagu (5) - Keita (5), Poparadu (5,5), Trandu (5,5), Boldea (5) - Henrique (5,5), Popovici (5,5)
Schimbări:
Elek (5,5) pentru Boldea (min 43)
Bărbuț (5,5) pentru Popovici (min 46)
Doman (6) pentru Henrique (min 68)
Golul lui Cânu la 3:20.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)